Posts Tagged → UNPR

Fuziunea PMP – UNPR si vocatia vaicarelii

Nu e bună by default, zice presa și comentariatul politic de Facebook.

De ce? Pentru că nu lasă vocația văicărelii să se manifeste plenar după alegeri, cînd lumea bună se simte fină și superioară pentru că au cîștigat ”ai lor”.

Acum, vă plîngeți toată ziua că țara e de rahat, partidele la fel și că oamenii nu votează. Cînd se formează o alianță, cînd se face o fuziune, nu e bine, totul pute. Cînd se ajunge la vot, oamenii sînt îndemnați să voteze, că numai cine votează contează șamd.

Dar cu cine să voteze? Dacă nu votează, e rău și n-au dreptul să se plîngă. Dacă voteaza, de ce au votat așa. Serios, cum se cheamă practica asta? Că politică nu e, democrație nici atît. Deci? Chibițare politică, asta e. Ca să știm cum stăm.

Și acum, știu cît îl ‘iubesc’ unii pe Băsescu, dar politic, nu amatoristic, mișcarea de fuziune cu UNPR e bună. Practic înseamnă, PMP păstrîndu-și numele, sigla și statutul, desființarea UNPR. Partidul va avea filiale în toată țara, în plus tot lua cineva oamenii aceia. Oameni din care nu fac parte Oprea, Mihăilescu și Nicolicea, cel puțin asta știu pînă acum. Oprea sigur nu, pe ceilalți doi nu-i văd lîngă Băsescu.

Ce se întîmpla dacă nu fuziunea asta? UNPR-iștii, ori cei care au mai rămas din ei, tot se aliau/fuzionau cu alte partide. Cu PNL era rău, că PNL și PSD, știm, n-am uitat, înseamnă tot USL, iar Blaga și Gorghiu, oameni serioși, tocmai au stabilit cuplul de conducere pe București – așa merg ei, pe cupluri, au văzut ce rezultate bune au obținut – Bușoi și Săftoiu. Iar PSD direct era dezastru, ori mai degrabă subiect de bîrfă și de bășcălie.

Din tinerele speranțe ale politicii ”altfel” s-a ales praful, de la Noua Republică la Forța Civică, USB sau USR cîștigă puncte, dar nu se bagă. Cîștigă ca să ce? Ca să stea pe margine, ca la Primăria București? Scopul alegerilor e să cîștigi puterea. Ce faci cu puterea odată cîștigată e deja altă discuție.

Cioloș declară de cîte ori are ocazia că nu vrea să mai continue în politica de aici, Ghinea tocmai ce a descoperit ce spunea Vântu acum ani buni, că statul se întărește. Dar cu Ghinea fără partid ce faci? Trecînd peste faptul că lupta lui de acum se vede treaba că e cu Ghiță și atît, planuri de viitor nu a anunțat.

Mai avem cîteva luni pînă la alegeri, asta e situația, ei ne adaptăm. Dacă vrem, bineînțeles, și mai ales ca să avem după de ce ne plînge cu adevărat, nu lacrimi de crocodil și ifose de fată mare. Pentru așa ceva există literatură, teatru, film și alte activități conexe, politica e pragmatism, nu vise dulci și pufoase.

Conjunctura politică impune măsuri rapide și dibace, iar atîta vreme cît ce vrea o anumită parte a electoratului de dreapta nu se poate, orientarea este esențială. În Băsescu se va lovi cu putere nu numai de către dușmani, dar și de către toți foștii iubiți și auto-considerați abandonați, deși el nu avea nici o obligație la ei, numai că, la urma urmelor, e singurul care poate oferi o alternativă la PSD și PNL.

Și spun poate pentru că, înainte de orice, trebuie să vedem ce oameni propune la alegerile parlamentare din toamnă. Dar a începe cu ochi dați peste cap, miștocăreli și bancuri ieftine înseamnă orice altceva, numai politică nu. Înseamnă să te simți bine, superior, deasupra tuturor, cînd nu ai, de fapt, deasupra cui te simți. Și asta, repet, nu are nimic de-a face cu politica.

PS: Da, știu că nu o să placă deloc multora, dar printre altele sîntem în situația asta și pentru că celor mulți nu le place nimic. Sau le-a plăcut, au strîns în brațe și pe urmă au scuipat. Asta e. Politică, nu fluturi.

pmp unpr

(Foto: digi24.ro)

Cristian Diaconescu s-a inscris in PMP

Și-a anunțat înscrierea într-o conferință de presă de la care a lipsit președintele partidului, dar a fost prezentă Elena Udrea.

Intrarea lui Cristian Diaconescu în PMP în ultima săptămînă de campanie înseamnă că PMP stă prost în sondaje și aruncă în luptă pe ultima sută de metri tot ce are și ce poate. Venirea lui Cristian Diaconescu poate fi relevantă cu condiția să preia conducerea partidului și să devină candidatul prezidențial al acestuia. Dacă Cristian Diaconescu va fi liderul formal și de facto al PMP, cel mai vizibil lider al partidului, purtătorul de mesaj și principalul decident, mișcarea de astăzi poate fi una benefică pentru PMP.

Dacă va rămîne în trena Elenei Udrea, doar pe post de manechin de vitrină bun la cărat poșeta și făcut cafelele, nu PMP se va ridica după Diaconescu, ci Diaconescu va coborî după PMP.

Să nu uităm că Diaconescu a mai fost folosit ca manechin de vitrină la alegerile locale din 2008 și în UNPR, cu efecte de imagine și electorale zero. Degeaba îl bagi formal în față pe Cristian Diaconescu, cînd liderul e Gabriel Oprea sau Elena Udrea.

Este Cristian Diaconescu o soluție de avarie pentru europarlamentare, avînd în vedere scorul sub țintă al PMP sau e o soluție pe termen lung? Nu știm. Ne vom da seama în funcție de ieșirile publice din următoarele săptămîni.

Are Cristian Diaconescu șanse la prezidențiale? Da, dacă candidează din partea PSD sau PNL. Nu, dacă candidează din partea lui Băsescu. Am mai spus, alegerile sînt despre nou și schimbare. E normal după zece ani de Băsescu. Să nu uităm că Traian Băsescu este singurul lider politic care a stat zece ani consecutiv într-una dintre cele două funcții de decizie din statul român, președinte și prim ministru. Niciun președinte sau premier român nu a mai fost în prim plan timp de zece ani neîntrerupt.

În același timp, revenirea lui Diaconescu și Papahagi ne arată că soluția Elena Udrea a fost un eșec, cu toată dăruirea, sacrificiul și insistența generoasă a lui Băsescu.

In 2014 PCR ramine partidul cu cele mai puternice structuri

FSN a moștenit rețelele politico-economice de la PCR și Securitate. FSN s-a rupt, succesiv, în PSD, PDL, PC, PRM, UNPR și PMP. PNL a primit și el o parte, ca să nu rămînă în afara sistemului. Acestea sînt faimoasele structuri ale partidelor. În fapt, e o singură structură, reprezentată politic la putere și în opoziție, dar care economic se află numai la putere. Această structură e reprezentată de funcționarii din instituțiile statului și de clientela economică a partidelor, de camalele de sifonare a bugetului.

Sînt ca jefuitorii de trenuri din filmele western. Politicienii și funcționarii se urcă în tren (statul) din mers, călare pe alegători (caii fără de care nu ar putea urmări trenul și nu ar putea sări în el) și de acolo aruncă sacii cu bani (bugetul) celor care așteaptă jos, adică clientelei economice și asistaților.

Da, se mai și ceartă între ei, dar o fac din lăcomie sau de ochii lumii. Ca un astfel de sistem să funcționeze în democrație și să aibă credibilitate la bizonul votant trebuie să existe, formal, mai multe partide, putere și opoziție. Formal doar. La noi nu există cu adevărat traseism. Partidele sînt făcute pe aceeași structură și și-o împart între ele. Membrii structurii se mișcă, formal, de la un partid la altul, însă, în realitate există un singur mare partid, PCR, și dinamica din interiorul său nu e propriu zis traseism.

Fără eliminarea condițiilor absurde de la înființarea partidelor (de exemplu, condiționarea geografică de la strîngerea de semnături pentru înființarea unui partid este considerată de Comisia de la Veneția antidemicratică și discriminatorie) și de la înscrierea în alegeri nu vom reuși să spargem monopolul PCR și al Securității.

Unde incepe si unde sfarseste independenta politica

Independența politică este ca virginitatea: există, dar lipsește cu desăvârșire. Zvâcnește, câtă vreme un domn evlavios, precum Cristian Diaconescu, candidează la președinția unui partid incert și tulbure, dar pentru că nu l-a mai vrut nimeni în casă, s-a aruncat definitiv în valuri și s-a făcut independent. Palpită, câtă vreme un domn cuvios, precum Marian Sârbu, candidează la vicepreședinția unui partid confuz și agitat, dar pentru că nu i-au ieșit socotelile, s-a aruncat pentru totdeauna pe chepengul orb al neantului în numele independenței. Independența este de fapt, anticamera trădării de semn și crez și a traseismului incurabil. Ești independent, atât timp cât stai în carantină, la deparazitat, după ce ai șters putina dintr-un partid în care nu te mai simțeai sigur, deoarece șobolanul din tine ți-a descris semnele panicii și ale iminentului naufragiu, pentru a te pregăti să intri într-un alt partid, ca și cum te-ai repatria pe o barcă de salvare.

Numele șubrezeniei a ajuns să fie totuna cu al PSD. A ajuns să semene cu fundul putred al unei plute care ia apă, pe care stau picioarele tremurânde ale unor vâslași ce navighează pe Styx. Locul plutei pesediste poate fi luat de orice formațiune, care se uită cu jind de pe banca opoziției, semănând cu un port ruinat, care nu figurează pe nicio hartă maritimă, la frumoasa navă de croazieră, pe care s-au îmbarcat membrii coaliției de guvernament PD-L-UDMR. A fi în coaliție, înseamnă a fi cel chemat. Nechemații își fac socoteli sinucigașe: ne aruncăm în fața navei, care va fi obligată să ne ia la bord. Nouă de ce nu ne-a spus nimeni că suntem nechemați? Cine ne-a nechemat în halul ăsta? Ce ponți și antonești ne-au hotărât nenorocul? Nu mai vrem ca nechemarea să-și zornăie clopoțeii ei de șarpe ucigaș, în creierele noastre, că în doi ani mucegăim, ne smochinim, ne stafidim și înnebunim în portul opoziției.

Diplomat la apă!, strigă vocea perită a lui Cristian Diaconescu, îngroșând seria de independenți politici, gata să uite că au fost cândva social-democrați. Ergonom în aer!, șoptește ca un ecou sugușat, sirinxul stors de vlagă al lui Marian Sârbu. Mai este vreo graniță certă între social-democrație și independență? Unde se termină socialismul luminat și începe independența proguvernamentală? Exact acolo, unde un strateg cinic va socoti că are nevoie de treizeci și ceva de independenți, pentru a croșeta o majoritate progresistă, care să stea stavilă oricărei moțiuni sau destabilizări venite din banca opoziției.

Partidul lui Oprea, unicameralul şi votul majoritar

În condiţiile apariţiei unui concurent pe culoarul său şi a eventualei scăderi a numărului de parlamentari la 300, singura şansă a PSD de a putea accede la guvernare după 2012 şi de a-şi hrăni baronii şi reţelele teritoriale ale acestora cu un număr important de scaune de parlamentar rămîne trecerea la sistemul bipartinic. Dacă se va menţine actualul sistem de vot (proporţional cu faţă uninominală) partidul lui Oprea are şansa să ia voturi din bazinul electoral al PSD iar dacă PD-L va obţine cu cel puţin un mandat mai mult decît PSD, va da prim ministrul, majoritatea care să susţină guvernul nefiind o problemă, în condiţiile prezenţei în Parlament a UDMR-ului şi a noului partid de stînga şi, să nu uităm, a foarte posibilelor evadări ale unor parlamentari PSD şi PNL (o fac acum, de ce n-ar face-o şi peste doi ani?). Dacă adăugăm şi o posibilă scădere a numărului de parlamentari la 300 (greu realizabilă, totuşi,  pînă în 2012), situaţia pesediştilor nu e prea trandafirie. Locurile eligibile se vor împuţina drastic şi diversele grupări de baroni din PSD vor trebui să lupte pe viaţă şi pe moarte pentru fiecare scaun de parlamentar. La toate astea se adaugă slăbirea partidului la nivel teritorial (hemoragia de parlamentari e nimic în comparaţie cu ce se întîmplă în teritoriu).

În condiţiile astea ţinerea în viaţă a PNL-ului devine extrem de costisitoare pentru PSD în raport cu beneficiile aduse. Alianţa PSD-PNL are la activ două eşecuri răsunătoare: nu a reuşit să acceadă la guvernare nici în decembrie 2008, nici în decembrie 2009, şi asta după ce în 2008 pesediştii au renunţat la o parte din locurile eligibile în favoarea PNL iar în 2009 au acceptat rolul de vioară a doua în proiectul Johannis (un proiect marca PNL). O serie de cedări care nu au adus nimic în schimb pesediştilor.

Astfel, PSD se vede pus în situaţia de  a risca o nouă aventură la braţ cu PNL, a spera la o iluzorie guvernare post-2012, în care nu ştie dacă PNL nu va pune iar piciorul în prag cerînd funcţia de prim ministru sub ameninţarea că-şi va aduce aminte că e partid de dreapta şi parcă-parcă se simte mai aproape ideologic de PD-L. Şi chiar dacă PSD-ul va reuşi să-şi impună premierul va fi probabil o victorie a la Pyrrhus,fiindcă va trebui probabil să renunţe la cele mai importante ministere, pentru a nu-l jigni pe Ludovic Orban.

Pînă acum, principala opţiune strategică a PSD, dealtfel singura opţiune strategică, în lupta cu Traian Băsescu şi PD-L a fost alianţa cu liberalii, Însă n-ar fi de mirare dacă, o dată cu venirea lui Ponta la conducerea partidului, cu revenirea lui Năstase şi Mitrea în prim plan, PSD să ia foarte în serios opţiunea votului majoritar şi să negocieze cu PD-L eliminarea partidului lui Oprea şi împărţirea teritoriului (la propriu) electoral al PNL (Călăraşi, Giurgiu, Hunedoara, Bacău, Iaşi etc). Lui Ponta i-ar conveni trecerea lui Crin Antonescu la echipa de pitici-speranţe iar baronilor PSD le-ar conveni să aibă un număr cît mai mare de parlamentari la butonieră şi, de ce nu, chiar şansa guvernării începînd cu 2012.