Posts Tagged → John Maynard Keynes

Doi naufragiati in trei variante: egoist capitalista, socialista si keynesiana

Dacă e luni, e lecția despre capitalism. După cum se știe, lunea nici iarba nu crește, deci n-avem ce face, sîntem lucizi și raționali. Erau doi naufragiați pe o insulă, și un irlandez intră în bar și zice… Just kidding. N-avem lecții despre capitalism nici lunea, nici în altă zi. Dar avem povești cu naufragiați.

Să revenim. Avem doi naufragiați pe o insulă. Cei doi sînt aproape morți de sete și de foame. Trebuie neapărat să facă rost cît mai repede de apă și de ceva de mîncare. Numai că apa dulce și pomii cu fructe sînt în cele două extremități ale insulei. Dacă ar rămîne împreună ar muri ori de sete, ori de foame. Așa că se decid nu să rămînă împreună ci să lucreze împreună. Unul se duce și ia apă din rîu pentru amîndoi, celălalt se duce și culege fructe pentru amîndoi. Se întîlnesc la locul stabilit (ei îi zic piață) și fac schimb. Fiecare dă ce-i prisosește, unul, apa, celălalt, fructele. Fiecare e obligat să aducă la locul de întîlnire mai mult decît are el nevoie, căci altfel nu ar putea face schimbul, iar unul ar muri de sete și celălalt de foame. Fiecare trebuie să facă un efort mai mare, însă mult mai mic decît dacă ar fi nevoit să se ducă și după apă, și după mîncare (asta dacă ar fi posibil, însă de cele mai multe ori nu e).

Asta a fost varianta insensibilă, cu egoiști, calcul rece al pieței și dezumanizare capitalistă.

Acum urmează varianta caldă, umană, socialistă.

Avem doi naufragiați pe o insulă. Cei doi sînt aproape morți de sete și de foame. Trebuie neapărat să facă rost cît mai repede de apă și de ceva de mîncare. Numai că apa dulce și pomii cu fructe sînt în cele două extremități ale insulei. Dacă ar rămîne împreună ar muri ori de sete, ori de foame. Așa că unul pleacă după apă și mîncare și celălalt așteaptă. După două zile de alergat de-a lungul și latul insulei, cel care s-a dus după apă și fructe se decide să se ascundă în pădure și să mănînce fructe și să bea singur apă, mai ales că nu mai are energia să adune și să care și pentru celălalt. În a treia zi cel rămas vine după el, îl găsește într-un luminiș îmbuibîndu-se lacom cu fructe și apă, își scoate pancarta, se trîntește în cur și declanșază Anonymous Occupy sau îl trimite în Gulag pe îmbuibat, după posibilități.

Varianta caldă, umană, welfare europeană, Keynes.

Avem doi naufragiați pe o insulă. Cei doi sînt aproape morți de sete și de foame. Trebuie neapărat să facă rost cît mai repede de apă și de ceva de mîncare. Numai că apa dulce și pomii cu fructe sînt în cele două extremități ale insulei. Dacă ar rămîne împreună ar muri ori de sete, ori de foame. Unul dintre ei se duce după apă și fructe, celălalt nu se mișcă de la locul lui. Apoi cel care a luat apă și mîncare se întoarce la locul stabilit (ei îi zic piață), îi dă celuilalt apa și păstrează el fructele. Apoi fac schimbul. După trei zile cel care alerga după apă și fructe simte că ceva e în neregulă și că nu mai are suflu să alerge de-a lungul și de-a latul insulei cu apă și fructe pentru doi. Drept pentru care se decide să ia apă și fructe doar cît are el nevoie. Se ascunde în pădure, într-un luminiș și începe să se îmbuibe. Keynes vine și îi face cu degetul, îi citează din Krugman, îl cheamă pe oropsitul care nu s-a mișcat de la locul stabilit, scot pancartele și declanșază mișcarea Anonymous Occupy. După care semnează o petiție pentru Parlamentul European și îl trimit pe îmbuibat în Gulag. După posibilități.

PS. Aceasta este varianta revizuită (la sugestia lui Dragoș Paul Aligică) a unui articol mai vechi și ceva mai lung.

Cind Keynes e un bumerang care te loveste in plina fata

Investițiile statului, dreapta maximală la români

Pentru toți politicienii români auto-intitulați de dreapta, fără excepție, măsura cea mai radicală de dreapta a fost ”creșterea investițiilor statului”. ”Trebuie să folosim bugetul pentru investiții, nu pentru consum și asistați”, spuneau ei. Pentru ”dreapta românească” Keynes a fost ani de zile un far și un profet. Toți pedeliștii, de la Băsescu în jos, au susținut investițiile statului ca fiind o măsură de dreapta, capitalistă, spre deosebire de cheltuielile cu asistații, care sînt de stînga.

Iată că astăzi Keynes se întoarce ca bumerangul și îi lovește pe respectivii politicieni auto-intitulați de dreapta în plină figură.

Guvernul Ponta, cel mai de dreapta guvern, după definiția lui Băsescu și a PDL-ului

Asta uită să spună politicienii auto-intitulați de dreapta. Ăi mai deștepți, ca Băsescu, par egzamplu, s-au prins de șmecherie și au dat-o acum la întors, susțin cheltuielile de stînga extremă, venitul minim garantat și salariul minim, ăi mai înceți la minte, ca Blaga și tot PDL-ul din spatele său, susțin în continuare creșterea investițiilor deși nu vor creșterea bugetului pentru dezvoltare regională.

Faza cu bumerangul trebuia să i se întîmple și lui Băsescu la un moment dat, și văd că i se întîmplă din două în două zile

Fiindcă trebuie s-o spunem p-aia dreaptă, venită ca bumerangul: banii care merg la Ministerul Dezvoltării Regionale sînt bani de investiții. Sînt bani de dezvoltare. Nu investițiile și dezvoltarea sînt fetișurile politicienilor auto-intitulați de dreapta și pentru care Keynes e un far, chiar dacă n-au auzit în viața lor de el? Asta se întîmplă cînd nu susții principii. La un moment dat vei ajunge de partea nasoală a instrumentului. Dacă ai fi desființat procedura în sine atunci cînd aveai puterea, dacă te-ai fi opus din răsputeri procedurii respective și n-ai fi folosit-o cu entuziasm cînd erai de partea relaxantă a instrumentului, astăzi nu ai fi ajuns în situația de a … you know.

O veste bună

Ba chiar politicienii respectivi ar trebui să se bucure. Creșterea investițiilor la Dezvoltare Regională ar putea însemna și finalizarea patinoarelor, pîrtiilor, telegondolelor, sălilor de sport și altor importante proiecte demarate în timpul guvernării PDL. Bine, știu că politicienii nu dau doi bani pe principii și obișnuiesc să umble cu dubla măsură, însă, la nivel de principiu, și chiar și la nivel de realități și calitate umană a protagoniștilor, nu se schimbă nimic față de guvernarea anterioară. În continuare se merge pe o politică de ”dreapta” sau pe care auto-intitulații politicieni de dreapta o consideră așa, și anume creșterea implicării statului în societate prin ”investiții și dezvoltare”. Dacă nu statul investește și dezvoltă, păi atunci cine, dragi tovarăși keynesieni?

Cei buni și cei răi, vechiul bla bla

Argumentul politicienilor auto-intitulați de dreapta va fi, ca întotdeauna, ”noi sîntem mai buni, deci noi ne putem permite să facem anumite chestii, iar dușmanii noștri, fiind răi, nu au dreptul să facă chestiile respective.” După argumentul ăsta, socialismul e o idee bună, prost pusă în practică de cine nu trebuie. Și nici măcar chestia cu ”noi sîntem mai buni decît ei” nu stă în picioare.

Este trist că politicienii noștri auto-intitulați de dreapta în loc să atace creșterea bugetului ”dezvoltării regionale” dinspre tabăra adevărului și bunului simț, adică aceea a statului minimal, și să ceară desființarea atribuțiilor statului în respectivul domeniu, s-au poziționat la stînga extremă, favorizînd cheltuielile bugetare cu aventuri socialiste extreme, cum sînt venitul minim garantat și salariul minim pe economie. Băsescu și opoziția ar trebui să se decidă: susțin investițiile statului sau susțin cheltuielile sociale? Sînt socialiști sau socialiști radicali? De ce ieri erau bune investițiile și erau rele cheltuielile sociale și azi e invers? Există vreun argument convingător, valid și care să nu ne jignească inteligența? De ce dezvoltarea regională era ieri mumă și azi e ciumă?

La rîndul lor, useliștii trebuie să explice de ce ieri investițiile erau rele și azi sînt bune și de ce dezvoltarea regională era ieri ciumă pe tocuri și azi e mumă cu mustață de chelner?

Salariul minim pe economie, socialismul ca la mama lui

În ceea ce privește salariul minim pe economie, prin creșterea sa nu cresc doar cheltuielile bugetare, atunci cînd vorbim de salariul minim al bugetarilor, ci sînt obligate și firmele private să crească cheltuielile, și în același timp sînt desființate locuri de muncă și este blocată crearea de locuri noi de muncă pentru cei mai săraci și puțin pregătiți. Iar aceștia vor lucra, în cel mai bun caz, la negru, iar în cel mai rău caz vor sta pe bară. Noroc cu creșterea venitului minim garantat, însă. E bine că guvernul Ponta și USL-ul au grijă ca după ce-i lasă fără locuri de muncă pe cei din sistemul privat le dau apoi venitul minim garantat. Ca să nu mai spunem că la bugetari nu crește doar salariul minim, cresc toate salariile, căci salariul minim e reper pentru toate salariile din sistemul bugetar.

Cum să evităm adevărul

Revenind la investițiile statului, opoziția, cu Băsescu în frunte, pierde o excelentă ocazie pentru a susține public, vocal, principii de dreapta, de a fi de partea adevărului și a bunului simț. Preferă propaganda electorală, deși nu sîntem în an electoral. Preferă să evite adevărul. Ce pretenții să ai de la oamenii simpli, de la societate, cînd politicienii care se declară de dreapta și de partea adevărului și a bunului simț evită să spună adevărul și să susțină principiile dreptei? ”Vai, dar poporul e prost, nu știe…” Păi normal că nu știe, fiindcă nimeni nu îi spune, nici măcar acei politicieni vedete, care se declară de dreapta, și care au vizibilitatea și posibilitatea de a duce adevărul în casele oamenilor. Însă acești politicieni preferă mesaje populiste și electorale, deși nu sîntem în an electoral.

Adevărul e că investițiile statului, indiferent că sînt făcute de baroni sau altcineva, indiferent de baronii cui sînt făcute, sînt păguboase. Adevărul e că proiectele statului sînt nefolositoare și prost făcute. Adevărul e că prezența statului în economie și ”dezvoltare” este păguboasă și generatoare de furt, corupție, incompetență, risipă, stagnare sau chiar înapoiere. Însă politicienilor opoziției le e frică să spună asta. Mai ales că nu o cred. Ei preferă mesajul simplist ”sînt bani pentru baroni”, fără să intre în detalii.

Sînt bani de investiții. Sînt bani cu care autoritățile locale fac proiecte pentru comunitățile locale. Proiecte proaste, păguboase și în urma cărora se sifonează bani. Vă imaginați vreun politician român așa-zis de dreapta opunîndu-se unor proiecte pe care statul, prin autoritățile locale, le face pentru oameni? Da, sînt bani pentru baroni, însă politicienii de dreapta ar trebui să explice și cum ajung banii ăștia la baroni. Că nu ajung direct în buzunarele lor. Nu Dragnea primește nuștiucîte miliarde direct în buzunar. Nu. O parte din banii ăștia ajunge la baroni prin intermediul proiectelor pentru oameni. Ajung la firmele baronilor sau clientelei lor economice și ajung și direct la ei, la funcționari și la rudele lor prin șpagă.

E o minciună să legăm răul investițiilor statului doar de numele unei persoane sau  de o grupare politică. Investițiile erau la fel de nocive și acum doi ani sau cinci ani. Sînt nocive în sine.

Nici cu Ponta și USL-ul nu ne e rușine

Cînd erau în opoziție tunau și fulgerau împotriva a ceea ce numeau ei investițiile Ministerului Dezvoltării Regionale în clientela de partid iar astăzi cresc investițiile la niveluri record.

Bătălia electorală

Cu tupeu și nerușinare, ambele tabere ne spun că investițiile din bugetul statului au fost și sînt utilizate electoral, pentru susținerea structurilor teritoriale ale partidelor și pentru susținerea clientelei economice și tabăra care e în opoziție se plînge că nu folosește ea banii contribuabililor pentru a-și susține clientela, așa cum cealaltă tabără se plîngea cînd era în opoziție, pînă în mai 2012.

De fapt, cele două tabere se bat electoral pe banii contribuabililor. Războiul bugetului este un război electoral între două tabere care vor să folosească banii contribuabililor pentru campania electorală. Dealtfel, nici nu se mai obosesc să se prefacă. Miza e finanțarea luptei electorale și protagoniștii o spun. Li se rupe de principii și adevăr. Însă pentru contribuabili suferințele electorale ale protagoniștilor sînt irelevante. Pentru contribuabili, pentru cetățenii români în general, este important ca statul să-i taxeze cît mai puțin și să reducă cît mai mult cu putință  cheltuielile bugetare, indiferent dacă sînt investiții, consum sau cheltuieli sociale, fiindcă toate sînt la fel de păguboase și imorale. Meciul electoral este irelevant pentru cetățeni.

Ambele tabere susțin aceleași lucruri cînd sînt la putere, și resping aceleași lucruri cînd sînt în opoziție. Și fiecare dintre tabere contrazice azi cu seninătate ceea ce a susținut ieri. Doar rolurile putere-opoziție se schimbă, actorii joacă identic.

Capitalismul de stat maximal. Desfiintam statul sau privatii?

Cei care acuză clientelismul economic şi capitalismul de stat vorbesc în acelaşi timp de împrumuturi şi deficit bugetar pentru dezvoltare. Nu explică însă ce înseamnă această dezvoltare, cum se face, cine o face, cît ar costa, cui s-ar plăti banii investiţi în dezvoltare. Căci investiţii exact asta înseamnă: plăţi. Împrumuţi nişte bani în contul deficitului apoi îi plăteşti furnizorilor de dezvoltare. Ar fi extrem de interesant ca aceia dintre politicieni, analişti, comentatori (sau “forumişti”, cum ar zice îngroziţi Pleşu şi Cărtărescu), gură cască şi alte elemente din care e format poporul să ne explice şi nouă ce înţeleg ei prin investiţii şi dezvoltare. În ce domenii de activitate umană s-ar duce aceşti bani împrumutaţi în numele contribuabilului şi plătiţi de el sau de copiii lui? Ce s-ar face în domeniile respective cu acei bani? Cui ar fi plătiţi acei bani?

Acuzatorii capitalismului (neoliberalismului, cum îi mai zic stîngiştii cu lecturi vaste) sînt împotriva statului minimal (statul să se ocupe de cît mai multe cu putinţă) şi acuză susţinătorii capitalismului de ipocrizie (“Iată ce fac capitaliştii voştri! Stau cu mîna întinsă la stat şi primesc bani pe contracte cu statul! Păi ăsta e capitalism? P-ăştia de ce nu-i vedeţi?”). Deci, soluţia este să mărim statul, să-i dăm cît mai mulţi bani, să-i lăsăm pe mînă cît mai multe domenii, ba să-i mai dăm şi altele care acum sînt în mîna “privaţilor”. Cu alte cuvinte, soluţia e să mărim piaţa capitaliştilor de stat.  Căci statul ăsta, maximal sau ultramaximal, trebuie să facă autostrăzi cu cineva, îi trebuie şi lui benzină, mobilier, calculatoare şi pixuri, medicamente şi rechizite şcolare, arhitecţi şi constructori, geamgii şi zugravi, tîmplari şi transportatori. Înjurăm capitaliştii care fac afaceri cu statul dar îl lăudăm pe Keynes, dumnezeul lor. Fiindcă în viziunea lui Keynes, Nourini, Stiglitz sau Krugman salvarea vine de la un stat mai mare, de la o piaţă mai mare pentru capitaliştii de stat. Avem nevoie de capitaliştii de stat mai mulţi şi mai graşi, clientul lor, Statul, are nevoie de mai mulţi bani să-i cheltuie cu capitaliştii de stat. Statul e mare şi bun şi vrem să ne facă autostrăzi şi să ne dea de toate dar cînd cumpără pixuri (multe, ce-i drept, dar aşa e cînd statul e mare, are nevoie de multe pixuri) îi înjurăm pe capitaliştii nenorociţi de la care statul cumpără pixuri. E clar, ăia nu-s capitalişti pe bune, că fac afaceri cu statul. Sînt mafioţi. Doar mafioţii fac afaceri cu statul, nu-i aşa? Dacă statul n-are, îl înjurăm că n-are, dacă cumpără să ne dea sau tocmeşte pe cineva să ne facă autostrăzi, atunci acel cineva de la care cumpără statul sau pe care-l tocmeşte sigur e mafiot şi hoţ şi comunist, nu capitalist. Căci capitaliştii adevăraţi, capabili, nu fac afaceri cu statul. Deci statul trebuie să aibă relaţii de afaceri doar cu capitaliştii incapabili sau dăruitorii de mită. Oricine face afaceri cu statul e un profitor şi un hoţ şi un mafiot şi un incapabil. Dacă statul nu are sistem informatic e dezastru, e ev mediu, frăţică. Dacă are, e clar că l-a făcut cu nişte mafioţi, c-aşa e în Românica, softiştii trăiesc pe spinarea statului! Ia să-l vedem noi acuma pe Mustea cum dă el un exemplu de Româniecurată şi de bună guvernare şi se apucă împreună cu consilierii, secretarii de stat şi şefa de cabinet să facă softuri şi sisteme informatice! Căci e crimă să desfiinţezi o agenţie care are nevoie de un sistem informatic. E o crimă ca acea agenţie să nu aibă sistem informatic. Şi e o crimă ca acea agenţie să tocmească o firmă privată să-i facă sistemul informatic.

Soluţia cea mai bună ar fi să micşorăm piaţa capitalismului de stat şi a corupţiei cît putem de mult. Ar fi cea mai mare lovitură pe care am da-o capitaliştilor de stat şi corupţiei. Ni se tot spune că statul e cel mai mare client, e Clientul, că fără el nici Steve Jobs, nici Bill Gates n-ar fi fost ce sînt (sau au fost, în cazul lui Jobs). Şi dacă îl facem mai mic? Dacă azi avem 1 milion de birouri cu un milion de pc-uri, cu un milion de windows-uri şi mîine avem doar două sute de mii de birouri cu pc-uri şi windows-uri? Nu îi dăm astfel una peste ceafă capitalistului Gates? Nu ar fi minunat?

Mai e totuşi o soluţie. Şi anume, ca statul să şi le facă singur pe toate: pixuri şi benzină, mobilă şi calculatoare, medicamente şi autostrăzi, rechizite şi transport, geamuri şi clădiri, hîrtie şi canalizări, roşii şi castraveţi, chirurgie şi tîmplărie. Bine aţi venit în Republica Populară Română! Aşa să ne ajute Dumnezeu, căci El, în nesfîrşitu-I umor şi infinita-I ironie, îi dă boului tot ce-şi doreşte, după care îi mîngîie părinteşte netezimea creierului.

Una peste alta, dacă vrem să scăpăm total şi definitiv de capitaliştii de stat avem două soluţii extreme: să desfiinţăm statul sau să desfiinţăm capitaliştii. Cît despre cei care luptă împotriva capitaliştilor de stat şi cer un stat mai mare, mai cuprinzător, cu mai multe atribuţii, tentacule şi bani de dat capitaliştilor de stat, din trei una sau două sau toate trei: ori sînt proşti, ori sînt plătiţi de capitaliştii de stat să facă muncă de influenţă ori visează mai mult sau mai puţin în secret la Statul Totalitar.

PS. Cît despre politica de bail out, reiau ce am scris în comentarii la articolul anterior: Greşeala mare, imensă, de neiertat este bail out-ul. Bail out-ul oricui, al persoanelor fizice, al corporaţiilor, al statelor. Bail out-ul loveşte în esenţa capitalismului, e cuţitul înfipt în inima liberalismului, e anularea bunului simţ şi responsabilităţii. Falimentul, înfrîngerea, dispariţia, eliminarea sînt bune, sînt sanitare, sînt, ca să zic aşa, vitale. Şi absolut necesare.