Posts Tagged → Ludovic Orban

19 mai 2018. Toxicitatea PNL

Scriam ieri despre plîngerea imbecilă a lui Orban și atacul la ordinea constituțională. Să vedem exact despre ce este vorba.

Ce spune Constituția României? În ordinea numerelor de pe tricou, articolele din constituție privind speța despre care discutăm:

Art. 91
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

Art. 102
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Art. 109
(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.

(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.

Nu știm dacă Orban a făcut sesizare pe legea privind responsabilitatea ministerială. Nu știm decît că ”cetățeanul Orban”, cum a spus, a depus plîngere penală împotriva prim-ministrului (adică dumneavoastră, doamna Dăncilă), și că DIICOT trebuie să dea o soluție. Soluția ar fi de neacceptare a plîngerii, conform articolelor de mai sus din constituție.

Știm doar că Orban ne-a pus, după Iohannis, într-o situație atît de proastă pe plan extern cum nu am mai fost de multă vreme. Și că dacă partenerii noștri americani nu ar fi oameni deștepți și nu ar ști cu cine au de-a face, asta ne-ar putea cauza grav pe termen lung chiar.

Nu reiau argumentele prezentate ieri, le găsiți aici. Ce mi se pare interesant sînt toxicitatea și nocivitatea PNL-ului pentru politica românească. De la reînființarea din 1990, PNL a cîntat aceeași melodie care i-a furat pe mulți. Ulterior, mulți au constatat că nu aveau ureche muzicală.

Și spun chiar că PNL este mai toxic decît PSD pentru că în timp ce în privința PSD știm cu cine avem de-a face, PNL tot încearcă să păcălească. Culmea, încă îi reușește. Iar asta dovedește lipsa de maturitate politică a multora, seduși în continuare de istorie sau/și de liberalism. Oameni capabili și de bună credință, de care îți pare și rău, se încolonează periodic în partidul care, mai devreme sau mai tîrziu, dă cu oiștea în gard di granda.

Nu există, în toată istoria postdecembristă a acestui partid, vreun conducător, vreun program sau vreo idee pe care să te poți baza. Cu care și pe care să poți construi ceva. Nu există inteligență, onoare, cuvînt. Nu există, în afară de nume, nimic care să ofere siguranță și încredere.

Nu există măcar un om care, sedus de istoria reală a partidului și intrat sau asociat cu, să nu sfîrșească ori amețit, ori dezgustat de ce se întîmplă acolo. Nu există competență și bune intenții care să nu fie sancționate la un moment dat. 

Inversînd calea biblică, PNL a transformat măreția, patriotismul și dragostea de țară în artificii și zorzoane colorat-strălucitoare.

Nu există decît emfază și găunoșenie. Și o imposibil de reprimat dorința de a fi PSD. Similar, Orban este un Dragnea neizbutit, cu ifose de salvator de neam. Ne-am lămurit!

 

18 mai 2018. Îngropați liberalismul românesc!

Să vii, într-o aparent liniștită seară de mai, de la o prelegere susținută de Profesorul Dragoș Aligică – „Epistocrație, elitism și noul paternalism: Provocări la adresa democrației liberale în gândirea politică recentă” – și să dai peste imbecilitatea ”cetățeanului” Orban, poreclit și liberal, iată ce înseamnă să trăiești periculos în România.

Dacă își închipuie cineva că opoziția liberală lucrează, atunci nu greșește. Opoziția liberală din România lucrează la anihilarea opoziției.

Să o acuzi pe Dăncilă de uzurparea funcției, prezentarea cu rea credință de informații președintelui României, înaltă trădare și divulgarea de informații secrete de stat, în privința mutării ambasadei României la Ierusalim este culmea imbecilității politice de pînă acum în România. Tocmai acum, cînd totul se mai liniștise Șică redeschide discuția și, speră el, și niște dosare care să ne scape de cei care, proști sau nu, să fim cinstiți, au cîștigat cele mai curate alegeri postdecembriste.

Este ironic că tocmai Șică Orban apelează la justiție ca armă politică, acum, cînd justițiaa este făcută praf tocmai pentru implicare politică. Să fii uitat cum a fost pus sub acuzare de DNA atunci cînd conducea plutonul candidaților la Primăria Capitalei și apoi achitat în justiție?

Greu de crezut. Imposibil. Și atunci?

Dacă Șică Orban își imaginează că prin justiție îl va ajuta pe Iohannis să schimbe majoritatea parlamentară și să instaleze ”guvernul meu”, înseamnă nu numai neputință politică, ci mai mult și mai grav.

Înseamnă compromiterea ordinii constituționale prin folosirea justiției în lupta politică. Înseamnă perpetuarea stării de fapt de pînă acum, ale cărei consecințe nu le-am evaluat încă și nici nu se pare că ar avea cineva această intenție.

Dar să continui practicile care au transformat justiția într-un accesoriu politic este de neconceput pentru un stat de drept, așa cum pretind liberalii că susțin. Orban dinamitează orice credibilitate mai avea partidul ăsta în rîndul electoratului educat. Orban pune cruce liberalismului românesc, după ce ani de zile a umblat duhnind neîngropat.

Și pentru ce? Ne-au vîndut Rusiei, marea spaimă a tuturor cînd vine vorba despre PSD?

Nu! Este vorba despre Israel și SUA. Cînd Iohannis a fost invitat la Casa Albă, s-au făcut toți că nu înțeleg că nu pentru ”performanțele” tăcerilor și absențelor lui a fost chemat, ci pentru că PSD a alocat în buget 2% pentru NATO.

Acum se fac că nu pricep, ori chiar nu citesc geopolitic nici o situație, că este vorba despre Israel și SUA. Și despre o dreptate istorică de înfăptuit. SUA sînt partenerele strategice ale României. Israelul este aliatul României.

Prin urmare, pe cine a trădat Dăncilă, pe Iohannis?!? Și cui a divulgat informații secrete de stat, aliaților strategici ai României?!?

Cît de prost poate fi să susțină așa ceva?

Suficient pentru ca la următoarele alegeri să cîștige tot PSD. Iar Siegfried Mureșan să-și facă și el o asociație, precum Cioloș.

PS: Vă dați seama cum apărem în ochii americanilor, în condițiile în care, săptămîna trecută, Elroy Sailor, strateg și fost membru al echipei de tranziție Trump declara: ”Cu România sprijinind această poziție a președintelui Trump privind ambasada din Israel, cu siguranță alianța cu SUA va fi una mai puternică”, iar acum Orban face plîngere penală pentru același lucru?!?

18 ianuarie 2018. Ziua de după

Acum cîteva zile discutam cu un amic pe Facebook, om inteligent considerat de mine și cu o viață plină, împlinită, freelancer care știe ce înseamnă că dacă nu muncești din greu nu ai nimic, un om care ne bucură de fiecare dată cînd îi vedem cîte un spectacol de teatru. La un moment dat, îmi spune că el nu știe mai nimic despre Tomac. Înșiră sursele de informare, mă crucesc.

În fine, trecînd peste detaliile discuției, omul voia alegeri anticipate. I-am spus că nu se poate (pentru alegeri anticipate e nevoie să cadă două guverne în interval de 60 de zile, în Parlament, ceea ce la noi nu se va întîmpla niciodată, cine ar renunța la scaun + pensie pentru un iluzoriu loc prins încă o dată în Parlament?). Nu știu dacă l-am convins sau nu, cert este că a încheiat discuția cu aceeași dorință, spunîndu-mi că el tot asta vrea, alegeri anticipate.

Faptul că ne dorim ce nu se poate denotă un infantilism politic, cel puțin. Politica se face cu ce ai, în condițiile pe care le ai.

Dar nu ăsta este subiectul acum. Îi recomand amicului meu pagina Facebook, cel puțin, a lui Eugen Tomac. Care, azi, a spus:

Mediocritatea, în toată splendoarea ei, la putere!

Nu mă miră faptul că Iohannis a devenit cel mai de încredere partener al lui Liviu Dragnea.
Face parte din felul lui de a privi lucrurile, cu nepăsare și dezinteres pentru România.

Trei ani de zile nu a generat nicio idee, niciun proiect, nicio inițiativă prin care să ne convingă de faptul că poate mai mult.

Acum, prin această nominalizare, când din nou îi dă frâu liber lui Dragnea pentru a face tot ce-l taie capul cu viitorul acestei țări, domnul Președinte ne confirmă ceea ce intuiam cu toții de mult timp, dar nu voiam să tragem linie și să spunem răspicat că acestea îi sunt limitele. Indecizie și neputință, asta îl definește pe cel votat de românii care nu au vrut să dea toată puterea PSD.

Nu există nicio scuză pentru această nominalizare, în condițiile în care Vasilica Viorica Dăncilă ilustrează perfect profilul mediocrității în politică.

Iohannis, dacă își dorea atât de mult să-și conserve liniștea asta asurzitoare, putea cere un alt premier PSD, cu minimă experiență administrativă și politică.

În PSD existau oameni care, cel puțin, nu ar fi pus România într-o situație penibilă pe plan european și internațional, dar a preferat să dea, din nou țara pe mâna lui Dragnea, care va distruge totul, promovând în funcții cheie oameni mai slabi și mai docili decât acest munte de incompentență, numit premier de către un Președinte dezinteresat și un PSD condamnat să o ridice în slăvi pe Vasilica.

În speranța că Eugen Tomac va fi urmărit pe Facebook măcar de cei fără idei pre-gestionate în cap, ieri a fost o zi nebună la propriu, cel puțin pe rețeaua de socializare unde tot românul poate să-și dea cu părerea, că doar ce-l costă?! De cînd are posibilitatea să se exprime, zici că românul numai asta ar face, non-stop. Așa că Adelina Rădulescu, jurnalist din anul 1992, notează astăzi:

Nu mai fac față la valul de analize de comunicare politică! Creierul meu mic și neted nu poate digera în timp real ”bogăția” de interpretări, citarea trunchiată, dar plină de certitudine, a Constituției, fără nicio corelare între articole. Ce mai, mintea mea e depășită de backgroundul politic al ”analiștilor” pe comunicare. Pentru mai toți istoria PSD începe cu Năstase premier și Băsescu președinte. Analizele tuturor se încheie cu o unică soluție (și aia lipsă în multe cazuri), dar impregnată de ethos personal. Cum s-ar spune, poziționare, frate, că doar e analiză, cum altfel! Cel mai mult îmi plac analizele jurnaliștilor care n-au vorbit niciodată cu politicieni, care nu-s în stare să-ți spună dintr-o suflare un profil profesional al vreunui actor politic despre care vorbesc (evident invocă doar info de wiki și google). Și-mi mai place foarte tare o specie de analiști – a activiștilor civici, ăia de au contracte nenumărate cu administrațiile și s-au transformat în viața reală în contabili de fonduri europene. E cam mult, zău așa! Ce vreau să spun este că PressOne și Rise Project ar face un mare serviciu tuturor dacă ar publica mai multe contracte între politicieni, servicii, de o parte, și, de cealaltă, jurnaliștii sau civicii de ne inundă teveurile și fb-ul, ca să nu mai facem atâta zarvă cu influencerii. Apoi, ar fi o mare victorie dacă s-ar impune prin Codul CNA ca invitații din studiourile unei televiziuni să fie prezentați nu cu numele de redacție sau ong, ci, concret, cu contractele pe care le încasează.

Și-n încheiere, excelent, Mihai Mangiulea:

Carmen Dan are un ceva bovaric, neclar, interogativ (să zicem că pare că te întrebă ceva și nu știi ce), ceva mister. Pură aparență, desigur, dar în iluzie trăim. Olguța are orgoliul obraznic al fetelor de pe centură ce se poartă ca și cînd ar avea-o de aur, plus simțul ludic, neseriozitatea jovial-relativizantă, recte școala vieții (“lasă-mă cu de astea înalte, că știu eu, sîntem toți niște porci și nu vrem decît să ne-o aia“). Firea e tățica mămoasă și mănoasă, șmechera de cartier, cu valorile (molfăite patetic) în gură, cu sensibilitatea formată în contemplarea cu lacrimi în ochi – sincere, zău! – a carpetelor cu Răpirea din serai; probabil din genul celor care la bătrînețe dau în bigoterie. Semne prevestitoare ar fi. Șamd. Femei.

Însă madama asta blondă, Viorica, are legitimitate, nu-i ca astea adunate de prin paturi, de-au frămîntat droturile (zic așa să dau intensitate, pasional, uman, chiar dacă referința literară e prea înaltă în context…), vine dintr-o tradiție, e tovarășă, descinde decis, fără ambiguitate, drept din neamul tovarășelor Suzanica Gâdea, Alexandrina Găinușa, Aneta Spornic, Ana Mureșan, Lina Ciobanu, Maria Bobu, and least but not lest, cel al Lenuței noastre, incomparabile, unică-n toate cele, prima inter pares. Tovarășe adevărate, nu femei.

Am început acest articol cu oameni care speră lucruri care nu pot fi obținute. Nu o ascultasem pe Raluca Turcan, de dimineață. ”Iohannis a răsturnat planul diabolic al PSD”.

Asta e, ăsta e nivelul, nu ai ce face, nu mai ai ce zice.  Tocmai mă pregăteam să-i recomand lui Orban să nu se mai afișeze cu dînsa, dacă vrea să arate cît de cît a om serios, preocupat, implicat, și iacătă surpriza!

Pentru lumea sănătoasă la cap, Constituția României:

CAPITOLUL II
Preşedintele României

ARTICOLUL 95

Suspendarea din funcţie

(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

PS: PSD-ului i-a mai rămas acum să se joace cu președintele așa:

– ori îl suspendă acum, după ce ”le-a mai dat o șansă”, de ce nu ar face-o, dacă poate?!
– ori îl propun la prezidențiale. Serviciu contra serviciu. Să-i dea și lui o șansă.

Partidul lui Oprea, unicameralul şi votul majoritar

În condiţiile apariţiei unui concurent pe culoarul său şi a eventualei scăderi a numărului de parlamentari la 300, singura şansă a PSD de a putea accede la guvernare după 2012 şi de a-şi hrăni baronii şi reţelele teritoriale ale acestora cu un număr important de scaune de parlamentar rămîne trecerea la sistemul bipartinic. Dacă se va menţine actualul sistem de vot (proporţional cu faţă uninominală) partidul lui Oprea are şansa să ia voturi din bazinul electoral al PSD iar dacă PD-L va obţine cu cel puţin un mandat mai mult decît PSD, va da prim ministrul, majoritatea care să susţină guvernul nefiind o problemă, în condiţiile prezenţei în Parlament a UDMR-ului şi a noului partid de stînga şi, să nu uităm, a foarte posibilelor evadări ale unor parlamentari PSD şi PNL (o fac acum, de ce n-ar face-o şi peste doi ani?). Dacă adăugăm şi o posibilă scădere a numărului de parlamentari la 300 (greu realizabilă, totuşi,  pînă în 2012), situaţia pesediştilor nu e prea trandafirie. Locurile eligibile se vor împuţina drastic şi diversele grupări de baroni din PSD vor trebui să lupte pe viaţă şi pe moarte pentru fiecare scaun de parlamentar. La toate astea se adaugă slăbirea partidului la nivel teritorial (hemoragia de parlamentari e nimic în comparaţie cu ce se întîmplă în teritoriu).

În condiţiile astea ţinerea în viaţă a PNL-ului devine extrem de costisitoare pentru PSD în raport cu beneficiile aduse. Alianţa PSD-PNL are la activ două eşecuri răsunătoare: nu a reuşit să acceadă la guvernare nici în decembrie 2008, nici în decembrie 2009, şi asta după ce în 2008 pesediştii au renunţat la o parte din locurile eligibile în favoarea PNL iar în 2009 au acceptat rolul de vioară a doua în proiectul Johannis (un proiect marca PNL). O serie de cedări care nu au adus nimic în schimb pesediştilor.

Astfel, PSD se vede pus în situaţia de  a risca o nouă aventură la braţ cu PNL, a spera la o iluzorie guvernare post-2012, în care nu ştie dacă PNL nu va pune iar piciorul în prag cerînd funcţia de prim ministru sub ameninţarea că-şi va aduce aminte că e partid de dreapta şi parcă-parcă se simte mai aproape ideologic de PD-L. Şi chiar dacă PSD-ul va reuşi să-şi impună premierul va fi probabil o victorie a la Pyrrhus,fiindcă va trebui probabil să renunţe la cele mai importante ministere, pentru a nu-l jigni pe Ludovic Orban.

Pînă acum, principala opţiune strategică a PSD, dealtfel singura opţiune strategică, în lupta cu Traian Băsescu şi PD-L a fost alianţa cu liberalii, Însă n-ar fi de mirare dacă, o dată cu venirea lui Ponta la conducerea partidului, cu revenirea lui Năstase şi Mitrea în prim plan, PSD să ia foarte în serios opţiunea votului majoritar şi să negocieze cu PD-L eliminarea partidului lui Oprea şi împărţirea teritoriului (la propriu) electoral al PNL (Călăraşi, Giurgiu, Hunedoara, Bacău, Iaşi etc). Lui Ponta i-ar conveni trecerea lui Crin Antonescu la echipa de pitici-speranţe iar baronilor PSD le-ar conveni să aibă un număr cît mai mare de parlamentari la butonieră şi, de ce nu, chiar şansa guvernării începînd cu 2012.

Lui Crin Antonescu i se spune „Dictatorul”

În spatele scenei liberale, spiritele se încaieră pentru a-și păstra pozițiile actuale. Șansele lui Ludovic Orban de a-l înlocui pe Crin Antonescu, care o ia razna pe zi ce trece, sunt infime. De partea lui Orban s-au situat mai puțin de jumătate din delegațiile organizațiilor județene. Deja lui Antonescu i se spune Dictatorul. Problema este că a început să ia foarte în serios patronimul și mai ales comportamentul tizului său politic, mareșalul Ion Antonescu, care a instaurat dictatura militară, după cea carlistă, între 1940-1944. Dacă își va păstra poziția după alegerile interne din martie, este de așteptat ca liderul PNL să se dispenseze repede de serviciile persoanelor care îl sprijină, cum ar fi, de pildă, vicepreședintele Dan Radu Rușanu sau primarul Bacăului, Romeo Stavarache. “Dictatorul” se va folosi de ei, așa cum s-a sprijinit și pe Orban, în alegerile prezidențiale, după care îi va marginaliza, preferând să-și formeze o camarilă din oameni slabi, fără nume, poziții și personalitate, care să nu emită pretenții, după formula clasică a dictatorilor de partid. Programul cu care se prezintă Antonescu în alegerile din martie, conține o singură propoziție: distrugerea PD-L. Acest comandament sună la fel ca “Ostași, vă ordon, treceți Prutul!”.