Referendumul trebuie susținut!

Referendumul trebuie susținut!

Observ atâta ură și demagogie în legătură cu acest referendum încât este clar că societatea românească va fi, după 7 octombrie, și mai dezbinată.

Da, PSD a vrut să confiște acest demers cetățenesc.

Da, ei nu cred decât în bani și funcții.

Da, PSD vrea să controleze justiția.

Da, au ales această perioadă în mod intenționat pentru a acoperi mizeriile pe care le-au făcut.

DAR modificarea articolului 48 din Constituția României nu este inițiativa puterii actuale, este un demers de bun-simț inițiat prin mijloace democratice de toate cultele creștine din România.

Dacă 3 milioane de români au cerut să fie clarificată prevederea legată de căsătorie în Constituție, prin eliminarea cuvântului “soți” și înlocuirea lui cu sintagma “dintre un bărbat și o femeie”, de ce trebuie să fim atât de revoltați?

Nu va scoate nimeni România din UE, locul nostru este aici și trebuie să facem România mai puternică și mai performantă.

Nu suntem singura țară din Europa care supune unei dezbateri publice acest subiect. Referendumul este forma cea mai reprezentativă de consultare a populației în democrație.

Mi-aș dori să avem un referendum și pentru alocarea a 6% pentru Educație.

Mi-aș dori să avem un referendum și pentru transparență totală în cheltuirea banilor publici.

Mi-aș dori să avem un referendum și pentru eliminarea tuturor pensiilor speciale.

Mi-aș dori să avem un referendum și pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

Mi-aș dori să avem un referendum și pentru introducerea votului electronic.

Sunt multe teme urgente care trebuie dezbătute. Deocamdată, cultele creștine au reușit să se mobilizeze și să ne invite la vot.

Nu trebuie să ignorăm acest instrument democratic, ci, dimpotrivă, să-l apărăm, indiferent ce opțiuni avem în cabina de vot.

Din punctul meu de vedere, boicotul nu este o soluție!

Referendumul nu este despre politicieni sau împotriva acestei coaliții monstruoase. Referendumul este despre noi.

Eu merg la vot și vă îndemn pe toți să faceți la fel!

Eugen Tomac, președintele Partisului Mișcarea Populară.

Încet, încet, ne facem bine

Cum eliminarea corupției este un deziderat imposibil de realizat, nimeni nereușind așa ceva pînă acum, propunem să diminuăm corupția, un scop mult mai realist.  Cum diminuăm coruția? Și prin acestă metodă.

Inițiativa palamentară a PMP, de a reduce numărul parlamentarilor la 300, așa cum au votat 7.765.573 de electori, la referendumul din 2009, a fost adoptată tacit de către Senat.

Așa cum spune Eugen Tomac, președintele partidului inițiator, PMP:

În plină campanie pentru un nou referendum, iată că este posibil să punem în aplicare rezultatul referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlmanentari la 300. Chiar dacă tacit, chiar dacă atât de târziu.

Actuala putere are acum ocazia de a demonstra că nu doar mimează preocuparea față de respectarea voinței poporului exprimată prin referendum, ci chiar o face. Corect ar fi ca săptămâna viitoare să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaților, această inițiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci vor fi credibili în mesajele pe care le transmit zilele acestea referitoare la referendumul convocat pentru 6-7 octombrie.

Scrisoare deschisă

De la distanță, din Diaspora americană, mă adresez conducerii PMP și în special președintelui PMP, domnul Eugen Tomac cu un nou îndemn și susținerea noastră, a românilor din Diaspora, de a continua lupta cu sistemul cripto-comunist, eminamente corupt care macină România.

Românii americani văd cu claritate și luciditate situația grea în care se afla țara unde s-au născut și pe care o iubesc, o Românie care se află într-o criză profundă, din cauza unei clici corupte cocoțate la putere și care a parazitat lumea politică românească.

Multi au depus armele în fata colosului PSD sau mimează opoziția. Partidele asa-zis de opoziție se află de mult timp în remorca unor grupuri de interese din afara țării, străine de interesele naționale, sau, și mai grav, la comanda Rusiei.

Presa este aservită și nu mai prezintă niciun fel de încredere. Pentru principalele televiziuni, ziare, asa-zisele canale de informare a opiniei publice, românul este un obiect ușor manipulabil, un obiect de vânzare. Pentru rechinii din presă nu mai contează decât rating-ul și beneficiile obținute în schimbul influențării opiniei publice.

Cu această ocazie, îi solicit domnului Tomac să continue și să întețească curățirea PMP de elemente care nu numai că nu fac cinste formațiunii politice pe care o conduce, dar afectează în mod automat încrederea pe care o mare parte dintre noi am alocat-o acestui partid popular, și demobilizează luptătorii adevărați pentru dreptate, libertate și o Românie mai bună. Respectul pentru electorat este esențial la un partid politic modern!

Este momentul sa ne angajăm în luptă și sa distrugem fiara pesedistă. Cu Dumnezeu înainte!

Sorin Ionel Roiban
Florida, SUA
22 septembrie 2018

Ce urmează după ”Muie PSD!”? Articolul acesta!!

În ordinea prezentă pe această platformă, chiar așa este. Am zis, instigată de Lucian Vâlsan, ”Muie PSD!”, în înregistrarea pe care am realizat-o amîndoi acum două săptămîni,  apoi am plecat o săptămînă la Praga, mi-a părut mie momentul perfect pentru vacanță.

Cînd mă lămurisem deja cum petrec oamenii normali vara, oameni normali, cehii,  care au înaintea noatră nici mult, nici mai puțin de 1000 de ani, o mie de ani de prezență continuă, documentată, în istoria Europei, vin la București și găsesc zarvă mare. Zarvă produsă de găsirea – nu, nu a Sfîntului Graal- ci, așa cum avea să ne explice filosoful Liiceanu, expresiei unificatoare a luptei noastre împotriva PSD. Pînă cînd, pe joi, apare și ezplicația.

0M-am uitat în dreapta, m-am uitat în stînga, înainte și înapoi, Muie PSD peste tot. Dar vine, salvator cred eu, articolul filosofului muii. Care-și aplică, cu ocazia acestui articol, o teslă peste mingiuțele din dotare.

Dacă intelectualitatea română renunță atît de ușor la munca ei de-o viață și la aspirațiile pentru poporul acesta, să vedem în ce măsură ne afectează pe noi ”Muie PSD” și protestul care a urmat. În ce măsură ne ajută, mai bine zis.

Scăderea dramatică a nivelului educațional al populației, atît de adusă în discuție pînă acum, nu mai contează, înțeleg. Putem vorbi pe limba tuturor și dacă asta ne va face să scăpăm (CUM??) de PSD, e perfect.

Bun, dar cum? Democratic, pe calea pe care ne place să credem că sîntem, în nici un caz nu putem. Au fost multe încercări de a dizolva cumva legal partidul ăsta, nereușite pînă la urmă. Și cu toată mize ia și cu tot circul făcut la sfîrșitul săptămînii trecute, pentru care niște capete este imperios necesar să cadă, nu se vede nici acum vreo soluție practică, exactă.

Ce văd eu, din perspectiva dreptei, sînt două fronturi. Frontul progresist care face valuri în Europa și frontul conservator, în SUA, al căui vîrf de lance este președintele Trump și administrația pe care o conduce. Stînga vs dreapta, a nu știu cîta oară în istorie.

Cine sînt componentele celor două fronturi?

Frontul progresist, la noi, este reprezentat declarat de către USR, și nedeclarat de către PNL și Președintele Iohannis. Frontul consevator, oricît NU m-ar reprezenta pe mine și prietenii mei conservatori, este PSD, o gașcă de penali și chivuțe ajunsă în fruntea bucatelor.

În marea construcție europeană, PSD nu are ce căuta. Trecînd peste dosarele din dotare, nu au capacitatea și oamenii necesari unei guvernări măcar decente. Guvernele Dragnea (I- III) sînt niște caricaturi, niște copii care se joacă în bazinul cu nisip, cu inconștiența și seninătatea copiilor care nu au nici o grijă. Despre responsabilitate nu cred că mai are rost să pomenesc atunci cînd vorbim despre PSD, PSD nu știe limbi străine. Altfel, pînă acum erau demiși cel puțin șefii jandarmeriei și ai poliției, la mizeria pe care au creat-o și alimentat-o în ultimele trei zile în București.

Cine a mai rămas necuprins în cele două fronturi? PMP și ALDE.

PMP este singurul partid care poate prelua ștafeta dreptei cu succes.PMP, neregăsindu-se acum în nici unul dintre fronturi, a picat de partea bună a societății, adică anti-PSD, sancționînd ferm fiecare abatere de la lege a acestuia.

Cu un Tomac care poate e mai puțin vizibil, PMP rămîne și singurul partid cu adevărat de opoziție, cu platformă și program.

AlDE nu a avut mai nimic de spus acum, lipit de guvernarea PSD fiind. Deși ALDE are și ceva idei liberale, pînă în momentul ruperii de PSD rămîne la fel de toxic și de nociv. Cînd se rupe, dar se tupe? Dacă e provocat, se rupe. Se poate întîmpla asta la alegerile parlamentare viitoare, la cele prezidențiale, dacă Tăriceanu vrea să candideze, ori, în eventualitatea în care poate înghiți PNL.

PNL Nu mai are leadershipul necesar să schimbe ceva, să facă ceva. Este un partid îmbătrînit de copil, dus în parc ba de unul, ba de celălalt. Cînd va intra pe mîinile Marei Mareș, va fi copt și pentru fuziunea cu Alde.

Conglomeratul politic al opoziției este unul masiv, dar împrăștiat. Și împrăștiat nu numai mult, dar și pRost. Ceea ce duce la o fragmentare a opoziției pe planuri din care, la următoarele alegeri, ar putea ieși victorioasă stînga.

