Dan Tapalaga e nevinovat

Domnul Dan Tapalaga imi trimite, amical cred, o racheta in curte dupa articolul pe care l-am publicat ieri. Ii dau o veste proasta. N-a explodat. A facut “fas”, dupa care a amutit. Dar a scos niste scantei foarte colorate, trebuie sa recunosc.

Imi propun sa ii raspund lui, dar si tuturor celor care au comentat, unii in acelasi spirit, pe forumul contributors.ro sau blogary.ro.

Inteleg ca marea controversa e legata de prezumptia de nevinovatie. Pai, sa vedem, domnule Tapalaga…

Este prezumptia de nevinovatie doar o simpla cerinta in interiorul sistemului judiciar?

O sa dau un citat din Curtea Suprema de Justitie din Canada despre importanta prezumptiei de nevinovatie (cu referire la cazul R.vs.Oakes):

“The presumption of innocence protects the fundamental liberty and human dignity of any and every person accused by the State of criminal conduct. An individual charged with a criminal offence faces grave social and personal consequences, including potential loss of physical liberty, subjection to social stigma and ostracism from the community, as well as other social, psychological and economic harms. In light of the gravity of these consequences, the presumption of innocence is crucial. It ensures that until the State proves an accused’s guilt beyond all reasonable doubt, he or she is innocent. This is essential in a society committed to fairness and social justice. The presumption of innocence confirms our faith in humankind; it reflects our belief that individuals are decent and law‑abiding members of the community until proven otherwise.”

Am subliniat ultima fraza tocmai pentru a ilustra faptul ca prezumptia de nevinovatie nu pare a fi o simpla norma judiciara, care asigura un proces echitabil si corect. Ea decurge din valori fundamentale si devine ea insasi o valoare pentru societate.

Poti sa crezi in ea sau sa nu crezi in ea. Spre deosebire de norme si legi care indeobste aduc sanctiuni din partea societatii, valorile sunt credinte adanc inradacinate despre ceea ce este bine sau rau, despre ceea ce e corect sau nu.

Nu poti sa contesti dreptul oricarei organizatii private, fie ca e partid, club de hochei, universitate, companie de a-si face propriile reguli. Acestea sunt asocieri libere intre indivizi care urmaresc un anumit scop. Indivizii intra in aceste asocieri de bunavoie cunoscand un set de reguli constitutive. De asemenea, e posibil ca, in timp, indivizii care faca parte dintr-o organizatie sa schimbe regulile. Schimbarea se face tot liber consimtit printr-o forma de democratie.

O sa exemplific de ce cred ca prezumptia de nevinovatie este o valoare fundamentala pentru o societate si  nu doar un principiu de drept.

Sa presupunem ca un individ este acuzat de anumite fapte si intra in fazele obisnuite ale unui proces judiciar. La un moment dat este trimis de procuror in judecata, adica locul unde se administreaza probele, unde se argumenteaza, si de o parte, si de alta, vinovatia sau nevinovatia. Acel individ este membru intr-un partid politic. Regula spune ca acel membru trebuie suspendat pe perioada procesului. E o sanctiune in interiorul organizatiei. I se retrag anumite drepturi pe care le avea ca membru. In acelasi timp,  respectiva persoana este membra a unui club sportiv. Clubul sportiv are in statut aceeasi regula si o aplica. Persoana nu mai poate participa la activitatile clubului. Persoana sta cu chirie si este membra a unei asociatii de locatari. Asociatia de locatari are aceeasi regula. Cei trimisi in judecata nu mai pot fi membri ai asociatiei de locatari. La limita, individul isi pierde locuinta. Persoana este in acelasi timp si profesor la universitate. Universitatea are aceeasi regula. Individul este suspendat de la catedra pe timpul procesului. S.a.m.d. Oricare din aceste organizatii are dreptul sa isi selecteze membrii dupa orice criteriu. Nu il poate contesta nimeni. Dar avem un individ care se afla intr-o faza procesuala, toata lumea ii spune ca e prezumat nevinovat pana la un verdict, dar toata lumea ii retrage drepturile derivate din asociere. Toate aceste retrageri sunt sanctiuni strict legate de faptul ca este inculpat. Cui i-ar place sa traiasca intr-o asemenea societate? Nu e foarte multa ipocrizie?

Daca oamenii nu ar crede in prezumptia de nevionovatie pana la un verdict definitiv dat de sistemul judiciar, atunci ce ii impiedica sa isi faca singuri dreptate? Adica sa pedepseasca ei insisi o persoana care se afla intr-un proces judiciar? Doar corecitia? Doar teama ca tu insati ai comite o infractiune daca pedepsesti pe cineva despre care crezi ca a comis o infractiune? Doar teama de sanctiune te impiedica sa actionezi pentru a pedepsi o asemenea persoana? Din acest punct de vedere credinta oamenilor in prezumptia de nevionovatie devin un pilon al ordinii sociale. Daca oamenii nu ar crede in nevinovatia unui inculpat pana la pronuntarea verdictului si nici nu ar avea incredere in sistemul judiciar, dar ar fi revoltati de incalcarea legii, atunci ar fi nevoie de o desfasurare de forte impresionanta pentru a-i impiedica sa imparta ei insisi dreptatea.

Intr-o tara in care increderea in sistemul judiciar e scazuta, dar oamenii isi pastreaza revolta fata de orice caz de incalcare a legii, haosul nu poate fi  evitat decat prin credinta in prezumptia de nevinovatie sau cresterea exagerata a costurilor de coercitie.

Va invit, domnule Tapalaga, sa cititi si despre efectele secundare ale punerei sub acuzare (collateral consequences of criminal charges). Sa-mi spuneti apoi daca vi se pare ca problema prezumptiei de nevinovatie e o simpla „prostioara” a sistemului judiciar sau o chestiune plina de nuante si reverberatii sociale.

Cum poti face in asa fel incat sa diminuezi prejudiciile de imagine si sa pastrezi credinta in prezumptia de nevinovatie?

Orice partid politic sau alta organizatie cu caracter civic are posibilitatea sa introduca orice regula sau sanctiune in propriul statut. Inclusiv cea de care vorbeste doamna Macovei: sa fie suspendati automat acei membri care sunt trimisi in judecata. Ceea ce sustin eu este ca aceeasi organizatie nu poate in acelasi timp sa afirme ca:  1. crede in prezumptia de nevinovatie si 2. isi suspenda membri trimisi in judecata.

Trimiterea in judecata este o faza procesuala. In acea faza individul este inca prezumat nevinovat.

Inteleg foarte bine ca argumentele „pro” tin de imagine. De altfel, o spune si doamna Macovei. Este un mod de a credibiliza organizatia in ansamblu. Este un mod de a diminua prejudiciile de imagine.

Cu o reglementarea doamnei Macovei nu poti mentine echilibrul intre imagine si valori.

Da, o persoana, nu doar  trimisa in judecata, dar in orice faza procesuala (urmarire penala, ancheta, etc.) poate aduce prejudicii de imagine organizatiei din care face parte. El este, in definitiv, suspectat ca a comis o fapta impotriva legii. Dar prejudiciile de imagine depind de foarte multe variabile. O sa dau niste exemple:

–          Un politician popular dintr-un partid de opozitie trimis in judecata aduce prejudicii de imagine partidului din care face parte sau este victima perfecta a partidului la putere pe care partidul poate capitaliza?

–          Un politician despre care toata lumea stie ca face afaceri necurate, dar nu este trimis in justitie si nici nu este expus in media pentru ca a avut grija sa plateasca patronii trusturilor este un prejudiciu de imagine pentru partid?

–          Un politician impotriva caruia porneste o campanie de presa privind vinovatia sa, pentru ca la un anumit moment a intrat un conflict cu un patron media este un prejudiciu de imagine pentru partid?

–          Un politician suspectat  ca a omorat un copil pe trecerea de pietoni aduce mai multe prejudicii de imagine decat un politician suspectat de coruptie. In mod normal emotia publica este mai mare la primul tip de acuzatie, decat la al doilea. Atunci o sa il las pe acel politician membru al partidului pana cand e trimis in judecata? Sau il voi suspenda indata ce apare suspiciunea?

Dau aceste exemple tocmai pentru a arata ca prejudiciile de imagine trebuie judecate de la caz la caz si, in orice caz, cu criterii care tin strict de imagine si nu de criterii exterioare care sa afecteze alte valori. E comod sa folosesti drept criteriu trimiterea in judecata, doar ca, aplicand o sanctiune (suspendarea) nu mai poti sustine ca tu crezi in prezumptia de nevinovatie.

In general organizatiile sunt prinse in aceasta menghina: ele „lucreaza” si cu valori, dar in acelasi timp si cu „imagine”. Ele sunt nevoite sa gaseasca acele reguli care sa impace si valorile si imaginea. E o echilibristica ce necesita o anumita creativitate.

Robespierre nu a fost prea creativ, domnule Tapalaga. A folosit un instrument taios si banal pentru a elimina raul conservator. Banuiesc ca ironia lipsei de creativitate este ca inventiile simpliste se intorc impotriva ta. Capul lui Robespierre a fost retezat de aceeasi ghilotina.

A transa pentru imagine si impotriva unei valori, sau invers, e riscant. Nu exclud situatii dificile in care regulile vor sacrifica fie imaginea, fie valorile. Nu exclud nici situatiile in care renuntarea la imagine in favoarea unei valori compenseaza deficitul de imagine. Ceea ce spun este ca, in asemenea situatii de trade-off, creativitatea organizatiei este esentiala.

Ceea ce incearca doamna Macovei sa spuna este ca partidul va castiga enorm in imagine daca si-ar sacrifica oamenii patati, chiar cu pretul incalcarii unui principiu fundamental. Adica: „noi suntem atat de determinati sa luptam impotriva coruptiei incat orice suspect de coruptie va fi sanctionat chiar inainte sa fie declarat vinovat”. Are dreptate? Castiga partidul atat de mult aplicand o regula draconica impotriva unei credinte. Argumentul numarului nu ma sensibilizeaza nici pe mine prea mult (cum nu il sensibilizeaza nici pe C.Preda). Este posibil ca partidul sa sacrifice 100 de oameni si sa castige net 100.000 de voturi. Mie mi-e teama de altceva:  ca atunci cand spui: „nu-mi pasa daca e vinovat sau nu, important este ca…” e posibil sa pierzi deja foarte multe voturi.

Un mesaj de acest tip nu ar fi mai potrivit? „Noi nu ii aparam pe corupti. Credem in prezumptia de nevinovatie si vom analiza toate cazurile care aduc prejudicii de imagine partidului. Asteptam de la colegii nostri care aduc asemenea prejudicii sa nu sacrifice imaginea partidului si sa nu se prevaleze de calitatea de membru”.

O comisie care sa analizeze de la caz la caz prejudiciile de imagine mi se pare o solutie care incearca sa impace si capra si varza. Cat despre obiectivitatea acestei comisii as zice sa nu ne indoim prea tare. In fond, daca aceasta comisie va decide ca un caz nu reprezinta un prejudiciu de imagine impotriva opiniei publice, partidul isi asuma riscuri imense la alegeri. Teoretic o asemenea comisie poate functiona corect daca membrii ei sunt dedicati obiectivelor partidului si nu sunt foarte mult implicati in jocurile de putere interne.

In mod normal in asemenea situatii ar trebui sa existe demisia de onoare (sau auto-suspendarea de onoare). Ce inseamna, de fapt, aceasta institutie? Este o institutie menita sa evite aplicarea unor sanctiuni care ar incalca prezumptia de nevinovatie si sa diminueze prejudiciile de imagine (atat ale organizatiei cat si ale individului). Demisia de onoare nu poate fi trecuta ca regula in statut pentru ca este un act unilateral al membrului organizatiei. Indeobste, in democratiile consolidate exista o cultura a demisiei de onoare. Daca in Romania nu exista, atunci cu siguranta nu o putem crea prin reguli impuse care sa incalce anumite principii fundamentale. Cultura demisiei de onoare se creaza prin presiuni informale ale organizatiei asupra individului si prin precedente. Vezi cazurile Ridzi si Pasat.

De ce in institutiile statului trebuie sa functioneze regula Macovei?

Pentru ca o institutie a statului nu isi poate apara in alt mod credibilitatea. Este mult mai vulnerabila la prejudicii de imagine de acest fel. Organizatiile private, fie ca sunt partide politice, fie ca sunt firme actioneaza pe o piata. Acolo exista sanctiuni pe care le primesti direct din mecanismul competitiei si care te obliga sa faci ajustari.

O institutie a statului nu are aceasta posibilitate pentru ca nu actioneaza pe o piata. Da, un functionar trimis in judecata poate fi dat afara din administratie sau suspendat. Administratia are aceasta regula, dar nu poate sustine simultan credinta in prezumptia de nevinovatie. Poate insa sustine ca nu isi poate mentine credibilitatea decat daca actioneaza drastic in orice situatie de acest fel.

Daca organizatia privata isi poate regla „tirul” trade-off –ului intre imagine si valori direct in competitie cu celelalte organizatii private, institutia statului nu are aceasta posibilitate. In definitiv, nu e nici o drama daca un partid pierde alegerile sau daca o firma da faliment. Dar daca institutia Armatei, de exemplu, se prabuseste ca si credibilitate, cine ii poate lua locul?

Si inca o consideratie finala. Stiu, domnule Tapalaga, ca si dumneavoastra, ca de prezumptia de nevinovatie pot abuza cei corupti pana in maduva oaselor. Dar sa nu-mi spuneti ca ei au inventat-o, ca nu va cred. Si v-as aminti doar executiile sumare din vremea lui Stalin sau executiile publice in Evul Mediu.

“Urechistii” si “cenusaresele”. Cine vine la guvernare?

Orchestra guvernarii e o treaba complicata. Tine de o anumita armonie, de acorduri fine care sa nu-ti zgaraie urechea, de triluri cristaline care sa trezeasca admiratia. Guvernarea are si o latura artistica pentru ochii publicului.

Uneori, parca si sunetele se aud altfel doar cand stii ca sunt emise de un Stradivarius „gadilat” de Menuhin. Mai greseste si maestrul, dar lui i se iarta mai usor. Pe cand lautarul, oricat de inzestrat nativ ar fi, cand ia o masura gresita sau un ton mai jos, indata e huiduit si zvarlit de pe scena.

„V-am zis noi ca e urechist. V-am zis ca nu stie cu vioara. La tambal cu el!”. Partidele noastre, dupa 20 de ani, s-au specializat in recrutarea de „urechisti”pentru guvernare si „cenusarese” pentru Opozitie.

Nu e nimic rau sa numesti in posturi cheie oameni de partid, care au ajutat in campanie. Asta nu inseamna sa umpli administratia de politruci, dar nici sa te lasi pe mana unor decidenti care fac politica obstructionista a Opozitiei. Un anumit echilibru e necesar. Un nivel de la care sa ai oameni de incredere care sa aplice programul politic trebuie definit. Dupa cum, de la acel nivel in jos, functionarii trebuie pastrati pentru coerenta si consolidarea memoriei institutionale.

In organizatiile politice de la noi, mecanismul de selectie este haotic, iar criteriile mai mult decat discutabile. Asa se face ca te trezesti cu ingineri electronisti la agricultura, bamboo-isti la vami, interlopi pe la imbunatatiri funciare, iar publicul, pe buna dreptate, se intreaba unde s-or ascunde cei care se pricep cu adevarat.

Articol integral pe www.ziare.com

Mouth Impeachment

Constitutia actuala este prea stramta pentru partidele din opozitie. Are tot felul de institutii stranii precum suspendarea presedintelui, motiunea de cenzura, motiunea simpla, guvernul, etc. Toate necesita o droaie de proceduri greoaie si conditii  neinteligibile.

Ca sa il suspenzi pe presedinte trebuie sa ai majoritate in parlament. Trebuie sa ai fapte de incalcare a Constitutiei. Ele la randul lor trebuie validate de Curtea Constitutionala. Pe urma ai referendum unde trebuie sa scoti la vot romanii sa voteze pentru demiterea presedintelui. Ce sa mai vorbim, o intreaga complicatie!

La fel si cu motiunea de cenzura. Ca sa dai jos guvernul nu e suficient sa spui “jos guvernul!”. Trebuie sa redactezi motiunea in scris. Pe urma trebuie sa strangi semnaturi pentru ea. Dupa aceea trebuie sa strangi jumatate plus unu din voturile din parlament si abia apoi cade guvernul. Mai bine te lasi pagubas…

Daca tot se pune problema revizuirii actualei Constitutii poate nu ar fi rau sa fie introduse institutii noi mai pe placul celor de la PSD si PNL. De pilda “suspendarea pe gura a presedintelui”. Nu-ti trebuie voturi in Parlament, nu ai nevoie de motive serioase, precum fapte de incalcare a Constitutiei. Curtea Constitutionala nu trebuie sa se pronunte si romanii pot sta acasa (se poate organiza, la limita, un referendum virtual pentru membrii de partid ai opozitiei). Chiar daca institutia “suspendarii pe gura” nu va avea consecinte in plan real, Opozitia isi poate bifa o victorie impotriva adversarilor politici (nici nu pare interesata de altceva). Se poate imagina si un premiu simbolic pentru cei care au initiat si au reusit “suspendarea pe gura”.

Tot la fel pot fi imaginate si alte institutii precum “motiunea bucala de cenzura” sau “guvernul din varful buzelor”, care ar putea sa conduca tara din umbra. Toate ar putea fi prevazute la sectiunea “democratia orala”, de unde fiecare, dupa nevoi, isi poate lua steroizi pentru muschii linguali.

P.S. Pentru a cincisprezecea oara (?) il auzim pe Micky Mao de la PSD cum il suspenda pe presedinte. A mai gasit el o incalcare a Constitutiei. Nu e cam mult?

Emil Boc a fost un premier mai bun decat Adrian Nastase

…A  venit randul lui Sebastian Lazaroiu sa spuna o gogonata: „Boc a fost un premier mult mai bun decat Nastase!” Afirmatia e atat de ridicola incat nici nu merita comentata”, spune dl. Adrian Nastase pe blogul sau.

Nu mi-e clar ce i se pare ridicol fostului premier in afirmatia mea. Poate ca partea pe care a omis sa o citeze si care se referea la domnia sa?

Redau mai jos citatul complet din ce am spus duminica seara la RTV, pentru ca vad ca dl. Nastase e modest si nu vrea sa publice o lauda pe blogul sau: “Pe de altă parte, Boc a fost un premier mult mai bun decât Năstase, care nu a fost un premier rău.”

Iata argumentele:

1. Dl. Emil Boc a condus guvernul intr-o perioada mult mai dificila din punct de vedere economic decat perioada in care a guvernatdl. Nastase:

-Criza economica internationala

-Dezechilibru bugetar generat de guvernul Tariceanu (cu complicitatea PSD)

Dl. Nastase a mostenit o economie asanata de la guvernarea CDR, o crestere economica infiripata de premierul Isarescu si inceperea negocierilor pentru aderarea la UE. Ar fi fost un premier cu adevarat slab daca nu ar fi folosit aceste date de intrare pentru a genera cresterea economica in perioada 2001-2004 (ceea ce a fost un fapt incontestabil). In plus, dl. Nastase a lasat in 2004 un buget echilibrat (si multumita d-lui Tanasescu)

2. Dl. Emil Boc a gestionat politic o coalitie guvernamentala mult mai dificila decat cea a manageriata de dl. Nastase. In vreme ce dl. Nastase avea sprijin parlamentar majoritar confortabil (aici includ si sprijinul subteran al PRM, nu doar cel transparent al UDMR) si cabinet monocolor, dl. Boc a condus un cabinet cu patru partide politice, o majoritate fragila si asimetrica in Senat si Camera Deputatilor (ceea ce a permis adeseori opozitiei sa blocheze si sa tergiverseze).

3. Dl. Emil Boc nu are “agatat” nici un scandal de coruptie dupa doi ani de guvernare. Dl. Nastase,…, nu mai e nevoie sa enumar. Doar premierul Ciorbea a mai fost in aceeasi situatie ca dl. Boc.

4. Dl. Emil Boc s-a ocupat de reforma profunda a statului luand multe masuri nepopulare, dar cu impact pe multi ani de acum incolo: Codul penal si codul civil, mica reforma in justitie (stiu ca nu-i place d-lui Nastase, dar e buna), Legea educatiei, Legea pensiilor, Legea salarizarii unice si urmeaza Codul Muncii. Dl. Nastase a negociat marile dosare cu Uniunea Europeana.  Cred ca doar cel pe Justitie si afaceri interne l-a lasat neterminat (prietenii stiu de ce). A fost totusi un pas in procesul de modernizare, dar, dupa cum s-a vazut, insuficient pentru o reformare profunda a institutiilor.

5. Dl. Emil Boc a lasat presa libera,  deci a contribuit la consolidarea democratiei. Chiar cu riscul de a fi facut pulbere de televiziunile ostile. Despre relatia domnului Nastase cu libertatea presei ii las sa vorbeasca pe jurnalistii onesti care au prins perioada respectiva.

Am folosit trecutul in ce il priveste pe dl. Boc pentru ca m-am referit la ce a facut pana acum ca premier. Exista sansa ca, facand si mai multe lucruri bune, sa devina mult mult mai bun decat dl. Nastase ca premier, nu doar mult mai bun, cum e acum.

Teorema tortului de ciocolata – numerologia esecului

Pofta buna la guvernare!

Va place tortul din imagine?

Daca ati sti ca acest tort reprezinta guvernarea dupa 2012 atunci sunt convins ca v-ati uita la el cu si mai mult jind.

Dupa 1990 doar FSN a mancat singur tortul.

Celelalte partide au fost nevoite sa il imparta cu altii, felii mai mari sau mai mici.

Si asta pentru ca nici un partid sau alianta de partide nu a reusit sa ia mai mult de 37% in alegerile parlamentare pe vot proportional. In 1992, FDSN a luat 28%, pragul de acces fiind 3%. In 1996, CDR a luat 31%, in 2000, PDSR -37%, in 2004 PSD – 37%, in 2008 PSD – 33%. Din anul 2000 pragul parlamentar a fost crescut la 5%. In toate cazurile am avut un sistem de vot proportional, chiar si in 2008, cand, desi s-a votat uninominal, sistemul a fost compensat de scorul partidelor obtinute la nivel de circumscriptie.

Pornind de la aceste rezultate pot sa afirm ca, pastrand votul proportional, nici un partid sau alianta politica din Romania nu va lua mai mult de 40% la alegerile parlamentare.

O sa incerc sa arat de ce USL se va destrama cel mai tarziu dupa alegerile locale din 2012. Daca nu cumva mai devreme…

Spirala tacerii – cei multi, tacuti si rusinati

De ce totusi, daca nici un partid nu a reusit sa obtina mai mult de 37% in alegeri, in anumite perioade, sondajele de opinie creditau partidul de pe primul loc cu 50% sau chiar mai mult? O asemenea perioada a fost anul 2000, cand PDSR, castigator previzibil si detasat al alegerilor, avea in toate sondajele de opinie undeva la limita a jumatate plus unu din optiunile exprimate.

Am prezentat intr-un articol anterior (Alba ca Zapada, Populistii si Opozitia. Anno Domini 2000) un grafic cu rezultate ale sondajelor IMAS din 2000. In vremea respectiva pregateam exit-poll-ul CURS-CSOP si rezultatele erau similare. PDSR avea in jur de 50% din optiuni pana in ultima clipa. Scorul final a fost 37%, cu o crestere rapida in ultima luna de campanie a PRM, care aproape si-a triplat scorul din sondaje. Chiar si la alegerile locale din 2000, in sondaje PDSR era creditat cu 50%, dar pe componenta politica, la votul pentru consilii judetene PDSR a obtinut tot 37%.

Greseau sondajele? Nu neaparat. Limita sondajelor este ca nu pot capta fenomenul numit in literatura de specialitate „spirala tacerii”. Exista metode prin care efectul de spirala poate fi surprins. Dar in vremea respectiva noi nu aveam stiinta identificarii lui. Asa se intampla ca, imi amintesc, Dick Morris a realizat un sondaj pentru candidatul Marian Munteanu si culegerea datelor a fost facuta de CURS. Daca imi amintesc bine, era cu cateva luni inainte de alegerile parlamentare. Evaluarea arata printre altele potentialul enorm al PRM si al candidatului Vadim Tudor. Asta era cel putin evaluarea consultantului american.

Dar ce este misterioasa „spirala a tacerii”? E vorba , de fapt, despre o teorie a comunicarii de masa lansata pentru prima oara de Elisabeth Noell-Neumann. In esenta teoria spune ca o persoana va evita sa isi spuna opinia despre un anumit subiect daca va simti ca este in minoritate, de teama unor posibile represalii sau sanctiuni din partea majoritatii. Astfel este posibil ca o parte numeroasa a unei societati sa isi falsifice in mod deliberat opiniile sau si le ascunda daca exprimarea lor implica anumite costuri simbolice sau de alta natura.

In anul 2000 nemultumirea populatiei era crescanda, asa cum aratam intr-un articol anterior, iar vocea cea mai proeminenta si mai radicala, care se facea din cand in cand auzita, era aceea a lui Vadim Tudor. Un discurs justitiar, extremist, care promitea pedepse exemplare pentru toti cei vinovati de prabusirea nivelului de trai si hotia din tara, ea insasi cauza a pauperizarii populatiei, in viziunea tribunului.

Vadim Tudor nu era un personaj tocmai frecventabil. Invectivele si injuriile neaose din saptamanalul Romania Mare, pe atunci cu o mare audienta, precum si accentele xenofobe si antisemite il pusesera la zid in dese randuri pe liderul PRM nu numai de catre vocile lucide din tara, dar si de comunitatea internationala.

In acest context, Vadim era cel care exprima cel mai plastic si mai exact nemultumirea oamenilor, dar nu putea fi un personaj cu care cineva sa se identifice deschis, avand in vedere ca era repudiat de majoritate. Evident ca, in sondaje, cei care ar fi votat cu PRM sau presedintele sau nu isi exprimau o asemenea optiune, fie declarandu-se nehotarati, fie mistificandu-si optiunea, cel mai probabil indicand PSD ca preferinta.

Cred ca si acum suntem in aceeasi situatie, poate chiar mai accentuata decat in anul 2000. Acum avem doua partide in situatia PRM. Primul este Partidul Poporului infiintat anul trecut de Dan Diaconescu, celalalt este insusi PDL, partidul aflat la guvernare.

Partidul Poporului este stigmatizat de o majoritate a populatiei pentru ca reprezinta de fapt mediul considerat nefrecventabil al audientei OTV.

OTV si patronul sau Dan Diaconescu au devenit celebri prin senzationalismul exacerbat si prezentarea unor „stiri” mai mult sau mai putin fictive dintr-o zona marginala a societatii. In general audienta sa este formata din creduli, bigoti, lumpen-proletari, casnice plictisite, perdanti ai tranzitiei, etc.

Stigmatizat dintru inceput, Dan Diaconescu a devenit la randul sau un personaj controversat dupa ce procurorii l-au retinut pentru presupuse fapte de santaj. Diaconescu a dezvoltat un soi de manie a persecutiei, care de altfel ii foloseste de minune pentru propria victimizare si cresterea numarului de simpatizanti. Acestia insa, identificandu-se la randul lor cu mentorul, sunt si ei cuprinsi de sentimentul ca sunt vanati de autoritati sau supravegheati de establisment. Partidul creste undeva silentios in clandestinitate. Ma indoiesc ca toti cei care ar vota maine cu PP isi declara optiunea in sondaje.

PDL, la randul lui, este vanat de cele doua trusturi media ostile presedintelui si premierului. Facut responsabil pentru suiciduri, tentative de suicid, greva foamei, cresterea barilului de petrol si, cine stie, curand, de incalzirea globala, PDL nu poate fi partidul cu care sa te afisezi in asemenea vremuri fara sa ti se spuna in fata ca esti „pupinbasist” sau „vandut puterii”. Tehnicile sofisticate de stigmatizare ale haitasilor din trusturile ostile nu e obligatoriu sa indeparteze electoratul de PDL cat sa il faca sa se retraga in carapacea lui pana cand vremurile vor fi mai bune.

In aceste conditii, nou infiintata alianta social-liberala poate fi un refugiu la fel de comod precum optiunea de a te arata nehotarat in fata operatorului de sondaj. Ca si in natura, nimic nu se pierde totul se transforma.

Realitatea votului s-ar putea sa reprezinte un dus rece pentru liderii USL. Amagindu-se ca 1+1 ar putea sa faca macar 1,7, nu iau in calcul si posibilitatea ca suma sa fie tot 1.

Cum se taie tortul?

Ceea ce a suprins de la inceputul procesului de negociere intre PSD, PNL si PC a fost inclinatia euforica a liderilor spre o constructie care foarte probabil va lua mai putin decat suma componentelor.

Vocile autorizate ale negocierilor au justificat sacrificarea procentelor pentru partidele lor prin nevoia de a avea o coalitie solida care sa obtina 50%+1 la urmatoarele alegeri, in asa fel incat, conform Constitutiei, seful statului sa nu le poata refuza dreptul de a da premierul. Un alt obiectiv declarat a fost nevoia de a intinde navodul pentru parlamentari mai slabi de inger din actuala coalitie la guvernare. Cu alte cuvinte, suntem atat de puternici si avem sanse atat de mari sa venim la guvernare din 2012 incolo, incat singura voastra salvare este sa va alaturati de pe acum noua si sa dam jos impreuna guvernul.

Articol integral pe www.contributors.ro

Opriti vanatoarea simplu: treceti in online!

„Vreau sa va anunt inca o data ca acest proces nu are legatura cu justitia. Este doar consecinta luptei mele directe cu regimul lui Traian Basescu. Vreau sa va comunic ca incepand de azi si eu am decis sa deschid o vanatoare crunta impotriva domniei sale si a tuturor celor care il sprijina”, Sorin Ovidiu Vantu, patron Realitatea TV.

Aceasta declaratie este doar o deconspirare disperata a unui program mediatic de desfiintare a statului. „Intariti-va statul, domnilor!”, ne soma, cu alta ocazie, dl. Vintu, pentru a legitima orice metoda prin care oamenii de afaceri spoliaza bugetul. Cand statul incepu in sfarsit sa se intareasca, se deschise oficial si sezonul jocurilor cinegetice pe sticla.

O avalansa de emisiuni cu haitasi platiti sa aduca in bataia pustii colegilor domnului Nastase si socrului domnului Ponta (vanatori cu acte) institutiile statului si politicienii de la Putere se pravali peste grila de programe conceputa in laboratoarele mogulilor.

Executii sumare in fata plutoanelor de cameramani, „pamflete” prezentate ca stiri sau material documentar, declaratii pe care nu le-a facut nimeni pe banda de breaking news, titluri tendentioase, intrebari dirijate, decupaje apocaliptice in direct, analisti si comentatori cu punctaje scrise in buzunar, imagini de arhiva in background pentru ilustrarea „actualitatii” temelor.

Iata ce gasim in rastelul diversificat al trusturilor inarmate pana in dinti pentru concursul „marea haituiala”. Echipa de zgomote isterice isi plateste constiincios amenzile catre CNA, nu inainte de a se victimiza si a trage cateva rafale scurte si asupra institutiei care ar trebui sa sanctioneze braconajul si pescuitul cu trinitrotoluen in iazuri.

Cum amenzile reprezinta probabil 1% din incasarile de publicitate, noaptea urmatoare, vanatorii si haitasii isi instaleaza din nou katiusele pentru a dobori mistreti si iepuri si a rascoli tufisurile cu veverite.

Acest spectacol agresiv si trist pe care il urmarim zi de zi este menit sa demoralizeze populatia si sa slabeasca institutiile pentru ca, intr-un final, politicieni si profitori ai tranzitiei sa-si injecteze anticorpii imunitatii in fata Justitiei.

Articol integral pe www.ziare.com

Alba ca Zapada, Populistii si Opozitia. Anno Domini 2000

Merita o excursie in timp pentru a intelege dinamica electorala de astazi, dar si ce va urma in 2012. In general traim cu impresia ca tot ceea ce se intampla este unic si irepetabil, ca se schimba atat de mult contextul unei societati incat pentru a analiza viitorul putem sa ne extragem relaxati din experientele trecutului.

Poate ca am imbatranit, dar mie mi se pare ca am trait filmul pe care il vad astazi pe scena politica. Se zice ca atunci cand incepi sa recunosti tipare si scheme in jurul tau, cand nu mai poti identifica ceea ce este inedit, fie ai devenit prea intelept, fie esti prea marcat de trecut.

Recunosc ca eu am fost marcat de anul electoral 2000. Eu am fost unul dintre cei care in al doilea tur de scrutin a votat pentru Ion Iliescu. Desi aveam acces la masuratorile dintre tururi si stiam ca fostul presedinte va castiga detasat in fata lui Vadim Tudor, avusesem atatea surprize in anul 2000, incat una in plus nu mi se mai parea improbabila. Si gandul ca ar putea castiga candidatul PRM imi dadea fiori.

Sa ne intoarcem deci la mandatul 1996-2000. In toamna lui 1996, la alegerile parlamentare, CDR obtinea 30% din voturi, PDSR -23%, USD (PD+PSDR) – 13%, UDMR – 7%. CDR (un conglomerat de partide si asociatii) impreuna cu USD si UDMR construiesc o majoritate guvernamentala. PDSR ramane in Opozitie. Cabinetul Ciorbea are zile grele pentru ca preia o economie in mare parte etatizata, un sector bancar devalizat si o credibilitate externa a Romaniei pe pietele internationale aproape de zero. De altfel , in mai multe randuri, intre 1997-2000, Romania era pe cale sa fie declarata in incapacitate de plata. Rezervele BNR au fost de multe ori la limita cea mai de jos.

Atunci au inceput primele reforme dure in aparatul bugetar, dar si in societatile cu capital de stat. Disponibilizarile din sectorul minier, o adevarata gaura neagra a economiei, au inceput inca din 1997 si au culminat in ianuarie 1999 cu o contra-reactie violenta a ortacilor condusi de Miron Cozma. Inflatia a inceput cu o valoare de 155% si a terminat mandatul guvernarii CDR-USD-UDMR la 46%. Somajul a atins in 1999 o cota de 12%. S-au eliminat subventiile de la stat, a crescut TVA, economia era in recesiune, iar cursul de schimb a cunoscut si el o puternica depreciere. In acelasi timp reforma proprietatii a constituit o alta axa care a divizat societatea si a starnit proteste.

……………………………..

Ce invatam pentru 2012?

Am facut aceasta lunga istorie pentru cei care nu isi mai amintesc sau pentru cei care nu au avut niciodata aceasta perspectiva asupra peisajului economic, social si politic din perioada 1996-2000. Sunt multe deosebiri fata de ceea ce traim astazi, dar cred ca si multe asemanari. Atat asemanarile, cat si deosebirile ne pot arata directiile de evolutie pentru anul electoral 2012.
Mai intai iata cateva deosebiri:
– PD-L  nu a venit la putere pe fondul unor asteptari ridicate asa cum s-a intamplat cu CDR si Constantinescu. Dimpotriva, in afara de promisiunea de marire a salariilor profesorilor, nu au existat promisiuni ce nu puteau fi acoperite. Iar cele mai multe dintre angajamente se refereau la reforma statului. Acelasi program, chiar mai auster, a fost prezentat in campania de la prezidentialele din 2009.
– Structura sociala s-a schimbat semnificativ fata de sfarsitul anilor ’90. In fapt, structura sociala a Romaniei s-a transformat accelerat in perioada guvernarii Nastase. Cresterea economica din perioada 2001-2004, precum si contactul tot mai des al romanilor cu occidentul au creat germenii unei clase de mijloc care a si indepartat stanga de la putere in 2004.
– O diferenta fundamentala fata de anul 2000 este diversitatea surselor de informare si comunicare. Daca atunci erau putine si puternic polarizate, acum sunt mai multe si mai nuantate in abordare. Mijloacele conventionale au un concurent serios in comunicarea virtuala pe internet. Oricat ar incerca sa impuna agenda zilei, mijloacele conventionale nu pot ignora o tema care se transforma in bulgare de zapada pe bloguri si site-uri de stiri.
– In 2011 categorii numeroase de alegatori isi doresc  institutii performante si bunuri publice de calitate: educatie, sanatate, ordine publica. Vor sa stie pentru ce platesc taxe. Vor sa stie unde merg taxele pe care le platesc. Vor sa stie de ce unii platesc taxe si altii sunt exceptati. Vor sa stie ca banii lor sunt administrati de politicieni si functionari onesti. In 1997 inflatia ridicata a mentinut o permanenta senzatie de instabilitate in timpul mandatului CDR. Cu toate indexarile de salarii si pensii puterea de cumparare se mentinea redusa in acea perioada. Nevoia de predictibilitate era uriasa.
– In perioada 1997-2000 Romania era inca in zona gri dintre est si vest, in 2009 este membra NATO si UE, iar apartenenta europeana ii aduce beneficii economice de dezvoltare uriase, dar insuficient exploatate.
– La sfarsitul anilor ’90 nu exista debuseul pe piata muncii europene, acum romanii isi pot gasi o slujba mai bine platita in multe state membre UE. Libera circulatie a fortei de munca este o supapa importanta pentru cresterea exploziva a somajului.
Iata acum asemanarile:

– O coalitie de centru dreapta si atunci, si acum, a lansat un pogram de reforme nepopulare. In 2009-10  taierea salariilor bugetarilor cu 25%, cresterea TVA, eliminarea inechitatilor din sistemul bugetar, sistemul public de pensii si sistemul de sanatate. In 1996 liberalizarea preturilor, cresterea TVA, disponibilizari masive si privatizare. Toate acestea sub atenta supraveghere a finantatorilor internationali. In 2009 masurile au o justificare solida data de contextul economic mondial (aceasta ar putea fi o deosebire fata de perioada CDR).
– Coalitia de dreapta preia o mostenire deloc de invidiat. In 1997 era sectorul bancar prabusit si o economie centralizata, in 2009 un aparat de stat supradimensionat si un buget total dezechilibrat. Coalitia de dreapta preia in 1997 o stabilitate baltita si o arunca in incertitudinea inflatiei galopante, in 2009 preia un consum desantat si il tempereaza prin austeritate.
– O Opozitie care sustine conservarea ordinii institutionale existente si schimbarea oamenilor de la putere. PSD si PNL au sustinut de-a valma orice rezistenta la schimbare. S-au opus pe rand reducerii inechitatilor, reformei in educatie, restructurarii aparatului bugetofag, reformelor in justitie. S-au aliat cand cu sindicatele, cand cu arestatii din vami, cand cu judecatorii CCR care isi protejau pensiile. Niciodata cu sectorul privat sau cu electoratul activ.
– Si atunci, si acum, strategia stangii este de a lasa dreapta sa „curete grajdurile”, sa speculeze nemultumirile generate de masurile nepopulare si sa vina la putere in glorie la sfarsit de mandat. Motiunile de cenzura si blocajele parlamentare sunt doar jocuri de imagine.
– Nevoia unui partid nou suplinita de ApR in 2000, acum, deocamdata, de Partidul Poporului. Deosebirile intre cele doua sunt insa importante. ApR se definea ca un partid social-liberal si avea un mesaj confuz in incercarea de a lua voturi si de la stanga si de la dreapta. Partidul Poporului este o creatie stranie a unui indragit realizator de televiziune, cu un program ultra-populist. In luna august 2010, in mai multe sondaje, PP atinge chiar si 20% din optiuni.
La ce sa ne asteptam?

