Cristian Diaconescu si dreapta

Discuția despre Cristian Diaconescu e simplă: are multe de dovedit. Poate o va face, poate nu. Cît despre trecut, și Reagan a intrat în politică ca democrat, și unii dintre cei mai de seamă anticomuniști au fost comuniști în tinerețe, și Băsescu a început ca om de stînga și acum este, fără umbră de îndoială, politicianul care a făcut cel mai mult pentru dreapta în ultimii 23 de ani.

Avem vreo garanție că Cristian Diaconescu va face ceva? Nu. Avem vreo garanție sau certitudine că nu va face? Nu.

E MRU un om de dreapta? Nu. E Blaga un om de dreapta? Nu. E Pavelescu un om de dreapta? Nu. E Cristian Preda un om de dreapta? Nu. E Monica Macovei un om de dreapta? Nu. E Udrea un om de dreapta? Nu. E Boc un om de dreapta? Nu. E Videanu un om de dreapta? Nu. E Antonescu un om de dreapta? Nu. E Fenechiu un om de dreapta? Nu. Și lista poate continua dar nu cred că aveți 50 de ore la dispoziție ca s-o citiți. Unii dintre ei au însă caracter și sînt oameni onești și onorabili. Oricum, ca să fii un om de dreapta trebuie să ai curaj. Mult curaj, în condițiile în care stînga e norma și printre așa-zișii de dreapta. Pedeliștii nu au nicio legătură cu dreapta. Dar ne-am obișnuit să-i considerăm ca fiind de dreapta (prin dreapta înțelegînd baricada opusă lui Iliescu). Nu e însă un criteriu, trebuie să recunoaștem.

E posibil să fie Cristian Diaconescu un nou MRU sau Geoană? E posibil. Niciun ministru de externe român, cu excepția lui Năstase, nu a dovedit că are vreo apetență pentru politică.

Însă foștii peceriști, uteciști, pesediști sau feseniști care fac pe  lupii moraliști cu Cristian Diaconescu merită să fie scuipați în gură. Asta e varianta soft.

Oricum, trebuie să facem o deosebire între doctrina de dreapta și mișcările politice anti-Rusia (anti-Iliescu). În România nu a existat, nu există și nici nu se va naște prea curînd un partid de dreapta. Avem doar facțiuni ale stîngii care se poziționează față de Rusia și Occident, față de Iliescu și Băsescu.

Facebook Comments

17 Comments Cristian Diaconescu si dreapta

  1. CiprianCucu

    Foarte corect, in Romania nu s-a ajuns inca la organizarea pe baza ideologiilor si nu stim daca se va ajunge vreodata. Pana atunci singura solutie e integritatea si profesionalismul oamenilor, corelat cu ce vor ei sa faca.
    Sunt curios totusi ce o sa faca Macovei…

    Reply
  2. bilbofil

    După mine, societatea românească are acum mai mare nevoie de politici pentru oameni decît de oameni pentru politici. Apoi aș spune că la noi împărțirea dreapta-stînga se face pe alte linii decît în statele occidentale: noi sîntem în continuare împărțiți definitoriu între adepții unei societăți conduse după reguli menite să încurajeze libera asociere și adepții societății de status, în care oamenii se asociază în funcție de originea ori condiția lor (rudenii, stare socială, obligații reciproce etc.).
    Dintr-un asemena punct de vedere,  Monica Macovei în întreaga sferă a dreptului, Funeriu în educație, Ionuț Popescu în fiscalitate, Patapievici și Pleșu în toate privințele, sînt deja oameni categoric de dreapta. Ca diplomați, MRU ori Cristi Diaconescu nu s-au definit încă fără urmă de îndoială la dreapta sau la stînga, dar asta nu îi face nefrecventabili ori dubioși. În anii ’96-’99 Băsescu a subminat direct sau indirect clarificarea regimului proprietății în România și elementele de protecție socială activă destinate tinerilor și zonei rurale pentru ca din 2000 să devină campionul cel mai sincer și mai eficient al dreptei. Băsescu și-a păstrat firea și abilitățile, a rămas un bugetar prin excelență, însă după 2000 a schimbat setul de politici și de priorități pentru el mai întîi și apoi pentru întregul PD. Alina Mungiu ori Stelian Tănase, repere ale intelectualității în anii ’90, desprinși ultreior din varii motive de politicile și grupurile aflate în spatele lor au clacat penibil.
    Ceea ce este important este că nu contează politicile pe care individul Diaconescu ori MRU ori Macovei le are la un moment dat ci politicile echipei sale, echipă capabilă să înțeleagă implicațiile și miza comună, să se implice în elaborarea și în promovarea politicilor și capabilă, la guvernare să le și implementeze conform intențiilor.
    Eu unul de aici aș porni discuția. Mai ales cu acei „strategi” la care te tot referi.

    Reply
  3. fugger

    Cred ca politica divizarii dreptei e proasta. Eu personal creditez oameni care vorbesc de unitate. De asta Coposu si Valeriu Stoica au fost buni la vremea lor, de asta Basescu nu mai e bun azi. 
    Idee: Blaga a anuntat ca a propus alegeri primare in PDL pt. presedinte. toti dreptacii sa ceara „open primaries”: sa poata candida orice om care semneaza o adeziune formala la principiile dreptei (sa-i zicem Manifestul Dreptei – for lack of a better idea). Iar ala de castiga sa fie prezidentiabililul dreptei unite. Abia asa se poate spera la 25% si intrarea in turul 2.

    Reply
    1. Ilinca

      fugger asa, si la ce folosete intrarea in turul 2? Sa-i crestem pretul blatului lui Blaga sau la ce? 
      Daca totul e un blat ordinar la ce naiba foloseste joaca asta de-a democratia interna si maimutareala regulilor din lumea civilizata? Facem training pt. vremuri mai bune?

      Reply
  4. quaddelta

    Stanga – dreapta irelevant in cazul de fata. Cum e posibil insa ca unul asezat in 2007 in tabara anti-nationala sa fie creditat in 2012 cu suficiente viziune pentru a deveni presedinte? Adica pe Nicusor Dan il somaram sa-si explice pozitia pro-suspendare din 2007 in schimb pe Diaconescu situat (temporar) in tabara care ne place il investiram cu sperantele neamului. Pai d-aia si-avem constante ale guvernarii de genul UDMR sau G-ral Prof. Indrum. Dr. Oprea pentru ca oricat de ticalos ai fi fost la un moment dat tot se va gasi cineva sa te reevalueze.

    Reply
    1. Bleen

      quaddelta Astă vară Diaconescu a arătat caracter. Ca și Macovei. Nicușor Dan nu. Dealtfel, Nicușor Dan a declarat că rămîne la părerea că Băsescu trebuia demis. Iar astă vară a jucat la 7 capete. S-a dus cu toate oengeurile la Piața Universității, în acel simulacru de manifestare, în care l-a acuzat pe Băsescu că a încălcat Constituția, că toți au încălcat-o și toți sînt la fel.

      Reply
    2. Bleen

      quaddelta Ai dreptate în ceea ce privește reevaluarea lui Diaconescu, dar eu zic să nu-l comparăm cu o jigodie de teapa lui Nicușor Dan, căci nu încape comparație. Astă vară era să vomit cînd l-am văzut în Piața Victoriei după ce cu juma’ de oră înainte declarase că Ponta și Antonescu cînd dau lovituri de stat îl copiază pe mentorul lor, Băsescu.

      Reply
      1. quaddelta

        Bleen quaddelta Pe Nicusor Dan l-am introdus in discutie pe post de „lower bar” nu ca-i vad eu vreo calitate politica.  Din partea mea liderul dreptei poate sa provina si din Partidul Socialist al Muncii, nu am nicio rigiditate ideologica. Ce nu poate fi el insa e participant la loviturile de stat din 2007 si 2012.  Ori Diaconescu asta fuse. Fuse si artizan si promotor si executant.

        Reply
  5. Bleen

    Cică pe Blaga l-a umflat rîsul cînd a auzit prima oară de Mișcarea Populară. Ceea ce e normal și de înțeles. Nu se sperie nimeni de oengeuri și simpozioane.

    Reply
  6. cristi c

    Conjunctura e buna. Ramane de vazut daca el vrea cu adevarat ceea ce propune. Daca nu crede in ce face o sa ajunga in alianta DA

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *