Justitiarii si Basescu

Timp de 8 ani Morar și Kovesi au fost negociați politic de Băsescu, premierii în funcție, partidele de la guvernare, miniștrii de justiție. Toate numirile, delegările, redelegările, detașările și redetașările au fost rezultatul voinței politice și negocierilor politice. Cei doi nu au cîștigat niciun concurs, nu au fost propuși sau votați de cei din sistem. Au fost negociați și numiți politic.

Au fost numiți de un om politic care a făcut selecția cum a crezut el de cuviință. Propunerea a fost făcută cu acordul premierului (Tăriceanu sau Boc), partidelor de la guvernare (PNL, PD, UDMR, UNPR etc) iar numirea a făcut-o Basescu. Dacă partidele sau premierii se opuneau, ministrul nu putea propune niciun Morar sau Kovesi. Dacă premierul sau partidul de guvernare zicea; eu nu-l vreau pe ăsta sau pe ăsta și daca îi propui pleci din guvern sau trîntim guvernul, ministrul de justiție nu putea numi pe nimeni. Nu a fost niciun concurs ci o selectie organizată de ministru. Prima oară. După aia n-a mai fost nimic, ci doar numiri și delegări/redelegări decise politic. Politicienii de la putere au zis: noi îi vrem pe ăștia, ăștia să fie.

În 2005 și 2006 Monica Macovei a organizat o selecție bazată pe interviuri. Nu au fost criterii și punctaje publice. Ministrul Justiției, Monica Macovei, om politic, a ales cîștigătorii și și-a asumat alegerea. Nu a existat un concurs organizat de un organism independent, cu criterii și punctaje clare. Monica Macovei a intervievat candidații, i-a evaluat și i-a ales pe cîștigători. Propunerile sale au fost acceptate de prim ministrul Călin Popescu Tăriceanu, de partidele din arcul guvernamental, PNL, PD, UDMR și PC și au fost transmise mai departe CSM-ului. Unul dintre cei doi propuși, Laura Codruța Kovesi, nu a primit aviz pozitiv de la CSM, însă Monica Macovei i-a susținut, politic, cauza în fața Președintelui Băsescu și a obținut numirea sa ca Procuror General.

Cei doi s-au dovedit a fi alegeri foarte bune, deși astăzi văd că Laura Codruța Kovesi a fost reevaluată și s-a descoperit, după opt ani, că e incompetentă și fraternizează cu mafioții. Îngerii se împart în grupări care judecă după criteriul apartenenței la grupare.

Este Tiberiu Nițu o alegere bună? L-am văzut la interviul de la CSM și, judecînd după acel interviu, este o alegere catastrofală. Nu mi-a venit să cred că omul ăla e procuror. Un golănaș labil psihic, un isteric cu capsa pusă, suferind de mania persecuției, impertinent și plin de tupeu. Societatea civilă, presa, poporul în integralitatea sa, chiar și oamenii politici au dreptul de a critica propunerea lui Ponta, de a încerca să-l convingă să renunțe la ea, de a-i cere socoteală. Însă nimeni nu-i poate lua ministrului justiției dreptul de a propune procurori șefi și de a-și asuma propunerea. Așa au făcut și Monica Macovei, și Cătălin Predoiu.

Macovei a făcut două alegeri bune (înțeleg acum că de fapt ar fi făcut o alegere bună și una proastă). Ponta a făcut o alegere bună și una proastă sau foarte proastă.

În continuare, să recapitulăm faptele de arme ale Grupării Justițiarii:

  • I-au acuzat pe Băsescu și Ponta că au făcut un troc politic, în condițiile în care toate numirile, delegările și redelegările la limita legii ale lui Kovesi și Morar au fost rezultatul unor trocuri politice patronate de Băsescu
  • L-au acuzat pe Băsescu că a trădat justiția și a pactizat cu dușmanul (nu numai cu Ponta, dar și cu Voiculescu) în condițiile în care Morar și Kovesi au ajuns și au rămas procurori șefi timp de aproape opt ani datorită trocurilor politice făcute de Băsescu, cel care a luptat cu întreaga clasă politică și mediatică pentru a proteja justiția și politicienii justițiari
  • Au acuzat-o pe Laura Codruța Kovesi de incompetență, susținere a mafioților și pactizare cu dușmanul după ce șase ani au susținut-o în funcția de Procuror General fără să zică nimic (adică au mințit publicul șase ani de zile). Kovesi a devenit nefrecventabilă și chiar indezirabilă în mai puțin de 24 de ore, după șase ani, un record greu de atins (trebuie să recunoaștem că trebuie să ai un caracter yoghin pentru un asemenea șpagat cu săritură și întoarcere de 180 de grade în numai o fracțiune de secundă)
  • L-au acuzat pe Ponta că nu alege candidații în urma unui concurs transparent în condițiile în care nici Kovesi, nici Morar nu au fost propuși niciodată la șefia PG și DNA în urma unui concurs transparent
  • Au transformat demisia de la PG a lui Daniel Morar dintr-un gest normal și tardiv într-un gest eroic și un cap de acuzare la adresa trădătorului Băsescu, în condițiile în care Daniel Morar nu a refuzat numirea la CCR și a cauționat astfel un posibil troc politic făcut între Băsescu și Ponta (dacă Ponta și Băsescu au făcut un troc politic, numirile lui Pivniceru și Morar la CCR sînt parte a acestui troc).
  • L-au acuzat pe Băsescu că a făcut un troc politic și că acest lucru e imoral, dar în același timp i-au cerut să facă un troc politic prin care să-l pună pe Morar Procuror General. Au cerut competiție și în același timp au cerut ca Morar să fie numit procuror general.
  • În loc să critice propunerile lui Ponta și să încerce să-l convingă pe acesta, prin presiuni publice, să le schimbe, au sărit copilărește la gîtul lui Băsescu. Și asta fiindcă în toți acești ani au dezvoltat un comportament de răzgîiați iresponsabili care se dau cu curul de pămînt, urlă și astfel primesc tot ce vor de la Băsescu. Cînd Băsescu nu le dă ce vor, îl scuipă. Toate acestea în condițiile în care mingea e în terenul lui Ponta, nu al lui Băsescu. Propunerile lui Ponta nu au fost încă transmise CSM-ului, nu au primit avizul CSM și nu au ajuns la Băsescu. Băsescu nu a numit pe nimeni încă. Deci nu el trebuia să fie ținta. Pînă acum Băsescu a făcut trocurile politice prin care i-a impus pe Morar și Kovesi aflîndu-se în poziții de putere, cînd avea guvernul și majoritatea parlamentară. Acum nu mai are guvernul și majoritatea parlamentară. Iar majoritatea parlamentară este cea care propune procurorii șefi. Să fie extrem de clar. Așa a decis Gruparea Justițiarii în 2005, fiindcă atunci avea majoritatea parlamentară.

Băsescu s-a aliat, s-a împrietenit, a negociat și s-a afișat cu tot felul de politicieni nefrecventabili, a suportat toate lăturile inimaginabile timp de nouă ani, inclusiv la adresa familiei, a dus campanii electorale, a cîștigat alegeri, a devenit inamicul numărul 1 al clasei politice și al poporului și pentru a le ține spatele lui Morar și Kovesi și tuturor celor din Gruparea Justițiarii, ca să-i protejeze de mocirla politică și să-i lase să se joace de-a Imaculații. Da, ei toți au cămășuțe albe, curate, imaculate, iar el e plin de noroi din cap pînă în picioare. Acum îl arată cu degetul acuzator.

Cît despre Morar, o fi un foarte bun profesionist și un luptător, dar ca să-și măsoare caracterul are nevoie de un cîntar cu precizie atomică, care cîntărește la miimea de gram. Și nu e singurul din Gruparea Justițiarii în situația asta. Eu încă mai aștept retragerea lui Morar de la Curtea Constituțională și revenirea în lupta anticorupție, chiar dacă nu pe un post de șef.

Ne place sau nu, procurorii șefi sînt propuși de un om politic, ministrul justiției. Așa e din 2005. Pentru a putea propune anumite nume, ministrul are nevoie de susținere politică din partea prim ministrului, partidului politic din care face parte și liderilor coaliției guvernamentale care menține guvernul în funcție. Poate că nu e cea mai bună soluție. Poate că propunerea de către CSM e o soluție mai bună (personal, nu sînt de acord cu castele necontrolabile și mă bucur cînd o castă e demantelată – pe termen lung e sănătos). Poate că e mai bine ca Institutul Național al Magistraturii să organizeze un concurs cu locuri iar primii clasați să devină procurori șefi, fără a mai fi nevoie nici măcar de numirea de către Președinte (o soluție care ar putea entuziasma pe mulți dar mie orice soluție care nu implică controlul cetățenilor asupra funcționarilor publici direct sau prin intermediul reprezentanților, politicienii, mi se pare sinistră). În opinia mea, toți funcționarii publici, aparținînd tuturor autorităților statului, care ocupă funcții de conducere, trebuie validați politic, dacă nu prin vot direct măcar prin intermediul reprezentanților cetățenilor (politicieni se numesc acești reprezentanți). Dar dacă actualul sistem  nu e bun de ce nimeni nu a zis nimic pînă acum? De ce nu s-a încercat schimbarea legii în 2006? Sau în 2009? Sau în 2011?

Evenimentul Zilei, 10 august 2005: Ministrul Macovei a explicat că l-a ales pe Daniel Morar în urma unui interviu la care au participat mai mulți procurori și că a ținut cont și de recomandările primite. ”L-am chemat la interviu pe Morar, iar la selecție au participat, alături de mine, și consilieri din afara instituției”, a explicat ministrul justitiei. (sursa)

Știrile ProTV, februarie 2009: Predoiu a afirmat ca are zece motive pentru care il sustine pe Morar la conducerea DNA. Printre motive, Catalin Predoiu a enumerat increderea procurorului general al Romaniei, Codruta Kovesi, in Daniel Morar, precum si faptul ca acesta si-a schimbat atitudinea in ultima perioada fata de presa. Predoiu a mai invocat increderea pe plan extern de care se bucura procurorul sef al DNA. (sursa)

PS. Morar și Kovesi aveau dreptul la maximum două mandate a cîte trei ani în funcția de Procuror Șef al DNA și Procuror General. Adică șase ani. Morar a fost procuror șef DNA din august 2005 pînă în august 2012, adică șapte ani și două luni.

PS2. Nu este o bătălie între principii și realpolitik. E o bătălie între grupări.

Facebook Comments

54 Comments Justitiarii si Basescu

  1. Bleen

    Miron Damian

    ”Termeni magici”. Am mai scris despre ei, le-am dedicat un articol acum vreo trei ani. Apar adesea în dezbaterile publice de la noi provocând invariabil confuzie și haos. Un termen obișnuit devine ”magic” atunci când cei care îl folosesc consideră că el are abilități și însușiri care de fapt îi lipsesc, nu are cum să le aibă.
    Termenul magic de astăzi? Din dezbaterea apropo de numirea șefilor de parchete? ”CONCURS”. 
    Un concurs chiar are sau poate avea câteva trăsături foarte bune. Dar în discuția asta e folosit ca și cum simpla lui aplicare ar putea să ducă automat la selecția celor mai buni din domeniu, indiferent, nu, ba chiar împotriva voinței celor care îl organizează. Cum? Magie pură! 
    Naivitate pură, și refuzul de a învăța pe baza experienței, să-mi scuzați franchețea. Nici vorbă de așa ceva. Cristi Ghinea spunea într-un interviu cum Mona Pivniceru a organizat un simulacru EVIDENT de concurs și selecție pentru alegerea lui Irimie. Nu știu dacă dl Ghinea a realizat consecința imediată, un alt MJ, cu ceva mai mulți neuroni ca Muona (adică, aproape oricine, chiar și de pe scena politică. cu siguranță că V. Ponta intră în categoria asta) poate organiza un concurs care să ajungă la rezultate similare – nu trebuie chiar Irimie, poate fi un anume procuror, să zicem, Bălan – concurs care să nu fie deloc EVIDENT că e un simulacru. Din contră. 
    Căci nici măcar MCV n-a avut pretenția să scrie altcineva decât MJ regulile și să jurizeze. Și cum credeți că le vor scrie subordonații lui Ponta? Ca să iasă cineva din echipa Morar? Sau o să scrie, de exemplu, că se punctează ”cunoașterea generală a activității din Parchetul General/DNA”, iar apoi la examinare – transparentă, publică! – unii candidați vor ști foarte bine întrebări încuietoare gen ”ce procent din dosarele DNA au stat în instanță mai mult de 2 ani?”, ”câți procurori DIICOT sunt în județul Botoșani?” șamd. Le vor ști atât de bine, ca și cum le-ar fi știut dinainte, și vă asigur că nu e nicio magie cum s-ar putea realiza asta. 
    Și atunci, ce-ar mai fi putut face și negocia președintele? ”Uite frate, concursul pe care l-ai vrut, au ieșit Bălan și Sâmpetru – nu, ăștia n-au ieșit, dar înțelegeți ce vreau să zic – de ce nu vrei să-i numești? Trebuie să schimbăm legea, atunci, sau să te suspendăm.”

    Reply
  2. Emil Stoica

    Daca au fost numiti pe criterii netansparente acum 8 ani, asta nu inseamna ca aceleasi criterii netransparente trebuiesc aplicate si acum, nu de alta, dar nu vom putea iesi niciodata din mocirla. Institutiile statului trebuie sa fie puternice, profesioniste si sa nu fie afectate politic; altfel atunci cand apar dificultati economice ce se reflecta electoral in diferiti mici despoti, exista riscul ca acesti despoti sa preia puterea, sa o faca absoluta si apoi sa abuzeze de ea. Remembe 1933.

    Reply
    1. Emil Stoica

      @OstapB Emil Stoica : eu cer criterii transparente si de competenta de cand am inceput sa scriu in 2007. Nu sunt singurul. Teoria si practica sunt destul de clare si usor de aplicat. Din pacate, nimeni ne le-a aplicat. Atata timp cat cautam tot timpul scuze nu vom putea avea buna guvernare in Romania.

      Reply
  3. frenco

    monica macovei nu era om politic cand a facut nominalizarile. era independenta. deci logica ta nu sta in picioare!

    Reply
    1. Bleen

      frenco Nu există miniștri apolitic. Toți miniștri sînt oameni politici. Guvernul în sine este o autoritate politică. Ca și parlamentul, cel care dă guvernul. Toți miniștri sînt susținuți politic de un partid sau coaliție parlamentară. Guvernul este susținut politic de parlamentarii aleși politic. Există miniștri care nu sînt membri de partid, așa cum era Macovei în 2005. Însă Macovei era în guvern ca ministru susținut politic de Alianța DA, alianță formată din PNL și PD, deci nu era nici pe departe independentă.

      Reply
  4. meioza

    Mirarea mea e alta: dacă în Constituție scrie că CSM face propunerile, iar legea schimbată în 2005 zice că Ministrul Justiției propune, CSM avizează, președintele numește, de ce dracu’ nu a contestat PSD-ul legea asta la CCR? Singura explicație e că le-a convenit tuturor (explicație confirmată de faptul că legea nu a fost schimbată de nimeni în 8 ani, spre deosebire de legea electorală care a tot fost schimbată)

    Reply
  5. BogdanL

    Nu stiu cum
    se indragostesc oamenii astia de structurile pe care le pun pe picioare, de ajung sa le identifice cu propriile
    progenituri. Cand sunt pusi in fata situatiei de a face pasul inapoi si a lasa
    pe altul (bun, rau, cum o fi), isi redefinesc natura brusc: nu mai sunt functionari,
    ci parinti responsabili, fara de care “puiul” lor moare. Are ceva ciudat in sine chestia asta. Raed Arafat a picat rusinos aceeasi proba anul trecut.

    Reply
    1. Canadiana

      BogdanL De unde bag sama ca noi, romanii avem o apetenta balcanica de a crea dictatori.
      Este bine ca discutiile sa fie mutate pe principii, legi s institutii, persoanele fiind doar vremelnici ocupanti de scaune.

      Reply
      1. BogdanL

        Canadiana Nu cred că avem o
        apetență pentru a crea dictatori. Într-un fel, îi pot înțelege că le este greu
        să facă pasul înapoi, după cât au investit. Doar că ceea ce construiesc ei este
        un bun public, pe care, la un moment dat, inevitabil, va ajunge să îl
        călărească altcineva. Nu-l poți proteja la nesfârșit.
        E
        adevărat că discuțiile ar trebui mutate pe principii, legi și instituții. Doar
        că instituțiile sunt construcții care trebuie materializate într-un final în indivizi.
        Cu cât sunt mai puțini acești indivizi, cu atât vor fi mai puține scandalurile
        de genul acesta. Mie foarte sănătos mi se pare calculul pe care Bleen 
        îl sugerează mai jos: „Ar trebui făcut următorul calcul: Cît reprezintă
        pierderile din buget (banii contribuabililor) prin corupție în diverse domenii
        (intrastructură, energie, sănătate, educație, urbanism etc). Apoi am calcula cu
        cît ar scădea pierderile cauzate de corupție dacă statul ar fi scos din
        respectivele domenii.” Hai să încercăm să scoatem statul din cat mai
        multe locuri în care s-a aciuat, ca să nu mai aibă cine ce năși sau ce proteja.

        Reply
        1. Canadiana

          BogdanL, Eu totusi cred ca avem aceasta tendinta de a ne aciui in spatele unui tatuc puternic. O pun pe seama faptului ca am trait multa vreme depinzand de vointa unui singur om si ne-am obisnuit ca structurile, parghiile puterii sa nu insemne nimic. Inteleg. Dar nu inteleg dorinta multora de a perpetua aceasta stare de lucruri. 
          Toate discutiile din ultimile zile – inclusiv cele din lumea justitiei – s-au facut pe persoane, nu pe principii sau legi. A fost un cor antic format din mai toata media, justitia, spectre politice de diverse culori care si-au dat coate ca sa pomeneasca care mai de care nume de persoane. Abia dupa discursul lui Base de joi s-a pomenit ceva de legi si principii.

          Reply
        2. BogdanL

          Canadiana Atunci când persoanele
          din aceste funcții sunt numite și nu rezultate în urma unui concurs (ceea ce pentru
          aceste funcții eu cred că e sănătos), nu prea ar trebui să ne deranjeze discuțiile
          pe marginea identității lor: pe unul îl considerăm bun și pe altul rău, fiecare
          după aprecierea proprie și personală. Fiindcă acesta este instrumentul de
          presiune pe care îl avem. Ok, la modul ideal discuțiile ar trebui să fie
          anterioare, nu ulterioare actului de numire.

          Obositor
          și nesănătos însă, în toate spectacolele acestea, mi se pare a fi chiar faptul
          că se discută de fiecare dată principiile. Știu, nu avem altă cale, dar nu pot să nu mă mir de ce naiba trebuie ele reafirmate,
          reanalizate și reinterpretate de fiecare dată? Nu ar trebui ele să fie clare
          pentru toți actorii implicați? Că doar sunt principii, sunt primele, și sunt asumate de către toți. Dacă le reluăm și le reanalizăm de fiecare dată,
          nu vor suna ele de fiecare dată puțin diferit?

          Reply
        3. Canadiana

          BogdanL Sa admitem ca seful DNA este desemnat prin concurs. In cazul unui astfel de concurs – care poate fi un concurs de dosare, interviuri etc, televizat, dezbatut larg etc. – iese unul sef DNA care, din diverse motive, nu performeaza, sau are o performanta extrem de slaba. Pe cine tragi la raspundere? Cine e vinovat? Concursul care l-a desemnat castigator?
          Pai principiile nu s-au prea discutat. S-au discutat nume. De aia am obosit cu totii, ca discutam nume. Legile si principiile sunt repere clare. Numele sunt tinte in miscare, azi dragute, maine odioase.

          Reply
        4. BogdanL

          Canadiana Păi, asta spuneam și eu: l-ați numit șef, vi-l asumați și dacă nu performează vi-l batem de cap cu prima ocazie. Pe lângă asta, în caz de concurs, cine stabilește criteriile? Iarăși avem consiliu de iluminați, de aleși, de „alții care știu mai bine sferele pe care voi nu le puteți pătrunde”, de profesioniști, de oameni din breaslă, de castă care se alege singură?

          Reply
        5. Canadiana

          BogdanL  „l-ati” cine? care „l-ati”? Si ce faci atunci, dizolvi tot DNA-ul? Ii pui sa lucreze fara bani? Cum ii tragi de coaie? N-ai cum. 
          Daca numirea este facuta de un om politic (deci rezultat din alegeri), sanctiunea pentru numirea unui bou la DNA va fi tot politica, adica ii iei votul boului care l-a numit pe boul de la DNA.

          Reply
        6. BogdanL

          Canadiana  🙂 De ce ai impresia că ești în contradictoriu cu mine? Mi-e și mie clar că singurul mijloc de control e cel politic. Și îl prefer pe cel politic variantei de concurs „Floare din grădină”, în care nu poți responsabiliza pe nimeni.

          Reply
  6. Yeba

    Așaaaa, ia să-mi clarific eu poziția, până nu-mi iau vreun steguleț: nu există Ai Noștri și Ai Lor qua dat imuabil, așa cum nu există Săraci și Bogați. Oamenii se definesc perpetuu și se poziționează prin faptele lor. 
    Ca să ieșim din paradigma Morar, în ochii mei pe Călin Nistor îl recomandă mapa profesională, pe Cătălin Voicu, deloc. După lege, ministrul justiției e liber să propună pe cine vrea, de ex. combinația Călin-Cătălin și adjuncții aferenți, dar asta nu înseamnă că n-am dreptul să țip contrariată sau măcar să mă întreb dacă nu pot să-i pun piedică, să cer un alt filtru etc.

    Reply
    1. Amelia New

      Yeba Absolut de acord. Problema e ca acum aproape nimeni nu mai tipa ca a fost propus Nitu scl. (N.B. de catre Ponta), ci ca Basescu a pactizat cu dusmanul si s-a descotorosit de Morar.

      Reply
    2. Florina

      Yeba 
      Ehehe, dacă toată energia depusă întru plîns visceral că ne-a trădat Băse, că ne-.a vîndut – pînă la aberaţia a pactizat cu Voiculescu – şi că Morar preşedinte, iar dacă nu, măcar PG pe viaţă (cel mai rău caz, pînă/dacă se găseşte unul la fel, pus de ai noştri, că doar noi sîntem buni) s-ar fi canalizat spre nominalizarea făcută de Ponta, ar fi fost ceva.

      Reply
        1. Florina

          Canadiana Yeba Amelia New
          În legătură cu Niţu  mai e ceva. Asta:
          „Tiberiu Nitu – numit in septembrie 2011 inspector in cadrul Inspectiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii pe zonele Muntenia-Oltenia-Dobrogea – a detinut functia de prim-adjunct al procurorului general al Romaniei in perioada 27 iunie 2008-27 iunie 2011, anterior acestei perioade el fiind delegat pe aceasta pozitie timp de zece luni. Concret, el a fost mana dreapta a procurorului general al Romaniei Codruta Kovesi timp de aproape patru ani.” – http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/tiberiu-nitu-propus-procuror-general-al-romaniei-a-fost-adjunctul-lui-kovesi-aproape-patru-ani.html
          Patru ani nu a zis nimeni, însă, nimic despre Niţu, deşi ocupa o funcţie foarte importantă. Nu e decît încă o dovadă că omul în postul de şef suprem contează şi nu altceva.

          Reply
        2. Amelia New

          Florina Canadiana Yeba Amelia NewInteresant; ma-ncearca banuiala ca a primit si avizul pozitiv al CSM la numirea in functie.

          Reply
        3. Yeba

          Canadiana, mă doare capul violent, înțeleg că trăiesc în dimensiunea mea (nu e rău, că am la dimensiuneeee) și că pe FB Băsiștii Indignați nu s-au ocupat de Nițu și de Georgianele alea suspecte, ci exclusiv de voința lor inconturnabilă ca Morar, săracul, să fie PG no matter what, fără să le fie frică de posibilitatea să ajungă și Nițu, ba chiar și Irimie, PG no matter what (eu vreau Morar președitne etc, plus că-i genul meu, dar nu-i vorba de asta). 
          Acum, drept să zic, văzându-l pe Nițu televizat, mă doare capul și de Kovesi, că mă gândesc cum de a lucrat cu el.
          Ponta e nesimțit că-l propune fix pe Nițu, dl Goe vrea sî iasă ca el, că altminteri e plină lumea de alde Nițu.

          Reply
        4. Ilinca

          Florina Amelia New Canadiana Yeba E vechiul CSM format din dinozaurii Rodicai Stanoiu. De ce ar fi de mirare ca a primit Nitu aviz pozitiv?

          Reply
        5. Ilinca

          Florina Canadiana Yeba Amelia NewEu chiar nu inteleg cine trebuia sa zica ceva de Nitu si nu a zis. As fi curioasa cine a facut propunerea asta, mi-e greu sa cred ca a fost Macovei.

          Reply
        6. Canadiana

          Ilinca Cine – in ultima saptamana – a protestat cu subiect si predicat de numirea lui Nitu? 
          Cel mai trist este ca Nitu va fi numit, fara doar si poate, si pentru ca marile guri indignate s-au oripilat la numele Kovesi si Basescu, nu la numele Nitu.  Daca se facea valva in jurul lipsei de performanta a lui Nitu, poate ca Basescu isi putea construi un motiv pentru a-l refuza. Asa, i s-a inchis aceasta cale din pricina indignarii sfinte a celor care  s-au simtit tradati de ailavubase.

          Reply
        7. Ilinca

          Canadiana Ilinca Scuze, poate nu s-a inteles din cauza de Livefyre, raspunsul meu ca nu inteleg cine ar fi trebuit sa zica ceva de Nitu si nu a facut-o era reply la postarea Florinei: „Patru ani nu a zis nimeni, însă, nimic despre Niţu, deşi ocupa o funcţie foarte importantă. Nu e decît încă o dovadă că omul în postul de şef suprem contează şi nu altceva.” 
          Nitu este o catastrofa dupa parerea mea, desi am impresia ca incepe sa fie reevaluat inclusiv pe aici. Dar este alegerea lui Ponta, care nu ma poate dezamagi cu nimic, niciodata. Orice lucru mediocru care vine dinspre el mi se pare un miracol. Nitu nu e insa unul din acele miracole.
          Si da, va fi numit fara doar si poate dar asta nu din cauza ca nu s-a plans nimeni de el, ci din cauza intelegerii Ponta-Basescu. Doar nu vrei sa spui ca s-au inteles dar noi speram ca Basescu sa nu se tina de cuvant?

          Reply
        8. Canadiana

          Ilinca Nu, Basescu se va tine de cuvant, nu ma indoiesc. Dar ar fi fost cel putin mai productiv si, in orice caz, mai normal, – desi probabil ca tot fara efect, nu vom sti – ca toata isteria sa fi fost pe tema numirii lui Nitu.

          Reply
        9. Ilinca

          Canadiana Ilinca Ei, pesedistii nu sunt pretentiosi, ei nu pot fi dezamagiti de ce le propune partidul. Numai pe partea basista standardele si asteptarile sunt ridicate.

          Reply
        10. Florina

          Ilinca Canadiana 
          Eu nu-l reevaluez pe Niţu, eu spun doar că Niţu nu era un oarecare pînă acum şi totuşi, nimeni nu a descoperit cine-i prim adjunctul lui Kovesi. Timp de patru ani. De asta am şi spus că tot ce interesează e şeful. Bine, e firesc pînă la un punct să te intereseze numai şeful, dar nu mi se pare deloc firesc să te limitezi la asta. Vorbim totuşi de numărul 2 în PG timp de, repet, 4 ani.

          Reply
  7. Amelia New

    Pe mine cel mai mult ma scot din sarite fracturile logice ale justitiarilor:
    – pe legea actuala, propunerea trebuie sa vina de la Ministrul Justitiei, adica Basescu nu poate face propuneri si nu poate sa emita decretul de numire in absenta unei propuneri, insa toti urla de parca Basescu ar fi putut sa-l numeasca singur pe Morar si nu l-a numit numai asa de-al naibii, desi au exemplul clar si recent la indemana: la CCR  a putut sa-l numeasca singur si chiar l-a numit;
    – majoritatea acestor justitiari ii reproseaza acum lui Basescu ca ei l-au salvat asta-vara si el, nerecunoscatorul, a pactizat acum cu dusmanul, desi asta-vara, daca-i intrebai, ei nu voiau sa-l salveze pe Basescu ci statul de drept cu care, evident, Basescu n-avea nicio legatura.

    Reply
  8. Florina

    Lungu Victor Eugen Mihai
    Daca tot se inflameaza unii impotriva lui Traian Basescu ca a facut pact cu Che Gargara, va intreb de ce CSM-ul nu a dat un raspuns pana acum la rugamintea (solicitare ar fi fost prea mult) pe care acesta le-a adresat-o cu privire la constitutionalitatea Art. 54 alin. 1 din legea 303/2004 coroborat cu Art. 134 din Constitutie. Intr-un stat de drept daca vrei sa mentii Justitia independenta atunci o mentii cu ajutorul argumentelor juridice, nu cu al ovarelor si umorilor. Va reamintesc ce anume spunea Traian Basescu la intalnirea cu magistratii din CSM atunci cand le-a adresat rugamintea:
    “Am venit pregatit sa ridic problema asta. Avem un articol – 134 in Constitutia Romaniei: CSM face presedintelui propunerile pentru functiile de procurori sefi. Acest articol, in opinia mea de inginer, spune clar ca CSM face propunerile. Nu ma voi grabi cu cele doua propuneri. Eu nu am un termen in care sa decid asupra celor doua propuneri. Deci propunerea, conform Constituiei, trebuie sa vina de la CSM. Aceasta prevedere nu a fost atacata la CCR pana acum. Astept un punct de vedere al CSM despre cum cititi acest articol de Constitutie. Nu am in Constitutie o prevedere expresa ca ministrul Justitiei face propunerile, ci ca CSM face propunerile. Va rog sa nu o considerati sarcina de serviciu, dar dati-mi si mie o parere, cum citesc articolul 134.”
    Aveti cumva stiinta despre vreun raspuns al CSM cu privire la aceasta problema? In schimb, la nici o zi dupa aceasta rugaminte, Traian Basescu a primit un raspuns juridic de la Ministrul justitiei Mona Temnicerul Justitiei. Asa-i ca virginii si virginele din CSM au ratat cu buna stiinta operatia de himenoplastie?

    Reply
  9. Bleen

    Miron Damian
    ”Citez din acordul de coabitare. Repet, a fost făcut public: 
    4. Spaţii de cooperare şi modalitatea de cooperare
    Există domenii efective în care cooperarea dintre cele două componente ale executivului se impune. Există deja un set de mecanisme instituţionale şi o jurisprudenţă în materie administrativă care va fi menţinută. Astfel, vor fi respectate de către fiecare atribuţiile şi poziţiile celeilalte părţi în actele de decizie administrativă ce implică ambele părţi, cu bună credinţă, evitând blocajele, dar cu respect faţă de argumentele fiecărei părţi, care pot fi circumscrise unei sfere inacceptabile pentru celălalt. Dacă sunt puncte de vedere diferite, va avea prioritate decidentul final.
    În această materie se înscriu:
    (…) 
    – numirea Procurorului General, Procuror şef al DNA sau alte funcţii ce reclamă atribuţii constituţionale ale Preşedintelui şi ale Guvemului”

    Reply
  10. Bleen

    Carmen Calin 

    Cautam vecin la ferma! Se vinde prin banca un teren de 1000 mp cu o casuta pe el care poate fi folosita ca si casa de vacanta. Sau daramata. Terenul este in Comana (jud Giurgiu, unde sunt delta Neajovului, Manastirea si padurea Comana si multe alte locuri interesante). Terenul este chiar langa al nostru asa ca ne dorim vecini de treaba. Pls share 🙂

    Reply
  11. Bleen

    Ar trebui făcut următorul calcul:
    Cît reprezintă pierderile din buget (banii contribuabililor) prin corupție în diverse domenii (intrastructură, energie, sănătate, educație, urbanism etc). Apoi am calcula cu cît ar scădea pierderile cauzate de corupție dacă statul ar fi scos din respectivele domenii.

    Reply
  12. Bleen

    Iar aia cu maximum două mandate a trei ani pentru șefia la PG și la DNA n-o fi fost băgată în lege la oha. O avea vreo justificare. Poate că s-a considerat că omul de la 2 mandate în sus o ia razna, i se urcă la cap, se crede veșnic și își creează în jur o castă, un stat în stat. Nici nu mai contează dacă casta e bazată pe sentimentul național al îngerimii sau pe sentimentul național al diavolimii. ”Noi sîntem vigilanți” e egal cu ”noi sîntem mafioți”. Intențiile sînt opuse, rezultatele sînt identice.

    Reply
  13. Bleen

    Despre spiritul legii, că văz că e toată lumea cu el în gură:
    Și ăla se aplică tuturor la fel. Adică nu merge cu ”sîntem egali pe litera legii dar pe spiritul legii eu sînt mai șmecher”. ”Domne, spiritul legii o fi el la fel, dar vezi mata, spiritul legii e altu’ acum. Atunci spiritul legii spunea că alegerile trebuie să fie politice, făcute de un om politic, acuma spune că alegerile trebuie făcute de noi.”

    Reply
    1. Amelia New

      Bleen Cea mai buna dovada a pervertirii „spiritului legii” am avut-o in vara trecuta cu ocazia loviturii de stat. Ce usor uitam…

      Reply
  14. Yeba

    1) Poți să detaliezi paragraful cu Morar și cântarul atomic? Nu de alta, dar mi se pare o contradicție în termeni: Morar a fost o alegere excelentă (și recunoscută internațional), dar, ce păcat, n-are caracter. În materie de acțiuni justițiare, de justiție practică, o astfel de îmbinare e de principiu rară, nu e ca în științele exacte sau în excelența academică. 
    2) Ai un ton nu doar categoric, ci și foarte ridicat. Chiar l-au scuipat? Poate e vorba de gruparea principialiștilor și gruparea realpoliticiștilor. În 1990 s-a dus o propagandă consistentă, consistentissimă aș zice, pentru a i se induce șeptelului convingerea că toate partidele (acum „grupările”) sunt egal de rele și luptă pentru putere. 
    Eu din ce-am citit au rezultat numai impresii, îndoieli, scenarii alternative, semne de întrebare omenești, într-un moment în care, te citez, „Ponta își amenajează puterea pe următorii 10 ani”. Iritarea ta provine din faptul că autorii respectivi nu-și înțeleg norocul că în cauză e Ponta și nu Crin? 
    Părerea mea este că suntem încă work in progress ca societate modernă/stat de drept, fiindcă una este să garanteze MM și Predoiu pentru Morar, în diferite momente, whatever, și alta este să garanteze Bărbuleasca și Picioruș pentru Nițu. Nu există masa critică aptă să elimine piciorușii și niții pe cale naturală, ca să avem de unde alege pe baza regulilor și algoritmilor între soluții măcar minimal echivalente.  
    CSM mai televizează interviurile? Mai face interviuri? Apropo de validarea publică, televizarea interviurilor a demonstrat că legătura cu validarea de către politicieni-ca-reprezentanți-ai-cetățenilor e teorie, însuși șeptelul rumgător de antene a fost scandalizat.

    Reply
    1. Nea

      Yeba Mai pun şi eu atomi pe foc: o balanţă analitică chioară model 1960 citeşte zecimea de miime de gram, deci nu ai nevoie chiar de una atomică pentru caractere. Poate doar pt caracterul lui Crin, pe care, ca să-l vezi, ai nevoie de un microscop cu emisie în câmp sau mai performant.

      Reply
    2. Bleen

      Yeba Una e să garanteze Ai Noștri și alta e să garanteze Ai Lor. Da, știu, ăia buni nu trebuie controlați la intrare, doar ăia răi. Ai Lor trebuie să stea la poartă și să treacă prin șapte detectoare de metale iar Ai Noștri intră pe poarta din dos fluierînd.
      Morar a atacat-o pe Kovesi deși pînă acum n-a avut nicio problemă cu ea cînd îl tot delega la conducerea DNA, se dă erou lovit deși el trebuia să demisioneze de pe 25 martie din PG, se dă victima cu o lacrimă în colțul ochiului a lui Băse dar acceptă poziția la CCR în loc să lupte pe metereze împotriva corupției (nu trebuie neapărat să fie șefi, nimeni nu s-a născut șef și nu e șef by default) și acceptă la nici cîteva ore de la demisia (normală și tardivă) din PG poziția de consilier a lui Hăineală. Murea fără foncție și salariu două luni? Pe Hăineală o putea sfătui și fără foncție și salariu. Dar e greu să renunți la castă.
      Părerea mea e că oriunde am fi trebuie să acceptăm și să respectăm normele și să admitem că ele se aplică în mod egal tuturor, dincolo de împărțirea virtuoși-păcătoși pe care o fac unii dintre noi.
      Pe mine nu mă interesează cum îl cheamă pe x sau pe y.

      Reply
      1. Yeba

        Bleen, nu contraargumentez îndelung, știi. Mă bucur că nu te interesează cum îi cheamă pe x și y, cine sunt și ce vor. 
        1. Nu l-am înțeles pe Morar în chestia Kovesi, deși nu-i atribui imediat lipsă de caracter, ci poate omul își exprima pur și simplu convingerea că ar fi mai indicat cineva din DNA. Nu știu dacă era indicat să și-o exprime. Faptul că îl delega e irelevant, dc vorbim de convingeri profesionale. 2. N-am știut că trebuia să demisioneze din 25 martie, aflu acum. Asta însemană că i s-a cerut anume lui Băse să-l elimine instantaneu din PG, de-aia l-a desemnat așa din vreme la CCR. 3. Mi se pare cam ieftină speculația cu funcția și salariul. Cred că e vorba de altceva. Pe MM a impresionat-o (am reținut clar) părerea psihologului care a asistat la interviu, când l-a angajat.

        Reply
      2. Ilinca

        Bleen Yeba Basescu zicea ca nu trebuie sa plece, ca nu e incompatibil:
        http://www.mediafax.ro/politic/basescu-morar-nu-e-incompatibil-la-parchet-pana-pleaca-la-cc-10695785
        Acelasi lucru l-a spus si CSM-ul (http://www.ziare.com/daniel-morar/dna/csm-daniel-morar-nu-e-in-incompatibilitate-morar-oamenii-mai-fac-schimbari-radicale-1226898) si ANI (http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/ani-daniel-morar-nu-e-incompatibil-pana-la-depunerea-juramantului-de-judecator-ccr-297520.html). 
        E drept ca pe atunci nu i se descoperisera inca problemele de caracter.

        Reply
        1. Florina

          Ilinca Bleen Yeba
          Ştim ce-au zis, şi Băsescu, şi CSM-ul. Numai că în legea 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, articolul 62 spune că: 
          Numirea judecatorilor, in conditiile prezentei legi, se poate face numai cu acordul prealabil, exprimat in scris, al candidatului. In cazul in care candidatul ocupa o functie incompatibila cu aceea de judecator al Curtii Constitutionale sau face parte dintr-un partid politic, acordul trebuie sa cuprinda angajamentul candidatului de a demisiona, la data numirii, din acea functie sau din partidul politic al carui membru este. 
          Iar în articolul 61 (4) găsim şi precizarea:
          (4) Functia de judecator este incompatibila cu oricare alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul juridic superior. 
          http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_47_1992_functionarea_curtii_constitutionale.php

          Reply
        2. Ilinca

          Florina Ilinca Bleen Yeba Stiu asta si banuiesc ca stiu si cei de la ANI si CSM. Cele doua functii nu pot fi ocupate simultan, clar. Clarificarea facuta de ANI a fost ca mandatul de judecator la CC incepe de la data depunerii juramantului, deci de atunci incepe si incompatibilitatea. Banuiesc ca sunt cei mai avizati sa raspunda la astfel de probleme.

          Reply
        3. Ilinca

          Florina Ilinca Bleen Yeba ANI: „Din interpretarea sistematică a textelor de lege, rezultă următoarele: Daniel Morar, prim adjunct al procurorului general al României, va exercita efectiv funcţia de judecător la Curtea Constituţională numai după depunerea jurământului individual. Pe cale de consecinţă, existenţa unor potenţiale stări de incompatibilitate, din perspectiva Legii nr. 47/1992, poate interveni numai de la acea dată. Dat fiind faptul că la încetarea mandatului de judecător la Curtea Constituţională persoana care avea funcţia de judecător sau procuror are posibilitatea să îşi reia activitatea anterioară numirii, rezultă faptul că şi până la data exercitării efective a funcţiei de judecător la Curtea Constituţională, persoana în cauză poate desfăşura activitatea de procuror sau judecător, fără să fie în stare de incompatibilitate”

          Reply
        4. Amelia New

          Florina Daca tot mai trimis la legea 47, mi-a atras atentia si art.69: 
          Art.69. – (1) După încetarea mandatului ca urmare a expirării perioadei pentru care el a fost acordat, judecătorul are dreptul să revină în postul ocupat anterior, dacă numirea sa la Curtea Constituţională s-a făcut cu condiţia rezervării acestuia. 
          (2) În cazul în care judecătorul ocupa un post de magistrat, rezervarea postului este obligatorie.
          (3) În perioada cât este rezervat, postul prevăzut la alin.(1) şi (2) poate fi ocupat numai prin contract de muncă pe durată determinată.

          Reply
  15. Miron Damian

    Eu personal nu știu să existe un singur caz în care pe o poziție înaltă în magistratură să ajungă cineva exclusiv(nb!) prin concurs.

    Reply
  16. Amelia New

    De fapt, CSM n-a apucat niciodata sa faca vreo propunere de PG sau Sef DNA. Legea 303/2004 care prevedea ca acestia sunt propusi de CSM (NB: cu recomandarea Ministrului Justitiei) a intrat in vigoare in octombrie 2004, cand erau deja in functii Botos si Amariei (si care au ramas in functii pana dupa modificarea legii de catre Macovei).

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *