Rusia, ca mare putere, are destulă demnitate

De trei zile-ncoace, lui Oazu Nantoi, cel mai socialist dintre liberali și cel mai liberal dintre socialiștii de pe scena politică moldovenească, mai nou (miră pe cineva?) consilier al candidatei Maia Sandu, după ce a schimbat puzderie de partide și nu a produs, de la înălțimea de om politic și „expert” în toate celea, absolut nimic sesizabil pentru R. Moldova, dovadă halul în care arată, gura nu-i mai tace.

Și zice omul, care ne-a ținut împreună cu toată hărmălaia de politicieni din Moldova, în mizeria echivocului moral:

„Vectorul geopolitic e ultimul refugiu al potlogarilor”.

Mari potlogari românii, balticii sau ucrainenii ăștia că și-au dorit și își doresc să țină dreaptă cîrma spre Vest, să acceadă sau să rămînă în spațiul civilizației occidentale. Chiar cu prețul a mii de vieți măcelărite de ruși în Donbas. Numai moldovenii îs cei mai deștepți: ei au formulat înaintea lui Dughin teoria celei de-a treia căi: suptul de la două vaci și șezutul cu curul între două luntri. De fapt, mare treabă ca îndrăgitul ideolog rus să nu se fi inspirat din înțelepciunea politică moldovenească! Testată timp de secole și care, după cum se vede cu ochiul liber, dă rezultate extraordinare în termeni de bunăstare economică, stabilitate politică și pur și simplu prosperitate nemaiîntîlnită!

Nici Maia Sandu nu s-a lăsat mai prejos, și a declarat astăzi într-un interviu pentru DW* următoarele:

„Noi avem ce oferi Rusiei în materie de relații economice.
Avem loc pentru colaborare. Pe această bază vom încerca
să ne construim relațiile. În ceea ce privește temerea de
unele sancțiuni, eu cred că Rusia, CA MARE PUTERE, ARE DESTULĂ DEMNITATE CA SĂ NU SE SUPERE PE ALEGEREA MOLDOVENILOR (subl.m). Repet, este loc de colaborare cu toții.”

Sincer vă spun că mi-a pierit tot cheful să mai merg la alegeri. Să alături în aceeași propoziție cuvintele „Rusia” și „demnitate” este peste capacitatea mea de înțelegere. Cîtă demnitate și respect a arătat Rusia față de alegerea ucrainenilor în 2014, atîta va arăta în continuare și față de Moldova. Să te exprimi cu atîta reverență, în termeni de „mare putere” , față de o mizerie cleptocrată, kgb-istă, revanșardă și periculoasă cum este Rusia contemporană, după zecile de mii de victime ale războiului asupra Ucrainei și asasinarea a aproape 300 de pasageri ai cursei aviatice, este o dovadă că ești dusă cu pluta.

În rest, „putem să facem ordine la noi în casă, fără să vină cineva să o facă în locul nostru”. Deci, a se scuti cu unirea și cu eforturile de integrare în spațiul românesc sau euro-atlantic. Las că ne descurcăm și singuri la fel de bine cum am făcut-o și pînă acum.

PS: *Maia Sandu: ”Putem să facem ordine la noi în casă, fără să vină cineva să o facă în locul nostru” – dw.com

maia-sandu

(Foto: adevarul.ro)

Noi nu suntem nici levîie, nici pravîie, noi suntem nikakie*

Niște mămăligi „manipulate” și „divizate” de către politicieni în „stînga și dreapta”, „între Europa și Rusia”. Asta este sugestia conținută în toate mesajele publice din campanie ale candidatei Maia Sandu. Noi suntem un continent moldovenesc, o planetă Moldova, izolată, care exprimă doar nevoi imediate: să trăim „ghini”. Și-atît. Dar nu trăim „ghini”. Mătincă „șeva nu ne-ajiunje, nu știm ce, ar fi ghini să fie, da nu-i”. Pentru că de 25 de ani, puțini politicieni, cu atît mai mult cei crescuți la sînul puterii de ieri și de azi, își asumă deschis teme identitare, morale, clarificări atît de vitale pentru societatea moldovenească post-sovietică.

Or eu, dacă sunt pro-europeană, anti-Rusia (politic vorbind) și de dreapta e pentru că acestea sunt convingerile mele politice personale, izvorîte din identitatea mea, din cine sunt eu, din istoria familiei mele, din educația sau eforturile mele de lectură, informare, etc. Nu m-a manipulat nimeni și nici nu m-a „divizat” cineva. Din contra, eu, prin opțiunile mele politice, liber exprimate, „divizez”, diversific spectrul politic moldovenesc, așa cum e și firesc într-o democrație, mai ales incipientă. Zeama aceasta non-ideologică, încercarea aceasta de delegitimare doctrinară, pretenția că doctrinele (clasice) nu mai oferă soluții – e o acoperire care estompează adevărata problemă: corupția, mîrșăvenia, decăderea morală, dilemele identitare rămase ignorate, suspendate, nerezolvate într-o Moldovă post-comunistă sunt tarele care nu produc soluții, și nu clarificarea unei doctrine verificate, pe care reprezentanți ai unei noi garnituri de politicieni, post-politici, refuză să și-o asume.

Prin refuzul de a se defini ideologic, doctrinar, aceste noi fețe ale clasei politice moldovenești participă, inconștient, sper, la degradarea vieții politice din R. Moldova, și-așa sub orice critică, dar care riscă să producă efecte și mai nocive pe viitor. Vedeți ce se întîmplă în Occident, unde „tehnocrația”, dispariția ideilor din spațiul public au condus la o degradare fără precedent a democrației, a principiului reprezentativității politice, fundamental pentru o lume liberă: decuplarea elitei conducătoare de sursa legitimității puterii sale, care este votul popular, expresie a opțiunilor, umorilor dintr-o societate, dar și a moderației inerente cu care se desfășoară cotidianul uman.

Așadar, nu politicienii „divizează”. E firesc ca, pînă la un punct, societatea să fie „divizată” de-a lungul și de-a latul unor straturi de valori, credințe, convingeri. Nu toată lumea e musai să gîndească la fel. Din contra, tendințele periculoase la nivel european arată că politicul la ora actuală monopolizează și omogenizează într-un mod nedemocratic și abuziv diversitatea firească a opțiunilor dintr-o societate. Rolul politicianului nu este de ghida sau, cu atît mai puțin, modifica în vreun fel această realitate, ci doar de a oferi reprezentativitate acestei diversități. Atîta doar că reprezentativitatea trebuie să se desfășoare în condiții fair-play, iar diversitatea să fie una reală!

Or, în R. Moldova, unde opinia a fost profund viciată și manipulată de propaganda sovietică și acum cea rusă, dacă elitele sau politicul au avut un rol (moral), acesta a fost de a se pune în fruntea poporului lor și de a spune răspicat: că Rusia nu este o „alternativă”, ca oricare alta, că expresia „nu contează că sunteți cu Europa sau cu Rusia, doar votați-ne pe noi” conține o rușinoasă capitulare morală, o echivalare amorală a două opțiuni imposibil de echivalat și împăcat politic, cel puțin la ora actuală. E și o lipsă de onestitate la mijloc. Politicienii care și-au exprimat în campanie poziții doctrinare și geopolitice clare și oneste au fost acuzați de „populism”, de „divizare” a societății, de „exploatare” a unor „frici” a unei părți a populației „împotriva celeilalte”. Dar mie mi se pare că tocmai echivalarea amorală între Europa și Rusia, sau între stînga și dreapta, reprezintă expresia supremă a populismului în Moldova! Prefer o luptă sinceră, grea, între Rusia și Europa, între stînga și dreapta în R. Moldova, populismului omogenizant, care nu știe, sau nu vrea, să exprime și să producă claritate politică și morală.

Mai mult, refuzul identificării doctrinare atacă democrația și în alt plan: al negării posibilității și al dreptului la alegere: dacă mi te propui „și de dreapta, și de stînga, nici de dreapta, nici de stînga, și cu Rusia și cu Europa” îmi refuzi, e drept la un nivel mult mai sofisticat, dreptul de a alege! Ce să aleg din ce-mi propui?! Ce să discern!?

„Politicienii ne împart între dreapta și stînga, între Rusia și Europa”. Nu, – repet, pe mine nu mă „manipulează” nimeni să fiu de dreapta sau pro-europeană! Și mi se pare degradant pentru un politician să se prezinte în fața mea cu o asemenea presupunere, cu o asemenea insultă în adresa cetățeanului. Este ca și cum l-ai bănui pe acesta din urmă de lipsă de discernămînt politic!

Alta e că manipularea reală pe care nu o sesizează, sau se fac a nu o sesiza „tehnocrații”, e în tabăra cealaltă: a îndrăgostiților de Rusia lui Putin, a celor manipulați de propaganda rusească, sau a celor care insistă în adevăratele populisme de stînga într-un stat unde 70% (!!) dintre angajați lucrează la stat, și unde este urgent și vital nevoie de retragerea statului din economie! Iar echivocurile nu-i vor lămuri pe oamenii captivi acestei manipulări. Acolo trebuie (și trebuia timp de 25 de ani) să vă fie îndreptată atenția, dragi „tehnocrați” populiști, „apolitici” și „nedoctrinari”, către acești oameni, victime ale trecutului totalitar, inclusiv în mandatele de deputați sau miniștri ai educației: prin educarea valorilor democrației și a clarității morale ce te împiedică să „nu contează dacă ești pro-european sau pro-rus (politic vorbind)!”, prin interzicerea propagandei ruse care domină 80% (!!) din audiovizualul moldovenesc, și în general prin depășirea echivocurilor identitare, ce mențin R. Moldova în zona mediocrității moldoveniste anti-românești. V-ați ferit „tehnocrat” de asemenea dezbateri timp de 25 de ani. Și acum, în impas, – culmea! – tot soluții „tehnocrate” ne oferiți!

În schimb, ați înlăturat disciplina Istoria (implicit a Românilor) ca probă la Bacalaureat. Da pintru și ni trebu nouă să știm cine suntem? Ca să știm să degajăm adevăruri de bun simț despre noi, concluzii și soluții pertinente? Aș. Mai contează că în `40 a avut loc o ocupație sau o „eliberare” (operată de un regim totalitar)? Nu mai contează.

„Indiferent dacă sunteți pro-Rusia sau pro-Europa, de stînga sau de dreapta” veniți să dăm mîna împreună, într-o sinteză originală, moldovenească, între Gulag și civilizație!

P.S. Evident că acuma nu am să votez Dodon. Dar tendințele acestea ale „profesionalizării” politicului, ale „tehnocratizării” fățarnice le observ deja în Moldova. Să nu ziceți că nu v-am spus că riscați să cădeți din lacul dinozaurilor comuniști tip Voronin/Dodon în puțul „funcționarilor” veseli care se ocupă de eradicarea, neapărat „totală”, a sărăciei și corupției!

*Nu suntem nici de stînga, nici de dreapta, noi nu suntem de niciun fel

mamaliga(Foto: clickpoftabuna.ro)

Unirea, între mizantropie și Stegarul Dac

1. În legătură cu marșul care a avut loc în această sîmbătă la București, încă de la bun început trebuie spus că nimeni nu poate să conteste legitimitatea unei mișcări sau a unor proteste care cer unirea Republicii Moldova cu România. La fel, cerința de a transforma unirea în proiect de țară e una legitimă, atîta vreme cît este exprimată pașnic și civilizat.

