Prezidentialele din 2014: Antonescu, Ponta si Basescu, singurii care conteaza

Băsescu e ca Iliescu, l-ar mai vota lumea încă zece ani, deși nu mai are dreptul să candideze. Miturile stau cam prost, bag seama. Nici MRU, nici Tăriceanu, Johannis sau Oprescu nu rup inima tîrgului. Singurii oameni politici care contează cu adevărat în ochii publicului sînt Antonescu, Ponta și Băsescu. De remarcat că Antonescu și Ponta au 51% și că o posibilă candidatură a lui Antonescu din partea unui USL unit va duce la o victorie sigură a acestuia. Nu din primul tur, așa cum cred unii, însă turul II e o simplă formalitate (se organizează două tururi chiar dacă un candidat ia în primul tur peste 50% din voturile valabil exprimate – pentru a cîștiga din primul tur trebuie să ia peste 50% din voturile alegătorilor de pe liste, astfel la o prezență la vot de 49%, se organizează al doilea tur chiar dacă un candidat a luat 100% din voturile valabil exprimate). Astfel, dacă USL nu se rupe, prezidențialele sînt închise.

Dacă USL se rupe,  prezidențialele rămîn deschise, cu Ponta principal contracandidat al lui Antonescu. Are Băsescu rol decisiv? Poate decide el președintele? Băsescu poate decide dacă Ponta cîștigă sau nu. Băsescu nu poate funcționa ca balama dar îl poate ajuta pe Ponta. Astfel, în turul II putem avea un absenteism masiv din partea susținătorilor lui Băsescu sau o susținere a lui Ponta. Însă, după cum știm, Băsescu nu mai poate candida. Întrebarea e: cine va fi al treilea candidat, care va fi susținut de Băsescu și va reprezenta Mișcarea Populară (partidul) și care poate înclina balanța în partea lui Ponta sau chiar ajunge în turul II (șansele sînt mici, dar nu inexistente)? Atenție, acest candidat nu va arbitra disputa dintre Antonescu și Ponta. Nu e imparțial, nu va putea negocia cu amîndoi, nu are prea mult spațiu de manevră atît timp cît orice susținere a lui Crin Antonescu e exclusă. Acest al treilea candidat poate alege între a sta pe margine în turul II, spre disperarea lui Ponta, și a-l susține pe Ponta, spre disperarea lui Crin Antonescu. E suficient să știm asta ca să ne imaginăm cum va arăta comunicarea în campanie, ce mesaje vor avea cei trei candidați importanți. Crin Antonescu, PNL și susținătorii săi la prezidențiale (PDL, posibil Dreapta Unită, PRM etc) vor încerca să țină susținătorii lui Băsescu acasă pe motive de ”pesedism, Piața Universității, mineriade, socialiștii, stînga, feseneul, domnul Căcărău…ăăă…domnul Crin Antonescu, în ciuda anumitor divergențe minore pe care le-am avut cu domnia sa, este totuși un om de dreapta, un fost participant la Piața Universității 1990, un anticomunist, un antisocialist de-al nostru, mai țineți minte Alianța DA?” – încercați să vă imaginați vocea Ralucăi Turcan acum. PSD și Ponta, pentru a scoate susținătorii lui Băsescu la vot vor vorbi de destinul european al României, despre izolarea internațională, despre extremismul PNL-ului, despre labilitatea psihică a lui Crin Antonescu, despre Dan Voiculescu etc Mă rog, strategia în turul II, în condițiile în care bătălia se va da între Ponta și Antonescu nu e foarte complicată și greu de găsit. Mult mai complicat va fi în turul I. Ce strategie vor alege cei trei importanți, Ponta, Antonescu și Băsescu II? La Crin e simplu, el luptă împotriva Regimului Băsist, reprezentat din ceilalți doi. Ce vor face însă Ponta și Băsescu II? Ponta poate merge pe structurile PSD și un mesaj clasic pesedist, care să-i asigure intrarea în turul II, în condițiile în care are de partea sa cel mai puternic partid sau poate chiar acuza o conspirație între Antonescu și Băsescu/MP/PDL etc. Băsescu II poate merge pe mesajul responsabil-european, dar aici e și Ponta sau poate merge pe un cu totul alt tip de mesaj, despre care vom vorbi la momentul potrivit (mesaj care sînt sigur că va fi evitat, din cauză de elite stîngiste în cuget și simțiri și deja tradiționala frică)

PS1. După ce Antonescu va deveni președinte, poate revoca procurorii șefi.

PS2. Candidatul susținut de Băsescu și care ve reprezenta Mișcarea Populară nu va fi MRU (Neamțu și MRU sînt în afara oricărui joc care îl include pe Băsescu, din motive de caracter și delimitări grăbite, însă ar putea sări în barca PDL, să se scufunde împreună).

Facebook Comments

28 Comments Prezidentialele din 2014: Antonescu, Ponta si Basescu, singurii care conteaza

  1. Bleen

    Scurt, despre șansele Celui de-al Treilea: acesta trebuia să aibă în spate o organizație politică puternică, de cca 30% în sondaje, cu figuri centrale și structuri teritoriale capabile să facă campanie și să mobilizeze în ziua votului 30%. Există o asemenea organizație și care nu îi susține pe Ponta și Antonescu? Nu.
    MRU, DA, Neamțu și NR sînt glume proaste. Și invizibile.

    Reply
    1. AntonescuRogoz

      @Bleen : Nu încă. Sigur, poate că sunt optimist să sper că Mişcarea Populară va ajunge atât de repede (deja în 2014) la 30% în sondaje şi va avea tot ce enumeri tu. Însă, e ca în “Moromeţii”, dacă Moromete ar fi crezut că vor dispărea partidele istorice, sau dacă nu ar fi crezut că vin americanii, ar fi ajutat la ceva ? Nu are rost să trăiesc crezând că 2014 e pierdut (şi nici tu nu ai spus că ar fi), prefer să cred că nu e şi să fac ce depinde de mine şi ce mă lasă să am conştiinţa împăcată.

      Reply
  2. Bleen

    Acu’ venii acasă. Rapidă, înainte să-mi trag sufletul:Bleen vorbește de realitatea din teren, nu de realitatea din wishful thinkingCînd Bleen spunea că prezidențialele din 2014 sînt decisive, niminea nu-l asculta pe Bleen și toată lumea vorbea despre cît de important e ca PDL să ia 23%, nu 21%.

    Reply
  3. SimonaM

    Faptul că cineva vine și spune cum vede viitoarele prezidențiale nu înseamnă nici că-i convine, nici că ar susține pe unul sau pe celălalt. Nu știu de unde deduce publicul cititor / parte din public că lui Bleen îi place situația, că Bleen vrea să-l voteze pe Ponta sau mai știu eu ce.
    Ia uitați-vă voi la situația actuală și veniți c-o soluție. Dar să fie frumos, cinstit, deștept și devreme acasă, plăcut europenilor, cult, titrat pe bune și iute strângător de voturi. Și după ce-l găsiți, veniți și dați-i lui Bleen peste ochi cu omu’ și cereți-i socoteală. Până nu-l găsiți, mai ușor cu impresiile legate de ceea ce le place celor de la Blogary.

    Reply
      1. andrei_p

        Basescu este cel mai bun presedinte pe care l-a avut tara asta. Imi pun cateva, mici sperante ca Miscarea Populara are un viitor semnificativ. Nu am votat si nu as vota USL sau vreo parte a USL niciodata. Apropo, am mentionat ca Ponta e un hot dovedit? Asta o spun cu greata.

        Reply
  4. BarbuMateescu

    Cel mai slab scor cu care s-a ajuns în turul doi a fost 28% (Constantinescu în 96 şi Vadim în 2000).
    Cu 20% Antonescu în 2009 şi Roman în 1996 au rămas pe dinafară.
    Dar hai să zicem că o să fie o campanie răsfirată, cu mulţi candidaţi, Antonescu pică mult şi 24% o să fie îndeajuns.
    La ultimele prezidenţiale au venit la vot 9,7 milioane de oameni, record negativ. Să zicem că o să coboare şi mai mult, la 9 milioane.
    24% din 9 milioane = 2,16 milioane. Cam cât PDL la parlamentare în 2008 sau la locale anul trecut. Fezabil. Ideea e să le iei pe toate. Tu, nu alţii.
    Candidatul MP nu se va lupta cu Ponta şi Antonescu, care au electoratele lor care nu mai pot fi întoarse din drum. Candidatul MP se va lupta cu MRU şi cu candidatul PDL. Degeaba strâng candidaţii-non-USL-non-PPDD mai mult de două milioane şi jumătate de voturi, chiar spre trei milioane, dacă finalitatea e să ajungem la:
    Ponta 3 milioane (33%)
    Antonescu 1,9 milioane (21%)
    MP 1,6 milioane (17%)
    Domnu’ Dan 1 milion (11%)
    PDL 700 de mii (un pic peste 7%)
    MRU 400 de mii (un pic peste 4%)

    Reply
    1. Yeba

      BarbuMateescu „Ce e de făcut?” Cu perdanții ăia care se simt și ei obligați să candideze, ca Nahorniac, de ce să se lupte? În proiecția asta totul se amână pentru 2018. Intrebarea este: e mai bine să capte vizibilitate de acum, ca Milică în 1992, sau să nu intre în 2018 din poziția de învins?

      Reply
      1. Gramofonu

        Yeba BarbuMateescu Ideea e mai simpla de-atit, nu mai faceti atitea calcule.
        Antonescu a zis ca se lasa de politica daca nu iese presedinte tura asta? sau de sefia PNL, ceva, nu conteaza, important e sa nu-i mai apara mutra prin poze si video.
        Pentru satisfactia asta, as fi dispus sa-l votez pina si pe Ponta.

        Reply
      2. AntonescuRogoz

        @Yeba :Cred că e mai bine să candideze în 2014. Spun asta fiindcă numai aşa are şanse să câştige; dacă pierde, trebuie să sper că mai rămâne ceva din ţară şi că parlamentarele din 2016 mai au vreo miză.

        Reply
    2. Canadiana

      BarbuMateescu  Si pun pariu ca perdantii PDL si MRU nu vor sustine candidatul MP in turul 2, sub diverse pretexte ametitoare.

      Reply
    3. lastnightmusic

      BarbuMateescu  „La ultimele prezidenţiale au venit la vot 9,7 milioane de oameni, record
      negativ. Să zicem că o să coboare şi mai mult, la 9 milioane.”
      Pai nu luam de bune  ce zice   MP  ca  va  aduce   pe cei ce s-au  scirbit  sa voteze  ?

      Reply
  5. Rheia

    Eu văd diferența puțin altfel. Ponta nu e Ponta, ci reprezentantul temporar al Famigliei. Spre deosebire de Crin Antonescu, care se folosește de PNL, de USL, de Voiculescu etcetera și probabil că și-ar pune pe meclă orice, indiferent de miros și culoare, dacă-l convinge cineva că asta-l aduce cu un milimetru mai aproape de Dealul Cotrocenilor, Ponta este un folosit. (Și Traian Băsescu a fost și este un „folositor”, nu un „folosit”). De-aia mi se pare greu de proiectat ce s-ar putea întîmpla. Despre un grup de interese poți spune cum va înclina, fiindcă-i clar că-și protejează interesele, și ăsta-i unicul scop. Plus inerția inevitabilă: degeaba la vîrf capul lui Ponta face volute răzgînditoare de pe o zi pe alta, la bază decid tot baroneții. Ho, că nu fac galerie pentru împupare cu aripa pașoptistă a PSD-ului. Dimpotrivă. Dar era vorba despre cine contează la prezidențialele din 2014. Și eu zic că Ilie Sîrbu.

    Reply
  6. Yeba

    OstapB eu zic că Ponta vrea jucăria, scop în care e în stare să recite o poezie și să mânânce toată supa. E amoral, Băse n-are influență, reală, și chiar acum, când vorbim, Ponta își țese rețeaua în justiție, Cazanciuc e mai vizibil, dar nu-i izolat. Doar că e preferabil lui Crin. Orice susținere lucidă și de bun simț, dacă se va ajunge atât de jos din lipsă de alternativă, trebuie să insiste pe comparabiltiatea strict, strictissim cu Crin, nu pe non-defecte.

    Reply
  7. Yeba

    În măsura în care alegerea = Ponta / Antonescu, preferabil e Ponta, ca Iliescu lui Vadim. 
    Problema este băsiștii par contemplativi, cultivă ei înșiși condițiile pentru ca alegerea să se reducă doar la asta, nu se concentrează pe găsirea și promovarea Personajului. (Eu am făcut un test în preistorie, aparțin dpdv psihologic categoriei contemplativilor, Chopin și cu mine. Deci I feel free să ccontemplu cu detașare situația.)

    Reply
    1. AntonescuRogoz

      @Yeba : E foarte bine să fii contemplativ şi poţi fi contemplativ până la punctul de a nu face niciodată parte din vreun partid. Totuşi, când ţara se apropie de o distopie, trebuie să te implici în susţinerea unui candidat (nu neaparăt ca membru de partid), căci altfel ar însemna indiferenţă faţă de poporul tău. Nu ştiu dacă băsiştii trebuie să găsească candidatul la prezidenţiale, poate că tot Băsescu, bazându-se pe sondaje, dar în special pe cunoştinţele şi pe flerul său, trebuie să găsească acel candidat. Momentan, nu e nicio grabă pentru băsişti, totuşi alegerile prezidenţiale sunt de-abia la sfârşitul anului viitor. Ar fi bine, însă, ca peste câteva luni MP să devină deja partid şi să anunţe deja candidatul.

      Reply
  8. andrei_p

    Incepe sa fie distractiva miscarea pro-ponta pe care pare sa o cultive blogary. Ponta ajuns presedinte pe traseul asta (eu nu cred) nu inseamna altceva decat ca Basescu si-a sapat propria groapa.
    Altfel, incerc sa reamintesc tuturor suporterilor valorilor dreptei de aici ca Ponta este un hot dovedit. I-o fi oleaca simpatic lui bleen pe moment, dar stim ca asta poate trece cu mare usurinta. Stai si vezi cand zice Traian Basescu o propozitie un pic mai dura la adresa lui Ponta. Apropo, nu stiu daca am mentionat deja ca Ponta e un hot dovedit.

    Reply
    1. AntonescuRogoz

      @andrei_p : În schimb, Crin e sublim. Nu e vorba de a alege între Ponta şi Băsescu, e vorba de a alege între Ponta şi Crin. Victor Ponta e interesat de relaţiile cu ţările membre UE şi cu politicienii de acolo. Am mai spus acum câteva zile că PSD are un electorat suficient de numeros şi fidel, aşa că Ponta îşi permite să nu fie obsedat de Băsescu, spre deosebire de aripa PNL-PC (chiar, câţi alegători are PC ? are măcar 1% ?). Diferenţa dintre Ponta şi Crin e diferenţa dintre Niţu şi Kovesi, respectiv Niţu şi Irimie.

      Reply
      1. andrei_p

        Mai e un an intreg pana la alegeri si noi visam la Ponta. Un hot dovedit. Da-mi voie sa-mi pastrez rezervele pe care le am despre aceasta minunata solutie fara sa il aduc pe Antonescu in discutie. In 2000, inainte de turul 2 visai sa iasa Iliescu?

        Reply
        1. AntonescuRogoz

          @andrei_p : Mai e câte un candidat care nu neagă alianţa cu un securist dovedit. Nu cred că e cineva dintre cei care scriu des articole sau comentarii pe Blogary care să viseze la Ponta (e de ajuns să vezi profilul saitului). Pur şi simplu unii dintre ei remarcă faptul că totuşi, dacă vor fi vreodată nevoiţi să aleagă între Ponta şi Crin, îl vor alege pe primul. După cum a spus Bleen (apreciat de Iulia Motoc), scena politică a suferit unele schimbări, care vor deveni evidente mai târziu. E drept că Bleen estimează atât de bine mişcările politice din viitor, încât uneori vorbeşte prea devreme. Nu în plus, dar prea devreme, în sensul că pe unii îi poate face să creadă că visează la una şi alta.
          În 2000 nu aveam drept de vot.

          Reply
        2. andrei_p

          Bleen l-a vazut presedinte si pe MRU, deci are deja 2 pentru 2014. Mai avem un an, sa vedem cine mai apare. Oricum, daca scenariul de aici se adevereste, intre Ponta si Antonescu o sa avem tot timpul sa alegem intre tururile 1 si 2. Eu cred ca acum e vremea de a milita, dupa puteri, impotriva amandurora. Ti-o zis eu, ca USList, vorba de mai sus a lui bleen. Sigur, fiecare e liber sa-si dea cu parerea. De-aia scriem pe foaia asta de dreapta si nu la Nastase pe blog, unde probabil scrie Ponta. Referindu-ma la Basescu, o eventuala miza pe Ponta nu ar fi nici pe departe prima lui eroare in a judeca oameni politici.

          Reply
  9. Canadiana

    Daca USL se rupe, Basescu decide castigatorul prezidentialelor.

    FMP poate veni cu un candidat propriu, de calibru mediu – Cristi Diaconescu – care nu ajunge in turul 2, dar il sustine mai departe pe Ponta (orientare pro-euro, abilitate de a coabita etc etc). sau
    FMP vine cu un candidat beton, care spulbera concurenta (Mugur Isarescu).

    Reply
  10. AntonescuRogoz

    Lucrurile cred că sunt simple pentru electoratul lui Băsescu : candidatul Mişcării Populare în ambele tururi. Dacă, sper că nu va fi cazul, turul II va însemna Ponta vs. Antonescu, atunci clar Ponta (absenteismul ar fi riscant). Mesajul pro-euroatlantic e doar pe plan extern. Pe plan intern oricum vor fi diferenţe de program între Ponta şi candidatul Mişcării Populare; pe Justiţie va fi mai credibil candidatul MP. În ce priveşte economia, soluţiile oferite de MP şi cele oferite de PSD vor fi (parţial) diferite, aşa că nu e vorba de o suprapunere. O problemă pentru MP va fi dacă politicieni precum Elena Udrea sau Elena Băsescu se vor înscrie în partid – dar asta doar dacă “justiţiarii” dintre alegători vor lua în calcul votul pentru MP; poate unii dintre ei sunt aşa de supăraţi pe Băse că de când au auzit că MP e ideea lui Băse nu le-a convenit. Totuşi, sper că vor ajunge la raţionamente şi sentimente mai bune. Bine, tot o problemă sunt cei care ar fi vrut o fundaţie care să nu pornească de la consilieri prezidenţiali, dar care nu au făcut niciun demers să iniţieze aşa ceva.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *