Extremismul libertarian

De multe ori discuția pleacă de la afirmația candidatului american la prezidențiale Barry Goldwater: „Extremism in defense of liberty is no vice. Moderation in the pursuit of justice is no virtue”.

Există două obiecții la adresa libertarianismului:

-extremismul libertarian este nazist. Apare la stânga.

-extremismul libertarian este comunist. Apare la dreapta.

Există două sensuri ale termenului extremism:

-abatere mare față de medie într-o variabilă,

-abatere față de opinia mainstream.

O teorie descrie o situație ideală, tactica este despre pașii prin care ajungem la acea situație ideală. Stânga critică teoria libertariană, dreapta tactica. Pentru ambele însă, extremismul e ceva rău.

Extremismul e rău

Ideea că a fi extrem e în sine ceva rău e criticată de Ayn Rand. Pentru aceasta, termenul „extremism” e ceva distanțat de medie sau ceva mare în grad. Aceasta este utilizarea de dicționar a termenului[1]. Moderat și extremist nu sunt decât niște gradații. Calitatea gradului depinde de lucrul gradat. Dacă avem un lucru bun, mai mult din acel ceva va fi un lucru și mai bun. Dacă e un lucru rău, mai mult din acel ceva e și mai rău. Pentru Ayn Rand, e eronat să spui că extrem din orice e rău, indiferent de natura acelui ceva[2]. Este un punct de vedere împărtășit de icoana stângii contemporane Martin Luther King jr. Acesta distinge între extremism bun și extremism rău și crede că problema relevantă e să alegem extremismul bun. Există extremism al urii și extremism al iubirii sau extremism al dreptății și extremism al nedreptății. De exemplu, Isus e considerat extremist în sens bun, pentru iubire, adevăr etc[3]. Interesant e că și atunci era la modă această acuzație de extremism.

Dacă extremismul e mereu ceva rău, atunci sunt la fel de bune o boală extremă și o sănătate extremă, prostia extremă și inteligența extremă, onestitatea desăvârșită și lipsa ei[4]. E bine atunci când ești moderat politicos sau moderat inteligent etc? Înțelegem exagerarea acestei utilizări când punem „moderat” lângă lucruri rele sau „extrem” lângă lucruri bune. E o poziție extremistă să vezi orice formă de extremism ca rău[5].

Extremismul libertarian e nazist

Pentru stânga contemporană extremism înseamnă intoleranță, ură, rasism, bigotism, teorii dubioase,  instigarea la violență[6]. Opinia leftistă mainstream e că liberalismul e un fel de nazism. Dacă ești extremist cu privire la libertate, vei cere reguli naziste, discriminatorii, vei fi extremist cu privire la agresiunea împotriva minorităților.

Un argument pentru poziția de stânga ar putea fi existența sclaviei sau a legilor Jim Crow din SUA, într-o țară capitalistă. Să ne gândim la regulile segregaționiste din Sud care interziceau căsătoriile între rase. Răspunsul aici e că astfel de instituții nu sunt liberale. Ele încalcă libertatea și egalitatea în fața legii, valori fundamentale ale liberalismului. America nu era atât de liberală, dacă avea astfel de instituții, chiar dacă era mai liberală decât alte țări, nu că liberalismul e prin natura sa extremism nazist.

Un alt argument ar fi că regulile liberale în sine permit acțiuni rasiste. De exemplu, capitalismul nu incriminează acțiuni rasiste ca atunci când refuzi să servești anumite persoane minoritare într-un bar sau să le iei într-un taxi. Răspunsul aici e că acest refuz nu e agresiune, darmite una extremistă, chiar dacă refuzul e motivat rasial. Altfel, cum ar trebui să procedăm cu cineva care nu vrea să se căsătorească cu o persoană romă? E ca și în situația cu taxiul. Refuzi un schimb voluntar.

Nu orice extremism e nazism. Atât nazismul, cât și libertarianismul sunt extreme, însă din motive diferite. Într-o parte e preferată libertatea într-un grad mare, în nazism e preferată absența ei.  Inferența mainstream e că fiind extreme, sunt la fel, omițând faptul că sunt extreme diferite.

Așa privește mainstream-ul extremismul
Așa privește mainstream-ul extremismul

Agresiune e inițierea violenței împotriva persoanei sau proprietății unui individ. Faptul că o filosofie e extremistă cu privire la libertate, nu înseamnă că e extremistă cu privire la agresiunea împotriva unor minorități. Pe această echivocație se construiește mare parte din critica mainstream la capitalism. Naziștii și comuniștii sunt într-adevăr extremiști, însă cu privire la gradul de agresiune folosită, care e foarte mare, dar și la absența libertății, fiind sisteme totalitare. Libertarienii sunt extremi cu privire la un lucru bun, libertatea, naziștii sunt extremi cu privire la un lucru rău, agresiunea, inițierea violenței asupra unor oameni nevinovați. În mod curios, libertarianul e considerat agresiv deși are ca principiu NAP, principiul non-agresiunii.

Catalogare după scara agresiunii
Catalogare după scara agresiunii

Pentru stânga contemporană, dacă ceva e extrem, e în mod necesar agresiv, violent. Soluția va fi calea de mijloc.  Să alegem un grad moderat de libertate și unul moderat de sclavie, unul moderat de dreptate și unul moderat de nedreptate etc. Alegerea căii de mijloc e încurajată și de punerea nazismului și comunismului drept capete ale spectrului politic[7]. În realitate, alegerea reală e între libertarianism și totalitarism. Care e meritul că suntem doar la jumătatea drumului de fascism și că nu suntem la celălalt capăt?

Libertarianismul ar fi nazist pentru că absolutizează libertatea. Strict vorbind, nu  o absolutizează pentru că nu toate acțiunile sunt permise. Nu ești liber să ucizi, furi, încalci contracte etc. Există câteva obligații minimale, chiar dacă nu mii de obligații ca în socialism.

Social-democrația spune despre sine că nu e extremă. În realitate egalitatea de șanse e aplicată peste tot. Să ne gândim la programele finanțate prin fondurile europene. La fiecare aplicație există precizarea că acțiunile desfășurate trebuie să fie conforme cu egalitatea de șanse. Iar situația e valabilă despre valorile fundamentale ale oricărei ideologii politice, inclusiv despre moderație.

Extremismul libertarian e comunist

E o critică care apare mai degrabă la conservatori și aici extremismul libertarian seamănă mai degrabă cu comunismul. Dacă stânga asocia extremismul cu nazismul, dreapta îl asociază cu comunismul. Acesta e revoluționar, extremist prin contrast cu schimbările pașnice, graduale, democratice. Libertarienii fiind extremiști vor apela la tactici violente. Valoarea moderației apare la conservatori și prin aceasta se opune extremismului comunist, schimbărilor revoluționare.

Raționamentul conservator este un non-sequitur. Idei extreme nu necesită tactici extreme. E adevărat că opinii ca privatizarea drumurilor sau a tribunalelor sunt extreme în raport establishmentul reprezentat de social-democrație sau socialismul soft, care e ideologia dominantă de azi. Ideile extreme pot fi promovate prin tactici moderate, convenționale[8].   Tacticile recomandate în general de autorii libertarieni sunt răspândirea ideilor libertariene și votul. Niciuna dintre acestea nu este nici extremă, nici agresivă. Goldwater era extremist pentru că avea convingeri libertariene, nepopulare nu pentru că cerea susținătorilor să folosească violența. Din acest motiv a și pierdut alegerile din 1964[9]. Inclusiv nazismul ajunge la putere prin alegeri, prin mijloace democratice.

În al doilea rând, nu toate tacticile extreme sunt agresive. Să ne gândim la greva foamei sau nesupunerea civică.

Invers, poți avea valori mainstream, iar tacticile tale să fie agresive, extreme. Ideile Occupy Wallstreet, Black Lives Matter nu sunt extreme, sunt locurile comune ale stângii contemporane – combaterea rasismului, mai multă redistribuție, un mediu mai curat etc – însă unele din tacticile lor sunt. Așa se întâmplă când sunt incendiate spitale și pizzerii[10].

O altă critică adusă de conservatori e irelevanța politică a libertarianismului. E o critică de real politic. Extremismul împiedică schimbări graduale, incrementale. Ceilalți nu-ți vor mai lua poziția în serios dacă ești etichetat ca „extremist”. Publicul va fi mai puțin tentat să asculte pe cineva care e împotriva split TVA dacă acesta susține opinii extreme ca privatizarea serviciilor de poliție sau a tribunalelor. Ideile extreme vor fi mai puțin digerate de public. Uneori e dat ca exemplu de moderație Milton Friedman[11]. Soluția voucherelor a lui Friedman pare relevantă pentru acest gradualism. El nu cere privatizarea educației, ci încearcă să scoată școala treptat de sub controlul statului prin vouchere. Totuși, în politici precum armata obligatorie[12] sau a controlului chiriilor[13], Friedman a fost radical, nu moderat.

Establishmentul variază. Acum nazismul este extrem, însă în Germania anului 1933 nu era. Ca atare, mainstream-ul nu poate fi un benchmark al unei ideologii din moment ce idei toxice au fost și ele mainstream la un moment dat.

Altă critică e că extremismul îngreunează colaborarea cu alte grupuri. În realitate, libertarienii au colaborat cu succes cu oameni din tabere diferite. De exemplu, au fost alături de conservatori în teme ca reducerea taxelor și dereglementarea și alături de stânga pe teme ca legalizarea drogurilor, imigrație etc[14].

E ceva adevărat în obiecția conservatoare că sunt greu de implementat idei nepopulare. Însă orice progres al răspândirii ideilor a avut de înfruntat o majoritate ostilă. Și ideile mainstream de azi, de exemplu, ideea Uniunii Europene, au fost minoritare cândva.

Apoi, uneori o poziție extremă a inspirat și mișcat oamenii mai mult decât una moderată. De exemplu, a avut mai mult succes ideea extremă că sclavii sunt oameni ca și noi decât argumentul moderat și pragmatic că trebuie să îmbunătățim condiția sclavilor sau că munca forțată nu e eficientă[15].

[1] Rand, Ayn. 1986, „Extremism”, or the Art of Smearing în Ayn Rand, Nathaniel Branden, Alan Greenspan, Robert Hessen, 1986. Capitalism: The Unknown Ideal, Signet, pp.205-206.

[2] Ibidem, pp.205-206.

[3] King, Jr., Martin Luther. 2014, Letter from a Birmingham Jail: https://fee.org/articles/letter-from-a-birmingham-jail/, accesat 29.12.2017.

[4] Rand, Ayn. 1986, op.cit., p.206.

[5] Doris, Andrew. 2016, Extremism in the Defense of Moderation is No Virtue http://the-thought-that-counts.blogspot.ro/2016/01/extremism-in-defense-of-moderation-is.html, accesat 24.12.2017.

[6] Rand, Ayn. 1986, op.cit., p.203.

[7] Smith, George. 2016, Ayn Rand on Fascism: https://fee.org/articles/ayn-rand-predicted-an-american-slide-toward-fascism/, 28.12.2017.

[8] Doris, Andrew. 2016, op.cit.

[9] Somin,  Ilya. 2016, A moderate defense of extremism in defense of liberty: https://www.washingtonpost.com/news/volokh-conspiracy/wp/2016/01/21/a-moderate-defense-of-extremism-in-defense-of-liberty/, accesat 23.12.2017.

[10] Doris, Andrew. 2016, op.cit.

[11] Block, Walter, 2006, Fanatical, Not Reasonable: A Short Correspondence between Walter Block and Milton Friedman în Journal of Libertarian Studies, Volume 20, NO. 3 (Summer 2006): 61–80 61 J LS: https://mises.org/system/tdf/20_3_4.pdf?file=1&type=document, accesat 26.12.2017.

[12] Somin,  Ilya. 2016, op.cit.

[13] Block, Walter, 2006, op.cit.

[14] Somin,  Ilya. 2016, op.cit.

[15] Ibidem.

Articol preluat de pe indodii.ro

E bine sa formulam explicit aceste concluzii, aceste evidente

Un oficial al Facebook a spus ca nu poate garanta ca retelele sociale sunt bune pentru democratie. Stirea care facut inconjurul lumii. A ajuns pana si la Hotnews. Probabil a indus o oarecare disonanta cognitiva si semne de intrebare chiar si intre cei mai creduli si fanatici consumatori de propaganda.

Ce sa mai creada acum bietii oameni? Pe de o parte, mormanele, maldarele, mausoleele de maculatura prin care li se spune de ani de zile ca noua tehnologie, facebook, twitter etc. SUNT Democratia Insasi, Viitorul Guvernantei, etc. Pe de alta parte, Realitatea. Si pe de a treia parte, si aici e frumos, ca e si o a treia parte: declaratiile oligarhiei tehnocratic-autoritare care o da la intors, dupa cum bate vantul intereselor ei ideologico-politico-financiare.

In fine, nu e problema noastra sa lamurim aceste dileme. Problema noastra este sa incercam, inainte de inevitabila trecere in nefiinta a prezentei noastre pe facebook, sa spalam cat de cat din pacatul de a fi atras, mentinut si amagit atatia ani cititorii nostri aici, alimentand acesta monstruozitate care este Facebook si implicit sistemul lor politic-ideologic: antiliberal, antidemocratic, anti bun-simt. O excrescenta tehnologica esentialmente distructiva psihologic, social si politic.

E greseala noastra, a celor care poate ca puteam sa stim mai bine sau trebuia sa fim mai circumspecti. Incercam sa o reparam aici, cat putem, in retragere fiind.

Asadar, la aceasta ora stim mai bine: Facebook nu este bun pentru democratie – o spun chiar ei, nu e bun pentru liberalism si libertatea de expresie – am vazut-o pe pielea noastra, este detrimental echilibrului psihologic – lucru dovedit acum de nenumarate studii si avertismente date de specialisti.

Facebook este un pericol pentru viata privata si intimitatea utilizatorilor, este o bomba cu ceas pentru cariera si viata profesionala, este o vulnerabilitate deschisa catre noua politie politica a progresului si corectitudinii, este un instrument de manipulare, este un instrument de extractie de date, este un instrument de santaj si este un instrument de control. Toate acestea sunt amplificate inzecit de faptul ca face parte dintr-o structura de oligopol ideologic operand coordonat cu mass media si fortele politice asociate in acest cartel.

PS: Dragi prieteni, am o rugaminte, legata de postarea mea anterioara. Orice, dar nu-mi mai spuneti povestea cu Facebook, „compania privata”. Nu ma insultati, si nu va insultati nici pe dv cu asta.

Va rog, acordati-mi un credit minim. Stiu ca Facebook este o companie privata (da, am aflat, mersi de noutate) si sunt la fel de familiar ca toata lumea cu rudimentele argumentelor sablonarde privind firmele private si economia de piata. NU e nevoie sa imi reamintiti asta.

Si nu e nevoie sa imi reamintiti ca sunt oameni care cred ca in mod legitim pot fi scuipati, calcati in picioare, stigmatizati, batjocoriti si abuzati, atat timp cat sunt intr-un spațiu care aparține unei companii private. Chiar ma doare sincer sa vad oameni care cred ca libertatea lor inalienabila (termen tehnic, din vocabularul liberal clasic), adica Libertatea Constiintei si Expresiei, se termina cumva in mod abrupt acolo unde incepe, in secolul 21, mosia lui Zuckenberger si a coalitilor sai.

Cu toata dragostea si respectul va spun: Discursul asta, atitudinea asta servila si comoda de rationalizare si justificare a nejustificabilului, reflecta esenta spiritului servitutii voluntare, calibrat la conditiile secolului 21 si la limbajul si retorica teoriei pietei, inteleasa si redusa la ideologia celui mai mic numitor comun al comoditatii morale si intelectuale. Cu asa retorica si cu atitudinile din spatele ei, Traditia Libertatii cu sistemul ei liberal-democatic capitalist nu mai are nevoie de dusmani. Amicii ei o ingroapa de vie.

PPS: In poza este Étienne de La Boétie. Cel care a scris Discours de la servitude volontaire.

 

Un test de personalitate

Se dau cele 3 libertati fundamentale: (1) libertatea de gândire si expresie; (2) libertatea înclinaţiilor şi a năzuinţelor; (3) libertatea de asociere. Si doua tipuri de atitudine.

In prima categorie stau cei ce iau instinctiv partea Libertatilor. Ei simt, intuiesc, vad, inteleg ca atunci cand o libertate e incalcata, trebuie aparata din reflex. Ei considera ca NU ei au obligatia de a explica primii si a se justifica de ce libertatea NU ar trebui incalcata. Ei spun: NU noi, ci cei ce vor sa restranga, incalce, cenzureze, constranga o libertate sau alta, au obligatia sa explice primii de ce o fac. Cei care cenzureaza trebuie sa sa se apere si sa se justifice primii: moral, logic si politic. Nu noi.

Asadar, sunt cei care considera Libertatea ca ceva dat natural, ceva axiomatic insasi constitutiei lor morale si politice interne. Apoi sunt ceilalti. In a doua categorie sta Restul. Celor din prima categorie li se spune – pentru aceasta aplecare instinctiva sau educata catre Libertate – LIBERALI. Pur si simplu asa sunt ei: nu au nevoie de adeziune, carnet de partid sau doctorate. Celorlalti li se spune in multe feluri dar in mod sigur NU li se poate spune LIBERALI.

Asta e tot. Nu e o judecata de valoare. Este o constatare. Un fapt. Asta e: Nu pot schimba eu lumea. Nu am cum desface si reface ceea ce genetica, educatia si experienta de viata au facut si legat in caracterul moral si politic al fiecaruia dintre noi.

NOTA:

Mai jos, materialul testului, asa cum l-a prezentat John Stuart Mill in „Despre Libertate”. Cititi. Patru paragrafe cat patru volume. “Care este sfera libertăţii umane?” Intreaba Mill. Tot el raspunde:

„1. Libertatea cuprinde mai întâi domeniul lăuntric al conştiinţei, reclamând existenţa libertăţii de conştiinţă în cel mai larg sens al cuvântului : a libertăţii de gândire şi de spirit, a unei libertăţi absolute de opinie şi de atitudine în toate chestiunile practice sau speculative, ştiinţifice, morale sau teologice. Libertatea de a exprima şi publica opinii… [este] aproape la fel de importantă ca şi libertatea de gândire şi sprijinindu-se, în mare parte, pe aceleaşi temeiuri, ea este practic inseparabilă de aceasta din urmă.

2. În al doilea rând, …libertatea înclinaţiilor şi a năzuinţelor, libertatea de a ne făuri în viaţă planuri potrivite propriei noastre firi ; de a face ceea ce dorim, cu condiţia de a suporta consecinţele ce pot decurge de aici ; fără a fi împiedicaţi de semenii noştri, atâta vreme cât nu le aducem nici un fel de daune, şi aceasta chiar dacă ei consideră conduita noastră nesăbuită, nefirească sau greşită.

3. În al treilea rând, din această libertate a fiecăui individ urmează-  în aceleaşi limite – şi libertatea asocierii indivizilor, libertatea de a se asocia în orice scop ce nu dăunează altora, presupunându-se că indivizii astfel uniţi sunt maturi şi nu au fost nici forţaţi, nici amăgiţi.

Nici o societate în care aceste libertăţi nu sunt în genere respectate nu este liberă, indiferent ce formă de guvernământ ar avea; şi nici o societate nu este complet liberă câtă vreme acestea nu sunt realizate pe deplin, fără nici o restrângere.”

Asa zice Mill.

23-24 ianuarie 2018. Declarație de unire

Eu chiar cred în Unire. Și cred că o vom vedea cu ochii noștri, adică se va întîmpla pe parcursul acestor generații, acum existente.

Cred că ce ne unește este mai puternic decît ce ne desparte. Cred că afară, în lumea reală, lucrurile nu sînt mult diferite de la țară la țară, dar sînt extrem de diferite (întreținute așa) în online.

Ce au făcut cetățenii a trei sate din Republica Moldova astăzi, de ziua Unirii Mici: au decis să se unească cu România. Observați cum niște primari de țară reușesc să fie atît de firești, atît de non-limbă de lemn în exprimarea speranței în Unirea de facto. Dumnezeu, tradiție, valori naționale, libertate, Europa civilizată. O societate atît de bine așezată bine în matca ei, încît nu avem voie să o dezamăgim.

”Unirea mai aproape ca niciodată!

Satele Fântâna Albă și Parcova din raionul Edineț prin declarația Consiliului Local al comunei Parcova semănată de Primar și consilieri la data de 23 Ianuarie 2018 decid să se unească cu Țara mama, România.

Satul Festelița, raionul Stefan Voda, azi, în data simbolica de 24 Ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române decid că localitatea lor vor unirea!

Declarație de Unire

În numele locuitorilor Moldovei Răsăritene în general şi a cetăţenilor satelor Fântâna Alba si Parcova în particular, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna, consiliul local al comunei Parcova, raionul Edineț, se unește cu Țara-Mamă, România.
Facem această Unire acum, în suflet şi ca reparaţie morală pentru suferinţele trecutului şi ale prezentului, de la chinul buneilor noştri smulşi împotriva voinţei lor de la trupul patriei istorice de voia lui Hitler şi a lui Stalin, supuşi execuţiilor, deportărilor şi foametei, la greutăţile pe care le trăim acum noi, cei de azi. Facem Unirea cu cei de aceeaşi limbă şi tradiţie cu noi pentru ca fii şi nepoţii noştri să se bucure de un viitor de libertate şi avuţie, de şansele de împlinire pe care generaţiile noastre nu le-au avut.
Iar dacă Unirea noastră de azi este una simbolică, să ne ajute Dumnezeu ca ea să fie un pas hotărâtor spre Unirea deplină, când nu va mai fi graniţă pe Prut iar oamenii dintre Nistru şi Tisa vor munci împreună la realizarea şi mulţumirea comună, alături de celelalte popoare ale Europei civilizate.
Prin prezenta Declaraţie de Unire ne exprimăm bucuria de a sărbători împreună cu frații noștri români de pretutindeni Centenarul Marii Uniri 1918-2018 și adeziunea la valorile naționale și democratice ale spațiului cultural românesc.

Semnatari
Marcel Snegur, primar
Anatoli Cucoară, secretarul consiliului local
Ion Bîlba, consilier
Veaceslav Bradu, consilier
Ghenadie Carp, consilier
Oleg Bologa, consilier
Viorel Staci, consilier
Eduard Marian, consilier
Claudia Ciolacu, consilier
Claudia Boghiu, consilier
Natalia Rotaru, consilier
Mihaela Frecăuțan, consilier

Și acum, la zi:

Firea vrea secretariat pentru București în guvern, în timp ce soțul unei cosiliere pe Cultură din PMB face lobby la televiziunea unde lucrează pentru spitalul bucureștean alături de oraș, adică inaccesibil majorității locuitorilor. Ideea Firei.

Iohannis explică azi ce-a vrut să spună la nominalizarea Vioricăi Dăncilă. Nu vrea penali în guvern, vrea un executiv competent și profi. Viorica îi dă definiția penalului, cel condamnat de o instanță judecătorească. Viorica nu vorbește corect românește, dar a mai învățat cîte ceva pe la Bruxelles.

Legătura cu Dragnea se va face prin cineva cu competențe administrative, Sevil Shaiddeh, propusă la Secretariatul General al Guvernului.

UDMR va decide în ziua votului din Parlament dacă va susține sau nu guvernul Dăncilă. Ah, ce suspans!

A murit Verestoy Attila. Dumnezeu și pădurile rămase să-l ierte.

Așa, și rămîne întrebarea: pînă la urmă ce facem, după ce am epuizat bancurile cu Viorica Vasilica, ne apucăm de treabă?

Ce propunem, ce alegem peste 3 ani? Trebuie să te prezinți în fața electoratului cu propuneri concrete, nu cu critici la adresa PSD și nu cu bătăi PNL-USR-PMP. Cu critici și proteste am văzut ce rezolvăm. Fix nimic.

La mulți ani, români!

Cum stau lucrurile de acum înainte, pe Facebook

Pagina asta, prieteni, se va inchide NU asa cum vor ei, cu „comunitatea” si „standardele” lor. Se va inchide in proprii ei termeni, cei in care a si fost deschisa si mentinuta ani de zile, in reactie la institutionalizarea tacita a cenzurii si autocenzurii, a compromisului corectitudinii si imposturii intelectuale, induse pe platformele si mass media oficiale, aflate in siajul Centralei de Propaganda.

De aici inainte, atat cat va mai fi, pagina asta va fi EXPLICIT doar despre doua lucruri:
1. Despre Libertate;
2. Despre Guvernarea Reprezentativa.

Altfel spus, este pusa cu totul sub umbra patronului sfant al Liberalismului, John Stuart Mill.

Sunt curios si eu: Sa vedem cum vor inchide ei o pagina care isi propune sa explice si promoveze in limba romana, publicului roman, cele doua mari doctrine care dau masura miracolului civilizatiei occidentale liberal-democratice moderne: (a) Doctrina libertatii si (b) Doctrina reprezentarii democratice, asa cum sunt ele prezentate in cele mai importante doua lucrari care definesc aceasta traditie intelectuala si politica: ”On Liberty” si ”Considerations on Representative Government”.

Asta imi propun sa fac, e meseria mea, nu e greu, o fac cu placere: sa pun in fata cititorilor mei, in limba romana, standardele intelectuale ultime prin care vor putea judeca ei insisi ce se intampla:

(a) De ce noii moguli ai informatiei si oligarhia tehnocratica cu aliatii si lemurii lor ideologici pregatesc conditiile pentru un sistem si regim ce depasesc in pericol si magnitudine absolut orice alte practici, regimuri si doctrine antiliberale si antidemocratice din istorie.

Si

(b) De ce imensa majoritate a publicistilor, jurnalistilor si universitarilor – mai ales cei occidentali – care pretind ca vorbesc in numele tolerantei, liberalismului si democratiei, NU au nici cea mai mica fibra de liberalism, nici cea mai mica picatura de toleranta si democratie in constitutia lor intelectuala, fiind de fapt facilitatorii, apologetii si instigatorii noului totalitarism.

Asta e. Sa raporteze asadar si sa inchida acest cont pentru asta:

Relaxarea, un experiment orwellian

Noi, esticii, cetateni de mana a doua ai comunitatilor cu standarde, suntem familiari cu ce se intampla aici, pe Facebook, in experimentul totalitar orwellian pe care il implementeaza acesti “ingineri ai sufletelor umane” de noua generatie, dar de veche inspiratie stalinista. Se numeste “Relaxare”.

Iata cum functioneaza: Dupa ce introduci o serie de masuri draconice, dupa ce abuzezi, stigmatizezi, distrugi, infierezi, terorizezi si conditionezi pavlovian victimele sa raspunda la stimulii biciului cenzurii si agresiunii, brusc introduci o “Relaxare”, o “Deschidere”, o imbunatatire “Liberala”. Mai lasi asa, sa treaca de la tine… Dupa care pui piciorul iar pe accelaratia represiunii si cenzurii. Si minune, apoi vine iar (nu-i asa ca sunt totusi umani si generosi astia?!) o “Relaxare”…

Si uite asa, pavlovian, ajungi sa fii recunoscator mainii care tine lantul, biciul si zaharelul. Evident, toate astea in numele, progresului, liberalismului si corectitudinii morale si politice ce curge in paralel pe toate canalele de la Centrala de Propaganda…

Vedeti, aici in Estul Europei, inca mai avem memoria acestor proceduri, inca nu am uitat. Si cata vreme generatia noastra va face umbra pamantului, nici nu vom putea uita o experienta atat de memorabila si placuta precum este manevra “relaxarii”.

Spre sfarsitul anilor 80, il intreb pe parintele Nicolae Steinhardt, stateam de vorba despre una si alta, evenimentele curente: “Parinte, zic, cum e cu liberalizarea asta, cu relaxarea asta a regimurilor comuniste din jur? Nu-i asa ca e bine?”

Zice: “Auzi, stii cum e? Vine Comunistul peste tine si iti ia tot, casa, avere, pamant, te da afara de la locul de munca, iti baga familia in lagar si dupa aia, dupa o vreme vine la tine si iti zice, hai ma, ca nu e chiar asa, va las sa stati intr-o camera din spate si va dau inapoi si niste vesela… Nu-i Comunismul un sistem generos si umanist, nu-i asa ca e mai bine, o imbunatatire?!” Si tu ce zici: Da domnule, ce oameni si comunistii astia, intr-adevar, domnule, e mai bine, e o imbunatatire. Ce oameni domnule, ce umanism, ce deschidere, ce generozitate, ce sistem bun si perfectibil!”

19-22 ianuarie 2018. Puterea și opoziția, găini fără cap

În debandada asta nu prea se pricepe o treabă simplă: ca să-i dai un cap în gură PSD-ului îți trebuie cap.” – Mihai Cușută

În cele ce urmează vom încerca să găsim capul.

La președinție nu e sigur. Pentru ceea ce a făcut Iohannis nu are nici scuză, nici nu-i poate fi găsit vreun argument serios. Am citit atît de multă literatură în urma nominalizării premierului, făcută de președinte, dar nimic politic în ea, deși așa s-ar fi dorit. Așa că să sintetizăm:

Acceptarea de către președinte, cu un asemenea discurs și cu o asemenea expresie, a primului om propus de PSD mă face să cred că este ori prost, ori prost. În realitate, nu este decît președintele așa zis defunctei USL, mai vie și mai operațională ca oricînd.

Ascultați:

Prima propunere a PSD-ALDE-UDMR, Viorica Vasilica Dăncilă, un europarlamentar cel mult mediocru, cu cunoștințe geopolitice de genunchiul broaștei (Iran și Pakistan sînt membre UE!!!) și fără nici o experiență în administrație, este pe cale să formeze noul guvernn al României.

Ce putea face Iohannis, omul politic cu cele mai multe voturi acordate de către cetățeni?

1) Putea să o respingă, motiv lipsa de experiență. 2) Putea veni chiar el cu o propunere de premier.

  1. Da, dar PSD l-ar fi suspendat! Și ce ne mai făceam noi fără un și așa absent aproape permanent de la treburile țării?! Adevărul este că poate fi suspendat oricum și oricînd, fără un motiv anume. Au exersat manevra cu președintele Băsescu.
  2. După două guverne date jos într-un an, de către propriul partid, președintele putea ține cont de declarația sa anterioară, ne întrebăm dacă PSD poate guverna sau nu. Și atunci, fără să fi consultat înainte partidele de opoziție, propunea tot un europarlamentar, dar cu activitate serioasă la Bruxelles, Sever Mureșan. Fusese propunerea PMP și în celelalte situații de desemnare a unui premier, ar fi trebuit să se aștepte că va fi și acum. Urma consultările cu opoziția și membrii minorităților, în care încercau să configureze o altă majoritate parlamentară. Greu de crezut că în fața unui președinte cu autoritate partidele ar fi avut ceva de obiectat. Și dacă da, atunci le cerea propria nominalizare.

Mai putea încerca sugerarea către PSD a unui nume ostil lui Dragnea, Chirică de la Iași, de exemplu. Dat afară din partid pentru afirmațiile făcute la adresa lider-ului PSD, președintele ar fi încerat astfel crearea unei breșe în PSD.

Dar nu. Iohannis nu numai că o acceptă pe această cvasi-necunoscută, dar se și grăbește să facă nominalizarea. Omul cu care șeful statului se presupune că va lucra pe competențele stabilite de Constituție este, înainte de orice și de oricîte costume populare ar purta, un vot în Parlamentul European pentru Raportul Estrela. Președintele, un om prezentat drept credincios în alegerile prezidențiale, nu s-ar simți, în mod normal, confortabil cu așa un prim-ministru.

Iohannis, per total, pierde și bruma de susținători pe care îi mai avea. O nouă candidatură nu este periclitată de deciziile de suspendare ale PSD (care ar coagula lumea în jurul său), ci de către el însuși, prin decizia de a face pe plac PSD, în timpul cel mai scurt posibil.

Faptul că pentru numirea guvernului nu exista așa o grabă o confirmă astăzi PSD, care amînă pentru vineri nominalizarea miniștrilor. QED.

Partidele de opoziție se comportă deloc mai responsabil decît cele de la putere, nu știu de unde atîta susținere pe care consideră unii că ar avea-o. Orban vehiculează aceeași aberație ca și Turcan, că PSD poate să suspende președintele FĂRĂ a mai organiza referendum (stipulat în Constituție, de altminteri). Și pentru a nu mai știu cîta oară, se duce la Cotroceni la o cafea, un fursec, o atenție, adică cu mîinile în buzunare, fără un nume de premier. La fel și USR, încă bîjbîind dotrinar, de fapt preocupat numai de anticorupție și spectacol.

Singura opoziție (cel puțin la nivel central) la PSD rămîne PMP. Care s-a prezentat la Cotroceni cu două propuneri de premier, tocmai anticipînd situația în care primul ar fi fost respins, cel de al doilea ar fi fost votat, de frica alegerilor anticipate. Și de la al cărui președinte, Traian Băsescu, aflăm ceea ce bănuiam deja, că USL trăiește.

Mafia este tarnspartinică (Legea 29 din 2018 )
După ce au rupt oficial cârdăşia cu PSD-ul prin spargerea monstruosului USL, liberalii nu mai prididesc ţipând demagogic în apărarea justiţiei. Uită că urlau din toţi rărunchii şi cu ochii bulbucaţi, cu glasuri când mai baritonale când mai piţigăiate, când pe stadioane, când în pieţe publice, când pe la gardurile Cotrocenilor, voiculesciana zicere “nu avem puterea până nu controlăm justiţia” sau “Băsescu la puşcărie”. Din păcate, mizeria USL-ului este mai actuală ca oricând, iar mafiile transpartinice PNL – PSD funcţionează perfect . Azi, primul exemplu de ‘luptă’ liberală pentru combaterea corupţiei :
1.Deputaţii PNL Ion Ştefan, Raluca Turcan (şi tu Ralucuţa ?), Claudiu Racuci şi Bogdan Huţucă iniţiază o lege prin care se dă amnistie fiscal pentru dezvoltatorii imobiliari evazionişti. Iniţiativa trece fulgerător prin Senat şi Camera Deputaţilor, este trimis la promulgare pe 30 decembrie şi promulgată pe 15 ianuarie 2018 de Iohannis.
2.Cu siguranţă sunt destui evazionişti în imobiliare, protejaţi în mod egal de PSD şi PNL. Explicaţia pentru avizele rapide şi pozitive din comisii, dominate de PSD şi PNL, stă în buna cooperare dintre evazioniştii susţinuţi transpartinic şi politicienii servitori ai evazioniştilor. Desigur, serviciul nu este gratuit.
3.Printe alţii, această lege i-a închis dosarul unei evaziuni de 77,5 milioane ron (16,5 milioane euro) făcută de PSD-istul Robert Negoiţă la vânzarea celor 1250 apartamente construite în Bucureşti. Cu siguranţă sunt şi mulţi alţii pe care eu nu-i ştiu.
4.Nu cred că Raluca Turcan sau Klaus Iohannis sau consilierii domniei sale nu ştiau cazul PSD-istului Robert Negoiţă atât de mediatizat de presă.
Încep să înţeleg tot mai bine de ce PNL-ul nu a propus candidat pentru funcţia de premier, dar şi uşurinţa cu care doamna Viorica Vasilica Dăncilă a obţinut desemnarea.
Spun ce-am mai spus: mafia este transpartinică, indiferent dacă ne place sau nu.
PS – prezenta postare nu este un atac la Turcan sau Iohannis, este doar o constatare.

Protestul de ieri seară a fost mai mult o ședință colectivă de psihoterapie, avînd în vedere poziționarea principalilor actori politici, dar atît de necesară în condițiile în care PSD este pe cale să încalece țara. Dar ca la orice protest, fiecare este acolo pentru el, reprezentîndu-se pe sine. S-au postat fotografii, s-au postat filme, s-au scris statusuri. S-a citit ”condica de prezență” a evenimentului. Toată lumea bună a fost la protest!
Pînă și Mircea Toplean ne-a anunțat, cu o povestioară simpatică, că a fost la protest. Dar el știe că protestul este despre fiecare în parte și despre raportarea lui (a fiecăruia) la societate.

Problema rămîne. Din 1990 protestăm minunat, sublim, inefabil. Și tot PSD e la putere. Trebuie altceva, mai deștept, dar nu ne dă prin cap. Și atunci aprindem telefoanele la protest. Ce poate fi mai înălțător?!?

E nevoie de muncă om la om, e nevoie să le oferim ceva oamenilor, iar schimbările politice să se facă politic, nu cu ajutorul DNA. Deocamdată, cu foarte puține excepții, toată lumea se mișcă precum găina fără cap.

”Teoria că în cei 60% care nu vin la vot e o proporție gigantică de anti-PSDiști e la fel de valabilă ca teoria că pe partea nevăzută a lunii trăiește nu știu ce civilizație.” – Mihai Cușută

PS: O grămadă de lume spune că vrea să părăsească țara. Nu știu dacă a luat în calcul că în occident(ul european), se duce să muncească pentru imigranți. Niște pesedei în fașă, mai criminăluți de felul lor, din frageda pruncie de aprox 30 de ani.

Ce cred eu e că se vor gîndi mai bine înainte să facă pasul. Punînd la socoteală și faptul că acolo nu mai este deloc lumea liberă, așa cum o știam odată.

 

 

 

 

Donald Trump, discurs la Marșul pentru viață

Este primul președinte american care participă la acest marș, ajuns la ediția a 45-a. Este primul președinte american care asumă fiecare declarație făcută cu această ocazie. Este celebrarea vieții, începînd chiar de la concepție. Este un îndemn să privim orice viață, chiar apărută din ceea ce îndeobște se numește ”greșeală”, cu înțelegere, dragoste și sprijin. Există foarte rar greșeli în asemenea situații. Nu poți spune că te-ai îmbătat la o petrecere, s-a întîmplat, ai rămas gravidă și acum obligi alt membru alt societății, medicul, să comită o crimă în numele tău. E simplu, nu mai bei peste măsură. E numai un exemplu. Viața în general e simplă dacă nu o complici inutil și uneori, ca în asemenea situații, criminal.

Există adopție. Nu poți, nu ești în stare să ai grijă de un copil, sînt atît de multe familii care pot să-i ofere tot ce are nevoie. Poți să nu mai știi de el niciodată, el va fi bine și tu nu vei purta povara unei crime, unui suflet căruia nu i-ai permis să trăiască.

În România, avortul a fost declarat legal din primele zile ale anului 1990. Nu pentru că societatea comunistă avea grijă de viață fusese interzis în 1966, ci pentru că societatea aceea voia copii pentru ea. Pentru conducătorii ei, mai precis. Cu cît mai mulți copii crescuți în orfelinate, cu atît mai mulți soldați credincioși partidului-mamă și tată. În nici una din celelalte țări foste comuniste avortul nu a fost interzis. De atunci, din 1990, România a pierdut încă o dată populația acestei țări, prin avort. Cînd ne plîngem de depopulare din diverse motive, poate ar trebui să ne gîndim și la acest aspect.

Cît despre Statele Unite, să ne aducem aminte, cu această ocazie, de candidata democrată și una din ideile susținute de ea, avortul aproape de termen. De termenul de naștere. De crima cu sînge rece. Și să revenim la președintele ales de americani, cel care a vorbit la Marșul pentru viață. Poate înțelegem de ce el a fost alesul în scrutinul de la finele anului 2016.

În finalul articolului, înregistrarea video a discursului.

Donald Trump, tată a cincic copii și președintele Statelor Unite ale Americii:

”Thank you very much, that’s so nice. Sit, please.

We have tens of thousands of people watching this right down the road, tens of thousands. So, I congratulate you, and at least we picked a beautiful day, you can’t get a more beautiful day. I want to thank our Vice President Mike Pence for that wonderful introduction. I also want to thank you and Karen for being true champions for life. Thank you, and thank Karen.

Today I’m honored and really proud to be the first president to stand with you here at the White House to address the 45th March for Life, that’s very very special, 45th March for Life, and this is a truly remarkable group. Today tens of thousands of families, students, and patriots, and really just great citizens gather here in our nations Capitol. You come from many backgrounds, and many places, but you all come for one beautiful cause, to build a society where life is celebrated and protected and cherished.

The March for Life is a movement born out of love: you love your families; you love your neighbors; you love our nation; and you love every child born and unborn, because you believe that every life is sacred, that every child is a precious gift from God.

We know that life is the greatest miracle of all. We see it in the eyes of every new mother who cradles that wonderful, innocent, and glorious-newborn child in her loving arms. I want to thank every person here today and all across our country who works with such big hearts and tireless devotion to make sure that parents have the caring support they need to choose life.

Because of you, tens of thousands of Americans have been born and reached their full God-given potential, because of you. You’re living witnesses of this year’s March for life theme, and that theme is, ‘Love Saves Lives.’

As you all know Roe versus Wade has resulted in some of the most permissive abortion laws anywhere in the world. For example, in the United States, it’s one of only seven countries to allow elective late-term abortions along with China North Korea and others. Right now, in a number of States, the laws allow a baby to be born [sic, aborted] from his or her mother’s womb in the ninth month. 

It is wrong. It has to change.

Americans are more and more pro-life. You see that all the time. In fact, only 12% of Americans support abortion on demand at any time. 

Under my administration, we will always defend the very first right in the Declaration of Independence, and that is the ‘right to life.’

Tomorrow will mark exactly one year since I took the oath of office. And I will say our country is doing really well. Our economy is perhaps the best it’s ever been. You look at the job numbers, the companies pouring back into our country, look at the stock market at an all-time high, unemployment at a 17-year low, unemployment for African workers at the lowest mark in the history of our country, unemployment for Hispanic at a record-low in history, unemployment for women, think of this, at an 18-year low.

We’re really proud of what we’re doing.

And during my first week in office, I reinstated a policy first put in place by Pres. Ronald Reagan, the Mexico City Policy.

I strongly supported the House of Representatives’ pain-capable bill, which would end painful late-term abortions nationwide. And I call upon the Senate to pass this important law and send it to my desk for signing.

On the National Day of Prayer, I signed an executive order to protect religious liberty. [I’m] very proud of that. Today, I’m announcing that we’ve just issued a new proposal to protect conscience rights and religious freedoms of doctors, nurses, and other medical professions. So important.

I have also just reversed the previous administration’s policy that restricted state efforts to direct Medicaid funding away from abortion facilities that violate the law.

We are protecting the sanctity of life and the family as the foundation of our society. But this movement can only succeed with the heart and the soul and the prayer of the people.

Here with us today is Marianne Donadio from Greensboro North Carolina. Where is Marianne? Hello, come on up here Marianne. Come. Nice to see you, by the way.

Marianne was 17 when she found out that she was pregnant. At first, she felt like she had no place to turn. But when she told her parents they responded with total love, total affection, total support. Great parents? Great? [Trump asked Marianne. She responded in the affirmative] I thought you were going to say that. I had to be careful.

Marianne bravely chose life and soon gave birth to her son. She named him Benedict which means blessing. Marianne was so grateful for her parents love and support that she felt called to serve those who were not as fortunate as her. She joined with others in her community to start a maternity home to care for homeless women who were pregnant. That’s great. They named it ‘Room at the Inn.’ Today, Marianne and her husband Don are the parents of six beautiful children. And her eldest son Benedict and her daughter Maria join us here today. Where are they? Come on over. That’s great.

Over the last 15 years, Room at the Inn has provided housing, childcare, counseling, education, and job-training to more than 400 women. Even more importantly, it has given them hope. It has shown each woman she is not forgotten, that she is not alone, and that she really now has a whole family of people who will help her succeed. 

„And most importantly of all, it is the gift of life itself – that is why we March, that is why we pray, and that is why we declare that America’s future will be filled with goodness, peace, joy, dignity, and life for every child of God.”

That hope is the true gift of this incredible movement that brings us together today. 

It is the gift of friendship, the gift of mentorship, and the gift of encouragement, love, and support. Those are beautiful words and those are beautiful gifts. 

And most importantly of all, it is the gift of life itself – that is why we March, that is why we pray, and that is why we declare that America’s future will be filled with goodness, peace, joy, dignity, and life for every child of God. 

Thank you to the March for life, special, special people. And we are with you all the way. May God bless you and may God bless America. Thank you. Thank you.”

18 ianuarie 2018. Ziua de după

Acum cîteva zile discutam cu un amic pe Facebook, om inteligent considerat de mine și cu o viață plină, împlinită, freelancer care știe ce înseamnă că dacă nu muncești din greu nu ai nimic, un om care ne bucură de fiecare dată cînd îi vedem cîte un spectacol de teatru. La un moment dat, îmi spune că el nu știe mai nimic despre Tomac. Înșiră sursele de informare, mă crucesc.

În fine, trecînd peste detaliile discuției, omul voia alegeri anticipate. I-am spus că nu se poate (pentru alegeri anticipate e nevoie să cadă două guverne în interval de 60 de zile, în Parlament, ceea ce la noi nu se va întîmpla niciodată, cine ar renunța la scaun + pensie pentru un iluzoriu loc prins încă o dată în Parlament?). Nu știu dacă l-am convins sau nu, cert este că a încheiat discuția cu aceeași dorință, spunîndu-mi că el tot asta vrea, alegeri anticipate.

Faptul că ne dorim ce nu se poate denotă un infantilism politic, cel puțin. Politica se face cu ce ai, în condițiile pe care le ai.

Dar nu ăsta este subiectul acum. Îi recomand amicului meu pagina Facebook, cel puțin, a lui Eugen Tomac. Care, azi, a spus:

Mediocritatea, în toată splendoarea ei, la putere!

Nu mă miră faptul că Iohannis a devenit cel mai de încredere partener al lui Liviu Dragnea.
Face parte din felul lui de a privi lucrurile, cu nepăsare și dezinteres pentru România.

Trei ani de zile nu a generat nicio idee, niciun proiect, nicio inițiativă prin care să ne convingă de faptul că poate mai mult.

Acum, prin această nominalizare, când din nou îi dă frâu liber lui Dragnea pentru a face tot ce-l taie capul cu viitorul acestei țări, domnul Președinte ne confirmă ceea ce intuiam cu toții de mult timp, dar nu voiam să tragem linie și să spunem răspicat că acestea îi sunt limitele. Indecizie și neputință, asta îl definește pe cel votat de românii care nu au vrut să dea toată puterea PSD.

Nu există nicio scuză pentru această nominalizare, în condițiile în care Vasilica Viorica Dăncilă ilustrează perfect profilul mediocrității în politică.

Iohannis, dacă își dorea atât de mult să-și conserve liniștea asta asurzitoare, putea cere un alt premier PSD, cu minimă experiență administrativă și politică.

În PSD existau oameni care, cel puțin, nu ar fi pus România într-o situație penibilă pe plan european și internațional, dar a preferat să dea, din nou țara pe mâna lui Dragnea, care va distruge totul, promovând în funcții cheie oameni mai slabi și mai docili decât acest munte de incompentență, numit premier de către un Președinte dezinteresat și un PSD condamnat să o ridice în slăvi pe Vasilica.

În speranța că Eugen Tomac va fi urmărit pe Facebook măcar de cei fără idei pre-gestionate în cap, ieri a fost o zi nebună la propriu, cel puțin pe rețeaua de socializare unde tot românul poate să-și dea cu părerea, că doar ce-l costă?! De cînd are posibilitatea să se exprime, zici că românul numai asta ar face, non-stop. Așa că Adelina Rădulescu, jurnalist din anul 1992, notează astăzi:

Nu mai fac față la valul de analize de comunicare politică! Creierul meu mic și neted nu poate digera în timp real ”bogăția” de interpretări, citarea trunchiată, dar plină de certitudine, a Constituției, fără nicio corelare între articole. Ce mai, mintea mea e depășită de backgroundul politic al ”analiștilor” pe comunicare. Pentru mai toți istoria PSD începe cu Năstase premier și Băsescu președinte. Analizele tuturor se încheie cu o unică soluție (și aia lipsă în multe cazuri), dar impregnată de ethos personal. Cum s-ar spune, poziționare, frate, că doar e analiză, cum altfel! Cel mai mult îmi plac analizele jurnaliștilor care n-au vorbit niciodată cu politicieni, care nu-s în stare să-ți spună dintr-o suflare un profil profesional al vreunui actor politic despre care vorbesc (evident invocă doar info de wiki și google). Și-mi mai place foarte tare o specie de analiști – a activiștilor civici, ăia de au contracte nenumărate cu administrațiile și s-au transformat în viața reală în contabili de fonduri europene. E cam mult, zău așa! Ce vreau să spun este că PressOne și Rise Project ar face un mare serviciu tuturor dacă ar publica mai multe contracte între politicieni, servicii, de o parte, și, de cealaltă, jurnaliștii sau civicii de ne inundă teveurile și fb-ul, ca să nu mai facem atâta zarvă cu influencerii. Apoi, ar fi o mare victorie dacă s-ar impune prin Codul CNA ca invitații din studiourile unei televiziuni să fie prezentați nu cu numele de redacție sau ong, ci, concret, cu contractele pe care le încasează.

Și-n încheiere, excelent, Mihai Mangiulea:

Carmen Dan are un ceva bovaric, neclar, interogativ (să zicem că pare că te întrebă ceva și nu știi ce), ceva mister. Pură aparență, desigur, dar în iluzie trăim. Olguța are orgoliul obraznic al fetelor de pe centură ce se poartă ca și cînd ar avea-o de aur, plus simțul ludic, neseriozitatea jovial-relativizantă, recte școala vieții (“lasă-mă cu de astea înalte, că știu eu, sîntem toți niște porci și nu vrem decît să ne-o aia“). Firea e tățica mămoasă și mănoasă, șmechera de cartier, cu valorile (molfăite patetic) în gură, cu sensibilitatea formată în contemplarea cu lacrimi în ochi – sincere, zău! – a carpetelor cu Răpirea din serai; probabil din genul celor care la bătrînețe dau în bigoterie. Semne prevestitoare ar fi. Șamd. Femei.

Însă madama asta blondă, Viorica, are legitimitate, nu-i ca astea adunate de prin paturi, de-au frămîntat droturile (zic așa să dau intensitate, pasional, uman, chiar dacă referința literară e prea înaltă în context…), vine dintr-o tradiție, e tovarășă, descinde decis, fără ambiguitate, drept din neamul tovarășelor Suzanica Gâdea, Alexandrina Găinușa, Aneta Spornic, Ana Mureșan, Lina Ciobanu, Maria Bobu, and least but not lest, cel al Lenuței noastre, incomparabile, unică-n toate cele, prima inter pares. Tovarășe adevărate, nu femei.

Am început acest articol cu oameni care speră lucruri care nu pot fi obținute. Nu o ascultasem pe Raluca Turcan, de dimineață. ”Iohannis a răsturnat planul diabolic al PSD”.

Asta e, ăsta e nivelul, nu ai ce face, nu mai ai ce zice.  Tocmai mă pregăteam să-i recomand lui Orban să nu se mai afișeze cu dînsa, dacă vrea să arate cît de cît a om serios, preocupat, implicat, și iacătă surpriza!

Pentru lumea sănătoasă la cap, Constituția României:

CAPITOLUL II
Preşedintele României

ARTICOLUL 95

Suspendarea din funcţie

(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

PS: PSD-ului i-a mai rămas acum să se joace cu președintele așa:

– ori îl suspendă acum, după ce ”le-a mai dat o șansă”, de ce nu ar face-o, dacă poate?!
– ori îl propun la prezidențiale. Serviciu contra serviciu. Să-i dea și lui o șansă.

14-17 ianuarie 2018. Guvernul Viorica

Români, aceasta este premierul vostru!

Așa zisa criză politică de la București, cauzată de demisia premierului Tudose, a luat sfîrșit. Președintele a nominalizat astăzi propunerea – cum altfel?!? – PSD, Viorica Vasilica Dăncilă, pentru funcția de prim-ministru.

Și cu asta și-a pus singur și constituțional cruce celui de-al doilea mandat, dacă nu e cu supărare și cu prea mare efort. Pentru că arată foarte clar că nu are nici un interes în apariția altui lider politic, indiferent cărei formațiuni politice i-ar aparține, s-ar putea totuși să mai spere pentru el. O nominalizare de la PSD. Ei nu au om, el nu are partid. 

Președintele, prin numirea făcută, promovează femeea, doamna inaugurînd seria femeilor prim-ministru în România. Ce poate fi mai frumos?!

Asta ar putea bucura feministele de la noi, cu atît mai mult cu cît doamna Viorica a votat raportul Estrela în Parlamentul European, și se comportă acolo pe dos decît o face partidul în țară, doctrinar vorbind. Și dacă tot am zis de doctrină, bănuiam că feministele patriei vor exulta la vestea primei prim-ministru femeie. Dar aflăm că nu!

Pentru cei supărați că prim-ministrul Japoniei nu a avut de cine să fie primit în România, Tudose tocmai demisionase, o veste bună! Doamna Viorica a inclus deja Pakistanul și Iranul în UE, deci pe segmentul de politică externă avem o specialistă, un om al păcii și înțelegerii între popoare, așa cum și-a dorit toată viața Tovarășul. Și o coafură cum și-ar fi dorit Tovarășa, mi se suflă în cască.

PNL și USR au mers la Cotroceni ca în poveste. Poveste care nu are nici o legătură cu realitatea. Ei doreau alegeri anticipate. El nu, și doar spusese că vrea să termine repede criza asta! Repet pentru cine nu a văzut programul de revelion 🙂 

Pentru a fi declanșate alegeri anticipate este necesar ca două guverne să cadă în parlament, într-un interval de 60 de zile. Apoi, organizarea alegerilor anticipate este votată tot în Parlament. Adică își închipuie cineva că actualii parlamentari ar renunța la salariu + pensie numai pentru visele lor de adolescenți?!? Politica fiind îndeobște destinată oamenilor mari.

Singura delegație care a demonstrat că știe cu adevărat ce este aceea politică a fost cea a PMP. În frunte cu Băsescu, au fost singurii care s-au prezentat cu două nume de premier, Siegfried Mureșan și Eugen Tomac. Tocmai în ideea că primul guvern ar putea să fie respins în Parlament, iar al doilea, de frica anticipatelor, votat.

Evident, soluție neacceptată, cum ne-a spus președintele, reîntors vizibil la ”doctrina constituțională”. Dar politica se joacă cu orice mijloc politic ai la dispoziție, așa că prezența celor de la PMP a fost salutată pe Facebook. Posibil și în viața reală mulți îl vor regreta pe fostul președinte, sperînd acum că poate devenind președintele Republicii Moldova, vom dori cît mai mulți să facem reunirea.

Impresii generale.

Avem o clasă politică mai proastă ca oricînd, uman, educațional, civilizațional. din toate punctele de vedere. Și de la cei care știu să facă  politică nu învață nimeni nimic, aflați fiind sub influența unor ”guru” de șanț, a televiziunilor și a platformelor online. Depresia se va generaliza în cadrul electoratului non-PSD, multă lume întrebîndu-se deja pentru ce să mai iasă la protestul anunțat în data de 20 ianuarie. Dacă legile justiției și cele de modificare a codurilor penale vor fi promulgate (și vor fi), certitudinea că președintelui îi este indiferent ce se întîmplă în țară va fi foarte răspîndită. Sila, dezgustul pentru participarea la alegeri a electoratului va deveni și mai mare, ca urmare, prezența la vot pentru următoarele alegeri se anunță și mai mică decît pînă acum.

Singurul lucru bun, dar care nu prea mai contează, este că guvernul Viorica ar fi bine să performeze, ca să-l citez pe președinte. Nu pentru asigurarea încă unui mandat pentru el, ci pentru blocarea accederii Gabrielei Firea la cea mai înaltă funcție în stat.

Ce avem de făcut noi.

Să ne informăm din surse credibile și cît mai variate. Să învățăm de la oamenii politici care au dovedit iscusință și inteligență politică. Să încetăm să ne răfuim politic cu ajutorul justiției. Să ne recunoaștem și iertăm greșelile de pînă acum, avînd griijă să nu le mai repetăm. Să ieșim din sanatoriul virtual Facebook și să vedem lumea reală, cu bucurii și dureri, așa cum este ea, neexacerbate de mediul virtual. Să nu mai facem chipuri cioplite oamenii simpli de lîngă noi. Să încetăm să visăm cai verzi pe pereți.

În ultimă instanță, dacă președintele a mai dat o șansă PSD-ului, noi să ne mai acordăm singuri încă una. Merităm.

Gata, la treabă!