Observator la alegeri (Radu Borza)

Eu am beneficiat de o acreditare de presă pentru a fi observator la referendum (Lighting Design Media, îi mulțumesc lui Dorelian Bellu pentru intermediere!).

Am început periplul prin București, însă cum nu se întîmpla nimic interesant am hotărît împreună cu Florin Ciorîcă (fotograf și el acreditat la aceeași revistă) să mergem la Ștefăneștii lui Adrian Copilu’ Minune (unde a ieșit scandal la locale și știam că este un sat mai „colorat”). Am ajuns acolo pe la orele 16.00-16.30. Prima escală am făcut-o la școala „mare” unde am dat de Alex Vărzaru și Radu Mihaiu (ei fiind acreditați de Blogary). Am nimerit în toiul unui scandal în care viceprimarul îl amenința pe reprezentantul PDL că îl spune lu’ mă-sa (pe bune!). Mai multe maănunte și mai picante puteți afla de la ei direct.

Am aflat de la cei doi că la cealaltă școală există o secție nesupravegheată, așa că ne-am deplasat acolo. Secția 205, Ștefănești. Cum am intrat, președinta secției de votare s-a strîmbat vizibil și a încercat să ne pună bețe în roate permanent (mai clarific pe parcurs). „Băieții” erau unul și unul: 5 bărbați și o femeie… Cum toți aveau fețe de imbecili (iar patru erau mai negri decît Bănel), doar unul avea față de șmecher, mi-am dat seama instantaneu care este reprezentantul PDL. Prima oară am avut impresia că are blat cu restul, însă probabil că nu am experiență de viață în Ștefănești: omul probabil că voia să continue și mîine cu șmecheriile lui zilnice în sat și nu mișca nimic vizibil (dar am observat că a trimis datele către șeful lui la timp, nu a votat, deși ceilalți au tot insistat…)

După ce ne-am instalat acolo, domnișoara președinte (care nu a dorit să ne dea nici măcar numele complet) ne-a oferit cu chiu, cu vai cîteva date apoximative (nu a vrut să scoată procesul verbal nici măcar o secundă pe motiv că nu este obligată). Nu a vrut să îmi spună nici de la ce partide sînt membrii comisiei (a susținut că nu știe, să îi întreb pe ei). Aici a fost distractiv… Primii trei au răspuns corect întrebării acesteia: PSD, PDL, PNL, ultimul la fel: UNPR. În schimb următorii au zis că trebuie să își sune șeful să afle. Au spus USL amîndoi, ceea ce m-a făcut să întreb președinta ce părere are despre situația asta. Mi-a spus că oamenii sînt verificați în zilele precedente și că sînt ok. Nu am insistat, am preferat să încerc să colaborez pe cît posibil cu președinta (care, deși vizibil anti-Băsescu, manifesta un și mai mare dispreț față de coloratura „comisiei”).

Nu am putut să nu remarc meticulozitatea cu care uvrierii USL au adus oamenii la vot (am fotografiat cîteva, Florin de asemenea). Au fost cel puțin patru șoferi care au adus mămăițe și tătăiți de peste 80 de ani de cel puțin trei-patru ori (i-am monitorizat strict și nici unul nu a votat de mai multe ori). Unul dintre ei (avînd în posesie un Volvo anii ’80) era supărat ca i s-a înfundat pompa de admisie, însă omul nu părea nefericit: se vedea pe chipul lui sentimentul lucrului bine făcut…

Foarte interesant cum s-a votat seara:
20.30-21.00: 28 voturi
21.00-21.30: 11 voturi
21.30-22.00: 25 voturi
22.00-22.30: 17 voturi
22.30-23.00: 10 voturi (inclusiv 5 din comisie)

Asta înseamnă cam 13% din voturile exprimate în doar 2 ore jumătate! La orele 22.50 a sosit ora consemnului: fără jenă, doamna USL din comisie a spus: e ora 22.50, trebuie să votăm! Toți s-au executat (mai puțin reprezentantul PDL, cum spuneam)!

În fine, a sosit și ora numărării voturilor! Nu a fost tocmai cea mai legală numărare posibilă: șeful de post a intrat în sală (cu pistolul la brîu) viceprimarul tot încerca să intre în sală (n-a avut tupeul totuși decît să intre de vreo două ori un pas și sa iasă). Totuși, în interiorul școlii mai existau și alte persoane care tot bodogăneau, însă nici ei . Ce m-a uimit este că la final președinta nu a vrut sub nici o formă să facă procesele verbale pentru toți membrii comisiei: a insistat să meargă toți la primărie (i-a pus să facă și cîte o cerere ca să le dea procesele verbale): probabil că m-a văzut cînd discutam cu reprezentantul PDL să îmi facă și mie o copie…

Oricum, în momentul în care am cerut o copie după procesul verbal, membrul USL/UDMR/Brazilia s-a cam supărat și a început să devină oarecum agresiv. Pînă la urmă l-a liniștit Florin. AM înțeles că omul a rămas consternat cînd a aflat că noi nu luăm bani pentru munca noastră. Inițial nu a vrut de loc să creadă…

Fără a ne „lupta” pe față în vreun fel, cred că totuși prezența noastră acolo i-a cam intimidat. Oricum, în opinia mea, nici o fraudă nu s-a produs pe perioada prezenței noastre acolo.

Cîteva date statistice:
Numărul de persoane pe liste permanente: 980
Numărul de buletine de vot primite: 1100 (nu au fost numărate dimineața!)
Cereri pentru urna mobilă: 0
Buletine nefolosite: 495 (20 ștampilate și 475 neștampilate)
Voturi pe listele suplimentare: 92
Număr total de voturi exprimate: 602 (DA: 538, NU: 55, NULE: 9)
Voturi lipsă: 3 (sincer, mă așteptam să fie voturi în plus!)

Deci prezența a fost de 61%, 89% dintre acestea fiind de partea demiterii…

Mi-aș dori să aflu cîteva amănunte despre membrii comisiei (nu am avut cum să îi verific):
– Dumitrache Gheorghiță care se dădea ba USL, ba UDMR și-a telefonat șeful să afle ce trebuie sa spună (și era cel mai insistent în a ne cîștiga bunăvoința, dar și singurul care m-a amenințat voalat);
– Ion Florica care se dădea ba USL, ba PC;

De asemenea, mi-ar dori să aflu amănunte despre proprietarul mașinii B-27-WVW care părea să fie „șeful” și care, conform spuselor lui Florin Ciorîcă, îmi pusese gînd rău (că am stat lîngă sacul cu voturi pînă comisia a fost însoțită de cei de la firma de securitate)…

În fine, pe la 1.30 s-a terminat totul și ne-am mutat la școala „mare” la un pahar de vorbă cu Alex și Radu.

Radu Borza

UDPATE Bleen:

Povești despre reprezentanții PDL în secții:
– într-o secție, reprezentantul PDL era supărat că nu aduce PDL oameni mai mulți la vot
– într-o altă secție, reprezentantul PDL se plîngea că nu vin destui oameni la vot și că nu va pica Băsescu
– în alte secții, pedeliștii au votat, iar într-una dintre ele reprezentantul PDL a votat DA și a arătat celorlalți

Facebook Comments

22 Comments Observator la alegeri (Radu Borza)

  1. meioza

    Dacă doriți să revedeți: http://romaniacurata.ro/usl-a-anuntat-arc-ca-doreste-sa-semneze-carta-alba-a-bunei-guvernari-2369.htm (februarie 2012)… Iar madam Pippi di Alina se făcea că a uitat și-l tot lăuda pe Ponta. S-o fi trezit oare?
     
    „Menţionăm aici eliminarea traseismul politic la parlamentari, după modelul existent deja la primari, instituirea unor mecanisme care să asigure un proces electoral corect, limitarea practicii ordonanţelor de urgenţă şi asumării răspunderii Guvernului”

    Reply
  2. subway

    Cred ca am devenit zombie. Am inceput sa ma hranesc cu mesaje (scrise din suflet) de pe blogul lui ciutacu 🙂
    Am incercat sa ma abtin sa postez cateva pe aici ca sa nu-l supar pe Bleen….dar nu am rezistat mult. Cu tot riscul, mesajul urmator imi ajunge pe toata saptamana :))))
     
    „Dragilor, din cate am citit pe wiki, lovitura de stat este un act de inalta tradare si este pasibila in anumite tari de pedeapsa cu moartea iar in altele cu inchisoarea pe termen lung. Vreun jurist pe aici ne poate informa despre riscul la care ne-am expus votand la referendum?”

    Reply
    1. ny2

       @subway am si eu unul, cu acelasi risc de a-l enerva pe Bleen, dar chiar nu ma pot abtine:
       
      „Nu se poate sa ne facem tara noastra noi astia care am votat Da? Sa ne despartim de astia care-l plac pe Base? S-ar rezolva multe atunci. Dar nu-i mai votez pe atia de la usl ever! Numai in voi astia de la Antena am incredere. Numai pe voi v-as vota daca ati vrea sa ne guvernati.”

      Reply
      1. BauBau

         @ny2 Pai, Teleormanul cred ca ii asteapta cu bratele deschise! Traiasca Republica Anteniana Teleorman! Tovarasi…

        Reply
        1. revealer

           @Rezon Ce ma intriga pe mine sunt cei 1.5m care nu au fost la locale dar au votat la referendum.
          Ah, si faptul ca USL nu a avut procentaj de100%

          Reply
        2. BarbuMateescu

           @revealer USL a pierdut votanţi. Plagiatul, etc.: 200 de mii de votanţi (4-5% din votanţii USL de la locale).Cei 1.5 milioane sunt o parte din oamenii care, de vreo doi ani, nu aveau deloc încredere în TB şi nici nu votau USL/PSD/PNL. La propriu, vorbim de oameni care îl aşteptau pe TB să le iasă în cale.

          Reply
        3. meioza

           @BarbuMateescu  @revealer Mă mir că nu s-a mai băgat un buletin la referendum cu întrebarea: „Dacă ați avea ocazia, l-ați beli pe Băsescu?” …
           

          Reply
        4. Luminita

           @BarbuMateescu sunt fara indoiala antibasisti tip PPDD-isti  cu, sa nu uitam ca la locale au avut un aport de 6-7% din voturi (daca nu ma insel)

          Reply
        5. lazard

           @meioza se face o mare greseala :problema antibasescu,presedinte ales ,legitim chiar de multi care acum sant anti,deoarece se uita voit sau nu de rolul haznalelor ce au picurat zi de zi venin timp de peste 2 ani de zile.Problema nu este basescu,problema este puciul parlamentar si toate actele nedemocratice si ne-constitutionale ale guvernului ponta,care au urmarit sa isi subordoneze pentru voiculescu justitia,si au aruncat astfel tara inapoi cu zeci de ani.Ma intreb ce le da voiculescu unora cu creierele spalate de el care scriu cu zel pe aici,sa il scape de puscarie, deoarece il stiu un om tare zgarcit !!!

          Reply
  3. meioza

    Am primit o explicație pentru cele 3 voturi lipsă de la Radu Mihaiu: ele au fost luate de fapt din grămadă, însă nu au putut fi băgate în urnă pînă la sfîrșitul programului…

    Reply
  4. LunguVictorEugenMihai

    Oficialii Ministerului Administraţiei şi Internelor au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţiei i-au fost solicitate de către Curtea Constituţională, miercuri, precizări privind numărul de persoane aflate pe listele electorale în 29 iulie şi că a fost deja comunicat că acesta este de 18.292.514.

    Reply
  5. DanCanada

    Din text ca si din celalalt de pe 30 iulie se poate trage concluzia ca Dreapta „normala” (logica, de bun simt, neaservita mafiei) nu are nici-o sansa in Romania. Nu are rost sa arati unor urangutani Teorema lui Pitagora.
    Asta e, Dreapta in Romania e ca un misionar crestin intr-un trib de canibali.

    Reply
    1. Ilinca

       @DanCanada Intr-un fel sunt de acord cu ce spui dar constat totusi ca fiecare poveste de acest fel are o influenta majora asupra procesului de votare. Toate povestirile de genul celei de fata s-au finalizat cu o votare relativ corecta si o prezenta decenta la vot. 
      Descopar ca daca am fimai multi care sa facem asta in mai multe sectii din zonele rurale nu am mai putea vorbi de frauda masiva. Pana la urma canibali nu prea mai sunt iar crestinismul e chiar in voga in ultima vreme. 

      Reply
      1. DanCanada

         @Ilinca Sa dea Domnul! 🙂 Insa cazuri ca cel din text sint cele fericite. Cite sectii au fost fara observatori? Cit despre viitor, poate-s pesimist, da’ astia se(ne) bat cu pietre si noi cu stiloul. Boii urla abjectii pe latrine si oameni de bun simt incearca sa raspunda cu logica si discurs in loc sa-i scoata cu suturi in kr. Astia declara A in UE si non-A la Bucuresti, B astazi si non-B maine, iar omu’ normal n-are nici-o parghie sa-i dea la gunoi. Ne agatam doar de alineate obscure din OUG-uri, CCR-uri si dracu’ mai stie ce. Am devenit toti juristi mai buni decit Plagiatorul.
         

        Reply
  6. VelculescuVictor

    Cu aceasta amanare, situatia din Romania incepe sa devina off-topic.
    Cercetarea si limbajul „academic” pot compesa alunecarea?

    Reply
    1. VelculescuVictor

       @VelculescuVictor
      Aceasta e „frauda” tip Bucuresti.
      Insa; cum a functionat frauda in oraselele mici si la sate.  Unde au venit masini direct „la poarta omului” cu amenintari foarte limpezi. Interesanta formarea rapida a unor brigazi ce „au dat ture” si sambata si duminica – pana spre miezul noptii.
      ________________________________
       
       

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.