Posts Tagged → manipulare

USR = PSD

Ba nu, sînt mai rău.

Copiii ăștia bătrîni care au intrat în Parlament, useriștii, cred despre noi că sîntem aceiași fraieri care am fost acum 28 de ani. Și culmea, nu greșesc prea mult.

Astăzi apare, publicată pe Facebook de Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj și vicepreședinte în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, fotografia de mai sus, cu comentariul următor:

Peste 1200 de like-uri rapid,  share-urile curg și ele, lumea are, gata, dovada că Morar e pe o mînă cu ”gașca de penali”.

Vă amintiți apa otrăvită de la Revoluție, baba cu o pușcă în colivă și faptul că trebuia să gustați absolut orice produs duceați militarilor? Se împlinesc zilele următoare 28 de ani de atunci, iar noi sîntem aceiași. Proști și ușor manipulabili. Extrem de ușor.

Morar dă și o explicație:

E o fotografie de azi, de la restaurantul Senatului, unde mănânc în fiecare zi. Nu era o întâlnire programată.
(…)
I-am zis că nu ştiu nimic şi că nu sunt implicat. Discuţia a durat două, trei minute şi cu asta, basta. Este restaurantul Senatului, în care mâncăm în fiecare zi. El a deschis un dosar, dar credeţi-mă că nu am înţeles exact ce, nu deschid discuţii. Nu stiu, cert e că spunea că privea statutul magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale. Nu m-am uitat peste documente, pot să merg şi la testul poligraf.”

Extrem de convenabil, exact în momentul acela s-a găsit în cantina Parlamentului și un fotograf. Și pentru că se știe, cînd oamenii vor să pună la cale ceva în neregulă ori chiar ilegal, așa se duc, în văzul tuturor, a reușit să imortalizeze momentul. Nu mai zic că nimeni nu știe cît au stat împreună, toată lumea anticoruptă de pe Facebook vrea sînge. Sigur, aceeași lume nu ar sta pentru nimic în lume cu Iordache la masă, așa ceva nu există. Nici nu sînt, pînă una alta, doi demnitari ai statului român. Oamenii au demnitatea lor (de Facebook), în plus Ioradche este un ”penal”, se știe. De unde? Nu contează, este ”penal” și gata, asta a stabilit lumea bună anticoruptă. Morar, dacă nu erau pe-o mînă, trebuia să-l dea, eventual, cu capul de pereți.

Culmea este că poza este vehiculată și de nume din politică și comentariat politic.

Mă băieți, dacă vreți să mai deveniți vreodată credibili cît de cît în ochii celor care vă citesc, un sfat gratis: lăsați manipulările de doi bani deoparte.

Ce credeți că puteau face Iordache și Morar la masa din restaurantul senatului ca să vă mulțumească:
– să se scuipe
– să se încaiere
– să nu se bage în seamă, ca și cum nu s-ar cunoaște?

Depășiți limita legală de tîmpenie, de asta nici nu vă mai urmează lumea. Una dintre cauze.

Și poza, să nu uităm, este dată public de un coleg al Cosettei Chichirău, autoarea scandalului cu Șerban Nicolae. În care ea s-a dus la el, ca mai apoi să-l acuze că i-a adresat acele vorbe de nerostit. Incităm și apoi ne dăm victime.

Altfel de politică. Politica circului. Promovată de exact oamenii care susțin că doresc o țară ca afară. Și exact de asta nici nu o vom avea. Care oameni își încep cariera politică exact ca PSD, acum 28 de ani. Cu manipulări.

Sînt aceiași oameni care încercau să abată atenția cît se putea de mult, să nu bage în seamă o altă întîlnire, privată, de data aceea, dintre Kovesi și mai mulți politicieni, în sufrageria lui Oprea. Imparțiali, deh, ca tot românul.

PS: Ei? 🙂 ))))))

 

 

Proteste pentru export

Citesc în dimineața asta, pe europafm.ro:

Continuam protestele in acelasi stil pasnic si creativ care ne-a facut remarcati peste hotare! Duminica aceasta creăm împreună cel mai mare TRICOLOR UMAN!

Peste hotare? Păi ce au peste hotarele cu corupția din România? Sigur, ne sprijină toată lumea să o combatem, dar noi cu cine ne luptăm, în cazul în care ne luptăm cu cineva? Cu peste hotarele?

Cel mai mare cîrnat, cea mai mare mămăligă, cel mai mare tricolor uman…

Sau vrem să apărem acolo, peste hotare, la străini, frumoși, buni și curați? Care e miza, pînă la urmă, a acestor proteste? Rezolvarea problemei intern, aici unde ne doare, ori propulsarea unui grup ”peste hotare”?

Caz în care, mă scuzați, dar după 4 seri petrecute în piață, nu mai am ce căuta acolo. Ca să-mi amintesc de Ceaușescu și de mitingurile tematice uriașe? Asta e pentru voi lupta anticorupție? Asta vă e indignarea, asta vă e revolta? Așa profitați de oamenii de bună credință din piață?

Băieți, nu profitați de o masă adunată într-un scop ca să vă promovați voi. E tot ceva ce seamănă cu furtul atît de incriminat, dar altfel, executat mai frumos și mai deosebit. Cum vreți să păreți și voi.

Nu știu încă cine de cine profită, dar aflăm sigur. Mai durează puțin numai.

proteste bucuresti(Foto: huff.ro)

 

Cateva reflectii despre alienarea parentala

Legea asta e, în sine, bună. În România mamele – divorțate sau nedivorțate – încă își folosesc în mod frecvent copiii pentru a se răzbuna pe bărbați. Am văzut bărbați îngenunchiați, terminați de femei care s-au folosit de copii pentru a-și zdrobi soții. Se poate și invers, dar eu personal am întâlnit mai puține cazuri.
Da, denigrarea celuilalt părinte în prezența copilului e un abuz. Mai mult, implicarea copilului de către un părinte în orice formă de subminare a celuilalt părinte e un abuz.

Părintele e pentru copil mai mult decât o persoană apropiată. E o structură psihică esențială în stabilitatea și dezvoltarea copilului. Când unul din părinți e denigrat în prezența copilului, ataci practic o structură psihică a acestui copil. Îl ataci pe el.
Spuneam că nici măcar nu e nevoie ca părintele atacator (de regulă mama) să formuleze explicit acuze la adresa tatălui. Se întâmplă de multe ori ca în spatele unor exprimări formale de genul „e bine și cu tata”, „poți să mergi cu tata dacă vrei”, atitudinea ei să fie una profund dezaprobatoare. In realitate, prin toate celelalte mijloace (mai puțin cel verbal) ea îi transmite copilului un mesaj opus: “eu merit iubirea ta, tatăl tău nu o merită”. Esența mesajului care ajunge la copil este următoarea: „eu sunt bună, tata e rău, dacă mă iubești pe mine, n-ai cum să-l iubești și pe el.”

În felul acesta, copilul își va reprima orice act spontan de afecțiune îndreptat spre părintele denigrat de teamă că va dezamăgi părintele denigrator (cel care merită, de drept, iubirea).
Cum părintele “puternic”, adică cel care este de obicei mai potent din punct de vedere afectiv, este de regulă mama, în caz de divorț, copilul își va reprima toate trăirile pozitive față de tată de teamă să nu fie abandonat de mamă. Teama de a nu dezamăgi părintele “bun” e uriașă.
Dacă acest copil trăiește totuși sentimente bune, pozitive, de afecțiune față de tată, apare sentimentul vinovăției care poate antrena o dinamică psihopatologică. De aici până la depresie nu mai e mult.

Mai e un aspect de notat: copilul simte, la un anumit nivel, că este manipulat afectiv de către mamă, dar nu-și poate exprima direct agresivitatea și se simte astfel neputincios. Apar, astfel, în acel copil, și premisele anxietății, nu doar cele ale depresiei.
Mai mult decât atât, copilul, la un moment dat, va găsi forme indirecte de a pedepsi părintele iubitor: începe șantajul (copilul însuși preia instrumentele manipulării și ale șantajului observate la parintele denigrator) – va șantaja deci ambii părinți (nu mănâncă, nu doarme, nu vrea să meargă la școală, cere bani de la părintele denigrat, duce vorba de la un părinte la altul etc.) Acest comportament are toate șansele să se fixeze ca trăsătură de personalitate.
La final avem un copil cu premise depresive și anxioase, plus un caracter urât (manipulator, șantajist, slab etc.).

Aș tăia un pic elanul și celor care sunt bucuroși că se recunoaște și la noi fenomenul alienării parentale. Comenta cineva, mulțumit: în sfârșit, părinții au drepturi egale!
De fapt, legea asta e în slubja altei legi – aceea a custodiei comune. Or asta e genul de lege care pare perfectă pentru toată lumea, dar care face rău copilului. E atât de generoasă, atât de rezonabilă, încât ne mulțumește pe toți. Mai puțin pe copil.
Psihologul care face evaluarea părinților se spală pe mâini imediat: decide plin de înțelegere că ambii părinți sunt OK. Judecătorul nu mai trebuie să delibereze prea mult, nu trebuie să-și piardă vremea citind dosare. Nu pierdem nici mână de lucru fiindcă în felul ăsta ambii părinți pot rămâne în câmpul muncii.
Rămânem totuși cu o mică problemă: copilul se alege cu două mame, cu doi tați și cu două case. Le are pe toate și nu are nimic.
Personal, NU sunt pentru custodia comună. Copilul are nevoie de O casă, de UN mediu, de niste valori coerente, de stabilitate emoțională, de coerență biografică.

(Foto: psychologytoday.com)