2016. Presedintele desemneaza prim ministrul…

În 2004 Traian Băsescu ajungea președinte din partea alianței PNL-PD și îl desemna premier pe Tăriceanu. Începînd chiar din 2005 relațiile dintre Băsescu și Tăriceanu se răcesc, iar din 2006 cei doi intră într-un război rece care se va transforma în primăvara lui 2007 în război în toată regula, culminînd cu suspendarea lui Băsescu. După alegerile parlamentare din 2008 Băsescu negociază o alianță PDL-PSD și trimite PNL în opoziție.

Pesediștii nu au uitat experiența PNL-ului cu Traian Băsescu și nu par dispuși să o repete, mai ales că acum prezidențialele au loc cu doi ani mai devreme decît parlamentarele și nici măcar nu pot spera că Antonescu desemnează un premier de la PSD, așa cum Băsescu a desemnat în 2004 un premier de la PNL.

S-a încercat la un moment dat o soluție de compromis, prin modificarea Constituției. Însă pesediștii și-au dat seama că modificarea Constituției nu-i ajută foarte mult și că e preferabil să cîștige alegerile prezidențiale cu un pesedist de-al lor. Inițial pesediștii au propus ”amendamentul Dragnea” care suna așa: Președintele desemnează premierul de la partidul cu cele mai multe mandate. Însă în Comisia de revizuire a Constituției a trecut amendamentul Chiuariu: ”Președintele desemnează premier de la partidul sau alianța cu cele mai multe mandate.”

Amendamentul Chiuariu nu ajută deloc PSD-ul. Să presupunem că Antonescu ajunge președinte cu ajutorul PSD, apoi USL se rupe și PNL intră într-o alianță anti-PSD cu PDL și alte partide. Antonescu va putea desemna premier de la alianța respectivă, dacă aceasta are mai multe mandate decît PSD. Noul guvern astfel format are șanse destul de mari să treacă și PSD să rămînă în opoziție pînă în 2019-2020, dacă Antonescu nu cîștigă un nou mandat. Dacă Antonescu este reales, PSD riscă opoziția pînă în 2024.

Nici măcar amendamentul Dragnea nu ajută prea mult PSD. Sîntem în aceeași situație. Antonescu ajunge președinte din partea USL, USL se rupe și PNL, împreună cu alte partide mai mici face o alianță împotriva PSD. Amendamentul Dragnea scoate din ecuație alianțele și spune că Președintele desemnează premier de la partidul cu cele mai multe mandate. Chiar și în această situație există două variante în care PSD poate fi trimis în opoziție. Prima: PNL și celelalte partide mai mici fuzionează și creează un mare partid, capabil să concureze PSD și poate chiar să ia mai multe mandate decît PSD la parlamentare. A doua: Antonescu desemnează premier din partea PSD, celelalte partide se coalizează și blochează noul guvern. Apoi Antonescu desemnează premier de la al doilea partid (PNL) și trimite PSD în opoziție.

PSD, pentru a fi sigur că va guverna în continuare după 2016 și chiar după 2020, trebuie să aibă neapărat președintele cu atribuțiile actuale. Să presupunem că un pesedist va deveni președinte în 2014, cu actualele atribuții prezidențiale, fie Ponta, fie Dragnea.

Președintele desemnează premier de la PSD și amenință parlamentarii că va declanșa alegeri anticipate dacă nu votează guvernul propus de noul premier. Exact cum a făcut Băsescu în 2004, 2008 și 2009. După amendamentele Dragnea și Chiuariu, președintele nu are loc de manevră și negociere, trebuie să desemneze premier așa cum spune în Constituție (de la partidul sau alianța cu cele mai multe mandate, apoi de la al doilea partid sau alianță în ordinea numărului de mandate șamd), spre deosebire de actuala construcție constituțională, în care președintele are libertate de mișcare și poate forța majorități sub amenințarea anticipatelor.

Este cît se poate de clar că nici măcar varianta revizuirii Constituției nu mai poate salva candidatura lui Antonescu din partea USL, chiar dacă regula pragului de 30% la referendum va intra în vigoare înainte de primul tur al prezidențialelor.

PSD va avea candidat propriu. Cred că acum e destul de clar.

Cum s-a facut de ris mitul Basescu?

În 23 martie 2013 Băsescu a spus ”Adio, PDL!”, și-a luat votanții și a plecat.

În perioada martie – octombrie 2013 PDL nu a pierdut procente, ba chiar a cîștigat (în marja de eroare, totuși). Partidul simpatizanților lui Băsescu, Mișcarea Populară, are în sondaje în jur de 3% (tot în marja de eroare). Astfel, putem spune că Traian Băsescu are în jur de 300 de mii de votanți la ora actuală.

Cum s-a ajuns aici? Cum s-a făcut de rîs mitul Băsescu?

[restrict]

  1. PDL nu s-a rupt atunci cînd era momentul, în primăvară. Elena Udrea, Emil Boc și ceilalți lideri din gruparea Băsescu au preferat să rămînă în PDL, să-și păstreze funcțiile și relațiile în partid și să spere că vor prelua conducerea partidului cînd acesta va scădea în sondaje.
  2. Mișcarea Populară a menajat PDL-ul de fiecare dată cînd trebuia să-l atace la baionetă.
  3. Mișcarea Populară nu s-a poziționat ca o alternativă la PDL, ci ma degrabă ca un apendice al PDL.
  4. Strategia ”cu MP speriem PDL, pică Blaga și Elena Udrea preia șefia partidului” s-a dovedit, așa cum am zis din primăvară, absolut catastrofală. E ca și cum iubita își amenință iubitul că-l părăsește și pleacă în papuci și în capot pînă la tutungeria din fața blocului, fără să-și ia bagajele. ”Oh, dear, I’m so scared! Don’t leave me, babe!”.
  5. Băsescu a arătat încă o dată, dacă mai era nevoie, că e un Hagi sau Maradona al politicii: jucător genial, antrenor submediocru.
  6. Și, de departe cel mai important lucru: ruptura MP de PDL nu a fost una doctrinară, pe principii. S-a plecat fiindcă ordinul se execută, nu se discută. Cei mai mulți dintre MP-iștii foști în PDL, cu Tomac în frunte, n-au înțeles prea bine de ce trebuie să plece din PDL în MP.  Pur și simplu au primit ordin sau fiindcă erau marginalizați de Blaga în vederea europarlamentarelor.
  7. La șapte luni de la crearea Fundației Mișcarea Populară și la trei luni de la lansarea Partidului Mișcarea Populară nimeni nu știe despre ce este această mișcare politică. Care îi sînt principiile? Care îi este doctrina? Ce-i mînă pe acești oameni în luptă? Ce-i doare? Ce părere au ei despre lume și viață? Ieșirile liderilor MP și PMP au fost confuze și au acoperit, în confuzie, întreg spectrul doctrinar. ”Noi nu sîntem ca pedeliștii lui Blaga, care nu cred în nimic. Noi credem în orice.” Nu a fost o temă pe care Mișcarea Populară să aibă o poziție cît de cît clară. Mișcării Populare îi lipsește coerența și consistența.
  8. PDL are candidat la prezidențiale iar MP nu are. Și asta se întîmplă înainte de anul electoral 2014, cînd vom avea alegeri prezidențiale.
  9. Mișcarea Populară, fără ruptura PDL, a dat impresia că e o chestie făcută pe genunchi, fără prea multe speranțe și perspective. Fără plecarea grupării Udrea din PDL nimeni nu a luat în serios acel ”Adio PDL!” al lui Băsescu.

La final, Băsescu va trebui să se întoarcă spășit și să pupe papucul lui Blaga. L-a amenințat pe Blaga că îi ia oștenii și pleacă cu ei. Pînă la urmă s-a dus singur pînă la tutungeria din colț. ”Nea Vasile, iartă-mă că întreb, cu filtru sau fără filtru?”

Principala consecință? Băsescu, neavînd votanți, simpatizanți care să-l urmeze, nu va putea juca în niciun fel la prezidențialele din toamna lui 2014. Nu va avea ce pune pe masă. Blaga pune pe masă 1 milion de voturi (insuficiente pentru turul II, însă se poate negocia pe baza lor). Băsescu ce pune pe masă? 200 mii de voturi? După unirea cu FC nici măcar nu mai poate spune că-s voturile lui, că-s simpatizanții lui. Chiar dacă noul partid ajunge la 700 de mii de voturi (greu de crezut), se va spune că jumătate din voturi sînt aduse de MRU. Băsescu avea o singură variantă să-și arate forța electorală: să crească un partid ”băsist”. A dat greș.

[/restrict]

”Dreapta unita” la europarlamentare. PDL.

Situația dreptei pedeliste e următoarea: nava (PDL) lua apă și părea că se scufundă. Cîțiva membri ai echipajului și pasageri au sărit în bărcile de salvare și au început să vîslească. Acum privesc înapoi și văd că nava nu numai că nu s-a scufundat, ba chiar a pornit motoarele și dă să plece spre cel mai apropiat țărm, iar cei din bărcile de salvare vîslesc disperați înapoi spre navă, știind că șansele să ajungă la mal cu bărcile sînt extrem de mici.

