Capitalismul de stat maximal. Desfiintam statul sau privatii?

Cei care acuză clientelismul economic şi capitalismul de stat vorbesc în acelaşi timp de împrumuturi şi deficit bugetar pentru dezvoltare. Nu explică însă ce înseamnă această dezvoltare, cum se face, cine o face, cît ar costa, cui s-ar plăti banii investiţi în dezvoltare. Căci investiţii exact asta înseamnă: plăţi. Împrumuţi nişte bani în contul deficitului apoi îi plăteşti furnizorilor de dezvoltare. Ar fi extrem de interesant ca aceia dintre politicieni, analişti, comentatori (sau “forumişti”, cum ar zice îngroziţi Pleşu şi Cărtărescu), gură cască şi alte elemente din care e format poporul să ne explice şi nouă ce înţeleg ei prin investiţii şi dezvoltare. În ce domenii de activitate umană s-ar duce aceşti bani împrumutaţi în numele contribuabilului şi plătiţi de el sau de copiii lui? Ce s-ar face în domeniile respective cu acei bani? Cui ar fi plătiţi acei bani?

Acuzatorii capitalismului (neoliberalismului, cum îi mai zic stîngiştii cu lecturi vaste) sînt împotriva statului minimal (statul să se ocupe de cît mai multe cu putinţă) şi acuză susţinătorii capitalismului de ipocrizie (“Iată ce fac capitaliştii voştri! Stau cu mîna întinsă la stat şi primesc bani pe contracte cu statul! Păi ăsta e capitalism? P-ăştia de ce nu-i vedeţi?”). Deci, soluţia este să mărim statul, să-i dăm cît mai mulţi bani, să-i lăsăm pe mînă cît mai multe domenii, ba să-i mai dăm şi altele care acum sînt în mîna “privaţilor”. Cu alte cuvinte, soluţia e să mărim piaţa capitaliştilor de stat.  Căci statul ăsta, maximal sau ultramaximal, trebuie să facă autostrăzi cu cineva, îi trebuie şi lui benzină, mobilier, calculatoare şi pixuri, medicamente şi rechizite şcolare, arhitecţi şi constructori, geamgii şi zugravi, tîmplari şi transportatori. Înjurăm capitaliştii care fac afaceri cu statul dar îl lăudăm pe Keynes, dumnezeul lor. Fiindcă în viziunea lui Keynes, Nourini, Stiglitz sau Krugman salvarea vine de la un stat mai mare, de la o piaţă mai mare pentru capitaliştii de stat. Avem nevoie de capitaliştii de stat mai mulţi şi mai graşi, clientul lor, Statul, are nevoie de mai mulţi bani să-i cheltuie cu capitaliştii de stat. Statul e mare şi bun şi vrem să ne facă autostrăzi şi să ne dea de toate dar cînd cumpără pixuri (multe, ce-i drept, dar aşa e cînd statul e mare, are nevoie de multe pixuri) îi înjurăm pe capitaliştii nenorociţi de la care statul cumpără pixuri. E clar, ăia nu-s capitalişti pe bune, că fac afaceri cu statul. Sînt mafioţi. Doar mafioţii fac afaceri cu statul, nu-i aşa? Dacă statul n-are, îl înjurăm că n-are, dacă cumpără să ne dea sau tocmeşte pe cineva să ne facă autostrăzi, atunci acel cineva de la care cumpără statul sau pe care-l tocmeşte sigur e mafiot şi hoţ şi comunist, nu capitalist. Căci capitaliştii adevăraţi, capabili, nu fac afaceri cu statul. Deci statul trebuie să aibă relaţii de afaceri doar cu capitaliştii incapabili sau dăruitorii de mită. Oricine face afaceri cu statul e un profitor şi un hoţ şi un mafiot şi un incapabil. Dacă statul nu are sistem informatic e dezastru, e ev mediu, frăţică. Dacă are, e clar că l-a făcut cu nişte mafioţi, c-aşa e în Românica, softiştii trăiesc pe spinarea statului! Ia să-l vedem noi acuma pe Mustea cum dă el un exemplu de Româniecurată şi de bună guvernare şi se apucă împreună cu consilierii, secretarii de stat şi şefa de cabinet să facă softuri şi sisteme informatice! Căci e crimă să desfiinţezi o agenţie care are nevoie de un sistem informatic. E o crimă ca acea agenţie să nu aibă sistem informatic. Şi e o crimă ca acea agenţie să tocmească o firmă privată să-i facă sistemul informatic.

Soluţia cea mai bună ar fi să micşorăm piaţa capitalismului de stat şi a corupţiei cît putem de mult. Ar fi cea mai mare lovitură pe care am da-o capitaliştilor de stat şi corupţiei. Ni se tot spune că statul e cel mai mare client, e Clientul, că fără el nici Steve Jobs, nici Bill Gates n-ar fi fost ce sînt (sau au fost, în cazul lui Jobs). Şi dacă îl facem mai mic? Dacă azi avem 1 milion de birouri cu un milion de pc-uri, cu un milion de windows-uri şi mîine avem doar două sute de mii de birouri cu pc-uri şi windows-uri? Nu îi dăm astfel una peste ceafă capitalistului Gates? Nu ar fi minunat?

Mai e totuşi o soluţie. Şi anume, ca statul să şi le facă singur pe toate: pixuri şi benzină, mobilă şi calculatoare, medicamente şi autostrăzi, rechizite şi transport, geamuri şi clădiri, hîrtie şi canalizări, roşii şi castraveţi, chirurgie şi tîmplărie. Bine aţi venit în Republica Populară Română! Aşa să ne ajute Dumnezeu, căci El, în nesfîrşitu-I umor şi infinita-I ironie, îi dă boului tot ce-şi doreşte, după care îi mîngîie părinteşte netezimea creierului.

Una peste alta, dacă vrem să scăpăm total şi definitiv de capitaliştii de stat avem două soluţii extreme: să desfiinţăm statul sau să desfiinţăm capitaliştii. Cît despre cei care luptă împotriva capitaliştilor de stat şi cer un stat mai mare, mai cuprinzător, cu mai multe atribuţii, tentacule şi bani de dat capitaliştilor de stat, din trei una sau două sau toate trei: ori sînt proşti, ori sînt plătiţi de capitaliştii de stat să facă muncă de influenţă ori visează mai mult sau mai puţin în secret la Statul Totalitar.

PS. Cît despre politica de bail out, reiau ce am scris în comentarii la articolul anterior: Greşeala mare, imensă, de neiertat este bail out-ul. Bail out-ul oricui, al persoanelor fizice, al corporaţiilor, al statelor. Bail out-ul loveşte în esenţa capitalismului, e cuţitul înfipt în inima liberalismului, e anularea bunului simţ şi responsabilităţii. Falimentul, înfrîngerea, dispariţia, eliminarea sînt bune, sînt sanitare, sînt, ca să zic aşa, vitale. Şi absolut necesare.

Facebook Comments

27 Comments Capitalismul de stat maximal. Desfiintam statul sau privatii?

  1. geronimo

    capitalismul de stat e o contradictie in termeni. O rătăcire in plus si totodata o paguba garantata pentru majoritate. Sursă ideala pentru coruptie si perpetuarea ei. Afacerile cu un stat prea extins in atributii si sarcini au nevoie de lobby politic (iar lobby-ul nu e democratic, orice ar spune altii) si contribuie la gradarea politicului si neincrederea generalizata in politicieni. 

    Reply
  2. geronimo

    capitalismul de stat e o contradictie in termeni. O ratacire in plus si paguboasa pentru majoritate. Sursa ideala pentru coruptie si perpetuarea ei. Degradarea politicului si neincrederea generalizata in politicieni aici isi are o mare explicatia principala. 

    Reply
  3. mbuliga

    Stat minimal vs Stat maximal e o dilema falsa in Romania. Pentru ca la noi Statul nu exista, inca, decit pe hirtie. La fel ca stinga si dreapta, la noi exista doar „stinga sau dreapta, banu’ sa iasa”!
     
    Ceea ce exista e falia aia intre nostalgici si progresisti. Mi se pare mie ca unii cu nostalgia in gena au luat in brate pe varul primar al comunismului, anume neoliberalismul fundamentalist (neo, vine vorba, e din 1920). Sint veri primari, ambii neaga realitatea, ambii sint dispusi sa triseze si sa faca propaganda, ambii mizeaza pe lipsa de educatie si discernamint a maselor. In plus neoliberalul si-a luat-o in bot la fel de original ca si comunistul.
     
    In fostele state comuniste  capitalistii sint neoliberali si in USA neoliberalii sint salvati de masuri comuniste.In restul lumii neoliberalii sint practic absenti.
     
    Si atunci, ce se poate face? Pai, sa privim in jur, multe se intimpla, istoria se face acum, nu e nevoie sa tot apelam la ideologii expirate.
     
    Eu, de exemplu, sustin ca sint de dreapta, desi (poate din deformatie profesionala) cred ca una din cheile dezvoltarii Romaniei e accesul la educatie. Eu voi vota cu cel care imi promite urmatoarele masuri: 
     
    – transparenta a cheltuielilor publice
    – internet la tot poporul
    – lege capitalista a sponsorizarii (nu 2% ca la comunisti)
    – directionarea individuala a impozitelor (adica eu, daca am de dat n% la sanatate, sa imi aleg su spitalul la care sa ii dau, daca am de dat m% pentru educatie, atunci sa imi aleg eu scoala pe care vreau sa o sustin, daca trebuie sa dau p% pentru drumuri atunci sa ii dau pentru drumul care imi e mie de folos, etc)
    -descentralizare: daca primarul vrea sa faca drum si are bani de la cei din comuna, atunci il poate face, fara sa ceara aprobarea sefului pe judet, prefectului, etc.
    – concurenta nemiloasa: cel mai bun sa cistige. Fara asistati sociali care pot munci, dar nu o fac, pentru ca de munca se gaseste in judetul vecin. Fara capitalisti de stat.
    – in cazul educatiei, despre care am mai scris, dreptul copiilor la educatie gratuita aduce cu sine si responsabilitatea de a uza de acest drept. Orice copil, indiferent de familia din care provine trebuie sa aiba acces la educatie, dar apoi, daca nu invata, ramine repetent si il intereseaza.
     
    Daca astea sint de dreapta sau de stinga, mie nu imi pasa, asta vreau. Si mai mult!

    Reply
        1. SimonaM

           @mbuliga Pe ai mei.
          Dar s-ar putea să n-aibă tot poporul bani de internet și țeavă, și capăt cu tastatură, maică. Din ai cui bani să se facă?

          Reply
        2. mbuliga

           @SimonaM Pai daca ai locui intr-un sat, atunci te-ar costa mult mai scump netul. Stii de ce?
           
          Ce ar fi sa se faca reduceri de taxe si impozite pentru cei care dezvolta reteaua?

          Reply
        3. SimonaM

           @mbuliga Adică ajutor de stat, maică? Așa. Și ajunge cablul la țară. Și computer lui Frosa cine-i dă? Pe banii lu’ cine?

          Reply
        4. SimonaM

           @mbuliga Adică dacă io produc mese și scaune să plătesc 16% iar ăia care trag cablu pe la țară să plătească 10%? Nu e ajutor de stat. Așa e. E strategie.
           
          Unde ți-am făcut eu propagandă. Întreb și eu pe banii cui. Sau nu-i voie?

          Reply
        5. mbuliga

           @SimonaM Computer ii da lui Frosa (daca vrea, numai, daca e proasta si nu vrea, nu) ala care il ia din gunoi de la firma ta si in loc sa ajunga in India la dezmembrat, il vinde pe putin nepotului lui Frosa, ca oricum Frosa e pierduta. 
          E o afacere.
           

          Reply
        6. mbuliga

           @SimonaM Ai facut propaganda, pentru ca reduceri de taxe si impozite pentru cei care dezvolta reteaua inseamna ca statul, pentru a stimula aceasta afacere, e de acord sa ia mai putini bani de la cei care fac aceasta afacere.

          Reply
        7. SimonaM

           @mbuliga Ca să fac propagandă ar însemna să susțin ceva pentru folosul cuiva.
           
          Și cine decide că-i mai important internet la tot poporul decât aspirină gratis, spre exemplu?  Mă rog, să n-o mai lungesc. Ce spui tu e că piața liberă nu-i ok. Să aranjeze statul niște taxe mai așa și pe dincolo pentru ce ți se pare ție că trebui să ajungă la popor.

          Reply
        8. mbuliga

           @SimonaM Da, e foarte important, dar ca de obicei, Romania traieste cu citeva zeci de ani in urma. Acum a descoperit neoliberalismul.

          Reply
  4. oglinjoara

    Se-ntîmplă un lucru paradoxal:
    Stînga pariază pe nemurirea omului: pe împrumuturile (şi obligaţiile) transmise din generaţie în generaţie.
    (Adică pe alţii).
    Dreapta mizează pe finitudinea omului: nu mai mult decît pot duce.
    (Adică pe responsabilitate):

    Reply
  5. oglinjoara

    …şi ai dreptate, cum s-a mai spus de multă vreme în mediul virtual (dacă n-ai observat): pierderea/falimentul e un deznodămînt la fel de normal ca şi succesul/profitul
    numai o înţelegere PROASTĂ a capitalismului te poate duce la concluzia că în capitalism toată lumea „rîde, cîntă şi dansează”
    NU SE POATE CÎŞTIGA TOT TIMPUL!
    NU SE POATE CÎŞTIGA INCONTINUU!
     
    E împotriva legilor matematicii, fizicii, a tuturor ştiinţelor naturii!
    De ce ar fi valabil în ştiinţele omului, în economie?
    Că e omul mai şmecher? Mai breaz?

    Reply
  6. Canadiana

    Cand marile banci americane au fost bailed-out, am stiut ca, de-a lungul unei singure vieti, am fost martora caderii a doua sisteme politice majore: comunismul si capitalismul.

    Reply
    1. DanCanada

       @Canadiana Hm, nu-i chiar asa. Bail-out-urile au aratat doar ca politica americana e dependenta de marele capital.
      Comunismul ca idee n-a murit, sint inca o gramada de dobitoci care viseaza tot felul de cretinisme socialiste.
      Iar capitalismul e bine-mersi, cerere/oferta, proprietate privata etc etc – au fost si-au sa fie forever and ever.

      Reply
      1. Canadiana

         @DanCanada glumesti, right? cine a furnizat capitalul necesar salvarii corporatilor americane de masini? dar ar cartelurilor bancare?

        Reply
        1. DanCanada

           @Canadiana Nu glumesc deloc. A fost cu banii guvernului, si? Vrei sa spui ca statul a salvat capitalismul? Nu tot o brinza a iesit? Alt exemplu: Solyndra. Si GM tot se taraie, housing market-ul in US tot down e. A! si de ce s-a dus la vale GM? Sindicatele cu cereri timpite de sanatate, concedii, zile platite si alte chestii moka.

          Reply
        2. Canadiana

           @DanCanada deci daca statul salveaza marile companii private, cum e capitalism? ha?
          toata lumea stie de ce au cazut si nici nu conteaza. conteaza ca statul le-a salvat si a deventi co-proprietar.  daca se respectau principiile capitalismului, toate aceste corporatii falimentau. clar? clar.nici mama mamei economiei capitaliste nu isi poate reveni din moment ce regulile captialismului nu sunt respectate, iar statul continua sa fabrice bani virtuali pe care ii pompeaza in corporatii falimentare. economiile sua si canadei au devenit tot atat de capitaliste ca si cea a chinei.  

          Reply
        3. mbuliga

           @Canadiana  @DanCanada Povestea e mereau la fel: cind merge bine, merge pentru ca eu sint smecher, cind merge prost, sa ma ajute statul!

          Reply
        4. DanCanada

           @Canadiana We agree to disagree. Faptul ca niste socialisti (dobitoci-W.Bush sau radicali-Obambi) au pompat bani de-a proasta in niste firme falimentare n-are nimic de-a face cu capitalismul. Chiar daca moare GM capitalismul ramine. Mecanismele cerere-oferta, proprietate privata, initiativa particulara, individualism – toate astea au sa ra mina in veacul vecilor, amin.

          Reply
    2. crisuadi

       @Canadiana Cand vad ce fac mai marii oeuropei , fritzii si frantzujii , stiu clar ca asist la caderea unui sistem politic major : capitalismul.  🙂

      Reply
      1. Canadiana

         @crisuadi frantuzii sunt de stanga, deci mari sperante de la ei, nu ne vin. iar nemtii sunt bine, mersi, ne conduc pe partea asta a lumii, si bine imi pare.  mai da-le 5 ani si o sa conduca si partea ailalta.

        Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *