In calitatea mea de potential terorist, ce informatii trebuie sa mai dau guvernului?

Înțeleg să-mi dau datele personale celui cu care semnez un contract care presupune obligații viitoare din partea mea. E normal să vrea să știe omul cum mă cheamă, unde stau, ce CNP am, ca să știe cui îi cere plata lunară și pe cine să caute în caz că nu îmi mai plătesc serviciile primite. Contractele nu se pot semna între părți care nu se pot identifica. Nu e normal însă ca de fiecare dată cînd cumpăr ceva să mă legitimez. Numele și datele mele personale nu sînt relevante pentru vînzător. Sebastian Ghiță, prin propunerea de a obliga cumpărătorii de cartele telefonice preplătite să se legitimeze, transformă vînzătorii în polițiști sau agenți ai serviciilor de informații. Mîine poimîine vom fi obligați să ne legitimăm și cînd cumpărăm televizoare, fiindcă emisiunile de televiziune ne pot învăța la rele, inclusiv violența și terorismul, cînd cumpărăm aparatură IT (poți învăța să faci bombe pe net), aparate de fotografiat (cu ele poți fotografia viitoare ținte ale atentatelor teroriste), pantofi de sport (cu ei alergi de la locul atentatului) șamd.

Nu înțeleg de ce aș da datele mele personale cuiva care nu are nevoie de ele. Doar pentru că guvernului i-ar fi utile și le-ar putea cere la un moment dat? Fiindcă sînt un potențial terorist? Și, în calitatea mea de potențial terorist, ce informații trebuie să mai dau guvernului? Ce obligații mai am?

PS. Încet, încet se schimbă rolurile, nu? După ce ani de zile ai susținut creșterea puterii statului, a instituțiilor de anchetă și de forță, va fi greu s-o dai la întors. Oricum, obligația de a te legitima atunci cînd cumperi ceva e bună și ca măsură anticorupție, atunci cînd, în calitate de potențial corupt sau mafiot, vei fi obligat să-ți justifici bunurile deținute. Fiindcă, nu-i așa, toți sîntem vinovați pînă la proba contrarie.

Facebook Comments

22 Comments In calitatea mea de potential terorist, ce informatii trebuie sa mai dau guvernului?

  1. Beavix

    Orice terorist bine informat din România cred că și-a făcut deja un stoc bunicel de SIM-uri anonime, că nu se știe ce vremuri vin. Plus că mai e un pic și află și pensionarii despre iminenta dispariție a SIM-urilor prepaid fără contract. Să vezi atunci cozi la magazine și dat pe sub mână.

    Reply
  2. KozmoNautu

    ” Those who would give up essential liberty to purchase a little temporary safety deserve neither liberty nor safety.”
    Benjamin Franklin (1759)

    Reply
  3. Florina

    Ponta minte referitor la o decizie a CSAT pentru a-şi susţine declaraţia în favoarea iniţiativei de înregistrare a cartelelor telefonice pre-plătite. Conform declaraţiei de mai jos, acest lucru ar fi fost decis într-o şedinţă CSAT din august anul trecut, din timpul interimatului lui Crin Antonescu. Numai că, conform site-ului preşedinţiei, în luna august 2012 nu a avut loc nici o şedinţă CSAT. Crin Antonescu a prezidat o singură şedinţă CSAT, în iulie 2012. Iar după cum reiese din comunicatul de presă, deşi implicaţiile atentatului de la Burgas au fost pe agenda respectivei şedinţe, nici vorbă de măsuri speciale adoptate, nici vorbă de vreo decizie privind înregistrarea cartelelor telefonice pre-plătite. 
    http://csat.presidency.ro/?pag=46&id=14133
    Ponta: „Este o decizie adoptată în luna august a anului trecut de către CSAT şi, de atunci, am progresat în ceea ce priveşte procedurile de implementare, pentru că în acest moment sunt peste 10 milioane de cartele pre-plătite şi evident că nu poţi să retroactivezi. Nu doar că o susţin, eram în CSAT, dacă nu mă înşel era în perioada mandatului interimar al domnului Antonescu, domnia sa era preşedinte interimar, eu eram prim-ministru, erau toţi miniştrii acolo, şi a fost adoptată această decizie imediat după atentatul din Bulgaria, unde atacatorii au folosit cartele pre-plătite” – realitatea.net

    Reply
  4. dnmtsn

    1. E o porcarie, clar
    2. Asa e peste tot, nu numai in Franta, eu am cumparat cartele prepaid in grecia si austria si peste tot am dat pasaportul si am semnat contract. Ceea ce nu schimba cu nimic situatia de la punctul 1.
    3. Ghita-Securitza, mai avea cineva dubii?

    Reply
      1. dnmtsn

        o, si ce contract, peste 10 pagini. n-am citit nimic din ele, ca erau in limbi ciudate, gen greaca sau austriaca, insa clar iti cere datele personale si pentru cartela de net, nu numai pentru voce. orice SIM se da numai daca dai datele.

        Reply
        1. SimonaM

          dnmtsn SimonaM 
          În primul rând, că aflam și noi ce poate fi într-un contract pentru o cartelă prepay (adică plătești în avans serviciile). Ce mama razei de soare poate să fie în 10 pagini?!
          În al doilea rând, ai avut noroc că nu aveau nevoie de recruți în armată sau de voluntari la salvați pescărușii.

          Reply
        2. SimonaM

          dnmtsn SimonaM 
          Da, mi-e frică de contractele de 10 pagini pentru ceva ce cumpăr cu banii în avans.

          Reply
  5. Louisy

    Sebi, cu propunerea asta, ne arata doo chestii:
    1) Unde lucreaza el in realitate
    2) Ca e in discutie un contract meseriash de furnizare a unui sistem pentru baza asta de date. Cu negociere directa, cu o singura sursa, pentru ca e vorba de o conditionare tehnologica. Care conditionare a aparut de la celelalte 10-20 de contracte meseriashe ale lui de mai-nainte.

    Reply
  6. adrianc

    In Franta este deja asa de mult timp: ca sa cumperi un SIM (abonament sau preplatit) trebuie sa te legitimezi si te baga intr-o baza de date … Mi s-a parut si mie foarte ciudat.

    Reply
    1. Louisy

      adrianc Se stie ca Franta e varful de lance al ideii de libertate individuala si neamestecul statului in treburile cetateanului. Nu au inventat ei faza aia cu liberté?

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *