• Trebuie să se dedice total politicii și slujirii cetățenilor.
• Trebuie să fie tînăr.
• Trebuie să fie realizat profesional și financiar.
• Trebuie să fie educat.
• Trebuie să fi plecat de jos, să provină dintr-o familie modestă.
• Trebuie să fi cunoscut sărăcia și lipsurile.
• Nu trebuie să fie o beizadea, nu trebuie să provină dintr-o familie înstărită.
• Nu trebuie să aibă sau să fi avut afaceri.
• Nu trebuie să aibă rude cu afaceri.
• Nu trebuie să aibă prieteni cu afaceri.
• Nu trebuie să aibă rude în politică sau administrație.
• Nu trebuie să fie liber profesionist sau să aibă rude care desfășoară astfel de activități.
• Nu trebuie să caute realizarea profesională sau financiară în politică.
• Nu trebuie să accepte facilități specifice demnitarilor (salarii și pensii mari, cazare, transport, girofare, secretară, sedii etc)
• Trebuie să sufere, să se sacrifice, să trăiască dintr-un salariu mic, să meargă cu transportul în comun, să locuiască în cartiere muncitorești, să mănînce prost și rar
• Trebuie să nu-și dorească o carieră politică, să nu-și dorească funcții
• Nu trebuie să se vîndă electoratului, nu trebuie să încerce să se facă plăcut
• Trebuie să nu vrea, dar să merite
• Nu trebuie să cîștige alegeri. Alegerile sînt o contraselecție în care cei buni și merituoși sînt nedoriți iar cei care mint, fac poante, sînt grobieni, circari și bășcălioși sînt doriți de publicul prost și needucat

Avem nevoie de astfel de oameni. Avem nevoie de cît mai mulți oameni de valoare care să se implice în politică, care să nu stea pe margine. Avem nevoie de oameni tineri, proveniți din familii sărace, educați  la școli de elită, cu doctorate la Sorbona și Harvard, care să-și lase profesiunile și să vrea să fie săraci, și ei și familiile lor, să meargă cu autobuzul, să stea în cartiere muncitorești și să mănînce salam cu margarină.

Sînt convins că la un asemenea anunț se vor înghesui sute de mii de oameni, cei mai buni dintre cei mai buni iar concurența va asigura un corp politic de cea mai bună calitate. Uite, sînt atît de convins încît aș face un partid cu cei care răspund anunțului. Ba nu. Aș face o fundație, ca să știe din start că nu vor primi nimic. Partidul mai ajunge la putere iar cei care ar răspunde apelului meu ar putea bate la ușă în speranța că vor obține într-un orizont rezonabil de timp putere, statut, funcții, influență, facilități, bani. Astfel, ar putea răspunde anunțului tot felul de indivizi care așteaptă ceva în schimbul implicării politice.

Aș putea vedea pe vizor tot felul de oportuniști și ambițioși care vor dori limuzină cu girofar, hoteluri scumpe, mîncăruri alese, femei de copertă, vacanțe exotice, vile cu piscină, salarii și pensii sigure și mari, celebritate și apariții la televizor, interviuri în reviste, secretară, șofer, menajeră, asistenți, cărători de servietă, costume italiene și ceasuri elvețiene, școli scumpe pentru copii și nepoți, shopping la Milano sau New York pentru soții și amante, medicamente și sanatorii scumpe pentru părinții și mătușile în vîrstă, transport gratuit cu avionul, celebritate și recunoștință acum și în vecii vecilor, adulație, omagii, poeme dedicate și portrete în fiecare birou sau sală de clasă. Și aici mă refer la cei mai cei, la eliți. Nu-s mulți, cîteva mii care vor confort și bani, cîteva sute care vor simboluri ale puterii, cîteva zeci care vor puterea și cîțiva care vor puterea acum și în cartea de istorie. Apoi îi voi vedea pe cei mai puțin eliți, militanții, care sînt și ei cîteva zeci de mii și care vor un salariu și niște facilități, o casă, un transport, o relație, un comision etc. Și categoriile astea două sînt doar profesioniștii. Pepeviștii. Prima categorie sînt ofițerii, cea de-a doua categorie sînt subofițerii și soldații profesioniști. Adică armata pe timp de pace și scheletul armatei pe timp de război.

Apoi vin rezerviștii. Ăia care fac politică doar cînd sînt alegeri în partid, în momentele politice importante, în campanii și în ziua alegerilor. Nu-s puțini. Sînt cîteva sute de mii. La război sînt decisivi. Sînt mulți și convingători. Nu vin din politică, sînt insideri bine ancorați în mediile lor sociale și familii. Sînt înfiltrați politic. Dacă ăștia sînt nemulțumiți sau nu există, partidul e mort în momentele decisive, în campanii și alegeri. Ei, cu resursele lor, scot sute de mii sau chiar milioane de oameni la vot. Într-o campanie unul d-ăsta îți infestează politic întregi familii extinse și medii sociale iar în ziua alegerilor, după ce a dus o muncă de convingere timp de o lună, dacă trage tare, poate să-ți scoată cîteva zeci de oameni la vot. P-ăștia nu-i poți plăti. Nu ai resurse pentru așa ceva, niciun  partid nu are resurse pentru așa ceva și oricum ei nu funcționează pe bani. Sînt voluntari. O fac din convingere. Și trebuie neapărat să creadă. Iar în timpul campaniilor și la alegeri ăștia trebuie să fie băgați în priză și folosiți la maximum. Ei decid alegerile. Dacă sînt demobilizați, nemulțumiți, apatici în momentele importante (scandaluri politice de anvergură, proteste, mișcări sociale, schimbări politice importante, măsuri cu impact politic ridicat) sau în campanie și la alegeri, atunci partidul nu are absolut nicio șansă în războiul politic. Lor în primul rînd trebuie să le dai încredere și argumente cu care să convingă. Dacă nu au replică în fața rudelor, prietenilor, colegilor de serviciu, cunoștințelor, dacă nu sînt convinși că susțin ceea ce e bine sau, mai rău, le e rușine cu tine, nu ai nicio șansă în războiul politic. Ăștia-s credincioșii, ei fac prozelitism și ei, mai mult decît oricine, trebuie să creadă. Aici nu merge cu bani, argumente tehnice, jumătăți de măsură, argumente tactice sau minciuni. Dacă oamenii ăștia nu sînt convinși, dacă nu cred, nu vor acționa. Iar în momentul ăla partidul e o structură izolată.

Să revenim. Nu vreau să văd pe vizor tot felul de oportuniști sau ambițioși care nu înțeleg farmecul discret al sacrificiului și sărăciei și tot felul de populime proastă care nu înțelege meritocrația picată din cer și farmecul inefabil al frigidității academice. Așa că nu voi face un partid. Fac mai bine o fundație. E felul meu de a-i ține pe toți aceștia departe, de a le spune că nu trebuie să aștepte nimic, căci nu vor primi nimic. E un test. Ies cu taraba în piață și nu pun nimic pe ea. Dacă n-am cumpărători înseamnă că lumea e proastă și pă interes.

Ca în bancul cu Sir și John.

Sir: Ce e hărmălaia asta, John?

John: Sînt niște gîște sub geam, Sir.

Sir: John, transmite-le uș din partea mea.