Atentate politice europene. 17-19 martie 2018

Intervenția mea săptămînală în cadrul emisiunii Ora diasporei. Puteți să mă ascultați, mai sus, ultimele 10 minute, ori să citiți textul, mai jos.

Împușcat în propriul apartament, alături de prietena sa, ambii de numai 27 de ani, jurnalistul slovac Jan Kuciak este pe cale să redeschidă în Europa vechea și, se pare, niciodată pe deplin vindecata rană a atentatelor politice.

Corupția ieșită la iveală din scrierile lui Kuciak, publicate post-mortem, corupție avînd legătură cu Mafia, cu organizația mafiotă ‘Ndragheta, ne fac să uităm, cel puțin pentru moment, pericolul terorist aflat la tot pasul, printre noi.

După demisia ministrului Culturii și a celui de Interne, demisia prim-ministrului Fico ar fi putut pune capăt, cel puțin pentru o vreme, crizei politice în care se afundă Slovacia.

Numai că izbucnirea manifestațiilor populare de revoltă, în toate orașele mari ale țării, fac puțin probabilă această soluție, acum. Se cer cu din ce în ce mai multă putere alegeri anticipate care, în speranța generală, ar curăța scena politică de actorii bănuiți a avea legături cu gruparea mafiotă presupusă executantă a dublului asasinat.

Alegerile anticipate, chiar și aducînd actuala opoziție creștin-democrată la putere, nu vor putea stăvili însă valul de corupție ce însoțește orice partid socialist, chiar și aflat în opoziție. Val de corupție ce poate fi distins în toate țările, din China și pînă în SUA, trecînd prin ”liberala”, cu ghilimelele de rigoare, Europa.

Pentru că liberalismul nu mai are astăzi aproape nimic din ce citim în cărțile de politologie. Liberalismul modern este socialism deghizat, pentru a fi mai frecventabil socio-politic și nimic mai mult. Și ca orice socialism, de la apariție și pînă astăzi, iată,  este însoțit de nelegiuiri și crimă, fundamentele pe care a fost creat. Nu poți aștepta de la un sistem politic altceva, oricîte îmbunătățiri ar suferi, decît întoarcerea, periodică și conjuncturală, la origini. A crede în transformări miraculoase este la fel de naiv cu a crede deplin și fără nici un semn de întrebare în teoria evoluționistă.

Întoarcerea către credință și competitivitate se dovedește a fi singurul pattern civilizațional. Întoarcerea la adevăr și la sacralitatea ființei omenești este singura cale de însănătoșire a unei civilizații ajunsă într-o stare de dezvoltare socio-economică atît de avansată încît crede că își permite să-și piardă nu numai mințile, dar și umanitatea. Și le pierde exact atunci cînd susține că le apreciază cel mai mult.

Dar nu numai cancelaria de la Bratislava este zguduită de o crimă, ci și cele ale Rusiei și Marii Britanii, de ceea ce am putea numi un nou caz Litvinenko. Alexander Litvinenko, fost agent FSB, cel care a numit Rusia Mafia state, în legătură cu moartea oligarhului rus Boris Berezovsky este, la rîndul lui, ucis la Londra, unde se refugiase împreună cu familia. Asta se întîmpla în 2006.

Ce s-a întîmplat acum? Un rus, fost agent dublu, arestat în Rusia și apoi, în 2010, eliberat în cadrul unui schimb de spioni cu occidentul, este otrăvit în mod misterios, scrie presa britanică, la Salibury, orașul în care se stabilise în Marea Britanie la sosirea în insulă.

Serghei Skripal, cel care spionase în favoarea Marii Britanii, și care fusese arestat în 2004, ulterior eliberat în 2010, ducea o viață retrasă pînă acum, cînd a fost găsit aproape inconștient alături de fiica sa de 33 de ani, venită din Rusia să-l viziteze, pe o bancă în mall. În ultimii doi ani, soția și fiul lui Skripal muriseră în condiții suspecte.

Cei doi, tată și fiică, sînt internați în stare de inconștiență, în timp ce doi ofițeri care investigau cazul la fața locului au ajuns și ei la spital, după ce au intrat în contact cu substanța pe atunci necunoscută, identificată ulterior de Scotland  Yard ca fiind un agent neurotoxic iritant, pentru uz militar, Novichok.

