Geopolitica sau revenirea la bun simț: ne pasă că Dodon e pro-rus

Ieri a avut loc la Chișinău un nou protest, organizat de Tinerii Moldovei, contra alegerilor suspectate de fraudă, în formula inedită a unui microfon liber. Discursuri rostite de oameni simpli, infinit mai coerente decît aberațiile tribunilor „nației civice” de anul trecut. Deși orice manifestație de acest gen are nevoie de un nucleu cel puțin organizatoric, mi se pare important ca aceste proteste, dacă vor continua, să rămînă sub auspiciile Tinerilor Moldovei și să nu fie confiscate din nou de „platforme” care să se transforme peste cîteva luni în partide politice. Evenimentul de azi aproape că nu a avut nevoie de moderare, decît eventual pe final, cînd a ieșit Oleg Brega, un celebru activist progresist, să certe pe un vorbitor care a îndemnat la „tăiat și spînzurat” politicieni. Am acceptat și apreciat îndrumarea la discurs civilizat, pînă a început să critice faptul că oamenii au spus Tatăl Nostru sau au făcut referire la credință, deși toți vorbitorii au criticat dur comportamentul în campania electorală a Bisericii ruse din Moldova. Ce trebuie să înțeleagă neo-marxiștii ca Brega este că democrația presupune consens, iar consensul este că trăim într-o societate în care majoritatea aderă la valori creștine. Spațiul public ne aparține, nu este proprietatea unui stat „laic”, și nu este aseptic din punct de vedere religios. Respectiv, a nu se face confuzia între „stat” și spațiu public. Asta am vrut să remarc.

În rest, așa cum au observat și alții, a fost o manifestație extrem de emoționantă, în care oamenii și-au spus păsul, dar au știut să echilibreze cerințele de ordin material, concret (demisia membrilor Comisiei Electorale Centrale, a ministrului de Externe) cu referiri și clarificări identitare absolut necesare, care dau sens protestului, îl energizează. Nu scoți oamenii din casă doar cu „anticorupție”. Ne doare și faptul că de 25 de ani se perindă la putere aceiași mîrlani pro-ruși, sau cel puțin ipocriți echivoci. Ne deranjează și că Dodon e pro-putinist, tot atît de mult pe cît ne deranjează că avem drumuri sparte, sate sărăcite sau zero oportunități economice. Ba mai mult, îndrăznim să nu fim nici chiar așa de proști, încît să nu ne dăm seama de legătura cauză-efect între faptul că suntem conduși de aceleași clanuri comuniste mafiote: Lucinschi, Voronin, Filat, Plahotniuc, – și sărăcia în care ne zbatem. Adică, vă rugăm să ne scuzați că nu suntem chiar atît de stupizi.

E o observație de care politicienii care se propun ca alternative ar trebui să țină cont. „Nu vorbiți de geopolitică, de trecut, de identitate, de limbă”, ni se spune. Dar despre ce să vorbim? Cum să ne explicăm, nouă și celorlalți, impasul și problemele grave cu care ne confruntăm? Cum să descriem starea Moldovei de azi? Cum să ne formulăm problemele? În ce termeni? În termeni de cît costă sacul de cartofi la piață? Sau pîinea în magazin? Da, suntem sensibili la geopolitică! Suntem conștienți de contextul (periculos) în care ne aflăm și știm să-l descriem. Suntem – pardon! îngrijorați de perspectiva federalizării R. Moldova și de faptul că avem o armată rusă de ocupație la cîteva zeci de km de Chișinău. Suntem sensibili și profund îngrijorați de orice ar putea decreta Dodon în termeni de politică lingvistică sau națională în Moldova! E o grijă la fel de legitimă ca și ce vom pune mîine pe masă. Și niciun politician care caută să „ne unească indiferent de orientarea geopolitică” nu are dreptul să ignore aceste preocupări. Dacă nu își propune să ne insulte ființa și să ne reducă la un sac de cartofi.

chisinau-protest

(Foto: timpul.md)

Sexismul zilei

M-am gândit toată ziua cum să formulez chestia asta fără să scandalizez prea multă lume:

După capul meu de femeie, femeile, din ce sunt mai deștepte și din ce sunt “mai” femei, din ce întâmpină mai mari greutăți în a-și pune efectiv la lucru rafinamentul intelectual.

Ele se pot remarca printr-o nespusă eleganță a minții; sau printr-o inteligență animalică. Dar atunci când trebuie să producă ceea ce se numește îndeobște “o operă”, produsul finit e expresia unui soi de exces, iar opera devine, într-un fel, “insuportabilă”. Există în produsul finit ceva insuportabil de dezechilibrat și de urgent și, prin asta, de patetic care le împiedică să devină “de top”. Tot ceea ce duc ele la capăt, devine, dintr-o dată, un prea-mult.

Nu mă refer aici la un exces de entuziasm sau de pasiune; de entuziasm și de pasiuni ducem – sau nu ducem – lipsă cu toții.  Mă refer la ceva mai abstract și mai profund, la un fel de impetuozitate primordială care nu e nici lipsă de luciditate și nici lipsă de echilibru, care nu e, de fapt, niciun fel lipsă, ci e un surplus, un preaplin. Cel mai mic gest – existențial sau intelectual – al femeii urlă, strigă, răcnește, angajează, inhibă, excită și exasperează. Diplomația și prudența ei sunt, ambele, esențialmente superficiale. Și niciodată cu adevărat eficiente.

Pentru ca o femeie să fie cu adevărat excepțională, este aproape obligată să-și asume discreția, ba chiar, dacă realitatea o cere, retragerea. Pentru a se impune intelectual și uman i se cere să fie – sub toate aspectele – un om rezervat.

Pentru a se salva de minorat, i se cere să rămână o apariție minimalistă. Doar minimalismul emoțional, intelectual și social poate produce, în cazul femeii, efecte desăvârșite.

PS: Între noi fie vorba, femeia intelectuală reușește cu greu să-și disimuleze totalul dezinteres pentru contemplație. Ea nu tace niciodată când face.

sexism

(Foto: yogawithkarel.tumblr.com)

An infinite deal of nothing

You speak an infinite deal of nothing. – William Shakespeare, ”Neguțătorul din Veneția”

Despre alegerile prezidențiale americane s-a spus totul fără ca să se spună, totuși, ceva important. Cele mai importante lucruri au rămas ”ferite” de ochiul publicului, și așa votul dînd peste cap toate calculele, estimările, sondajele și cam tot ce credea despre el, despre acest public, partea americană așa zis cultivată, învățată, școlită.

America nu a votat anti-sistem, asta este cea mai idioată și mai neadevărată zicere pe care am citit-o/auzit-o. America a votat pro-sistemul capitalist existent de secole, și care functioneaza pe baza valorilor liberale ale competitivității și pieței libere, împotriva comunismului corectitudinii politice și a altor aberații socialiste. Americii, consecventă valorilor și principiilor fondatoare, i-au ajuns cei 8 ani de golf și inovativitate socială ai lui Obama și s-a întors, cum a avut ocazia, la conservatorism.

Și nu la orice conservatorism, ci la cel care a putut să se exprime. La singurul care a putut să se exprime, care și-a permis luxul să se exprime.

Acesta a fost atu-ul numărul 1 al cîștigătorului. Neîncătușat de establishment, a putut spune tot ceea ce America de mijloc, America aceea care contează, după cum s-a văzut, aștepta. A spune lucrurilor pe nume, azi, a devenit nu numai un act e curaj, dar și unul pe care, politician fiind, trebuie să ți se permită să-l exerciți. Iar establishmentul republican, cu toți candidați lui foarte buni, nu putea trece acest obstacol.

A fost nevoie, așadar, să fie acest Trump căruia să nu îi pese că nu vorbește corect politic, dar să vorbească pe limba și pe sufletul celor ajunși asupriți într-un mod absolut barbar de socialismele moderne, mascate în corectitudini și alte aberații.

‘Civilizatia’ americana, sub administratia Obama, a ajuns atit de departe, incit oamenii frumosi si deosebiti care nu au avut nici o jenă la blow job-ul Madonnei, acum nu recunosc rezultatul alegerilor. Frumos exemplu, tot inainte, pionieri!

Marșuri, proteste de stradă, vandalizări, examene amînate, consiliere psihologică pentru cine nu s-a obișnuit încă cu ideea că Hillary a pierdut. Nimic despre partidul democrat, care a propus-o și întreținut-o în candidatură, nimic despre problemele candidatei însăși cu justiția, nimic despre ei, totul despre ceilalți. Exclusiv ceilalți sînt vinovați pentru că nu le-a ieșit așa cum știau ei că trebuie să iasă. Comunism curat. Ăsta este Partidul Democrat astăzi și aceștia susținătorii. Niște neputincioși, pornind de la neacceptarea faptului că au pierdut – și nu numai președinția, ci și majoritatea în cele două camere ale Congresului, și Curtea Supremă, implicit, deci nu a fost o greșeală alegerea lui Trump – și pînă la a nu putea accepta jocul democratic al alegerilor.

Nu au existat asemenea manifestări la cele două alegeri cîștigate de Obama, dar rasiști sînt republicanii. Nu s-a mai plîns așa niciodată pentru o candidată care a pierdut, dar fasciști sînt ceilalți. Toate relele lumii sînt de partea cîștigătorilor, numai pentru că au respectat jocul democratic și au cîștigat. Ceilalți sînt puri și inocenți, adevărate victime. Comunismul american în toată splendoarea manifestării sale. Ei nu știu niciodată să piardă, numai să fie ca ei, cum li s-a spus că trebuie să fie și cum transmit, la rîndul lor, altora. Spălarea pe creiere a funcționat ireproșabil pe cele slabe, dovada astăzi, sub ochii planetei.

Nu se aștepta nimeni ca Partidul Democrat să asume vina pentru cele întîmplate, dar nici așa rîuri de lacrimi și zbucium și renumărare, și cum or ști, dar ca noi să fie, nu. Nici așa neputincioși și așa nevoie de asistență nu credea cineva că pot fi și că pot avea nevoie.

Aici au dus, printre altele, și cei 8 ani de administrație democrată la Casa Albă. Aici, la statul social, prost, pauper și fragilizat, dar stat social, pentru toți. Ce anume, concret, pentru toți? Nimeni nu știe să răspundă, de vină sînt întotdeauna ceilalți, cei care au avut neobrăzarea de a se prezenta cu un candidat mai bun și de a juca cinstit, după reguli democratice. Și cealaltă, marea masă a celor care, în ciuda mass media total părtinitoare, și a sondajelor, l-a votat.

Nu vor învăța nimic nici acum. Dimpotrivă, în ei va crește ura și dorința de răzbunare cu orice preț și-n orice chip, numai pentru că nu va fi cum au dorit ei. Cum li s-a spus că trebuie să fie, cum li se va spune și de acum încolo. Sînt marea masă a celor pentru care nu competiția contează, nu cine e cel mai bun ca rezultat al unei competiții, ci cel pus, numit de ei.

Că nu vor învăța nimic e una, că au trecut la amenințări directe e altceva. Din cele mai oribile și mai hotărîte. Cum ar fi, de exemplu, ”Rape Melania”. Pentru asta, un trader din Paris, care pretinde că lucrează pentru BNP Parisbas, întreabă, pe Twitter, unde este ISIS cînd ai nevoie de ei? Ca să, nici mai mult, nici mai puțin, o răpească și decapiteze pe Melania Trump. Confirmîndu-mi mie, cel puțin, cele mai negre bănuieli, că din cauza asta, printre altele, au fost atît de primitori cu migranții, pentru că oricînd se pot dovedi ”folositori”, la nevoie. Sînt în stare de crimă? Nu știm, știm în schimb că sînt în stare să amenințe și să instige la crimă. Nu e destul?!

La nevoile lor, ale progreșiștilor. Care nevoi s-au dovedit și în timpul protestelor, finanțate de – cine altcineva?! – comuniști. Locurile de muncă promise de Trump, în campanie, se fac încă de acum simțite. Și cine protestează? Cine nu are job, cine are timp la dispoziție pentru așa ceva, după cum se vede în ”anunțul de angajare” de mai jos.

15016333_552265978304825_8210708462320638697_o

Ce ar mai fi de spus despre modul cum nu știu să suporte victoria celorlalți, cum nu pot suporta progreșiștii că au pierdut? Că au camere la școli și facultăți, unde se pot aduna, gîndi și reculege în liniște? Că au nevoie de ajutor psihologic care să-i facă să treacă peste această absolut firească victorie a celorlalți? Că nu pot concepe ca ceilalți să cîștige, de așa ceva nu-i va vindeca nimeni niciodată. Sînt oameni pierduți, generații pierdute, cele cărora li s-a spus tot timpul că merită, fără să fie cumva întrebați și ce anume, cele obișnuite să obțină fără să muncească, cele cultivate cu precădere de progresiștii de pretutindeni. Dacă singuri nu-și pot aranja viața, cineva se găsește să o facă în locul lor.

