-Retrogradă??? – Comunistule!!!

Se apropie data stabilită prin lege privind rederendumul pentru schimbarea în Constituție a cuvîntului”Soți” cu ”un bărbat și o femeie”, așa că s-au înmulțit jignirile și sudalmele la adresa noastră, a celor care vrem să votăm DA. Sîntem oameni care urîm, sîntem țărani proști, sîntem retrograzi, îi facem ( nu știu cum și nici nu ne explică) jocul lui Dragnea, sîntem, în cel mai fericit caz, oi. Și cîte și mai cîte.

Cum mîinile care scriu minunile astea aparțin unor corpuri care au, totuși, și cap, să le spunem de unde provin ideile astea luminate ale lor? Cine e tătucul și cine e mămuca ( sau mămucul, după preferință) căsătoriei homo și altor aberații de gen?

Ei bine, oricît de greu de crezut vi s-ar părea, neomarxismul și leninismul. Revoluția sexuală, din care face parte și căsătoria homosexuală, a început odată cu Revoluția bolșevică, cînd Lenin a scris, în decembrie 1917, ”Despre dispariția familiei”, urmat la scurtă vreme de pamfletul „Despre căsătoria civilă, copii şi înregistrarea căsătoriilor”.

Revoluția sexuală instaurată de bolșevici a fost prima impusă de către stat în mod oficial. Au fost distruse, în scurt timp, familia, sexualitatea și căsătoria. După doar cîțiva ani, dindu-și seama de declinul social asociat, bolșevicii au pus capăt revoluției lor sexuale.

Și pentru că acolo unde sînt ruși, trebuie căutat și neamțul, l-am găsit. În persoana lui Wilhelm Reich, cel care a scris, în anii 20, cartea ”Revoluția sexuală” și care a vizitat, fiind printre foarte puținii, Uniunea Sovietică pe vremea lui Stalin. Psihologul Reich explică, în cartea sa, multe din aspectele revoluției sexuale bolșevice. El își începe cartea deplîngînd faptul că Stalin a reincrimninat homosexulaitatea, în 1934, mulți oameni din armată, homosexuali majoritatea,  fiind astfel judecați și arestați,.

Dacă Revoluția bolșevică le-a adus tinerilor ”libertate sexuală”, pînă în 1932, această libertate a fost suprimată. Printr-o  rezolutie a Congresului Partidului Comunist din 1932, se cerea „desexualizarea” tineretului sovietic. Efecte: interzicerea avorturilor și reincriminarea homosexualității. Întoarcerea la Rusia țaristă, cînd homosexualitatea era pedepsită cu ani grei de temniță.

Bolșevicii au studiat mai întîîi homosexualitatea, i-au acordat, așadar, un caracter științific, nu imoral și nu în afara naturii, ”Marea Enciclopedie Sovietică” prezentînd  homosexualitatea ca un „act normal”, explicat din perspectiva lui Freud si a lui Hirschfeld.

Cu ce diferă foștii bolșevici de cei noi, europeni și americani? În timp ce primii și-au dat seama la timp de nocivitatea teoriilor lor, cei din urmă le reiau fără să înțeleagă cît rău pot cauza umanității.

Cînd mă luptam, anii trecuți, ca pe lîngă nazism, să fie condamnat și interzis și comunismul, nu mă refeream numai la milioanele de victime făcute de cel din urmă, ci și la ideile crețe promovate și reluate fără pic de discernămînt de așa zisele ”elite mondiale” actuale.

Dar cum lucrurile se petrec și rămîn cum au fost, nu cum vor unii să le sucească, pot așadar să spun liniștită cui mă acuză că aș fi retrogradă, pentru că votez DA la refendum, Comunistule sau Comunisto, fără să greșesc din punct de vedere ideologico-istoric. Homosexualitatea a fost legalizată prima dată de revoluția bolșevică din 1917, și reluată ulterior de mințile așa zis ”liberale” ale stîngii occidentale.

Desexualizarea tineretului sovietic a început în anii stalinismului și a însemnat, de la interzicea avortului, devenit practică contraceptivă, și pînă la criminalizarea homosexualității, și a însemnat realizarea faptului că ce propovăduia Revoluția bolșevică nu erau decît fantasme în mințile unora.

Pînă și sovieticii și-au dat seama, pe pielea lor, ce-i drept, de nocivitatea celor propovăduite. Iar revenirea la cele normale nu s-a făcut pentru om și în interesul lui, ci numai pentru forța sovietelor. Dar de dragul înlăturării a tot ce putea avea legătură cu regimul țarist, au făcut și acest experiment.

Astăzi, cînd prin progres nu se înțelege altceva decît prostiile care bîntuie prin capetele unora, tema este reluată în occident cu aceeași ardoare. Dar nimeni nu spune, uită să spună sau nu vrea să se știe de unde au plecat toate relele. De la Re445voluția bolșevică.

Ce ne determină să reluăm practici vechi de aproape un secol și dovedite falimentare chiar și pentru/de către bolșevici? Dorința de control a vieții oamenilor în cele mai mici amănunte și cele mai intime ipostaze. Aceasta este miza. Iată de ce, printre altele, comunismul ar trebui interzis la fel ca nazismul.

PS: Oricît nu mi-aș dori, știu că mai e mult de discutat pe acest subiect.

 

 

 

Încet, încet, ne facem bine

Cum eliminarea corupției este un deziderat imposibil de realizat, nimeni nereușind așa ceva pînă acum, propunem să diminuăm corupția, un scop mult mai realist.  Cum diminuăm coruția? Și prin acestă metodă.

Inițiativa palamentară a PMP, de a reduce numărul parlamentarilor la 300, așa cum au votat 7.765.573 de electori, la referendumul din 2009, a fost adoptată tacit de către Senat.

Așa cum spune Eugen Tomac, președintele partidului inițiator, PMP:

În plină campanie pentru un nou referendum, iată că este posibil să punem în aplicare rezultatul referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlmanentari la 300. Chiar dacă tacit, chiar dacă atât de târziu.

Actuala putere are acum ocazia de a demonstra că nu doar mimează preocuparea față de respectarea voinței poporului exprimată prin referendum, ci chiar o face. Corect ar fi ca săptămâna viitoare să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaților, această inițiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci vor fi credibili în mesajele pe care le transmit zilele acestea referitoare la referendumul convocat pentru 6-7 octombrie.

Scrisoare deschisă

De la distanță, din Diaspora americană, mă adresez conducerii PMP și în special președintelui PMP, domnul Eugen Tomac cu un nou îndemn și susținerea noastră, a românilor din Diaspora, de a continua lupta cu sistemul cripto-comunist, eminamente corupt care macină România.

Românii americani văd cu claritate și luciditate situația grea în care se afla țara unde s-au născut și pe care o iubesc, o Românie care se află într-o criză profundă, din cauza unei clici corupte cocoțate la putere și care a parazitat lumea politică românească.

Multi au depus armele în fata colosului PSD sau mimează opoziția. Partidele asa-zis de opoziție se află de mult timp în remorca unor grupuri de interese din afara țării, străine de interesele naționale, sau, și mai grav, la comanda Rusiei.

Presa este aservită și nu mai prezintă niciun fel de încredere. Pentru principalele televiziuni, ziare, asa-zisele canale de informare a opiniei publice, românul este un obiect ușor manipulabil, un obiect de vânzare. Pentru rechinii din presă nu mai contează decât rating-ul și beneficiile obținute în schimbul influențării opiniei publice.

Cu această ocazie, îi solicit domnului Tomac să continue și să întețească curățirea PMP de elemente care nu numai că nu fac cinste formațiunii politice pe care o conduce, dar afectează în mod automat încrederea pe care o mare parte dintre noi am alocat-o acestui partid popular, și demobilizează luptătorii adevărați pentru dreptate, libertate și o Românie mai bună. Respectul pentru electorat este esențial la un partid politic modern!

Este momentul sa ne angajăm în luptă și sa distrugem fiara pesedistă. Cu Dumnezeu înainte!

Sorin Ionel Roiban
Florida, SUA
22 septembrie 2018

Cetățean model într-o dictatură digitală

Publicația australiană ABC News a publicat un reportaj inedit despre felul în care China se transformă într-o dictatură digitală. În urmă cu câteva decenii cele descrise de reporterii australieni erau ficțiuni distopice. Dar, în prezent, minunata lume nouă erupe dintre coperțile de roman și invadează realitatea.

Visul dintotdeauna al celor animați de viziuni grandioase în care Binele Public se revarsă implacabil asupra tuturor, ca soarele pe firmament, se sprijină pe omniprezența lui Big Brother și a privirii sale iscoditoare, care scanează tot și de care nimeni nu se poate feri. Tehnologiile digitale din prezent permit realizarea unui astfel de vis, iar China implementează acum totalitarismul digital.

La această construcție pune umărul și Occidentul. Mai întâi în plan tehnologic; de exemplu Google, care dezvoltă o versiune specială a motorului său de căutare, adaptată cerințelor partidului comunist chinez. Proiectul, numit Dragonfly, a fost demarat în primăvara anului trecut și are în vedere cenzurarea accesului la informațiile neagreate de partid și monitorizarea comportamentului digital al utilizatorilor. Se preconizează ca această variantă Google să fie unicul motor de căutare disponibil pentru chinezi.

În plan sentimental, intelectualitatea vestică are o afinitate veche pentru sistemul centralizat de control și comandă al Chinei. Mai recent, în 2010, laureatul Nobel Thomas Friedman declara frustrat:

Mi-am imaginat – nu mă înțelege greșit – ce-ar fi dacă am putea fi China pentru o zi? [Friedman este american] Doar pentru o zi. Vreau să spun că am putea în sfârșit să autorizăm soluțiile corecte… în toate domeniile, de la educație la mediu. Nu vreau să fim China pentru o secundă, vreau ca democrația mea să lucreze cu aceeași autoritate, concentrare și determinare.

Reason Magazine

Din 2010 și până în prezent cele trei trăsături invidiate de Friedman s-au înălțat pe noi culmi de autoritate, concentrare și determinare.

Niciun colț ferit

ABC News

Ceea ce poate părea o viziune distopică a viitorului se întâmplă deja în China. Și face sau deface vieți.

Partidul Comunist îl numește „credit social” și declară că va fi pe deplin operațional până în 2020.

În decurs de câțiva ani, după cum se afirmă într-un document oficial al partidului, acesta „va permite celor de încredere să hoinărească liber sub ceruri, în timp ce pentru cei discreditați va fi greu să facă un singur pas”.

Creditul social este ca o bilanț personal pentru fiecare din cei 1,4 miliarde de cetățeni ai Chinei. Într-un program pilot deja în vigoare fiecare cetățean a primit un punctaj, din maximum 800 de puncte posibile. În alte programe punctajul maxim este de 900.

Cei ca Dandan, cu „scor cetățenesc” ridicat, beneficiază de tratament VIP la hoteluri și aeroporturi, au acces la împrumuturi ieftine și la cele mai bune universități și locuri de muncă.

Cei aflați în coada clasamentului pot fi blocați din societate și li se interzice să călătorească, sau nu pot obține credit financiar și locuri de muncă la stat.

Sistemul va fi impus prin cele mai recente sisteme de supraveghere de înaltă tehnologie, pe măsură ce China se străduie să devină lider mondial în domeniul inteligenței artificiale.

Camerele de supraveghere video vor fi echipate cu tehnologii de recunoaștere facială, scanare corporală și urmărire a geo-locației, pentru a ține sub observație constantă pe fiecare cetățean. Aplicațiile smartphone vor fi, de asemenea, utilizate pentru colectarea datelor și monitorizarea comportamentului online, cu actualizări zilnice.

Apoi, date importante din surse tradiționale, cum ar fi dosarele guvernamentale, inclusiv evaluări educaționale și medicale, estimări privind siguranța statului și date din fișierul financiar personal vor fi luate în seamă la calcularea scorului individual.

Diverse sisteme pilot de credit social se află acum în diverse stadii de dezvoltare, în cel puțin o duzină de orașe din China. Mai multe companii colaborează cu statul pentru a naționaliza sistemul, pentru a coordona și configura tehnologia și a finaliza algoritmii care vor determina scorul național al cetățenilor.

Este probabil cel mai mare proiect de inginerie socială vreodată încercat, o modalitate de a controla și de a constrânge mai mult de un miliard de oameni.

Dacă va reuși, va fi prima dictatură digitală din lume.

Dandan nu are obiecții la perspectiva unei vieți sub rețeaua de supraveghere a statului. În vârstă de 36 de ani, ea recunoaște faptul că creditul social nu este un sistem perfect, dar consideră că este cel mai bun mod de a gestiona o țară complexă, cu cea mai mare populație din lume.

„Cred că oamenii din fiecare țară doresc o societate stabilă și sigură”, spune ea. „Dacă, după cum spune guvernul nostru, în fiecare colț al spațiului public vor fi instalate camere de supraveghere video, atunci mă voi simți în siguranță”.

De asemenea, este foarte probabil ca ea să beneficieze de pe urma sistemului.

Comporatmentul financiar al lui Dandan va fi o măsură importantă pentru stabilirea scorului ei național de credit social. În conformitate cu o schemă de creditare financiară existentă, numită Credit Sesame, Dandan are un scor foarte mare, de 770 puncte din 800 – ea se încadrează în categoria de cetățean chinez loial.

Datorită evaluării sale, Dandan este deja în măsură să beneficieze de multe din recompensele dezvoltării rapide a Chinei. O aplicație de pe telefonul ei oferă acces la privilegii speciale, cum ar fi închirierea unei mașini, a unei camere de hotel, sau a unei case fără plată în avans.

Creditul social va fi afectat și de alți factori, în afară de site-urile pe care cineva le vizitează pe internet, sau de cumpărăturile pe care le face. Scorul personal va fi și funcție de cine face parte din familia ta și cine îți sunt prieteni. Dacă cel mai bun prieten sau tatăl tău spune ceva negativ despre guvern, atunci vei pierde puncte. Cu cine ai întâlniri romantice și, în cele din urmă, cine va deveni partenerul tău pe viață va influența de asemenea scorul personal.

Dandan s-a căsătorit din dragoste, dar ea a ales soțul potrivit – Xiaojing Zhang are probabil un scor chiar mai mare decât ea. El este funcționar public în cadrul ministerului de justiție și un cadru loial al partidului.

„Avem nevoie de un sistem de credit social”, spune Xiaojing. „În națiunea chineză, sperăm să ne putem ajuta reciproc, să ne iubim unii pe alții și să îi ajutăm pe toți să devină prosperi. Așa cum a spus președintele Xi, vom fi bogați și democratici, cultivați, armonioși și frumoși. Aceasta este speranța lui Xi pentru viitorul țării. Este și speranța întregii națiuni chineze.”

China a fost mult timp un stat care și-a supravegheat cetățenii, astfel încât omul de rând este obișnuit ca guvernul să-și asume un rol decisiv în treburile private ale oamenilor. Pentru mulți din China viața privată nu are aceeași valoare ca în Occident.

Chinezii pun un preț mai mare pe binele comunitar față de drepturile individuale și de aceea mulți sunt de acord cu creditul social, dacă va duce la o societate mai sigură și mai stabilă. Însă majoritatea nu pare să înțeleagă ce control complet va aduce cu sine creditul social și nu a existat nicio dezbatere publică despre implementarea sistemului în China.

În privat au existat unele neliniști în clasele de mijloc educate despre scorul cetățeanului ca singur criteriu pentru evaluarea caracterului. Dar acest lucru nu va împiedica lansarea.

Partidul folosește sistemul pentru a recâștiga o parte din controlul pe care l-a pierdut după ce China s-a deschis către lume în anii 1980 și a intrat pe făgașul unei dezvoltari rapide. Este o modalitate de a reduce disidența la tăcere și de a impune dominația absolută a partidului.

Deja aproximativ 10 milioane de persoane au fost pedepsite în zonele în care se testează creditul social. Liu Hu este doar una dintre ele. Hu și-a pierdut creditul social atunci când a fost acuzat de un delict de opinie; acum este marginalizat în societate, din cauza scorului său scăzut.

În 2015, Hu a pierdut un caz de defăimare după ce a acuzat un funcționar de extorcare. El a fost obligat să își ceară scuze în mod public și să plătească o amendă, dar atunci când instanța l-a amendat suplimentar, a refuzat. Anul trecut, în vârstă de 43 de ani, el a fost trecut pe lista neagră ca fiind „necinstit”, în cadrul unei scheme pilot de credit social.

„Există o mulțime de oameni care sunt trecuți pe nedrept pe lista neagră, care nu pot ieși din sistem”, spune Hu.

I-au distrus cariera si l-au izolat, iar acum se teme de viitorul familiei sale. Sistemul de credit social i-a blocat opțiunile de călătorie și de aceea trăiește practic în arest la domiciliu, în Chongqing.

Într-un apartament de deasupra străzilor din orașul Chongqing, Hu încearcă să se folosească de o aplicație telefonică pentru a rezerva bilete de tren pentru o călătorie la Xi’an. Încercarea sa este respinsă. „Aplicația declară că nu poate să efectueze o rezervare și astfel accesul meu la calea ferată de mare viteză este restricționat din punct de vedere juridic”, explică el.

Conturile sociale ale lui Hu, unde a publicat o mare parte din jurnalismul său de investigație, au fost de asemenea închise. Hu susține că conturile lui Wechat și Weibo au avut combinat două milioane de aderenți în perioada de vârf, dar acum sunt cenzurate.

Hu crede că prezența sa pe lista neagră este motivată politic și a încercat să apeleze la autorități. Până acum a fost întâmpinat cu tăcere.

Hu vrea să avertizeze lumea despre coșmarul creditului social. Un astfel de demers i-ar putea expune pe prietenii și familia sa la represalii din partea statului, dar Hu crede că majoritatea chinezilor nu înțeleg încă ce va urma din partea statului totalitar digital.

„Puteți observa starea mentală a poporului chinez”, spune Hu. „Ochii lor sunt orbi și urechile lor sunt blocate. Ei știu puține despre lume și trăiesc într-o iluzie”.

Dandan vede cerul albastru din viitorul ei digital. Pentru ea, acesta e un alt stimulent pentru a fi optimistă cu privire la creditul social. Este o modalitate de a asigura un viitor fericit pentru Ruibao, fiul ei de doi ani.

Datorită scorurilor cetățenești înalte ale părinților, Ruibao va avea parte de cel mai bun început posibil în viață – de cea mai bună locuință, școală și asistență medicală. Îi vor fi acordate întreaga bunăvoință și protecție a partidului.

Atâta timp cât mama și tata își mențin un credit social ridicat.

În original: Leave no dark corner

Deplorabilul Vladimir Tismăneanu

Hillary Clinton, în septembrie 2016, despre milioane de americani care l-au susținut pe Donald Trump la alegerile prezidențiale din urmă cu doi ani:

Știți, ca să generalizez la limită, că jumătate din susținătorii lui Trump i-ați putea încadra în ceea ce eu numesc coșul cu deplorabili. Nu-i așa? [Rasete / aplauze]
Rasiști, sexiști, homofobi, xenofobi, islamofobi – alegeți dumneavoastră. Din păcate, există oameni de genul asta. Și el le-a dat proeminență.
 

Vladimir Tismăneanu, în urmă cu câteva zile, despre milioane de români care sunt de acord cu referendumul pentru clarificarea în constituție a noțiunii de familie:

Romania in itari, cu opinci si cu ochelari de cal: Anuntatul referendum este de un penibil nebun. Paseism neghiob,…

Publicată de Vladimir Tismaneanu pe Marţi, 11 Septembrie 2018

Același gen de limbaj arogant și disprețuitor, aceeași atitudine de vătaf ofensat care dă cu biciul retoric peste gloata de slugi impertinente.

Acest gen de personaj este opac la noțiunea de atitudine cuviincioasă față de semeni. Pe de altă parte, astfel de specimene nu contenesc să peroreze despre binele public și societatea civilă. Civilă, ca în civilitate, adică fel curtenitor de a vorbi sau respectare a bunei-cuviințe. Sfântă ipocrizie!

În latină ipocrizie are un nume sugestiv: pietas ficta. Pietate (sau moderație) fictivă. Această descriere li se potrivește ca o mănușă. Ei fac parte din și întrețin o ficțiune. Se agită ca niște păpuși pe scenă, într-un concurs de declamații sforăitoare, iar când spectatorii cască plictisiți – sau, impardonabil, se îndreaptă tiptil spre ieșire – ies din personaj și dau drumul la sudălmi. Cum de îndrăznește cineva să nu-i ia în serios, să nu dea din cap aprobator, să gândească altfel? Doar ei sunt casta învățaților și preoțimea adevărului; lor li se cuvine admirație și supunere din partea plebei nerafinate. Nu pleacă nimeni, la niciun referendum! The show must go on, tovarăși!

Altfel sunteți niște deplorabili! Deplorabili cu opinci și ochelari de cal, niște pășuniști în zdrențe!

Vreți să cunoașteți „virtutea” păpușilor care se dau în spectacol, la matineu și seara, sezon după sezon, în magnifice puneri în scenă ale binelui public și civismului?

E simplu: votați ce nu trebuie.

Iluzia post-religioasă

Mulți teologi și filozofi moderni au susținut că diavolul are o țintă permanentă: aceea de a ne convinge că nu există, pentru a ne putea cuceri mai ușor. Asemenea ateului, diavolul preferă să știe că nu credem în existența lui Dumnezeu: el, demonul căzut, poate fi ignorat, ba chiar dă seamă de o maximă discreție, practicînd un soi paradoxal de smerenie, o kenoză inversă. Altfel spus, demonul preferă inexistența, dar n-o poate decît simula. Mai toate religiile au descris un infern. Un loc simbolic, imaginar, un ciudat perimetru spiritual, copleșit de forțele răului, care-și află acolo maximul de intensitate și densitate. Acolo (adică nicăieri) se află contrariul împărăției lui Dumnezeu, alt loc spiritual, unde virtutea, fericirea și armonia se desăvîrșesc fără încetare și fără nevoia de a o face: împărăția divină nu e nici statică, nici dinamică. E devenirea circulară a perfecțiunii nesfîrșite.

În prezența celor amintite mai sus, nu ne va mira prea tare faptul că ateul nu crede (nici) în diavol. El are credința că Dumnezeu nu există și e adesea irațional (prin superstiții sau fanatisme de tip scientist sau utopic-social), dar cel puțin pretinde că a ieșit din era irațională a Teologiei și a pășit (deodată cu secolul al XIX-lea) în era pozitivă a Rațiunii. Evacuarea deismului nu elimină și schema religiilor monoteiste: nu poți fi agnostic sau ateu postmodern fără o sumă de credințe (și un credo), așa cum nu te poți lipsi de ritualuri, ceremonii și simboluri. Devii un homo religiosus fără legătură cu Ființa Supremă și totuși incapabil să te desfaci de orice alte legături (prejudecăți, ideologii, angajamente militante etc.). În alți termeni, secularizarea contemporană e plină de idolatrie, sincretism, confuzie axiologică și anarhie, fără să scape de tema locurilor imaginare (precum împărăția lui Dumnezeu sau infernul). Secularizarea implică doar imanentizarea jocurilor de limbaj care descriau odinioară diferitele forme de transcendență. Individul secularizat nu mai aparține unei Biserici (sau poate o mai face, inerțial, ca reperaj patrimonial fără urmări etice) și trăiește imaginarul ca pe un fapt material, lipsit de mister: o tehnică de evaziune care te aduce, invariabil, la punctul de pornire.

Filozofiile moderne (de la Descartes la Husserl și Wittgenstein, trecînd prin utilitariști, empiriștii anglo-saxoni sau deconstructiviștii francezi) au refăcut modelul universului și antropologia, influențînd artele și politica, numai că raza lor de acțiune s-a oprit la cercul cititorilor (capabili să-i înțeleagă sau sperînd s-o facă). În toate societățile (occidentale sau nu) a continuat să existe credința în Dumnezeu, în ordinea lumii și în sensul vieții umane (situat transistoric, într-un veac eshatologic). Elitele – specializate în „demistificarea“ socială și demitologizarea epistemică a faptului religios – au continuat să decidă și să se alieneze simultan în raport cu ele însele și cu „masele deplorabile“. Religia organizată persistă, așa cum religiozitatea populară înflorește alexandrin, sub umbrela unor terapii, sinteze pretins ezoterice și amalgamuri doctrinare difuze. Nici experimentele radicale (de tipul nazismului și comunismului) n-au dislocat ireversibil geografia nevăzută a creștinismului. Oricîte eforturi și excese s-au consumat (în discurs și fapte „riscante“), sute de milioane de oameni (și o majoritate statistică a umanității) au rămas fidele cosmografiei revelate și modelului christic sau propriilor tradiții monoteiste și politeiste, adaptate, revizitate, divizate sau reinventate periodic. E de meditat la această reziliență a experienței sacrului. Ea nu probează „prostia“, așa cum nu conotează „obscurantismul“ gloatelor incapabile să evolueze, cît demonstrează acțiunea lui Dumnezeu în psihicul creaturii sale gînditoare și libere. Episoade arhaice – precum legămîntul avraamic – își dovedesc surprinzătoarea vitalitate, continuînd să informeze mentalul colectiv, dincoace și dincolo de noile noastre comportamente, viziuni cosmologice și tabieturi civilizaționale. Iată un spectacol pasionant prin straniile sale sugestii, niciodată definitive.

Mama cu tata, ei cu ei

Rămăsese că discutăm activarea art 7 împotriva Ungariei, dar a dat peste noi referendumul organizat de Coaliția pentru Familie, unde trebuie să hotărîm dacă mamă și tată, ori părinte 1 și părinte 2. Dar vestea cea mai rea tot v-o dau. Ce face UE acum și este de negîndit pentru noi, e nimic față de ce va urma: impunerea socialismului democratic, adică a comunismului botezat altfel, tuturor țărilor  membre. Va fi mai greu cu țările fost comuniste, se vede deja, dar va fi posibil! Deja Guy Verhofstadt se pare că este deranjat de posibilitatea veto-ului la votarea în consiliu, cînd Polonia a anunțat deja că se va opune. Deci, pînă la urmă, ce boi i se vor lua lui Orban de la bicicletă?

Numai că a venit peste noi puternic, cu forța destructibilă a comunismului, referendumul pentru definirea exactă în Constituție a soților. Respectiv ea și el. Referendum unde anunț încă de pe acum că voi vota ”Da”. și puțin îmi pasă de așa zise argumente, ca de exemplu prostia că dacă PSD organizează referendumul, acesta îi va și folosi PSD-ului, mai precis lui Dragnea.  O prostie mai mare ca asta rar se poate citi. Referendumul nu are nimic de a face cu un partid socialist, în afara faptului că acel partid îl organizează.  Nu este al lui Dragnea așa cum nu este al PSD, este al celor 3milioane de cetățeni români care sînt grupați în Coaliția „pentru familie. Și care au semnat, au strîns semnături și îl consideră important pentru ei și națiune.

Dar altceva nu aveam de făcut, decît referendumul ăsta?

Nu. Dacă 3 milioane de concetățeni s-au gîndit că e benefic pentru națiune să avem așa ceva scris clar în Constituție, e cazul să îi privim cu respectul și seriozitatea necesare, și să dăm curs consultării populare. Oamenii au urmat calea legală necesară în asemenea condiții, de ce n-am face-o?

Se cheltuiesc prea mulți bani pentru organizarea referendumului.

Fals. Democrația costă, în primul rînd, nu vine de la sine, fără să facem sau să dăm ceva. Apoi, și celelalte referendumuri costă la fel. Ce să facem acum, să alegem pe cel mai Făt Frumos sau să le avem pe toate, așa cum este legal? Aropos de legalitate, azi CCR a avizat referendumul, adică a stabilit că respectă toate prevederile legate de constituționalitatea demersului. Sigur, există lume căreia îi stă în gît orice leuț care nu se duce la vreun spital, ci la catedrală. Înseamnă asta că nu trebuie să mai avem catedrală? Nici pe departe! Catedrala este, probabil, din ce se vede pînă acum, singura care va sărbători așa cum se cuvine Unirea, fiind o datorie rămasă din acele vremuri poporului nostru.

Referendumul este pentru restrîngerea drepturilor unei categorii din populație.

Nu! Populația respectivă nu a avut niciodată drepturile pe care intenționează cu certitudine să le ceară astăzi sau mîine, așa că nu se restrînge nimic. Nu poți diminua ceea ce nu ai avut niciodată.

Apoi, căsătoria nu este nici pe departe un drept, este un contract în urma căruia rezultă o instituție. Opozabilă terților, dar instituție. Pentru ce alte drepturi ați mai semnat la primărie? Pentru nici unul, exact. Ei bine, pentru căsătorie se semnează. Este un contract încheiat între două părți și opozabil terților. Adică, va fi luat în considerare acolo unde este necesar( spital, bancă). 

Pînă la urmă, de ce facem asta acum? Pentru a mai pune un semn de siguranță în legislația românească că neo-marxismele căsătoria gay  și adopția de copii de către aceste cupluri nu vor trece așa ușor de legislativ așa cum ne temeam la apariția cazului Coman- Hamilton.

Ce vom face acum, votînd da, va fi să oferim o garanție copiilor noștri că vor avea în continuare o mamă și un tată. Nimic altceva în afară de asta nu intră în discuție, sînt doar fente menite să-i obosească pe unii. Referendumul se referă strict la cine se prezintă în fața ofițerului de stare civilă.

Și în timp ce scriam aceste rînduri, la București se desfășoară summitul Intermarium. Singura forță care s-ar putea opune proiectului de socialiasmizare a UE și ar da cale liberă unirii cu Rusia socialistă acesta  ar fi. Vedem cum joacă Iohannis.

