În ultimii ani dreapta a devenit sinonimă cu austeritatea și echilibrul contabil. La noi, cel puțin, disputa doctrinară dintre dreapta și stînga s-a cantonat exclusiv în discuția despre austeritate și îndatorare.

Avem pe de o parte, dreapta anorexică și austeră, neplăcută dar necesară, și avem de cealaltă parte stînga generoasă, hedonistă și petrecăreață. Stînga înseamnă cornul abundenței, dreapta înseamnă burtă lipită de spinare. Stînga e preaplin și purcel la grătar, dreapta e dietă de rădăcini fierte. Stînga e bogăție, dreapta e sărăcie. Stînga e plăcere vinovată, dreapta e sacrificiu costeliv și ftizic. Și aici discuția se închide.

În realitate, se ceartă etatismul responsabil, adică așa-zisa dreaptă, cu etatismul iresponsabil, adică stînga. Austeritatea ne ajută să evităm falimentul pe termen scurt, însă fără liberalizare și privatizare face mai mult rău decît bine.

Cu cît statul e mai prezent în societate și economie, cu atît austeritatea sa afectează mai mulți oameni și duce la paralizia societății și economiei. Dacă, de exemplu, jumătate din populația activă lucrează la stat, o scădere a salariilor angajaților statului are efecte drastice în economie. Dacă educația, sănătatea și infrastructura sînt în grija statului și acesta intră în austeritate, toate aceste domenii vor avea de suferit.

Austeritatea fără liberalizare înseamnă că statul nu mai face, dar nu lasă nici pe alții să facă. Prin austeritate fără liberalizare statul pune pe butuci domenii întregi. Și statul preferă să pună pe butuci domenii întregi în loc să renunțe la ele.

Liberalizarea este preferabilă austerității sau, mai bine zis, austeritatea e doar un pas minimal și disperat, care rezolvă problema pe termen extrem de scurt, în situații limită. Soluția pe termen mediu și lung e liberalizarea. Decît să le țină pe avarie, e preferabil ca statul să renunțe la cele mai multe dintre domeniile în care insistă să-și păstreze monopolul, să elimine restricțiile, suprareglementarea și birocrația și să lase domeniile respective în grija inițiativei private libere.

Capitalismul înseamnă libertate, dezvoltare, bunăstare, expansiune, preaplin, nu austeritate.

Un partid de dreapta de la noi, în eventualitatea că va apărea la un moment și așa ceva, trebuie să lupte nu pentru strîngerea curelei și austeritate ci pentru libertate, pentru eliminarea restricțiilor economice, a suprareglementării stufoase și confuze, pentru debirocratizare.

Inițiativa privată se învață. În spatele marilor povești de succes sînt milioane de încercări nereușite, experimente, calibtări, rateuri, falimente. Steve Jobs nu e singurul glonț tras de capitalismul american. E unul dintre milioanele de gloanțe trase și e unul dintre cele, nu foarte multe, care și-au atins ținta. Libertatea de a face afaceri nu aduce doar povești de succes, creștere ecomomică și prosperitate, ci și schimbă mentalități, descătușează energii, antrenează inventivitatea și responsabilitatea.

De 23 de ani dreapta de la noi cere generații de sacrificiu, austeritate, sărăcie cu iz etic, în loc să propună libertate și prosperitate. Dreapta ne proiectează un viitor sumbru, cenușiu, auster, cu coloane de zdrențăroși nemîncați de trei săptămîni, cu ochii goi, dar demni, care mărșăluiesc cocîrjați prin deșertul cenușiu, în loc să ne proiecteze un viitor al abundenței, al bazarului, al culorilor strălucitoare, al bogăției și libertății.