– Pe sistemul de vot proportional, USL nu va obtine niciodata mai mult de 50%.In 2000, PDSR, desi cotat in sondaje cu jumatate din optiuni, a luat 27% in alegerile locale (votul pentru CJ) si 37% in alegerile parlamentare. Cu cat vor constata ca se indeparteaza de obiectivul electoral fixat cu atat cresc tendintele centrifuge. Intotdeauna, chiar pe ultima suta de metri, se va gasi un partid, probabil PP in 2012, care sa diminueze scorul fortei politice supra-dominante.
– Intotdeauna in perioade in care guvernantii impun curbe de sacrificiu apare nevoia unui mesaj justitiar radical. USL a trecut deja pe langa acest mesaj, PD-L mai are o sansa la alegerile interne din 2011. Marea problema a partidelor aflate la guvernare este perceptia alegatorilor fata de clientelism si coruptie. Desi CDR era departe de a fi dat marile tunuri ale tranzitiei, mesajul anti-coruptie al PRM a avut o priza foarte buna la public. PDSR nu ar fi putut interpreta credibil un asemenea mesaj.
– Un nou partid fara un mesaj radical care sa intampine asteptarile cheie ale electoratului se poate prabusi peste noapte. De asemenea, un nou partid constituit din finantari dubioase se dezumfla indata ce apar la suprafata toate firele care duc la sponsori compromisi.
– Daca PD-L nu va reusi o transformare radicala pana in 2012 si nici nu va aparea un nou partid cu un mesaj credibil, atunci, foarte probabil, PP va reusi sa capitalizeze contractarea spatiului de alegere.
– Desi exista aparenta unui monopol mediatic, mijloacele alternative de comunicare (in special in mediul virtual) diminueaza substantial capacitatea aliantelor intre partide si trusturi de a manipula opinia publica. De altfel, iluzia monopolizarii comunicarii s-a spulberat deja in sase randuri (referendumul din 2007, alegerile europarlamentare din 2007 si 2009, alegerile locale si cele parlamentare din 2008 si alegerile prezidentiale din 2009) in ultimii patru ani.
– Liderii „providentiali” cu imagine buna nu sunt o garantie a succesului in alegeri. Aparitia lui Theodor Stolojan in vara lui 2000 a ajutat PNL sa raman in parlament, dar nu l-a propulsat spre un scor cu doua cifre.
– In anul 2000, PNL, PNTCD si PD s-au dezis unele de altele si de guvernare in ansamblu. Daca in PD-L vor aparea factiuni care sa se delimiteze de reformele aplicate de guvernul Boc, esecul partidului in alegeri este garantat.

Textul integral pe www.contributors.ro

Tot despre „revoluţia sexuală”. Studiu de caz: Petre Barbu

Cel mai interesant lucru atunci când mă gândesc la „marriage squeeze” (aglomeraţie de miri sau de mirese) mi se pare faptul că, deşi se află în mijlocul fenomenului, individul are o perspectivă limitată asupra lui. El nu are acces la date statistice care să-i spună câte partenere sau parteneri sunt diponibile/i pe piaţa matrimonială. Se confruntă doar cu imposibilitatea de a-şi găsi perechea. În plus, vede că alţii reuşesc şi el nu. I se pare că e respins. Se uită pe stradă după femei şi nu înţelege de ce nimeni nu întoarce capul după el. Nu se gândeşte că există o probabilitate mult mai mare decât în mod obişnuit ca femeile după care se uită să fi fost deja „luate” de alţi bărbaţi din aceeaşi cohortă de vârstă. Atunci devine frustrat. Începe să trateze totul ca pe o chestiune personală. I se pare că e respins. Se îndoieşte de calităţile sale de bărbat(sau femeie, după caz). I se pare că dioptriile prea mari reprezintă cauza insuccesului. Sau constituţia pipernicită. Sau pentru că e din provincie. Sau pentru că a terminat o facultate irelevantă pentru talentele ascunse pe care le are, etc. Pentru a-şi păstra stima de sine în faza a doua trebuie să caute cauza în alt registru. Condiţia socială sau condiţiile vitrege de muncă. Munceşte de noapte, e tot timpul obosit şi nu îşi poate găsi o parteneră. Nu are destui bani pentru a fi pe placul femeilor. Frustrarea se transformă în revoltă. Până la urmă sistemul e de vină.  Guvernul, conducerea politică. Protestează, iese în stradă, vociferează. E şi un mod prin care încearcă să se facă remarcat.

Asta se întâmplă când sunt prea puţine partenere. Când sunt prea puţini parteneri, e şi mai grav. Vede multe potenţiale soţii în jurul lui, dar nu poate avea acces la nici una. Pentru că munceşte de noapte, pentru că regimul politic nu îi dă posibilitatea să se exprime, îl izolează. El poate avea talente literare, apreciate de sexul opus, dar regimul nu îl lasă să publice, să îşi etaleze ascunsele daruri de la natură. Se ajunge din nou la protest.

Un studiu de caz: Petre Barbu. Absolvent al Facultăţii de Mecanică din Galaţi. Senior-editor la Forbes România şi Adevărul. Revoluţia l-a prins tânăr inginer la  o fabrică de râşniţe din Curtea de Argeş. Iată povestea lui din 22 decembrie:

Cum a fost Revolutia din 89 la risnite? (reporter Eugen Istodor)

Petre Barbu: Iesisem din schimb, schimbul trei. Locuiam fara radio, fara televizor si eram abulic din cauza muncii de noapte, nu puteam sa dorm noaptea pe scaun sau pe birou, cum faceau colegii mei, inginerii. Asa ca aveam si imi cultivam anumite ticuri. Stiam, de exemplu, ca in ziua Revolutiei, pe 22 decembrie, trebuie sa-mi iau „Viata studenteasca” de la un anume chiosc din Curtea de Arges. La ora 11 m-am dus sa-mi iau „balonul de oxigen” in acea izolare. Ce am observat? Era inchis chioscul. Eram revoltat! Cum, la 11 sa fie inchis? Si in mijlocul strazii am inceput sa injur sistemul. Ce sistem timpit! La 11 e inchis. Apoi, am plecat sa-mi iau un borcan de fasole de la alimentara, pe atunci asta mincam, nu mi-a venit sa cred ca-i auzeam pe Blandiana si Dinescu la radioul unui vinzator. Asta a fost Revolutia mea in Curtea de Arges.” (Cotidianul, 28 octombrie 2005).

Udpate: Ah, uitasem morala…Morala: nu poti sa injuri sistemul pentru ca e chioscul inchis la ora 11. Trebuie sa fi fost ceva mult mai profund…