[restrict]

Siglă și nume

Candidatura sub altă siglă și alt nume la parlamentarele din 2012 a fost, pentru echipa Blaga, principala explicație și scuză a eșecului. Acesta a fost mesajul central al echipei Blaga în campania pentru șefia partidului la Convenția din 23 martie: am pierdut fiindcă am trădat pedelismul, fiindcă am candidat sub altă siglă și alt nume. Astfel, atîta timp cît e Blaga președintele PDL (și va fi cel puțin pînă după prezidențiale) PDL nu va fi parte a unei alianțe. PDL va candida la europarlamentare sub nume și sigle proprii, iar la prezidențiale va avea candidat sub sigla și numele PDL. Ar fi a doua participare consecutivă la alegeri sub un alt nume și altă siglă. Dacă în 2012 pedeliștilor le era groază de electorat și voiau să se ascundă, astăzi, în 2013, le-a mai trecut groaza. Pentru Vasile Blaga este încă o ocazie să se erijeze în salvatorul și păstrătorul adevăratului pedelism. Aceasta a fost strategia sa de campanie în PDL și nu va renunța tocmai acum, cînd țărmul se vede la orizont și inamicii sînt cu barca sub valuri.

21+3=16

O eventuală alianță cu partidele mici nu-i garantează PDL-ului un scor mai bun. S-a văzut la parlamentarele din 2012 că o alianță poate lua mai puțin decît partidele componente separat, ba chiar mai puțin decît unul dintre aceste partide. PDL ar avea de două ori de pierdut într-o asemenea alianță: în primul rînd, e posibil să ia un scor mai mic decît ar lua separat, în al doilea rînd, va trebui să cedeze o parte din locurile eligibile celorlalte partide componente ale alianței. Astfel, se poate ajunge în situația în care PDL poate lua cinci mandate de europarlamentar într-o alianță în loc să ia șase mandate de europarlamentar singur, iar din cele cinci să cedeze unul sau două partidelor partenere.

Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești

După ce a băgat partidele mici în Parlament, PDL s-a văzut luat la țintă de acestea și transformat în suspectul de serviciu. Nu va face a doua oară greșeala de a le ajuta să treacă pîrleazul electoral și de a le ține în viață  doar pentru a le avea concurenți și inamici după alegeri. Europarlamentarele sînt o excelentă ocazie pentru PDL de a înghiți partidele mici sau de a le provoca moartea. Acestea vor claca înainte de alegerile europarlamentare, în cel mai bun caz pentru PDL, și după alegeri, în cel mai rău caz.

Hai să dăm mînă cu mînă cei cu inima într-o rînă

PDL va juca pe cartea unității în PDL. Cine vrea unitate, să intre în partid, pe persoană fizică sau cu partidul din dotare cu tot. PDL așteaptă reîntoarcerea dizidenților la matcă (nu a tuturor, presupun că unii sînt de neiertat)  și cîteva fuziuni prin absorbție. Dizidenții de neiertat vor milita pentru fuziune prin absorbție, ca să fie primiți cu clasa, dizidenții care n-au zis nici cîr împotriva PDL-ului în toată perioada asta (”Băsescu m-a obligat să merg cu el însă eu sînt băiat deștept. Așa e că te-am reprezentat bine în partidul băsiștilor, boier Vasile, pupa-ți-aș tălpișoarele?”, ”MRU m-a forțat! Dar eu nu m-am lăsat, i-am tras două limbi ca să-i adorm vigilența și m-am gîndit numai la tine, boier Vasile, pupa-ți-aș tălpișoarele!” vor putea reveni în PDL și pe persoană fizică, fără partidul din dotare.

Răbdare, tutun și picioare bine înfipte în glia strămoșească

PDL trebuie doar să-și anunțe candidatul prezidențial și să anunțe clar și fără echivoc că nu va intra în nicio alianță la europarlamentare și apoi să aștepte ca partidele mici ale ”dreptei” să se sufoce din irelevanță și lipsă de perspective. Pînă în martie 2014, cînd se depun candidaturile, lipsiți de viitor și șanse de a căpăta vreun coledzi, liderii partidelor mici se vor demobilzia și fiecare va încerca o reîntoarcere pe persoană fizică în PDL (despre ce sînt partidele mici ale dreptei și de ce există el vom vorbi într-un episod viitor).

PDL trebuie să facă ce n-a făcut în 2011 și 2012: să înfigă bine picioarele în pămînt, să nu dea niciun pas în spate sau în lateral și să aibă răbdare. Nici măcar o alianță a partidelor mici nu reprezintă vreun pericol la adresa sa.

[/restrict]