Ca și la Bratislava, tensiunea crește exponențial la Londra și Moscova. În timp ce Ministrul britanic de externe, Boris Johnson, declară:

Problema noastră este cu Kremlinul lui Vladimir Putin şi cu decizia sa. Noi considerăm că există o probabilitate covârşitoare să fi fost decizia sa de a direcţiona folosirea unui agent neurotoxic pe străzile din Regatul Unit, pe străzile din Europa, pentru prima dată după al Doilea Război Mondial.

Kremlinul consideră șocante și de neiertat declarațiile Londrei, considerate un atac la adresa președintelui Putin, aflat cu cîteva zile înaintea unui nou scrutin electoral.

În contextul crizei, Marea Britanie expulzează 23 de diplomați ruși, care vor părăsi teritoriul britanic pe 20 martie, în timp ce Kremlinul continuă să nege în continuare orice amestec în problema respectivă.

Ce au în comun aceste crime și tentative de crimă, această corupție, aceste aceleași practici dintotdeauna ale părții întunecate a societății de pretutindeni? O lipsă cruntă de respect față de ființa umană, fie prieten, fie dușman. Și un potențial exploziv al desfășurării evenimentelor, cu consecințe greu, dacă nu cumva imposibil de anticipat.

Sînt Florina Neghină și sigur ne vom mai auzi.

(Photo: Michal Lukáč)

Religia anticorupției și prioritățile cu susul în jos. 13-16 martie 2018.

El, Lucian, zice așa:

Cumva obicei de-acum pe Freedom Alternative, o dată la câteva luni punem țara la cale cu Florina Neghină.
Am vorbit despre cenzura de pe Faceberg, istericalele dinăuntrul dar și din afara congresului PSD precum și despre stângăciile (la propriu și la figurat) ale PNL. Și-apoi vorbirăm despre Donald Trump și despre cum trebuiesc tratați comuniștii.

Conversația e complet nestructurată – ca orice discuție între prieteni.
Din păcate taman atunci se găsiră administratorii crâșmei să facă lucrări de extindere/renovare – astfel că porțiuni din a doua jumătate a conversației sunt presărate cu muzică de flex, ciocan clasic, ciocan rotopercutor și bormașină. Noroc că n-a intrat încă în vigoare legea anti-zgomot a USR-ului…

Eu am zis, printre altele, despre cenzura Facebook și vocația de delatori a raportorilor, legea linguriței căzute pe jos, adică legea zgomotului sau ce caută statul în casele noastre, congresul de logodnă PSD și căderea stîngii, cu oameni din ce în ce mai slabi și mai proști, incredibila încremenire a societății românești anticorupte în fața asasinatelor politice din Slovacia, consiliul PNL și frica de a nu-l susține PSD pe Iohannis pentru al doilea mandat, jocul la două capete al președintelui, cum va declara Coreea de Nord că a ras SUA de pe fața pămîntului, așa că nu mai are de ce să dezvolte arme nucleare, de ce să fii disident pe vremea lui Ceaușescu, ca să Slujești acum pe altcineva? Și statul minimal.

Următoarea înregistrare va avea loc în luna iulie, pînă atunci, vizionare plăcută. 🙂

 

27-28 februarie 2018. S. Soros și Slovacia

Și-a mai trecut o noapte, și-a mai trecut o zi. Și lui Lazăr, procuror general al României, i-a revenit culoarea în obraji. Și nu numai. Și cheful de a vorbi prostii. Despre ”justiție restaurativă”. Ce să însemne, oare? Restorative justice? Exclus! Să aibă legătură cu restaurația? Și pînă cînd? Pînă în momentul în care DNA chiar era un bastion al luptei anticorupție? Pînă mai în spate, în epoca de tristă amintire Năstase? Sau, Doamne ferește, pînă cînd justiția populară făcea legea?!

Dacă va fi să fie dată jos din funcție LCK, cred că va fi o concluzie gen: era fată bună, dar a stricat-o anturajul. Și va veni următorul sau următoarea băiat/fată bun/ă, pe care îl sau o va strica anturajul. Sau nu.

Pentru cei căzuți în adorație față de slujirea însăși”: avizul CSM de ieri e consultativ. Președintele e decisiv.

Fiecare a jucat ieri pentru propriul public. Ea a avut ocazia să fie ”măiastră” profesional. Deși putea cita și numerotarea paginilor din Abecedar, majoritatea habar nu are ce a spus. Și nu are în general, nu numai ieri, nu numai astăzi, nu numai mîine.

TT a luat bătaie de la ”deștepții” din CSM. Punct în plus pentru el.

Nu s-a schimbat nimic. Cum v-am zis și vă mai zic o dată, președintele NU are un timp limită de analiză. Poate analiza pînă îi expiră mandatul LCK.

Ah, da. Și mi-am amintit. 2013, Morar, președinte. Ăsta e cusurul vostru, aveți memoria scurtă.

Nu că unii ați sta mai bine cu atenția. Tot ieri, Claudiu Manda a declarat că George Maior, ambasadorul României la Washington, a confirmat, în Comisia de control a activităţii SRI, petrecerile care au avut loc la sedii ale Serviciului cu ocazia Zilei Naţionale a României, a Zilei SRI, a zilelor de naştere, printre participanţi numărându-se Victor Ponta, Liviu Dragnea, Laura Codruţa Kovesi, Livia Stanciu.

Domnul Maior nu a dezmințit declarația domnului Manda. Iar unii dintre noi ne-am amintit de o condamnare cu suspendare, la care foarte puțini am obiectat.

Adevărata luptă anticorupție se duce însă în alte locuri. Surprinzător, în alte locuri din Uniunea Europeană, nesupuse tirului de declarații de la Bruxelles și nu numai, declarații cu care este asediat Bucureștiul.

Slovacia. Țară membră UE, membră spațiu Schengen. Duminică se descoperă uciderea lui Jan Kuciak și a prietenei sale, prin împușcare, în apartamentul pe care îl ocupau.

Kuciak, în vîrstă de 27 de ani, lucra la o investigație care părea să ducă la gruparea mafiotă italiană ‘Ndrangheta. Legăturile tinerei asistente a premierului slovac Fico duceau într-acolo.

Primesc din partea prietenului Bogdan Dumitriu următorul mesaj: 

In Bratislava, azi au incercat sa dea foc arhivei care era studiata de jurnalist in Kosice. S-au descoperit legaturi intre ‘Ndragheta-mafia italiana si partidul de la putere SMER (social-democrații slovaci, n.m.) din Slovacia. Sunt implicati secretara primului ministru si seful serviciului secret SIS si al ministerului de interne. Au aprins lumanari in Praga, Brno si Bratislava pentru comemorarea lor. Maine e miting impotriva mafiei si coruptiei din Slovacia. Nicio autoritate de la noi nu si-a aratat sustinerea fata de poporul slovac.

Bogdan s-a adresat președinției României și USR. Nu a primit pînă acum nici un răspuns. Mai mult, azi, la ședința de bilanț a DNA, nu s-a rostit o vorbă, nici nu s-a ținut vreun minut de reculegere în memoria ziaristului ucis și a prietenei sale.

Pentru români, deși a fost menționat subiectul în presă, acesta nu există. În timp ce noi se spune că încercăm să scăpăm țara de corupție, în alte părți, în Europa civilizată, se scapă de jurnaliștii incomozi prin împușcare. Noi, campionii corupției și ai anticorupției, nu acordăm nici o atenție subiectului. Pentru noi contează să facem steaguri frumoase din corpurile noastre și să dăm bine în ochii lumii. Între timp, ochii lumii sînt plînși de adevărate tragedii.

Este al doilea asasinat cu sînge rece în UE după ce, acum patru luni, jurnalista malteză Caruana Galizia a fost și ea asasinată.

Soros, în titlu, este teasing. Urmează în zilele ce vin.

PS: Cînd se punea problema reunirii cu Republica Moldova, mi se spunea să găsesc pe altcineva, nu pe Băsescu. (De parcă eu alegeam, și mai aveam și de unde.)

Iacătă, ieri Vasilica a fost la Chișinău! Acum e bine, sper, și toată lumea mulțumită. Vasilica nu vorbește despre unire, ci numai despre integrarea Moldovei în UE. C-așa sînt socialiștii, cu integrarea. Cu minciuna, adică.

 

 

Adevăratul sabotaj

Trebuie să ai ceva deficit neuronal sau de transmițători ca să afirmi că:

Polonia, Ungaria şi Slovacia au lăsat România în aer în scandalul Rogozin. evz.ro

 

Cu atît mai mult cu cît vine de la un om la care nu mă și nu cred că ne așteptam.

Cum au lăsat-o în aer, ce au făcut sau nu au făcut?

Trebuia să se supună sancțiunilor UE. Așa, și nu au făcut-o, deși tot sursa cu pricina ne anunță că fiind avion de pasageri, nici nu trebuia să o facă. Ca și cum sancțiunile se aplică numai avioanelor de vînătoare și ciorilor, ori păsărilor călătoare aflate în căutarea  perechii pe aici.

Toate statele implicate în povestea provocarea Rogozin au acționat așa cum a trebuit.

Rogozin, golanul Kremlinului, este unicul vinovat în povestea cu care ne ocupăm, ca de obicei, excesiv timpul. Rogozin știa ce reacții poate provoca urcarea lui într-o cursă de linie, respectiv traversarea spațiului aerian al unor țări UE. A nu ține cont de anumite reglementări nu te exonerează de consecințele acțiunilor tale. La asta trebuia să se gîndească înainte de a pune în pericol, cum susține că ar fi fost, pasagerii cursei respective.

Fiecare țară în parte a reacționat așa cum trebuia într-o atare situație. Ungurii și ceilalți nu au dat drept de aterizare avionului, noi nu l-am lăsat să intre în spațiul aerian românesc.

Era de dorit o caloborare mai bună? Sigur, întotdeauna e loc de mai bine. Dar asta nu înseamnă că cineva ne sabotează relațiile externe, mai puțin emitentul vorbelor de mai sus.

De unde și cum au aflat românii că în acel avion se află Rogozin rămîne la fel de lipsit de importanță, ce e important e că am aflat. Că au fost surse, că a fost comentariu lăsat pe o pagină Facebook, nu mai contează. Și nici nu e de mirare cînd știm cît de apropiate sînt relațiile româno-moldovene. Că nu am comunicat mai departe da, poate fi o problemă, a noastră. Dar să spui asemenea gogomănie, că am fost ”lăsați în aer”, depășește capacitatea de înțelegere a omului medu informat.

Ce ar fi trebuit să facă respectivele țări? Să nu permită nici ele tranzitarea spațiului aerian, cu motiv rezonabil, să însoțească aeronava cu avioane militare, poate să și tragă în ea?

Desigur, varianta 1. Dar nu s-a întîmplat. Rezultatul, în schimb, a fost același, din moment ce nu a putut ateriza pe teritoriul statelor acuzate.

Și atunci de ce zarva, de ce acuzațiile?

Pentru că așa se întîmplă cînd se inflamează materia cenușie. Pentru că așa se întîmplă de fiecare dată cînd cineva vrea să inflameze spiritele. Iar acum, cu constituirea Intermarium, este terenul propice să auzim cele mai aberante scenarii din care să rezulte că țările est și central europene mai au puțin și se bat între ele, nu că ar constitui o alianță benefică tuturor. Din acest moment, ungurii vor lua o parte din Ardeal în fiecare bagaj cu care părăsesc România, Negruzzi va fi interpretat și reinterpretat de dacă ar trăi, ar renunța să mai scrie ”Sobieschi și românii”, iar slovacii, dacă tot nu am avut nimic cu ei pînă acum, nu înseamnă că nu putem avea de acum încolo.

Vor curge asemenea așa zise știri și comentarii despre cum ne urîm între noi, aici, în estul și centrul Europei, cum nu se poate construi nimic cu noi și, mai ales, cum este sortită eșecului o inițiativă ca Intermarium.

Ghiciți cui vor folosi aceste scenarii. Cine va profita de pe urma unor asemenea abordări? Exact, cine nu dorește ca alianța să fie făcută și să funcționeze. Cine dorește status quo-ul actual, în care Germania dictează ce avem de făcut, în funcție de cum și-a aranjat treburile cu Rusia. Cu alte cuvinte, exact dușmanii reali ai Intermarium.

PS: Imbecilii ăștia reușesc iar să zăpăcească lumea de cap.

Problema lor e că nu au și nu asigură vaccinuri pentru copii, iar lumea se încaieră pe e bun sau nu vaccinul.

Vaccinul, bun clar, de la firme autorizate să-l producă, trebuie să fie în țară. Este obligația lor. Apoi poate începe ce discuție de țaca țaca vreți, dar nu atîta vreme cît ei nu îl asigură. Vă certați pe ceva care nu există.