Sărbătoarea ca impas

Viața curentă, măcinată în rutină, stresată de surprize multiple și obosită în onorarea obligațiilor curente, se retrezește în țoale festive ori de câte ori calendarul îi amintește date importante.

De la cea de naștere, de fapt cel mai prețios eveniment din viața fiecăruia, la colecția de răsturnări locale, colective și globale, zile cu înțeles și implicare publică, repere mobilizatoare cu efect de masă, dincolo de statut, nivel cultural, avere, culoarea tenului… Un mecanism interesant. Desigur, un prilej cu largă utilizare a sentimentelor comune de către principalii jucători de pe scena publică, privată și adesea pe cele oculte…

Transformarea unei simple zile, din 365, într-un prilej de identificare colectivă (uneori pozitivă, alteori marcată de resentimente) se transformă într-o resursă de primă mărime în mecanismele de influență, control și mobilizare.

Timpul face bani! Face multe altele…

Iată de ce, ideea de ”sărbătoare” asociată unei date calendaristice devine un vector, o investiție de prim ordin. Onorată colectiv, comunitar sau doar privat și individual, fără a avea după ani și ani o conexiune directă cu prezentul imediat. Pică din cer…

Implicarea contează! Ca simplă disponibilitate sau expresie a unui pachet de dependențe structurale și, nu de puține ori, ca ambiție, alegere, salt, printr-o aglomerare colectivă generatoare de energie. ”Mutând munții din loc”…

Evenimenul, ca sărbătoare, are acea gramatică, bucătărie și o poziționare de primă mărime pe piața managementului public. Se plasează în spații speciale, ”locuri istorice”, activează poziții-cheie și diverși meșteșugari ai demagogiei, marcând momente-reper în rostogolirea vieții curente, isi fac treaba…

Un adevărat spectacol te tip ”Bollywood”, adică una dintre cele mai ambițioase aplicări în practică a ”teoriei castravetelui”. Multă campanie despre ceva care a avut loc (probabil) acum 100, 200… de ani ș.a.m.d.

Greșeală!

Lucrurile nu sunt chiar așa de simple. Avem aici o implicare directă a trecutului în a genera o viziune către viitor, chiar și pentru un viitor iluzoriu, dar cel mai adesea, pentru a gestiona prezentul. Un prezent, nu de puține ori critic sau, dimpotrivă, golit de conținut, pur și simplu rătăcit între confuzie și incertitudine.

Iată de ce, un eveniment simbolic, o comemorare, o sărbătoare devine marfă! Apă la moară într-o vară secetoasă…

De aici întrebarea: Prin ce anume, o simplă poveste, o sucesiune de fapte și dezvoltări dramatice, cu urmări uneori majore, se impune ca un reper istoric, ca un criteriu de poziționare individuală și colectivă, la mult timp după, în viitorul îndepărtat, definind o cauză, un ideal, unanim înțeles și asumat?

Dacă ar fi să demontăm mecanismul acestei vrăji colective, într-o simplă analiză la nivel de semnificație, motivație și implicare, am putea alege câteva dimensiuni (sau altele)…

Valoarea simbolică
Onorând nevoia de repere subiective, apare ca unul dintre cele mai importante paradoxuri ale existenței umane. Credință, adesea iluzie, tradiție transferată de la sine, oarecum mecanic, consacrată prin ritual și repetiție, se impune prin extensie și influență în lumile care s-au perindat de-a lungul și de-a latul istoriei.

Uimitoarea influență motivațională pe multiple planuri, la concurență cu mecansime prezente, cu acoperire materială și instituțională de primă mărime. Și totuși nu este o simplă iluzie. O naivitate ce ar ține de stupiditate sau inerție colectivă.

Consistența evenimentului de reper derivă adesea din trăirea, recunoașterea și uneori asumarea unor mutații structurale majore.

Mutații structurale majore
Catastrofe naturale, rupturi masive la nivel instituțional (revoluții, decapitări, trădări, revelații) și mai ales mutări la nivel economic și social cu efecte, costuri și determinări care spulberă orice iluzie individuală și colectivă, cum că oamenii controlează lumea, sunt stăpâni pe propria viață. În cel mai direct, primitiv și banal mod, realitatea controlează lumea în care trăim. Halal schimbare!

Greu de recunoscut, imposibil de ignorat, iar până la urmă, picătură cu picătură, otrava trebuie gustată…

Totuși, lumea în care trăim nu rămâne doar o simplă derulare mecanică a iluziilor, sau mai dificil, a mutărilor structurale masive, nemiloase, fără drept de apel.

Alegeri strategice
Tocmai aici apare surpriza! Surpriza speciei umane. Dincolo de amalgamul răvășitor, confuz, imprevizibil al împrejurărilor, apar momente, rar dar real, de claritate. De asumare limpede și deplină, fără echivoc, înfruntând riscuri majore și, nu de puține ori, de înrolări radicale.

Rupturi curajoase cu ceva ce părea de nedepășit. Deschideri multiple. De fapt, recunoașterea că dincolo de un trecut infectat și un prezent inerțial există un ”timp nou”. O alternativă. O altă înțelegere, abordare și asumare a vieții individuale și colective.
Uneori, o auto-redefinire a identității și poziționării în lumea care este. Minunat moment.

Nu se întâmplă des…

Dar rămâne un reper pentru existența curentă, în lumea în care ne naștem, trăim și din care plecăm. O hartă accesibilă a realității, dincolo de labirintul vieții curente, de rutina consumeristă, de compromisurile inerțiale din viața de zi cu zi.

Un orizont prezent care ne ajută sa nu ne smițim rătăciți, chiar dacă nu generează oportunități, avantaje, venituri. Poate doar un zâmbet colectiv unanim împărtășit.

Având în vedere toate astea, cum privim la cei care transformă acest ”obiect de patrimoniu” – Ziua Națională – într-o marfă a momentului?! Într-un joc politic minor, într-o știre de prima pagină… O simplă tranzacție sau dilemă instituțională pe cât de artificială, pe atât de păguboasă.

Deci. Ce facem de sărbători?!

Cât vindem, cât cumpărăm? Influență, notorietate, sprijin. Cui trimitem flori, urări de bine, e-mail-uri, poze?! Pe cine invităm, decorăm, scoatem la băut?…
Nu e ușor…

E ușor să dai în bară…

Rămâne colecția de întrebări, speculații, răutăți ieftine și costuri directe.Greu de răspuns. Mult mai greu, când din neglijență sau amatorism complicăm problema, ignorând adevăratele date ale ei. Adică din amatorism, superficialitate sau o simplă exhibare narcisistă, de o parte și de alta a vitrinei ne plasăm în zilele festive ca niște idioți.

Ignorând multe. În principal trei dimensiuni: valoarea simbolică, conținutul real al răspântiei structurale înfăptuite și recunoașterea unei alegeri strategice în bătaie lungă.

Nu trebuie să fii savant ca să îți asumi, să simți ziua națională. Afli din nou că ești român.
Deci, sunt.

1-decembrie

(Foto: informatii-pretioase.ro)

Postfata la “locale”, mai –iunie 2016…

Prăbușirea oarecum subită, masivă și de la sine a comunismului totalitar putea să pară unul dintre cele mai spectaculoase miracole ale istoriei oarecum recente. Desigur, tranziția către lumea liberă, ca succesiune rapidă de stări, deschideri, evoluții sinuoase, indică un proces ceva mai complicat decât o simplă și atotcuprinzătoare prăbușire…

La prima vedere, ieșirea din bipolarismul capitalism-socialism, la nivel de sistem, sfere de influență și pachet de confruntări strategice rămâne totuși o cotitură istorică majoră. Capcana stă în pachetul de iluzii și predicții grăbite, derivate dintr-o viziune liniară asupra modelelor de evoluție la nivel global.

Tocmai “noul globalism”, aparent dominant, uniform, prin setul de tendințe supranaționale, a generat o viziune sumară, potrivită pentru toți și la orice, despre potențialitatea evoluțiilor în lumea contemporană. Tensiunea între uniformitate, aliniere, cumulare, consecință a unei gramatici victorioase și dominante și dezvoltarea derivată oarecum dintr-un viitor pe cât de misterios pe atât de viclean, tinde să aprindă lumina în dormitor. Cultura victoriei capitalismului asupra comunismului totalitar, viabilă și performantă la finele secolului al XX-lea, pare să descopere cu surpriză, inerție și tot mai multe semne de întrebare riscurile singularității. Ca model, practici și finalizări. Ironie a istoriei, tocmai absența adversarilor (din Estul comunist) scoate la pensie profesioniștii bipolarității. Cine îi va înlocui?!
Interval gri.

Rămași singuri, învingătorii sunt tot mai nesiguri. Tot mai surprinși într-o confruntare cu o realitate de o complexitate explozivă, generatoare de incertitudine la scară mare și puternic productivă de factori, jucători și abordări haotice. “Pluraliști erați, acum să vedeți voi pluralism!!”…

O nouă hartă a problemelor explodează continuu pe toate meridianele. Tema romantică a “globalismului” devine tot mai obosită, obositoare, datorită fragmentării, izolării și desincronizării pe multiple spații, medii de existență și modele de operare.
Ne vom confrunta în anii următori cu un pachet eterogen, amplu și acaparator de stări, impasuri și răsturnări greu de imaginat în trecutul apropiat (victorios și globalist) într-o lume pe cât de liberă, pe atât de sumar definită.

O primă observație. Dezordinea apărea de obicei la periferie. Stăpânii intervin și refac status quo-ul. Acesta e modelul clasic.
Ce se întâmplă atunci când dezordinea, discordanțe majore se dezvoltă, se maturizează și face “poc” tocmai în nucleul intern, de bază, al lumii dominante, stăpânitoare global, singură și netulburată de competitori sistemici alternativi?! “The only one, but the best!” părea să fi devenit pentru câțiva ani, lozinca ce ar fi aruncat la gunoi “Proletari din toate țările, uniți-vă!” Succes incontestabil.
Cum gestionăm succesul?!

Vestea proastă este că după euforia succesului, rămâne răspunderea și efectul stăpânirii spațiului dobândit, a onorării așteptărilor și, mai ales, a pachetului contradictoriu de teme și probleme. Părea simplu și oarecum plăcut. Chiar era. Bucuria libertății, a liberei inițiative, a asocierii spontane și, desigur, a exprimării de sine, într-o bună parte a lumii, Europa de Est, va rămâne una dintre cele mai benefice experiențe istorice.
Revenind la prezent. La prezentul expus masiv unui viitor problematic sever, o nouă gramatică, tot mai complexă se conturează la orizont. Marcată de paradoxuri, sfidări, capcane. Alegem o portiță de intrare în labirint? OK!

O privire preliminară asupra unui câmp problematic major. Regimul democratic, ca prezență efectivă, legitimă, rol determinant și ca reper major într-o lume “tot mai globalistă”…
Ceea ce nu a reușit comunismul în forme dintre cele mai radicale și ofensive, ar putea, cu blândețe, lene în gândire, hămesire consumeristă să provoace tocmai “capitalismul victorios”… La el acasă. Deci, aproape de țintă (“în pat cu victima”…), ca o derivată contradictorie a unui spațiu mult prea vast pentru a fi perceput, conceptualizat și procesat într-un viitor excesiv de complicat…
Lucrurile par ușor diferite… Luate la întrebări, ar putea mărturisi. Tensiunea între posibil și real, combinând doar trei dimensiuni, într-o matrice generatoare de combinații dinamice care se desfășoară, generează o diversitate de stări deja vizibile, cu care ne confruntăm în acești ani tot mai tumultuoși.

Să punem împreună, cu o pondere variată, prin repoziționări mai mult sau mai puțin aleatoare:
• Un leadership tot mai eterogen, cu identități-măști pe cât de clasice (social-democrați, liberali, naționaliști…) pe atât de relativizate în deceniile recente. Exprimat periodic, adesea efemer, prin mecanisme instituționale etichetate după limbajul clasic al doctrinei burgheze biseculare, acum puternic virusate de practici sumare.

• Valuri succesive de sfidări structurale, de contexte, derivate adesea aparent din politici locale hazardate și nu de puține ori de impactul unor tendințe cu largă răspândire la nivel regional.

• Un public, populație, grupuri dispersate, cu drept de vot, marcat de dependențe materiale, expus la schimbări haotice, nu de puține ori, orfan într-o lume a nimănui.

O matrice simplă dar severă a subminării democrației în “lumea liberă”, prin forțe proprii, în combinații dintre cele mai limpezi, la vedere și mai adânc instalate în viața publică și politică prin care hoinărim.

1. Să începem cu poporul. DEMOS…
O populație puternic marcată de abandonul statal, atotcuprinzător și autoritar din timpuri trecute. Partea nevăzută a eliberării, în lipsa unei culturi civice, menite să asigure beneficii efective ale vieții în democrație și piață liberă. De fapt, o lume confuză și vastă, lipsită de repere, ținte și oferte atractive. Într-un spațiu structural incert.
Tot mai puternică, răspândită și acută senzația că de fapt nu se întâmplă nimic!

Nu este surprinzător afluxul masiv de populație inclusă în exodul către Occident, acasă la capitalismul efectiv, adânc instalat. Un univers stabil, chiar rigid, dovedindu-se tot mai clar, nepregătit pentru asimilarea de grupuri sociale marcate de așteptări iluzorii, seduse de noul mod de viață promis, propagat și pus la bătaie după marele moment al victoriei asupra comunismului ca sistem.

Cei rămași acasă, din ce în cei mai străini în lumea în care trăiesc, într-o confuzie individuală și colectivă cvasipermanentă, fulgerată de crize, scandaluri, răsturnări de contexte, îmbrânciți către un comportament aleatoriu, superficial, către nicăieri…
Ignoranță, izolare, inerție.

2. Guvernările-surogat în spații structurale tot mai fragmentate, marcate de decalaje, conjuncturi nefaste și marginalizări aspre pe noile piețe. Regionale, europene, globale.
Un examen serios, adesea nimicitor, pentru “noile elite” – colecție de măști sau simpli executanți prin raportare cuminte la noii stăpâni ai lumilor în care au fost, aparent, primiți.
Greu de găsit o sursă mai viguroasă de diluare a credibilității publice, interne și externe, a noilor regimuri rătăcite în tranziție. O “democrație” falimentară prin definiție, menită să descalifice, voluntar sau prin neputință, valorile autentice mult peste ceea ce propaganda anticapitalistă a bolșevismului agresiv putea spera să opună și să submineze încrederea, speranța și înrolarea populară în cultura politică occidentală.

Dilema asumării graduale a noilor modele culturale și procedurale (libera concurență, inițiativa privată, reforma economică, privatizare ș.a.) cu riscul unor evoluții modeste, chiar mediocre (“sindromul tergiversării”) sau evoluții rapide, ușor hazardate, generatoare de prăbușiri pe cât de costisitoare structural și material, pe atât de productive în deompensare instituțională și decredibilizarea noilor jucători. Noile crize! Proaspăt căzuți de la balcon …

3. Noul machiavellism. Centrarea pe politicianismul ordinar, confruntări de culise, criminalitatea politică organizată pe găști, “aripi”, baronizarea teritorială, asocieri oculte prin structuri externe sau infiltrări corporative hrănite printr-o corupție multilateral dezvoltată la orașe și sate, o metastază generalizată în administrația publică, toate la un loc, instaurând un regim sui-generis imbatabil între cele două epoci istorice.
Dispreț profund, exprimat prin inițiative ascunse, de la un punct, pe față, față de populație, interesul public și cerințele materiale, structurale aflate în pragul unor evoluții critice.
O autoinvazie prin forțe proprii, generând pagube materiale și nedreptăți sociale greu de egalat de atacuri externe sau catastrofe naturale.
Una dintre cele mai paradoxale surprize ale eliberării de etatism, monopartidism și conformism ideologic.
Un spațiu haotic, agresiv, distructiv, acaparat de “minorități” iresponsabile, puse pe căpătuială rapidă, cu orice preț.
Prețul va fi mare.

4. Capcana “liberei inițiative”. Face fiecare ce poate, uneori ce vrea, foarte adesea răstălmăcind tot ce poate fi rânduit imediat pe o “piață” efervescentă, îmbibată cu improvizații, ilegalități și jefuirea aleatoare a tot ce mișcă. Oportunități nemăsurate prin dispariția statului autoritar. Statul degeaba în instituții autorizate a devenit practică uzuală. Inițiativa înseamnă adesea, hoția măruntă sau majoră, mica șmecherie sau marile lovituri date proprietății, resurselor. Demontarea vechilor industrii prin creșterea producției de fier vechi, terenuri pentru industria imobiliară, mall-uri și spații de parcare reprezintă “noua revoluție industrială”.

Munca la negru exprimă unitatea de nezdruncinat între noii îmbogățiți și viitorii năpăstuiți. Înstrăinarea externă masivă a terenurilor agricole pentru clienți de pe toate meridianele poate deveni subiect de doină. Doinitul la români a trecut masiv în industria manelelor. Și blocajul amplu, atotcuprinzător în relansarea infrastructurii exprimă cel mai direct ruptura dintre interesul național și înstrăinarea deplină, probabil definitivă a avutiei nationale ar putea fi menționat printre primele articole are unei Constituții readoptate explicit.

Între piața muncii și economia de piață apare un teren viran folosit pentru depozitarea deșeurilor. Da, avem recent, import de deșeuri!
A mai auzit cineva de sindicate?! Dialogul social menit să pună împreună nevoi, resurse și strategii într-o agendă publică responsabila și cuprinzătoare a devenit o utopie tragi-comică.

5. Abolirea reprezentării rezumă demolarea pilonului principal al democrației efemere practicate în România ultimelor decenii. Câte dintre așteptările care marchează adânc, persistent, adesea acut diversele grupuri sociale se regăsesc în oferta politică, în programele electorale, în misiunile asumate de cei aleși, numiți, rătăciți prin instituțiile statului la diverse niveluri?!

Cui îi pasă?! Ruptura dintre alegători și aleși exprimată subit și acut în 5 iunie 2016 se constituie ca un faliment al democrației la orașe și sate. Câștigători prin majorități încorpite în minoritatea celor prezenți la vot, 30% din 20% = Victorie!!

Rămân doar complicități ordinare ale populismului universal, prin dispariția cvasideplină a diversității identitare, ideologice (unde sunt social-democrații, unde sunt liberalii, țărăniștii, ecologiștii, naționaliștii????!) Unde sunt abordările alternative, menite să exprime idealuri, credințe, valori, într-un spațiu de joc pluralist, competitiv, dinamic?
“Dictarura proletariatului” nu s-ar putea mândri cu o performanță comparabilă în secarea de trăire, înrolări și prezențe în care tocmai ne lăfăiam, savurând telenovele pe toate canalele… La canal cu noi, burghezi nenorociți!…

6. Raportarea falimentară la sfidările structurale inerente tranziției și mai recent derivate din crize globale.
Un beneficiu strategic al democrației vine din capacitatea de a selecta competent și responsabil răul cel mai mic. Pentru populație, pentru resursele naturale, pentru avuția națională, pentru viitorul posibil, aproape sigur.

“Tehnocrația la români”, un volum antologic publicat recent de o editură obscură din “ținutul secuiesc”, spune multe (deja știute) despre abilitatea nețărmurită a guvernărilor recente de a asuma și duce până la capăt cele mai păguboase abordări. Guverne efemere (78 de zile), guverne aparent nemuritoare, guverne virtuale ș.a. au măcinat în gol, realități tot mai dense, în negativitatea lor. În paguba colectivă nemăsurată, neasumată și nedocumentată adusă averii publice. Atâta câtă mai este…
Iată de ce, putem spune cu seninătate senilă că România actuală este un “runaway train” gonind în necunoscut cu echipa de ceferiști conversând prețios, la vagonul restauranat.

7. Toate bune și frumoase. Programul de guvernare prezentat, asumat și aprobat de Parlament, cu o majoritate covârșitoare, susținută de o populație harnică și entuziast angajată, pentru valorizarea cât mai profitabilă, în deplină legalitate și responsabilitate, a unui pachet de oportunități structurale care se aștern în calea neamului românesc. Vis frumos de cartier…

8. Ușor altceva. Câteva întrebări:
– cu ce vor veni pe piața ofertelor principalii jucători politici pentru testul electoral din toamnă?! Identități probate prin fapte, raportare la electorat, căi de urmat asumate clar, concret, calificat.

– care va fi masa critică instalată și posibil în dezvoltare pentru intervalele următoare la nivel economic, în contexte externe tot mai zdruncinate, cu resurse financiare tot mai drămuite, ca spațiu de joc, cu intervale critice majore?

– care vor fi principalele decalaje între așteptările, speranțele și temerile populației rămase acasă, tot mai expuse la dezovltări critice și posibil, tot mai abandonată de demagogi falimentari nominalizați pentru burse de studii și editare de cărți în spații elevate pentru detenție?!

Ar fi, deci, opt (8) dezvoltări negative posibile, deja instalate, oarecum acceptate, larg tolerate sau pur și simplu de neatins, prin care liberi și neatârnați, românii de azi, alegători și aleși, o lasă moartă cu democrația.
Asta e…

postelectorale