Legalizarea casatoriei intre rude de acelasi sex

Sau argumentul ”Irons” (actorul Jeremy Irons e cel care a pus problema).

De ce căsătoria nu s-ar legaliza și pentru rude de același sex? Argumentul genetic, al consanguinismului, nu stă în picioare. Se știe că din legăturile sexuale între rude rezultă copii cu malformații genetice, însă în cazul relațiilor între rude de același sex nu există acest risc. Atunci de ce am interzice căsătoria între rude de același sex? Relația sexuală între rude e anormală? Dar cum definim normalul și anormalul? Este imorală? Dar cum definim moralul și imoralul? Dacă criteriul după care luăm decizia este libertatea și fericirea individului, atunci de ce le-am răpi indivizilor fericirea de a se împreuna cu rude?

Am stabilit (noi, societatea modernă și progresistă, nu eu) că nu procreerea este criteriul după care judecăm căsătoria dintre două persoane. Am stabilit că nu morala publică, indiferent care ar fi izvorul acesteia, este criteriul după care judecăm căsătoria dintre două persoane. Am stabilit că nu normalitatea, înzestrarea naturală, este criteriul după care judecăm căsătoria dintre două persoane. Am stabilit că libertatea și fericirea individului sînt singurele criterii după care judecăm căsătoria dintre două persoane. Acestea fiind zise, de ce nu am permite căsătoria între rude? De ce nu am permite căsătoria între rude de același sex? Care este argumentul care i-ar sta împotrivă? În cazul relațiilor sau căsătoriilor cu copii și animale încă mai avem argumentul lipsei de discernămînt a uneia dintre părți (copilul sau animalul), însă ce argument avem în cazul relațiilor și căsătoriilor între rude? Poate că în cazul căsătoriilor între rude de sex opus există argumentul genetic, deși am stabilit că nu procreerea este criteriul după care judecăm căsătoria, dar hai să zicem că ele nu pot fi legalizate fiindcă în urma lor ar rezulta copii cu grave malformații genetice, însă ce argument am putea avea în cazul căsătoriilor între rude de același sex? După criteriul libertății și fericirii individului, aceste căsătorii ar trebui legalizate, la fel ca și căsătoriile între persoane de același sex. Despre moral, normal, natural nu putem discuta, aceste criterii nefiind permise (sînt abuzive și medievale). Nu contituie discriminare interzicerea căsătoriilor între rude de același sex?

A nu se confunda căsătoria cu relația sexuală. Căsătoria este o uniune legală recunoscută și consfințită de stat și opozabilă terților, nu relație privată sub cearceaf. Zic asta fiindcă am văzut reacții de genul: ”Dar ce interesează statul ce fac cetățenii sub cearceaf?”

Facebook Comments

60 Comments Legalizarea casatoriei intre rude de acelasi sex

  1. crisuadi

    Intotdeauna am incercat sa-i inteleg pe homosexuali .Mi-am zis , ba , daca e din nastere n-ai ce-i face . Da’ , daca nu e ? Daca nu e , cum dracu’ un barbat poate fi atras in toate felurile , mai ales sexual , de alt barbat ? Barbatii sunt urati , au par pe fata , pe picioare , pe piept , sunt prea brusc sculptati , sunt urati cu draci . Nu acelasi lucru se intampla cand e vorba despre femei pentru ca ele sunt placute oricum .
    Sunt pentru relatiile de orice natura intre femei , pentru casatoria a doua femei , mai ales ca ele fac si copii si-i mai si cresc ! Pe barbati sa nu-i vad ! Nu le dati voie , nu merita , nu le sta bine , este impotriva firii ! !

    Reply
  2. Rezon

    Eu altceva nu inteleg. Pe de o parte, institutia casatoriei e retrograda si patriarhala. Pe de alta parte, e lupta mare pentru recunoasterea legala a casatoriilor intre persoane de acelasi sex. E interesant ca, in Franta, au fost voci (putine, e drept) in tabara „progresista”, care au spus ca miscarea „mariage pour tous” e o tampenie. Zic ei: daca nu dam doi bani pe familie si casatorie, in general, de ce ne-am bate capul pentru „mariage tous”? Mi se pare corect. Ei sunt coerenti pana la capat

    Reply
  3. sampaleancorneliu

    Cerand legalizarea casatoriilor homosexualii tradeaza faptul ca  libertatea ce o au de a trai in felul lor cu persoana „iubita”, nu are darul de a-i face fericiti. Si atunci spera ca  vor obtine fericirea casatorindu-se. Asa dar, criteriile „progresistilor” dupa care trebuie considerata casatoria : libertatea si fericirea individului, sunt false. Cei care au venit cu asemenea idei urmaresc de fapt distrugerea casatoriei.
    Toleranta este ceva limitat. Toleranta fara limite nu poate exista. Asta ar insemna sa fie tolerata si intoleranta. Limita o stabilest insa cel caruia i se cere sa tolereze ceva sau pe cineva, nu pote fi impusa de solicitant. Cel ce vrea sa impuna cuiva toleranta este mitocan.
    Daca din, sa zicem, cinci lucruri pe care ti le cere cineva sa i le tolerezi, ii tolerezi doar unul, nu are nici un drept sa te considere intolerant, asa cum se intampla in realitate. Iar daca ii tolerezi patru si-ti cere socoteala pentru ultimul, merita un sut in cur si sa-l trimiti la dracu.

    Reply
  4. Florina

    Beni Goace, comentariu pe Facebook: Pe de altă parte, îmi place că fac mare scandal PRO căsătoria între ghei de acelaşi sex ^^ uameni care nu sunt căsătoriţi, nu s-ar căsători în viaţa lor şi, în general, nu dau doi bani pe instituţia matrimonială. Gen „căsătoria e de căcat IMHO, dar dacă sunt fraieri de acelaşi sex care vrea să se căsătoreşte între ei, atunci ne batem pentru dreptul lor la ceva care e de căcat, pînă în pînzele albe! ocuppy gheiz! free willy!”.
    Feministele şi feminiştii pro-avort fac scandal pentru „dreptul” homosexualilor de a înfia copii, mai zic eu, şi tot aşa. 
    Pînă la urmă, stînga, luată la bani mărunţi – că pe ăia mulţi şi-i face rost singură – e un conglomerat de contradicţii, nicicum o viziune unitară.

    Reply
  5. Gramofonu

    Ne contrazicem degeaba aici.
    In noua constitutie vor aparea urmatoarele texte:
    1. Este interzisa orice discriminare bazata pe sex.
    2. Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre un barbat si o femeie (inlocuind vechiul text „intre soti”).
    Prin urmare, oricum ai intoarce-o, noua constitutie e neconstitutionala, asa ca n-are sens sa ne facem griji 🙂 au avut destula grija multiubitiisistimatii nostri parlamentari.

    Reply
    1. bogdaniulian

      Gramofonu @all mie mi se pare superb faptul ca antonescu o sa dea exact constitutia pe care o vor „conservatorii romani”: nationalista, bigota, homofoba. asa ca ar trebui ca acestia sa nu il mai critice ci sa i se alature, in dreapta unita ramasa ideologic in secolul 19. amnistiati-l pe gigi repede ca el e portstindardul!

      Reply
      1. Rosu

        bogdaniulian
        imi pare rau dar devine tot mai clar ca nu intelegi mare lucru din ce ti se spune pe aici… Vrei sa ai de a face cu primitivism bigot, treaba ta… Aici s-a expus o paleta larga de argumente cel putin decente si toate in limita civilizatiei…

        Reply
  6. Bleen

    Cît despre ”statul care se bagă peste individ bla bla”, îmi pare rău, dar aici nu statul se bagă peste individ. Individul cere statului să-l căsătorească.

    Reply
    1. Gramofonu

      Bleen Asa, strict tehnic, la un moment dat individul a cerut statului abolirea sclaviei. Tot strict tehnic, n-am nimic impotriva unei astfel de legi, cit impotriva cutiei Pandorei ce se va deschide. Ce-o sa mai vrea dupa aia? Ca la biologie, dupa evolutionism si reproducerea la om, sa predea si fttul in blank?
      Asa cum si udmr-ul a tot cerut de ani de zile una-alta, in curind n-o sa poti intra intr-o primarie de-a lor si sa te intelegi cu functionarii in romana (daca se aproba rahatul cu „limba regionala”). Cite-un pic, cite-un pic, asa se fura o tara.

      Reply
  7. Rosu

    Discutia asta, imi pica mie fisa, vorba aia, e de fapt intre doua viziuni antropologice: una traditionala, care spune ca omul este in esenta lui acelasi de la facere pana azi, iar alta care presupune ca omul se poate reinventa dupa bunul plac. Este confruntarea intre omul constient si omul razvratit, intre Cain si Abel…

    Reply
  8. Emil Stoica

    Mi se pare ironic ca fix papa de la Roma si CEO Daniel sunt varfurile de lance in lupta impotriva casatoriei gay. Pai ce experienta practica au ei in privinta casatoriei, cresterii copilului, sexului, etc? Organizatia Biserica Catolica are mai degraba o problema cu pedofilia la ora asta.

    Reply
    1. Rosu

      Emil Stoica  
      Domnule Stoica, suntem la birt aici? Nu va suparati, dar viziunea asta este de teapa „dupa a treia bere”… Biserica are experienta cu casatoria, cresterea copilului si a sexului, pentru ca cununa, spovedeste si consiliaza de 2000 de ani. In Biserica Ortodoxa preotii sunt soti, tati, bunici etc…  
      Ce ar fi sa vorbim chiar pe viata reala si mai putin pe texte din sabloane de presa debilizata?

      Reply
      1. Gramofonu

        OstapBRosu „Lipsă de raționamente, intoleranță, fanatism și un militantism dezgustător” gasesti de ambele parti ale discutiei.

        Daca vrei sa fii troll cu adevarat, atunci trebuie sa nu-ti pese de subiect.
        1) asumind o pozitie si 2) mentinind-o, Emil Stoica nu se incadreaza in definitia „troll”.
        Eu cred ca-i sincer (*wave* Canadiana )

        Asa, strict tehnic, eu m-as incadra la „trolling” pe subiectul asta.
        Din partea mea, insoara-se! Singurul temere pe care as avea-o legata de o astfel de legiferare ar fi ca nu cumva – in numele egalitatii de sanse – la un moment dat sa devina obligatorie incercarea la 18 ani, pentru ca – nu-i asa? – trebuie sa cunoasca tinerii ambele parti ale medaliei. (e? ce zici? trolling de mare clasa! pacat ca nu se dau si premii in afara de ban)

        Reply
      2. Emil Stoica

        OstapB: cateva precizari:
        Eu il citesc de multa vreme pe Bleen, inca de pe vremea cand nu exista Blogary, ulterior citesc regulat articolele scrise pe Blogary. In principiu simpatizez cu parerile lui Bleen si cred ca la inceputurile blogului sau imi prelua articole sau pareri scrise pe blogul meu. Anul trecut cu suspendarea cred ca am schimbat cu bleen aici be Blogary cateva idei si am sprijinit initiativa Asociatiei Blogary sa trimita observatori. Poti sa recitesti comentariile din perioada respectiva daca nu ma crezi.
        Tocmai pentru ca sunt un prieten al Blogary imi permit sa comentez din cand in cand pe Blogary si in general cand nu sunt deloc de acord cu anumite opinii. Am vazut ca mi-ati invocat numele si in alte articole – si nu numai dvs. si nu tocmai intr-un mod magulitor –  dar nu a avut sens sa raspund pentru ca nu ar aduce nimic bun conversatiei si nu as face decat sa-mi pierd si sa pierd timpul tuturor.
        Mersi de intelegere.

        Reply
      3. Gramofonu

        Emil Stoica E, lasa, ca si eu mi-am luat suturi (si dat) cu religia si nu s-a suparat nimeni. Daca am fi toti de acord am fi in parlament, nu pe blog.

        Reply
    2. Florina

      Emil Stoica 
      Eu nu pot să te iau în serios dacă nu eşti riguros. Dacă ziceai Organizaţia Creştinism, Filiala Catolică, poate poate mai discutam. Dar dacă nu eşti pregătit…

      Reply
  9. Rosu

    Am si ceva de strigat: nu mai vreau sa aud asta cu „anti-gay”. NU, domnule, nu suntem anti-gay, suntem pro-normalitate. Modelului firesc, al uniunii intre partea feminina si partea masculina, al armoniei, i se opune in mod virulent, cu propaganda de stat in spate un altul, deci cine e anti- ce?
    Anti in limba greaca nu inseamna numai impotriva, ci inseamna si „in loc de -„, ceea ce in germana s-ar putea traduce prin „Ersatz”. Deci ideea de homosexualo-casatorie este o anti-casatorie, un Ersatz.

    Reply
  10. adina

    In Germania, Curtea Constitutionala a hotarat ca atat parteneriatele civile cat si casatoriile au acelasi drepturi in ce priveste taxele si legea fiscala, asa numitele „Standard marital status reliefs”. Legea va actiona si retroactiv pana in 2001. FDP a fost pentru, iar CDU si CSU s-au pozitionat impotriva acestei masuri.

    Reply
  11. Yeba

    Vă rog să grăbiţi dezbaterea, deoarece ficusul nu vrea să ne mai ascundem şi m-a cerut în căsătorie, iar crizele de gelozie ale lui frate-meu pe chestia asta au scăpat de sub control, în timp ce ţestoasa de concubină-sa nu înţelege de ce-ar divorţa, dacă tot nu sunt căsătoriţi.

    Reply
      1. adina

        Gramofonu Yeba deci cand o fi sa dea omul ortul popii, cine-l mosteneste ? Capra sau tat’su / proprietarul ei ? Si dupa aia capra mai ae voie sa se imperecheze cu un tap sau ramane vaduva ? Twisted world …

        Reply
      2. Canadiana

        Gramofonu Apropo, imi adusei aminte de bancul cu capra si marinarii. E vechi, da’ bun.
        Vaporul esueaza pe o insula pustie. Tot echipajul, 6 barbati plus Bula, sunt salvati. Cu ei, scapa si o capra. 
        Dupa vreo luna de celibat, capitanul hotaraste ca trebuie sa foloseasca capra, conditiile fiind exceptionale, se impun masuri exceptionale. Ii cheama pe toti si le spune, ca au voie sa f..te capra, Se aliniaza toti la rand si se conformeaza. Cand ii vine randul lui Bula, asta nu vrea si pace. Ailalti il indeamna sa dea curs instinctelor, el, nu si nu. Intervine captianul si-i spune sa nu se jeneze, conditii exceptionale, sunt intre ei, nimeni nu afla. Bula se scuza: „Domnule capitan, sa nu va suparati, dar nu f..t capra. Nu pot. Domnule capitan, eu o iubesc sincer. „

        Reply
  12. EroulBula

    Eu nu as numi argumentul „Jeremy” ci, mai degraba, „Gramofonu – Jeremy” (l-am trecut si pe Jeremy din politete).
    Intr-un comentariu la articolul „Un fut in cur un pas inainte” (cred) Gramofonu dezvolta tocmai aceasta idee, ba chiar o completa cu teoria discriminarii persoanelor gay care vor sa se casatoreasca trei-patru in loc de doua.
    E timpul sa promovam si valorile nationale.

    Reply
    1. Gramofonu

      EroulBula
      Merci, uitasem complet ideea mea 🙂
      Citatul este:
      „Ma gindeam la o
      chestie…treaburile astea cu monogamia si haremul au aparut ca sa stie
      omul ai cui sint copiii.
      Dar casatoriile gay ar trebui sa fie permise si unor grupuri mai mari,
      ca oricum nu conteaza numarul din punctul asta de vedere. Care-i logica
      limitarii numarului de parteneri dintr-o casatorie gay?”
       
      Ar trebui sa-l notez pe undeva, sa nu mai uit. Mai ales ca raspunde partial si intrebarii lui Emil Stoica „care este rolul casatoriei?”

      Restul raspunsului la intrebarea lui fiind „in mare parte din considerente juridice, pentru ca 1) sotul se prezuma a fi tatal unui copil nascut in timpul unei casatorii, si 2) defineste automat o lista implicita a mostenitorilor legali”. Or, in problema de fata asta se poate aranja si printr-o „uniune consensuala”.

      Si da, asa este, nu exista niciun motiv pentru a nu exista casatorii gay, dar tinind cont de fix aceleasi argumente nu exista niciunul nici contra haremului, nici contra casatoriilor gay cu numar nelimitat de parteneri, si nici contra casatoriilor de tipul enuntat de Jeremy (cine-o mai fi si anonimul ala).
      Si, revenind la subiect, ma mai puteti cita cu urmatoarea:
      „Propaganda legiferarii casatoriilor gay, facuta de persoane hetero, privita prin prisma argumentului Jeremy, ma face sa ma gindesc la legiferare in interes personal”. So. Aveti fantezii, maica?

      Reply
      1. Yeba

        Gramofonu, Irons ăla invocă şi argumentul lipsei de discernămât în cazul animalelor. Cum defineşti discernământul? Ştie el ce-i în sufletul unui păianjen? Ca să nu spun că geme yt de pisici cu mai mult discernământ decât mulţi oameni.

        Reply
  13. audax

    Pe acelasi criteriu al libertatii si fericirii individului, de ce nu ar fi legalizata si casatoria dintre trei persoane? Sau dintre patru persoane. Sau dintre douasprezece. Cum stabilim limitele? Si unde le punem?

    Reply
    1. Rosu

      audax Scopul ultim al ideologilor „libertatii” este de a desfiinta casatoria prin golirea de sens, prin echivalarea casatoriei adevarate, traditionale cu forme de convietuire care nu au nimic de a face cu esenta si scopul casatoriei.

      Reply
        1. Rosu

          bogdaniulian Scopul si esenta casatoriei au fost recunoscute ca atare, ca un dat al omenirii i in vederea asigurarii unui viitor comunitatii. Am scris si mai jos ca pana si in societatile antice in care homosexualitatea era admisa exista casatoria traditionala, ba foarte traditionalista. 
          Reinventarea casatoriei azi este o aberatie care sfideaza intreaga istorie a umanitatii, inclusiv istoria societatilor permisive cu practica homosexuala.
          „Cine a stabilit asta?” 
          Asta e problema dumitale? Ori e bine si are sens, ori nu e bine si trebuie revazuta. Dar ce are a face „cine a stabilit”?
          Aberatia aberatiilor este cererea incredibil de ridicola de a se face cununie religioasa in bisericile crestine intre persoane de acelasi sex…

          Reply
        2. bogdaniulian

          Rosu complet de acord cu istoricul amintit dar tot nu mi-ati spus care e esenta si scopul casatoriei. din moment ce o aparati atat de tare, ar trebui sa o puteti defini usor.
          e important de stiut cine a stabilit, pentru ca, daca-mi permiteti, in drept exista un principiu: cel ce face un act il poate desface. in traducere, daca oamenii au stabilit ceva, tot ei pot modifica sau desfiinta acel ceva.

          Reply
        3. Rosu

          bogdaniulian
          Domnule eu mi-am dat seama ca avem de a face cu un sofism aici. 
          Statul NU are niciun drept de a legifera casatoria. Casatoria exista cu mult timp de ani inaintea statului.  
          Credinta mea crestineasca este ca omul a fost facut parte barbateasca si parte femeiasca si s-a instituit casatoria ca modul firesc prin care oamenii sa creasca si sa fie formati  – asadar avem de a face cu o institutie care este inspirata de Dumnezeu. Mie la cununie mi-a citit preotul din Evanghelie asa: ce Dumnezeu a unit omul sa nu desfaca.
          Scopul casatoriei este nasterea si cresterea copiilor, asigurarea viitorului comunitatii de oameni – pentru asta comunitatile umane in general au protejat si sprijinit casatoriile. 
           Pentru mine personal este de neconceput conceptul de casatorie intre oricine altcineva decat un barbat si o femeie. Orice altceva nu mai e casatorie, nu mai e familie.
          Azi barbatii nu mai vor sa fie responsabili si indatoritori, femeile nu mai vor sa fie iubitoare si demne, toti vor sa fie „liberi”… Liberi de ce? Liberi de propria conditie? Omul nou vrea sa transceada scremandu-se hidos contra chipului cu care a fost zidit. Ne schimonosim.
          Problema socialistilor si a ideologilor progresisti in general este ca aceasta institutie a casatoriei este dovedit ca asigura perpetuarea intre generatii pe distante uriase in timp a unor valori si credinte, a unor principii traditionale. Iar in prezenta vie a unor valori concurente nu se poate instaura totalitar ideologia „omului eliberat”.

          Reply
        4. adina

          bogdaniulian Rosu puneti aceeasi intrebare ca dnul Emil Stoica si la care a raspuns Gramofonu. Casatoria este o institutie eminamente juridica, cu drepturi si obligatii pentru sot si sotie. Drepturi la deduceri fiscale in unele tari (in Germania o pereche casatorita plateste mai putin decat aceleasi persoane separat, necasatorite), dreptul la mostenire dupa sot / sotie, dreptul la pensie alimentara in caz de divort, dreptul de folosinta a bunurilor comune rezultate in timpul casatoriei. La fel, descendentii prezumati ai unei casatorii au asigurat dreptul la mosternire, si alte drepturi inscrise in codul civil. Pana la urma toate drepturile asociate casatoriei sunt pentru a incuraja oamenii sa se casatoreasca si sa faca, daca se poate, si copii. 
          Celor care argumenteaza ca „supravietuirea speciei” este un motiv mult prea nesemnificativ si prozaic pentru a fi reglementat intr-o lege, le zic ca asta nu exclude ca cei angajati intr-o casatorie sa se iubeasca si sa-si iubeasca si copiii. 
          Un motiv pentru sustinerea parteneriatului civil care circula de mult pe internet (editoriale Adevarul, Cezar Maroti) a fost violenta in crestere in cadrul casatoriei „normale”. Cu alte cuvinte partenerii intr-un parteneriat civil sunt mai sensibili decat sotul sau sotia unul fata de altul intr-o casatorie si fata de copiii din acea casatorie.
          Si in incheiere, apropo de deduceri fiscale, in Statele Unite e invers fata de Germania, si se numeste „mariage penalty”. E in acord cu trendul de acolo, pro casatoria-gay.

          Reply
        5. Rosu

          adina
          Repet: casatoria precede statele cu mult, foarte mult. Inainte sa existe regate, republici si imperii care sa dea coduri civile care sa REGLEMENTEZE aspecte practice, pragmatice legate de EFECTELE casatoriei, intainte de astea toate a existat casatoria intre femeie si barbat, prin care ea se angajau sa traiasca impreuna si sa nasca fii si fiice, sa ii creasca, asigurand astfel ca familia, tribul, comunitatea merge mai departe.
          Nu Ghilgames a inventat ca barbatul se casatoreste cu femeia si ca fiul mosteneste pe tata, ci practica umana generala.

          Reply
        6. adina

          Rosu pai asta intreaba @bogdaniulian, daca pana acum a existat o practica umana generala ce ne impiedica sa adoptam alta practica umana ? Raspunsul e in articolul lui Papahagi pus acum pe Blogary si l-ati si dumneavoastra in comentariile de mai sus: legea naturala ne impiedica.

          Reply
  14. bogdaniulian

    imi place ca toti astia, antigay, tineti sa precizati ca va place wilde, mercury, etc, de parca geniul artistic tine de orientarea sexuala. va luati plasa de siguranta: „vaaaai, dar mie imi plac gayii, uite ce bine canta freddie, am si 2 homo la serviciu, iesim la bere mereu, sunt de gasca” dar NU, NU AU VOIE SA SE CASATOREASCA! asta e doar pentru noi, care respectam legea universala blablabla
    stati linistiti oricum, in republica fundamentalista crestin-medievala romaneasca nu se va accepta casatoria intre homosexuali. doar nu vreti sa se supere extremdefericitul pe noi, nu?

    Reply
    1. Rosu

      bogdaniulian  
      Uite, domnule, eu nu zic asa… Eu iti spun drept in fata ca homosexualitatea,  este ne-naturala, este doar o forma de decadenta, o forma de dezmierdare fetisista a unora, care fac din senzualitate motivul ultim pentru care traiesc. 
      Este o forma de hedonism cunoscuta de extrem de multa vreme, iar „reinventarea” din zilele noastre este atat de scarboasa incat depaseste orice limita tolerabila.
      Se explica semidoct ca anticii practicau relatii homosexuale si ca pe acea practica a acelor „societati libere” se bazeaza azi etica publica in domeniu… Dar „se uita” faptul clar si de netagaduit ca aceeasi barbati hedonisti care practicau sexul cu tineri de acelasi gen se casatoreau cu femei (daca se casatoreau) si nimeni din acea societate nu a considerat vreodata ca institutia casatoriei ar fi altceva decat o legatura intre un barbat si o femeie. Oricat de decadenta sau libertina ar fi fost, casatoria ramanea ceea ce era. 
       Modul in care azi ni se impune un model de „toleranta” ilegitim si fals este reprobabil. Nimeni nu are dreptul sa imi legifereze mie constiinta. Daca homosexualii nu pot fi blamati pe baza moralei traditionale, eu de ce pot fi blamat pe baza „eticii” altora pentru credinta mea? Pai daca toate valorile sunt egale, de ce etica lor e mai buna decat morala mea? Aaa, pentru ca valorile nu sunt egale decat dupa ce au fost re-interpretate cu ajutorul matricei progresiste… Care face din islam religia pacii, din crestinism cea mai neagra pata din istoria Europei.
      „Toleranta” lor este un model de totalitarism nivelator, un germen al etatismului rudimentar.

      Reply
    2. Yeba

      bogdaniulian , întrebări: 1) creştinismul nefundamentalist susţine practicile homosexuale? (nu veni cu exemple punctuale de preoţi homosexuali necaterisiţi, vorbesc ca doctrină) Aceeaşi întrebare pentru creştinismul ante- şi postmedieval. 
      2) o uniune homosexuală este egală cu una heterosexuală? Dacă da, de ce? dacă nu, de ce?

      Reply
      1. Rosu

        ciuciul tehnic homo-fobia s-ar traduce ca frica de cel identic; termenul este impropriu pentru a descrie pe oricine are ceva contra practicii homosexuale.
        Adica in cea mai mare parte nu e vorba de nicio fobie, dar din pricina faptului ca promotorii curentului pro-„gay” au vazut ca suna bine, ca un fel de boala, de suferinta psihiatrica, au dat-o spre promovare… Ganditi-va la arahnofobie, agorafobie, claustrofobie, etc… 
        Asadar ceea ce incrimineaza termenul este altceva decat ceea ce s-ar califica semantic pentru acel uz.
        Mai e ceva: homfob e si gealatul de la noua dreapta-stanga care da cu bata dupa baietii cu sexualitate confuza si Adrian Papahagi care pune in discutie pretentia ca ar exista vreun drept egal la casatorie pentru toti cu fiecare, dar si subsemnatul pentru ca, desi nu am batut, injurat sau lezat vreun homosexual, sunt convins si spun public ca practica asta este ne-naturala, daunatoare si decadenta. Homofob a ajuns un fel de bau-bau stangist, la un loc cu „fascistule” atunci cand le spui de ce „valorile” stangii sunt anti-valori si ideologia lor e un cult al urii.

        Reply
        1. ciuciul

          Rosu Sunt total de acord 🙂 mai putin cu unele nuante. Heterofob de fapt nici nu exista sau va exista in curand ca replica la sofismul pomenit mai sus, esti anti-gay + esti homofob deci esti homosexual reprimat 🙂

          Reply
  15. Canadiana

    Ce ma enerveaza cel mai tare la pretentiile homosexualilor de a li se recunoaste legal relatia sexuala este aroganta si lacomia care se ascunde in spatele acestei pretentii. 
    Care va sa zica natura insasi a facut inutila aceasta relatie, a pedepsit-o natural, prin imposibilitatea de a produce mostenitori, dar ei, homosexualii zic: Fuck you, nature! aratandu-i degetul mijlociu. Adica cine p. ma-sii e natura asta sa ne zica noua ca nu se poate? Ba, iaca se poate, ca nu numai ca ne f…tem, dar putem si noi infia copii, nu-i bai. Noi putem, multumesc, f.. you. 
    Iar lacomia, pentru ca nu le ajunge faptul ca o deviere de la natura este acceptata, in general, de societatile moderne in mod placid si binevoitor, cu un clipit englezesc din pleoape, dar cam atat. Nu,  le trebuie insa si hartia, documentul care sa ateste ca sunt in randul lumii, cand nu sunt, ca n-au cum fi, fiindca o putza si cu o alta putza nu pot produce a treia putza.  
    Si nu, nu sunt un monstru de discriminare, ca nu am nimic impotriva homosexualilor, pot trai in pace si prietenie cu ei pana la  capatul lumii (am si colegi si amici homo -foarte o.k. ) Nu vreau sa-i ard pe rug, nu vreau sa fie ostracizati, nu vreau sa fie lipsiti de nici una din demnitatile umane. Dar nu casatorie, asta nu. Pentru ca este impotriva legilor naturale si este o uniune sanctionata de natura ca fiind o deviatie. E o lege acolo, deasupra tuturor.
    Dar aberatia cu legalizarea casatoriilor homosexuale nu s-ar intampla daca statul nu si-ar fi bagat nasul unde nu-i fierbe oala: adica sa „indrepte” natura.  Mai comunist de asa nu poate. Sa fim toti egali: chiar si in pat. Oblio.

    Reply
    1. Gramofonu

      CanadianaSi daca se insoara doi, casatoria ta e mai putin casatorie? Din partea mea, insoara-se 80%, pe mine ma tine de-un harem (cu ocazia asta v-ati prins ca nevasta-mea nu citeste Blogary).
      La fel (vedeti? nu discriminez) ca pe gay ii apreciez pe vegani. Iar afirmatia asta sa o luati ca o discriminare pozitiva!
      Si tot la fel (pentru ca nu-i frumos nici mai mult, nici mai putin, e tot timpul la fel) ii apreciez pe veganii gay.
      Daca-mi este permis si un offtopic, am intilnit un site misto, a carui prezentare este
      „Named in honor of Charles Darwin, the father of
      evolution [theory – n.m.], the Darwin Awards commemorate those who improve our gene
      pool by removing themselves from it”
      L-am amintit fara nicio legatura cu subiectul, dar oricum nu citeste nimeni la topicul cu offtopics. Asta e site-ul: http://www.darwinawards.com/

      Reply
      1. Gramofonu

        CanadianaQUOTABLE FACTOID: „Very few human cultures tend to eat cockroaches [due to]
        high levels of uric acid and nitrogenous waste.” Bill Kern, PhD, University
        of Florida, quoted in The Miami Herald.
        Asta e. Iti trebuie un PhD ca sa intelegi ce si de ce nu maninci si nu f.

        Reply
        1. Canadiana

          Gramofonu  Pe Oscar Wilde il ador.. Iar de Galliano si designeri de moda, nu mai vorbesc. Absolute genius. 
          E o vorba tampita aici care circula prin tagma mea (profesori) de placerea careia cad toti pe spate: „Be anything you want to be”. Asa, spune-i broastei ca poate sa fie leu.

          Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.