Real Madrid

Să facem următorul exerciţiu. Să zicem că de ani de zile Real Madrid pierde campionate şi cupe în faţa eternei rivale, CF Barcelona, atît în Spania, cît şi în Europa, că se zbate la mijlocul clasamentului în timp ce Barcelona domină întreaga Europă iar suporterii înfocaţi sînt nevoiţi să trăiească săptămînă de săptămînă umilinţa succesului rivalei şi eşecului echipei iubite.

Preşedintele clubului susţine că Realul nu mai face faţă Barcelonei nici organizaţional, nici financiar şi că va reuşi să oprească seria neagră a invincibilităţii duşmanului de moarte doar dacă fuzionează cu Teneriffe şi Atletico Madrid. O asemenea fuziune înseamnă şi schimbarea culorilor clubului, şi a denumirii, urmînd ca noua echipă care va înfrunta Barcelona să se numească Deportivo de Madrid şi să joace pe Vicente Calderon, stadionul concitadinei Atletico. Suporterilor li se dă de înţeles  că o asemenea fuziune este doar o soluţie temporară, existînd posibilitatea ca într-un viitor neprecizat echipa să revină la denumirea şi culorile tradiţionale.

Cum credeţi că vor reacţiona suporterii înrăiţi ai Realului, membrii galeriei, cei care urăsc de moarte rivala din capitala Cataluniei, cei care trăiesc şi respiră pentru această rivalitate, cei care trăiesc şi respiră pentru rezultatele, pentru punctele, cupele şi poziţiile în clasament ale Realului, cei pentru care Realul e casă şi masă? Ce credeţi că aleg între a vedea Realul învins şi a vedea Barcelona învinsă?

Cum credeţi că vor reacţiona fanii italieni, japonezi, saudiţi, români, britanici sau de aiurea ai Realului, cei pentru care Real Madrid e Real Madrid, e celebrul echipament alb, e coroana regală din blazon, e stadionul Santiago Bernabeu, e legendara echipă a lui Puskas, Di Stefano, Butragueno, Raul sau Zidane, cei pentru care Real Madrid se confundă cu însăşi istoria fotbalului sau, mai bine zis, cu mitologia fotbalului? Cum vor reacţiona aceştia cînd va trebui, din motive pragmatice care ţin de rivalitatea din clasament între Real şi Barcelona, să-şi plătească abonamentul TV ca să urmărească pe Deportivo de Madrid, jucînd pe Vicente Calderon, în echipament roşu-albastru?

Facebook Comments

16 Comments Real Madrid

  1. Hantzy

    Ce ar face fanii? De ce e decisiv acest lucru? Sunt fanii unei echipe singurii beneficiari ai jocului si, prin urmare, singurii indrituiti a decide asupra echipei?

    Nu e cumva mai degraba vb de un contract imaginar in care fanul are doar avantajul unui client fidel? Trebuie atunci ca partenerul sau, in speta clubul de fotbl, sa-si axeze strategia de marketing doar pe fidelitatea acestuia? Oare n-ar fi toti madrilenii mai castigati, mai mandrii si, brusc, mai suporteri daca, in sfarsit, o singura echipa locala, mai puternica si mai pragmatica i-ar stalci pe catalani?! Si daca, pierzand suportul a 30 la suta dintre fani (ramasi insa fara un idol competitiv, fapt care i-ar deranja mai mult chiar decat infrangerea echipei favorite!), ar castiga in schimb cateva milioane de madrileni, ar merita atunci schimbarea culorilor?

    Si nu in ultimul rand ar castiga si Barca, caci doar un competitor puternic iti mentine tonusul ridicat. Si, in final, ar castiga intreaga Spanie!!!

    Reply
  2. segondo nome

    Comparatia sugerata e fundamental gresita. Bleen intreaba-te atat: de ce tin suporterii cu echipa favaorita? Raspunsul e complex, tine de un mecanism psihologic de identificare si proiectie. Suporterul se identifica cu echipa ("ai nostri") asta fiind esential in mecanismul de proiectie care ii ofera satisfactie atunci cand echipa invinge (desi el de fapt nu castiga absolut nimic din aceea victorie).

    Decizia de vot e cu totul si cu totul altceva. Sigur, exista printre votanti si "suporteri" care pun stampila "ca sa iasa ai nostrii". Dar preponderent ei sunt in tabara Basescu pentru ca el este singurul politician care a jucat cartea identificarii (Iliescu a jucat cartea tatucai, alta mancare de peste, alt mecanism psihologic). PNL nu are prea multi "suporteri" asa ca fara suparare dar sociologic analogia dumitale e slaba spre irelevanta.

    Reply
  3. Liviu Iordache

    Comparatia sugerata, excelenta idee, merge si mai departe: Florentino Perez a cheltuit, in scop pur electoral, aproape 200 milioane de euro, indatorind clubul pe urmatorul deceniu, pentru doar 2 jucatori, Cristiano Ronaldo si Kaka, dintre care al doilea a fost accidentat un an. In ultima etapa, Real a facut egal cu lanterna rosie, Almeria, pierzind contactul cu Barcelona. Iar Barcelona are jumatate de echipa, inclusiv Messi, din centrul propriu de copii si juniori…

    Reply
  4. jay

    da, daca te compari cu Barcelona, esti pe spate ca trebuie sa iti schimbi culorile in cele ale rivalei.

    dar daca te compari cu …Ceahlaul Piatra-Neamt, stai chiar bine! aia, saracii, trebuie sa joace in continuare in portocaliul! 😉

    Reply
  5. underscore

    Mai mult seamana a Binamo si Minamo, echipe cu actionariat oarecum variat in aparenta da cu cozile incurcate si incuscrite de fapt. Uneori i se mai aprinde orgoliu unui Vorcea si sare la gatu' altui co-actionar nou venit si cam naiv cu vorbe de genu "ia sa mai taca el din gura, numa clanta e de el, n-a bagat bani si butelii in clubu asta ca mine, am adus de acasa".

    Violetul e totusi de alta parte, la sponsorizatii de Liberan Patricioleum, unii care au plictisit pe toata lumea de cand tot anunta ca anul asta iau campionatu' da mereu isi taie craca singuri.

    Cand intra in impas financiar vand cate un bun al clubului la straini. In acte se declara 1 milion, bani vin vreo 5.

    De 15 ani se bat cu pumnul in piept ca lupta din toate puterile sa distruga cooperativa, cand is intre ei nefilmati se strofoaca s-o tzie puternica.

    Unii ii mai acuza ca au reciclat staff-ul de la victoria bucuresti, moreni, scornicesti..da e oarecum neclar.

    Nu prea are rost sa se concentreze pe competitiile europene, e prea mult de fugit sa le iei banii.

    Mai vine cate un binamovist sa cante cu galeria "nu e minamo" si a 2-a zi se transfera la minamo avand un mare respect fata de fani, evident.

    In rest…m-a facut jigodie, l-am facut zdreanta, da' nu ne-am jignit si ne-am impacat.

    Fanii ?

    Nascut si crescut anti….

    Reply
  6. nedormitul

    barcelona e un club ai cărui acţionari sînt chiar suporterii. e un fel de cap, dar nu a fost făcut cu forța. nimeni nu le-a confiscat iubirea și sufletele. posibil ca într-o mare măsură aceeaşi situaţie să fie şi la madrid. oamenii ăia au abonamente la meciuri, cumpără accesorii și gadgeturi inscripționate, au abonament plătit la canalele tv ale respectivelor cluburi. își susțin sufleteşte şi financiar cluburile şi cer, la schimb, performanţe. managerii, trecători, răspund în faţa suporterilor. iar suporterii sînt mulţi, dar şi greşelile sau gafele făcute de manageri sînt puţine.

    dacă e să ne gîndim bine, pînă şi echipe cu patron, cum sînt chelsea sau milan le dau socoteală suporterilor. pentru că fără suporteri acele echipe nu ar mai exista.

    Reply
  7. Merechene

    O situatie similara este si in F1. Se mai uita cineva la curse?? m-as mira…

    Fanii intotdeauna isi vor aduce aminte cat de tare a fost echipa lor favorita, ce piloti extraordinari erau odinioara…cand echipa este mediocra insa, o lasi mai moale, nu te mai implici emotional, ramai mai departe fanul ei, dar la un moment dat nici n-o sa te mai intereseze ca si-a schimbat numele, ca un pilot de la McLaren piloteaza un Ferrari (ma rog, te oftici putin 🙂 )sau ca tataia Schumacher s-a reintors la F1.

    singura deosebire intre fotbal si F1 este ca, in F1, toate echipele sunt la pamant si nu mai ofera spectacolul pe care cu totii l-am astepta. as spune ca la fel se intampla in politica romaneasca. niciun partid nu merita sustinerea romanilor, fie ca se prostitueaza sau isi schimba denumirea.

    apropos…cine mai este la McLaren?!

    Reply
  8. Titus L

    Suporterii inraiti ai Realului se duc si sparg geamuri pe strazi, devasteaza sediul clubului, arunca cu cockteiluri molotov, se bat cu jandarmii. Cei care scapa nearestati se vor rafui apoi la prima ocazie si cu Barcelona in aceeasi maniera.

    N-ai sa vezi asta in Romania. Dar nici sa voteze cu PDL-ul.

    Reply
  9. nedormitul

    tucu

    aşa cum barcelona nu va înlocui niciodată realul (nu pune un suporter madrilen să susţină barcelona), nici pdl-ul nu va putea atrage din nucleul dur al pnl-ului. sînt cei care au rămas la pnl pentru că au considerat şi consideră că pdl-ul este un partid emanat din fsn. duşmani de moarte. comunişti. dar pdl-ul poate învăţa altceva. că trebuie să limpezească niște ape.

    Reply
  10. Ionescu Latul

    Se va intampla cum s-a intamplat cu Petrolul Ploiesti. La presiunea suporterilor echipa va fi cumparata de Primarie. Se facusera promisiuni in sensul asta in campania electorala.

    Reply
  11. nedormitul

    real madrid nu-şi face rău numai sieşi, ci şi barcelonei. o echipă de talia barcelonei fără un adversar n-ar însemna nimic, atîta vreme cît aceste echipe se hrănesc din rivalitate. cine ar pierde cel mai mult, publicul.

    Reply
  12. tucu

    @Bleen

    Suporterii inraiti vor injura dar din nefericire o parte dintre ei isi vor calca pe inima si vor sustine echipa.

    Ca sa atragi acesti suporteri va trebui ca Barcelona sa le ofere ceva asemanator cu Realul.

    Ca sa revenim la oile noastre ,va trebui ca PDL ul sa scoata din mineca si sa puna in frunte un individ care sa aiba ceva din atuurile lui Antonescu si anume-nu are istorie inainte de 89,nu ere istorie FSN ista,nu s a uzat in fata camerelor,are un discurs modern si fluent.

    Parabola ta face legatura cu postarea precedenta a Dlui Lazaroiu .

    Ce va face PDL ul in situatia (nesperata ) in care PNL ul isi pierde identitatea si mesajul.

    Raspunsul ar fi simplu -il inlocuieste.

    Totul este ca PDL ul sa gaseasca cu cine. Cu Blaga in nici un caz.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *