Istoria Matrioșka. Ideile au consecințe.

Articolul următor aparține noului autor Blogary, Răzvan Furnică.
„Ideile au consecințe.”
 
 
De mic mi-a plăcut să stric jucării. Ca să văd ce au înăuntru. Ăsta era primul gând când primeam un cadou. Nu dintr-o tulburare sadic-distructivă, ci din curiozitate. Îmi propuneam să le desfac cu grijă, de dragul de a le repara, a le vindeca, a le monta la loc. Ideea e o astfel de jucărie. Istoria ideilor, că sunt concepții filozofice, ipoteze științifice, teoreme matematice, dogme ideologice, perspective psihologice și sociologice, principii morale și drepturi ale omului, paradigme artistice, softuri și invenții tehnologice, e un magazin de jucării. Sunt jucării pentru oameni mari și pentru oameni mici ca noi. Pentru că piața ideilor e plină de idei gadget, de idei de jucărie. Unele sunt proiectate special să fie atractive, pentru că proiectanții își ating scopul doar când te joci cu ele, când le ții în brațe, le pui baterii, le instalezi pe hard, adormi cu ele în gând. Dar printre jucării există și idei letale, toxice, explozive, capcane.
 
Ideile vechi pot fi perpetuu și universal valabile sau uzate, inactuale, expirate. Însă problema mereu actuală sunt ideile noi, de ultimul tip, de anul ăsta. Ce facem cu ele ? Și aici văd că e nevoie de un instructaj de protecția muncii cu ideile, de protecția minții, de o introducere în managementul de pe piața ideilor. Mai ales că tendința patologică a omului postmodern e de a acționa conform impulsului iresponsabil : „Dacă POT face un lucru, acel lucru TREBUIE făcut.”, în opoziție cu un discernământ clasic modern raportat la înțelepciunea : „Dacă un lucru NU E NECESAR să fie schimbat, acel lucru NU TREBUIE schimbat.”. Asta pentru că ni s-a urcat „progresul” la cap.
 
Câteva considerațiuni generale :
1. Dacă o idee e nouă, bineînțeles că e modernă, nu medievală sau antică, pentru că a apărut în timpul nostru, în epoca modernă, dar asta nu e automat o calitate, ci doar o poziționare în timp. Mai poate fi încadrată în modernitate prin conținut, dar asta nu-i dă automat și valoare. Noutatea și modernitatea nu sunt virtuți în sine.
2. Dacă e nouă, nu este de la sine înțeles că e automat un progres. Progres înseamnă ca ideea să fie o completare la ceva, dar nu de orice fel, ci una care să adauge ceva eficient, inteligent, performant, benefic, productiv, economic, responsabil, estetic și moral, în funcție de scop și partea la care e adăugată. Noutatea și modernitatea nu sunt un progres în sine.
3. Dacă e nouă, poate fi doar o reciclare, un cover, un remix, o reeditare a unei idei vechi într-un ambalaj nou. Un ambalaj nou nu face și ideea nouă.
4. Dacă e nouă poate fi și un ambalaj gol care să conțină nimic. O idee inutilă, cu care nu merită să-ți bați capul. Nu ambalajul face ideea.
5. Dacă e nouă poate fi și special proiectată pentru a fi distructivă. De obicei, intenția malefică e camuflată cu sclipici, beculețe, relativism, egalitarism, intenții bune, moralitate, modernitate, progresism, liberalism, salvarea planetei, drepturile omului, democrație, socialism, caracter științific, pentru că e cunoscută apetența omului modern pentru orice e științific. O idee potențial distructivă nu e niciun progres.
6. Dacă o idee e nouă și la modă la Londra, nu înseamnă automat că e și o idee bună. Ideile fundamentale și universale nu țin de modă.
 
Rețelele care sunt sistemele noastre de calcul, de telefonie, de comunicare, socializare, informare și învățare, computerul, internetul și rețelele sociale au ca model natura umană, rețeaua neuronală, mintea și sufletul, rețeaua ce suntem ca familie, prieteni, comunitate și specie. Poate nici nu ne dăm seama că toate sunt proiectate de noi după mintea și natura noastră umană, că niște posibili extratereștrii inteligenți ar proiecta mașini de calcul în rețea după mintea și natura lor, complet diferite de ale noastre. De aceea și virușii rețelei care e societatea formată din laptopurile ambulante conectate între ele care suntem noi, funcționează asemănător cu virușii electronici. Există idei-virus care funcționează după programul hackerului care le-a conceput. Odată instalate și utilizate acestea șterg și pervertesc fișiere, alterează memoria și algoritmii, falsifică întreaga schemă logică. Mare grijă ce idei vă instalați în cap, pentru că s-ar putea să vă modifice personalitatea, identitatea, logica, moralitatea, comportamentul și amintirile, până la îndoctrinare și apostazie.
 
Jucăria ideilor e comparabilă cu jucăria rusească Matrioska. O idee conține altă idee, care conține altă idee, care conține altă idee, corelate printr-un mecanism intern. Ideea mamă poate părea minunată, dar e gravidă cu idei mutanți, care nasc alți mici monștri insesizabili. Deasemenea, o idee se poate activa numai în mediul propice și la momentul dinainte programat, conținând în adâncul instalației o bombă cu ceas care va exploda lumea. Precum există și idei vii, benefice, constructive, care vor învia lumea. Ca antivirus la ideile malware, care pot declanșa chiar epidemii, câteva idei de instrucțiuni. Pentru că am observat că se iau foarte ușor de la televizor, de la colegul de muncă din multinațională, din instituția bugetară, de la colegul de bancă de la Sorbona, Oxford ori SNSPA, de la hipsterii din crâșmă. Niciunul nu strănută, dar pare că-i dus pe altă lume, virusat.
 
Instrucțiuni de folosire :
1. Se ia ideea și se studiază atent. Nu țineți cont de ce scrie pe etichetă. Mai întâi încercați să aflați care e producătorul inițial al ideii.
2. Căutați în arhivele firmei producătoare pentru a afla sorgintea și istoricul ideii.
 
3. Dați ambalajul deoparte și examinați conținutul, nu cutia și staniolul.
4. Demontați cu grijă ideea și găsiți rostul fiecărui component în parte.
5. Concepeți simulări pentru a afla efectul fiecărui component și al ideii în ansamblu până la consecințele ultime.
6. Nu aruncați resturile, ci depozitați dispozitivul dezamorsat, cu virusul dezactivat pentru luare aminte și asuflet.
7. Dacă nu reușiți, dați cu ideea de pământ și reluați procedurile anterioare cu cioburile rămase. Mai bine să vă explodeze în curte decât în cap.
 
 
 
Rețelele care sunt sistemele noastre de calcul, de telefonie, de comunicare, socializare, informare și învățare, computerul, internetul și rețelele sociale au ca model natura umană, rețeaua neuronală, mintea și sufletul, rețeaua ce suntem ca familie, prieteni, comunitate și specie. Poate nici nu ne dăm seama că toate sunt proiectate de noi după mintea și natura noastră umană, că niște posibili extratereștrii inteligenți ar proiecta mașini de calcul în rețea după mintea și natura lor, complet diferite de ale noastre. De aceea și virușii rețelei care e societatea formată din laptopurile ambulante conectate între ele care suntem noi, funcționează asemănător cu virușii electronici. Există idei-virus care funcționează după programul hackerului care le-a conceput. Odată instalate și utilizate acestea șterg și pervertesc fișiere, alterează memoria și algoritmii, falsifică întreaga schemă logică. Mare grijă ce idei vă instalați în cap, pentru că s-ar putea să vă modifice personalitatea, identitatea, logica, moralitatea, comportamentul și amintirile, până la îndoctrinare și apostazie.
 
Jucăria ideilor e comparabilă cu jucăria rusească Matrioska. O idee conține altă idee, care conține altă idee, care conține altă idee, corelate printr-un mecanism intern. Ideea mamă poate părea minunată, dar e gravidă cu idei mutanți, care nasc alți mici monștri insesizabili. Deasemenea, o idee se poate activa numai în mediul propice și la momentul dinainte programat, conținând în adâncul instalației o bombă cu ceas care va exploda lumea. Precum există și idei vii, benefice, constructive, care vor învia lumea. Ca antivirus la ideile malware, care pot declanșa chiar epidemii, câteva idei de instrucțiuni. Pentru că am observat că se iau foarte ușor de la televizor, de la colegul de muncă din multinațională, din instituția bugetară, de la colegul de bancă de la Sorbona, Oxford ori SNSPA, de la hipsterii din crâșmă. Niciunul nu strănută, dar pare că-i dus pe altă lume, virusat.
 
Instrucțiuni de folosire :
1. Se ia ideea și se studiază atent. Nu țineți cont de ce scrie pe etichetă. Mai întâi încercați să aflați care e producătorul inițial al ideii.
2. Căutați în arhivele firmei producătoare pentru a afla sorgintea și istoricul ideii.
3. Dați ambalajul deoparte și examinați conținutul, nu cutia și staniolul.
4. Demontați cu grijă ideea și găsiți rostul fiecărui component în parte.
5. Concepeți simulări pentru a afla efectul fiecărui component și al ideii în ansamblu până la consecințele ultime.
6. Nu aruncați resturile, ci depozitați dispozitivul dezamorsat, cu virusul dezactivat pentru luare aminte și asuflet.
7. Dacă nu reușiți, dați cu ideea de pământ și reluați procedurile anterioare cu cioburile rămase. Mai bine să vă explodeze în curte decât în cap.
 
 
 
Toate acestea pentru că „Ideile au consecințe.” Iar principala sursă de astfel de jucării postmoderne este astăzi fabrica de jucării a ideologiei. Unii păpușari se pare că nu au altă îndeletnicire decât să inventeze idei gonflabile, trase de sfori, umplute cu paie și rahat, gata amorsate. Sunt păpușarii sociopați care consideră lumea o cameră de copii pe care fac experimente. O idee mică, de furnică poate schimba lumea. Legea și amenda, prețul pâinii, crimele istoriei și utopia totalitară sunt consecințe ale ideilor.
 
Warning :
Ideile pot conține părți mici și resturi de idei alterate. Nu le băgați în gură, că vă pot sta în gât. Au existat cazuri de asfixie și intoxicație cu idei mici de furnici. Atenție ce idei înghițiți pe nemestecate. Rumegați intâi. Cu capul, nu cu tractul digestiv. Poftă bună.

DE CE NU EXISTA, DE FAPT, LGBT

LGBT NU EXISTA. Nicio grija, cei care se declara LGBT nu raman fara drepturi, vor avea in continuare toate drepturile oamenilor obisnuiti.

Orice om din lumea asta obtine un drept in baza unui document doveditor care sa ateste calitatea pentru care solicita acest drept. In lipsa unui certificat care sa ateste calitatea de LGBT aceasta calitate NU EXISTA.
Ma refer la un document eliberat de o autoritate medicala in baza unor dovezi si criterii extrem de bine explicate, documentate stiintific si bazate pe studii unanim acceptate la nivel international (exemplu: gena LGBT) pe care il voi denumi mai departe “certificat”.

1. Fara certificat LGBT nu exista calitate de LGBT;
2. Fara certificat LGBT nu exista discriminare LGBT;
3. Faca certificat LGBT nu exista drepturi LGBT;
4. Fara certificat LGBT toate legile care au referiri la LGBT nu au obiect deci sunt inaplicabile;
5. Fara certificat LGBT nu exista “ideologia egalitatii de gen”;
6. Fara certificat LGBT toate cheltuielile efectuate cu LGBT sunt o mare frauda din bugetul Romaniei si al UE.

1. Fara certificat LGBT nu exista calitate de LGBT
Calitatea de LGBT nu poate fi doar o declaratie verbala nesustinuta de un certificat. Si daca minti?
Ca sa lucrez intr-un salon de coafura imi dovedesc calitatea de stitlist cu un atestat de stilist. Ca sa ma angajez la politie imi trebuie diploma de absolvire a Academiei de Politie. Ca sa obtin un drept in baza varstei mele prezint certificatul de nastere sau cartea de identitate Tu ce prezinti ca sa-ti dovedesti calitatea de LGBT?
Actele administrative emise doar in baza unei declaratii verbale, in lipsa unui certificat doveditor al calitatii de LGBT sau a unei dovezi biologice obsevabile sunt nule.
Daca maine primaria isi pierde mintile si emite certificate de “Robozilistic” fara sa existe nicio dovada certificabila a acestei calitati asta inseamna ca exista calitatea de “Robozolistic”? Nu.

2. Fara certificat LGBT nu exista discriminare LGBT.
Daca cineva ma amendeaza ca am discriminat o persoana LGBT il voi da in judecata si va trebui sa-mi arate concret ce persoana am discriminat. Acea persoana va trebui sa-si dovedeasca calitatea de LGBT cu un certificat.
Fara obiectul discriminarii nu exista discriminare

3. Faca certificat LGBT nu exista drepturi LGBT
Orice om din lumea asta obtine un drept in baza unui document doveditor care sa ateste calitatea pentru care solicita acest drept.
Orice impostor poate declara ca este LGBT pentru a obtine un drept special LGBT. De exemplu poate obtine un job in fata altor persoane care nu se declara LGBT, chiar daca experienta nu l-ar fi recomandat ca fiind candidatul cel mai bun.
Riscul de frauda si inselaciune este foarte mare neexistand posibilitatea niciunui control.
Daca doresti sa beneficiezi de drepturi LGBT, trebuie sa-ti dovedesti calitatea pentru care soliciti acest drept cu un certificat.

4. Fara certificat LGBT toate legile care au referiri la LGBT nu au obiect deci sunt inaplicabile.
Nu putem sa emitem legi, sa dam sentinte de discriminare a unei calitati sau sa acordam drepturi speciale doar in baza unei declaratii verbale.
O calitate care nu poate fi certificata nu poate face obiectul unei legi.
LGBT nu poate obtine de la un medic sau de la un psiholog decat certificat de “clinic sanatos” pentru ca au fost scoase din lista afectiunilor medicale.
Preferintele sexuale nu pot fi certificate si deci nici legiferate de nimeni. Asa cum nu poate fi certificata preferinta pentru dulciuci sau rasarituri de soare.
Fara certificat LGBT toate legile care au referiri la LGBT nu au obiect deci sunt inaplicabile.

5. Fara certificate LGBT nu exista “ideologia identitatii si egalitatii de gen”
Daca LGBT nu este dacat o preferinta sexuala, daca transgenderul nu exista (neavand certificat de transgender) atunci isi pierde obiectul ideologia identitatii si egalitatii de gen care spune ca poti fi ce vrei tu sa fii, fara restrictii legate de biologia umana. Atunci suntem cu totii doar barbati sau doar femei cu personalitati diferite. Este cu totul in regula daca un barbat este mai poet sau daca o femeie este mai alpinista. Asta nu inseamna ca au sexele amestecate.
Genul si identitatea de gen sunt niste concepte false, fara continut real, construite in vederea sexualizarii si confuzarii copiilor prin “educatia de gen”, a ruperii copiilor de sub autoritatea parintilor pin conceptul de “interes superior al copilului” si a subjugarii societatii prin intermediul conceptelor de “corectitudine politica” si “discriminare”. Acest subiect va fi dezvoltat intr-un articol viitor.

6. Fara certificate LGBT toate cheltuielile efectuate cu LGBT sunt o mare frauda din bugetul Romaniei si al UE.
Pentru cine exact se cheltuie banii? Exista un registru al persoanelor LGBT in baza caruia se aloca anumite sume pentru programe LGBT proportional cu procentul acestor persoane raportat la intreaga sociatate? NU
In aceasta discutie intra si banii chetuiti de UE din banii contribuabililor UE pentru programele LGBT.
In lispsa certificatului LGBT exista risc de fraude majore cu impact financiar enorm pentru societatea romaneasca si cea europeana.

TOATE LEGILE LGBT SUNT FARA OBIECT SI DECI AR TREBUI CORECTATE/ ANULATE.

Falsul mit al egalității

Mitul Egalitatii sau magazinul cu jucarii unde patron este Dracul. Primul exemplu este dat atunci cand Lucifer i-a cerut lui D-zeu sa fie egalul lui. Drept pentru care a fost mutat la subsol. Sarim in epoca moderna si gasim noua teorie in care 0=1, Cezarul cu magarul, capra cu varza, iar orice bucata de cacat are o parte curata. Definitia pompoasa se numeste CORECTITUDINE POLITICA.

Sa incepem prin a ne pune unele întrebari:

• Este egal copilul cu parinții/bunicii lui?

• Este egal subalternul cu seful lui?

• Este egal tradatorul cu eroul/martirul?

• Este egal premiantul cu repetentul?

• Este egal genialul cu retardatul?

• Este egal analfabetul cu academicianul?

• Este egal soldatul cu ofiterul/mareșalul?

• Este egal prostul cu desteptul?

• Este egal uratul cu frumosul?

• Este egal campionul mondial cu incepatorul?

• Este egal evazionistul cu contribuabilul onest?

• Este egal infractorul cu cetateanul corect?

• Este egal omul simplu (ca fiinta ignoranta impregnata de frica fata de necunoscut, neant și nedefinit) cu cetateanul (ca individ conștient si activ social și politic, care controleaza mediul în care traieste si gestioneaza interactiunile interumane)?

Dacă raspunsul la toate intrebarile de mai sus (si la multe altele asemenea) este NU, sau dacă numai in mod abuziv, imoral și aberant este DA pentru că asa vrea cineva care are puterea, inseamnă ca doar în mod fraudulos, motivat numai ideologic, pro-domo, populist (fabianist, satanist, marxist, bolsevic, neo-comunist, neo-marxist), manipulatorii interesati in a invrajbi, oprima si controla lumea au decretat egalitatea, degenerata rapid (inca din timpul Revolutiei din 1789, de exemplu) in egalitarism (deci nu egalitate adevarata) anarhic, opresiv, imoral, criminal și anti-social. Egalitatea este deci un ideal, o utopie, de neintalnit in realitate, dupa orice criteriu posibil. Pe de altă parte, neo-marxiștii manipulatori semidocti dar șireti (că doar siretenia este scula prostilor care tine loc de inteligenta, după cum spunea Petre Tutea) se ascund în spatele ignorantei, inculturii și nesigurantei altora, a falsei dificultati în a masura caracteristicile oamenilor: „Inainte sa compari, trebuie sa masori. Poti?” Răspunsul este un hotarat: Da, pot! Pai cum să nu putem masura înaltimea si greutatea corpului, armonia fetei și a corpului, viteza, forta, indemanarea, rezistenta, caracteristicile vocii, inteligenta, popularitatea, chiar sinceritatea? Totul se poate masura, iar ce nu se poate masura, in acest domeniu, nu exista sau nu este opozabil altora. Desigur ca nu putem masura exact parametrii subiectivi, cum ar fi sentimentele si emotiile, dar si acestea pot fi estimate destul de fidel energetic (termic, cromatic), biochimic (hormonal), fiziologic (ritm cardiac, tensiune arteriala, transpiratie, caracteristici vorbire), etc.

7 episcopi

Greco-catolici urmează să beatifice Papa Francisc, la Blaj, cu ocazia vizitei pe care o va face în România, la sfîrșitul acestei luni. Martiri ai neamului românesc, cei șapte au murit în închisorile comuniste, refuzînd să negocieze credință, datorie și onoare.

În preambulul acestui eveniment, doi episcopi au fost comemorați ieri, la Biblioteca Central- Universitară. Am avut bucuria să fiu invitată la eveniment.

Expoziția ”Povestea a doi martiri bucureșteni”, organizată de Episcopia ”Sfîntul Vasile cel Mare”, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare și al Muzeului Literaturii Române, prezintă obiecte din viața cotidiană a celor doi. Obiecte care ne spun că erau, înainte de orice, oameni vii. Acei oameni vii și puternici în credința lor au ajuns, din cauza ”domniei absurde a răului”, după cum s-a exprimat episcopul greco-catolic de București, Mihai Frățilă, să moară pentru credința lor.

 

”Vom privi exponatele, vom încerca să-i cunoaștem mai bine, va apărea și cartea, și vor mai fi și alte evenimente. Merită să-i cunoaștem cât mai bine pe acești oameni, ca prieteni care să ne conducă în viață”, a spus prof. dr. Francisca Băltăceanu, colaboratoare la proiect, în cuvîntul rostit ieri.

Și de ce ne-am alege acești doi oameni ca prieteni? ați putea întreba. Pentru că, înainte de toate, nu au fost decît oameni și ei, cu bune și mai puțin bune. Și pentru că am avea ce învăța de la dînșii și de la jertfa lor.

 

Vasile Aftene a fost episcop vicar. După venirea comuniștilor la putere, a îndemnat preoțimea greco-catolică să fie tare în credință și să înfrunte persecuțiile. Oferindu-i-se postul de mitropolit ortodox, calea sigură spre preafericirea patriarhală,  a refuzat.

I se reproșa adesea că vorbește cu mare lejeritate cu ateii. Era exact ce trebuia, ca aceștia să constate că este om ca și ei.

În 1949, în luna mai, Vasile Aftene a fost arestat și torturat în beciul Ministerului De Interne. Peste încă un an, este ucis în bătaie la închisoarea Văcărești. Din cauza faptului că nu-i încăpea corpul în cutia care avea să-i fie sicriu, i-au fost retezate picioarele. Înmormîntat la cimitirul Bellu catolic, a avut o cruce pe care s-a scris numai AV 1950. Foarte multă lume venea la mormîntul său, după ce se auzise că se petrec minuni acolo. Zeci și zeci de oameni veneau să se roage pe furiș la mormîntul AV, fără să știe măcar, mulți dintre ei, cine era înmormîntat acolo. După cum povestește dna Francisca Băltăceanu, ”Nu știau toți cine e înmormântat acolo, dar auziseră că la mormântul AV se întâmplă minuni”.

Beatificarea acestor sfinți nu face decît să confirme că Hristos a fost prezent în jertfa Bisericii, iar actul recunoașterii sfințeniei exprimă garanția prieteniei lui Dumnezeu pentru niște oameni speciali, iar pentru idealul creștin, garanția că ei sînt în Cer.

Ce înseamnă să devii sfînt? Înseamnă, pe lîngă o viață trăită cît mai fără cusur, recunoașterea fiorului ziditor al Dumnezeirii în toate aspectele vieții.

Evenimentul de la BCU s-a încheiat cu servirea unui vin d-honneur.

 

Marxismul cultural, plaga care a corupt SUA

Marxismul cultural, neomarxismul, corectitudinea politică, multiculturalismul, asa-zisul progresism, Freudo-marxismul sânt toate expresii ale marxismului heterodox, fenomen ideologic care își are rădăcinile identificabile imediat după primul război mondial. Oarecum disjunct față de marxismul ortodox consacrat in 1917 prin lovitura de stat bolșevică de la Moscova și exportat apoi la scară globală după al doilea război mondial.
Apariția marxismului heterodox a fost rodul deziluziei marxiștilor rămași în afara Uniunii Sovietice. Corifeii neomarxismului sânt cei cunoscuți ca fondatorii Școlii de la Frankfurt: Antonio Gramsci, Theodor Adorno, Herbert Marcuse, Max Horkheimer, Georg Lukacs etc, dezolați de evidența faptului că soldățimea muncitoare întoarsă de pe frontul de vest nu s-a dovedit la înălțimea așteptărilor, că nu a avut „conștiința de clasă” mult așteptată de bolșevici pentru a răsturna prin violență guvernele „burgheze” din propriile țări. Ba mai mult, în ianuarie 1919, în haosul care a urmat primului război mondial si speculat de activismul bolșevic în toată Europa, in Germania soldații în curs de demobilizare, sau proaspăt demobilizați, Freikorps-urile, au acceptat, la cererea autorităților. să ia din nou armele în mâini și să spulbere baricadele gherilelor bolșevice instigate de la Moscova; unde lovitura de stat tocmai reușise. Dezolarea marxiștilor din Vest era cu atât mai mare cu cât Marx anticipase reușita comunismului în primul rând în Anglia și țările vestice, adică acolo unde capitalismul s-a dezvoltat istoric, a fost secondat de apariția unei muncitorimi tot mai numeroase și cu o conștiință de clasă care ar fi trebuit să fie pe măsura celor 4-5 generații care au însoțit indrustrializarea. Or, nu s-a întâmplat conform predicțiilor lui Karl Marx. ci tocmai pe dos: comunismul a fost impus prin lovitură de stat în Est, in Rusia țaristă, adică exact în cea mai înapoiată țară din Europa si cu muncitorimea cea mai puțin numeroasă, cea mai greu definibilă, sezonieră în cea mai mare parte din timp, țara cu muncitorimea cea mai fantomatică. Ceea ce avea să pună in curând marxiștii europeni într-o poziție disidentă față de Lenin și cei de la Moscova in privința căii de urmat.
Ăsta e momentul când marxiștii rămași din afara Uniunii Sovietice au început să interogheze trăinicia „societății burgheze”, după cum o numeau ei. Să interogheze originea rezistenței societății în fața seducției comuniste. Să interogheze mai bine zis fundamentele civilizației occidentale, ale Europei tradiționale în ultimă instanță.

Și ce-au aflat ? Au aflat ceva cu bătaie lungă în timp și care are directă legătură cu noi astăzi: au aflat că în spatele convingerilor care au respins seducția comunistă stau proprietatea privată, familia tradițională, sexualitatea reglementată după codurile traditional-creștine, valorile creștine și libertatea de conștiință asociată, respectul față de lege si statul perceput ca național, rege, guvern și mai ales în unele țări vestice libertatea investită cu valoarea politică supremă, care stă la baza regimurilor parlamentare. Toate astea trăite mai mult sau mai puțin conștient și codificate după normele acceptate tradițional.

Din speculațiile astea, corifeii viitoarei școli de la Frankfurt au înțeles că subminarea Occidentului și a civilizației europene e posibilă, dar, spre deosebire de cei de la Moscova, e posibilă numai pe drumul cel mai lung, însă drumul cel mai sigur: subminarea pas cu pas a valorilor tradiționale care în Occidentul „burghez și decadent” au respins seducția comunistă ca pe o grefă de piele incompatibilă cu imunitatea generală.
Heterodoxia marxismului cultural e convergentă cu marxismul economic, ortodox, dacă ne gândim că ambele au vizat subminarea civilizației europene, a libertăților și a regimurilor parlamentare si ambele își deduc ideologia din aporiile egalității. Spre deosebire de cel ortodox, marxismul cultural, heterodox, are în comun cu fascismul cultural axioma că totul „e politic”. Ontologizarea politicului.

Documentarul de mai jos bifează instrumentarul cu care marxismul cultural a fost prins în flagrant operând neautorizat in țesutul social al civilizației europene de pe ambele maluri ale Atlanticului: Teoria Critică, relativismul valorilor, relativismul cultural. Aspectele „evadării” corifeilor neomarxisti din Germania încăpută pe mâna lui Hitler și regruparea lor în Anglia și apoi în Statele Unite ne permit să urmărim regruparea comando-urilor ideologice in noile patrii de adopțiune și subversiune premeditată. In SUA prima universitate penetrată de virusul marxismului cultural a fost Universitatea Columbia in anul 1938. Celelalte vor urma rând pe rând mai ales după al doilea război mondial. Era brațul celălalt, brațul nevăzut al marxismului cultural care va infesta America chiar sub nasul lui McCarthy. Radarul său funcționa pe lungimea de undă a Moscovei, adică a comunismului vizibil, a marxismului ortodox. Fapt e că începând din anii ’60 establishment-ul și societatea americană incepeau să nu-și mai recunoască tinerii. Și nici tinerii, părinții. La fel și în Europa occidentală..
La cap de linie, noi ne felicităm astăzi în Est că ne-am emancipat de satrapia Moscovei, ceea ce e de înțeles, numai că părinții adoptivi din Vest sânt mutanții ideologici ai școlii de la Frankfurt. Ceea ce incepe să semene a.. coșmar.

Vă rog să urmăriți documentarul de mai jos!
Merită. Clarifică multe piese din puzzle-ul lumii pe care o trăim. Chiar și pentru noi, esticii. Mai ales după 1989 încoace.

 

 

 

 

Paști fericit! Hristos a Înviat!

Învierea

de Mihai Eminescu

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.
O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
,,Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe.
Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt RĂSARE CHRISTOS ÎNVINGĂTOR,
Iar INIMILE TOATE S-UNESC ÎN ARMONIE:

,,Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri,
PLECAȚI-VĂ, NEAMURI !,
CÂNTÂND ALELUIA!

CHRISTOS AU ÎNVIAT DIN MORȚI,
CU CETELE SFINTE,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
LUMINA DUCÂND-O
Celor din morminte!”

Cînd nediscriminații ucid

Știam de mult că o să se ajungă la profesori bătuți si înjunghiați în învățământul nostru.

Ceea ce e mai grav e faptul că conceptul nefast de „democratizare” socialistoidă a învățământului a cotropit școala cu ideea-forță a terorismului intelectual care decretează că, citez, „toată lumea trebuie să facă școală, cât mai multă scoală si cu orice preț”. In acest „cu orice preț” stă toată tragedia…
NU, nimeni nu trebuie să facă cât mai multă scoală si cu orice preț, decât cel care vrea, se străduiește si mai ales poate, are minte pentru a urca cât mai sus! După un învățământ primar obligatoriu pentru alfabetizare, doar selecția notelor, comportamentul si străduința ar mai trebui sa opereze. Adică selectiv. Inclusiv prin părinții care cooperează cu scoala pentru copiii lor, Sau nu.

Chiar in democrațiile consolidate există câteva instituții care nu funcționează, si nu pot funcționa pe baze democratice decât falsificându-le rostul si rodul. In detrimentul tuturor. In detrimentul binelui general. Două dintre ele sant biserica si școala de toate gradele. Ambele sant instituții bazate pe AUTORITATE. Prima, pe autoritatea dogmei, a doua pe autoritatea cunoașterii si a dascălului din spatele ei. Armata e o altă instituție care nu poate funcționa democratic, ci doar pe principiul disciplinei ierarhice.

Atâta timp cât vom continua să subminăm din rațiuni democratice prost înțelese si prost plasate autoritatea cunoașterii nu va fi posibila nicio reforma serioasă in învățământ. Atâta timp cât principiul terorismului intelectual care decretează ca „toată lumea TREBUIE sa facă școală, cât mai multa scoală si cu orice preț” nu va fi înlocuit cu restabilirea autonomiei școlii bazate pe principiul corect că „toată lumea are doar DREPTUL să aibă acces nediscriminatoriu la învățământ” nu vom scăpa de degradarea continuă a instrucției publice. De epidemia de diplome si doctorate la drumul mare si nici de invazia amenințătoare a sfertodocților sau a părinților indignați de rigoarea discriminatorie a notelor.

 

Adică nu vom scăpa de consensul sinucigaș in care ne complacem împotriva luptei de ariergardă pe care ultimii profesori de vocație o mai duc in numele adevăratei educații si instrucții.

Școala si profesorii se confruntă astăzi cu probleme si situații inedite, de neînchipuit altădată, care le denaturează rostul si le distrag in mod nemăsurat atenția: violența în curs de generalizare în școli, indignarea amenințătoare a prea multor părinți, vandalismul impenitent, obrăznicia nesancționabilă eficace, responsabilitatea pazei si a securității tuturor elevilor, securitate tot mai precară de altfel, haosul reformelor fără sfârșit si scriptologia maniacală a rapoartelor pretinse de inspectorate. Pe deasupra, evacuarea prin lege a principiului selectiv pe durata învățământului – școala obligatorie de 10-12 clase – a reținut prin școli tot felul de derbedei care sfidează atât disciplina si autoritatea dascălilor cât și securitatea colectivă, inclusiv a profesorilor. Toate astea sunt consecința directă si aproape exclusivă a terorismului impus pe plan intelectual de principiul devastator al „democratizării” învățământului cu orice preț, pentru toată lumea si nediscriminatoriu.

Da, discriminatoriu, un cuvânt care ne crează tuturor repulsie astăzi, începând cu Ecaterina Andronescu si ceilalți corifei care s-au folosit de ideea nefastă a „democratizării” progresiste in învățământ ca de un ALIBI pentru dezastru.
Da, atunci când dădeau note si sancționau lenea, indolența si reaua purtare sau atunci când, din contra, premiau gradele de excelență din clase, profesorii de altădată discriminau. Pe silabe si fără nicio teamă de indignările progresistoide: dis-cri-mi-nau !

A discrimina înseamnă in mod esențial a „separa”, a „distinge”. Pentru ca numai asa poate opera selecția benefică întregii societăți. E loc destul pentru toată lumea după ce selecția operează. E loc si pentru cel care nu are capacitatea să facă liceul dar poate urma o bună scoală profesională, e loc si pentru cel pentru care liceul e ultima frontieră si a dobândit in mod real cultura generală, la fel si pentru cel pentru care facultatea nu mai poate fi urmată de excelența unui doctorat adevărat. E loc destul pentru că de toți are nevoie societatea si diviziunea sociala a profesiilor: si de strungar si de contabil si de doctor, instalator, antreprenor, profesor sau gunoier. Insă mancurtizarea generală la care insistența maniacală a propagandei stângii progresiste a supus chiar si societățile occidentale a reușit să scoată din uzul public până si ideea, corectă . de selecție, prin denaturarea ideologică a conceptului primar de discriminare.
Dacă admitem observația de bun simt, clasic-liberală, a principiului că nu trebuie să fim egali decât in fata Legii si a lui D-zeu, ne putem șterge undeva cu teroarea egalitară a socialismelor de toate felurile. Sant atâtea alte domenii unde selecția, adică discriminarea e de dorit, pentru ca NU santem egali de la natură Si nici nu putem fi. Școala e doar un domeniu care reclamă astăzi selecția discriminatorie mai mult decât orice. Asta poate însemna la rigoare exmatricularea provizorie si chiar definitivă când e cazul, poate însemna selecția discriminatorie, adică selectivă a celor care nu pot să facă cu adevarat o scoală profesională, a celor care nu pot sa urmeze cu adevărat un liceu sau nu au capacitatea să se specializeze la o facultate.

In fond, discriminăm in atâtea alte situații de viată, dar nu ne dăm seama. Când convenim să ne alegem partenerul de viată discriminam intre alte variante posibile. Îmi place de ea si nu de cealaltă sau îmi place, simt că mă pot alia in viată cu el si nu cu celalalt. La fel facem la cumpărături. Discriminam, fără milă, intre un produs si altul în funcție de interesele noastre legitime. Nici prin cap nu ne trece că de fapt discriminăm o firmă , un producător, in detrimentul altuia. La fel, când ne alegem prietenii. De ce atunci n-ar reveni distincția, adică selecția discriminatorie si in scoală si în clase? Doar de frica stigmatizării cu care operează marxismul cultural?

Că stânga istorică e in mod esențial anticoncurențială o dovedește limpede „democratizarea” egalitară care a trântit la pământ si învățământul multor țări occidentale după 1970. Model preluat si de oportuniștii noștri care și-au început carierele in timpul celeilalte reforme anticoncurențiale începute în 1978 de Ceaușescu si care stabilea obligativitatea celor 10 clase si denaturarea liceului, ca învățământ de cultura generală, prin confuzia transformării lui in scoală profesională superioară . I-a mai mai rămas Ecaterinei Andronescu să pună pe butuci școala romanească prin desăvârșirea „democratizării” învățământului de masă în stilul anticoncurențial occidental de data asta. Adică prin alibiul progresismului de stânga la care mai vechii comuniști ce ne-au populat ministerele după 1990 au aderat spontan. Din empatie ideologică .

 

Să ne mai mirăm de „reformita”continuă prin care toată lumea trebuie strecurată cumva prin scoală, egalizată cât mai în sus si prin cât mai multe diplome? Că am ajuns să punem carul înaintea boilor, adică bacalaureatul care era urma să fie luat după intrarea fără examen la facultate pentru cei care nu l-au trecut la timp?
In situația data, nu mă mai mir de lașitatea multor profesori vizavi de colega lor, profesoara de matematică înjunghiată si abandonată de frica societății, a legilor si a regulamentelor care au făcut din profesor un paria, Adică prietenul mai mare cu care elevul se poate trage de șireturi in numele mai vechiului sau mai noului egalitarism socialist.

RELATIVISMUL POSTMODERN și incediul de la catedrala Notre Dame

Horia Roman Patapievici spunea în „Omul Recent” că „am certitudinea că resortul ultim al poziției relativiste e Horror Dei”.


„Oroarea de Dumnezeu” e resortul ultim al lumii postmoderne și al cruciadelor „pe invers”, care nu ezită să facă apel la islamul invadator pentru salvgardarea „locurilor sfinte” ale secularismului.


N-am nicio îndoială că, după plecarea pompierilor si o declarație oficioasă de circumstanță, la Palatul Elysee va continua petrecania progresistă fără vreun regret pentru fundamentele creștine ale civilizației europene și mai ales fără sentimentul unui semn divin în Săptămâna Mare a catolicilor. În fond, nu-i așa? catedrala Notre-Dame rănea zilnic noile sensibilități recepte. Doar din rațiuni turistice va mai fi reparată. Preferabil cu muncitori maghrebieni, pentru o „trăinicie” previzibilă și cu avertismentul relativismului cultural pe frontispiciu: „acest monument Horror Dei poate dăuna grav sensibilității dumneavoastră”. Din momentul acela catedrala ar putea fi denumită oficial „Cenușăreasa Noastră”. Dar din acel moment vom înceta să mai fim europeni. Vom mai fi doar cu numele și cu „părinte-1” și „părinte-2” pe certificatul de naștere..

Lustrația și logica găștilor

După ceea ce noi numim ”Revoluție”, pentru că a schimbat, chipurile, un tip de guvernare, comunist, cu un altul, capitalist – vorba vine!- și ceea ce figurează în cărți drept ”lovitură de stat militară”, adică după 89, o grămadă de idei au început să circule în spațiul public. Printre ele, LUSTRAȚIA. Cu cît poporul părea mai convins să o adopte, cu atît parcă se răcea și rătăcea de factorii de decizie. Astfel încît, s-a dus. Pe pustii, pe pustiile sufletești ale celor care mai visau la ea. Și acolo a rămas.

Faptul că ne amintim astăzi ”Ce-am fi putut fi dacă am fi adoptat lustrația” poate părea, pînă la un punct, un lucru bun, excelent chiar. Am fi făcut curățenie, în sfîrșit, în viața politică. Atîta cîtă se putea, măcar. Perioada comunistă, cea mai neagră perioadă a istoriei noastre, ar fi fost clară și curată.

Ne amintim pînă cînd ne pică bine. Lustrația, ca și absolut orice altceva la români, se încadrează în logica găștilor. Ești în gașca Bună, poți propune orice, zici tu. Nimic nu iese din bunul simț cu care se presupune că ești dotat. Nu ai dat dovadă de bun simț? Și ce dacă? Oricum îl ai, altfel nu ai fi în gașca ”bună”. Aderarea la anumite idei, ale părții așa zis bune a populației, îți asigură din start și pe toată durata existenței găștii un renume. Poți fi un jaf uman, nu contează. Susții, acum și conjunctural, ideea găștii? Ești bun, gata!

Bun de ce? Bun ca Augustin Lazăr, descoperit a nu fi avut un dosar demn de cea mai înaltă funcție de procuror a țării. Dar ce-a făcut Lazăr, sîntem întrebați. Nimic, chiar așa, numai i-a spus lui Filip, protestatarul împotriva regimului comunist, să mai stea în închisoare, să-și bage mințile-n cap. Lazăr, în calitate de șef comisie eliberări, ar fi trebuit să fie primul care să recomande eliberarea condiționată a unui opozant politic.

Dar nu! Dimpotrivă. Lazăr a fost cel care a scris că Filip mai trebuie să stea la mititica. Asta e fapta lui Lazăr. Mult, puțin, nu știu. Cînd vorbim în termeni de dreptate absolută, despre asta vorbim. Și nu, scuzele de genul: ce mare lucru a făcut? Nu a fost torționar (nu a bătut, schingiuit, omorît deținuți). Lazăr doar a scris că mai are pînă se îndreaptă.  Și ca urmare, să mai stea la pușcărie. Unde putea fi la dispoziția celor care băteau, schingiuiau, omorau.

Complice, cum ar veni.

Dar ne este nouă util Lazăr astăzi? Sigur că da! Și atunci, oameni care păreau întregi la cap spun să ne folosim de el, cît o susține pe LCK, și apoi, DUPĂ LAZĂR, revenim la lustrație.

Lustrația ia o pauză, așadar. Cît să ne fie util Lazăr în bătălia cu ”ciuma roșie”. De ce e acum ciuma roșie dușmanul nostru?Pentru că Dragnea nu vrea să facă pușcărie. Nu vrea, cum ar veni, să-și asume greșelile.

Se poate conta pe Lazăr acum? Cum să nu?! Lazăr si-ar da viața acum, cred, pentru a fi asociat cauzelor bune. Dar nu este nevoie, el este asociat oricum. Și cum rămîne cu omul căruia nu i-a semnat eliberarea condiționată?Rămîne ca și pînă acum, doar nu el l-a omorît!

Nici nu a pretins cineva că Lazăr l-ar fi omorît. Nu, lumea spune numai ce a făcut și recunoscut Lazăr: Nu i-a recomandat eliberare condiționată.

Și totuși, unde este ideea de dreptate în toată povestea asta? Unde este ideea de Justiție? De stat de drept nu mai are rost să întreb, orice asociere ar însemna că statul comunist poate fi considerat stat de drept.

Dreptate nu este, justiție nu. NU obținem nimic dacă ne încolonăm la ținut Lazăr în brațe acum. Dăm de pereți cu cauza (Justiție și, mai ales,  dreptate)și ne ușurăm cu boltă pe mormintele tuturor celor uciși de comunism și de ”revoluție”. Peste o mie de oameni numai atunci. Peste o mie de oameni au murit ca noi să nu mai avem de-a face cu comunismul și cu Lazării lui.  Udați-le florile, e tot ce sînteți în stare să faceți pentru ei!

Ura cu care tratați PSD nu justifică nimic, nici măcar porcăria pe cale a fi înfăptuită. Lazăr nu se justifică prin nimic și va fi decontat grav de către Iohannis, la prezidențiale. Românii sînt sătui de manipulări, nu vă mai vor! Pot gîndi și singuri, așa cum pot, nu au nevoie de dădacă. Aerele voastre de pretinsă superioritate nu se regăsesc faptic în biografii, nu aveți de ce să le spuneți voi ce să facă.