Culianu, despre Putin si Romania anului 2014

Culianu, pornind de la o imagine a unui poet rus, avea următoarea teorie: revoluția bolșevică a fost o revoluție pravoslavnică și antioccidentală, de reîntoarcere la sufletul rus, la tradiția pravoslavnică a bunului sălbatic, la țăran și la glie. A fost răzbunarea sufletului rus împotriva occidentalizării Rusiei sub Romanovi, începută de Petru cel Mare și continuată, cu mai multă sau mai puțină incompetență, de urmașii săi. Isus purtînd steagul roșu al revoluției în fruntea unei gloate de mujici beți e imaginea de care vorbește Culianu și apare într-o poezie a lui Aleksandr Blok. E vorba, evident, de Isusul pravoslavnic.

Nu e de mirare nici că la noi comunismul a preluat legionarismul și naționalismele antioccidentale. De altfel, aceasta e marea noastră problemă: orice discuție despre identitatea națională deviază în anticapitalism și antioccidentalism. Sufletul românesc, ca și sufletul rus, s-ar simți bine și în deplinătatea facultăților doar în peisaje vlahuțiene, departe de orice formă de modernitate, piață liberă și capitalism. Știți prea bine povestea, ați citit-o la istorie și literatura română.

Nu Putin e problema. Nu Rusia e problema. Degeaba sîntem împotriva lor, dacă nu sîntem împotriva a ceea ce reprezintă ei. Cea mai bună formă de luptă împotriva expansionismului rusesc e lupta pentru valorile occidentale ale pieței libere, statului de drept și libertății.

Iar alianța dintre ecologiști, marxiști, putiniști, adepți ai corectitudinii politice, socialiști, legionaroizi, filoruși, ortodoxiști și dacopați nu e deloc suprinzătoare. Pe toți îi leagă ura față de Occident și capitalism.

România nu-și va găsi armele de apărare împotriva Rusiei atîta timp cît va considera Occidentul și capitalismul incompatibile cu ”sufletul românesc”, identitatea națională sau cum i-o mai zice. Fiindcă orice formă de patriotism la noi se transformă în tiradă isterică împotriva Occidentului și capitalismului. Mai nou, tot poporul implicat luptă, de la mic la mare, cu Putin în frunte, împotriva ”Corporației” și mașinațiunilor americane menite să ne spurce sufletul, rîul, ramul și fîntîna.