 

 

Război

 
   
 
 
Tărăboiul acesta cu referendumul pentru o definire mai plină de acuratețe a termenului “soți” din constituție e doar vârful foarte foarte mic al icebergului și e doar una dintre temele de discuție. Este fix acel gen de temă în care foarte puțini pot fi neutri (chiar dacă unii susțin că tema e falsă și nu-i interesează). În general, cei care susținem modificarea constituției avem în comun poate nu toate, dar măcar câteva dintre următoarele atribute: eurosceptici, anti-imigrație musulmană, creștini declarați sau atei care apreciază creștinismul ca făuritor de civilizație occidentală, pro-Trump, pro-Brexit, pro-Israel, pro-USA. Credem în valorile clasice care au construit civilizația noastră. În plus, mulți dintre noi avem o mare simpatie pentru guvernul de dreapta din Polonia și, chiar dacă recunoaștem că Orban e un tip alunecos, il preferăm partidelor de stânga din Ungaria. Mulți suntem anti-ruși (deși tabăra cealaltă susține contrariul), dar ai surpriza să descoperi printre noi și cozi de topor putiniste. Cei din tabăra adversă sunt, în mare măsură, fix pe dos: anti-Trump, anti-Brexit, pro-Palestina (și, implicit, anti-Israel), pro-UE, pro-imigrație musulmană, anti-creștini (majoritatea), anti-Polonia și anti-Orban. Cred mai degrabă în prezent decât în “valorile clasice” ale civilizației. Unii dintre ei se declară anti-putiniști, dar de-abia de curând (până acum câțiva ani, tema le era străină și indiferentă). Dar găsești printre ei destui putiniști si idioți utili.

Astea nu sunt doar niște preferințe trecătoare. Convingerea mea este că aceste atitudini au resorturi ce țin de gânduri și idei legate de intimitatea ființei și care ne urmăresc o viață. Sunt moduri în care ne raportăm la ceea ce ne înconjoară, sunt idei care ne formează ca oameni. Aceste două tipuri de atitudine nu se văd doar în România, ci în toată lumea (mai ales in ultimii 10-15 ani), au ajuns față în față și acum se înjură și se luptă pentru că nu are cum să fie altfel. Poate că, într-adevar, nu e loc sub soare pentru amândouă. Să vă dau un singur exemplu: alegerile în urma cărora a ieșit Trump președinte în USA. Atâta revărsare de ură și prostie din tabăra adversă lui, nu cred că am mai văzut vreodată undeva. Adică sunt chestiuni ce țin deja de patologic, nu mai e doar o simplă antipatie bazată pe înclinarea spre un partid sau altul. Și nu doar în USA. A fi pro sau anti Trump e deja un statement pe care îl găsești la nivel global, din America până în Africa.
Practic, toată planeta e împărțită în două tabere care se regăsesc într-una sau alta din descrierile de mai sus. Taberele astea două sunt ireconciliabile tocmai pentru că temele aduse în discuție țin de intimitatea ființei și a gândirii fiecăruia. Nu sunt subiecte superficiale. Și clivajul dintre cele două grupuri se va mări și va dura, cred, un număr uriaș de ani. Dacă ar fi să dau un raspuns foarte sincer la treaba asta, aș spune: e război. “Noi” și “voi” suntem în război și, credeți-mă, nu-mi face placere s-o spun, dar e pe viață și pe moarte și ajunge până în punctul în care nu mai poți sta la masă cu “celălalt”. De exemplu, nu aș putea sta la masă cu Șerban Marinescu sau cu Vlad Alexandrescu (politicieni USR) pentru că pur și simplu îi consider reduși mintal (și probabil la fel m-ar considera și ei pe mine), exponenți ai unei gândiri perverse ideologic, periculoase și  de o calitate execrabilă. Spațiul dintre noi e uriaș și aproape ireconciliabil.

În urmă cu câțiva ani, atunci când a avut loc acea revoluție (“maidan”) din Ucraina, vorbeam cu un prieten și îl întrebam: “măi, dacă intră acum rușii peste noi, te-ai duce la război ca să-ți aperi țara?”. Mi-a raspuns că nu, pentru că el nu luptă pentru unul ca Ponta. I-am zis că nici mie nu-mi place Ponta, dar într-o asemenea situație nu mai e vorba de Ponta sau de ne-Ponta, ci de a-ți apăra țara, familia, prietenii, propria libertate (chestiuni care nu au legatură cu Ponta). Omul susținea în continuare că nu și-ar apăra țara atâta vreme cât la conducere se află o persoană (sau un grup) pe care o antipatizează. Și atunci mi-a picat fisa: “țară” a devenit sinonim cu “gașca mea” sau cu “cei ca mine” sau cu “bula mea”. Nu mai poți gândi în termeni generali. Totul se raportează la egoismul sinelui. Și dacă revenim la discuția de mai sus cu cele două mari grupuri, o să vă spun cu toată convingerea că “ceilalți” sunt egoiști și răi și proști. Așa cum și “ceilalți” ne fac pe “noi” retrograzi, deplorabili și cretini. De exemplu, una dintre acuzele care vin din tabăra “cealaltă” e stupefiantă: dacă ți se pare importantă ideea de familie, atunci ești putinist. Serios? Dar ăsta-i nivelul vostru. Ăsta-i gradul de imbecilizare la care v-ați coborât.

Cum am ajuns aici? Am o vagă idee. Și mă gândesc la ceea ce se cheamă “teoria critică” (promovată de “revoluționarii” din “școala de la Frankfurt”) bine înfiptă în lumea noastră de câteva zeci de ani încoace. Din punctul lor de vedere, tot ce ține de “societatea burgheză” trebuie supus criticii și schimbat radical. Din punctul meu de vedere, unele lucruri sunt tabu și nu trebuie schimbate (la fel ca acea grindă pe care dacă o tai, îți cade casa). Și acum teoria critică a ajuns într-un loc extraordinar de sensibil: inima Ființei. Unii sunt dispuși să întoarcă lumea pe dos, alții nu sunt dispuși și se apără cu orice au la îndemână. E război. Și nu știu când va mai putea fi vorba de reconciliere și “unitate”.

 

.Activarea art 7

Iată procedurile pentru activarea Art. 7. Pe care o parte a presei îl prezintă drept ”opțiunea nucleară”.

Mica” problemă e art. 7.2, care cere unanimitate de vot în Consiliul European. Dacă un singur SM (minus statul vizat) se abține sau votează împotrivă, mecanismul e blocat.

Article 7.1: The mechanism begins with a proposal to find a „Clear Risk of Serious Breach” of EU values either by the Commission, the Parliament or one-third of member states. This is then approved by a two-thirds majority in Parliament. The accused country is then called to answer to the European Council, which may then issue recommendations and vote by four-fifths to identify a breach.

Article 7.2: In the event of a „serious and persistent breach” (i.e. the country does not heed the Council’s guidance) then the Commission or one-third of countries, approved by a two-thirds majority in Parliament, calls the country to answer to the European Council again. The European Council must then decide unanimously to proceed to Article 7.3.

Article 7.3: Once the European Council has unanimously decided that the breach is still occurring, they then vote by qualified majority to suspend rights of the accused country, including voting rights, until all duties are fulfilled.

Republica Unirii . Diplomația și Transnistria

CHESTIUNEA ROMÂNEASCĂ ȘI DIPLOMAȚIA UNIRII

”Chestiunea românească” nu este o sintagmă care să invoce vreun drept istoric, ci se referă numai la relația dintre România și Republica Moldova care, acum, odată cu proclamarea Republicii Unirii, ÎNCEP PROCESUL DE REUNIFICARE.
”chestiunea românească ” va fi ajutată de o misiune diplomatică cu misiuni speciale, care va activa pe baze permanente, LA Washington, New York ȘI Bruxelles, dar nu numai. După necesități, această misiune va activa și în alte capitale occidentale și la alte organizații internaționale.

Chestiunea românească este o problemă ce necesită SOLUȚIONARE POLITICĂ, avînd în vedere contextul politic, dar și noile provocări geopolitice, apărute după anexarea de către Federația Rusă a peninsulei Crimeea, invocînd pre

cedentul reunificării Germaniei și revizuirea parțială a înțelegerilor de la Yalta, din 1945.
Și, în sfîrșit, Transnistria. Pentru cine a citit partea I, nu va fi o surpriză, pentru ceilalți, da.

Ia să-mi spuneți voi, puii mei, cînd sau de cînd e Transnistria românească? Ce documente avem care să ateste acest fapt?

Ei bine, nu știți pentru că nu există. Transnistria nu a fost, nu e și nu va fi românească în veacul vecilor.
Și atunci, ce facem cu ea?
Ia aici. Republica Unirii o va declara teritoriu ocupat de Federația Rusă.
Asta fără a denunța Acordul moldo-rus ”PRIVIND PRIncipiile reglementării pașnice a Conflictului Armat în regiunea transnistreanăa Republicii Moldova.
România și Republica Moldova vor întreprinde măsuri politice și diplomatice împreună cu Ucrainam UE ȘI SUA pentru retragerea armatei ruse din regiune și pentru găsirea unei soluții internaționale asupra acestei regiuni, în conformitate cu dreptul internațional.

România și Republica Moldova vor participa la procesul de democratizarea a zonei și de apropiere de standardele UE, dar și de clarificarea statutului regiunii, pînă la finalizarea procesului și pînă la finalizarea unirii celor două state românești.

DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII

Republica unirii este singura entitate moștenitoare a tuturor drepturilor suverane asupra teritoritoriului și patrimoniului Republicii Moldova.
REpublica unirii va păstra și respecta angajamentele internaționale ale Moldovei, proclamate la 27 august 1991, care nu vor fi în contradicție cu noul statut al Republicii Moldova, cu doctrina ei militară și cu dezideratul unirii cu România.

Sergiu MOCANU,

președintele Mișcării Populare Antimafie,

Chișinău, 2 septembrie 2018

 

În ce mă privește, mi-am făcut datoria față de acei oameni, prezentîndu-vă Republica Unirii. Ar urma ca intelectualitatea românească, ori numai bucureșteană, să se aplece asupra propunerii și să o aprobe/discute/ îmbunătățească/ respingă.

Cum pînă acum nu am primit nici un semn că cineva ar fi interesat să facă asta, cred că Reunirea rămîne un subiect numai pentru românii din Republica Moldova. Momentul reunirii, după mine, a fost scăpat, din nou. Acum, la noi e justiția pe tapet, nu ma zic de PSD, în Europa sînt probleme și mai grave, tocmai a fost activată propunerea aplicării  articolul 7 din statutul UE împotriva Ungariei. Discutăm mîine.