2. În același timp, scopul nu scuză mijloacele, atunci cînd mijloacele pot compromite iremediabil scopul. În două planuri:

cel al violenței stradale – nu te iei la harță cu jandarmii, dacă acel traseu nu a fost negociat (deși, așa cum s-a remarcat pe bună dreptate în ultimele zile, jandarmeria a știut să fie indulgentă altădată cu protestele unițisalvăm, dar nu este treaba unioniștilor să comenteze acest aparent tratament preferențial aplicat de Jandarmerie, treaba unioniștilor este să nu provoace controversă inutilă).

cel al alianței de conjunctură cu partide și personaje indecente ale scenei politice românești: nu cred în ideea că unirea se face cu oricine. Că un eventual proces unionist și rezultatele lui îi vor îngloba și pe unii și pe alții la grămadă, e una. Că îi permiți lui Ghiță și PRU să călărească ideea, e alta. Nu, mișcarea nu are nevoie de ei. Și e treaba liderilor mișcării să se delimiteze de ei. Dacă nu cumva sunt mînă-n mînă, ceea ce ar fi foarte grav, avînd în vedere profilul penal și rusesc al lui Ghiță și PRU. Este absolut legitim să ceri unirea, chiar să ceri partidelor politice să-și includă unirea în program, dar acest lucru îl ceri și îl negociezi cu partide inevitabil imperfecte, dar decente. Nu o faci cu penali și dubioși. Și asta pentru că:

3. Unirea nu trebuie niciodată dar niciodată opusă temei luptei anticorupție. Din simplul și elementarul motiv că în momentul în care te asociezi cu corupți (sau îi lași tacit să se asocieze cu tine) compromiți și subminezi, dincolo de argumentul istoric și identitar, PRINCIPALUL ARGUMENT PRACTIC al unioniștilor din Republica Moldova: unirea ca instrument anti-corupție, în condițiile în care unioniștii de la Chișinău sunt acei oameni lucizi dar disperați, care nu întrevăd niciun potențial intern de reformă în republică, și mizează pe unire ca pe o formă de revoluție reformatoare. Așadar, unirea și anti-corupția sunt obligatoriu convergente. Repet: mai ales în argumentarul nostru, al celor de la Chișinău. Unirea este pentru Republica Moldova ceea ce integrarea europeană a fost pentru România: nu șansa (în sens probabil), ci unica posibilitate de reformă și luptă anti-corupție! E un proiect prea serios, pentru a fi abandonat lui Ghiță sau PRU. Or, tocmai din acest punct de vedere, doar unirea înseamnă anticorupție (la Chișinău), și doar anticorupția poate servi unirii (la București). Mircea Cozma ot Prahova și Ghiță nu fac unirea. La fel cum stupizii de la Chișinău, care umblă cu statalitatea de veacuri a Moldovei, nu se luptă cu corupția. Pentru că nici unii, nici alții nu sunt capabili nici de una, nici de alta. Dacă zicem că unirea e IDEAL, atunci idealul nu se realizează cu penali și oameni de nimica.

4. Apropo de abandonarea temei unirii marginalilor, dubioșilor și corupților. Efectul de politizare și parazitare a temei unirii este inevitabil. Dar buboiul s-a umflat din alt motiv: la București, atît clasa politică, cît și (îmi pare rău s-o spun) națiunea română în ansamblul ei au crezut că dacă ignoră Republica Moldova, această problemă nu există. Că dacă națiunea română se preface că nu o interesează Republica Moldova și/sau unirea, aceste chestiuni nu o privesc. Ghinion. Ceea ce s-a întîmplat weekendul acesta la București arată că subiectul Republica Moldova și unirea vă privește și pe voi, cei din România, și că subiectul are potențial (nu e nici de bine, nici de rău – doar constat) de a răsturna Cabinete și/sau de a forța demisii ministeriale (nici nu mai contează cum și de ce – pur și simplu e posibil). Ce dovedește acest lucru? Că suntem același popor, aceeași națiune (și aici nici măcar nu mă exprim în termeni sentimentali, ci strict tehnici): ce se întîmplă la voi (ce zice, face, sau tace un președinte, un prim-ministru, etc) are impact la Chișinău; ce se întîmplă la noi, și cu noi, vă poate afecta la București. S-a văzut. Pentru că:

5. N-o să vă vină să credeți, dar peste Prut locuiesc oameni care se consideră români:
– e adevărat, nu majoritatea. Dar o bună parte. Mulți. Destul de mulți. Cine sunt marii penali la Chișinău? Comuniștii și ramificațiile lor. Și voi vă luptați în România cu un electoral PSD consistent. La noi, problemei corupției i se suprapune problema identitară: la Chișinău a fi român e deja o garanție minimală că nu votezi comuniști. Așadar, unioniștii sunt cei care trag Republica Moldova spre normalitate. Lucrurile se leagă și a le relua nu e niciodată redundant: românul în Republica Moldova e moldoveanul care a ieșit teafăr la cap din comunism. Pentru că a înțeles și a respins ocupația sovietică și respectiv manipularea identitară confecționată de URSS (moldoveni =/=romani). Respingerea acestei manipulări comportă următoarea consecința logică:
– acești oameni (șocant!) consideră România țara lor. Nu o țară oarecare, vecină și prietenă. Ci patria lor! Este ceva față de care trebuie să se arate înțelegere, respect și decență. Respectiv, nu se poate abandona patriotismul (pe motiv că e desuet, că nu ne place, că ne-am plictisit, etc) Stegarului Dac. Nu se rezolvă problema, abandonînd-o PRU-ului și altor țăcăniți, și complăcîndu-vă la București în mizantropie și cinism. Ce s-a întîmplat zilele astea arată că națiunea română se confruntă cu o problemă – aceeași problemă, veche de 200 de ani, a CHESTIUNII BASARABIEI, și care nu a fost rezolvată după căderea Uniunii Sovietice. Va trebui să i se dea o rezolvare în următorii ani, pentru că la Chișinău nu se calmează nimeni. Greul abia începe. Deoarece:

6. Perspectivele de integrare europeană ale Republicii Moldova au devenit, pe fundalul crizelor regionale, internaționale și ce mai doriți dumneavoastră, RIDICOLE. Națiunea română, în ansamblul ei, nu doar la Chișinău, trebuie să înceapă să înțeleagă lucrul acesta, și să reflecteze la felul în care va trebui rezolvată problema. Fără ca unionismul în sine să fie obligatoriu, tema unirii ca atare nu mai e, din păcate sau din fericire, opțională! Nu poate fi ignorată.

7. Ce trebuie făcut:
La București, să se înțeleagă că dacă n-o să-și asume chestiunea unirii voci decente, o să și-o asume PRU cu Ghiță și Stegarul Dac. Și o vor specula tot împotriva intereselor poporului român. Primul pas: izolarea marginalilor prin asumarea temei de cît mai mulți oameni decenți, sau măcar prin conștientizarea problemei. Deci marșul de sîmbăta asta, cu toată controversa, nu a avut nici pe departe un obiectiv stupid.
La Chișinău, Maia și compania să nu ne mai prostească cu iluzii. Și poze electorale cu Merkel și Juncker. Știm că nu ne integrăm în UE. Știm că nu se face primăvară cu partiduțul bine dichisit al Maiei, care și-a găsit rapid cei mai mari susținători la București în bicicliștii de la USR, altă speranță „non-ideologică” și care nu pricepe nimic din geopolitică. Fix ca Maia.

Și îndeobște, cine a zis că cei cu care se pozează ea pe la Bruxelles pricep ceva din ce se întîmplă? Nu e o poziție antioccidentală ce spun eu. Bruxelles-ul nu înțelege, nu acceptă și ne-a obișnuit cu ridiculizarea argumentelor identitare, care țin de o zonă mai puțin aparentă a existenței noastre: nu trăim stupid doar pentru a ne satisface niște nevoi materiale. Pentru că, pînă la urmă, și bunăstarea asta europeană depinde de un spectru în care se suprapun istorie, identitate, trecut, patrii, comunități, structuri, reflexe. Alteori drame și tragedii istorice. Așa cum s-au întîmplat în Basarabia. Unde, în momentul de față, doar unirea mai înseamnă anti-corupție. De fapt, a însemnat dintotdeauna. Pentru că nu te lupți cu corupția împreună cu foști nomenklaturiști sovietici, cum îi găsești prin PD, PLDM, PSRM și alte partide moldoveniste sau de-a dreptul pro-ruse de la Chișinău. Asta nu pricepe Juncker et ali în privința estului Europei. Iar dacă Maia e așa necompromisă și ireproșabilă, și-ar putea împrumuta imaginea anti-corupție ideii unirii: cei 30% de unioniști declarați în sondaje o vor susține și o vor propulsa cu multe mandate în Parlamentul de la Chișinău. Nu, ea preferă să joace cartea stupidă a „reformei” și „luptei cu corupția” în afara subiectului unirii și a posibilității integrării europene, frustrînd așteptările celor de la Chișinău care nu (mai) credem în povești. Nici UE, nici Unire. Asta e „promisiunea” ei.

Cînd integrarea europeană e o iluzie, unirea devine unicul proiect fezabil pentru Basarabia.
Suntem o națiune. Avem o problemă. Nu există eschivare. Despre asta este vorba.

mars-basarabia(Foto: cotidianul.ro)

S-a terminat cu Casablanca

Cum nu sunt o snoabă, vă mărturisesc că mi-am luat o pungă de sămînță și m-am instalat să mă uit la ”Mother’s day”, un film, printre altele, cu Kate Hudson, Julia Roberts și Jennifer Aniston. Știam că e un film simplu, nu aveam așteptări, dar credeam că va fi genul acela de producție americană cu mămici ocupate, probleme, copii care urlă și pătează pereții cu dulceață, ca pînă la urmă totul să se termine cu bine. Dar nu.

Filmul este cap-coadă o idioțenie cu aere didactice, plină de instrucții politically correct și jigniri deschise aduse „acelei” părți a populației americane – oleacă creștine, oleacă tradiționale, oleacă neacomodați (încă!) cu „diversity” și „progress”: în film 2/3 din cupluri sunt divorțate, iar femeile sunt mai ceva ca bărbații. Cînd totuși e vorba de cupluri, toate reprezintă căsătorii interrasiale și homosexuale, cu părinți texani jucați de actori cu accentul sudic specific, „intoleranți” față de alegerile de viață ale fiicelor lor: una căsătorită cu un indian, alta lesbiană cu o parteneră de viață. În alt caz, este vorba despre un tătic care-și crește fetițele de unul singur, pentru că nevastă-sa murise cu un an în urmă în Iraq unde era la datorie ca soldat, pentru că femeile au dreptul să aleagă orice carieră doresc. Fetele, foarte mature pentru 13 ani, îl învață decomplexate pe tăticul depășit de situație ce fel de tampoane să le cumpere de la supermarket. Un alt cuplu tînăr necăsătorit (heterosexual – deja ești obligat să menționezi, că nu se mai subînțelege!) are o fetiță, și pe tot parcursul filmului băiatul e cel care se milogește de fata aia, de mi se făcea mie silă deja, să se mărite cu el, că ea îl iubea bineînțeles, dar era independent woman, nu vedea ea sensul căsătoriei…

Pot să înțeleg deconstrucțiile sociale în filme de dragul unui scenariu dacă nu mai palpitant, atunci cel puțin mai complex: da, în viață se mai și întîmplă să divorțezi, mai ești și înșelat, sau pur și simplu nu te mai înțelegi, mai apare un copil în afara căsătoriei, etc etc, bref, viața nu e o poveste cu Cenușăreasa.

În același timp, atunci cînd filmele devin totuna cu realitatea devine plictisitor. Mergem la filme nu ca să ni se arate o halcă din realitate, ci pentru că vrem să vedem ceva… ca-n filme! Dar mai ales cînd filmele vor să „reflecte” o realitate trasă de păr, exagerată, ideologizată, încadrată într-o schemă dinainte gîndită în funcție de cum vrem să „ne educăm publicul”, eu mă simt insultată. Simt că ăștia îmi țin lecții, și devine absolut ridicol!

Pfff! Mă gîndesc cu groază că deja ne apropiem de momentul în care nu vei mai putea urmări ca omu` (pentru că nu se va mai produce!) un film normal, o comedie romantică clasică, cu o femeie și un bărbat care se îndrăgostesc, își trăiesc povestea de dragoste, în care – horribile dictu – bărbatul e bărbat și femeia e femeie! O să dispară gingășia eros-ului care a făcut istorie pe micile și marele ecrane, pentru a fi înlocuit cu niște cretinătăți oribile, niște stupizenii monumentale și gata că nu mai am cuvinte să le descriu! Bleah!

casablanca(Foto: curatedquotes.com)

Republica lui Stefan cel Mare

Incredibil. Ăștia insistă în prostie. Cică ambasadorul „a reacționat”.

Deci ne-au rebotezat „Moldova”. Aparent nu ar fi o problemă: evident că Republica Moldova e o parte a Moldovei istorice, românii din Republica Moldova sunt, în virtutea acestei moșteniri istorice regionale – moldoveni. Și totuși, noi înțelegem care e defapt „logica” strîmbă din spatele confuziei (voite?) dintre „R. Moldova” și „Moldova”, exprimate de Ambasada SUA la Chișinău: Moldova, ca Republică, are o identitate șubredă, dovadă stă în acest sens cel mai recent sondaj de opinie realizat de IMAS, care arată că cetățenii Republicii Moldova exprimă o legătură identitară slabă cu propriul stat, și-au construit și exprimat atitudinea față de statul Republica Moldova doar prin prisma cetățeniei ( la întrebarea „ce înseamnă să fii moldovean”, majoritatea absolută înțelege acest statut prin simplu fapt de a „locui în Republica Moldova”, sau „a te fi născut în. Republica Moldova”, „a avea cetățenia Republicii Moldova”), fără a încărca cetățenia de un sens național, identitar profund, sau măcar coerent.

Acest sondaj relevă așadar faptul că moldovenii nu se simt atașați de statul Republica Moldova pe care încearcă forțat să-l consolideze, prin construcția unei „națiuni civice”, „multietnice”, dar incolore și fără substanță, apologeții moldovenismului și fanii lor de aici și de peste hotare… Și cum să dea aceștia substanță cacofoniei identitare care este Republica Moldova (aparent cu „istorie proprie”, vorba „prietenilor” de la Ambasadă, dar cu Ștefan cel Mare îngropat la Putna pe post de erou național în republicuță)? Păi suprapunînd Republica Moldova peste Moldova. Confiscînd, de fapt, în folosul „consolidării statalității” celei dintîi, o întreagă moștenire istorică, patrimonială, onomastică și culturală a Moldovei, din medievalitate și pînă astăzi. Rescriind istoria. Interpretînd-o așa cum le convine, pînă la confuzie cu partizanii dughinismului de la Chișinău, care văd anume în „statalitatea” Republicii Moldova contemporane „continuitatea legitimă” cu „Moldova lui Ștefan”, și nu așa cum e în realitatea de bun simț pe care credeam că o împărtășim cu restul lumii: Moldova e o provincie istorică românească, căreia i s-a răpit de către Imperiul Rus, în 1812, jumătatea de răsărit, dar care a rămas, cu însemnele sale, cu capitala și centrul puterii legitime pe malul drept al Prutului, nu la Chișinău (!), să înfăptuiască, împreună cu Muntenia, mica Unire – act fundamental pentru modernitatea românească, ce a pus bazele statului care se cheamă astăzi România. Republica Moldova, din păcate, e altceva. E o entitate șubredă, a cărei existență se datorează mai ales forței, violenței, terorii, iar alteori întîmplării istorice (ca implozia URSS în 1991), și prea puțin voinței propriilor locuitori, condamnați la sărăcie, cu o „suveranitate” confiscată de marile încrengături criminale, oligarhice, rămase la putere după 90.

Republica Moldova nu este Moldova, decît în sensul unității firești cu spațiul românesc! Altminteri, e o grosolană mistificare, o obraznică încercare de transfer de legitimitate!

moldova