O rețetă radicală a lui Varujan Pambuccian

Extras din articolul „Sfârșitul utopiei

1. Renunțarea imediată la ideea de stat social

Pentru mine pare hilar să te agăți de ceea ce a produs dezastrul în care suntem. Se pare că pentru marea majoritate, nu. Acest lucru presupune următoarele:

a) Retragerea completă a statului din activități care au sens economic.

Pachetele la companiile în care statul este acționar minoritar trebuie vândute în cel mult un an. După aceea, s-ar putea să nu mai avem nici cui, nici de ce. Majoritatea lucrurilor care au sens economic dar presupun un monopol, trebuie externalizate prin cesiuni purtătoare de redevență, în cel mult doi ani. Companiile la care statul este acționar majoritar, trebuie privatizate. Ideea că statul le poate pregăti pentru privatizare obținând astfel un preț mai bun, s-a dovedit a fi o ficțiune ca să nu zic șmecherie. Dacă ele dețin un monopol, privatizarea ar trebui făcută prin concesiune cu o redevență pe măsură.

b) Privatizarea unui număr cât mai mare al serviciilor furnizate de stat. Unele dintre ele nu au sens economic, altele da. Felul în care acest lucru se poate face diferă de la caz la caz, la fel și intervalul de timp și mecanismele de tranziție, dar lucrul acesta trebuie făcut. Mă refer la servicii simple, cum ar fi colectarea de impozite, dar și la servicii complexe cum ar fi cele de învățământ sau sănătate. Sigur, aici totul trebuie făct cu mare grijă, iar, ca o regulă, planificarea trebuie dezbătută public și făcută transparent.

c) Legarea monedei de o resursă limitată (aur, argint, etc.)

Lucrul acesta conduce la un control strict al masei monetare. Aparent, frânează dezvoltarea, dar o face, în mod sigur, durabilă. Ea deschide drumul spre moneda privată și ne pune la adăpost față de căderile monetare (în special față de prăbușirea zonei Euro)

d) Dereglementarea și simplificarea sistemului legislativ. Avem nevoie de reguli de funcționare simple și clare, în special în domeniul economic. Piața are regulile ei de funcționare, iar legislația are drept scop principal creșterea încrederii și crearea de oportunități. Ideile europene privind reglementarea competiției, de exemplu, par frumoase dar s-au dovedit extrem de păguboase.

e) Debirocratizarea prin informatizarea masivă a serviciilor care rămân în zona de competență a statului. Aceasta ar putea deveni realitate în trei ani și ar duce la disponibilizarea a circa 45% din personalul administrativ, la reduceri majore de consumabile și echipamente de birotică, la un flux mult mai fluid al banilor, la o ușurință a relaționării cetățenilor și companiilor cu statul. Cu excepția funcționarilor disponibilizați, ar fi benefică pentru toți.

f) Renunțarea la subvențiile de orice fel și utilizarea pârghiei fiscale pentru creșterea accelerată a domeniilor rentabile. Cred că toată discuția făcută zilele trecute în legătură cu investiția în IT versus subvențiile în agricultură este un exemplu suficient de clar. Scopul final al acestor măsuri este scăderea treptată a taxelor și impozitelor pe măsura creșterii încasărilor la bugetul de stat.

2. Măsuri imediate de menținere și relansare a economiei

a) Abrogarea impozitului forfetar. Efectele sale bugetare se pot cuantifica în pierderi. Companiile care nu au fost ajutate să moară, au fost nevoite fie să își mute rezidența fiscală, fie să renunțe la o parte din personal.

b) Adoptarea unei măsuri prin care plata TVA să fie făcută în momentul încasării și nu în cel al facturării pentru tranzacțiile care sunt realizate prin intermediul băncilor. Această măsură ar ușura povara pusă pe companii care, de cele mai multe ori, trebuie să își provizioneze banii cu care să plătească dări în avans statului.

c) Plata tuturor datoriilor restante ale statului către mediul privat

d) Modificarea structurii sistemului de taxe și impozite prin reducerea numărului lor la TVA, cota unică (impozit pe venit, impozit pe profit, impozit pe dividende), cotă pentru asigurările sociale și de sănătate.

e) În fine, cred că măsura care ne va pune în situația de profitori ai crizei este cea de restructurare a raportului TVA-cotă unică, printr-un TVA de 25% și o cotă unică de 4%. Să mă explic:

Citește tot articolul pe blogul lui Pambuccian.

Facebook Comments

78 Comments O rețetă radicală a lui Varujan Pambuccian

  1. Dan Masca

    Pambuccian la fel ca marea parlamentarilor romani nu au creat nici un fel de brand la viata lor. Daca iesi in cetate sa cauti Marile campanii si companii create exclusiv in zona privata veti vedea ca nu sunt multe.

    Domnului Pambuccian libertarianul lui peste ii dau un simplu exemplu dintr-o Tara din Europa cu somaj foarte scazut si cu multe alte bune realizari.

    Un partener de al meu din Dallas, Texas are un client o companie care se ocupa de distributia de gaz intr-o regiune a Olandei. Stiti cine aunt actionarii ?

    61 de comune si primarii din acea regiune olandeza.

    Texanul de loc din Anglia spunea ca este un client foarte bun cu un management super profesionist.

    Cu siguranta ca Olanda nu are multi pambuccieni.

    Reply
  2. Dan Masca

    Pambuccian este de dreapta si libertarian cit sunt eu papa de la roma.

    Lucrez in it si nu dau doi bani pe unul care traieste din bani publici de multi ani. Este parlamentar de o multime de ani, lucreaza intr un mediu universitar public. A preliat sefia cct.ro , iar Tatomir de la cct.ro a preluat sefia M$ Romania.

    Pambuccian prin Cct.ro

    sustine interesele corporatior mari IT si promoveaza la greu closed sourced.

    Prin voturile minoritatilor nationals a santajat guvernul sa nu impoziteze salarul programatorilor care au diploma de specialitate ai venituri in firma de 10000 euro pe an/programator.

    Este o masura antiliberala pentru ca nu este cu nimic Mai bun un itist decit un profesor sau cercetator sau scriitor . Cica protejeaza it ul. Cu siguranta cel al corporatiilor mari da.

    Reply
  3. gabhry_el

    BlackHat

    Problema lui Pambuccian nu e că n-ar fi economist, ci că soluţiile lui sunt kitsch. Adică, pînă la urmă contează şi că nu e economist şi nu are soluţii coerente şi integrate.

    De pildă, în principiu, eu aş fi pentru ca statul să se retragă din toate companiile pe care le deţine.

    Dar merită să o faci în vîrf de criză?

    Şi ce te faci dacă Trangazul şi alte companii strategice ajung pe mîna cui trebuie?

    Nu suntem (în) America, ci "noi suntem romîni" şi, în plus, suntem lîngă Rusia.

    Apoi, iar aş fi de-acord cu privatizarea unor servicii furnizate de stat (educaţie, sănătate).

    Dar privatizarea serviciului de colectare a impozitelor? 😯

    Colectarea impozitelor e o prerogativă a autorităţii de stat încă de cînd s-a născut statul.

    Ia, lasă-o pe seama iniţiativei private a lui Goguleproblememă, să vezi ce iese…

    Sau las-o în seama lui conu' Dinu…

    Da' de ce nu laşi în seama lui Dinu şi justiţia,…

    Reply
  4. BlackHat

    … Motion to Instruct Conferees on HR 2194, Comprehensive Iran Sanctions, Accountability and Divestment Act" ca sa vedeti pozitia lui fata de Iran. Etc., etc.

    Popularitatea lui Ron Paul creste vazind cu ochii si, daca se agraveaza criza, nu m-as mira sa devina urmatorul presedinte, impotriva intregului establishment, chiar daca acum asa ceva pare imposibil din cauza mafiei politice de la Washington. Semnale sint multe. De exemplu, Tea Party favorite Rand Paul (fiul lui, doctor si el) wins Senate GOP Primary in Kentucky. L-a batut cu 59% din voturi pe Trey Grayson, preferatul establishmentului republican (Dick Cheney si toata trupa) si, daca trendul se mentine, in toamna va deveni senator.

    Ce voiam sa spun, dar m-am lungit cu vorba, e ca Pambuccian are dreptate.

    Contabilii sa-si vada de tabelele lor, ca mai mult de atit nu spera nimeni de la ei.

    Si sa fie atenti "sa le sune"! 😉

    Parerea mea. 🙂

    Reply
  5. BlackHat

    … Congress, nu la o bere cu vecinul) cu ani in urma unde se va ajunge din cauza legilor populist-idioate votate de socialisti (Partidul Democrat, sa inteleaga si economistii romani) cu sprijinul unor republicani vopsiti, uneori. Am vazut interviuri cu Ron Paul pe tema asta insotite de inregistrarile video ale luarilor lui de cuvint in House. Stunning! A prevazut criza cu o precizie care a lasat perplecshi intervievatori si telespectatori. E o poveste lunga cu dr. Paul si nu vreau sa va plictisesc, insa pe scurt: omul a fost sistematic izolat si ignorat (sau ridiculizat, diabolizat, acuzat pe nedrept) si de socialisti, si de MSM, ba chiar si de majoritatea republicanilor. A fost printre cei citiva care s-au opus interventiei in Irak fiindca nu vedea legatura cu 9/11 si nici nu era convins ca Sadam Hussein are WMD. A avut perfecta dreptate. Cum, se va vedea curind, a avut dreptate si in lupta impotriva aberatiei numite Federal Reserve. Cautati pe house.gov sau pe Google "Statement on…

    Reply
  6. BlackHat

    … giudetzul nu cu 5 ani inainte, nu cu 1 an inainte, dar macar cu o luna inainte sa se sparga buboiul? Canci! I-a gasit criza cu chilotzii in vine. Dar cine scria articole bubuitoare post coitum explicind doct cum dreapta, Reagan si Bush (se putea altfel?) sint vinovatii? Bineinteles ca Stieglitz & Krugman (idiotul de la NY Times).

    Repet intrebarea: la ce sint buni economistii si la ce ne folosesc fumurile lor daca nu sint nici macar capabili sa prevada o criza de dimensiuni planetare? Rid astia de Pambuccian ca se baga in chestii la care nu se pricepe. Dar ce cunostinte economice – atestate – a avut si are Bill Gates? Ca nici facultatea nu si-a terminat-o. Si ce mare brinza a produs vreun economist roman in ultimii 20 de ani? Sau in ultimii 2000? Exceptindu-i pe contabilii Vantu si Dan Voiculescu. :mrgreen:

    Sa revin la Ron Paul, libertarianul. Presa, scormonind prin arhive, a descoperit ca medicul ginecolog Ron Paul, reprezentind Texasul in U.S. House, a avertizat (in…

    Reply
  7. BlackHat

    Nu auzisem de Pambuccian pina azi. I-am citit insa articolul de pe blogul personal pentru ca mi s-a parut interesant fragmentul publicat aici. Omul e de dreapta si libertarian. Pe gustul meu. Ce spune el, spune si Ron Paul in America de zeci de ani. Stat minimal, nu welfare statism ca in Europa muribunda.

    Vad ca lumea strimba din nas fiindca Pambuccian, nefiind economist, indrazneste sa-si dea cu parerea despre cum trebuie organizat statul. 🙂 Vad ca niste flegmatici de pe-aici sint atit de scirbiti de asa o indrazneala incit nici nu catadicsesc sa polemizeze cu el. O fi sub demnitatea lor de economisti (sentimentul romanesc al diplomei) care stiu ei mai bine, ca doar au citit vreo 3-4 carti in vremea studentiei la ASE/contabilitate. 🙂

    La ce sint buni economistii, pina la urma, fiindca mie nu mi-e clar? Ce dreaq produc astia? Sa ne uitam la vedetele innobelate Stieglitz & Krugman (idiotul de la NY Times). Au tras ei macar un semnal de alarma cit de mic ca se duce dracului…

    Reply
  8. zexe

    Articolul asta parca este scris sub dictarea lui Blaga, numai ca lipseste specificatia cu privire la firmele de paza.

    M-am saturat ascult matematicieni care dau solutii economice si economisti care vorbesc despre informatica. Faptul ca inginerii il inteleg mai bine pe Varujan este explicabil, dar sa il crediteze pe acesta inaintea economistilor e o aberatie.

    Reply
  9. oldhashu

    @ raul

    păi zice că ești mai mult de "îndreptat".

    pe matrită, la cald sau la rece, cum ți-e voia și plăcerea!

    numa' curaj să ai să-ti faci singur "aparatura" 😉

    …auzi, dom'le, aruncă un armean o piatră și v'o doaj'de dăștepti (including me!) se reped s-o usuce!

    Țară de biciclisti, uichend de criză…

    Reply
  10. raul de la hoya

    Asta-i chiar super!

    Numa ca nu stiu daca sa ma bucur sau sa mai beu o berula. Pina ma hotarasc, musai bag o berula, sa judec la rece.

    Reply
  11. aurelian

    Raul: cata vreme platesti pentru ce mananci, se cheama ca esti de dreapta… daca astepti sa- ti dea statul creveti, apoi esti de stanga 🙂

    Reply
  12. raul de la hoya

    Nu prea ma pricep eu intr-ale socio-politologiei, dar am facut olecuta de biologie inainte de scoala profesionala (sculer-matriter era la moda).

    Inteleg, din ce-a spus domnul lucid, ca Romania va prelua viitorul model european, ca imperiile tarist, otoman si austro-ungar nu mai sint la moda din toamna lui '918. Facind o analogie cu biologicul, care mi-e mai la indemina, Romania va fi ceva intre trilobit si cercopitec.

    Domnul lucid, desi-mi lasa impresia unui domn de dreapta, adica nu e tovaras cu nici-un chip, nu ne spune ce-ar considera optim pentru tara. Eu personal as alege capatul dinspre trilobit (maninc creveti, dar nu m-as incumeta la cercopiteci). Dar nu asta e nedumerirea. Ce zice specialistii blogului? Sint sau nu sint de dreapta?

    Reply
  13. estu

    bey, eu scriu aiurea aici? sau e theophylle coproprietar si sunt banat? am 3 comentarii ce nu au aparut!

    Reply
  14. estu

    para>nu ti-e frica de oligopoluri?care e diferenta intre un stat atotputernic si oligopoluri?

    crezi ca e eficienta mai mare, distribuire mai buna a veniturilor, grija ptr cetateni?

    mai degraba invers.

    vrei exemple? Enron? Careffour?wall mart?distributia de apa si electricitate la noi?iti mai dau cateva zeci fara sa ma gandesc.

    oligopolurile distorsioneaza infiorator toate principiile pietei libere.

    Reply
  15. estu

    mumulea>Bati campii in general. totusi in 1948 si chiar inainte Suedia era OK, greseala mea.

    PSDul lor conduce in anii 30. modelul suedez se dezvolta de atunci si se cizeleaza dupa 1948. in 70s dreapta revine la putere. masurile sunt mixte(politica de asistenta exagerata si liberalizare de credite) si duc la o criza.

    apogeul e in 90s si e o bula generata de masurile de dreapta, nu de stanga.

    deci in 1970 modelul suedez se cam termina, nu incepe.

    cat despre USA ce-ar fi sa te uiti pe niste grafice? de ce crezi ca in 1971 s-a renuntat la convertirea in aur?

    cumva deficit, inflatie in urma razboiului?

    despre citit si capacitatea de intelegere nu ne comparam.in defavoarea ta. dar daca vrei iti stau la dispozitie ptr orice teste.

    nu e o idee stralucita sa faci pe desteptul cu cei de tipul meu.comportate civilizat, nu ataca la prsoana, mai ales pe cei ce nu-i cunosti.

    si iar din pacate ptr mine nu mai am 20 de ani.

    Reply
  16. lucid

    Hai sa fim seriosi: Romania a evoluat de un secol jumate doar copiind – adaptand, ma rog – modele straine (de la "formele fara fond" ale lui Maiorescu pana la bolshevismul asiat feroce al colectivizarii si "industrializarii"). Asa ca suntem condamnatzi sa asteptam nasterea unui nou model european – probabil ceva intre statul social franco-grec actual si capitalismul salbatic – si apoi sa-l "adaptam" – adoptam si noi.

    Reply
  17. estu

    Mumulea>Suedia. ptr stiinta ta Suedia e dominata copios de social democrati din 1932. modelul suedez a fost cizelat dupa 1948.

    reteta a fost o stransa conlucrare intre stat, sindicate si firme.model pe care il vezi si in Coreea si japonia si germania(cu diferentele de rigoare) taxele mari, statul social foarte dezvoltat.

    in 1976 centru dreapta revine la putere pentru o scurta perioada.

    din 1970 probleme incep sa apara. cauza a fost o intindere prea mare a asistentei sociale(stanga) precum si o politica fiscala prea permisiva (masura de drepata). criza se extinde in 1990.

    deci in 1970 modelul suedez se termina, nu e introdus atunci.

    despre USA vezi grafice. ai vreo idee de ce s-a renuntat la convertirea in aur in 1971?

    nu are sens sa ne masuram la citit. si nici la capacitatea de intelegere.

    si nici 20 de ani nu mai am, desi mi-ar placea.

    Reply
  18. aurelian

    Cheltuielile cu salariile ale statului vor creste cata vreme in constitutie avem notiunea de stat social si in lege avem aberatia de contract colectiv de munca…

    Reply
  19. andrei p

    Mi se pare surprinzator ca pana si pe fondul constientizarii dezastrului anuntat, cheltuielile cu bugetarii au crescut in primul trimestru cu aproape 10%. Eu sper ca viitorului prim ministru si guvernul lui, Boc 4 sau 5, al catelea o fi, sa-i vina mintea la cap.

    Reply
  20. teo

    @Nea: cam aia ziceam si eu

    @Para: curatarea actului de justitie ar rezolva, in buna masura, problema si fara fanteziile pambucciene

    Reply
  21. para

    Oricum, decizia politică se blochează în eşalonul doi, care poate deturna sensul reglementărilor după pofta reţelei transpartinice, deci iarăşi vorbim vorbe.

    Reply
  22. para

    Nu mi-ar fi frică de oligopoluri cât timp am avea o legislaţie simplificată şi o Justiţie eficace.

    Măsurile economice anticriză ar trebui aplicate după curăţirea Justiţiei de Săndei, în opinia mea.

    Reply
  23. Nea

    Atenţie însă la punctul b). Englezii au creat în acest fel nişte monştri (quangos) total lipsiţi de eficienţă şi transparenţă. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar arăta ăştia aici

    Reply
  24. Mumulea

    @escule

    Vorbesti despre o lumea proprie, paralela ?

    Realitate de aici spune ca Suedia era o tara saraca in raportul cu restul Europei doar in 1848, nu si in 1948.

    In 1970 era a 3-a tara din lume in ce priveste nivelul de trai, moment in care socialistii tai au introdus "modelul suedez" pentru a urma o stagnare economica de 20 de ani, urmata de o recesiune pur suedeza de 3 ani pentru trezirea din betie. Din acel moment, "modelul suedez" e in continua destructurare si nu mai exista decat in mintile unora.

    SUA era la pamant dupa razboiul din Vietnam. Tare. Stiu doar ca dupa asta hranea Uniunea Sovietica si pe toti saracii lumii. Confunzi decizia politica de retragere a SUA cu ruina economico-militara. Tari vietnamezii astia, au reusit ce n-a reusit Germania si Japonia impreuna.

    Multe chestii haioase ai mai insirat, dar, deh, scrisul prea mult afecteaza cititul, asa ca ma opresc. Spor la citit, ai timp, ca pari foarte tanar.

    Reply
  25. Riddick

    Cele spuse de Pambuccian implica creşterea şomajului (nu că n-ar trebui luate UNELE din măsurile propuse de el).

    Ca şi renunţarea la subvenţii, încă o torpilă anti-PDL abia mascată.

    Parca "minorităţile" au votat suspendarea în 2007, pentru "salvarea democraţiei", n-aşa ?!

    A dreacului democraţie, când vreo douăzeci de inşi se pomenesc în parlament, având în spate mai puţine voturi decât media unui parlamentar…

    Reply
  26. robert

    Masurile lui Varjuan sunt foarte interesante si bune. Sunt convins ca nu vor fi aplicate niciodata, pentru ca au un mare defect. Sunt destinate romanilor. Or astia nu-si vand tara si nici nu pot sa traiasca fara sprijinul tatukului (indiferent cine e el – stat, iliescu, stalin, baselu, etc).

    D'aia saracu' umbla dupa teoria unificata a campurilor (btw. daca o nimereste o sa avem un nou ainştain; fuck nici asta nu o sa fie roman, dar noi ne vom mandri cu el, oricum).

    Seara buna

    Reply
  27. teo

    Bre, retragerea statului din activitatile alea cu sens economic inseamna inclusiv cedarea spatiului respectiv unor oligopoluri incapabile sa functioneze corect economic si extrem de greu de controlat. Vezi cazul cailor ferate britanice sau piata de medicamente din Romania. Statul roman nu are, nici asa gras cum e, capacitatea administrativa ncesara pentru a supraveghea si aplica propriile reglementari. Sa ne inchipuim ce ar insemna aplicarea utopiei anarho-libertariene a Pambuccianului in conditiile de fata.

    Nu era iremediabil tampit ala care zicea intariti-va statul. Era doar ticalos

    Reply
  28. gabhry_el

    Răsvan Lalu

    bună analogia cu kitsch-ul

    şi ce propune Pambuccian nici măcar kitsch nu e

    asta cu o analogie artistică

    cu una tehnică, nici măcar nu e bricolaj

    Reply
  29. estu

    Florina>glumesti.Carter a venit dupa o perioada aiuritoare, USA era la pamant dupa razboiul din Vietnam.

    excesele au legatura cu ultimele mandate ale lui Bush precum si cu unele decizii ale lui Clintton. care de altfel a avut excedent bugetar. ras complet de Bush apoi.

    dar cauzele stau in buna masura in politica inflationista americana, domnii de la FED pot sa va explice mult mai bine.

    sistemul nu avea cum sa nu ajunga in acest punct.

    ptr multi nu a fost o surpriza ca s-a ajuns aici.

    ci doar ca a durat asa de mult ca sa se ajunga aici.

    Reply
  30. estu

    Blair o fi fost de stanga in sensul ca laburistii fusesera de stanga. politicile lui sunt de tip neocapitalism insa.

    ma rog, prea vast subiectul.

    Cu Suedia greseala nu poate fi mai mare.

    pana prin 1948 Suedia era o tara saraca.

    modelul suedez, de mare succes, a fost un model de stanga creat si perfectionat de Partidul Social Democrat Suedez, daca nu ma inseala pe mine memoria cu privire la denumire.

    deci nu dreapta, ci stanga.

    puternice masuri de stanga, prins asta s-a caracterizat Suedia.

    Reply
  31. estu

    legarea monedei de aur a contribuit, conform multora, la o reactie intarziata in fata marii crize. statul nu a putut sau a ezitat in a furniza lichiditati.

    cu Lehman a fost exact invers in 2008 si asta a atenuat mult socul.

    Reply
  32. Florina

    @estu,

    Si in SUA, criza a fost, printre altele, determinata de perioada administratiei de stinga Jimmy Carter, cind a aparut celebrul Community Reinvestment Act, in 1977.

    Reply
  33. Gebeleizis

    Din cate stiu eu, unul dintre motivele crizei din anii 30 a fost legarea dolarului de aur. Poate ca a facut dl. Pambuccian niste calcule si lui i-au iesit alte rezultate. Daca tot e sa legam moneda de o resursa, de ce nu o legam de resursa umana. La prima vedere pare o resursa limitata dar, daca e sa ne luam de spusele lui Einstein cum ca prostia oamenilor este infinita, atunci sigur nu vom mai avea probleme cu banii. Deci vom fi criza proof.

    Reply
  34. Florina

    @estu,

    Da, Tony Blair e de stinga, in masura in care Partidul Laburist e de stinga. In rest, ti-au raspuns deja para si anarchix.

    Reply
  35. anarchix

    si acum o explicatie:

    Varujan este pur si simplu o distractie. Si revin. Cine vine cu un program de genul PC-ul, NU are cum sa fie de dreapta.

    Elface o chestie geniala. Majoritatea IT-istilor, computer nerds si software developers au un mindset anarcho-capitalist/libertarian. Ei sunt genul care lucreaza pe proiecte si deadline-uri, genul care se bazeaza pe ei insisi. El a inteles asta foarte bine si cine face un poll in randul IT-istilor care au votat va vedea ca multi l-au votat. Simple as that.

    Reply
  36. anarchix

    @ Rasvan Lalu,

    n-am nimic impotriva mises.org si cato.org. Sunt vizitator fidel al site-urilor.

    Americanii, in schimb, au avut "epoca lor de aur" a capitalismului (sec 19 – primul sfert de sec. 20)-asa ca au memoria a ceea ce a fost. La fel cum au avut si Suedezii (aviz amatorilor.Toata bogatia lor a fost facuta de capitalismul ala salbatic, cum ii place lui nea nelu sa spuna. Toata bogatia Suediei este efectul direct al muncii pe bune (nu sindicat, nu guvern, nu nimic))

    Reply
  37. para

    rămâne discuţia despre cum s-a acumulat capitalul privat românesc, şi cât de oportune sunt măsurile în contextul actual.

    Reply
  38. para

    Îmi menţin părerea că ce a înşirat(copiat) Varujan respectă principiul priorităţii proprietăţii private, prezent în toate textele pe care le-am citit despre liberalismul autentic.

    Reply
  39. para

    blair era de stânga, este laburist.

    Criza a pornit de la bănci, şi de la moneda fiduciară. Practic, statele au pierdut controlul asupra monedelor.

    Reply
  40. Rasvan Lalu

    para, si ce daca sunt "idei de drepata" !?

    faptul ca sunt de dreapta, nu le face mai putin aberante

    ele sunt "de dreapta" în aceeasi masura în care Prinsul Pol este aristocrat

    gabhry_el, prostia în sistem e-ntotdeauna mai redutabila, dar astea nu par a fi decât maimutareli preluate de cine stie unde, cum scria anarchix, iar daca-s din capul sau, e cu atât mai trist

    la fel cum despre kitsch nu poti construi exegeze, nici despre aceste ineptii de politica economica nu cred ca se paote discuta serios

    Reply
  41. anarchix

    @ estu

    faci mare greseala sa consideri ca ce este acum se numeste sau este capitalism. State capitalism poate …

    Problema sunt lobby-urile. Nu confunda initiativa privata a omului obisnuit (care de fapt a cosntruit adevaratul capitalism, ala neintinat, u know… 😉 ) cu ceea ce fac marile companii ("adevaratele" exponente ale capitalismului).

    Reply
  42. para

    criza capitalismului a fost provocată de către stat, care, împreună cu băncile, au sponsorizat votanţii stângii.

    Reply
  43. para

    @estu

    statului îi lipseşte interesul pentru profit real, prin însăşi alcătuirea lui. Statul se va gândi la binele public după ce clienţii privaţi-birocraţii sunt serviţi.

    Reply
  44. estu

    Retragerea completă a statului din activități care au sens economic.

    cum adica? scoala are sens economic? spitalele? centralele nucleare?autostrazile? armata?

    ce dracu sa vorbesti despre banalitatile insailate de nenea asta?

    in plus trecem printr-o cumplita criza a capitalismului in care toate societatile vin la stat sa le salveze de competente si viguroase ce sunt si noi ne gandim la limitarea puterii statului pana spre 0. hai 0.5.

    superb.

    Reply
  45. estu

    pe blogul lui theophylle eram banat inca o data, ca astea sunt masuri de dreapta, si nu e bine sa critici masurile de dreapta acolo!

    hai sa o critic pe asta:

    f) Renunțarea la subvențiile de orice fel și utilizarea pârghiei fiscale pentru creșterea accelerată a domeniilor rentabile.

    pai CFRul ar fi o amintire in cazul asta. exemplu englez cu esecul privatizarii cailor ferate ar fi trecut la subiecte tabu. iar exemplu francez cu TGV si profit la ciudatenii inexplicabile si irepetabile.

    si as fi fost iarasi banat in spiritul libertatii de opinie.

    Reply
  46. anarchix

    Hmmm. Interesant, foarte interesant! Vorbim cumva de acelasi Pambuccian care saluta solutia Johannis si care facea aliante cu PSD-ul la greu?

    Vorbitul nu-l costa nimic. Iar toate "ideile" lui nu sunt decat maimutareli preluate de pe mises.org si cato.org.

    Deja a uitat lumea ce mare succes a fost "PC-ul de 200 de euro"?

    Nothing to see here, people. Move along.

    Reply
  47. lucian bol cu cas

    nedormitul :

    Vineri, 4 Iunie 2010 la 3:11 pm

    imi este foarte greu, dar am sa fac asta, aici, pentru pace sufleteasca si progres! incepind de la urmatoarea zicere.

    Reply
  48. para

    hei, mie mi se pare că ar merge.

    Dacă se poate, spuneţi vă rog, de ce nu?

    Toate ideile sunt de dreapta, în opinia mea.

    Reply
  49. gabhry_el

    da, acum e o extraordinară oportunitate pentru stat să privatizeze ce mai poate privatiza

    ia să vedeeem, cine are bani să cumpere de la stat ieftin…

    Reply
  50. lucian bol cu cas

    nedormitul :

    Vineri, 4 Iunie 2010 la 3:11 pm

    si nici cum scotea taitei din carton pe gura w.c. tudor, zicind lighean aragazian! oare de ce imi vine sa strig 'faultira' si 'jolt carton'?!

    admin: m-am plictisit de atîta moderare. Încearcă să te decizi la un singur nick. Dacă fiecare comentator intră cu 15 nick-uri, toată ziua n-o să facem altceva decît să stăm să scoatem comentariile din pending.

    Reply
  51. Adrian R.

    Pambuccian nu este Vosganian, cel care a nenorocit bugetul prin 2007-2008, dat tot Varujan si tot armean.

    Daca ne luam (iar ?) dupa Basescu, numai medicii armeni sint competenti, nu si economistii.

    La prima vedere prea radical, acest armean (Pambuccian), cu certitudine prea infumurat, incompetent si enervant (acum cind da lectii despre iesirea din criza) celalalt armean (Vosganian).

    Reply
  52. para

    Jos cenzura!

    admin: ai băgat comentarii cu link. Platforma e setată să le ia ca spam-uri. Numai că în cazul tău, fiind vorba de mai multe comentarii cu link, a tras concluzia că eşti spammer şi ţi-a băgat toate comentariile în spam. Problema s-a remediat, i-am zis că nu eşti spammer. Dar dacă mai bagi iar comentarii cu link-uri se enervează şi te ia iar de spammer. Ca să nu zic că de nervi s-ar putea să mă bage şi pe mine în spam, că am minţit-o.

    Reply
  53. estu

    m-am intalnit cu domnul Pambucian. ne-a spus celor ce eram acolo ca el lucra, in acel moment , la teoria unificata a campurilor. parul ii era valvoi, nu zic nu.

    uitandu-ma la aceasta superba analiza economica banuiesc ca instrumentele matematice folosite erau ecuatiile de grad 2, regula de 3 simpla si derivarea cu insistenta a lui e^x, pana cedeaza.

    si inca ceva. statul nu are ce sa caute in campurile electromagnetice, ca le perturba.

    Reply
  54. estu

    pe discursul asta si comunismul era minunat, numai ca Ceausescu intinase nobilele idealuri.
    ce vedem acum e efectul marilor defecte ale sistemului.
    e exact societatea capitalista asa cum a evoluat ea datorita fortelor declansate de ea.
    numit-o cum vreti dar asta e evolutia acestui model socio economic.
    cauzele si efectele se intrepatrund.

    Reply
  55. estu

    para>zau? ca in USA? votantii stangii? in UK? blair era de stanga?
    in Italia cu berlusconi?
    in Grecia cine a pornit cu pomenile, nu cumva vin astea de la regimul coloneilor?
    poate in Japonia cu deficit de 200% din PIB?

    anarchix>dar unde e capitalism acum? si unde nu e criza acum?
    societatea actuala e la fel de departata de modelele lui Ricardo si Adam Smith ca si stalinismul fata de societatea finlandeza actuala.
    ce e ala adevarat capitalism?
    o fi bun, nu spun nu, dar defineste-l si verifica-i existenta acum, unde vrei tu de pe planeta.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *