Cum sa ratezi o ocazie

Spălam vase și mă întrebam: Ce vrea să zică @Paul Dragos Aligica cu teoria aia cu suboptimalul, cu binele de detaliu care face rău ansamblului? Și la un moment dat, pac! Nu, nu mi-a căzut o farfurie pe jos. Mi-am dat seama ce voia să zică Aligică. Voia să zică că un monolit de 70% ți-o trage de mergi restul mileniului mai crăcănat decît dacă ai ieși de la Blue Oyster Club. Și forțarea unui război acum ar păstra monolitul intact și l-ar scoate pe Băsescu din joc. Adică, și mai pe românește:

Băsescu zice pas propunerilor lui Ponta. ”Să ți le bagi în cur, Ponto, eu îi vreau pe Morar și echipa.”

Ponta, pentru a-și putea păstra autoritatea în partid, e nevoit să se arate dur și, mai ales, să facă întocmai după cum dictează furia partidului rănit.

Nu este numit niciun procuror. Mărul discordiei dintre PNL/Intact și PSD dispare ca prin farmec. Ponta, cu autoritatea știrbită, cu propriul partid urcat în cap și rivalii adulmecînd, este nevoit să marșeze pe suspendare. În două-trei luni se organizează alegeri prezidențiale anticipate. Crin Antonescu, aflat pe cai mari, cu un Ponta slăbit, candidează din partea USL și cîștigă fără drept de apel (aici nu există loc de îndoieli).

Crin Antonescu numește judecătorul CCR. Ha ha, să văz eu atunci cum societatea civilă o să-i ceară să-l numească pe Morar! (scena e atît de savuroasă că parcă parcă aș vrea să se întîmple). Ponta sau ministrul justiției, probabil liberal, face propunerile de procurori șefi iar președintele Crin Antonescu îi numește.

Odată dispărut pretextul de zîzanie dintre PNL și PSD, numirea procurorilor șefi, odată dispărut Băsescu, pietricica care poate bloca o rotiță care, la rîndul ei, poate bloca întreg angrenajul, USL-ul merge înainte cu Crin președinte și unitate de monolit pînă la următoarea ocazie de ruptură. Însă Crin este președinte pînă cel devreme în 2018.

Dacă procurorii șefi nu sînt numiți și propuși acum, în această situație, adică peste capul PNL, vom avea cel mai probabil suspendare și demitere, alegeri prezidențiale anticipate și Crin Antonescu președinte. Iar următoarea propunere se va face în 2016 primăvara, înainte de alegerile parlamentare, tot de un ministru al guvernului Ponta, numai că atunci președintele care îi va numi va fi Crin Antonescu. Cel devreme pînă în 2019 procurorii șefi sînt o afacere internă a USL. Există șansa ca acum, în această primăvară, să fie totuși o afacere Ponta-Băsescu iar de la anul să nu mai avem USL și, în consecință, nici Crin Antonescu președinte. Repet, în 2013 și 2016 procurorii șefi sînt propuși de un ministru al guvernului Ponta și numiți de Băsescu și următorul președinte (șansele ca următorul președinte să nu se numească Ponta sau Antonescu sînt de 1%).

Unii vor spune: da, domnule, dar și dacă îi negociază Băsescu și Ponta, și dacă îi decide USL, tot aia e. Tot niște mafioți sînt. Nu e așa. Totuși procurorul șef al DNA, în varianta Băsescu-Ponta, este Laura Kovesi. E un cîștig față de o variantă exclusiv uselistă. Și Kovesi e procurorul șef al DNA, deci nu e un cîștig mic.Ca să nu mai vorbesc de efectele politice: trece varianta Ponta-Băsescu, se rupe USL și avem alegeri prezidențiale în toamna lui 2014, nu trece varianta Ponta-Băsescu, avem alegeri prezidențiale anticipate, cel mai posibil în vara aceasta.

PS. Uitați-vă la copilul ăla care vrea să dea cu bombe nucleare numai ca să-și impună autoritatea la curte,

Facebook Comments

15 Comments Cum sa ratezi o ocazie

  1. Blogary

    Și primele două suspendări au trecut de CCR. Avizul CCR e consultativ. Dacă schimbă legea referendumului, șansele sînt de 100%.

    Reply
  2. EroulBula

    Basescu a ales solutia optima avand in vedere conditiile. Spre usurarea tuturor, in 2014 dreapta va avea un candidat solid, in fata caruia n-ar rezista nici Ponta, nici Antonescu, nici Oprescu: A zis Videanu ca se baga el :-))))

    Reply
  3. Petran Virgil

    Si totusi o noua posibila suspendare nu ar trebui sa treaca mai intai de ccr?? Si daca da, ce sanse ar mai avea usl ca sa-l suspende pe presedinte ?

    Reply
  4. meioza

    Am și eu o mirare (sînt plin de mirări în ultimul timp): cînd era vorba de rocada Morar – Kövesi, în afară de antene&co, nimeni nu zicea ceva împotriva lui Kövesi… părea să fie foarte bună pentru DNA.
    Eu nu știu dacă Kövesi e bună sau nu pentru DNA, dar oare ăia care strigă acum împotriva ei or fi principiali?

    Reply
  5. KozmoNautu

    cand parlamentul iti este in proportie de 70% impotriva nu te poti numi altfel decat ca esti in defensiva. da, ai fost pe cai mari din 2005 pana acum, ai facut ce-ai vrut, l-ai pus pe Morar pentru ca iti permiteai, toata lumea e de acord cu asta, te-a felicitat si inca te felicita pt acest lucru, problema e insa momentul 2013, ce faci poti face cand nu mai esti pe val, cand nu mai ai toate parghiile la dispozitie.
    pai, dpmdv atunci cand esti in defensiva nu poti face altceva decat sa limitezi pierderile. stii ca pierzi, depinde cu cat. e chestia de nuante, de a accepta si griul, nu numai alb si negru. voi da un exemplu concret: pokerul. in poker (fara legatura cu Crin, va rog), poti transforma pierderea in castig. cand stii ca a venit randul sa pierzi (statistic vorbind nu poti castiga intotdeauna, sunt maini pe care le castigi si maini pe care le pierzi, important este ca pe termen lung sa iesi pe plus !!! ) poti limita pierderile, adica in loc sa pierzi 100 lei poti alege sa pierzi 60 lei. diferenta este un castig de 40 si (daca esti destul de rece si calculat) te vei duce acasa iar de maine vei juca din nou, ca si cand nu ai pierdut 60 lei, fara patima si onoare, ci pur si simplu pentru un eventual castig (care mai devreme sau mai tarziu va veni).
    din 2005 pana acum s-a castigat, de acum incolo se pierde. cat, nu se stie, dar sigur nu la nesfarsit. mai devreme sau mai tarziu se intoarce iarasi roata. rabdare si tutun. si fara jihaduri (a se citi onoare). daca ar fi dupa unii (vezi comentariul de pe facebook) in numele onoarei, Basescu ar trebui sa mearga pana la suspendare=demisie=pierderi totale. ca sa pastram rationamentul, hai sa pierdem toti cei 100 lei.
    nu e asa ca e genial ?

    Reply
  6. picus

    De unde se vede ca inteligenta politica a lui Basescu este cu mult peste cea a sustinatorilor sai. Cam ca Bleen grai si D.C.Turturica.

    Reply
  7. Nea

    Băi frate, habar n-aveam cât de principiali sunt concetăţenii mei! Nu mai zic că înainte de 89, se pare că erau vreo 3 turnători din 10 cetăţeni. Că, pe 22 decembrie 1989, la ora 12.00 fix, nu mai era niciun membru PCR din cele vreo 5 milioane care fuseseră la ora 11.59.59. Că 70-80% au votat cu partidul celor care au fost implicaţi în uciderea a 2000 de români. Că 70% fac azi alergie când spui că Voiculescu + Năstase sunt hoţi sau că jumătate din conducerea PNL sunt foşti turnători. Că pe regalişti nu-i deranjează nici cât negru sub unghie evoluţia lui Mihai dinainte de 47 sau de după 90. Că Badea le pare o Jeană d’Arc.

    Important e să se pună lupa moralităţii pe Băsescu, când luptă cu spatele la perete cu haidamacii lui Felix. Huo, Machiavelli!

    Reply
  8. Canadiana

    Categoric, Base a facut cea mai buna alegere intr-o situatie foarte defavorabila. Alternativa (alegere facuta de PNL/Voiculescu) ar fi fost abslout dezastrouasa. Dar ca sa vezi asta trebuie sa ai o gandire logica, eliberata de umori corporale.

    Reply
  9. SimonaM

    Există oameni care doresc ca Băsescu să se opună numirilor și să-și dea demisia, ca să mulțumească fanii.  
    Un comentariu pe Facebook, la o postare a lui Sebastian Lăzăroiu:
    ”Privind in urma d-le https://www.facebook.com/sebastian.lazaroiu , din ultimele zile imi raman cu un gust amar. Nu, Morar nu merita atitudinea presedintelui, care i s-a aliat lui Ponta urechidu-l ca daca mai vorbeste neintrebat il intreaba de constitutionalitatea detasarii lui. Numirile de la PG si DNA sunt ilare, parerea mea. Cine stie activitatea celor nominalizati si e usor de aflat, se indoaie de ras, daca nu de plans. De ce a facut acest compromis Basescu nu ma mai intereseaza. Ca vointa lui e impotriva unei masinarii de 70% de procente e irelevant pentru mine din moment ce efectul e compromisul masiv. Daca si-a dorit vreodata sa ramana in istorie , acum nu era momentul pentru compromis. Mergea pana la capat si ajungea la demisie, era mai onoranta si un semnal clar pentru noi astialalti care mai credeam in el. Pentru ca prin acesta, senzatia mea este ca a alimentat toata retorica negativa a acestor ani impotriva lui si ne-a piredut si pe noi astialati care am crezut in el. Dar cine sunt eu sa-i fi cerut sa fie eroul natiei pana la capat? Sanatate.”

    Reply
    1. Ciprian P

      SimonaM dupa nenea asta, Mihai I cand a abdicat, le-a aratat el. I-a rupt pe comunisti si i-a mobilizat pe sustinatorii sai.. oh!
      Multumesc!

      Reply
    2. Yeba

      SimonaM , demisie, ce nobil sună acest cuvânt! Chiar la asta nu m-aș fi gândit, nici eu și nici măcar useliștii, săracii, deduc că feisbukul ăsta e o grădină cuprinzătoare. A rămas cu o frustrare că a câștigat Băse la masa verde.

      Reply
      1. SimonaM

        Yeba SimonaM 
        Deci tanti de mai sus e persoană cu prințipuri. Nu suportă s-o deazmăgească Președintele Ei.
        E o specie pe cale de bruscă înflorire, azi am descoperit mai mulți care-i cer lui Băsescu să demisioneze, inclusiv cu exemple din Maniu. Ba, am văzut că i-a fost dat exemplu și Coposu, a cărui moarte a ajutat ajungerii la putere a PNTCD. De unde putem deduce că dacă tot nu demisionează, ar putea măcar să dea colțul. Din patriotism, nu altfel.

        Reply
      2. Beavix

        Yeba SimonaM sa vedeți lui Ponta câți îi cer acum demisia. Cunosc un fan înfocat uselist care-l face acum pe Ponta „plagiatoru’ dracului”! :))

        Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.