Citeva teme care ar trebui reevaluate

”Dreapta”

Termen utilizat pînă la exasperare și compromis de contexte proaste și personaje penibile și care în cel mai bun caz nu înseamnă nimic iar în cel mai rău caz e sinonim cu ridicolul bățos și înfrîngerea. Poate că o pauză de cîțiva ani în folosirea termenului ar fi binevenită.

Arestările

Nu vor putea fi închiși toți pesediștii și peneliștii. Vor mai rămîne cîțiva de prăsilă, care să cîștige alegerile en fanfare. Și rolurile se mai și inversează, nu? Poate că ”dreapta” ar trebui să facă și politică, nu numai să chibițeze rechizitorii. Și poate că, preventiv, ar trebui să se mai gîndească și la următoarele argumente pentru viitor: prezumția de nevinovăție, poliția politică, respectarea procedurilor etc

Intelectualii

Veșnice speranțe, nuli electoral, comunicatori slabi, organizatori inexistenți, incompetenți politic. Doctrinar, între Soros și narcisism. Vanitoși și lipsiți de caracter, beneficiari ai unui mit păgubos.

Unitatea dreptei

Cînd își dau seama că sînt incompetenți politic și impotenți electoral, se ascund la grămadă, ca să scape de răspundere. Înfrîngerea în mai mulți nu are vinovați.

Meritocrația

Ucazul bate piața liberă.

Președintele puternic constituțional

Nimeni nu pare să-și dea seama că Traian Băsescu nu are dreptul la al treilea mandat.

Poporul-vinovat

Dacă se cheamă că ești prost atunci cînd nu votezi niște închipuiți fără caracter, care respiră irelevanță și care te acuză de prostie în rarele momente cînd îți fac onoarea să ți se adreseze, da, poporul român e prost.

Dreapta e pedeapsă

Dreapta nu înseamnă să-ți fie bine, dreapta te bate la palmă, te pune cu genunchii pe coji de nuci și te omoară de foame, român puturos de stînga! Dreapta taie pensii și salarii, iar cu cît își tratează subiecții mai cu încruntare, năduf și pedeapsă, cu atît mai bine. Dreapta nu-ți aduce binele, îți aduce răul fiindcă asta meriți, putoare stîngistă! Sau nu?

Facebook Comments

8 Comments Citeva teme care ar trebui reevaluate

  1. Yeba

    Argumentul cu poporul prost nu duce nicăieri, deși-mi amintesc că era pe undeva un test IQ, deci cât de cât obiectiv, pe națiuni în Europa și RO se situa undeva la un delicat borderline de 88, mai spre vârful cozii. Și are și alte însușiri care-l plasează tot acolo în raport cu civilizația.  
    Observațiuni: 1) acestui popor îi ceri votul, așa cum e el, asta e piața voturilor, Nu poți vinde diamante pe o piață  de nasturi. Niște nasturi rezistenți și design ar merge, pe urmă, când prinzi cheag, poți să le faci reclamă că-s durabili ca diamantele și mai avansezi un pas etc. 2) indiferent de gradul de prostie, calea ușoară, a flatării și a deresponsabilizării, e acaparată de stânga. Rămâne calea grea, a unui discurs coerent și pe înțeles. Căile nu sunt simetrice niciunde în lume de când votul e întristător de egal, deci, iarăși, argumentul cu poporul prost e irelevant.

    Reply
    1. Bleen

      Yeba Educarea poporului e sarcina elitei. Poporul e needucat, deci e vina elitei. Și chiar e vina elitei. Aici nu e de glumă. Sau a pretinsei elite. Să educi poporul înseamnă să stai la bere și semințe cu el și să-i explici, cu cuvintele lui, ce și cum. Nu să-l scuipi de la înălțimea pipei cu papion. Munca cu educatul poporului e grea și lungă și plină de exasperări și neîmpliniri. Dacă poporul ar fi copilul meu, eu nu l-aș da pe mîna elitei intelectuale,  să mi-l plesnească la prima greșeală sau să mi-l dea cu capul de tablă fiindcă n-a înțeles ceea ce oricum elita nu știe să explice. Pînă la adolescență ajunge un golan frustrat și nervos. Dar la noi elita nu este despre educație și generozitate și apostolat. La noi elita e despre vanități cu pipă și papion. Și lamentări.

      Reply
      1. Canadiana

        Bleen Imi pare rau ca folosisi papionul ca simbol: imi aminteste de Ion Ratiu, care nu era deloc arogant.

        Reply
  2. ovidiubudisan

    Remarc ca toate aceste teme sunt abordate  „corect” de PNL. Deci avem dreapta si deci nu are rost sa ne tot batem gura degeaba. Vom avea alternanta la guvernare intre stanga aia cu program „de nota 10” si dreapta lucida si realista.

    Reply
  3. Rezon

    Arestarile n-ar trebui sa fie in sine o tema. Justitia, respectarea legii, egalitatea in fata legii (si reversul ei, impunitatea) sunt adevaratele teme. Dar nu teme ale politicii de partid. Cata vreme un partid sau altul isi pune jetoanele pe aceste subiecte, avem doar un semn ca n-am iesit din primitivismul politic.

    Reply
  4. Amelia New

    Dacă
    se cheamă că nu ești prost atunci cînd votezi niște închipuiți fără caracter,
    care nu respiră relevanță și care nu te acuză de prostie în rarele momente cînd îți
    fac onoarea să ți se adreseze, da, poporul român nu e prost.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *