Dacă scoatem din discuţie tinerii sub 25 de ani – un grup care oricum e mic şi nu prea votează – , avem următoarea situaţie:

Electoratul este compus aproape în totalitate din oameni care acum vor să aibă un copil sau mai mulţi, oameni care au un copil sau mai mulţi şi oameni care au nepot sau mai mulţi.

Implicaţiile sunt imense. În 2004, ADA şi Traian Băsescu au primit două treimi din voturi de la oameni care votaseră la alegerile anterioare PSD sau PRM. Ce aveau în comun aceşti români care făcuseră „trecerea”? Erau părinţi tineri sau bunici îngrijoraţi. Adică oameni care aveau şi întrebări precum: ce fel de viitor va avea copilul/nepotul meu? Poate să-l aibă în România? Ce fel de educaţie are sau va avea? În ce ţară va ajunge să trăiască?

Să pornim de la genunchiul broaştei. Legea Educaţiei semnată de Funeriu a fost susţinută prost şi aiurea. Trebuia să fie o miză comunicaţională majoră şi o mare reuşită, una cu care PDL să se mândrească şi acum. Dar pentru asta trebuia susţinută cu adevărat. Legea trebuia înţeleasă de comunicatori şi explicată în mod repetat şi creativ, ca să devină un reper cu conotaţii pozitive în societate. Ştiu. „Care comunicatori?”

Altă idee: orice proiect de reformă a sănătăţii care nu ia în calcul pediatria se auto-limitează, probabil devenind salt mortal. Explică de ce şi cum copiii care se îmbolnăvesc vor beneficia în sistemul „nou” prin comparaţie cu cel actual şi jumătate de luptă e câştigată.

Spaţiul de discuţie este, evident, mult mai larg. Putem să ajungem şi la lupta împotriva corupţiei şi la câte şi mai câte. Şi s-ar putea ca aceste alte subiecte să fie mai relevante decât cele menţionate mai sus.

Ce avem şi vom avea: propuneri rapide, explozive, insulare cu potenţial de ştire senzaţională, dar care sunt uitate după câteva săptămâni până şi de politicianul care le-a promovat la sfatul unor consultanţi. Decât aşa ceva mai bine lipsă.

Dreapta şi „dreapta” pot s-o dea în bară în anii care urmează în foarte multe feluri. În timp ce PSD/candidatul său la preşedinţie vor interpreta aria partidului/omului stabil, moderat, grijuliu, care ia în calcul problemele societăţii şi printre ele şi familia, dreapta/”dreapta” poate:

1. Să pară o forţă pragmatică care se adresează singuraticilor sociopaţi. Adică să se pomenească descriind o Românie rece şi dezumanizată, fără comunităţi şi fără familii, o ţară compusă din supermarket-uri, termopane, BMW-uri, DVD playere şi PDF-uri de la FMI.
2. Să mimeze că subiectul familiei o interesează, dar de fapt să n-aibă comunicatori sau lideri cărora să le pese. Ceea ce se va simţi.
3. Să fie interesată de subiect şi să plictisească pe toată lumea cu statistici din Eurostat şi de la recensământ, în timp ce PSD dă mesaje calde, liniştitoare, care merg la inimă nu la creier.
4. Să orienteze discuţia pe familia pe un singur subiect (ex. educaţia) şi să-l rateze.
5. Să nu facă niciuna din erorile de mai sus, adică să aibă comunicatori/politicieni cărora chiar le pasă de subiect, dar aceştia să nu fie bine pregătiţi comunicaţional şi să piardă fondul din cauza formei deficitare.

Acum fiind vară şi o perioadă oarecum mai liniştită, în mod sigur se pun bazele pentru 2014 şi 2016 inclusiv din acest punct de vedere. Toate grijile şi dubiile exprimate mai sus sunt, din fericire, nule şi neavenite. Există însă şi un caz extrem de puţin probabil. Şi anume că realitatea unei naţii formată în principal din familii este şi va fi trecută cu vederea. Caz în care discutăm după alegeri, în ianuarie 2015 şi ianuarie 2017, cu procentele în faţă.

Nu știu dacă se poate face un calcul cît a pierdut fiecare proprietar de casă sau apartament din votul pentru Sorin Oprescu, Robert Negoiță sau Marean Vanghelie, însă e clar că s-au pierdut ceva bani. Și se vor mai pierde. Un oraș fără job-uri, fără infrastructură, un oraș urît face ca cererea de cumpărare și închiriere de case și apartamente să scadă. Și astfel, scad și chiriile, și prețurile apartamentelor și caselor. Nu degeaba chiriile și prețurile apartamentelor în sectorul 5 sînt mai mici decît în alte sectoare, în condițiile în care blocurile sînt noi, din anii 80, cu apartamente cu suprafață mare și decomandate.

Ce contează atunci cînd vrei să cumperi sau să închiriezi o locuință? În primul rînd trebuie să-și găsești job, tu și familia ta, în orașul respectiv. Trebuie să ai legături de acasă la serviciu (șosele, trafic rapid sau mijloace de transport în comun comode, civilizate și rapide). Trebuie să ai utilități. Trebuie să ai iluminat stradal, canalizare, gaze, comunicații. Trebuie să ai magazine. Trebuie să ai spitale și clinici decente, trebuie să ai grădinițe și școli bune pentru copii. Trebuie să ai spații de recreere și locuri de distracție, terase, baruri, cinematografe, parcuri, locuri de joacă, restaurante. Absența acestora gonește potențialii chiriași sau cumpărători și scade chiriile și prețurile locuințelor.

Un oraș cu infrastructură de proastă calitate gonește afacerile și turismul, duce la dispariția locurilor de muncă, scăderea salariilor și a puterii de cumpărare, și astfel au de suferit și comerțul, și serviciile. Magazinele, școlile, spitalele, restaurantele și cinematografele se închid. Scăderea valorii proprietăților, închiderea afacerilor și dispariția locurilor de muncă duc și la scăderea veniturilor la bugetul local.

Orice om din lumea asta știe că atunci cînd se mută într-o nouă locuință, cumpărată sau închiriată, ia toate cele de mai sus în considerare. Cu toate acestea, atunci cînd vin alegerile uită brusc și se hrănește cu glumițe șmecherești de cocalar. Alegerea lui Sorin Oprescu, în 2008 și 2012, chiar dacă împotriva unor contracandidați care au fugit de victorie ca dracul de tămîie și au făcut tot ce se putea ca să piardă (Prigoană nici n-a trebuit să facă prea multe eforturi), ne-a costat și ne va costa în continuare. Pe oamenii de afaceri i-a costat la profit, pe salariați la salariu, pe proprietari la prețul locuințelor și la chirii, pe bolnavi la calitatea asistenței medicale, pe părinți la calitatea școlilor. Bine, e mai greu de calculat ce ai fi cîștigat dacă Bucureștiul se dezvolta în perioada asta măcar cît s-a dezvoltat Clujul. E nevoie de ceva imaginație. Oamenii se uită în urmă cu 4 sau 5 ani și zic: ”domnule, nu trăiesc mai bine, dar nici cu mult mai rău. Nu e o catastrofă.” Dacă și-ar putea imagina cum ar fi trăit astăzi dacă nu-l votau pe Oprescu, s-ar da cu capul de pereți și și-ar smulge părul din cap.

Asta îmi aduce aminte de celebrul argument pro-comunismul românesc: ”Domnule, comunismul ne-a dat în 50 de ani case și metrou.” Ca și cum dacă n-ar fi venit comunismul în 1946, s-ar fi demolat toate casele și nu s-ar mai fi construit nimic în 50 de ani și lumea stătea la cort, ca în Belgia, America, Japonia, Germania, Norvegia, Italia, Spania, Grecia, Austria, Elveția, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Finlanda, Olanda, Franța și alte state care nu au avut șansa să vină comunismul peste ele în 1945. E ca și cum ai spune: ”domne, pușcăria nu e rea, uite, eu am intrat în pușcărie la 13 ani și acum am 40 și m-am dezvoltat în perioada asta, n-am rămas ca la 13 ani. Uite, am barbă, păr pe piept, pubian, vocea mi s-a îngroșat. Cine zice că pușcăria e așa rea? Atunci aveam 13 ani și eram copil, acum am 40 și sînt bărbat în toată firea.” Astfel, și noi putem spune că în 50 de ani de comunism s-au făcut blocuri și metrou și că în 5 ani de Oprescu încă respirăm și mergem cu fața, în două picioare, deci nu e grav.

Infrastructura orașului se vede în profitul capitalistului, salariul angajatului, veniturile proprietarului. Cu cît infrastructura e mai proastă, cu atît profitul va fi mai mic, pînă la dispariția afacerii, salariul va fi mai mic, pînă la dispariția locului de muncă, chiria sau prețul proprietății vor fi mai mici, pînă la dispariția cumpărătorilor.

PS. E de discutat și ce poate fi Bucureștiul: un oraș de business, un centru comercial, un oraș administrativ și cultural, o stațiune. Tare mi-e teamă că varianta stațiune de pensionari și hipsteri în natură ar lăsa orașul în paragină. Uite, par egzamplu, Detroitul este redat naturii și asta nu e neapărat bine.

1. Ce trebuie să facă un candidat MP sau al partidului MP ca să câştige?

Trebuie să reuşească simultan două lucruri:

a. să atragă cât se poate de multe din voturile celor care aveau încredere mare şi foarte mare în Traian Băsescu anul trecut sau acum

ŞI

b. să obţină voturi adiţionale de la alţi oameni, atraşi de personalitate, de carismă, de val (dacă există), de mesaje, de atmosfera de prezidenţiale. În turul doi vorbim şi de oameni care preferă acest candidat oponentului său. Să luăm votanţii lui Traian Băsescu din turul doi al alegerilor din 2009. Patru din zece nu-l votaseră în primul tur: fie nu veniseră la vot deloc fie votaseră cu altcineva. În 2004 lucrurile au stat exact la fel.

Dacă nu se îndeplineşte niciuna din cerinţe, crah.

Dacă una din cerinţe se îndeplineşte în mare măsură iar cealaltă puţin spre deloc, sau amândouă nici prea-prea nici foarte-foarte, se intră în turul doi şi acolo game over.

Dacă se îndeplinesc ambele cerinţe într-o măsură mare sau foarte mare, o victorie este posibilă.

Frazele de mai sus rămân adevărate indiferent dacă USL se rupe sau nu.

Nu discut acum cerinţele în detaliu, dar este util să le avem în faţă, să ştim care sunt liniile mari de atac.

2. Cine să fie candidatul?

Răspunsul este: câştigătorii devin eroi, nu invers. În 1996 Constantinescu pierduse deja un scrutin, şi tot în faţa lui Iliescu. Mai mult, în vara lui ’95, cu un an şi jumătate înainte de alegeri, Iliescu era în sondaje pe la 40% şi ceva, iar Constantinescu avea un scor fix la jumătate. Dar a câştigat.

În vara lui 2003, Traian Băsescu era pe locul patru ca opţiuni la prezidenţiale. PSD aveau 47%. Niciun alt partid n-avea măcar 17%. Năstase părea imbatabil.

Un candidat de succes trebuie să îndeplinească cerinţele de la punctul unu. Se pot adăuga şi altele;  părerea mea e că orice vine peste acele criterii e frumos, dar nu e neapărat util.

PS: Nu e uşor. Este extrem de dificil. Mai sus nu am vorbit de organizaţii, strategii pentru turul doi, comunicare, publicuri-ţintă şi o mulţime de alte lucruri importante. Multe nici nu pot fi spuse în spaţiul public. Nu toate bucăţile puzzle-ului sunt vizibile, şi nu toate sunt vizibile tuturor.

”Dreapta”

Termen utilizat pînă la exasperare și compromis de contexte proaste și personaje penibile și care în cel mai bun caz nu înseamnă nimic iar în cel mai rău caz e sinonim cu ridicolul bățos și înfrîngerea. Poate că o pauză de cîțiva ani în folosirea termenului ar fi binevenită.

Arestările

Nu vor putea fi închiși toți pesediștii și peneliștii. Vor mai rămîne cîțiva de prăsilă, care să cîștige alegerile en fanfare. Și rolurile se mai și inversează, nu? Poate că ”dreapta” ar trebui să facă și politică, nu numai să chibițeze rechizitorii. Și poate că, preventiv, ar trebui să se mai gîndească și la următoarele argumente pentru viitor: prezumția de nevinovăție, poliția politică, respectarea procedurilor etc

Intelectualii

Veșnice speranțe, nuli electoral, comunicatori slabi, organizatori inexistenți, incompetenți politic. Doctrinar, între Soros și narcisism. Vanitoși și lipsiți de caracter, beneficiari ai unui mit păgubos.

Unitatea dreptei

Cînd își dau seama că sînt incompetenți politic și impotenți electoral, se ascund la grămadă, ca să scape de răspundere. Înfrîngerea în mai mulți nu are vinovați.

Meritocrația

Ucazul bate piața liberă.

Președintele puternic constituțional

Nimeni nu pare să-și dea seama că Traian Băsescu nu are dreptul la al treilea mandat.

Poporul-vinovat

Dacă se cheamă că ești prost atunci cînd nu votezi niște închipuiți fără caracter, care respiră irelevanță și care te acuză de prostie în rarele momente cînd îți fac onoarea să ți se adreseze, da, poporul român e prost.

Dreapta e pedeapsă

Dreapta nu înseamnă să-ți fie bine, dreapta te bate la palmă, te pune cu genunchii pe coji de nuci și te omoară de foame, român puturos de stînga! Dreapta taie pensii și salarii, iar cu cît își tratează subiecții mai cu încruntare, năduf și pedeapsă, cu atît mai bine. Dreapta nu-ți aduce binele, îți aduce răul fiindcă asta meriți, putoare stîngistă! Sau nu?

Legendă:

3 – foarte important

2 – destul de important

1 – puțin important

0 – deloc important

Punctajul e făcut la repezeală, orientativ. Poate că ar trebui să existe și un punctaj al dificultății de comunicare.

Apoi fiecare căsuță ar trebui umplută cu detalii.

Să zicem că referendumul pentru revizuirea Constituției se organizează în 24 noiembrie 2014, concomitent cu primul tur al alegerilor prezidențiale. Referendumul nu va putea avea loc în această toamnă sau împreună cu alegerile europarlamentare, din cauza șanselor minime de a fi validat, prin neatingerea pragului de participare de 50%. În schimb, pînă la alegerile prezidențiale, în toamna lui 2014, va intra în vigoare pragul minim de 30% pentru validarea referendumului.

Conform prevederilor constituționale, referendumul se organizează în cel mult 30 de zile de la data adoptării în Parlament a proiectului de revizuire. Astfel, pentru ca referendumul să fie organizat în 24 noiembrie 2014, data alegerilor prezidențiale (am luat și eu cea mai probabilă dată), proiectul de revizuire trebuie adoptat de Parlament cel mai devreme în 26 octombrie 2014.

Curtea Constituțională se pronunță atît pe proiectul ieșit din Comisia Antonescu (în termen de 10 zile), înainte de votul în Parlament, cît și pe legea de revizuire adoptată de Parlament (în termen de 5 zile).

În plen, legea de revizuire se adoptă cu 2/3 din numărul parlamentarilor. Curtea Constituțională, la rîndul său, se pronunță asupra constituționalității proiectului și legii tot cu majoritate de 2/3.

PSD trebuie să știe din această toamnă sau cel tîrziu din primăvara lui 2014 dacă revizuirea Constituției va trece. Fiindcă astfel riscă o gafă monumentală, chiar mai mare decît alianța electorală din 2004 cu PUR-ul lui Voiculescu. Să nu uităm că și atunci, ca și acum, PSD era pe cai mari. Și, din aroganță și neglijență, a făcut o gafă monumentală, care s-a tradus apoi în 6 ani de opoziție. Pentru PSD există marele risc ca revizuirea Constituției să nu treacă și să se trezească cu Antonescu președinte puternic și viitor lider al dreptei, cel care poate forța majoritatea parlamentară dorită, sub amenințarea anticipatelor, la fel ca Băsescu în 2004, 2008 și 2009.

Dacă PSD ajunge pînă în toamnă cu Antonescu candidat din partea USL, PNL poate trage de timp la proiectul de revizuire a Constituției, poate chiar introduce în proiect prevederi neconstituționale, care să blocheze proiectul la Curtea Constituțională. Și se poate trezi astfel partid prezidențial iar Antonescu președinte cu atribuțiile lui Băsescu. Iar asta va schimba complet echilibrul politic și va face din Antonescu cel mai puternic politician iar din PNL cel mai puternic partid. Astfel, după 2016 PNL poate spera și la premier, într-o alianță cu PDL (dacă va supraviețui) sau chiar cu PSD, care va trebui să tacă și să înghită.

Candidaturile la alegerile prezidențiale se depun cu 30 de zile înainte de data alegerilor. Astfel, data la care poate fi adoptată cel mai devreme legea de revizuire a Constituției pentru a se putea organiza referendum concomitent cu alegerile prezidențiale coincide cu data limită la care se pot depune candidaturile la alegerile prezidențiale. Dacă data alegerilor e 24 noiembrie 2014, ultima zi de depunere a candidaturilor este 26 octombrie. Care este și prima zi în care se poate adopta legea de revizuire a Constituției. Dacă, de exemplu, legea de revizuire a Constituției se adoptă în 25 octombrie și trece de Curtea Constituțională, referendumul de aprobare a revizuirii trebuie să aibă loc în cel mult 30 de zile de la adoptare, adică cel tîrziu în 23 noiembrie (sîmbătă adică – cel mai probabil va avea loc duminică 17 noiembrie, cu o săptămînă înainte de alegerile prezidențiale). Cert este că la data limită de depunere a candidaturilor la prezidențiale PSD nu știe dacă vom avea sau nu Constituție nouă și dacă candidatul USL, Crin Antonescu, va fi președinte decorativ sau președinte puternic, cu atribuțiile lui Băsescu. A doua zi după expirarea termenului-limită de depunere a candidaturilor PNL poate răsufla ușurat: pentru PSD nu mai e cale de întoarcere. Astfel, PNL poate jongla cum dorește suflețelul său liberal cu proiectul de revizuire a Constituției. Peneliștii pot prelungi discuțiile pînă în martie 2015, dacă vor, după care vor anunța că nu mai vor Constituție nouă și ei își bagă în PSD și trăiască dreapta unită sub sceptrul antonescian.

Ca să fenteze termenele, PSD mai are varianta candidatului de rezervă. Îl poate folosi pe Oprescu. Însă Oprescu nu are nicio șansă în fața lui Antonescu și oricum, pentru Ponta și pesediști nu e o variantă mai bună și mai de încredere decît Antonescu.

Oricum, PSD pentru a avea șanse împotriva lui Antonescu, trebuie să anunțe că va avea candidat propriu și că nu-l mai susține pe Antonescu cu cel puțin șase luni înainte de data alegerilor prezidențiale (adică în mai-iunie, după europarlamentare sau chiar înainte). Preferabil ar fi chiar mai devreme, dar acest lucru nu se poate din alte motive, despre care nu vorbim acum. Celor care aduc argumentul rocadei de ultim moment Stolojan-Băsescu le reamintesc că Alianța DA nu s-a rupt și Băsescu nu și-a anunțat pe ultima sută de metri candidatura împotriva lui Stolojan. Celor care aduc ca argument mașina de vot PSD și pe Dragnea, le spun că un partid nu poate aduna prin intermediul structurilor mai mult de 20% pentru candidatul său și că Dragnea e baron peste un județ cu populație mică. În decembrie 2008 PSD și PNL au avut împreună 3,6 milioane de voturi. În noiembrie 2009, Geoană și Antonescu au avut împreună în turul I 4,9 milioane de voturi. În turul 2 Geoană a avut 5,2 milioane de voturi. În 2012, la parlamentare, USL a avut 4,4 milioane de voturi. În primul tur al prezidențialelor din 2004 Adrian Năstase a avut 4,3 milioane de voturi iar PSD+PUR au avut (alegeri în aceeași zi) 3,8 milioane de voturi. Nu toate voturile strînse de partide sînt voturi adunate prin intermediul structurilor, prin mașina de vot. Mașina de vot e necesară, dar nici pe departe suficientă. Doar cu mașina de vot pesedistă, în stare de funcționare perfectă, candidatul PSD nu ia sub 20%, dar nici peste 20%. Iar în turul 2, dacă vrea să cîștige, chiar trebuie să ia peste 20%, ba mai mult, trebuie să ia chiar peste 50%. Dacă PSD ar avea mașină de vot de peste 50%, ar fi avut majoritate absolută în Parlament din 1990 încoace. Însă cel mai mare scor al PSD a fost de 38%, în 2000 (în 2012 PSD și PNL împreună au luat 60% din voturi, ceea ce înseamnă că PSD a fost pe undeva pe la 35-40% – aia cu 70% dintre români e o prostie – USL are 70% din mandate din cauza sistemului de vot al lui Pîrvulescu – a avut 60% din voturile celor prezenți la urne, adică 24% din românii cu drept de vot au pus ștampila pe USL). Dacă PSD renunță la Antonescu în ultimul moment, în campania electorală, toată campania va avea două griji: 1) să afle toată lumea, pînă în ultimul cătun, că nu Antonescu e candidatul PSD, deși timp de 3 ani, pînă cu cîteva zile înainte îl susținea; 2) să explice, cît mai convingător și credibil, de ce a renunțat la Antonescu. Nu există timp și resurse pentru o asemenea schimbare.

PSD mai are varianta boicotului. Îl poate amenința pe Antonescu că nu-l susține în turul 2. Și ce cîștigă PSD dacă iese candidatul lui Băsescu? Nimic. Mai e și varianta în care Antonescu și PNL își respectă cuvîntul dat și susțin soluția președinte-decorativ chiar și după ce se văd cu sacii în căruță. Dar mai e și varianta în care Crin Antonescu, deși președinte puternic, nu va uza de puterile sale și nu va aduna ”dreapta” în jurul PNL și va fi bun și darnic cu PSD și în 2016 va desemna un premier pesedist. Își permit pesediștii să creadă sau să spere la asemenea variante? Își permit Ponta și Dragnea să-și zică lor înșiși și partidului: ”Mvaaai, dar Crin și PNL-ul a promis și se vor ține de cuvînt! Mvaaai, cum puteți să credeți altceva și să puneți la îndoială? Nu ne așteptam la atîta lipsă de încredere în partenerul nostru… Trist.”? Nu. Evident că nu-și permit. Cu atît mai mult cu cît relațiile dintre PSD și PNL, în culisele politicii, nu sînt chiar foarte calde. Ba dimpotrivă, Ponta, abil, înfige cuțite după cuțite.

Astfel, așa cum ziceam și ieri: boicotul nu mai e o variantă. Și tot ieri ziceam că vom avea președinte puternic. Cum se va numi, asta nu mai știu. Se va numi probabil Victor Ponta sau Crin Antonescu. Sau altfel, însă vom ști cum abia după ce Mișcarea Populară își stabilește candidatul (de la PDL vrea să candideze Videanu, însă Blaga l-ar susține și pe MRU – deși de susținerea lui MRU n-aș fi chiar atît de convins – MRU nu vrea nici mort să dea voturile în turul II lui Antonescu, așa cum ar vrea Blaga – nu cred că Blaga și echipa sa vor lăsa obiectul negocierii din mînă – e știut că șansele PDL-ului la prezidențiale sînt zero absolut, singura șansă fiind negocierea unei susțineri a lui Antonescu, sperînd să fie luați apoi sub aripa sa generoasă în dreapta unită).

Am zis-o prima oară acum doi ani, am reluat-o obsesiv de cîteva luni, așa cum vara trecută o țineam langa cu lovitura de stat și boicotul: ”Cheia evoluţiilor politice din următorii patru ani stă în rivalitatea dintre Ponta şi Antonescu…” (4 ianuarie 2011) Apropo de lovitură de stat și boicot, acum văd că sînt foarte la modă, deși acum un an, cînd ziceam de ele, lumea ne acuza că exagerăm sau vorbim prostii sau sîntem trădători și useliști infiltrați.

Am o întrebare pentru constituționaliști, juriști și alte capete luminate:

Dacă în martie 2004 Iliescu voia să-l revoce pe Adrian Năstase, putea? Conform Constituției din 1991, cea după care fusese ales Iliescu în 2000, putea. După Constituția din 2003, cea în vigoare, nu putea.

În ultimul an din mandatul prezidențial 2000-2004 al lui Ion Iliescu, președintele a funcționat, cu excepția duratei (iar acest lucru e specificat clar în Constituție) după Constituția din 1991 sau după cea din 2003? Este posibil ca în același timp să avem instituții care funcționează după o Constituție și instituții care funcționează după altă Constituție?

Se extinde prevederea privind durata mandatului și asupra atribuțiilor? Constituția actuală  a intrat în vigoare în octombrie 2003 iar prevederea privind durata mandatului prezidențial a intrat în vigoare o dată cu mandatul prezidențial următor, cel cîștigat de Traian Băsescu. Constituția din 2003 nu a prelungit mandatul lui Iliescu cu încă un an, dar a operat asupra atribuțiilor prezidențiale? Ce atribuții prezidențiale avea președintele în perioada octombrie 2003-decembrie 2004? Atribuțiile prevăzute de Constituția din 1991 sau de cea din 2003?

Pot fi modificate atribuțiile prezidențiale în timpul mandatului prin voință populară? Sau orice modificare a atribuțiilor operează cu mandatul următor? Eu zic că da, pot fi modificate atribuțiile prezidențiale în timpul mandatului. Oamenii au votat într-adevăr pentru un președinte cu anumite atribuții, însă tot ei s-au răzgîndit și i le-au redus sau extins.

Nu știu sigur, de aceea și întreb, însă eu cred că președintele ales în 2014, chiar dacă este ales după actuala Constituție, va avea atribuțiile decise prin noua Constituție (dacă aceasta va trece).

Dacă e așa, atunci singura strategie a Mișcării Populare e următoarea: un candidat care să facă campanie pe păstrarea atribuțiilor prezidențiale și care să ceară alegătorilor să voteze NU la referendumul pentru Constituție. La prag de 30% boicotul nu-și are rostul, e dificil de realizat atunci cînd referendumul e concomitent cu alegerile prezidențiale și poate chiar scădea scorul candidatului care susține boicotul. Candidatul nu le poate spune oamenilor să stea acasă, trebuie să-i cheme la vot și să le explice unde să voteze, unde să nu voteze șamd.

E și un risc aici: dacă referendumul pentru Constituție nu trece și Antonescu cîștigă prezidențialele și devine președinte puternic? În primul tur al prezidențialelor, dacă USL rămîne unit, Antonescu poate avea în jur de 40% din voturi. El, chiar dacă nu-i convine, trebuie să facă campanie pentru noua Constituție. Dacă Constituția nu trece în primul tur al prezidențialelor, pesediștii nu-l vor mai susține în al doilea tur. Astfel, USL și Antonescu vor susține noua Constituție și vor promova toate prevederile cu valoare electorală ale acesteia. Ceilalți candidați trebuie să se opună noii Constituții, fără să ceară boicotul. Dacă noua Constituție trece, este posibilă demobilizarea susținărilor contracandidatului lui Antonescu. Fiindcă acesta, atunci cînd promovează votul împotriva modificărilor constituționale va trebui, cu tușe groase și exagerări, să scoată în evidență slăbirea președintelui după noua Constituție. Va folosi expresii gen președinte-decorativ, președinte-de-paie, paiață etc. Apoi, după ce Constituția a trecut, ce va face? Își va chema susținătorii să voteze un președinte-de-paie?

Nici lui Antonescu nu-i va fi ușor, și aici e o breșă de exploatat: el va trebui să facă campanie și să ceară ca oamenii să-l voteze ca președinte-de-paie. ”Votați Păpușelul!” Va fi o contradicție între temele de campanie, tonul isteric de dictator sud-american și promovarea modelului de președinte-decorativ. E ca și cum Charles Bronson s-ar bate pentru rolurile lui Audrey Hepburn. E o incosistență. Bine, echipa de campanie a lui Antonescu, compusă dintr-un agent Mossad, un pilot pe F16, un milionar și un consilier al lui Reagan, va încerca să adapteze mesajul, dar va fi foarte greu. O soluție ar mai fi să iasă mai mult PSD în față în primul tur și să facă campanie pentru Constituție, urmînd ca în al doilea tur să tragă și Antonescu. Și cred că asta va fi tactica, avînd în vedere că oricum Antonescu are asigurată intrarea în turul 2.

PDL, ce va mai rămîne din el (wink, wink) va fi interesat de păstrarea actualei Constituții, sperînd că Antonescu, atunci cînd se va vedea președinte puternic, va uni ”dreapta” în jurul lui și va invita PDL alături de PNL. UDMR va vota în funcție de interesele sale (regionalizare, autonomie etc). Gruparea MRU+PNL aripa Chiliman nu-l vrea pe Antonescu președinte, deci va vota împotriva Constituției, sperînd ca aceasta să nu treacă și PSD să-și boicoteze propriul candidat în turul 2.

Dacă se decide ca referendumul pentru Constituție să aibă loc concomitent cu prezidențialele, în turul I al prezidențialelor din 2014 vom avea cea mai dură bătălie politică postdecembristă, comparabilă doar cu turul II al prezidențialelor din 2009 și cu referendumul de demitere din 2012. Iar boicotul iese din calcul. Asta înseamnă că ”dreapta” va trebui să-și găsească și suport popular. Da, a mers cu boicotul în 2012, a fost o excepție, dar poate ne ocupăm puțin și de cîștigarea sprijinului popular (mă rog, e mai greu atunci cînd premisele, false, de la care pornești sînt: 1) poporul e prost 2) noi sîntem deștepți).

Boicotul va ieși o bună bucată de timp din vocabularul politic românesc. S-a boicotat o dată, nu se va mai întîmpla. Pentru 2014, partidele de dreapta…de fapt, vorbesc prostii… Revin: pentru 2014, Mișcarea Populară va trebuie să lupte pe viață și pe moarte pentru cîștigarea sprijinului popular. Va trebui să ia cît mai multe voturi la europarlamentare, să intre în turul 2 al prezidențialelor și să îndemne poporul să voteze NU la referendumul pentru Constituție. De data asta nu ne mai putem ascunde. Va trebui să luptăm pe voturi.

Acestea fiind zise, alegerea candidatului prezidențial al Mișcării Populare nu e importantă, e decisivă.

Părerea mea e că aici trebuie să se concentreze energiile:

1. Argumente împotriva noii Constituții
2. Structurarea unui partid puternic
3. Alegerea unui candidat prezidențial care să schimbe echilibrul de forțe
4. Multă iubire de popor. Enormă. De dimineața pînă seara, politicienii Mișcării Populare să nu viseze altceva decît popor. La prima oră fiecare dintre ei să stea în baie în fața oglinzii și să zică de 50 de ori: ”Poporul e deștept. Poporul are votul. Eu vreau votul de la popor. Iubesc poporul. Eu sînt un bou. Nu merit poporul. Trăiască poporul.” Abia după ce a zis asta trece  la pipi, duș, spălat pe dinți etc.

PS. Toată lumea a rămas blocată în boicot. Dacă boicot nu e, nimic nu e. De data asta va trebui să-i batem la vot, să fim mai mulți.

UPDATE.

Există riscul, pentru PSD, ca referendumul pentru Constituție, ținut cu prag de 30%, concomitent cu primul tur al prezidențialelor, să nu fie validat?

Nu.

Există însă un alt risc.

Pentru ca referendumul constituțional să fie susținut concomitent cu primul tur al alegerilor prezidențiale, proiectul de revizuire trebuie votat cel devreme cu o lună înainte. Așa zice Constituția.

Și aici e marea teamă a PSD.

Dacă proiectul nu trece? Dacă peneliștii una zic, alta fac?

Dar dacă proiectul nu trece de CCR?

Chestiile astea nu se pot ști de acum, se pot ști doar atunci, cu o lună înainte de alegeri, la debutul campaniei electorale. PSD nu mai are timp să-și pună candidat, ceea ce înseamnă că va rămîne cu Antonescu, președinte cu atribuțiile lui Băsescu. Cu alte cuvinte, ”Nu de boicot mi-e frică, cît de PNL și CCR.”

În contextul în care rămânem cu Constituţia actuală, preşedintele ales în 2014 are libertate de acţiune când vine vorba de desemnarea primului-ministru. După Revoluţie am avut 16 desemnări de candidaţi la ocuparea funcţiei de prim-ministru – doar în două cazuri acel candidat a provenit de la alt partid decât cel al preşedintelui. Cine are preşedintele are guvernarea, cine nu are preşedintele speră că va fi luat în seamă la negocieri.

Un preşedinte câştigător, indiferent de scor, are un nivel ridicat de susţinere care poate fi concretizat de către partidul preşedintelui în 2016, la locale şi la parlamentare. De exemplu: 

2004, vara: PD 10-11%

2006, vara: PD 30% (scor pe care l-a menţinut mai mulţi ani).

Chiar dacă modificarea Constituţiei se validează, forţele politice care vor să fie prezente şi în 2016 ar trebui să utilizeze prezidenţialele drept trambulină. Prezenţa la acest scrutin este de obicei înaltă, mult mai înaltă decât la parlamentare. În alte cuvinte, prezidenţialele sunt scena puternic luminată a unei emisiuni cu rating. Cine face impresie bună şi atrage atenţia reuşeşte să aibă carieră şi după emisiune (adică în 2016). Exemplul cel mai bun în acest sens provine de la USL. Aproape două milioane de oameni au votat Geoană sau Antonescu la ultimele prezidenţiale deşi nu votaseră deloc cu un an mai devreme, la parlamentare. Din aceşti 2 milioane, mai mult de jumătate au rămas alături de USL până în 2012 inclusiv.

Pentru partidele nou înfiinţate, prezidenţialele sunt şi o şansă de a-şi flexa muşchii organizaţionali în perspectiva localelor şi parlamentarelor din 2016, în special în rural unde începuturile sunt mai dificile.

Forţele politice care tratează cu neglijenţă prezidenţialele plătesc sub forma unei inflaţii de neîncredere (din partea militanţilor, conducerilor de filiale, surselor de finanţare, mass media), iar efectele nedorite se resimt inclusiv în 2016: „aţi luat 4% la prezidenţiale şi vreţi să câştigaţi douăzeci de reşedinţe de judeţ?!”.

Riscurile pe termen lung sunt minime – partidele nu ajung în stare de deces din cauza prezidenţialelor, ci mult înainte sau mult după. Isărescu a luat în 2000 doar zece procente, dar problema CDR2000 nu a fost asta ci faptul că nu a intrat în parlament. Eşecurile majore (Caius Traian Dragomir 4% acum două decenii, Petre Roman 3% acum treisprezece ani) s-au răsfrâns asupra candidaţilor mai mult sau mai puţin, dar de fiecare dată partidul – în speţă PD – a supravieţuit.

Gelu, Nina, Gicu și Costel s-au născut în 1974, 1977, 1980 și 1984. Patru cetățeni medii. Nu sînt membri de partid, nu sînt militanți, nu urmăresc scena politică zilnic și nu sînt familiari cu nuanțele și subtilitățile politice.  În ultimii 23 de ani li s-au întîmplat sau au asistat la tot felul de evenimente politice, cărora le-au asociat persoane, teme și stări.

Planurile pe termen lung și marile speranțe din perioada 2005-2008 s-au năruit ori, chiar mai mult, s-au transformat în pietre de moară în perioada 2009-2012. Tot entuziasmul, toate speranțele, tot optimismul anilor 2005-2008 au fost spulberate în 2009-2012 (2009-2010 au fost anii de vîrf ai crizei). Victoria lui Băsescu în 2009 rămîne aproape un miracol.

Dacă în 2006 sau 2007 Gelu, Nina, Gicu și Costel sperau la promovări și măriri de salarii, aveau toată cariera în față și făceau credite pe termen lung pentru locuință, mașină, electrocasnice, în anii 2008-2012 nu numai că nu le-a crescut salariul cu 30-50%, așa cum sperau, dar le-a scăzut sau, chiar mai rău, și-au pierdut serviciul. Au rămas însă cu creditele de sute de euro pe lună.

Dincolo însă de problemele personale, e vorba de atmosfera generală. Iar toate aceste probleme, toată această atmosferă cenușie, au fost asociate cu guvernanții din acești ani, cu PDL, cu Boc, cu Băsescu. Oamenii ar fi votat împotriva lor și nu numai din superstiție, că le poartă ghinion. Alegătorii schimbă guvernele așa cum femeile își schimbă culoarea părului după o relație eșuată. Ca să schimbe ceva, să reseteze realitatea și norocul.

Iar la toate acestea se adaugă incapacitatea PDL-ului de a comunica altceva în afară de acceptarea vinovăției și cîrpeli și scuze care să mai repare din păcatele de care guvernanții se acuzau împreună cu televiziunile și poporul.

Filmul s-a rupt în ianuarie 2012, apoi au urmat toate deciziile strategice și tactice absolut catastrofale din întreg anul 2012.

Îi putem înjura pe Gelu, Nina, Gicu și Costel, și prostimea, intelectualitatea, militanții și politicienii dreptei asta fac de dimineață pînă seara, sau putem încerca să le înțelegem resorturile deciziilor. În primul caz trebuie să fim isterici, în al doilea caz trebuie să fim inteligenți și să avem imaginație. Evident că isteria e calea mai simplă și ea va fi urmată în cei 4, 8 sau 20 de ani de opoziție de acum încolo.

”Să se încheie coabitarea și Băsescu să lupte!” zic unii. Eu cred că oamenii ăștia nu știu ce-și doresc.

Avem o majoritate parlamentară de o culoare politică și președinte de altă culoare politică. Coabitarea se poate încheia prin:

• Schimbarea majorității politice: Președintele Băsescu nu are partide-aliate în Parlament și astfel este imposibilă realizarea unei majorități parlamentare care să aibă aceeași culoare politică cu Președintele. Singurii parlamentari pro-Băsescu pot fi considerați anumiți pedeliști. În Parlament, pedeliștii au 13% din mandate. 
• Dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate în urma cărora se creează o nouă majoritate parlamentară, favorabilă Președintelui. Evident că acest lucru este imposibil. Pentru a avea alegeri anticipate, trebuie demis guvernul Ponta prin moțiune de cenzură apoi trebuie să nu treacă de votul Parlamentului încă două guverne. Dacă s-a realizat imposibilul, adică alegerile anticipate, alegerile parlamentare trebuie cîștigate de o majoritate favorabilă Președintelui. Dacă dizolvarea Parlamentului e imposibilă, o victorie electorală a forțelor pro-Băsescu este mama imposibilului.  Conform sondajelor, USL ar avea un scor mai bun decît în 9 decembrie, iar PPDD și PDL un scor mai slab. Deși nici PPDD și nici PDL nu sînt forțe politice pro-Băsescu. Partidul Mișcarea Populară nu ar avea nici măcar timp să se înregistreze, darămite să mai ia și procente la anticipate.
• Demisia lui Băsescu. Extrem de simplu și de ușor de pus în practică. Dacă coabitarea se va încheia, cel mai probabil se va încheia prin demisia lui Băsescu. Băsescu demisionează, în 3 luni se fac alegeri prezidențiale anticipate, care sînt cîștigate de Antonescu. Astfel, avem președinte care are aceeași culoare cu majoritatea parlamentară. Dacă alegerile prezidențiale nu vor fi cîștigate de reprezentantul USL-ului, coabitarea între Președinte și majoritatea parlamentară va continua, indiferent cine va fi Președintele. Băsescu va avea timp de Mișcarea Populară, însă va pleca ca un învins, fără luptă.
• Suspendarea și demiterea lui Băsescu. Ceva mai greu de realizat decît demisia, însă mult mai bună pentru Băsescu. Dacă Băsescu forțează o luptă ”pe viață și pe moarte” cu forțele răului, acea luptă de care nu a avut parte în vara lui 2012, poate ieși eroic din mandatul prezidențial și va avea timp să se ocupe de Mișcarea Populară. Cu noroc, mult timp la dispoziție și aura eroică și victimizarea rezultate în urma bătăliei pe viață și pe moarte cu vrăjmașul pucist, Băsescu va putea ridica suficient Mișcarea Populară pentru un scor de 20-30% la europarlamentare. În cel mult 3 luni de la demitere, se organizează alegeri prezidențiale anticipate. Care vor fi cîștigate sigur de un candidat al USL. Și astfel, se încheie coabitarea.

Dacă aș fi Băsescu, aș opta pentru ultima variantă, nu înainte de a negocia, separat, cu Ponta/PSD, Antonescu/PNL și cancelariile occidentale. Le-aș da legitimitate (prin acceptarea suspendării și bătăliei la referendum), acceptare internațională, iar lui Antonescu i-aș da președinția acum, că peste un an nu se mai știe dacă va avea ocazia. Le-aș cere un armistițiu de 3 ani pentru mine și oamenii mei și le-aș da liber la execuția tuturor acelora care m-ar putea deranja pe partea dreaptă și pe care useliștii îi așteaptă de ani de zile cu ștreangul pregătit. Toate acestea, mediate internațional. Noul președinte și USL se obligă să rămînă aliați ai Germaniei (care are nevoie disperată de aliați pentru a duce UE în direcția dorită de ea), iar Germania le dă în schimb legitimitate europeană. Însă principala negociere aș face-o pe Constituție. O bătălie pe viață și pe moarte la suspendarea lui Băsescu, toți combatanții, Băsescu including, își cheamă susținătorii la vot și la…referendumul pentru noua Constituție, care va avea loc concomitent cu referendumul de suspendare. Veți spune: bine, dar de ce trebuie să negocieze Băsescu? Nu-l pot suspenda useliștii fără să-l întrebe și să pună în aceeași zi referendumul de demitere și cel pentru Constituție? Ar putea. Însă i-ar da lui Băsescu un excelent motiv să le ceară susținătorilor (și nu numai) să boicoteze și anume, noua Constituție. Băsescu va boicota nu ca să-și scape pielea, ci ca să împiedice intrarea în vigoare a unei constituții care ar consfinți ieșirea României din lumea civilizată. Ar fi o nouă lovitură de stat. Însoțită de lipsa de legitimitate și susținere din partea US, UK și Germaniei. O nerealizare a cvorumului (50%) pentru USL va fi o dublă înfrîngere și un dezastru. Băsescu va rămîne președinte, va fi a treia încercare nereușită de demitere din partea USL, și nici noua Constituție nu va trece. O demitere negociată va avea legitimitate, acceptare internațională și va avea parte de mobilizare la vot din partea tuturor combatanților. Bine, veți spune, și dacă pesediștilor nu le convine să iasă Antonescu președinte cu actualele atribuții prezidențiale? E și ăsta un risc. Așa cum un risc, de data asta pentru PNL și Antonescu, e ca noua Constituție să treacă, referendumul de demitere să fie validat și cîștigat de Băsescu. E o șansă foarte mică, într-adevăr, dar nu se știe niciodată. Oricum, nu cred că pesediștii își vor smulge părul din cap pe motivul ăsta. Învinsul va fi Antonescu, nu ei.

Repetăm: Băsescu este suspendat și victimizat, se face referendum de demitere și pentru Constituție, Băsescu și USL cheamă lumea la vot, noua Constituție este negociată tripartit (Băsescu-USL-Occident), Antonescu își vede visul prezidențial cu ochii (sau PSD scapă de el, dacă Băsescu cîștigă referendumul de demitere), Băsescu rămîne președinte învingător sau se retrage eroic să se ocupe de Mișcarea Populară, după ce negociază un armistițiu pentru el și oamenii lui. Vor fi ceva victime și sacrificați, dar vor fi niște sacrificați fericiți că s-a încheiat coabitarea și că Băsescu a luptat eroic, că statul de drept a fost salvat in extremis. Iar în fața atîtor realizări pentru binele comun, sacrificiul personal pălește, nu-i așa?

PS. Posibilitatea de realizare a unui asemenea scenariu, avînd în vedere că pînă acum nu-l știa nimeni, e de 1%. Cel mult. Dar nu se știe niciodată.

UPDATE. Două precizări. O negociere pe noua Constituție ar presupune o variantă de Constituție acceptată atît de Băsescu cît și de Occident, nu varianta actuală a Comisiei Antonescu. Și a doua precizare, am zis că PSD-ului nu i-ar conveni ca Antonescu să ajungă președinte cu actualele atribuții. Însă, dacă referendumul de demitere al Președintelui va avea loc concomitent cu referendumul pentru Constituție, noua Constituție intră în vigoare după referendum, în timp ce alegerile prezidențiale ar avea loc după 3 luni. În noua Constituție, așa cum e și în actuala, se poate specifica că prevederile privind Președintele se aplică începînd cu mandatul viitor, iar după vacantarea funcției prezidențiale, alegerile anticipate se fac pentru un nou mandat prezidențial. Acestea pot fi realizate de USL și acum, fără să negocieze ceva cu Băsescu, însă riscul de a nu face cvorumul, în condițiile în care Băsescu boicotează și Occidentul se opune noii Constituții, e prea mare. Iar o dublă înfrîngere ar fi catastrofală pentru USL.