Avem deja un lider de stînga, președintele Iohannis. Susținut de Germania merkeliană afară, înăuntru este cel mai slab președinte pe care l-a avut România după 1989. Lipsit de trăire, emoții și sentimente pentru țară, iese aiurea; prost și neinspirat; adesea defazat cu evenimentele.

Tot pe stînga mai avem pe: Tăriceanu, Orban, Cioloș, Barna. cine e prezidențiabil? Toți ar putea fi; mai puțin Barna, nu are anvergura  necesară și nu numai.

Ce se întrevede pînă acum? O luptă reală Iohannis – Cioloș. Se bat Germania și Franța pînă la ultimul român. Ce cîștigăm noi din asta? Unde eSte interesul poporului român? eu nu_l văd; poate voi.

Și care ar fi  interesul acesta azi? Păi să vedem: sîntem în an centenar: Adică ar trebui să ne concentrăm pe probleme naționale, mai puțin politice: unirea, de exemplu; este o problemă națională.

Cîte partide sânt real preocupate de unire? Unul singur, și nici acela nu mai știm dacă mai prinde viitorul legislativ sau nu: PMP. Cît pot celelalte partide; cît vor să se ocupe de unire? Mai bine nu întrebăm; știm răspunsul. E frumos să koci în horă, mai greu e să faci hora să funcționeze.

Deci; cu atît de multă stînga pe firmament, cu atît de puține partide și oameni politici care să se lupte în mod real pentru Unire; ce șanse mai avem să vedem România mare din nou? Spre 0 an de an.

Cum poate fi intereseul național la mijloc într-o bătălie IOhannis-Cioloș? Cum ar putea fi între Merkel și Macron. 0, nada, din nou.

La ce ne folosesc oamenii politici care apar și dispar, steluțe trecătoare pe firmamentul politic, dacă nu au intuiție, drag de noi, de țară și de oameni, dorință de implicare și nu simt, nu ne simt?

Vom ajunge terenul de joacă european pentru mai marii lumii, în dorința de-a avea o țară ca afară, disprețuind și înjurînd ce avem românesc, al nostru.

Mai presus de toate, cînd a ajuns politicul să fie mai presus de național la români? Și, la ce ne ajută asta? Ce ne mai rămâne nouă, oamenilor de dreapta, din înfruntarea, oricît de dureroasă, a stîngii?

 

 

Săptămîna americană. 10 – 17 mai 2018

Așa cum vă spuneam în precedenta postare, am avut o săptămînă (ceva mai mult) plină, ocupată fiind cu însoțirea delegației americane venită la București și Chișinău la invitația PMP. Subliniez la invitația PMP (și mai precis, a lui Eugen Tomac), pentru că este partidul pe care l-am votat la precedentele alegeri și care continuă să nu mă dezamăgească.

Delegația a fost formată din: domnul Elroy P Sailor, strateg și membru al echipei de tranziție Donald Trump, doamna Laurel Bennett, membru al Partidului Republican și candidat la House of Representatives la alegerile de anul acesta, în noiembrie, și Sorin Roiban, președinte al National Committee of Romanian-American Republicans. 

Revenind, cum sînt americanii și cum sînt ei în politică?

Surprinzător, poate, sînt oameni. 🙂 Mănîncă, dorm și folosesc fiecare secundă – nu, nu exagerez deloc – pentru a face ceva sau pentru a se informa. Ritmul de lucru al americanilor este unul care ar pune jos orice om de pe aici. Eu însămi, după trei zile, abia mai știam cum mă cheamă.

Aș zice că au fost ”exploatați” la maximum pe timpul șederii la București și Chișinău. Primiri oficiale, la președintele Băsescu, la universități, la Consiliul Mondial al Românilor, la lansarea Newsweek România. Acolo a fost după amiaza lui Elroy, căruia toată lumea avea ceva să-i spună și un sfat de solicitat. Abia a fost prins pentru o fotografie. La plecare, mi-a spus: home, shower, bed. Era ordinea care, respectată, avea să-i asigure o nouă zi cu capacitate maximă de funcționare.

Și mi-a mai spus ceva important Elroy. ”Cînd spui adevărul, e simplu, adevărul vine firesc din tine. Cînd minți e o problemă, trebuie să fii atent permanent, mișcările ochilor, gestica, orice te poate trăda și tot efortul a fost degeaba”.

Doamna Bennet și-a pierdut soțul, un former navy, anul trecut, după ani de chin cu sistemul medical impus de Obama. La nici un an de la tragedie, e hotărîtă să facă ce-i stă în puteri pentru ca asemenea nenorociri să nu se mai întîmple, și candidează, pe lîngă alte multe activități în sprijinul comunității sale. Viața și moartea au pentru ei însemnătate specială, ei nu se lasă copleșiți de pierderea cuiva drag, dimpotrivă, asta îi motivează să meargă mai departe, cu și mai multă putere. Iar mama Bennett poate face asta cu toată forța și pentru că fiul dînsei și al răposatului domn Bennett și-a asumat rolul de ”bărbat al casei”, la o vîrstă la care puțini sînt pregătiți pentru așa ceva.

Sorin Roiban este mai mult american decît român. Doarme foarte puțin, mănîncă atunci cînd apucă și în rest se zbate să rezolve o mie de probleme. Este singurul dintre cei trei pe care nu l-am văzut cu ochii la jumătate de somn. Atent, agil și cu o forță de muncă rară, Roiban a mai căpătat o responsabilitate la București, aceea de Director general SUA și Canada al CMR (Consiliul Mondial al Românilor), care îl va susține pe Constantin Codreanu la funcția de primar al Chișinăului.

Roiban este omul nostru din Florida, putem spune, cel care se zbate pe două fronturi, cel american și cel românesc, încercînd – și reușind – să impună, alături de Washington, cursul firesc al libertății pentru cele două națiuni.

Am fost, așadar cumva ruptă de problemele interne care macină lumea, mai ales pe Facebook. Cu toate acestea, am scris, în săptămîna care a trecut, următoarele mai importante:

Înverșunarea cu care leaderii europeni se străduiesc să impună oameni în România este egală numai cu înverșunarea cu care vor să mai încerce și ei o dată comunismul.

Americanii nu vor veni decît să ne taie sfoara, să ne arunce colacul sau să ne ia lama, după caz, cred că știți.

Deocamdată, românii joacă excelent.

Sîntem atît de ”inteligenți” încît habar nu avem ce înseamnă politica.
Sîntem atît de ”inteligenți” încît să nu profităm de Dragnea și de orientarea lui (chiar și numai interesată, în folos propriu) pro-SUA și pro-Israel numai pentru că este penalul Dragnea.

Sînteți atît de ”inteligenți” încît să faceți front comun cu stînga care vrea să-i ia locul lui Dragnea. Și pentru care nu contați nici cît o ceapă degerată. S-a mai întîmplat, nimic nou.
Sînteți atît de ”inteligenți” cît să ne aruncați cu voioșie în alte lagăre comuniste, pe care refuzați să le vedeți. S-a mai întîmplat, nimic nou.

Nimic nou, deci. Tocmai de aceea mă bucur că nu aveți și nu veți avea în veci puterea, în ciuda faptului că avem o garnitură socialistă de o incompetență revoltătoare la conducerea României. E mai ușor de luptat cu ei decît cu prostiile din capetele multora. Cînd la o demonstrație, sîmbăta trecută, se strigă ”Vrem Europa, nu dictatură” și nu realizează că trebuie să știe pe cine urmează în politica externă (”Vrem SUA, nu dictatură”, corect) va fi o luptă grea.

31 ianuarie – 1 februarie 2018. Opoziție și putere

Cine a rostit următoarea întrebare?

Întrebarea care apare pe buzele tot mai multor români este aceea dacă o femeie va reuşi acolo unde bărbaţii din PSD au eşuat. Ar fi interesant pentru România şi femeile din România dacă dumneavoastră veţi reuşi.

a) Angelina Jolie

b) Maica Tereza

c) Nevasta lui Clooney, îmi scapă permanent numele

d) Miroiu de la SNSPA

e) o penelistă blondă

Numele penelistei este Raluca Turcan, iar culoarea părului nu are nici o legătură cu enormitatea spusă de la tribuna parlamentului. Deci de asta nu s-au prezentat ei, peneliștii, la Cotroceni, cu o altă propunere de premier? De asta s-au dus la o cafea, o limonadă, o dulceață de nuci verzi, pentru că de aflat în treabă oricum s-au aflat, propunîndu-i președintelui, după sondaje apărute în vis, probabil, alegeri anticipate. De asta își și face PSD de cap, de parcă nu era suficient scorul de la ultimele alegeri. Dar cu așa opoziție, chiar nu are de ce să își facă griji. Norocul nostru că nu e singura. 

(În ce privește PNL, e păcat să iei oameni precum Bogdan Glăvan și Cristian Păun și să te prezinți tot cu scenetele stupide ale lui Orban sau cu prostiile colosale ale doamnei Turcan. E ceva în neregulă cu partidul ăsta, din 1990 și continuă. Orice ar face, orice oameni de valoare ar aduce, tot prost iese.)

Așa că nu mai este de mirare cum rectorul UNATC, un ilustru necunoscut pentru (in)cultura mea artistică, Nicolae Manea, scrie un ”punct de vedere”,  de susținere de fapt, a noului ministru al Educației, Valentin Popa:

Ce o fi ”hate speech” și – au!, chiar așa – ”character assassination” în adevărurile pe care presa le scoate la lumină? Persistența în minciună și lipsa moralei sînt caracteristice stîngii, e drept, și se pliază pe caracterul acestui inginer de sistem, pe stil vechi, cu pasiuni doctoral-artistice descoperite tîrziu, un ”dinozaur bătrîn”, după cum singur se prezintă:

Alături de cei 45 (patruzecișicinci!!!) de rectori din întreaga țară, care îl susțin pe noul ministru al Educației, Mandea ne arată că nu mai avem decît să constatăm cum a pus comunismul stăpînire pe țară, în anii 40-50-60 ai secolului trecut. Cum a fost posibil un regim criminal, care a distrus elitele, începînd de la cei care ar fi trebuit, în mod normal, să fie elite. Comuniștii au învățat bine lecția și o practică continuu, mai ales în lipsa unei alternative politice serioase și ferme. Ce se întîmplă este o jignire la adresa adevăraților intelectuali români și un asasinat la adresa minților crude ale tinerilor acestei țări.

Mult zgomot pentru nimic am putea spune despre zarva iscată de Dragnea la adresa SPP, dacă, în fapt, nu s-ar încerca o remodelare a funcționării instituțiilor statului după chipul și asemănarea liderilor vremelnici ai partidului ajuns la putere. De ce trebuie ținut cont înainte de a face orice mișcare privind SPP.

  1. Este ilegal să transferi responsabilitatea unei instituții asupra alteia. Jandarmeria are misiuni de pază, SPP de protecție.
  2. Jandarmii nu au pregătirea profesională și nu au nici logistica necesare misiunilor de protecție.


Dacă Dragnea ține neapărat să știe absolut toate mișcările membrilor guvernului, or fi cîțiva și pe acolo cărora să nu le convină tratamentul ăsta aplicat copiilor de grădiniță. Și ca atare, poate vom avea și guvern PSD IV în mai puțin de un an și jumătate.

Pentru asta eu mă agit destul de mult. Se vede, nu se vede…

A declarat președintele de la Bruxelles, dînd primele știri despre viața sa politică, după multă vreme. Dar oricum, cu partidele care se presupune că l-ar susține pentru încă o candidatură, și cu ”munca” depusă în acest mandat, șansele la un al doilea trec de genunchiul broaștei.

Ultima ediție! Știri de la DNA. Doamna Andronescu împreună cu alți șase foști miniștri, poate fi de acum liniștită, nimeni nu va mai putea spune că e  ”penală”. Ea și încă cinci foști miniștri au scăpat de urmărirea penală, faptele s-au prescris. De ce s-au prescris? Întrebați la ”DNA să vină să îi ia” sau așteptați raportul pe anul 2018 al instituției.

În final, opoziție din nou. Una reală.

”Am luat decizia în grupurile parlamentare ale PMP să începem o nouă campanie în ceea ce privește curățarea Parlamentului de nulități. Am depus din nou în Parlament inițiativa legislativă privind reducerea numărului de parlamentari la 300. Vom începe o campanie națională pe acest subiect pentru că credem că cei aproape 10 milioane de români care au ieșit în stradă și au spus că vor un Parlament cu mai puțin parlamentari și mai eficienți au dreptate. Cred că a sosit timpul ca parlamentarii responsabili să coboare printre oameni, să meargă prin popor și să ceară sprijinul cetățenilor activi pentru a scăpa de această majoritate toxică”
 
A declarat președintele executiv al PMP, Eugen Tomac.

18 ianuarie 2018. Ziua de după

Acum cîteva zile discutam cu un amic pe Facebook, om inteligent considerat de mine și cu o viață plină, împlinită, freelancer care știe ce înseamnă că dacă nu muncești din greu nu ai nimic, un om care ne bucură de fiecare dată cînd îi vedem cîte un spectacol de teatru. La un moment dat, îmi spune că el nu știe mai nimic despre Tomac. Înșiră sursele de informare, mă crucesc.

În fine, trecînd peste detaliile discuției, omul voia alegeri anticipate. I-am spus că nu se poate (pentru alegeri anticipate e nevoie să cadă două guverne în interval de 60 de zile, în Parlament, ceea ce la noi nu se va întîmpla niciodată, cine ar renunța la scaun + pensie pentru un iluzoriu loc prins încă o dată în Parlament?). Nu știu dacă l-am convins sau nu, cert este că a încheiat discuția cu aceeași dorință, spunîndu-mi că el tot asta vrea, alegeri anticipate.

Faptul că ne dorim ce nu se poate denotă un infantilism politic, cel puțin. Politica se face cu ce ai, în condițiile pe care le ai.

Dar nu ăsta este subiectul acum. Îi recomand amicului meu pagina Facebook, cel puțin, a lui Eugen Tomac. Care, azi, a spus:

Mediocritatea, în toată splendoarea ei, la putere!

Nu mă miră faptul că Iohannis a devenit cel mai de încredere partener al lui Liviu Dragnea.
Face parte din felul lui de a privi lucrurile, cu nepăsare și dezinteres pentru România.

Trei ani de zile nu a generat nicio idee, niciun proiect, nicio inițiativă prin care să ne convingă de faptul că poate mai mult.

Acum, prin această nominalizare, când din nou îi dă frâu liber lui Dragnea pentru a face tot ce-l taie capul cu viitorul acestei țări, domnul Președinte ne confirmă ceea ce intuiam cu toții de mult timp, dar nu voiam să tragem linie și să spunem răspicat că acestea îi sunt limitele. Indecizie și neputință, asta îl definește pe cel votat de românii care nu au vrut să dea toată puterea PSD.

Nu există nicio scuză pentru această nominalizare, în condițiile în care Vasilica Viorica Dăncilă ilustrează perfect profilul mediocrității în politică.

Iohannis, dacă își dorea atât de mult să-și conserve liniștea asta asurzitoare, putea cere un alt premier PSD, cu minimă experiență administrativă și politică.

În PSD existau oameni care, cel puțin, nu ar fi pus România într-o situație penibilă pe plan european și internațional, dar a preferat să dea, din nou țara pe mâna lui Dragnea, care va distruge totul, promovând în funcții cheie oameni mai slabi și mai docili decât acest munte de incompentență, numit premier de către un Președinte dezinteresat și un PSD condamnat să o ridice în slăvi pe Vasilica.

În speranța că Eugen Tomac va fi urmărit pe Facebook măcar de cei fără idei pre-gestionate în cap, ieri a fost o zi nebună la propriu, cel puțin pe rețeaua de socializare unde tot românul poate să-și dea cu părerea, că doar ce-l costă?! De cînd are posibilitatea să se exprime, zici că românul numai asta ar face, non-stop. Așa că Adelina Rădulescu, jurnalist din anul 1992, notează astăzi:

Nu mai fac față la valul de analize de comunicare politică! Creierul meu mic și neted nu poate digera în timp real ”bogăția” de interpretări, citarea trunchiată, dar plină de certitudine, a Constituției, fără nicio corelare între articole. Ce mai, mintea mea e depășită de backgroundul politic al ”analiștilor” pe comunicare. Pentru mai toți istoria PSD începe cu Năstase premier și Băsescu președinte. Analizele tuturor se încheie cu o unică soluție (și aia lipsă în multe cazuri), dar impregnată de ethos personal. Cum s-ar spune, poziționare, frate, că doar e analiză, cum altfel! Cel mai mult îmi plac analizele jurnaliștilor care n-au vorbit niciodată cu politicieni, care nu-s în stare să-ți spună dintr-o suflare un profil profesional al vreunui actor politic despre care vorbesc (evident invocă doar info de wiki și google). Și-mi mai place foarte tare o specie de analiști – a activiștilor civici, ăia de au contracte nenumărate cu administrațiile și s-au transformat în viața reală în contabili de fonduri europene. E cam mult, zău așa! Ce vreau să spun este că PressOne și Rise Project ar face un mare serviciu tuturor dacă ar publica mai multe contracte între politicieni, servicii, de o parte, și, de cealaltă, jurnaliștii sau civicii de ne inundă teveurile și fb-ul, ca să nu mai facem atâta zarvă cu influencerii. Apoi, ar fi o mare victorie dacă s-ar impune prin Codul CNA ca invitații din studiourile unei televiziuni să fie prezentați nu cu numele de redacție sau ong, ci, concret, cu contractele pe care le încasează.

Și-n încheiere, excelent, Mihai Mangiulea:

Carmen Dan are un ceva bovaric, neclar, interogativ (să zicem că pare că te întrebă ceva și nu știi ce), ceva mister. Pură aparență, desigur, dar în iluzie trăim. Olguța are orgoliul obraznic al fetelor de pe centură ce se poartă ca și cînd ar avea-o de aur, plus simțul ludic, neseriozitatea jovial-relativizantă, recte școala vieții (“lasă-mă cu de astea înalte, că știu eu, sîntem toți niște porci și nu vrem decît să ne-o aia“). Firea e tățica mămoasă și mănoasă, șmechera de cartier, cu valorile (molfăite patetic) în gură, cu sensibilitatea formată în contemplarea cu lacrimi în ochi – sincere, zău! – a carpetelor cu Răpirea din serai; probabil din genul celor care la bătrînețe dau în bigoterie. Semne prevestitoare ar fi. Șamd. Femei.

Însă madama asta blondă, Viorica, are legitimitate, nu-i ca astea adunate de prin paturi, de-au frămîntat droturile (zic așa să dau intensitate, pasional, uman, chiar dacă referința literară e prea înaltă în context…), vine dintr-o tradiție, e tovarășă, descinde decis, fără ambiguitate, drept din neamul tovarășelor Suzanica Gâdea, Alexandrina Găinușa, Aneta Spornic, Ana Mureșan, Lina Ciobanu, Maria Bobu, and least but not lest, cel al Lenuței noastre, incomparabile, unică-n toate cele, prima inter pares. Tovarășe adevărate, nu femei.

Am început acest articol cu oameni care speră lucruri care nu pot fi obținute. Nu o ascultasem pe Raluca Turcan, de dimineață. ”Iohannis a răsturnat planul diabolic al PSD”.

Asta e, ăsta e nivelul, nu ai ce face, nu mai ai ce zice.  Tocmai mă pregăteam să-i recomand lui Orban să nu se mai afișeze cu dînsa, dacă vrea să arate cît de cît a om serios, preocupat, implicat, și iacătă surpriza!

Pentru lumea sănătoasă la cap, Constituția României:

CAPITOLUL II
Preşedintele României

ARTICOLUL 95

Suspendarea din funcţie

(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

PS: PSD-ului i-a mai rămas acum să se joace cu președintele așa:

– ori îl suspendă acum, după ce ”le-a mai dat o șansă”, de ce nu ar face-o, dacă poate?!
– ori îl propun la prezidențiale. Serviciu contra serviciu. Să-i dea și lui o șansă.

Elena Udrea, sursa de legitimitate si izvor de putere

Noul partid, născut din Fundația Mișcarea Populară, trebuia să se lanseze în iulie 2013. La conferința de presă în care se anunța nașterea PMP urma să fie prezentat și președintele partidului, o surpriză. În ”cercuri” numele lui era cunoscut de cîteva zile. Însă nimeni n-a răsuflat. Cu o excepție.

Cu o zi înainte de lansarea PMP, Elena Udrea dezvăluia într-un interviu numele viitorului președinte al PMP, și anume Eugen Tomac. Astfel, înainte de lansare, toată presa titra: ”Elena Udrea a anunțat numele viitorului președinte al PMP.” Nu se știe în ce calitate a făcut Elena Udrea anunțul. Era membră a PDL și oficial nu era implicată în vreun mod în proiectul Mișcarea Populară, nu era nici măcar membru al Fundației.

Pentru Elena Udrea era important să-și marcheze teritoriul și să arate cine e șeful. Trebuia să fie ea sub lumina reflectoarelor și nu altcineva și să nu existe vreo acțiune importantă a PMP care să nu fie asociată cu Elena Udrea. Ceea ce s-a și întîmplat. ”Elena Udrea anunță numele președintelui PMP” devine subiectul zilei, iar lansarea propriu zisă, la care Udrea nu putea participa, s-a fîsîit. În fapt, lansarea de a doua zi nu a fost decît o confirmare a anunțului Elenei Udrea, o confirmare a influenței și puterii Elenei Udrea.

Anunțul candidaturii lui Cristian Diaconescu la prezidențiale se înscrie în același tipar.

Cristian Diaconescu e candidatul Elenei Udrea, nu al PMP-ului. Își trage legitimitatea din Elena Udrea, nu de la partid. Elena Udrea e izvorul de putere și legitimitate, ea împarte onoruri și demnități, ea deleagă și mandatează. Ea e masculul alfa al PMP. Ea e PMP.

Cristian Diaconescu nu a avut parte de o lansare propriu-zisă, în condițiile în care sîntem cu cîteva luni înainte de alegeri, prezidențiabilul trebuie să aibă vizibilitate și orice acțiune trebuie s-o transformi într-un eveniment media în care personajul principal e prezidențiabilul.

Cristian Diaconescu a declarat că desemnarea sa drept prezidențiabil s-a făcut în urma unei discuții informale în partid. Discuție între cine și cine? Au participat la discuția respectivă cei cîțiva zeci de mii de membri ai partidului? Cine a participat? Conducerea? Cum putea lua conducerea partidului o astfel de decizie în condițiile în care nu fusese aleasă încă? Niciun autointitulat lider al PMP nu avea legitimitate, nu fusese ales de congres. Desemnarea lui Diaconescu s-a făcut într-o discuție informală, pe genunchi, la cafea sau bere, de cîteva persoane care întîmplător se aflau acolo, fără ca vreuna dintre aceste persoane să fie mandatată de partid să ia o asemenea decizie și fără să aibă o calitate oficială.

Elena Udrea a avut grijă ca desemnarea lui Cristian Diaconescu să se facă nestatutar, să nu existe o lansare oficială, niciun eveniment mediatic în care candidatul să fie în prim plan.

Anunțul candidaturii lui Cristian Diacnescu este parte a unui ritual de întronizare a Elenei Udrea. Spada Elenei s-a așezat pe umărul lui Cristi. Însă cel legitimat de spadă nu e îngenuncheatul Cristi, ci Elena, purtătoarea de spadă. Cristi, și nu domnul Cristian Diaconescu, așa cum Elena Udrea îl numea într-o emisiune tv în care se aflau împreună – n-a fost o scăpare, Doamna și-a marcat teritoriul și ierarhiile. Cristi e șoferul, eu sînt Doamna.

Elena Udrea e sursă de putere și legitimitate. Împarte demnități, onoruri  și poziții de putere. Ea e puterea însăși.

De ce participă însă Cristian Diaconescu la această minciună? Nu știm, însă n-ar trebui să ne mire. A mai participat și în 2008, la alegerile pentru Primăria Capitalei, cînd știa că adevăratul candidat al PSD e Sorin Oprescu, și totuși a acceptat să participe la tot bîlciul respectiv. E Cristian Diaconescu șantajabil? E slab de înger? E un veșnic instrument? Ce primește în schimb? Ce i se poate întîmpla dacă refuză să fie parte la astfel de scenete? Dar dacă Cristian Diaconescu nu știa că aceasta va fi o minciună?

Ce ascunde candidatura lui Cristian Diaconescu?

Elena Udrea nu putea candida la prezidențiale după eșecul electoral de la europarlamentare. Probabil Traian Băsescu s-a opus unei astfel de candidaturi și l-a preferat pe Cristian Diaconescu, cel puțin momentan. Mai mult, cu cîteva zile înainte, pe surse se dădea sigură varianta cu Diaconescu președinte al PMP. Cu toate acestea, spre surprinderea celor care aveau inside information, președinte al PMP avea să devină Elena Udrea. A vrut Elena Udrea să fie și președinte PMP și prezidențiabil? A negociat cu Băsescu pînă în ultimul moment și a reușit să obțină doar președinția partidului? Trebuia să aibă parte Cristian Diaconescu de o lansare specială, dedicată și Elena Udrea a furat startul și lumina reflectoarelor, așa cum a făcut și în cazul Tomac? Cristian Diaconescu nu știa să explice cum a fost desemnat și cine a participat la desemnarea sa. E foarte posibil să fi fost complet luat prin surprindere de anunțul Elenei Udrea. Poate că ar fi urmat o desemnare formală, statutară, și o lansare așa cum merită un candidat prezidențial. Anunțul Elenei Udrea, în ziua în care era ea în lumina reflectoarelor, făcut pe genunchi, l-a transformat pe Cristian Diaconescu în candidatul Elenei Udrea și pe Elena Udrea în izvor de legitimitate și putere.

Elena Udrea nu numai că și-a marcat teritoriul și a arătat cine e șeful, ci a și transformat candidatura lui Cristian Diaconescu într-un eșec. Miza Elenei Udrea nu e politică. E pur personală. Diaconescu, PMP și Băsescu pierd prin această mișcare. PSD, PNL și PDL cîștigă. Însă pentru ea e prea puțin important. Altceva contează cu adevărat pentru Elena Udrea.

Ceea ce se întîmplă acum e mai puțin un spectacol politic și mai mult un spectacol al imunității și traficului de influență televizat la oră de maximă audiență.

Scriam în 10 decembrie 2009, despre traficul de influență pe care SOV și Patriciu îl făceau între cele două tururi ale prezidențialelor și care l-a îngropat pe Geoană. Situația nu e foarte diferită acum. Elena Udrea își exhibă influența și puterea, pentru orice eventualitate, nu numai din vanitate:

În 26 noiembrie Mircea Geoană era viitorul preşedinte al României. Sau cel puţin aşa credea el şi aşa credeau cei din jurul lui. Uniţi şi prudenţi la început, aceştia văd bătălia deja încheiată şi încep să lupte pentru pradă. Cine e cel mai influent? Cine îl umileşte pe învins? Cine are cele mai mari merite în această victorie? Şi cum reuşeşte să creeze această imagine? Prin mass-media, evident. E modalitatea cea mai facilă şi lipsită de riscuri pentru a intimida Statul şi societatea în ansamblul ei, instituţiile şi angajaţii acestuia, indiferent că vorbim de administraţie, de structurile de forţă sau de justiţie. Ce poliţist, angajat al Fiscului, procuror, ofiţer din servicii, judecător, procuror sau jurnalist mai poate avea curajul să deranjeze un individ care face şi desface majorităţi, inventează miniştri şi prim miniştri, pune şi dă jos preşedinţi? Dovadă şi primele reacţii ale presei după întîlnirea lui SOV cu Geoană şi declaraţia primului de la Realitatea TV: “trăim într-o ţară în care preşedinţii depind de SOV”. Ce trafic de influenţă e mai bun decît traficul de influenţă în masă? La toate astea se adaugă ura şi setea de răzbunare a inamicilor lui Băsescu. Sînt siguri pe ei, Băsescu e învins, scrutinul din 6 decembrie nu e nimic altceva decît o formalitate care va consfinţi în mod oficial înfîrngerea. MIza nu e electorală: distanţa în sondaje dintre cei doi concurenţi e suficient de confortabilă pentru a le da celor din tabăra lui Geoană siguranţa victoriei. Nu trebuie decît să aibă răbdare şi să aştepte timpul să treacă. Dar nu au răbdare.

Încep întîlnirile “conspirative”. Nu se mai feresc, ba dimpotrivă, în spatele izului de clandestinitate e o doză importantă de ostentaţie şi demonstraţie. Vor să arate că ei sînt stăpînii şi toată ţara (şi, mai ales, instituţiile statului) trebuie să ştie asta. Patriciu se întîlneşte cu SOV, cu Meleşcanu şi SRS, cu Crin Antonescu, SOV se întîlneşte cu Geoană. O fac seara sau noaptea, “pe furiş”, cu paparazzii după ei. O lecţie învăţată de la minivdetele de tabloid: suni paparazzul şi îi vinzi pontul. După care te laşi fotografiat din toate unghiurile care te avantajează, întîlnindu-te cu politicieni, viitori prim miniştri, viitori preşedinţi, cu toţi viitorii potentaţi. Te imunizezi în faţa statului. Îţi creezi din aceste imagini o aură care acţionează ca un scut în faţa oricărei incercări a autorităţilor statului de a te deranja. A început lupta pentru pradă. S-a sfîrşit bătălia, inamicul e învins, acum începe împărţirea prăzii. Aliaţii se pîndesc, se suspectează, se întrec pentru a fi primii care ajung la pradă şi care pleacă cu halca cea mai mare.