Traficantii de informatie

Dacă realizatorul filmului despre ”traficanții de arme români”, Stuart Ramsay, ar fi știut despre producțiile românești ”A leșinat o femeie aicea!” și ”Mirela bugetara”, probabil s-ar mai fi gîndit înainte să bage atîția bani în producția ieftină despre români și să scrie pe Twitter:

Honestly trolls I am genuinely belly laughing. The fools who just don’t understand journalism just don’t. Hehe

Era clar dintru început că e o făcătură, atîta vreme cît articolul era sponsorizat iar filmul, cum scriam pe Facebook pe 8 august:

[mfb_pe url=”https://www.facebook.com/florina.neghina/posts/1131171060286898″ mbottom=”50″]

Astăzi, 10 august, după reacția Ambasadei României la Londra și după ce instituțiile statului, mai precis DIICOT și SRI s-au sesizat, ”actorii” au fost arestați și s-au demarat cercetări.

Ce este clar din vizionarea filmului, dincolo de toată montarea jalnică, este că armele sînt de vînătoare și nu de asalt. Ce se aude și se scrie este că realizatorii ar fi căutat luni de zile să facă acest așa numit reportaj – premiul ”Zmeura de aur”, ceva pentru fake-uri din astea s-o fi acordînd? – și că i-au plătit cu 2000 de euro pe ”mascații” din film.

Ce mă interesează pe mine, după ce se stabilește dacă sînt sau nu vinovați cei aflați acum în cercetări, este cine a sponsorizat  o asemenea porcărie? Cine are interesul să dea vina pe români, din nou, cînd nu-și vede de refugiații de pe tot continentul și de problemele grave din SUA? Cui folosește să apărem ca traficanți de arme, aici, la granița estică a NATO și a Uniunii Europene, cu atît mai mult în asemenea momente de inflamare continentală și nu numai? Situația este și mai gravă dacă ținem cont de faptul că în textul articolului de pe Sky News se află inserată o secvență filmată în timpul atacului terorist de la Paris, din noiembrie anul trecut, în urma căruia au murit 130 de oameni, alți 368 fiind răniți.

Știu că sursele jurnalistice nu se deconspiră, dar dacă aceste făcături – sponsorizate, repet – aduc atingere țării, poate-poate mergem un pas mai sus, dînd în judecată Sky News și realizatorii filmului. A fi prezentată ca țară furnizoare de armament terorismului mondial, a fi complice la așa ceva, nu e un fleac, dimpotrivă, e foarte serios și foarte grav. Și nu ar trebui lăsat așa.

PS: Pentru că sîntem la categoria film, azi avem un aproape sequel: prim-ministrul lovește cu pumnul un condamnat penal, la Ploiești. Liviu Dragnea îl acuză pe Dacian Cioloș că a devenit foarte violent și obraznic. Dacă mai rămîne în politică, peste cinci ani va deveni și bețiv, și curvar.

PPS: Producția celor de la Sky News:

sky news

(Foto: captură film)

Facebook Comments

5 Comments Traficantii de informatie

  1. TaVinci

    (posibil sa se fi vrut sa fie scris asa dar din graba): in niciun caz, nu, sunt. (a2a virgula este inventie propie, recunosc. in niciun caz nu am vrut sa supar, doar sa glumesc.)

    Reply
  2. Matt

    Miroase a propaganda de la doua poste. Dar nici pe aia doi romani nu ii poti acuza ca ar fi prea inteligenti.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *