USR = PSD

Ba nu, sînt mai rău.

Copiii ăștia bătrîni care au intrat în Parlament, useriștii, cred despre noi că sîntem aceiași fraieri care am fost acum 28 de ani. Și culmea, nu greșesc prea mult.

Astăzi apare, publicată pe Facebook de Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj și vicepreședinte în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, fotografia de mai sus, cu comentariul următor:

Peste 1200 de like-uri rapid,  share-urile curg și ele, lumea are, gata, dovada că Morar e pe o mînă cu ”gașca de penali”.

Vă amintiți apa otrăvită de la Revoluție, baba cu o pușcă în colivă și faptul că trebuia să gustați absolut orice produs duceați militarilor? Se împlinesc zilele următoare 28 de ani de atunci, iar noi sîntem aceiași. Proști și ușor manipulabili. Extrem de ușor.

Morar dă și o explicație:

E o fotografie de azi, de la restaurantul Senatului, unde mănânc în fiecare zi. Nu era o întâlnire programată.
(…)
I-am zis că nu ştiu nimic şi că nu sunt implicat. Discuţia a durat două, trei minute şi cu asta, basta. Este restaurantul Senatului, în care mâncăm în fiecare zi. El a deschis un dosar, dar credeţi-mă că nu am înţeles exact ce, nu deschid discuţii. Nu stiu, cert e că spunea că privea statutul magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale. Nu m-am uitat peste documente, pot să merg şi la testul poligraf.”

Extrem de convenabil, exact în momentul acela s-a găsit în cantina Parlamentului și un fotograf. Și pentru că se știe, cînd oamenii vor să pună la cale ceva în neregulă ori chiar ilegal, așa se duc, în văzul tuturor, a reușit să imortalizeze momentul. Nu mai zic că nimeni nu știe cît au stat împreună, toată lumea anticoruptă de pe Facebook vrea sînge. Sigur, aceeași lume nu ar sta pentru nimic în lume cu Iordache la masă, așa ceva nu există. Nici nu sînt, pînă una alta, doi demnitari ai statului român. Oamenii au demnitatea lor (de Facebook), în plus Ioradche este un ”penal”, se știe. De unde? Nu contează, este ”penal” și gata, asta a stabilit lumea bună anticoruptă. Morar, dacă nu erau pe-o mînă, trebuia să-l dea, eventual, cu capul de pereți.

Culmea este că poza este vehiculată și de nume din politică și comentariat politic.

Mă băieți, dacă vreți să mai deveniți vreodată credibili cît de cît în ochii celor care vă citesc, un sfat gratis: lăsați manipulările de doi bani deoparte.

Ce credeți că puteau face Iordache și Morar la masa din restaurantul senatului ca să vă mulțumească:
– să se scuipe
– să se încaiere
– să nu se bage în seamă, ca și cum nu s-ar cunoaște?

Depășiți limita legală de tîmpenie, de asta nici nu vă mai urmează lumea. Una dintre cauze.

Și poza, să nu uităm, este dată public de un coleg al Cosettei Chichirău, autoarea scandalului cu Șerban Nicolae. În care ea s-a dus la el, ca mai apoi să-l acuze că i-a adresat acele vorbe de nerostit. Incităm și apoi ne dăm victime.

Altfel de politică. Politica circului. Promovată de exact oamenii care susțin că doresc o țară ca afară. Și exact de asta nici nu o vom avea. Care oameni își încep cariera politică exact ca PSD, acum 28 de ani. Cu manipulări.

Sînt aceiași oameni care încercau să abată atenția cît se putea de mult, să nu bage în seamă o altă întîlnire, privată, de data aceea, dintre Kovesi și mai mulți politicieni, în sufrageria lui Oprea. Imparțiali, deh, ca tot românul.

PS: Ei? 🙂 ))))))

 

 

Daniel Morar si prezidentialele

De cîteva zile circulă, în cercuri relativ restrînse, nici n-ar avea altfel cum, zvonul unei potențiale candidaturi a lui Morar la prezidențiale. E încercarea Cotrocenilor de a-i calma pe justițiari și de a-i face să mai slăbească tunurile pe Udrea. Băsescu se preface că e în căutări. ”Boc n-a vrut să sară cu parașuta, Morar n-a vrut să sară cu parașuta… Ce ne facem, fetelor, cine o avea curaj să sară cu parașuta?” Strategia consacrată la alegerile pentru președinția PDL, din 2013. Nimeni nu vrea să candideze, doar Elena Udrea are curaj. În realitate, au fost mai mulți care au vrut să candideze, dar li s-a spus s-o lase baltă. Și au lăsat-o baltă aproape toți. Mai puțin Macovei.

Băsescu îi întreabă de candidatură doar pe cei care știe că vor refuza. A fost Boc, acum e Morar. După refuzul lui Morar va veni Elena, că e singura care are curaj să se bage în luptă, nu?

Are însă Bpsescu curajul să-l întrebe de candidatură pe MRU? Sau pe Predoiu? Imposibil. Niciunul dintre cei doi nu ar refuza.

Problema, în cazul Morar, e că se compromit instituții și întreaga justiție. Mai rămîne ca mîine-poimîine Elena Udrea să-l declare candidat preferat pe Daniel Morar. Același Daniel Morar care a fost șeful DNA vreo opt ani de zile, a fost procuror general interimar și actualmente e judecător la Curtea Constituțională.

Ce mai putem spune despre imparțialitatea și corectitudinea justiției cînd fostul procuror șef candidează împotriva partidului cu cei mai mulți condamnați și arestați? Ce mai putem spune despre credibilitatea Curții Constituționale cînd unul dintre judecători se lansează în campania electorală?

După ce ani de zile Daniel Morar a fost acuzat că e instrumentul lui Băsescu, că urmărește și arestează pesediști și peneliști la ordinul lui Băsescu sau al lui Macovei, că e un procuror antipesedist, o să-l vedem în campania electorală tunînd și fulgerînd împotriva pesediștilor. Cît bine face imaginea asta credibilității justiției?

Cum va arăta o campanie electorală în care fostul procuror șef al DNA își va acuza adversarii politici de corupție? Va folosi și informații la care a avut acces din postura de avocat al statului? Cum va putea apăra Daniel Morar justiția de acuzațiile de părtinire și incorectitudine din postura de candidat împotriva taberei politice care a avut cel mai mult de suferit de pe urma campaniei anticorupție? Și, mai ales, cum se va apăra Daniel Morar de acuzația că e omul lui Băsescu, atunci cînd va fi candidat din partea taberei lui Băsescu, asumat ca atare de Băsescu? ”Nu am făcut arestări la ordinul lui Băsescu, dar candidez în echipa lui, la cererea lui.” No shit?

Oricum lupta anticorupție este asociată, în percepția publică, unei grupări politice, mai rămîne doar să-l vedem pe Daniel Morar pe scena electorală, de mînă cu Băsescu și Udrea, salutînd mulțimile. ”Măi, Elena, măi, dacă nu era bilețelul, nu știu ce ne făceam cu anticorupția asta, măi! Nu-i așa, domnul Traian?” În momentul acela toată campania anticorupție din ultimii zece ani se va transforma într-o farsă sinistră.

Zvonul ”Morar candidat al dreptei” le-o folosi Elenei Udrea și lui Băsescu, pentru a lua tunurile justițiarilor de pe Udrea în campanie și a da impresia că la Cotroceni se caută un candidat, altul decît Elena Udrea, însă face rău instituțiilor statului, justiției și lui Morar însuși.

Morar e folosit și ca antidot la Macovei. ”Iată, nu doar Macovei e simbolul justiției. Uitați de Macovei. Cine e mai simbol anticorupție dacă nu chiar Morar, procurorul pus de Băsescu?” Cei de la PMP știu, din cercetări, că pentru Băsescu și PMP este importantă percepția de justițiari. După despărțirea de Macovei, ostilizarea ”justițiarilor”, puțini dar vocali, și apariția în prim plan a Elenei Udrea, Marin Anton sau Florin Popescu, PMP și Băsescu au început să sufere pe partea cu justițiarismul. Așa că nu le-ar strica o guriță de oxigen.

Și totuși, presupunînd, prin absurd, că Băsescu chiar îl vrea candidat pe Morar și că Morar acceptă, ce șanse ar avea acesta la prezidențiale?

Evident, zero.

  1. ”Morar va aduce împreună întreaga dreaptă.” Și PNL? Ponta e mai iubit decît Morar pînă și în PDL, darămite în PNL. Morar va aduce împreună cîțiva susținători din gruparea justițiarilor. Atît. Peneliștii, lideri, membri de partid și alegători, pentru care Morar e simbolul răului, se vor înghesui să voteze cu Ponta.
  2. ”Morar va aduce la vot indecișii și dezamăgiții, ăia 60% care nu votează.” Morar e candidatul unui nucleu ultramic și ultradur, împotriva altui nucleu ultradur, dar mult mai mare. Restul lumii nu are habar de existența lui, iar cînd are îl știe de omul lui Băsescu. Iar dacă va intra în bătălia politică în tabăra lui Băsescu chiar nu se mai poate vorbi de o eventuală atracție pentru ”cei 60%”.
  3. ”Morar are atu politic credibilitatea luptătorului anticorupție.” În momentul în care intră în politică de o parte a baricadei, credibilitatea luptătorului anticorupție se prăbușește ca un castel de cărți peste care respiră greu Băsescu. Adică s-ar prăbuși, dacă ar exista. Dar nu există. Credibilitatea lui Morar și justiției încă se clădește. Abia de acum începe să se construiască. Putem vorbi de această credibilitate peste încă zece ani, timp în care vor intra la mititica politicieni din toate taberele. Dacă Morar intră în politică de partea unei tabere, credibilitatea moare la naștere.

Daniel Morar nu are notorietate, nu are profil politic, nu are profil de lider, nu răspunde așteptărilor electoratului și nimeni nu-i cunoaște viziunea politică. Cum răspunde Morar îngrijorărilor, nemulțumirilor și speranțelor electoratului? Care e viziunea lui economică, socială, de politică externă? Ce ne poate spune Morar de locuri de muncă, pensii, taxe, război, Rusia, educație, familie, sănătate, Europa?

Dacă s-a zis despre Macovei că are un profil politic prea îngust, axat exclusiv pe justiție, ce să mai spunem despre Morar? Tema anticorupție excită foarte puțini alegători. De obicei îi excită pe cei din tabăra adversă arestaților. Pe cei din tabăra arestaților îi incită. Dar aici vorbim de tabere minuscule, în cazul justițiarilor, sau mici spre medii, în cazul antijustițiarilor.

Șansele lui Morar de a uni dreapta sînt nule, așa cum nule sînt și șansele de a aduce la vot indeciși.

Singurele efecte ale zvonului privind candidatura lui Morar sînt slăbirea tunurilor pe Udrea, impresia că Băsescu se zbate și caută un candidat, compromiterea lui Morar și a credibilității justiției și Curții Constituționale.

PS. Candidații la prezidențiale îi vedeți pe afișe și la televizor. Candidații la prezidențiale deja se luptă în campanie, își fac notorietate și se profilează politic. Zvonurile sînt pentru fraieri.

Lovitura de stat, frauda, plagiatul

Mona Pivniceru este numită de Crin Antonescu ministru al justiției. Traian Băsescu revine la Cotroceni. Mona Pivniceru nu-i revocă nici pe Daniel Morar, nici pe Laura Codruța Kovesi, pentru a evita o reacție vehementă a US și UE. Pe 2 octombrie, cînd expiră al doilea mandat al Laurei Codruța Kovesi (nu mai are dreptul la un al treilea), Mona Pivniceru propune un nou Procuror General, dintre oamenii de casă ai USL. Băsescu refuză numirea. Astfel, se amînă numirea unui nou procuror general.

Pe 2 noiembrie 2012 Traian Băsescu este suspendat pentru a doua oară, în numele voinței populare și ca urmare a refuzului de a numi procurorul general propus de Mona Pivniceru. În cel mult 30 de zile trebuie organizat referendum de demitere. Se stabilește ca referendumul să aibă loc în 2 decembrie 2012, odată cu alegerile parlamentare. Atît referendumul cît și alegerile parlamentare se țin după noile liste electorale, stabilite după voința USL.

USL face campanie electorală pe plecarea lui Băsescu și îndeplinirea voinței populare. Se face cvorum, USL fraudează la greu, după modelul patentat în 29 iulie. USL este în plină ofensivă, impune temele și face jocurile. Opoziția democratică se îmbracă iar în tricouaș bleu și își ia iar flăcăruia la spinare, horele motivaționale, dezamăgirile lui Vasile Blaga față de felul oarecum nelalocul lui în care se comportă domnul Ponta și domnul Antonescu, explicațiile din gel ale lui Boureanu, rugămințile înlăcrămate ale lui Cezar Preda, glumițele și caricaturile cu Ponta și Antonescu și obține un onorabil și meritoriu 21.37%.

Președintele interimar Crin Antonescu numește procurorul general și procurorul șef al DNA propuși de Mona Pivniceru. În același timp, președintele interimar Crin Antonescu desemnează prim ministrul. În cel mult 3 luni de la demiterea lui Traian Băsescu USL organizează alegeri prezidențiale anticipate. Scăpate de tirania justiției și regulii un om-un vot, alegerile sînt organizate cu aceeași eficiență ca și cele parlamentare și referendumul din 2 noiembrie. Crin Antonescu cîștigă alegerile prezidențiale, pornind din start cu prima șansă în sondaje și cu 1 milion de voturi băgate în urnă de Oprișan, Dragnea, Nicușor Constantinescu și echipa.

Aprilie 2013. Opoziția se declară un pic tristă și dezamăgită și îi roagă pe președintele Crin Antonescu (președinte pînă cel devreme în 2017) și pe premierul Victor Ponta să nu încalce legea. Se cumpără tricouașe bleu, se confecționează făclii, se fac caricaturi devastatoare cu Căcărău, Dottore și Paiața. Se cîntă cînticele tematice care mușcă adînc în beregata dușmană. Lupta continuă. Sulfina bate cu pumnul în masă și zice: ”Pînă aici! Pînă în 2047 promitem că vă scăpăm de ăștia! Am zis!” Cei 7 prezidențiabili ai Platformei de Dreapta își stabilesc candidaturile la prezidențiale în următoarele 7 alegeri pe care le vor pierde din postura de delfini îmbătrîniți, preferați de casă ai unui Băsescu aflat de ani de zile pe mare.

Prin catacombele net-ului unii cărora le place să facă pe deștepții vor vorbi în continuare de cele 3 mari teme cu care opoziția democratică (ah, cum sună asta a penețe și pac!) ar putea ieși într-o ofensivă puternică și agresivă prin care să încerce dislocarea USL-ul și a aliaților: lovitura de stat, frauda și plagiatul. Dar asta înseamnă ca Opoziția Democratică să lupte pentru o justiție independentă. Și uite că astfel lipsa de entuziasm și vînă războinică e de înțeles. De ce ar lupta PDL și sateliții împotriva propriilor interese?

E oficial. Romania a iesit din Europa si a intrat in dictatura

România trăiește cel mai prost moment al său din 15 iunie 1990 încoace. Numai că atunci aveam viitorul în față. Acum nu-l mai avem. Atunci timpul avea răbdare cu noi. Acum nu mai are. Atunci aveam 15 ani, acum am 37. Atunci Europa avea răbdare cu noi, acum nu mai are. Atunci abia ieșeam din comunism, aveam o scuză. Acum nu mai avem nicio scuză.

Crin Antonescu este președinte interimar pînă cel tîrziu pe 12 septembrie. Pe 12 august expiră delegarea lui Daniel Morar. LATER EDIT: Laura Codruța Kovesi i-a prelungit acum delegarea lui Daniel Morar pe 6 luni. Efectul asupra economiei va fi devastator. Efectul asupra încrederii pe care instituțiile internaționale și investitorii străini o au în România va fi devastator. Efectul asupra moralului românilor, asupra acelei pături active de români, va fi devastator. Acei judecători CCR care încă au onoare, ar trebui să-și dea demisia, nu să gireze o asemenea mascaradă.

Dacă listele pot fi puse la îndoială oricînd, în România nu se mai pot ține alegeri și rezultatul acestora nu mai poate fi oficializat.

18 292 464 sînt acum pe liste

8 459 053 au participat la referendum

16 918 105 ar trebui să fie pe liste ca referendumul să se valideze

1 374 359 trebuie scoși de pe liste ca să se valideze referendumul

Listele pot fi modificate doar pe baza actelor de stare civilă.

Tema săptămînii au fost listele, numărul de alegători cu drept de vot, numărul de morți, de vii, de plecați și de veniți. Nu lovitura de stat, nu frauda. Rezultatul imbecilității îl vedeți astăzi.

Este un păcat să faci pe deșteptul dar este un păcat capital să faci pe prostul și să-ți iasă atît de bine.

UPDATE. Băsescu/PDL, prin lipsa de reacție după frauda masivă din 29 iulie, au reușit să legitimeze un referendum pe care nici ei nu știu prea bine să explice de ce l-au boicotat. Ceea ce s-a întîmplat în ultima lună poate fi rezumat prin următoarea expresie: s-a întîlnit hoțul cu prostul.