Este principalul motiv pentru care victoria lui Donald Trump mă bucură. Derapajele stîngiste, ajunse politică de stat, vor înceta. Patru ani cel puțin de pauză și revenire la firescul și naturalul relațiilor umane, la cele de muncă, la cele de asociere, vor însemna mult. Patru ani cîștigați, spre deosebire de aceiași patru cu Hillary Clinton, pe agenda căreia exact aceste lucruri se aflau, dar cu semn schimbat.

Mai sînt multe de spus despre campania electorală americană și despre alegeri, dar cum maximum de ticăloșie s-a atins deja, amenințarea directă a vieții Melaniei Trump, e momentul unei pauze. În care toate calamitățile socialiste post-electorale, toate prostiile despre nimic, adică tot ce știu ei cel mai bine să facă, să se consume. Din vorbe.

La bună revedere!

Simțul răspunderii ca valoare totalitară

Colegiul Invizibil, un ONG posh al Chișinăului anilor `90-2000, finanțat să-i învețe pe moldovenii ieșiți din comunism care e treaba cu progresul, deși oamenii abia ieșiseră din exact aceeași structură ideologică, a făcut în acea perioadă un „studiu”, în care deplîngea atașamentul moldovenilor față de „valori totalitare” precum hărnicia, simțul răspunderii, răbdarea, libertatea trecută prin filtrul prudenței și moderației. Toleranța, laxismul, călare pe relativismul moral cel mai abject – aceste „valori” trebuiau să deschidă zorii unui viitor luminos, prosper, modern pentru R. Moldova. După malaxorul totalitar, dar care nu înfrînse ființa basarabeanului ieșit cu tricoloare, prapuri și icoane în `89, un alt „om nou” trebuia construit. Identitatea trebuia batjocorită. Unionismul expediat la „extremism” și „talibanism”. Memoria obstrucționată, trecutul, istoria făcute irelevante.

Acum, după ce s-au chinuit să bage bumbac în cap moldovenilor că responsabilitatea și hărnicia sunt „valori totalitare”, se întreabă siderați de ce nu a mers „reforma”. Pentru reformă ai nevoie de oameni responsabili, harnici, și cu un simț moral adecvat. Ceea ce ați devalorizat voi timp de 25 de ani.

După eșecul „reformei” în R. Moldova, după ce toate aceste puzderii de ong-uri și fundații s-au făcut efectiv de rîs în politicile lor de revenire la o economie liberală autentică, după rezultatul aproape derizoriu al contribuției lor la restituirea unei societăți libere anti-comuniste pentru Moldova (a se vedea rezultatele alegerilor), ar trebui să închidă gura. Să ne scutească de „nații civice”. De Țiganiade. De Republici ploieștene. De Alianțe. De coaliții. De „principii și valori”. De progres, știință și tehnică.

Condamnați comunismul, oameni buni! Condamnați comunismul. Studiați-i originile, manifestările, avatarele. Și cu această ocazie, tăceți o vreme din gură. Ca să citez, epigonic, din alte apeluri mai timpurii…

moldova

Happy Election Day!

Cînd am scris ieri aceste trei cuvinte, am fost întrebată: ce am, nu sînt oamenii destul de necăjiți?

Aveam dreptate, atîta tot. Luăm o pauză absolut necesară de la corectitudinea politică, justiția socială și de la teoriile de gen impuse și ne întoarcem la competențe și la competiție, la stat de drept și la valorile tradiționale americane. La ce a fundamentat și construit America, așa cum o știm.

Asta înseamnă, în primul rînd, victoria lui Trump. Restul se va aranja numai în măsura în care Partidul Republican și cel Democrat vor relaționa și vor răspunde așteptărilor populației. O populație nici pe departe xenofobă și rasistă, așa cum a fost prezentată, o populație sătulă de cei opt ani de președinție democrată ai celui mai slab ocupant al Casei Albe de pînă acum.

Multă sănătate, doamnă Clinton! Felicitări, domnule președinte Trump! 

Europa, ai cuvîntul! E rîndul tău.

PS: Și stați departe de MSM! E obligatoriu acum, cînd Trump a cîștigat împotriva lor, a unei mașinării infernale care a cuprins toată media americană și care a distorsionat absolut orice declarație a noului președinte american. Dacă cineva l-a făcut președinte, în afara lui însuși, atunci este chiar această MSM, nu sentimentele pretinse a fi rasiste și xenofobe ale populației.

trump

(Foto: sportsbookreview.com)

Justiție politică?

Aha! I-am prins, asta vor să facă! Să nu-i lăsăm!

candidează pentru noi mandate de parlamentar, „pentru a accede eventual la aceleași funcții din postura în care au comis infracțiuni”, impunându-se menținerea măsurii preventive în cazul inculpaților. – agerpres.ro

Citatul de mai sus face parte din susținerea contestației procurorului DNA la o decizie a unei instanțe, care stabilise că inculpații judecați într-un dosar pot părăsi țara.

Să încercăm să deslușim logica, în cazul în care dăm de așa ceva.

Niște oameni vor să plece din țară, probabil pentru o perioadă limitată de timp, din moment ce candidează la alegerile din decembrie. Pina aici e logic.

Mai departe. Ei nu pot părăsi țara, după părerea procurorului DNA, pentru că vor să obțină aceleași funcții din care au mai comis presupuse infracțiuni. Presupuse, încă nu sînt dovedite, dar asta e altă poveste. Și aici se rupe logica.

Nu numai că există legi clare care spun cine are dreptul și cine nu să candideze, dar cum poate afecta plecarea temporară din țară desfășurarea unui proces, avînd în vedere că oamenii aceia candidează aici? Pleacă și nu se mai întorc? Ar fi fost un motiv, să zicem, dar trebuia dovedit, și nu acesta a fost invocat. Vin cu sacoșa plină cu voturi? Cumpără voturi? Bine, dar în cazul acesta ar fi proces de intenție, și nu pot suspecta un procuror DNA de asemenea comportament.

De lipsă de logică și de ceva disperare, da. Inacceptabile la o asemenea  funcție, cel puțin public.

Și acum, două întrebări:

  1. – De cînd stabilește procuratura cine și de ce candidează și de unde știe, în cazul 2? 
  2. – Cît durează perioada controlului judiciar, avînd în vedere că s-a depășit deja un an și jumătate? Doi ani, trei, cinci, zece, pînă cînd procurorii reușesc să găsească ceva acceptabil cu care să se prezinte în instanță? Dacă nu avem specificat prin lege acest aspect, de ce nu îl avem? 

Cei doi despre care este vorba în acest text sînt Ion Ariton și Elena Udrea, iar dosarul este ”Gala Bute”, în care Elena Udrea a fost trimisă în judecată în data de 21 aprilie 2015, pentru comiterea a trei infracțiuni, printre care și pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Poate vrea să meargă la Bruxelles ca să aranjeze accesarea altor fonduri, avînd în vedere candidatura actuală pentru funcții similare celor care i-au permis, conform procuratorii, săvîrșirea – nedovedită încă, repet – infracțiunilor pentru care este trimisă în judecată. Pe care să le folosească în același mod. Dar ajungem din nou la proces de intenție.

Întrebări finale: cît și mai ales de ce își permit procuratura și instanțele să se amestece, depășindu-și competențele și separarea puterilor în stat, în politic? 

PS: De recitit ”De ce rămîne Elena Udrea în arest preventiv?”, 2 aprilie 2015.

justitie-politica(Foto: freedomliberationreaction.blogspot.ro)

 

President Trump

Preluare Adevărul, Traian Ungureanu. 

E foarte posibil ca, în noaptea de marţi spre miercuri, cineva, fie Hillary Clinton, fie Donald Trump, să cîştige alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Tîmpenia pe care tocmai aţi citit-o nu e în totalitate creaţia autorului. Ea e, mai degrabă, consecinţa situaţiei ridicole, grave, neserioase, dramatice, stupide, cruciale, dezonorante, meschine, exemplare şi foarte ne-americane în care se află Statele Unite.

Cu alte cuvinte şi acelaşi înţeles, numele viitorului Preşedinte e mai puţin important decît conflictul care va continua să consume America şi după noaptea alegerilor.

Republica americană riscă să alunece în clintonism. Adică să devină un stat administrativ dominat de o ideologie strictă în ciuda apareneţelor ei liberale. Corectitudinea Politică – un cult bazat pe mistica victimei şi apoteoza minorităţii rasiale sau sexuale – va deveni, odată cu victoria dnei. Clinton, ideologie de stat şi va încerca să lichideze ultimele forme de autonomie, gîndire critică şi libertate individuală. Bătălia pentru Casa Albă nu mai e, aşadar, o competiţie de valori politice şi economice într-un cadru protejat de garanţii democratice. Bătălia e o încercare existenţială, o cotitură de civilizaţie care poate bloca instinctul american al libertăţii sau îl poate salva, dar numai cu preţul unei crize extinse. Ştim toate astea după decenii de ascensiune a fanatismului stîngist în viaţa publică şi după un an de campanie care n-a lăsat instituţie neotrăvită.

Ipocrizia elitară a dnei Clinton se exprimă în sloganuri ultra-liberale, dar poartă în miez o aroganţă aristocratică – un frison nobiliar de castelan luminat care acordă lumii dreptul de a se purifica prin dogmele justiţiei sociale. Acest elitism crud a pus în centrul politicii, educaţiei şi culturii cîteva idei fixe pe care le-a extins apoi asupra întregii naţiuni americane. Pornită de sus şi aşternută ca un giulgiu atotcuprinzător, operaţia de reeducare a americanilor a trimis în defensivă şi apoi în boxă valorile clasice ale vieţii libere: dezbaterea, dreptul la cuvînt şi curajul iniţiativei. Libertatea individuală a devenit o subspecie a identităţii rasiale şi sexuale. De altfel, Partidul Democrat al dnei Clinton a trecut la practica deschisă a rasismului electoral: subvenţionarea populaţiei de culoare şi hispanice contra voturi. Dreptul de gîndire şi expresie necondiţionată în Universităţi, în mediile de informare şi chiar în viaţa privată a devenit un delict sancţionat cu izgnorea din viaţa publică.

Instituţiile bazale ale statului au fost îndoite de suflul unei campanii în care dna Clinton şi coteria democrată au încercat să îşi camufleze dezgustul faţă de americanii albi din afara elitelor (deplorables – cum i-a numit Hillary Clinton).  Justiţia a fost compromisă de intervenţile indecente ale unui Ministru care n-a ezitat să se opună redeschiderii dosarului Clinton. Abuz în serviciu? Sigur, dar numai în România! FBI a fost atacat din toate gurile de foc şi dezinformare ale sistemului pentru crima de a relua o anchetă pe bază de probe noi care o incriminează pe dna Clintion. Aşa s-a ajuns la neruşinarea incompatibilă cu spiritul fondator american după care legea trebuie suspendată pe timpul campaniei electorale, dacă ea nu convine candidatului stîngii. Democraţie? Da, dar nu pentru căţei, mai ales dacă e vorba de buldogi.

Instituţia presei s-a prăbuşit sub greutatea propriului partizanat. Toate, dar absolut toate marile reţele media au intrat, fără jenă şi reţinere, în campanie, pe post de fabrici de propagandă. Un val de mistificare şi dezinformare care face din Antena 3 o televiziune de mînăstire, a luat la prelucrat minţile publicului. Rezultatul e descalificarea unei instituţii care a renunţat pînă şi la aparenţele onestităţii.

(…)

Dar Donald Trump? Un singur lucru. Clar şi urgent. Trump poate opri căderea. Un grobian, un fustangiu, un demagog fără perdea? Se ştie şi nu contează. Jump Trump! Mai bine scandal decît bigotism. Şi, cu mult mai bine, gură mare decît mască perfidă. Aşadar, President Trump.

Citiți articolul integral aici.

trump(Foto: crowsnestpolitics.com)

Rusia, ca mare putere, are destulă demnitate

De trei zile-ncoace, lui Oazu Nantoi, cel mai socialist dintre liberali și cel mai liberal dintre socialiștii de pe scena politică moldovenească, mai nou (miră pe cineva?) consilier al candidatei Maia Sandu, după ce a schimbat puzderie de partide și nu a produs, de la înălțimea de om politic și „expert” în toate celea, absolut nimic sesizabil pentru R. Moldova, dovadă halul în care arată, gura nu-i mai tace.

Și zice omul, care ne-a ținut împreună cu toată hărmălaia de politicieni din Moldova, în mizeria echivocului moral:

„Vectorul geopolitic e ultimul refugiu al potlogarilor”.

Mari potlogari românii, balticii sau ucrainenii ăștia că și-au dorit și își doresc să țină dreaptă cîrma spre Vest, să acceadă sau să rămînă în spațiul civilizației occidentale. Chiar cu prețul a mii de vieți măcelărite de ruși în Donbas. Numai moldovenii îs cei mai deștepți: ei au formulat înaintea lui Dughin teoria celei de-a treia căi: suptul de la două vaci și șezutul cu curul între două luntri. De fapt, mare treabă ca îndrăgitul ideolog rus să nu se fi inspirat din înțelepciunea politică moldovenească! Testată timp de secole și care, după cum se vede cu ochiul liber, dă rezultate extraordinare în termeni de bunăstare economică, stabilitate politică și pur și simplu prosperitate nemaiîntîlnită!

Nici Maia Sandu nu s-a lăsat mai prejos, și a declarat astăzi într-un interviu pentru DW* următoarele:

„Noi avem ce oferi Rusiei în materie de relații economice.
Avem loc pentru colaborare. Pe această bază vom încerca
să ne construim relațiile. În ceea ce privește temerea de
unele sancțiuni, eu cred că Rusia, CA MARE PUTERE, ARE DESTULĂ DEMNITATE CA SĂ NU SE SUPERE PE ALEGEREA MOLDOVENILOR (subl.m). Repet, este loc de colaborare cu toții.”

Sincer vă spun că mi-a pierit tot cheful să mai merg la alegeri. Să alături în aceeași propoziție cuvintele „Rusia” și „demnitate” este peste capacitatea mea de înțelegere. Cîtă demnitate și respect a arătat Rusia față de alegerea ucrainenilor în 2014, atîta va arăta în continuare și față de Moldova. Să te exprimi cu atîta reverență, în termeni de „mare putere” , față de o mizerie cleptocrată, kgb-istă, revanșardă și periculoasă cum este Rusia contemporană, după zecile de mii de victime ale războiului asupra Ucrainei și asasinarea a aproape 300 de pasageri ai cursei aviatice, este o dovadă că ești dusă cu pluta.

În rest, „putem să facem ordine la noi în casă, fără să vină cineva să o facă în locul nostru”. Deci, a se scuti cu unirea și cu eforturile de integrare în spațiul românesc sau euro-atlantic. Las că ne descurcăm și singuri la fel de bine cum am făcut-o și pînă acum.

PS: *Maia Sandu: ”Putem să facem ordine la noi în casă, fără să vină cineva să o facă în locul nostru” – dw.com

maia-sandu

(Foto: adevarul.ro)

Mai pe românește

Există oameni pe care educația superioară îi strică. Își dau pur și simplu în petec gândind, zic ei, elaborat. În realitate gândesc la fel de puțin ca înainte să se-nșcolească, dar acum puținul gândit fie ia forme contorsionate, nefirești, fie proptește – împreună cu puținul altora – vreun biet clișeu, vreo banalitate găunoasă.

Oamenii ăștia au, cred eu, un destin tare ciudat. Educația le rafinează toate defectele, toate hibele sufletești și toate limitele intelectuale. Nicio potențială insuficiență nu rămâne neaccesată!

Oamenii își pierd, treptat, însemnătatea lor ca ființe pe măsură ce devin pătrunși de misiuni strâmbe, pe măsură ce se lasă mâncați de orgolii pe care nu și le-ar fi descoperit niciodată dacă n-ar fi intrat în cercuri rafinate de învățați care sunt convinși – unii pe bună dreptate – că au ceva de spus.

Obsesia faptului că ar avea, la rându-le, ceva de spus – ceva care e musai să fie mai deștept decât ceea ce s-a spus până la ei – le strică pur și simplu mintea și sufletul. Sfârșesc prin a fi niște oameni “nefirești”, niște dihănii arogante sau niște bieți mutanți logoreici.

Cred, deci, sincer că unora le-ar fi mai bine fără multă școală.

Pentru a-ți păstra umanitatea, uneori e bine să știi mai puțin. Nu neștiutorii, nu oamenii simpli sunt cei prin excelență nerezonabili, ci cei care, prin știință de carte, nu numai că nu reușesc să-și sporească talanții, ba chiar și-i împuținează până la… extincție.

Educația, deci, le desăvârșește prostia.

Proștii educați sunt niște proști desăvârșiți.

prosti-educati(Foto: apiorversaodemim.blogspot.ro)