Strategul PDL: „Mulți patroni de presă au încercat să determine statul să cotizeze la un ziar sau altul”

Joi, în deschiderea interviului, Valeriu Stoica ne-a întrebat despre Madame Blogary și diferența principală între noi și hotnews. ro. Am explicat că noi ne asumăm deschis simpatiile de dreapta iar Blogary e o platformă de dreapta. Domnia sa ne-a mai declarat:

„M-aș bucura daca în România am avea un nou tip de structurare a presei.Cu o presă care să asume valori și care să fie numai în sensul ăsta partizană, nu să fie sustinatoarea unui partid sau al altuia ci să susțină valorile și principiile asumate. Să susțină sau să critice forțele politice în funcție de cum aceste valori și principii sînt reprezentate în plan politic. Asta ar fi o transformare radicală, sper să apuc momentul în care ea se va produce.

Asta mai depinde și de patronii de presă. Pentru că din păcate există o dublă defecțiune la nivelul patronilor de presă: Prima defecțiune, ei nu înțeleg că există două nivele diferite în presă. Patronul de presă are interes economic și trebuie să și-l realizeze iar al doilea nivel este nivelul jurnalistului care trebuie să fie independent, să nu fie controlat de către patron, iar calitatea jurnalistului este măsurată nu în raport cu obediența față de patron ci în raport cu audiența unui anumit public. Nu poți să ai în presă întreaga audiență. Tocmai pentru că și societatea e divizată în funcție de valori și de principii nu poți să ai un ziar care e citit în același fel și de șomeri, și de capitaliști, și de profesori, și de țărani. Asta este prima defecțiune.

A doua defecțiune care există la nivelul patronilor de presă: mulți dintre ei, ca să nu spun toți, în perioada asta post-decembristă, au văzut în presă un instrument de negociere a unor interese economice și pe principiul vechi al lui Pamfil Șeicaru „Șantajul și etajul”, au încercat să folosească propriile instituții media nu pentru a obține profit din media ci pentru a determina de obicei statul iar uneori diferite companii private să cotizeze la un ziar sau altul. Sau să accepte anumite beneficii economice pentru alte companii ale patronilor de presă.

Acest tip de viziune asupra presei a fost profund păgubitor pentru libertatea presei în România.

Sper că inițiative cum este aceasta a dumneavoastră să schimbe încet, în timp, viziunea asupra presei românești.”

Facebook Comments

48 Comments Strategul PDL: „Mulți patroni de presă au încercat să determine statul să cotizeze la un ziar sau altul”

  1. Dan MASCA

    @ Zexe : nu stiu daca la noi prinTirgu Mures, pe cablu RDS se prinde Vox News, dar daca s-ar prinde nu m-as uita la o emisiune realizata cu niste gunoaie ale istoriei. Oricit de cultivate se dau, tot exista altii mai buni.

    Rolul domniei tale ar trebui sa fie promovarea unor oameni ca Theophyle.

    Legat de strategul domn Stoica am o singura intrebare : unde este strategia ?

    Cit a fost sef la PNL si cit a fost Stolojan sef la PNL nu a reusit sa faca nici o reforma desi a avut puterea o perioada de timp suficienta pentru a realiza un statut cel putin la nivelul celui de pe http://www.altguv.ro

    In oameni ca Flutur sau Sandu de la telecomunicatii sa vad strategia?

    In tinara speranta Boureanu ?

    Sa fim seriosi.

    Reply
  2. Leon cel Treaz

    @farfuridi

    pseudo-flower-power cu o toba de tinichea la gat, care zic din cinci in cinci minute: sa se revizuisca primesc, dar sa nu se schimbe nimic. Nu doresc sa imi negociez pozitia cu nimeni. Cu-cu!, doamnelor si domnilor. Cu-cu!

    Reply
  3. parafaragaramus

    Cand ajungem la subiectul Adrian Paunescu, eu si tatal meu ne certam.

    Mi-aduc aminte cum, copil fiind, am adormit pe bancile de langa hotelul Forum din Costinesti, in timp ce se canta "Cu caciulile pe frunte" si "Viata noastra, unde e?"

    S-a schimbat sistemul de referinta, insa tatal meu a ramas captiv emotional in zona tineretii lui.

