Un singur POPOR, două maluri de Prut (comunicat de presă)

Pentru Dumneavoastra , mai mult decat pentru alti politicieni romani , modelul reunificarii celor doua Germanii  este valabil si pentru cele doua Romanii .

In acest sens , va rugam sa  retrageti  imediat afirmatia despre ,,doua popoare,,  sau  ,,doua natiuni ,, .

Basarabenii sunt Romani, deci o parte a Natiunii Romane.

Poporul Roman a fost rupt in doua parti, prin ocupatie straina ; in ,,R. Moldova,, vietuieste  o POPULATIE , ce este si azi sub ocupatie militara , politica , religioasa , economica, mediatica  ruseasca.

Recunoasterea Autoritatilor de la Chisinau , in 1991,  s-a facut de Romania in mod conditionat , avandu-se in vedere un drept , cel la reintregire nationala :

,,Proclamarea unui stat  ROMANESC independent pe teritoriul anexat cu forta in urma intelegerii stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop reprezinta un pas decisiv pentru inlaturarea pe cale pasnica a consecintelor nefaste ale acestuia , indreptate impotriva  drepturilor si intereselor poporului roman. ,,

Parti dintr-o natiune nu au dreptul sa decida apartenenta lor statala. Dreptul international este limpede : autodeterminarea se aplica unui popor sau unei natiuni in totalitatea sa, nu pe bucatele (catun , sat , comuna, judet, regiune, provincie).

Sintagmele ,,poporul / natiunea moldoveneasca,, si ,, limba moldoveneasca,, sunt creatii staliniste imorale si ilegale .

Statul Roman este Reprezentantul juridic al intregii Natiuni Romane .

Nici un act care ar eroda in continuare dreptul Natiunii Romane la unitate si la reintregirea sa nationala nu este nici legitim , nici legal , nici acceptabil .

Romanii nu cer decat dreptul de a fi uniti si intregiti , drept pe care il au toate popoarele si natiunile ; si care este respectat in lume .

Ion VARLAM – Presedinte

Liviu PETRINA – Presedinte Executiv

Partidul Corectei Guvernări

Chișinău. Latura pragmatică. Republica unirii

Sergiu Mocanu, președintele formațiunii politice numite Mișcarea Populară Antimafie, din Republica Moldova, a conturat cîteva puncte concrete care trebuie atinse în procesul reunificării republicii Moldova cu patria mamă, România, la Forumul Republica Unirii, care a avut loc la Chișinău, în ziua de 2 septembrie 2018, și la care am participat, invitată de către Alexei Tighineanu.

Forumul s-a bucurat de o prezență numeroasă, mulți din participanți fiind moldoveni care lucrează în străinătate, dar care nu pierd nici o ocazie de a se afla împreună cu localnicii, la hotărîrea treburilor în republică. Dorința de reunire este atît de mare,  încît oamenii sînt dispuși să participe,pe timpul și banii lor, la orice ar putea însemna un pas înainte.

Surpriza, pentru mine, cel puțin, a fost să-i găsesc pe moldoveni mult mai bine pregătiți decît sîntem noi, românii de aici. Mai bine pregătiți și mai preocupați de problematica unirii.

Astfel, ni s-a prezentat un document intitulat chiar așa, ”Republica unirii”, rodul muncii lui Sergiu Mocanu, președintele partidului organizator al forumului. Document pe care vi-l prezint și eu în continuare.

  1. CONTEXT

Republica Moldova, proclamată pe teritoriul fostei Republici Socialiste Moldovenești, prin Declarația de independență din 27 august 1991, și reconfigurată prin adoptarea Constituției din 29 iulie 1994, a avut drept fundament mai multe prevederi eronate politico-juridic, ca de exemplu:

a) discrepanța dintre caracterul unitar și indivizibil al statului proclamat și realitatea faptului că teritoriile din stînga Nistrului nu au fost, nici cea mai mică perioadă de timp, subordonate politico-administrativ instituțiilor create la Chișinău.

Cu alte cuvinte, Transnistria nu a fost, nu este și nu va fi niciodată a noastră.

b)neutralitatea declarată permanent și unilateral, fără vreo garanție internațională, a Republicii, în timp ce pe teritoriul ei se află o armată a Federației Ruse, la stînga Nistrului, pentru care autoritățile de la Moscova revendică un statut de forțe de pacificare pe un teritoriu cu o poziție nelămurită internațional pînă acum.

La acestea se adaugă:
drepturi cetățenești (la viață; sănătate; muncă și proprietate)suprimate de practici juridico-administrative care contravin unui stat de drept și Declaraței Universale A Drepturilor Omului.

o economie de tip oligarhic, subordonată politic intereselor oligarhice, neconformă economiei de piață funcționale, generatoare de sărăcie socială, profituri tenebroase și exod masiv al populației peste hotare.

incapacitatea instituțională a statului să administreze treburile publice, cît și incapacitatea de a se reforma din interior
Ne determină să declarăm Republica Moldova un stat eșuat.

2) PRINCIPII GENERALE

Avînd în vedere cele de mai sus, Republica Unirii va fi instituită de Constituantă în baza unei noi constituții.

Constituanta va declara ”Satul” Republica Moldova, proclamat la 27 august 1991, stat eșuat ca urmare a capturării sale de grupări politice de tip mafiot.

Republica Unirii se proclamă cu scopul unirii teritoriilor aflate sub controlul autorităților de la Chișinău cu România.

Republica Unirii renunță la statutul de stat neutru al Republicii Moldova și solicită aderarea urgentă la Pactul Nord Atlantic (NATO).

Procesul de reunificare a Republicii MOldova cu România este un proces complementar celui de aderare la Uniunea Europeană, și se va face în conformitate cu Principiile de la Copenhaga și cu aceleași mecanisme de aderare.

Documentul final al reunificării celor două state va fi Decizia adunării parlamentare a uniunii Europene de aderare a republicii Moldova la spațiul comunitar comun; prin unire cu România.

Statutul teritoriilor din stînga Nistrului va fi elaborat și negociat internațional în paralel cu procesul de reîntregire a României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Discursul Ancăi Cernea la Varșovia

Preluare ÎLD.

Vineri 18 mai, Anca Cernea, medic și publicist la În Linie Dreaptă, președinte al Fundației Ioan Bărbuș, a primit la Varșovia, înmânată de mareșalul seimului polonez (echivalentul președintelui parlamentului), Marek Kuchciński, Medalia Curaj și Credibilitate pentru „promovarea curajoasă și credibilă a culturii poloneze în străinătate și pentru contribuția la crearea unei imagini pozitive a țării noastre”, conform unui comentariu publicat de acesta pe rețelele de socializare. „Laureata a subliniat că proiectul celor Trei Mări, care promovează alianța țărilor din regiunea noastră, cu respectul deplin al suveranității naționale, al identității religioase și culturale, trebuie să rămână o prioritate. Este în interesul nostru, dar și în interesul întregii Europe și al civilizației occidentale”, a adăugat Marek Kuchciński. 

”Stimate Domnule Mareșal (al Seimului, Marek Kuchciński), Stimată Doamnă Președinte (a Curții Constituționale, Julia Przyłębska), Stimată Doamnă Ministru (adjunct al Culturii, Wanda Zwinogrodzka), Stimate Domnule Profesor (Univ. MEP, Zdzisław Krasnodębski, Președintele Capitulului Medaliei „Curaj și Credibilitate”),

Doamnelor și domnilor,

Doresc să adresez sincere mulțumiri capitulului Medaliei „Curaj și credibilitate“ pentru că mi-a dăruit această distincție care mă onorează în mod deosebit. Îi mulțumesc din toată inima lui Bronislaw Wildstein pentru cuvintele sale frumoase.

Nu cred că am meritat această medalie.

Gestul Dumneavoastră deosebit de binevoitor față de modesta mea persoană îl consider mai mult ca pe o încurajare pentru activitatea viitoare pentru cauza prieteniei dintre Polonia și România, decât ca pe un premiu pentru vreun merit al meu.

De asemenea, doresc să vă spun că sunt foarte impresionată de Congresul „Polonia, un Mare proiect”.

O astfel de manifestare de forță intelectuală și culturală, la un asemenea nivel, nu este de conceput în nicio altă țară europeană.

Știu că sloganul electoral al Președintelui Lech Kaczyński a fost „Curaj și credibilitate“. Aceasta este o bună descriere a atitudinii sale.

În România l-am apreciat foarte mult pe Președintele Lech Kaczynski pentru viziunea sa politică, curajul și calitățile sale de conducător.

Nu putem uita că întotdeauna a stat în apărarea libertății și dreptății, că a reușit să salveze Georgia de invazia rusească în anul 2008, mobilizând o delegație a șefilor de stat din regiune să meargă la Tbilisi.

El a arătat în acest fel că solidaritatea și acțiunea comună a țărilor din Europa de Est pot înfrunta în mod eficient imperiul rusesc al răului.

Am fost profund șocați de ceea ce s-a întâmplat la Smolensk, doi ani mai târziu.

În afară de o mână de intelectuali, aproape nimeni în România nu a crezut că a fost un accident.

Cu toții, din primul moment, am vorbit imediat de „al doilea Katyn”.

Ziua de 10 aprilie 2010 a fost pentru Europa de Est ca 11 septembrie 2001 pentru Statele Unite.

Atunci am înțeles că nimic nu va mai fi la fel ca înainte.

Dacă așa ceva s-a putut întâmpla celei mai mari țări NATO din regiunea noastră, atunci înseamnă că toate lucrurile pe care le consideram drept sigure pot fi răsturnate în mod tragic în câteva minute.

Și recent redobândita libertate a Europei de Est este încă serios amenințată.

Puțin mai devreme, alături de mai mulți colegi, am creat un mic blog conservator. După dezastrul de la Smolensk, am început să scriem mult despre acesta.

Articolele noastre s-au bucurat de un interes deosebit, deoarece numai la noi se puteau găsi în limba română informații importante, ignorate în versiunea oficială a mass-media, despre circumstanțele dezastrului.

Datorită acestui lucru, micul nostru blog a devenit vizibil, a fuzionat cu un alt blog conservator mai mare, și astfel a fost creat portalul nostru de astăzi, ceva mai influent, „În linie dreaptă”.

Într-un anumit sens, istoria lui este legată de Polonia.

Și așa este până astăzi, cititorii noștri știu că, dacă nu vor minciunile din media mainstream, numai la noi pot găsi informații oneste despre ceea ce se întâmplă în Polonia.

Și acest lucru este important, mai ales că acum, Polonia este victima unei campanii de calomniere pe scară largă.

Cititorii noștri pot găsi, de asemenea, multe texte ale autorilor polonezi, traduse în limba română, în special articole și interviuri ale lui Bronislaw Wildstein.

Succesul lui Bronislaw Wildstein în România este semnificativ. Cuvintele sale înțelepte sunt citate cu apreciere în cercurile intelectuale conservatoare.

Lupta sa împotriva comunismului și post-comunismului este cunoscută și apreciată în mod deosebit.

Am învățat mult de la el. Îi datorăm mult.

Aș adăuga că, pentru noi, cei care avem privilegiul de a fi considerați de el ca prieteni, nu este numai un mentor de idei, ci, de asemenea, un model de comportament demn și nobil pe care încercăm să îl urmăm în alegerile noastre de viață.

Trebuie remarcat că, în general, interesul românilor pentru Polonia este mult mai mare decât cel al polonezilor pentru România.

Noi, cu colegii din redacția portalului nostru, privim spre Polonia cu o dragoste și o admirație deosebită.

Dar trebuie să recunosc sincer că nu numai din acest motiv scriem atât de mult despre țara Dumneavoastră și suntem atât de interesați de ideile Dumneavoastră.

Suntem patrioți români și scriem pentru a sluji mai întâi patriei noastre.

Credem că este în interesul României să urmeze exemplul Poloniei și să consolideze alianța cu Polonia.

Românii sunt un popor latin, în majoritate de confesiune ortodoxă.

Într-un anumit sens, suntem complementari polonezilor, care sunt un popor slav romano-catolic.

Potrivit sondajelor de opinie, marea majoritate a românilor împărtășesc opțiuni conservatoare, creștine, patriotice, favorizând o aplicare mai riguroasă a legii, sprijinind predarea religiei în școală și opunându-se „căsătoriei“ homosexuale.

În același timp, românii au o atitudine puternic negativă în privința Rusiei și sunt în mod hotărât pro-occidentali, în special pro-americani.

Din nefericire, practic nu există la noi o reprezentare politică adecvată a acestei majorități conservatoare. Alegerea este limitată la liberali și postcomuniști.

Ca și în Polonia, regimul comunist impus de sovietici a provocat masacrul elitelor noastre, distrugerea culturii, instituțiilor și economiei noastre.

În primii ani ai ocupației, societatea românească s-a opus masiv comunismului.

Rezistența armată a durat în munții noștri până în anii ’60.

Potrivit raportului comisiei convocate de președintele Traian Băsescu pentru studierea crimelor comunismului, două milioane de persoane, unu din opt cetățeni români, au fost arestate, deportate sau ucise în perioada comunistă.

Din păcate, spre deosebire de Polonia, care a fost victima unor crime chiar și mai mari, comise de germani și ruși, România, după această distrugere, nu și-a renăscut elitele sale autentice.

Poloniei i-a reușit acest lucru, mai ales datorită Bisericii Catolice Poloneze.

În cele mai întunecate zile ale comunismului, polonezii, cu credința lor statornică și curajul lor eroic, au luptat și au vărsat sânge și pentru noi, și pentru toate popoarele înrobite de sovietici, care sufereau în fiecare zi teroare și umilințe.

Nu vom uita niciodată cuvintele care au spart blestemul fricii și disperării, marcând începutul sfârșitului comunismului în Europa:

„Nu vă temeți!“ a spus, la începutul pontificatului său, un mare polonez, Sfântul Ioan Paul al II-lea, a cărui aniversare a nașterii o sărbătorim astăzi.

Îmi amintesc cum am plâns toți de bucurie când am aflat că noul Papă este polonez. Pentru noi era ca și cum ar fi fost român.

Douăzeci de ani mai târziu, sute de mii de români, în majoritate ortodocși, dar și mulți catolici, l-au primit la București, strigând: „Unitate!“: El a înțeles imediat și a strigat cu ei, „Unitate!“, „Unitate!“

Îmi amintesc cum în anii ’80 ascultam cu părinții mei la Radio Europa Liberă despre Polonia și Solidaritatea.

Atunci mama mea mi-a cumpărat primul manual de limba polonă și a spus că trebuie să învățăm limba și să mergem în Polonia, să vedem cum fac ei acolo și să ne pregătim pentru lupta împotriva comunismului și în România.

Așa am început să învăț polona – din păcate, după atâția ani, cu un efect destul de limitat, după cum puteți vedea.

Și astăzi avem încă multe de învățat de la modelul polonez, cum să luptăm războiul spiritual, cultural și politic – în așa fel încât să le câștigăm.

Avem cu polonezii experiențe istorice asemănătoare. Cunoaștem riscurile asociate cu aflarea pe hartă între Rusia și Germania.

Avem o abordare realistă în ceea ce privește Rusia. Societățile noastre resping ambițiile imperiale ale Rusiei lui Putin. Acordă o mare importanță participării noastre la NATO, în special alianței noastre cu Statele Unite.

După atâția ani de la prăbușirea oficială a comunismului, polonezii, ca și românii, încă mai trebuie să facă față amenințărilor interne grave moștenite de la acesta.

Este vorba de rețeaua fostei caste conducătoare și a poliției secrete din timpul comunismului, care sunt astăzi principalele surse ale corupției și crimei organizate din țările noastre. Ele distorsionează viața publică, răspândind ură prin minciuni și manipularea mass-media, amenințând statul de drept și chiar securitatea națională, din cauza legăturilor lor cu Rusia.

Dovada acestui fapt este opoziția intensă actuală împotriva reformei sistemului de justiție din Polonia. În România, s-a reușit introducerea acestei reforme acum câțiva ani, și s-a întâmplat la fel. Iar acum, când postcomuniștii s-au întors la putere, ei încearcă să răstoarne această reformă.

Românii și polonezii au și experiențe asemănătoare de a fi trădați de aliații occidentali și putem vedea cum mentalitatea Yaltei continuă în prezent.

Se pare că Uniunea Europeană preferă să coopereze cu sistemul postcomunist în țările Europei de Est și nu cu cercurile creștine conservatoare.

Mulți lideri occidentali actuali reprezintă mai degrabă produsul subversiunii ideologice sovietice a Occidentului decât Civilizația Occidentală, care este de neconceput fără rădăcinile sale creștine.

Și indiferent de problemele europene reale, cum ar fi criza economică și imigrația, cauzate de propriile greșeli și de abordarea ideologică, liderii Uniunii Europene găsesc timp pentru a condamna ritual guvernul polonez. Aceste procedee magice nu aduc efectul dorit, fiindcă Polonia nu se predă, ci doar slăbesc Uniunea Europeană și îi amenință supraviețuirea pe termen lung.

Între timp, Rusia a atacat Ucraina, se mândrește cu faptul că se înarmează și amenință răspicat țările noastre cu ocupația militară. Și continuă să submineze și să divizeze Occidentul.

În această situație, avem un interes ferm în consolidarea solidarității reciproce.

Așa cum a spus Benjamin Franklin, „we must all hang together or most assuredly we will all hang separately”.

Proiectul celor Trei Mări, promovând alianța țărilor din regiunea noastră, cu respectarea deplină a suveranității naționale, identității culturale și religioase, trebuie să fie o prioritate.

Este în interesul nostru, dar și în interesul Europei și al întregii Civilizații Occidentale.

Discursul președintelui Trump de anul trecut de la Varșovia a fost foarte important, ne-a asigurat că putem conta pe sprijinul american.

Dar, în discursul său, el s-a referit și la lucruri mai înalte și mai importante decât alianța politică, economică sau militară.

A vorbit despre credința în Dumnezeu, despre Civilizația Occidentală și despre valorile pe care este construită.

Aceasta are o mare importanță, pentru că în prezent, la o sută de ani de la aparițiile de la Fatima, rătăcirile Rusiei s-au răspândit în întreaga lume, provocând războaie și persecuții împotriva Bisericii, așa cum a spus Maica Domnului.

În Europa de Vest, episcopii și-au pierdut credința, intelectualii și-au pierdut rațiunea.

Așa cum vechiul marxism era bazat pe ura de clasă, în prezent ingineria socială neo-marxistă vrea să transforme natura umană, familia și societatea, și face acest lucru bazându-se pe resentimentele unor grupuri sociale, chipurile asuprite de altele și, prin aceasta, îndreptățite la privilegii.

Porțile Europei sunt larg deschise pentru Islam.

Doar pentru creștinism nu este loc.

Multe comunități occidentale care încă rămân creștine își pun speranțele în Putin, îl consideră noul Constantin, care va salva creștinătatea.

Ca și în vremea comunismului de tip vechi, împotriva actualei nebunii sinucigașe, speranța Europei este în Polonia.

Modelul polonez arată Europei că, dacă vrem să avem o politică sănătoasă, trebuie să avem o rațiune sănătoasă și o cultură sănătoasă. Pentru a avea o rațiune sănătoasă și o cultură sănătoasă, trebuie să avem o credință sănătoasă.

„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt 6, 31-33)

Dumnezeu să binecuvânteze țările noastre și proiectele noastre comune.

Mulțumesc foarte mult.

 

Aici, de la 3:14:09, o puteți asculta pe Anca în limba polonă:

Războiul americano-american și războiul româno-român

Anunțat cu surle și trîmbițe pe o pagină întreagă plătită, în New York Times, cel americano-american ar fi de rîs dacă nu ar fi de plîns. Anunțat pe Facebook, cel de-al doilea ar fi numai de plîns dacă nu ar avea loc.

Ambele proteste contestă puterea legitim aleasă.

Participanți: mai mulți în SUA, fără discuție. Chiar și împrăștiați pe o suprafață mai mare, tot sînt mai multe creiere spălate decît la noi. Ne vom număra la sfîrșit, dacă va mai avea vreun rost.

Scopul protestelor: înlăturarea de la putere a celor care nu ne plac. Președintele Trump și cei de primprejur, la ei, PSD la noi. Sau protestul față de unele decizii luate în ultima vreme de puterea conducătoare.

La ei, republicanii. La noi, pesediștii. Comuniști pe stil nou, cei din urmă.

În partea americană, vor exista distrugeri, ca de obicei. Violențe, crash-uri cu poliția, acuzată de tot felul de lucruri îngrozitoare la adresa unor oameni pașnici de felul lor, dar care și-au pierdut răbdarea, în mai puțin de un an, cu ce au ales alți concetățeni de-ai lor. Într-o țară unde, de mai bine de 200 de ani, alegerea președintelui se face cu ajutorul colegiului electoral.

În partea română, mai preocupată de propria-i estetică, nu vor fi escaladări ale conflictului protestatari-autorități. Va fi, cel mai probabil, un spectacol de sunet și lumini, ad hoc, desigur, în care, în afara vechilor anticomuniști, fiecare va fi atent la inserția propriei persoane în desfășurarea momentului.

Ambele proteste au loc legate, mai mult sau mai puțin, de perspectiva adoptării unor noi pachete legislative. În SUA,  înlocuirea programului Diversity Visa, prin care a pătruns pe teritoriul american și teroristul care a ucis la New York, săptămîna trecută, și care a adus, ulterior admiterii în SUA, 24 de alte persoane dn famile, cu un program bazat pe accesul în SUA pe merit. La noi, este vorba despre adoptarea unui nou cod fiscal, menit să tulbure și mai tare, dacă se poate, țara, în timpul inimaginabil de slabe guvernări PSD.

Ambele puteri legitime, atît la Washington, cît și la București, sînt contestate de protestatari. De ce acolo ținem cu puterea, iar la București cu cei care o contestă?

Răspunsul e simplu: pentru că în ambele părți vedem comuniștii. La ei, pe cei care protestează, la noi, pe cei care conduc.

Dar dacă nu e așa? La noi, la ei e simplu și dovedit deja.

Dar dacă cei noi, care se ridică acum, sînt tot stînga? Sigur, e doar o coincidență faptul că imediat ce s-a aflat că Marele Finanțator a eliberat o sumă mare de bani în folosul societății, au prins și ei imediat viață. Oricum, să scăpăm noi mai întîi de ăștia și apoi mai vedem.

Așa s-a zis și în trecut. Și atunci erau puțini, chiar foate puțini. Și totuși.

PS: Am fost mult prea chinuiți acum mai bine de jumătate de veac ca să nu fim măcar prudenți. Niciodată, în situații în care poate fi aplicată, nu scoateți din discuție prudența.

Comunismul nu este interzis nicăieri, cum este fascismul.

Dreptul inalienabil la protest nu trebuie să fie parazitat de nimeni, în nici un sens.

 

 

 

 

Adevăratul sabotaj

Trebuie să ai ceva deficit neuronal sau de transmițători ca să afirmi că:

Polonia, Ungaria şi Slovacia au lăsat România în aer în scandalul Rogozin. evz.ro

 

Cu atît mai mult cu cît vine de la un om la care nu mă și nu cred că ne așteptam.

Cum au lăsat-o în aer, ce au făcut sau nu au făcut?

Trebuia să se supună sancțiunilor UE. Așa, și nu au făcut-o, deși tot sursa cu pricina ne anunță că fiind avion de pasageri, nici nu trebuia să o facă. Ca și cum sancțiunile se aplică numai avioanelor de vînătoare și ciorilor, ori păsărilor călătoare aflate în căutarea  perechii pe aici.

Toate statele implicate în povestea provocarea Rogozin au acționat așa cum a trebuit.

Rogozin, golanul Kremlinului, este unicul vinovat în povestea cu care ne ocupăm, ca de obicei, excesiv timpul. Rogozin știa ce reacții poate provoca urcarea lui într-o cursă de linie, respectiv traversarea spațiului aerian al unor țări UE. A nu ține cont de anumite reglementări nu te exonerează de consecințele acțiunilor tale. La asta trebuia să se gîndească înainte de a pune în pericol, cum susține că ar fi fost, pasagerii cursei respective.

Fiecare țară în parte a reacționat așa cum trebuia într-o atare situație. Ungurii și ceilalți nu au dat drept de aterizare avionului, noi nu l-am lăsat să intre în spațiul aerian românesc.

Era de dorit o caloborare mai bună? Sigur, întotdeauna e loc de mai bine. Dar asta nu înseamnă că cineva ne sabotează relațiile externe, mai puțin emitentul vorbelor de mai sus.

De unde și cum au aflat românii că în acel avion se află Rogozin rămîne la fel de lipsit de importanță, ce e important e că am aflat. Că au fost surse, că a fost comentariu lăsat pe o pagină Facebook, nu mai contează. Și nici nu e de mirare cînd știm cît de apropiate sînt relațiile româno-moldovene. Că nu am comunicat mai departe da, poate fi o problemă, a noastră. Dar să spui asemenea gogomănie, că am fost ”lăsați în aer”, depășește capacitatea de înțelegere a omului medu informat.

Ce ar fi trebuit să facă respectivele țări? Să nu permită nici ele tranzitarea spațiului aerian, cu motiv rezonabil, să însoțească aeronava cu avioane militare, poate să și tragă în ea?

Desigur, varianta 1. Dar nu s-a întîmplat. Rezultatul, în schimb, a fost același, din moment ce nu a putut ateriza pe teritoriul statelor acuzate.

Și atunci de ce zarva, de ce acuzațiile?

Pentru că așa se întîmplă cînd se inflamează materia cenușie. Pentru că așa se întîmplă de fiecare dată cînd cineva vrea să inflameze spiritele. Iar acum, cu constituirea Intermarium, este terenul propice să auzim cele mai aberante scenarii din care să rezulte că țările est și central europene mai au puțin și se bat între ele, nu că ar constitui o alianță benefică tuturor. Din acest moment, ungurii vor lua o parte din Ardeal în fiecare bagaj cu care părăsesc România, Negruzzi va fi interpretat și reinterpretat de dacă ar trăi, ar renunța să mai scrie ”Sobieschi și românii”, iar slovacii, dacă tot nu am avut nimic cu ei pînă acum, nu înseamnă că nu putem avea de acum încolo.

Vor curge asemenea așa zise știri și comentarii despre cum ne urîm între noi, aici, în estul și centrul Europei, cum nu se poate construi nimic cu noi și, mai ales, cum este sortită eșecului o inițiativă ca Intermarium.

Ghiciți cui vor folosi aceste scenarii. Cine va profita de pe urma unor asemenea abordări? Exact, cine nu dorește ca alianța să fie făcută și să funcționeze. Cine dorește status quo-ul actual, în care Germania dictează ce avem de făcut, în funcție de cum și-a aranjat treburile cu Rusia. Cu alte cuvinte, exact dușmanii reali ai Intermarium.

PS: Imbecilii ăștia reușesc iar să zăpăcească lumea de cap.

Problema lor e că nu au și nu asigură vaccinuri pentru copii, iar lumea se încaieră pe e bun sau nu vaccinul.

Vaccinul, bun clar, de la firme autorizate să-l producă, trebuie să fie în țară. Este obligația lor. Apoi poate începe ce discuție de țaca țaca vreți, dar nu atîta vreme cît ei nu îl asigură. Vă certați pe ceva care nu există.

 

 

Care este rostul nostru în UE

Revoluția Franceză a avut loc în Europa, două războaie mondiale au pornit din Europa, cu cauze europene, în Europa secolului trecut aici a avut loc un genocid imposibil de imaginat încă pentru mulți, un război interetnic între fostele republici iugoslave, pe Europa și din Europa a bîntuit-o și o mai bîntuie încă, cu din ce în ce mai mult succes, fantoma comunismului, cu cei 60 de ani de asuprire crîncenă, inumană, a popoarelor est-europene. 

Din timp în timp, Europa defectează de la valorile fondatoare, nerecunoscute majoritar, și se aruncă în extreme. 

Și atunci, ce căutăm în Europa? Ce căutăm în Uniunea Europeană? 

Rostul nostru, asta căutăm. Dacă ei ne-au admis cu un rost, și noi am avut unul ca să fim parte a acestei uniuni. 

Care mai poate fi rostul nostru acum, cînd UE a derapat serios pînă și de la propriile-i angajamente, nu mai zic despre derapajul socialist evident în absolut fiecare mișcare? Ce să mai caute România, cu o gașcă infracțională, cum se spune, la putere, în clubul select al țărilor uniunii? 

Pe rînd. Clubul select al țărilor uniunii este un cuib de comuniști deghizați în socialiști. Și ca orice socialiști, nu au maniere. Ba chiar sînt obraznici ca măgarii cînd, de exemplu, spun că ar trebui ca și UE să militeze pentru ca statele americane Ohio și Texas să ceară independența, numai pentru că Trump a salutat Brexitul. Dar în prostia și bădărănia lor, au rostit un adevăr: Marea Britanie este la fel de puternică cum sînt cele două state americane. 

În rest, nu știu ca noi să fi votat președintele UE pe model american, nu știu să se fi schimbat constituția UE, la fel cum nu știu de ce nici un, dar nici unul! – lider european nu l-a trimis pe Juncker la culcare, spunîndu-i că-i beat, după ce a apucat să rostească enormitatea. Care va rămîne în cartea rușinii europene, alături de alții, mai puțin talentați. 

Și atunci, rostul nostru și nu numai al nostru este să-i facem pe europeni să înțeleagă, dacă vor, că SUA sînt prietenele UE, că de fiecare dată au salvat Europa de totalitarismele care îi invadaseră vintrele și capetele, chiar și după Revoluția Franceză a venit cea Americană, care a restabilit echilibrul de forțe și a repus valorile în prim planul politicii, și că cea mai mare imbecilitate a tuturor timpurilor e pe cale să se producă.

Rostul nostru este să le explicăm că migrația de acum nu are nimic, dar absolut nimic de a face cu imigrația celor care fugeau de pericolul comunist, unii, ai noștri, căutau libertatea, alții, migranții de acum, vor suprimarea ei. Rostul nostru este să le explicăm care sînt consecințele nefaste ale centralismului specific guvernărilor comuniste, cu implicațiile econnomico-sociale dezastruoase. 

Rostul nostru este să luăm apărarea evreilor, acum, aici, cînd pleacă cu miile dintr-o Europă care crede că un conflict cu palestinienii este redus la spațiul Mării Moarte, care a uitat sau se preface că uită care este principala țintă a musulmanilor, creștinii și evreii. 

Și rostul nostru, deloc în ultimul rînd, este să le spunem că nu vrem alianțe cu rușii, nici pe față, cum ne îndeamnă, nici pe dos, prin afaceri dubioase, cum se află. Că știm mai bine decît oricine ce înseamnă rusul și că de el trebuie să te aperi, nu de cel care te-a salvat de fiecare dată în istoria modernă. Că nu vrem armată europeană, care să se lupte cu cine? Cu SUA și cu Marea Britanie? Aberant! Că răul este unul singur, același, ușor identificabil în tot ce face, și că extremismele pe continentul european sînt rezultatul exclusiv al politicilor lor, ale politicienilor europeni, nicicum vina altcuiva? 

Poți să greșești atît de grav, în fața a zeci de milioane de oameni, și să dai vina cu nonșalanță pe altcineva? 

Pot. Uitați-i că pot, uitați-i cum pot. Cu nesimțire!  

Și atunci, de ce să nu rămînem noi, aici, un pol de stabilitate pro-american?

Și nici măcar nu sîntem singuri. Grupul de la Vișegrad ar fi cu noi. Ascultați-i. 

Sigur, europenii pot să nu vrea. Dar măcar am fi ajutat cît am putut ca un sinucigaș colectiv să nu aibă sorți de izbîndă. 

 

Cum sînt românii? Interviu Mark Baker

”Românii sînt proști și votează comuniști, hoți, borfași”. De cîte ori nu auzim asta? De fiecare dată cînd PSD și acoliții obțin majoritatea în urma alegerilor și fac praf țara, asta e mantra folosită de toată lumea. 

Dar cînd românii aleg președintele? Atunci nu mai sînt proști? Cum pot fi proști o dată da, o dată nu, alternativ? 

Este clar că avem de-a face cu mai mult decît atît și situația este mai mult complexă decît această abordare reducționistă. Pentru a încerca să ne deslușim, cine sîntem, unde sîntem și cum sîntem, i-am solicitat prietenului Mark Baker să-mi răspundă la cîteva întrebări. 

Născut în Youngstown, Ohio, rezident la Praga de peste două decenii, Mark este absolvent al universităților Columbia și Miami, fost editor la Bloomberg, National Geographic, Prague Post, Radio Free Europe, The Economist, în prezent autor de ghiduri turistice Lonely Planet. O persoană care a călătorit foarte mult în acest spațiu european, nu numai în România, un bun cunoscător al locurilor, al istoriei și al oamenilor.

Florina Neghină: What do you think about the Romanian people, generally speaking?

Mark Baker: I am a big fan of the country and of the people. I have traveled many times throughout Romania and have written three guidebooks about the country, and I am always amazed by the energy, the friendliness, and the unpredictability of the country. It is one of the few European countries that I do not find boring and I hope this never changes.

Florina Neghină: How do you see my people adapted or readjusted Romanian capitalism after the revolution of 1989? Easier or harder than other countries in the region?

Mark Baker: Romania had several disadvantages in 1989 compared with other countries in eastern and central Europe. It had a relatively low per capita income, approximately the same as Poland at the time. Because of the trade policies of the Ceausescu regime, Romanian companies had little experience in dealing with developed markets. And of course the political culture was probably the worst in the region. Of all of the revolutions in 1989, only the one in Romania ended in violence and death. For those reasons, the Romanian experience has been the hardest and slowest of all of the countries. I might make an exception for Bulgaria, which shared many of Romania’s disadvantages and was possibly even more isolated. It is not a knock on Romania to point out that living standards in the former Czechoslovakia, eastern Germany, Poland, and even possibly Hungary are now much higher than in Romania. Poland seems to be the true success story in this region, and the irony is of course that Poland and Romania were practically at the same level in 1989, and Poland was massively indebted.

Florina Neghină: What do you think it was – or has been, better saying – the most difficult part on the road returning to capitalism?

Mark Baker: I would say the biggest problem of has been the non-competitive start that Romanian industries had at the beginning of the transformation. This forced many factories to close, and these closures affected many workers and ultimately the political process itself. Politicians could draw on the disaffection of the population to manipulate public opinion. Many of these politicians and leaders were former communist themselves who had recently discovered the ‘religion’ of capitalism. There was no national effort made at the start to uproot and eliminate the political and economic networks forged under communism. And some of those people are with us to this day. When you add to these problems things like the brain drain, where young people choose to live in Italy, Spain and the UK, then you have the ingredients for a slow and difficult transformation.

Florina Neghină: What exactly do you think it has been difficult to adapt Romanians?

Mark Baker: I think the main difficulty has been to evolve politically from a passive population who accepted what the leadership said to a more active population that takes responsibility for their own future. This is not unique to Romania, but I think because of the country’s specific past, the challenges of political evolution have been greater here than other places.

Florina Neghină: What differences have you noticed between the Romanian historical provinces? 

Mark Baker: The differences between the provinces are interesting for me as a travel writer. It is obvious to any traveler that the most developed region of the country, at least superficially, is Transylvania. Perhaps it is simply appearances, but the cities themselves look like modern European cities and the municipal governments operate like typical European city governments. It feels as if, especially in this part of the country, Romania really is culturally, historically part of the European experience. It is also interesting for me to point out that it is now 100 years since the three provinces have been together as modern Romania, but that the road and rail links between the provinces are still so underdeveloped. It is a bit extreme to say, but it feels sometimes as if they are really three separate countries.

I cannot explain the reason behind differences between the provinces, but perhaps there is some truth in the fact that the western regions of the country were under ‘western empires’ for much of their history, and the eastern and southeastern parts of the country were under ‘eastern empires’, but the mentality continues into modern times.

I think that Romania still has work to do toward building a national consensus among all regions of the country. It is no exaggeration to go to cities such as Timisoara or Cluj and have residents there tell you that they simply hate Bucharest. Yes, of course, no provincial citizen likes their national capital, but in some ways these people are saying that they don’t feel completely part of the national conversation.

Florina Neghină: What similarities and what differences you noticed between the peoples in this part of Europe?

Mark Baker: Nearly everyone who grew up under communism in eastern and central Europe shares certain traits, mindsets and skills. I would say people from this region are pessimistic, even possibly fatalistic. They tend to see conspiracies, even where there are no conspiracies to be found. They tend not to believe in the honesty of human beings or the fact that governments can work positively. On the positive side of the ledger, they are unfailingly friendly and outgoing. Family, village and cultural ties are still meaningful. People are remarkably resourceful when it comes to preparing food or fixing cars or building homes. For travelers, these countries are ideal because people really do enjoy things like drinking, music and having fun.

Florina Neghină: What have you noticed Romanians are bothered and enjoyed from? 

Mark Baker: I will start with the enjoyment first. I love the fact that Romanians like to party, they like to stay out until the morning hours on special occasions. They seem to enjoy meeting people from other countries and take an interest in where they come from. There is a lot of energy in Romanian cities, and even now you have the idea that there is great possibility in this country.

On the negative side, some of my pet peeves have to do with the fact that some positive modern ideas and concepts have not fully taken root here. There is not sufficient care for the environment in Romania. It’s not uncommon to see litter on mountain trails and alongside roads. There are far too many cars in the country and this greatly impacts the enjoyment of the natural beauty in the mountains, villages and along the seashore. It destroys street life in Bucharest.

Romanians strike me as very nationalistic but are not always completely aware of their own national history. I don’t mind when a person is proud of their country, but I believe this pride needs to be balanced with some humility when it comes to understanding when and where their country did not live up to its own ideals. I won’t go into too many specifics here because these things always stir up lots of negative feelings, but I will point out that Romanians in general are not aware of their country’s role in WWII and in the Holocaust. And this troubles me greatly. All countries have these historical defects, but great countries recognize them and try to work through them.

Florina Neghină: What do you think is the fundamental difference between urban and rural? it is big, it is important, what do you think? 

Mark Baker: I would say that the differences between rural and urban in your country are as great or greater than any I have seen in any part of Europe. The fundamental difference between rural and urban populations is simply awareness. It is much easier for positive ideas to be transmitted among residents of large cities than it is for these ideas to penetrate into small villages and towns. Conspiracies and prejudices tend to thrive in places that are cut off. Without wanting to unfairly criticize people who live in villages or small towns, these places tend to be backward in their outlook and thinking. Romania has vast tracts of hinterland, and I believe the government and the educational system have their work cut out for them to try to bridge the gap between rural and urban.

Florina Neghină: Can you identify a significant difference between the Romanians and the other inhabitants of the former socialist countries? But a resemblace?

Mark Baker: I mentioned some of the ways in which people from the formerly communist countries are similar. These include ideas that any rational person would have under a communist system (a general suspiciousness of power, the ability to do basic survival tasks on their own because they cannot rely on the central government to provide services, etc.).

It is hard to see exactly how Romanians differ from other people in central and eastern Europe, but if I were to generalize I would say that Romanians are very good at learning foreign languages, they are very resourceful, and they know how to think around the system and outside the box. These are all useful qualities for succeeding in the modern world and under a capitalist system. That’s why I feel as if Romania has some natural advantages, and in the end will come out in good shape.

Florina Neghină: What do you think that is more influencial when we talk about Romanian electoral process? The level of education, the standard of living, the prospects of a better life or the political preferences? 

Mark Baker: The greatest divide that I see in Romanian politics has little to do with the traditional right and left wing of the political spectrum, but between those people who demand greater accountability from their government and those people who simply want favors from the government. Among the former group, a person’s age and level of education and whether or not they live in a large city is very important. All of these protests that we have seen in the past three years in Romania revolve essentially around the same issue. People are simply fed up with what they perceive as the old corrupt elite and want new accountable leaders. It doesn’t really matter if the issue is an environmental one or about corruption or about something else. The fight is always the same.

Florina Neghină: What other word besides welcoming, hospitable can you use to characterize Romanian people?

Mark Baker: I would say that Romanian people are clever, cunning, outgoing, proud and insecure (which is the opposite side of pride, but often go together).

Florina Neghină: What do you think is the most important quality and most annoying flaw of Romanians?

Mark Baker: I think the most important quality is the willingness to engage with the outside world. Many Romanians have traveled and lived abroad and this is great for interacting with people from other countries. Romanians are good at learning foreign languages. And I think that they are generally outgoing.

As far as flaws go, it’s hard to generalize. As I said earlier, very headstrong and stubborn people irritate me. And Romania has many of those. I think, at least in the cities, there is something of a superficiality to the way that people engage with foreigners. It’s hard to put my finger on this exactly but I have noticed it in my own interactions. And of course many Romanians greatly mistrust foreign influences. I think they usually do this without a compelling reason to do so.

Florina Neghină: Thank you very much!

(Foto reprezentativă, din arhiva Mark Baker)

 

PSD atentează la siguranța națională?

Alocarea unui procent de 1,35% din PIB pentru Apărare, în condițiile în care angajamentul României este semnat pentru 2% din PIB, începînd cu anul 2017, înseamnă atentat la siguranța și securitatea națională.

Este esențial, este obligatoriu să arătăm și demonstrăm partenerilor occidentali că sîntem dispuși să investim în apărare și securitate și să ne respectăm soldații, aflați pe cîmpul de luptă sau nu. Este esențial pentru o țară, înainte de orice, să-și asigure siguranța și securitatea, singurele garanții ale păstrării independenței, fără de care nimic nu mai contează.

Dacă pe PSD nu îl interesează aceste lucruri fundamentale pentru România, pe noi e obligatoriu să ne intereseze. Altfel, ajungem din nou la mîna Rusiei ori, mai rău, la mîna nimănui, în voia soartei.

Asta potrivit proiectului de buget pe anul  2017. Pentru că, în plus, PSD spune că Armatei i se va mai acorda o sumă, pînă la 2,18% din PIB, prin credite de angajament, în valoare de 7,7 miliarde de lei.

Oricare ar fi situația, se stie deja cum pot fi răstălmăcite vorbele lui Donald Trump, președintele SUA, care a precizat clar că țările membre NATO trebuie să-și achite datoriile înainte de a pretinde apărare americană. E sinistru să aștepți să vină alții și să te apere, în condițiile în care nu ești în stare să-ți ții angajamentele semnate. E cerșetorie în toată regula, mai mult, se poate da vina, avînd în vedere pozițiile anti-Trump manifestate deja pe tot gobul, pe președintele american și pe dorința acestuia de a ne ”vinde” oricui pentru cine știe ce interese financiare.

În oricare din situații, este de urmărit banul public care se duce la Apărare. Iar asta este o datorie a fiecăruia dintre noi, indiferent dacă am votat sau nu, ori cu cine am votat. Sînt convinsă că oameni de bună credință au votat PSD, așa că baza de pornire, conform promisiunilor electorale, există.

Nu ne permitem să ne lăsăm tocmai acum, în acest context geopolitic mai mult decît periculos, perfid și schimbător, la mîna nimănui. Dacă sînt momente cînd trebuie să ne luăm soarta în mîini, ca popor, acesta este primul dintre ele.

nato romania(Foto: morgenthaucenter.org)

Unirea, între mizantropie și Stegarul Dac

1. În legătură cu marșul care a avut loc în această sîmbătă la București, încă de la bun început trebuie spus că nimeni nu poate să conteste legitimitatea unei mișcări sau a unor proteste care cer unirea Republicii Moldova cu România. La fel, cerința de a transforma unirea în proiect de țară e una legitimă, atîta vreme cît este exprimată pașnic și civilizat.

2. În același timp, scopul nu scuză mijloacele, atunci cînd mijloacele pot compromite iremediabil scopul. În două planuri:

cel al violenței stradale – nu te iei la harță cu jandarmii, dacă acel traseu nu a fost negociat (deși, așa cum s-a remarcat pe bună dreptate în ultimele zile, jandarmeria a știut să fie indulgentă altădată cu protestele unițisalvăm, dar nu este treaba unioniștilor să comenteze acest aparent tratament preferențial aplicat de Jandarmerie, treaba unioniștilor este să nu provoace controversă inutilă).

cel al alianței de conjunctură cu partide și personaje indecente ale scenei politice românești: nu cred în ideea că unirea se face cu oricine. Că un eventual proces unionist și rezultatele lui îi vor îngloba și pe unii și pe alții la grămadă, e una. Că îi permiți lui Ghiță și PRU să călărească ideea, e alta. Nu, mișcarea nu are nevoie de ei. Și e treaba liderilor mișcării să se delimiteze de ei. Dacă nu cumva sunt mînă-n mînă, ceea ce ar fi foarte grav, avînd în vedere profilul penal și rusesc al lui Ghiță și PRU. Este absolut legitim să ceri unirea, chiar să ceri partidelor politice să-și includă unirea în program, dar acest lucru îl ceri și îl negociezi cu partide inevitabil imperfecte, dar decente. Nu o faci cu penali și dubioși. Și asta pentru că:

3. Unirea nu trebuie niciodată dar niciodată opusă temei luptei anticorupție. Din simplul și elementarul motiv că în momentul în care te asociezi cu corupți (sau îi lași tacit să se asocieze cu tine) compromiți și subminezi, dincolo de argumentul istoric și identitar, PRINCIPALUL ARGUMENT PRACTIC al unioniștilor din Republica Moldova: unirea ca instrument anti-corupție, în condițiile în care unioniștii de la Chișinău sunt acei oameni lucizi dar disperați, care nu întrevăd niciun potențial intern de reformă în republică, și mizează pe unire ca pe o formă de revoluție reformatoare. Așadar, unirea și anti-corupția sunt obligatoriu convergente. Repet: mai ales în argumentarul nostru, al celor de la Chișinău. Unirea este pentru Republica Moldova ceea ce integrarea europeană a fost pentru România: nu șansa (în sens probabil), ci unica posibilitate de reformă și luptă anti-corupție! E un proiect prea serios, pentru a fi abandonat lui Ghiță sau PRU. Or, tocmai din acest punct de vedere, doar unirea înseamnă anticorupție (la Chișinău), și doar anticorupția poate servi unirii (la București). Mircea Cozma ot Prahova și Ghiță nu fac unirea. La fel cum stupizii de la Chișinău, care umblă cu statalitatea de veacuri a Moldovei, nu se luptă cu corupția. Pentru că nici unii, nici alții nu sunt capabili nici de una, nici de alta. Dacă zicem că unirea e IDEAL, atunci idealul nu se realizează cu penali și oameni de nimica.

4. Apropo de abandonarea temei unirii marginalilor, dubioșilor și corupților. Efectul de politizare și parazitare a temei unirii este inevitabil. Dar buboiul s-a umflat din alt motiv: la București, atît clasa politică, cît și (îmi pare rău s-o spun) națiunea română în ansamblul ei au crezut că dacă ignoră Republica Moldova, această problemă nu există. Că dacă națiunea română se preface că nu o interesează Republica Moldova și/sau unirea, aceste chestiuni nu o privesc. Ghinion. Ceea ce s-a întîmplat weekendul acesta la București arată că subiectul Republica Moldova și unirea vă privește și pe voi, cei din România, și că subiectul are potențial (nu e nici de bine, nici de rău – doar constat) de a răsturna Cabinete și/sau de a forța demisii ministeriale (nici nu mai contează cum și de ce – pur și simplu e posibil). Ce dovedește acest lucru? Că suntem același popor, aceeași națiune (și aici nici măcar nu mă exprim în termeni sentimentali, ci strict tehnici): ce se întîmplă la voi (ce zice, face, sau tace un președinte, un prim-ministru, etc) are impact la Chișinău; ce se întîmplă la noi, și cu noi, vă poate afecta la București. S-a văzut. Pentru că:

5. N-o să vă vină să credeți, dar peste Prut locuiesc oameni care se consideră români:
– e adevărat, nu majoritatea. Dar o bună parte. Mulți. Destul de mulți. Cine sunt marii penali la Chișinău? Comuniștii și ramificațiile lor. Și voi vă luptați în România cu un electoral PSD consistent. La noi, problemei corupției i se suprapune problema identitară: la Chișinău a fi român e deja o garanție minimală că nu votezi comuniști. Așadar, unioniștii sunt cei care trag Republica Moldova spre normalitate. Lucrurile se leagă și a le relua nu e niciodată redundant: românul în Republica Moldova e moldoveanul care a ieșit teafăr la cap din comunism. Pentru că a înțeles și a respins ocupația sovietică și respectiv manipularea identitară confecționată de URSS (moldoveni =/=romani). Respingerea acestei manipulări comportă următoarea consecința logică:
– acești oameni (șocant!) consideră România țara lor. Nu o țară oarecare, vecină și prietenă. Ci patria lor! Este ceva față de care trebuie să se arate înțelegere, respect și decență. Respectiv, nu se poate abandona patriotismul (pe motiv că e desuet, că nu ne place, că ne-am plictisit, etc) Stegarului Dac. Nu se rezolvă problema, abandonînd-o PRU-ului și altor țăcăniți, și complăcîndu-vă la București în mizantropie și cinism. Ce s-a întîmplat zilele astea arată că națiunea română se confruntă cu o problemă – aceeași problemă, veche de 200 de ani, a CHESTIUNII BASARABIEI, și care nu a fost rezolvată după căderea Uniunii Sovietice. Va trebui să i se dea o rezolvare în următorii ani, pentru că la Chișinău nu se calmează nimeni. Greul abia începe. Deoarece:

6. Perspectivele de integrare europeană ale Republicii Moldova au devenit, pe fundalul crizelor regionale, internaționale și ce mai doriți dumneavoastră, RIDICOLE. Națiunea română, în ansamblul ei, nu doar la Chișinău, trebuie să înceapă să înțeleagă lucrul acesta, și să reflecteze la felul în care va trebui rezolvată problema. Fără ca unionismul în sine să fie obligatoriu, tema unirii ca atare nu mai e, din păcate sau din fericire, opțională! Nu poate fi ignorată.

7. Ce trebuie făcut:
La București, să se înțeleagă că dacă n-o să-și asume chestiunea unirii voci decente, o să și-o asume PRU cu Ghiță și Stegarul Dac. Și o vor specula tot împotriva intereselor poporului român. Primul pas: izolarea marginalilor prin asumarea temei de cît mai mulți oameni decenți, sau măcar prin conștientizarea problemei. Deci marșul de sîmbăta asta, cu toată controversa, nu a avut nici pe departe un obiectiv stupid.
La Chișinău, Maia și compania să nu ne mai prostească cu iluzii. Și poze electorale cu Merkel și Juncker. Știm că nu ne integrăm în UE. Știm că nu se face primăvară cu partiduțul bine dichisit al Maiei, care și-a găsit rapid cei mai mari susținători la București în bicicliștii de la USR, altă speranță „non-ideologică” și care nu pricepe nimic din geopolitică. Fix ca Maia.

Și îndeobște, cine a zis că cei cu care se pozează ea pe la Bruxelles pricep ceva din ce se întîmplă? Nu e o poziție antioccidentală ce spun eu. Bruxelles-ul nu înțelege, nu acceptă și ne-a obișnuit cu ridiculizarea argumentelor identitare, care țin de o zonă mai puțin aparentă a existenței noastre: nu trăim stupid doar pentru a ne satisface niște nevoi materiale. Pentru că, pînă la urmă, și bunăstarea asta europeană depinde de un spectru în care se suprapun istorie, identitate, trecut, patrii, comunități, structuri, reflexe. Alteori drame și tragedii istorice. Așa cum s-au întîmplat în Basarabia. Unde, în momentul de față, doar unirea mai înseamnă anti-corupție. De fapt, a însemnat dintotdeauna. Pentru că nu te lupți cu corupția împreună cu foști nomenklaturiști sovietici, cum îi găsești prin PD, PLDM, PSRM și alte partide moldoveniste sau de-a dreptul pro-ruse de la Chișinău. Asta nu pricepe Juncker et ali în privința estului Europei. Iar dacă Maia e așa necompromisă și ireproșabilă, și-ar putea împrumuta imaginea anti-corupție ideii unirii: cei 30% de unioniști declarați în sondaje o vor susține și o vor propulsa cu multe mandate în Parlamentul de la Chișinău. Nu, ea preferă să joace cartea stupidă a „reformei” și „luptei cu corupția” în afara subiectului unirii și a posibilității integrării europene, frustrînd așteptările celor de la Chișinău care nu (mai) credem în povești. Nici UE, nici Unire. Asta e „promisiunea” ei.

Cînd integrarea europeană e o iluzie, unirea devine unicul proiect fezabil pentru Basarabia.
Suntem o națiune. Avem o problemă. Nu există eschivare. Despre asta este vorba.

mars-basarabia(Foto: cotidianul.ro)

E foarte important sa stii cind sa taci

E bine cînd oamenii învață să mai și tacă. E foarte important să știi cînd să taci, poate mai important, uneori, decît să știi cînd și ce să vorbești.

Ambasadorul american la Chișinău și-a nuanțat declarația atât de inflamantă, atît de dură, de neadevărată și de nesăbuit făcută. După o discuție cu Mihai Ghimpu, președintele PL, și cel mai aprig apărător al cauzei unioniste, James Pettit a concluzionat: Eu respect decizia și idealul unioniștilor”. 

Sigur, cel puțin discutabilă rămîne afirmația ”Statele Unite nu are (”au”, nota mea) cum să împiedice reunificarea celor două state românești dacă poporul o va face.”, de ce ar face-o, în ce condiții, care ar fi motivele, contextul și așa mai departe.

Dar acum să ne concentrăm pe ai noștri, din interior. Că pînă la Dumnezeu te mănîncă sfinții. Cum rămîne cu ”Romania nu e parte a civilizatiei occidentale”, cea mai dură și mai tranșantă afirmație din declarația domnului Boia? Valabilă în continuare sau și asta se nuanțează? Cînd în gura ta și în cărțile scrise de tine se uită lumea ca la tablele lui Moise, nu era mai bine să mai așteptați măcar pînă a debita o asemenea inepție? Sigur, Europa, după cum se învață în școala generală, este occidentală, centrală și răsăriteană, fiecare cu caracteristici specifice de formare și dezvoltare, dar asta mai are vreo importanță în contextul afirmațiilor?

Și dacă tot faceți referință la timp, de ce să ne întoarcem numai pînă în secolul al XIX-lea, de ce nu mai timpuriu, la daci, de exemplu? Aici puteți dezbate cu Ioan Aurel Pop, principalul dumneavoastră contestatar, avantajele lipsei tehnologiei avansate, fără de care era mult mai dificil să se afle – sau nici nu s-ar fi știut măcar – despre lovitura de stat din 2012, ori despre plagiatul lui Ponta, despre care dînsul are păreri cel puțin la fel de interesante precum cea a dumneavoastră privind apartenența noastră europeană.

Pînă cînd vă hotărîți în privința variantei de abordat, ascultați ce zice omul ăsta tînăr și pus la punct cu drăcoveniile astea tehnologice care ne tîmpesc, după părerea domnului Ioan Aurel Pop. Că nu există dicționar de limbă moldovenească. Poate ar fi cazul să luați în considerare oportunitatea.

lucian boia

(Foto: revistasinteza.ro/arhiva personală Lucian Boia)