Geneza Creştinismului românesc (V)

Inceputurile literaturii religioase.

In secolele XIV-XVI au circulat in tarile romanesti opere religioase scrise in limba slavona. Dintre acestea se cuvin amintite imnurile religioase (tropare) compuse de Filos (in calugarie numit Filotei monahul), fost logofat al lui Mircea cel Batran, si un elogiu, alcatuit pe la sfarsitul secolului al XV-lea de vistiernicul Simion Dedulovici. Unii carturari slavi, stabiliti temporar sau definitiv in Moldova si Tara Romaneasca, au desfasurat o activitate vasta in domeniul promovarii literaturii religioase. Unul dintre acestia a fost Grigore Tamblac. In timpul sederii sale in Moldova (1401-1404) a rostit mai multe predici, care s-au pastrat in manuscrise slavone, si a scris “Mucenicia sfantului si slavitului mucenic Ioan cel Nou, care a fost chinuit la cetatea Alba. „

O schimbare importanta in cultura a fost data de aparitia scrierilor in limba materna. Pe la sfarsitul secolului al XV-lea s-au tradus: asa-numitul „Codice Voronetean”– partile de Scriptura din Voronet, „Psaltirea Scheiana” si „Psaltirea Hurmuzachi”. In Moldova „Sintagma lui Matei Vlastares”- o culegere de legi bisericesti si dispozitii penale si civile bizantine, a fost copiata de ieromonahul Gervasie de la Neamt (1452), de gramaticul Damian din Iasi (1495) si de episcopul Macarie (1552).

In a doua jumatate a secolului al XVI-lea s-au tradus in limba romana primele pravile bisericesti (nomocanoane), culese din legiuirile bizantine. Una din aceste traduceri facute in Moldova a fost tiparita de Coresi la Brasov cu titlul „Pravila sfintilor apostoli”.

La mai putin de o jumatate de secol de la prima carte iesita din teascul lui Gutemberg („Biblia latina”, 1460), in Tara Romaneasca, in vremea lui Radu cel Mare, isi incepe activitatea tiparul. Inceputurile lui sunt legate de numele lui Macarie, care lucrase ca tipograf la Cetinje, in Muntenegru. In tipografia condusa de Macarie au aparut trei carti: „Liturghierul” (1508), „Octoitul” (1510) si „Evangheliarul” (1512), in limba slavona.

Intrerupta catva timp, activitatea tipografica a fost reluata in 1545, in timpul lui Radu Paisie, sub conducerea mesterului sarb Dimitrie Liubavici. El a tiparit un „Molitvenic” (1545) si un „Apostol” (1546), cerut de domnul Moldovei, Ilias Rares. In tiparitura ardeleana, un loc important l-a avut Filip Moldoveanul. El a tiparit „Tetraevanghelul slavon” (1546) si „Evangheliarul slavo-roman” (1551-1553). Prin activitatea lui Coresi si a colaboratorilor lui, Brasovul a devenit, in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, centrul cel mai important de raspandire a cartii religioase in limba romana. („Psaltirea” si „Liturghierul”, in 1570, „Evanghelia cu invatatura”, din 1580-1581).

Biblia de la Bucureşti, cunoscută şi sub denumirea de Biblia Cantacuzino, a fost prima traducere completă a Bibliei în limba română, fiind publicată la Bucureşti în 1688. Scrisă cu caractere chirilice, titlul ei complet era Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament. Traducerea s-a bazat pe versiunea lui Nicolae Milescu, revăzută de „oamenii locului”, cu aportul fraţilor Greceanu (Radu şi Şerban), fiind tipărită în Ţara Românească cu ajutorul principelui Şerban Cantacuzino (1678-1688).

Nicolae Milescu sau Neculai Milescu Spătarul, s-a nascut in anul 1636 la Vaslui ai a murit in exil la Moscova in anul 1708. În istoriografia rusă este cunoscut sub numele de Nikolai Spatar, fără a se menţiona că era român. Nicolae Milescu a fost un cărturar, traducător, geograf şi diplomat moldovean, care a activat  în Moldova  şi în slujba Ţarului Rusiei Alexei I-ul (Alexei Mikhailovich Romanov), unul din intemeietorii dinastiei Romanov si predecesor al lui Petru cel Mare. Nicolae Milescu a fost cunoscut şi sub numele de Spătarul Milescu-Cârnu, porecla Cancelarul Milescu Nas-Cârn provine de la faptul că a fost mutilat de domn (Ştefăniţă Lupu) pentru a-i se potoli presupusele ambiţii de a accede la domnie. Un om „însemnat” nu mai putea deveni domnitor. Nicolae s-a născut pe moşia tatălui său Gavril, care era posibil de origine greacă, lângă Vaslui. A studiat la Colegiul Patriarhal din Constantinopol şi, după ce se întoarce la Iaşi, este numit Cancelarul Prinţului Gheorghe Ştefan. Între anii 1660 şi 1664 a fost reprezentantul ţării în Imperiul Otoman şi apoi trimis ca sol la Berlin şi Stockholm. Milescu vorbea limba română, limba latină, limba greacă şi limba rusă. Între anii 1661–1668 efectuează prima traducere integrală în limba română a Vechiului Testament, având ca sursă principală textul grecesc din Septuaginta, apărută la Frankfurt în 1597.

Nicolae Milescu este cunoscut pentru celebrul său periplu prin Orient (1675-1678). Ţarul Aleksei îl trimite în ambasadă în China. Expediţia durează mai mulţi ani. În final totuşi Spătarul nu se întâlneşte cu împăratul acestei mari ţări. Se pare că motivul a fost neacceptarea, din partea spătarului, a protocolului imperial pe care l-a considerat umilitor. Totuşi, relatarea călătoriei întreprinse constituie un adevărat document istoric. Pe lângă descrierea moravurilor chinezeşti, întâlnim aspecte din Siberia, Mongolia. Lucrarea sa De la Tobolsk până în China (note de călătorie) este editată în 1888 de G. Sion.

Referinţe
Ion Gheţie, Biblia de la Bucureşti şi procesul de unificare a limbii române literare, în „Studii de limbă literară şi filologie”, vol. II, 1972, p. 53-66.
Virgil Cândea, Raţiunea dominantă. Contribuţii la istoria umanismului românesc, Cluj, Editura Dacia, 1979.
P.P. Panaitescu, Nicolae Milescu Spătarul (1636-1708), ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Ştefan S. Gorovei, Iaşi, Editura Junimea, 1987
Radu Ştefan Vergatti, Nicolae Spătarul Milescu (viaţa, călătoriile, opera), Bucureşti, Editura Paideia, 1998
Anton Maria del Chiaro, Revolutiile Valahiei, Veneţia, 1718 (ediţia românească din 1929)
Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Bucureşti, Editura Humanitas, 2002

Facebook Comments

1 Comment Geneza Creştinismului românesc (V)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.