    Reply
  4. farfuridi

    @zexe,

    Masura dreptatii o da justitia. Ii putem si ierta pe lingai, dar sa se retraga putin din spatiul public si sa-si ceara scuze. Cei care ii aduc in spatiul public participa retroactiv la mizeriile facute.

    Oricum, nu puteti "negocia" nimic. Si nimeni de aici nu a incercat sa "negocieze" nimic cu dvs.

    @leon,

    Da, intereseaza si profilul acestora. Da, este util sa avem portretul lor complet. Dar nu in primul rind.

    Eu inteleg ca Securitatea a produs multe drame. Am fost dintre cei care l-au admirat ca jurnalist pe Carol Sebastian. Exista si alte cazuri, dupa cum bine stiti. Dar, in nici un caz, nu e vorba de AP si de CV T.

    Cele bune.

    Reply
  5. Pingback: Valeriu Stoica, intervievat de Madame Blogary | Bleen

  6. Leon cel Treaz

    @farfuridi,

    imi cer scuze, ora tarzie m-a facut sa gresesc un acord

    greselile lor sunt masura dreptatii noastre, s-a justificat zexe.

    Ar trebui sa intereseze profilul complet al slujitorilor regimului comunist si ce s-a ascuns, de fapt, sub paravanul slugarniciei unor AP sau CVT, care frizeaza absurdul. Caci, atat AP cat si CVT au folosit perfect avantajele linguselii, in folos personal. Existenta dosarelor de urmarire pentru delicte de drept comun intregeste biografiile acestora.

    Reply
  7. Leon cel Treaz

    @farfuridi,

    greselile lor sunt masura dreptatii noastre, s-a justificat zexe.

    Ar trebui sa intereseze profilul complet al slujitorilor regimului comunist si ce s-a ascuns, de fapt, sub paravanul slugarniciei unor AP sau CVT, care frizeaza absurdul. Caci, atat AP cat si CVT au folosit perfect avantajele linguselii, in folos personal. Existenta dosarelor de urmarire pentru delicte de drept comun intregesc biografiile acestora.

    Reply
  8. zexe

    @farfuridi, repet, greseala celorlalti este masura dreptatii noastre. Nu doresc sa imi negociez pozitia cu nimeni, si nici ei cu mine 🙂

    Reply
  9. farfuridi

    @Leon cel Treaz,

    Am inteles punctul dvs. de vedere. Da, ei asta incearca sa spuna si aduc niste dosare.

    Dar modul asta de a pune problema deturneaza discutia de la lucrurile care conteaza pentru interesul public – sustinerea regimului comunist facuta de AP si CV T si existenta beneficiilor pentru aceasta sustinere – la lucruri care conteaza mult mai putin sau deloc.

    Existenta acestor dosare nu ii scuza deloc de alte lucruri pe care le-au facut. In plus, proxenetismul, chiar si cind esti urmarit de Securitate, nu te transforma in victima a Securitatii. Si, sa fim seriosi, relatia lor cu securitatea nu a fost numai pe palierul asta. Probabil vor aparea si celelalte dosare.

    Lustratia ar fi rezolvat asta. De ce nu am facut lustratie ? Inca o problema foarte complexa …, iar la complexitati numai @zexe are competenta de a nu reactiona.

    Sint extrem de trist, pe bune, ca exista "jurnalisti" care, pentru un pumn de arginti, fac teoria libertatii in favoarea fostilor lingai ai regimului.

    Reply
  10. Leon cel Treaz

    @farfuridi

    just. Insa ei asta incearca sa ne spuna acum, ca au fost victime. Daca AP o face cu o jumatate de gura, CVT vine la tv cu dosarele, are vreo 20 cred, si le pune pe masa. Stenograma convorbirilor telefonice extrase din aceleasi dosare, din care reiesea ca ii furniza minore maestrului sau spirtual Eugen Barbu, a fost publicata in Academia Catavencu:

    http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1243427-corneliu-vadi...

    CNSAS a confirmat aceste informatii:

    http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Politica/3972/CNS...

    Reply
  11. farfuridi

    @Leon cel Treaz,

    Daca imi permiteti, eu am alta parere. A. Paunescu si CV Tudor nu au fost victime ale regimului, au fost sustinatori ideologici si profitori ai comunismului.

    Ce spuneti dvs. poate sa fie adevarat, nu pun la indoiala, dar nu stiu si nu pot verifica. Dar, si asa, asta nu ii face victime ale Securitatii. Sa fim seriosi. Au fost 2 lingai care au minjit cu noroi toti scriitorii importanti din vreme. Au contribuit la fundamentarea national-comunismului, au beneficiat de favorurile regimului. Au crezut si le-a placut ceea au facut. Lucrurile astea sint sustinute de fapte evidente.

    Reply
  12. Leon cel Treaz

    @gabhry_el

    vorbesti de doua victime ale regimului comunist. Si AP si CVT isi masoara suferinta in kg de dosare de urmarire informativa. Problema e de ce ii urmarea Securitatea. Sa-ti spui io? Pe AP pentru trafic de inluenta, luare de mita si primire de foloase necuvenite, iar pe CVT pentru proxenetism si relatii cu minore.

    Reply
  13. farfuridi

    "productia unei emisiuni libere presupune si altceva decat ceea ce presupuneti dvs."

    Da, presupune libertatea realizatorului.

    Cultura politica a realizatorului.

    Citat din emisiune: "Ceausescu avea o personalitatea complexa" (A.P.)

    Moderatorul nimic, nici o reactie. Urmeaza melodia "Treceti batalioane române Carpatii".

    Libertatea de a nu avea nici o reactie. E vorba doar de complexitate, nu ?

    Libertatea de a audia muzica buna. E vorba doar de patriotism, nu ?

    Reply
  14. gabhry_el

    zexe

    păi da, înainte erau în faţă pentru că au ştiut să se folosească de regim, acum pentru că se folosesc de libertatea de exprimare

    tot timpul în faţă

    de ce să nu le respectăm dreptul la opinie, nu?

    dvs. sunteţi obligaţi să le asiguraţi tribuna?

    ce, e vorba de echidistanţă?

    dacă aduc un invitat onorabil trebuie să aduc în compensaţie, pentru echilibru, şi o lichea?

    ciudat mod de a gîndi!

    Reply
  15. zexe

    De altfel, cred ca Dl. Valeriu Stoica va avea multe raspunsuri de dat cu privire la interviul ce urmeaza a fi publicat de Madame Blogary. Asa banuiesc.

    Reply
  16. zexe

    Regret ca va dezamagesc, farfuridi, dar productia unei emisiuni libere presupune si altceva decat ceea ce presupuneti dvs. De altfel, in partea a doua a emisiunii, veti avea surpriza sa vedeti cateva dintre persoanele pe care le nominalizati dvs…cu speranta ca vor accepta, desigur.

    Reply
  17. farfuridi

    zexe,

    La invitatia dvs., mentionez ca printre "pretentiile" mele se numara aceea de a nu-i mai vedea niciodata la vox news, box dei pe fostii lingai ai regimului comunist: Vadim si Paunescu.

    Nu doresc sa intru in polemica pe tema asta. A invita asemenea personaje, din punctul meu de vedere, este echivalent cu a te descalifica profesional, moral, jurnalistic, fizic, metafizic si oximoronic. Si fotbalistic. Si muzical.

    Reply
  18. neamtu tiganu

    Mi se pare exagerat rolul care i se atribuie presei in formarea "omului nou". Cred ca cineva care vrea sa inteleaga cum functioneaza o societate are o multime de surse de informare, experiente personale si, nu in ultimu rind, propriu cap.

    Societatea de azi e extrem de complexa si devine chiar periculos sa te declari de dreapta sau de stinga. Am mai dat exemple din politica germana cind partide de stg. au luat masuri de dreapta si invers.

    Ce lipseste Romaniei e o analiza serioasa a situatiei in care se afla si ce masuri ar trebui luate pt. progres, fie ele de dreapta sau de stinga. Lipsa acestei analize duce la discutii sterile bazate pe simpatii de persoane.

    Reply
  19. zexe

    zeceplus@vox-news.ro este adresa de mail a unei emisiuni pe care doresc sa o ridic la masura pretentiilor dumneavoastra. Banuiesc ca nu ma suspectati de partizanat politic, chestie de care doresc sa va caonvingeti si singuri.

    Reply
  20. zexe

    Buna seara! …..ca sa vezi, gand la gand cu bucurie! Uite ce!!!… astept pe adresa de mail zeceplus@vox-news. ro , sau fred@b1tv.ro intrebari la care asteptati raspuns din partea Dlui Valeriu Stoica. Promit sa le inmanez D-lui Valeriu Stoica inainte de a intra in direct cu Dvs. Voi incerca, pe masura in care va fi posibil, sa raspundem in direct intrebarilor Dvs.

    Reply
  21. Marcel Ghita

    imi pare rau ca am trimis mesajul fara sa verific ,si asa au aparut greselile de care spui, data viitoare o sa verific.In privinta lipsei de respect nu sunt de acord ,nu am jignit pe nimeni, am spus ca ideile respective le consider ineptii, nu a fost un atac la persoana,poti sa spui despre orice idee ca este o timpenie o ineptie samd astra nu e lipsa de respect pur si simplu asta crezi tu despre o idee sau alta . inca o data imi cer scuze ptr ca m-am grabit si am trimis un mesaj cu gresli.

    Reply
  22. costin

    Florin,

    da. este o diferenta la 2:17 pm vis a vis de legitimitatea parerilor de pe patrupedbun si acum aproape doua saptamini cind ne acuzai de stalinism si "discurs comunist nationalist", orice ar insemna aia.

    Exista diferente de opinie si intre noi. Eu de exemplu nu sint adeptul purismului Imperialistului si chiar daca impresia ta este ca pe blog nu facem decit sa ne felicitam si sa ne aprobam reciproc, eu cu imperialistul ne contrazicem "grav" cam odata pe luna. Eu sint un fel de metis cum descriai tu la 4:52: conservator spre libertarian in politica, economic libertarian, liberal in social, agnostic cu respect pentru crestinism. Pe de alta parte, constient fiind ca intre alb si negru exista multe nuante de gri si exista multe moduri de a fi de dreapta (mult mai multe decit a fi de stinga, de exemplu), au existat moment in unele articole citite aici cind griul capata o paloare singerie. Si nu este o acuzatie ci este o identificare, destul de evidenta incit sa fie vizibila cu ochiul liber. Faptul ca am identificat acele nuante face neaparat din cineva un "radica" purist? dupa mine, nu.

    Theophyle, nu exagerezi si te victimizezi in van. Nu te-a acuzat nimeni de stingism, cit de "relativism academic". Poti vedea aici despre ce e vorba, daca nu iti amintesti. Discutia aia a ramas in suspensie cu multe intrebari la care nu ai binevoit sa raspunzi. In schimb, de atunci ne-ai ignorat complet. 😉

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @costin: nu am de gind sa sap in comentarii, eu imi amintesc insa ca am acuzat tonul si retorica "demascarilor" pe motive de puritate ideologica, nu un personaj anume. Nu cred sa existe cineva care sa creada ca as putea fi atit de acefal incit sa banuiesc macar pe cineva dintre cei de-acolo de stalinism sau comunism. Lasi impresia ca am virat 180 de grade si nu e deloc adevarat.
      Iti amintesc ca tu, daca nu ma insel, m-ai acuzat de "stingism" confundindu-ma cu Ivanciuc, fara a produce citate sau linkuri. Evident ca a fost o eroare, nu am de gind sa bat apa in piua, insa ar trebui sa invatam din erori. Asa ca am sa te rog sa citezi exact articolele de aici la care te referi cind spui ca au capatat "o paloare singerie". Sa discutam cu argumente si fapte (texte), nu cu acuzatii mestesugite. In rest nu pot decit sa ma bucur.

      Reply
  23. Marcel Ghita

    Problema de a fi sau nu de drapta nu se punee in opinia me ain acesti termeni,intr-adevar dreapta cuprinde liberalii conservatorii si cresin democratii , in oricare din ipostraze te-ai incadra esti de dreapta ,totusi nu poti sa fii 50% conservator 25% liberal si 25% crestin democrat ! ci dim[potriva trebuie sa iti asumi 100% unul din curentele de drapta in care crezi. Nu poti spune eu suint conservator cind e vorba de credinta, liberal cind e vorba de statul minimal si garantarea libertatilor si drepturilor indivizilor si crestin democrat atunci cid e vorba de problemele sociale !!!! o asemena ineptie nu poate fi acceptata.

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @Marcel Ghita: frumos spus! Numai ca mai ramine sa ne explici de ce "o asemenea ineptie nu poate fi acceptata"? Inafara de faptul ca nu-ti convine tie. Apoi, cine anume ar fi forul care accepta sau nu "ineptiile" noastre?

      Reply
  24. Marcel Ghita

    Ok ,o sa explic imediat! Sa luam cazul meu eu sunt liberal ,ca lberal nu pot fi de acord de ex cu prtectia sociala care aoparae in programul politic al crestin emocratilor si nici cu ideea religioasa continta i programul conservatorilor dimpotriva militez net impotriva acestor idei ,prima mi se pare a fi luata direct din programl sociaistilor iar a doua presupue ca statul sa fie crestin musulman brajmnanic samd depinde de stat vorbim si nu laic idee impotriva careia voi lupta intotdeauna, un alt ex ar fi idea conservtorilo de peste tot de a interzice avorturile din motive religioase lucru care mi se pae a incalca grav dreptul prsoanei de dispune de ea insasi sau deea crestin emocratilor care sunt ptrr un stat social,in sensul acordarii unor generoase ajutoare sociale principiu total opus statului liberal care va considera intotdeauna ca a acorda ajutoare sociale nu rezolva problema,problema sarciei unor categorii defavorizate ci mai degraba contribuie la risipirea banuli public samd ex pot contina,In final vreau sa subliniezca , eu ,ca liberal ma voi opune ati ideilor conservatoare,care mi se pare pur si simplu retrrograde,la fel de mult ca si ideilor socialiste care sunt antieconomice si care nu vor duce niciodata la dezvoltare si prosperitate indeiferent de societatea unde vor fi aplicate .

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @Marcel draga. Te-ai opune mai bine daca ai incerca sa fii mai lizibil si corect gramatical. Scrisul cu greseli de tipar si de gramatica, fara semne de punctuatie sau cu virgule in loc de puncte e o dovada de lipsa de respect pentru toata lumea de aici, chiar si pentru adversarii nostri.

      Reply
  25. theophyle

    @Florin, Asta inseamna ca si un amarat de conservator politic, social, economic si cultural poate sa-si gaseasca loc in dreapta zilelor noastre fara a altera nuantele si amalgama sensurile, desi toti recunoastem ca intre alb si negru exista o sumedenie de nuante de gri.

    P.S. nu trebuie sa-ti faci griji, si eu am primit eticheta de "dreptaci de weekend" de la acelasi sus mentionat 🙂 Sunt oamenii care considera numai tripleta reprezentata de BVB, DREAPTA adevarata, ceilalti sunt stnga 😆

    Reply
    1. Florin Cojocariu

      @costin: profit pentru a lamuri ceva: sint sigur ca esti de acord ca "dreapta" nu inseamna exclusiv "conservatori". Am dat din intimplare peste un comentariu al lui Riddick care ne acuza ca sintem "fake conservatives". E o eroare, noi nu sintem conservatori si nici nu am pretins asta vreodata (decit, poate, atunci cind am mai vorbit de necesitatea unei miscari neo-conservatoare). Ne asumam doar simpatii de dreapta, in general. Nu are rost sa intram in fineturi, e destul de limpede ce inseamna asta in subiectele mari: economie, libertate, credinta. Insa nici unul dintre cei de la Blogary nu e "pur". Eu personal sint liberal clasic in unele chestiuni economice dar cred intr-un stat minimal dar puternic. Sint conservator in chestiuni spirituale si crestin democrat in cele mai multe chestiuni sociale. Blogary vrea sa fie o platforma deschisa de dreapta, un punct de unificare. Asa cum spunea si Stoica, opiniile voastre, chiar daca radicale, sint legitime. Cred insa ca facem un deserviciu tuturor cind incepem sa punem stampile de "stingisti" pe toti cei care se abat de la dogma conservatoare. Iar cind ne ia valul si trecem la atacuri personale, riscam sa ne aruncam reciproc in derizoriu. Emil a mai scris aici la inceput, e loc sa scrieti si de acum incolo. Cei care ne vad in tabere opuse sint in greseala.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *