Pontexit. I-au rupt cirja*.

Premierul României, Victor Ponta, este inculpat oficial, cu  instituirea măsurii asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce-i aparțin.

Comunicat DNA , 13 iulie 2015, Nr. 1254/VIII/3:

În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 1026/VIII/3 din 05 iunie 2015, privind presupuse acte asimilate corupției săvârșite la companiile energetice Turceni și Rovinari în legătură cu încheierea unor contracte de asistență juridică, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul PONTA VICTOR-VIOREL, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru al României, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de:

– fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni),
– complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată,
– spălarea banilor.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obținute de către SCA „Șova și Asociații” de la cele două complexe energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Șova Dan-Coman și a persoanelor din sfera sa relațională.
La data 6 mai 2015, în contextul documentării, de către procurori, a aspectelor privind relațiile contractuale ale societății de avocatură SCA „Șova și Asociații, s-a dispus predarea, de către autoritatea fiscală competentă, a tuturor înscrisurilor existente privind actele de inspecție fiscală efectuate la Cabinetul de Avocat „Ponta Victor Viorel”.
În urma analizării înscrisurilor, în raport de probele ce fuseseră deja administrate în cauză, a rezultat următoarea stare de fapt:
La data de 30.08.2007, între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenție s-a prevăzut că pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar avocatul Ponta Victor-Viorel să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară.
Prin act adițional, începând cu luna aprilie 2008, s-a majorat la suma de 3.000 euro/lună onorariul avocatului Ponta Victor-Viorel.
Convenția de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru.
Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, avocatul Ponta Victor-Viorel a emis în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei.
Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societății de avocați SCA „Șova și Asociații” care a efectuat plata contravalorii lor după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, având în vedere că, în realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Șova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați.
Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfășurate în perioada mai-octombrie 2011, Ponta Victor-Viorel s-a înțeles cu Șova Dan-Coman ca acesta să întocmească în cadrul societății de avocați, rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția.
Întrucât specializarea juridică lui Ponta Victor-Viorel este dreptul penal s-a stabilit ca activitățile să vizeze asistența juridică în dosare de natură penală în legătură cu clienții societății de avocați.
Astfel, în cursul lunii august 2011, s-au întocmit în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 – decembrie 2008.
Cele 16 înscrisuri falsificate de Ponta Victor-Viorel au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfășurată de mai mulți avocați din cadrul SCA „Șova și Asociații”, avocați care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activitățile respective, nici măcar în parte.
Ponta Victor-Viorel a folosit o parte din sumele obținute de la SCA „Șova și Asociații” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidențial situat în București.
În perioada 11.11.2008 – iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a mai beneficiat de foloase din partea societății de avocați, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) și alte obligații către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei.
În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societății de avocați. Autoturismul a fost achiziționat de societatea de avocați SCA „Șova și Asociații”, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel.

În cauză, procurorii au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului Ponta Victor-Viorel.

Inculpatului Ponta Victor-Viorel i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

*Ponta, la ieşirea de la DNA: „Băi, mi-au rupt cârja, pe bune!”

(Foto: gandul.info)

Facebook Comments

6 Comments Pontexit. I-au rupt cirja*.

  1. Amelia

    Adica i-au stricat recuzita? No big deal!
    Altfel, ma tem ca pontexitul, ca si grexitul, se amana sine die…

    Reply
  2. cri

    Edit admin: e ultimul comentariu pe care i-l mai aprob. pentru că dacă nu e trimis cu sondaju’ pe bloguri să vadă despre ce scrie lumea, înseamnă că are mult timp liber. pe care e păcat să nu-l folosească făcînd ceva util pentru el.

    Florina Neghina pare sa aiba doua obsesii: Grecia si Ponta.
    1. UE tocmai a incheiat un acord cu grecii. Deci toate vituperarile proletare ale d-nei Florina Neghina et co. s-au dovedit inutile. Slava Domnului ca, in ultima clipa, atat liderii eleni cat si cei ai UE nu s-au lasat condusi de reactii umorale, viscerale, precum cele etalate de d-na Florina Neghina si altii ca domnia sa.Vom vedea ce va fi;
    2. In cazul Ponta, in care prezumptia de nevinovatie nu conteaza pentru cei ca d-na Florina Neghina, daca judecatorii vor decide ca nu e nicio infractiune? Ce vor face cei care l-au condamnat deja pe Ponta ? Isi vor cere scuze ? Ma indoiesc…Iar daca Ponta va fi condamnat, se va intreba oare d-na Florina Neghina et co.de ce niste infractiuni vechi de 5-7 ani au fost relevate abia acum ?

    Reply
  3. AlexA

    „Eu n-am mai intalnit sa vreau sa ajung la DNA si dvs. sa nu ma lasati”. Bai, sunteti nebuni, lasati omu’ sa sontacaie la DNA!!! Eventual dati-i si-un branci sa prinda loc mai in fata, sa nu piarda timpu’ aiurea pe holuri… Incepe bine saptamana asta, nimic de zis.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *