Prietenilor mei de dreapta, care sînt de stînga.

Şi nu cred.

Am şi eu, ca orice om, problemele mele cu prietenii. De pildă, cînd ne certăm de la politică. Surprinzător, cel mai simplu e cu prietenii de stînga. Durează foarte puţin. În fond, cît timp poţi să te cerţi de unul singur? Dacă monologul ţine mai mult de trei minute, dau să plec. Sigur, sînt acuzat că refuz dialogul. Dialogul cu ideea fixă, adică.

Le reamintesc, atunci, că tot ce încearcă să-mi vîndă, toată social-democraţia, provine din “Manifestul Partidului Comunist”, Karl Marx şi Friedrich Engels, 1848. În plus, e relativ normal să fii de stînga la tinereţe, pînă te coci la minte, dar să rămîi necopt nu e vreo izbîndă. Şi Reagan a fost întîi de stînga, a vrut să facă bine la tot poporul. După ce-a devenit de dreapta, a reuşit. Thatcher n-a fost niciodată de stînga, ea a fost lucidă încă din copilărie. Acestea fiind zise, le propun amicilor să schimbăm subiectul. Fiind oameni de stînga, le e foarte greu.

Articolul integral, pe Taxescu.

Facebook Comments

15 Comments Prietenilor mei de dreapta, care sînt de stînga.

  1. Apolodor

    Salutări! Ar putea cineva să posteze textul integral al articolului? Taxescu.ro pare mort, iar Google şi Internet Archive nu au reuşit să îl păstreze integral nicăieri, se pare.
    Mulţumiri anticipate!

    Reply
  2. Red

    Sunt de acord. Ar fi trebuit şterse şi replicile generate de marmidă pentru că ce rămâne nu prea mai are sens. Şi e păcat. La aşa un articol, scris bine şi la obiect singurele (unşpe, la ora la care scriu eu) comentarii sunt referitoare la un isteric, şi în lipsa mesajului original şi şters continuările nu prea mai au nicio logică.

    În afară de asta ne trebuie şi cineva cu care să polemizăm; n-are farmec dacă toţi am fi de acord cu toţi (da bă, ai dreptate; mare adevăr grăieşti; dau o bere; etc). Trebuie şi câţiva antagonişti.

    Pe de altă parte trebuie trasă o linie undeva. După cum spuneam am avut norocul (sau ghinionul?) să văd ce a scris Marmida blue înainte de intervenţia a D-lui Nedormit.

    Reply
  3. Yeba

    @red, multumesc.

    Dar principiul ramine, e frustrant si ilogic sa elimini partial, dar daca proprietarilor nu le pasa, asta e.

    @marmida a tras concluzia gresita din biografia lui particulara, saracul. Dar avea si dreptate, un barbos grizonat – am vazut cu ochii mei 🙂 .

    Reply
  4. Red

    @Yeba.

    Credeţi-mă, n-aţi pierdut nimic. De fapt Bleen şi Ivan Zubeldian au răspuns punctual afirmaţiilor Marmidei. În rezumat, un bărbos grizonat (sic) să nu vină să ne dea nouă lecţii, că învăţământul creşte în pomi deci trebuie să fie gratis, şi singurul de dreapta pe care-l suportă e Valeriu Stoica. Asta primul comentariu (nu cred că am uitat ceva). Au mai fost două sau trei post-uri după intervenţia lui Bleen de la ora 17:00 dar alea nu merită reproduse. Suficient doar să menţionez că şi primul comentariu a fost scris în acelaşi ton cu cele ulterioare şi cred ca ăsta de fapt a fost motivul promovării marmidei într-o categorie mai "privilegiată".

    Reply
  5. Yeba

    Ma scuzati ca intervin, discutia de mai sus n-are nici un sens in absenta marmidei insasi, puneti la loc replica, e frustrant pt tot restul cititorilor. E cald pt toata lumea, sper ca nu v-am enervat si eu.

    Reply
  6. Ivan Zubeldian

    marmida, banuiesc ca faptul ca esti banat nu te impiedica sa citesti. 1. Afla ca poza lui Ducu e una de la Serviciul Roman de Comedie, unde il interpreteaza pe Patriciu. Ducu e un filfizon fara barba si esarfa mov, ma jmechere 2. Apoi mai afla ca Valeriu Stoica a scris o carte impreuna cu Dragos Aligica: "Reconstructia Dreptei". O gasesti in librarii si ti-o recomand. Dupa ce o citesti sa vii sa ne faci un rezumat, poate te de-modereaza Bleen. (en passant ai sa-ti dai seama ce e dreapta) 3. Ai picat la tanc, esti exact modelul desre care scrie Ducu. Mai citeste-i odata articolul si gandeste-te ca e despre tine. (De fapt stiai ca e despre tine, de aia te-ai si enervat asa)

    Reply
  7. Bleen

    Ca să nu mai zic că ai făcut imprudenţa să te iei de Ducu. Şi asta e impardonabil ptr un puţoi din armata lui Cozmîncă.

    Reply
  8. Bleen

    @marmida

    Argumente? Văd că la capitolul crize de nervi te prezinţi bine. Învăţămîntul gratuit nu există. Plătim de 2 ori: 1 dată, prin impozite, a 2 a oară, pe piaţa meditaţiilor. Nu poţi transforma profesorii în sclavi. Şi nici plătitorii de impozit. Nu poţi obliga un copil să rămînă semi-analfabet, doar ca să-ţi satisfaci obsesia egalitarismului. Educaţia "gratuită" e zero, sistemul public e mort iar meditaţiile sînt răspunsul pieţei (ca şi "şpăgile" din sănătate). Iar tu eşti un exemplu tipic de pesedist fătat din ţeasta lui Iliescu şi spuma lui Văcăroiu care a trecut la penelism de cînd cu tandemul de odihniţi Tăriceanu-Crin. Nu vii cu argumente, ci doar cu ofuscări şi nervozităţi pisăloage. Drept ptr care eşti out. M-am plictisit de idioţi şi chiar n-am de gînd să-i tolerez pe Blogary. Aşa că marş la Ciutacu sau Jurnalul!

    Reply
  9. Bleen

    Urmează Bărbosu cu românii lui îndatoraţi, se pregăteşte Mihail Neamţu, intervievat de Kamikaze pe post de Albă ca Zăpada.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.