Noi nu suntem nici levîie, nici pravîie, noi suntem nikakie*

Niște mămăligi „manipulate” și „divizate” de către politicieni în „stînga și dreapta”, „între Europa și Rusia”. Asta este sugestia conținută în toate mesajele publice din campanie ale candidatei Maia Sandu. Noi suntem un continent moldovenesc, o planetă Moldova, izolată, care exprimă doar nevoi imediate: să trăim „ghini”. Și-atît. Dar nu trăim „ghini”. Mătincă „șeva nu ne-ajiunje, nu știm ce, ar fi ghini să fie, da nu-i”. Pentru că de 25 de ani, puțini politicieni, cu atît mai mult cei crescuți la sînul puterii de ieri și de azi, își asumă deschis teme identitare, morale, clarificări atît de vitale pentru societatea moldovenească post-sovietică.

Or eu, dacă sunt pro-europeană, anti-Rusia (politic vorbind) și de dreapta e pentru că acestea sunt convingerile mele politice personale, izvorîte din identitatea mea, din cine sunt eu, din istoria familiei mele, din educația sau eforturile mele de lectură, informare, etc. Nu m-a manipulat nimeni și nici nu m-a „divizat” cineva. Din contra, eu, prin opțiunile mele politice, liber exprimate, „divizez”, diversific spectrul politic moldovenesc, așa cum e și firesc într-o democrație, mai ales incipientă. Zeama aceasta non-ideologică, încercarea aceasta de delegitimare doctrinară, pretenția că doctrinele (clasice) nu mai oferă soluții – e o acoperire care estompează adevărata problemă: corupția, mîrșăvenia, decăderea morală, dilemele identitare rămase ignorate, suspendate, nerezolvate într-o Moldovă post-comunistă sunt tarele care nu produc soluții, și nu clarificarea unei doctrine verificate, pe care reprezentanți ai unei noi garnituri de politicieni, post-politici, refuză să și-o asume.

Prin refuzul de a se defini ideologic, doctrinar, aceste noi fețe ale clasei politice moldovenești participă, inconștient, sper, la degradarea vieții politice din R. Moldova, și-așa sub orice critică, dar care riscă să producă efecte și mai nocive pe viitor. Vedeți ce se întîmplă în Occident, unde „tehnocrația”, dispariția ideilor din spațiul public au condus la o degradare fără precedent a democrației, a principiului reprezentativității politice, fundamental pentru o lume liberă: decuplarea elitei conducătoare de sursa legitimității puterii sale, care este votul popular, expresie a opțiunilor, umorilor dintr-o societate, dar și a moderației inerente cu care se desfășoară cotidianul uman.

Așadar, nu politicienii „divizează”. E firesc ca, pînă la un punct, societatea să fie „divizată” de-a lungul și de-a latul unor straturi de valori, credințe, convingeri. Nu toată lumea e musai să gîndească la fel. Din contra, tendințele periculoase la nivel european arată că politicul la ora actuală monopolizează și omogenizează într-un mod nedemocratic și abuziv diversitatea firească a opțiunilor dintr-o societate. Rolul politicianului nu este de ghida sau, cu atît mai puțin, modifica în vreun fel această realitate, ci doar de a oferi reprezentativitate acestei diversități. Atîta doar că reprezentativitatea trebuie să se desfășoare în condiții fair-play, iar diversitatea să fie una reală!

Or, în R. Moldova, unde opinia a fost profund viciată și manipulată de propaganda sovietică și acum cea rusă, dacă elitele sau politicul au avut un rol (moral), acesta a fost de a se pune în fruntea poporului lor și de a spune răspicat: că Rusia nu este o „alternativă”, ca oricare alta, că expresia „nu contează că sunteți cu Europa sau cu Rusia, doar votați-ne pe noi” conține o rușinoasă capitulare morală, o echivalare amorală a două opțiuni imposibil de echivalat și împăcat politic, cel puțin la ora actuală. E și o lipsă de onestitate la mijloc. Politicienii care și-au exprimat în campanie poziții doctrinare și geopolitice clare și oneste au fost acuzați de „populism”, de „divizare” a societății, de „exploatare” a unor „frici” a unei părți a populației „împotriva celeilalte”. Dar mie mi se pare că tocmai echivalarea amorală între Europa și Rusia, sau între stînga și dreapta, reprezintă expresia supremă a populismului în Moldova! Prefer o luptă sinceră, grea, între Rusia și Europa, între stînga și dreapta în R. Moldova, populismului omogenizant, care nu știe, sau nu vrea, să exprime și să producă claritate politică și morală.

Mai mult, refuzul identificării doctrinare atacă democrația și în alt plan: al negării posibilității și al dreptului la alegere: dacă mi te propui „și de dreapta, și de stînga, nici de dreapta, nici de stînga, și cu Rusia și cu Europa” îmi refuzi, e drept la un nivel mult mai sofisticat, dreptul de a alege! Ce să aleg din ce-mi propui?! Ce să discern!?

„Politicienii ne împart între dreapta și stînga, între Rusia și Europa”. Nu, – repet, pe mine nu mă „manipulează” nimeni să fiu de dreapta sau pro-europeană! Și mi se pare degradant pentru un politician să se prezinte în fața mea cu o asemenea presupunere, cu o asemenea insultă în adresa cetățeanului. Este ca și cum l-ai bănui pe acesta din urmă de lipsă de discernămînt politic!

Alta e că manipularea reală pe care nu o sesizează, sau se fac a nu o sesiza „tehnocrații”, e în tabăra cealaltă: a îndrăgostiților de Rusia lui Putin, a celor manipulați de propaganda rusească, sau a celor care insistă în adevăratele populisme de stînga într-un stat unde 70% (!!) dintre angajați lucrează la stat, și unde este urgent și vital nevoie de retragerea statului din economie! Iar echivocurile nu-i vor lămuri pe oamenii captivi acestei manipulări. Acolo trebuie (și trebuia timp de 25 de ani) să vă fie îndreptată atenția, dragi „tehnocrați” populiști, „apolitici” și „nedoctrinari”, către acești oameni, victime ale trecutului totalitar, inclusiv în mandatele de deputați sau miniștri ai educației: prin educarea valorilor democrației și a clarității morale ce te împiedică să „nu contează dacă ești pro-european sau pro-rus (politic vorbind)!”, prin interzicerea propagandei ruse care domină 80% (!!) din audiovizualul moldovenesc, și în general prin depășirea echivocurilor identitare, ce mențin R. Moldova în zona mediocrității moldoveniste anti-românești. V-ați ferit „tehnocrat” de asemenea dezbateri timp de 25 de ani. Și acum, în impas, – culmea! – tot soluții „tehnocrate” ne oferiți!

În schimb, ați înlăturat disciplina Istoria (implicit a Românilor) ca probă la Bacalaureat. Da pintru și ni trebu nouă să știm cine suntem? Ca să știm să degajăm adevăruri de bun simț despre noi, concluzii și soluții pertinente? Aș. Mai contează că în `40 a avut loc o ocupație sau o „eliberare” (operată de un regim totalitar)? Nu mai contează.

„Indiferent dacă sunteți pro-Rusia sau pro-Europa, de stînga sau de dreapta” veniți să dăm mîna împreună, într-o sinteză originală, moldovenească, între Gulag și civilizație!

P.S. Evident că acuma nu am să votez Dodon. Dar tendințele acestea ale „profesionalizării” politicului, ale „tehnocratizării” fățarnice le observ deja în Moldova. Să nu ziceți că nu v-am spus că riscați să cădeți din lacul dinozaurilor comuniști tip Voronin/Dodon în puțul „funcționarilor” veseli care se ocupă de eradicarea, neapărat „totală”, a sărăciei și corupției!

*Nu suntem nici de stînga, nici de dreapta, noi nu suntem de niciun fel

mamaliga(Foto: clickpoftabuna.ro)

Anticorupția ca caterincă

Aș fi putut evita cacofonia din titlu, dar nu. Pentru că și-au bătut joc de ea.

Nici nu mai știu când m-au filmat, cred că acum o săptămână. A venit un băiat și i-a întrebat pe mai mulți dacă vor să fie filmați și să zică ceva. Toți au fugit, n-au vrut. Atunci, i-am zis eu: ”Zi-mi ce tre’ să zic, că zic eu”. M-a pus să repet după el și m-a filmat cu telefonul. Mi-a zis să spun aia și aia, am spus. Trei cuvinte și gata! Am crezut că e caterincă! Dar m-au anunțat oamenii din piață că am apărut la televizor. Da’ eu nu știu cine-i femeia asta, mi-a zis să repet după el. – evz.ro

Este declarația femeii din Piața Obor, care vorbește în numele Pieței Obor, în susținerea Laurei Codruța Kovesi. Este răspunsul la întrebarea pe care am pus-o la finalul articolului anterior. Și este răspunsul pe care, cu siguranță, foarte mulți nu voiau să-l audă.

Nici unul din cei patru ambasadori (SUA, Germania, Suedia și Croația) prezenți în clipul, chipurile de susținere, nu a declarat ceva pînă la această oră. Erau beți, a fost o glumă sinistră, au fost la team building și i-a luat valul?!

Nici nu i-a întrebat cineva. Aici. Acolo, în țările care ne-au făcut bucuria de a-i trimite la post în România, ar trebui să răspundă însă. Pentru finanțarea producerii și participarea la cea mai proastă și mai sinistră așa zisă susținere pe care am văzut-o din 1990 și pînă astăzi. La cea mai proastă glumă, dacă a fost glumă, acum. Măcar pentru necunoașterea istoriei sau lipsă cruntă de umor.

Sigur, ar trebui chemați și la Ministerul Afacerilor Externe al României, unde să li se ceară explicații pentru ”Noi, din piață, de la Obor, vă susținem”, pentru o ”Wonder woman autentică”, pentru ”Steaua Polară” și, mai ales, pentru îndemnul bolșevic fără umbră de îndoială și fără nici cea mai mică jenă, ”Trebuie să faceți mult mai mult, nu doar să-i băgați în închisoare, să le luați tot, pentru că sînt răi și vor răul țării ăsteia. Noi vă încurajăm și vă oferim susținere.”

Mai sînt acolo niște băgători în seamă, un fost jurnalist, un balerin, un domn care nu știe ce vorbește, dar spune că speră ca viața culturală a României se va revigora cu Laura Codruța Kovesi la conducerea DNA, oameni care nu știau cum să se compromită. Unii, definitiv.

Îl ascult, fascinată, în buclă. Anii ’50 sînt aici. Cînd, cum, eu unde am fost în tot acest timp?!

Și brusc îmi dau seama că există o persoană care poate arunca mizeria asta acolo unde îi este locul, la coșul de gunoi al istoriei.

Ea, Laura Codruța Kovesi. Ea ar putea să declare acum, clar și fără urmă de dubiu, că refuză să se asocieze acestui înjositor demers, acestei încercări de creare a unui cult al personalității care sabotează munca ei și a colegilor ei din DNA, că nu a dorit nici o secundă să amintească românilor de perioade lugubre din istoria lor, că refuză să se urce pe soclul de paie care i-a fost improvizat, că e doar o angajată a statului – democratic? – român, care își va termina, legal, mandatul și că, în final, nu se simte în nici un pericol și nu se lasă intimidată de partea întunecată a societății românești.

Că e puternică și că nu are nevoie de dovezi de dragoste și de susținere din partea întregului popor. Că așa ceva nu s-a mai văzut în nici o țară civilizată, cu atît mai puțin în cele ale căror ambasadori au participat la mascaradă. Și că, în final, dacă nu vor fi prezentate scuze poporului român, va înapoia decorația.

Dar nu o va face.

laura-codruta-kovesi

(Foto: mediafax.ro)

Să ne trăiești, tovarășă procuror general iubit!

Cui nu îi este rușine de mizeria asta de omagiu și nimic altceva, ar fi indicat să trăiască măcar cîteva săptămîni în România de dinainte de 1989. La sate sau în orașele mici de provincie, unde supraviețuirea era o problemă aproape zilnică. Cine glorifică șefa unei instituții a unui stat pretins democratic, care se identifică cu instituția, chiar merită asta.

Nu-i de mirare că ambasadori străini sînt prezenți în film. Chiar deloc. Și Ceaușeștii au primit și au fost primiți la cel mai înalt nivel, de la Casa Albă la Palatul Buckingham. În Suedia, cuplul prezidențial a fost primit cu numai nouă ani înainte de căderea comunismului în țările central și est-europene, la invitația Regelui Carl Gustav al XVI-lea. Vizita a fost, evident, un succes.

În SUA, Ceaușescu a fost primit de președintele Jimmy Carter în 1978. Ce a spus cel de-al doilea cel mai prost președinte american despre ”conducătorul iubit” puteți vedea în filmul de mai jos. Hans Klemm avea atunci 20 de ani. Nu știa, probabil, ce înseamnă comunismul și cu siguranță nici că avea să ajungă ambasador aici pe timpul celui mai prost președinte american de pînă acum.

Ceaușescu a mai fost, pe lîngă vizita deja menționată, de patru ori în SUA, și i-a primit la București pe Richard Nixon și Gerald Ford. În timpul acesta, poporul român construia victorios comunismul și… Dar nu mai are importanță.

Cum nu mai are nici o importanță dacă șefa DNA a plagiat sau nu teza pentru lucrarea de doctorat. Valorile de renume mondial nu se caută la fleacuri, asta se știe încă de pe vremea tovarășei doctor docent academician. Cine ar avea curaj să se lege de așa ceva?!

Cine nu rămîne înțepenit urmărind propaganda deșănțată a Ambasadei Suediei la București să ridice mîna. Apoi să se pregătească pentru muncile agricole, Canal, cariere de piatră, ori ce o prinde fiecare, după fapte, după posibilități.

Și totuși, o întrebare nu-mi dă pace: de unde știe femeia din Obor despre DNA, ce este, ce face, ce presupune, și despre șefa acestei instituții? Sau am ajuns deja la toți oamenii muncii din industrie și agricultură, de la orașe și sate, indiferent de naționalitate, religie șamd… ?

lck

Nu mai sper nimic. Nu cu voi, care sînteți la fel ca ei.

Ponta a fost măgar, Ponta a fost jegos, Ponta a fost dincolo de limita acceptabilului într-o societate civilizată. Așa, și care-i noutatea aici? Ponta este cel pe care-l știm și cu siguranță poate fi cu mult mai mult decît atît.

Fiţi conştienţi că de fiecare dată cînd spunem „incredibil” referitor la ce fac pesediştii, în frunte cu Ponta, nu e ultima dată, întotdeauna mai urmează un „incredibil”. Ultima dată sper să o spună ei. Dar asta e altă poveste.

Cea de acum, ”sper să crăpi”, ca urmare a incidentului de pe Hotnews, este una care se revendică drept o defulare a sentimentelor populației educate, frumoase și deosebite la adresa susmenționatului.

Populația frumoasă, educată și deosebită sigur că nu dorește să crape Ponta, ci apreciază metafora, stilul, revolta atît de concis și cuprinzător exprimată. Cînd nu vorbește, cea mai puțin talentată literar, în meme învățate pe dinafară la facultățile umaniste de pierdut încă trei ani din viață.

Aceeași populație este, în același timp, oripilată de toate nedreptățile lumii, de tot ce înseamnă oprimare, de la homosexualii din țările civilizate la animale, de parcări pe spații interzise, de vaccinuri/antivaccinuri, de Biserică și credință, de moaște și tot ce mai cuprinde sentimentul religios al ”prostimii”, de educația/noneducația primită de copii la școală, de vedete și antivedete, de programele de televiziune, de fumatul în spații publice, pentru care a militat să fie interzis, de grătare, manele și poluare, de reducerea calotei glaciare și de, în general, cam tot ce e omenesc normal.

Dar vrea să crape Ponta.

Asta e, de unde nu e, nimeni nu cere. Dumnezeu nici atît.

Dar atunci care mai este diferența dintre ei și noi? Dintre rău și bine? Vă spun eu. L-ați mai urcat pe Ponta în preferința publicului său, dîndu-i posibilitatea să se victimizeze. Ați transformat ceea ce voi credeți că a fost, atenție, a fost, răul absolut al României, într-o persoană absolut civilizată, rațională și decentă. I-ați dat apă la moară, arătînd că nu e nici o diferență între el și voi. Nici nu mai are importanță ce a spus atîția ani la rînd, atîta vreme cît, chiar și metaforic, i se dorește moartea. Și nu a fost o glumă. Glumă s-a vrut asta, coperta cațavencilor de acum un an, cînd Iohannis chiar nu avea nici o implicație în tragedia din Colectiv. Dar ce pretenții poți avea de la ei?!gravity

Metaforic poate spune acum, liniștit, că s-a exprimat și Adrian Solomon, cel care îl amenința, acum mai bine de patru ani, pe Mihai Răzvan Ungureanu, la vremea respectivă prim-ministru, că poate avea soarta lui Aldo Moro dacă trece prin Bîrlad.

Și atunci, cînd diferența dintre el și voi, dintre ei și voi este evident că nu mai există, și toată lumea se exprimă în ”metafore”, ce mai poți spera? Că sînteți doar niște guri mari și proaste, ascunse ori protejate de calculator, ori niște copii răzgîiați care sună și fug? Că în realitate nu ați omorî nici o muscă, deci nu e nimeni în pericol? Nu mai sper nimic. Nu cu voi, care sînteți la fel ca ei.

Atunci asumați-vă condiția și încercați să imaginați înjurături noi. Fără moarte, dacă se poate. Asta nu face parte din codul deontologic al nimănui.

Interviu pentru Alternative Freedom RO

Am fost invitată ieri de către Lucian Vâlsan să particip la prima ediție a interviurilor Alternative Freedom RO, un interviu sau mai degrabă o discuție în care am abordat mai multe subiecte. Mai bine de o oră, am spus de ce îl consider incomparabil mai puțin nociv pe Donald Trump, la alegerile din SUA, de ce nu PSD și USR – plus naționalist-dughiniștii mai vechi sau mai noi – la alegerile de la noi, cum se pierd jurnaliștii români în discuții fără rost – de fapt cu rost, aparent fără – corectitudinea politică și unde ne va duce, încercarea de abolire a lumii binare în care trăim. Și multe altele.

Calitatea tehnică a materialului nu este cea mai bună, dar e un început pe care eu îl voi sprijini și pe care îl consider nu numai util, ci și absolut necesar, cu atît mai mult cu cît avem nevoie, în primul rînd, de o comunicare pe care presa o ignoră, de acea comunicare adevărată și partizan justificată faptic sau/și argumentativ, care se va dezvolta în timp și care va deveni, prin ceea ce spune, credibilă.

Acestea fiind zise, vă invit să urmăriți interviul. Interzis copiilor sub 12 ani și corecților politic. Conține scăpări de limbaj și se fumează – oroare! – în direct. 🙂

PS: Reacția lui Mălin Bot cînd – ceva ce mi se întîmplă extrem de rar, de obicei îmi văd de treaba mea și nu comentez la alții, dar titlul și comentariul autorului mi-au atras atenția – am dorit precizări la cele afirmate de el. Block. Putea lăsa discuția deschisă, în cazul în care ar avea dreptate. Dar nu, a preferat să nu fie contrazis sau măcar întrebat ceva mai puțin convenabil. Această problemă, pentru că este o problemă, am abordat-o și în discuția de mai sus, aceasta este presa noastră astăzi, și de aceea, printre altele, avem nevoie de alternativă.

bot-malin

USR știe ce înseamnă NATO?

Ce înseamnă să ceri de la NATO, pentru Bunul Dumnezeu, mai multă transparență și apropiere de oameni?

Să-ți ducă gunoiul, că școli și dispensare construiesc oricum, acolo unde se poate și au ocazia, să-ți ducă părinții la doctor, să-ți dea casă, să se certe cu banca pentru tine, să-ți stabilească oră la stomatolog?
Știe cineva din cei care vor să ajungă în parlament, din USR, ce înseamnă structura asta politico-militară, cu ce se ocupă, care e rostul ei pe lume?
Nu dau semne că ar avea nici cea mai vagă idee, nici pe departe că ar vrea să învețe, deși oricum e prea tîrziu în acest moment, dar totuși.
Vorbesc în niște clișee care pur și simplu te cutremură, gîndindu-te la posibile implicații și la situația geopolitică.

E nemaipomenit că ei candidează, și ăsta e deja prilej de artificii și șampanie, și asta e tot ce contează, dar cum vor vota oamenii ăștia legi în parlament?
Asta ne interesează, lucrurile sînt mult mai serioase decît play ground-ul unde le dă posibilitatea un partid să se joace.

Dar asta ne interesează pe noi, nu cum li s-a suit lor la cap succesul de la locale, altă mîncare de pește.

Dar ei pe ce lume sînt? În afară de activism – cel mai urît cuvînt posibil – ce știu să facă? Au idee măcar cu ce mandat se duc în Parlament, sau și acolo se duc tot gardieni publici, să ne spună ce fac ceilalți?

Fără doctrină, fără măcar o direcție asumată, fără să arate că înțeleg ce înseamnă instituții și funcționarea lor, cît de cît, unde cred ei că se poate ajunge numai cu critica și cu supravegherea celorlalți? Nimic constructiv, nimicuța, nimicuța, numai ”eliminarea sărăciei complet”?

Partidul ăsta e o glumă, una foarte proastă, ori ce altceva?

PS: Afiș electoral. Și mai rîdeam, acum niște ani, de PRM! Nu, nu Cosette e autoarea zicerilor privind NATO. Ea se ocupă cu ”eliminarea sărăciei complet”.

cosette

(Foto: Facebook/Uniunea Salvați România)

 

Alegeri prezidențiale americane fără precedent

”Este fără precedent” a spus Hillary Clinton în scurta conferința de presă pe care a fost nevoită să o susțină după anunțul făcut de FBI privind repunerea ei sub investigație.

Surprinzător, de data asta a spus un adevăr. America face istorie. Creează precedentul unui candidat sub investigație FBI, o dată, și reluarea cercetărilor în ce-l privește, cu 11 zile înainte de alegeri, a doua oară. Are primul candidat la președinția Statelor Unite ale Americii care este de două ori investigată de către FBI. Nemaipunînd la socoteală faptul că ambii candidați sînt sensibil egali în antipatia pe care o trezesc în taberele opuse.

Scandalul este uriaș și ridică, o dată mai mult, o serie de întrebări la care instituțiile statului american ar trebui să răspundă. Faptul că James Comey, șeful FBI, a redeschis ancheta și a obținut mandat pentru investigarea a încă 650 000 de emailuri în posibilă conexiune cu Hillary Clinton, nu îl scapă de păcatul de o declara nevinovată, deși ”excesiv de neglijentă”, în iulie acest an. Această declarație a venit după audieri în Congres care, pentru cine le-a urmărit, a lăsat nu numai o stupefacție vecină cu dizartria, dar a pus cele mai serioase semne de întrebare dacă nu cumva Comey este un adevărat commie.

Este o încercare de a se salva a șefului FBI? De asta e acuzat, printre altele, de bunii lui prieteni, pînă mai ieri, democrații, și pentru care a devenit, brusc, dușmanul numărul 1. Este o răzbunare a lui Anthony Weiner, fostul congressman democrat de New York, descoperit a face sexting cu minore, acum cîțiva ani? Va fi Huma Abedin, first aide a doamnei Clinton, închisă pentru cinci ani din cauza mărturiei mincinoase privind predarea tuturor emailurilor, cînd extrem de multe s-au găsit acum în calculatorul lui Weiner?

Nu știm. Și în momentul acesta nici nu contează. În acest moment contează numai că întreg Partidul Democrat este complice la ce se întîmplă, prin forțarea nominalizării lui Hillary Clinton la funcția supremă în stat, și prin neretragerea ei după redeschiderea anchetei de către FBI.

Ce contează acum sînt instituțiile statului american și cum vor rezolva aceste probleme. Le vor ascunde, se vor preface că nu există, că sînt manipulări ale rușilor, varianta vehiculată de democrati, de parcă de vină ar fi cel care expune, nu cel care a comis ceva suspect de ilegalitate. Sau se vor ocupa serios de tot ce înseamnă corupția organică, care macină însăși fundamentele statului, nesancționată corespunzător la timp? Va fi sau nu cercetată și fundația soților Clinton – către care s-au îndreptat donații din partea statelor arabe cele mai dure privind drepturile minorităților pe care dînsa susține că le apără – sau e suficientă explicația doamnei că cei doi soți erau săraci și au făcut un ban ca să-și plătească datoriile? Vor fi investigații serioase legate de posibile vînzări de uraniu către Rusia sau vor fi ascunse sub preș?

Tot Hillary Clinton a spus (citește ”somat”) că poporul are dreptul să cunoască ce a descoperit FBI pentru a redeschide cercetările. Nu, poporul american are nevoie de instituții care să-i răspundă la aceste întrebări, după cercetări serioase, nu la bătutul din picior al unei candidate.

În dauna poporului american și spre continua lui manipulare au lucrat destul instituțiile MSM. Nu știu cîți ani le vor trebui sau dacă își vor reveni vreodată. Pentru că ce am văzut în această campanie, numai, exclusiv în anumite momente, despre viața privată a contracandidatului lui Hillary Clinton, Donald Trump, lucruri extrem de puține, și întîmplate cu zece dacă nu mai mulți ani în urmă, de parcă flirtul cu femei nu s-ar fi știut și ar fi fost un secret bine tăinuit, nu am mai văzut pînă acum. Serios, asta e tot ce-au găsit despre Trump? Și se compară cu tot ce a făcut, scris sau spus Hillary Clinton?!

Republicanii, pe de altă parte, au un merit în toată această poveste a competiției pentru Casa Albă. Așa cum spunea Paul Dragoș Aligică, au jucat după reguli, chiar și atunci cînd nu le-a convenit rezultatul. Nu Partidul Reublican are așadar problemele pe care vi se induce aici că le-ar avea – mai are puțin și dispare sau alte vise de noapte ale cine știe cui – ci Partidul Democrat. Cel care a făcut, cum spuneam, istorie. Cea mai neagră de pînă acum din istoria partidului.

PS: 1) Donna Brazile, fost colaborator CNN, a încetat legătura cu postul TV din cauza faptului că i-a trimis candidatei democrate, Hillary Clinton, o întrebare care avea să fie pusă în confruntarea cu Bernie Sanders, din luna martie. Deși încetarea legăturii cu CNN s-a produs la începutul lunii, abia acum a ieșit la iveală motivul.

2) Nici o legătură descoperită de FBI între Donald Trump și ruși, așa cum permanent au pretins Hillary Clinton și cei din jurul ei.

3) Nu aș putea vota niciodată Hillary Clinton, avînd în vedere și numai asta: ”Mai votați Hillary? Ponta în Podesta leaks.” Podesta este, în continuare, în stafful de campanie al democratei.

Rețeaua de minciuni și manipulări din jurul candidatei democrate depășește orice imaginație pentru un stat ca SUA.

hillary

(Foto: Bosch Faustin/twitter.com)

Colectiv – 1 an

Acum un an mureau în condiții chiar de neimaginat, oricît ne-am strădui, zeci de tineri, în clubul Colectiv. Unii atunci, pe loc, alții mai tîrziu. Zi de zi urmăream cu frică știrile, sperînd în taină să nu mai aflăm de unul sau doi care s-au dus. Numărătoarea groazei s-a oprit la 64. Alți 186 au fost răniți. Unii foarte grav, alții mai puțin.

La cîteva zile distanță, zeci de mii de oameni au ieșit pe străzile Bucureștiului cerînd demisia vinovaților. Guvernul Ponta a căzut, ajutat de această manifestare de neputință, furie și disperare. Spuseseră că au tot ce le trebuie, nu aveau, aveam să aflăm mai tîrziu, nimic. Chiar nimic. În afara infecțiilor din cauza cărora au murit și din cei care ar fi putut fi salvați.

Președintele Iohannis a convocat societatea civilă la Palatul Cotroceni, deși numele celui care avea să fie numit prim-ministru se știa deja. A fost, după  părerea mea, un simulacru de consultări. Nu numai pentru că nu se știe cum au fost aleși cei care să reprezinte strada, dar pentru că strada, prin dinamica socială a mișcărilor care o animă, nu poate ridica pe nimeni. Strada coboară și doboară pe cineva din funcție, dar nu urcă decît pe cei pregătiți să urce.

A venit la Palatul Victoria guvernul Cioloș, și astfel a intrat în mentalul colectiv mitul tehnocratului. Care e atît de specializat, încăt nu poate rata misiunea încredințată. S-a dovedit a nu fi așa. Nici nu era greu de închipuit, fiind un guvern votat și de PSD, avea limitări și constrîngeri în exercițiul funcțiunii.

A trecut un an de atunci. Am văzut zeci de filme, am ascultat sute de mărturii. Am văzut o societate disperată să ajute supraviețuitorii și urmașii celor care nu mai sînt aici. Societatea încă plînge, chiar dacă nu atît de mulți oameni ca atunci.

Nu am de gînd să reiterez ce s-a mai spus și ce s-a mai auzit. Ce mă interesează este să-mi spuneți voi, cei care v-ați bucurat de căderea guvernului Ponta – pentru că ne-am bucurat, oricît de tristă, de amară, de dramatică a fost bucuria, ne-am bucurat, ce credeți astăzi, după un an, că s-a cîștigat – culmea ironiei – atunci. Pentru că a luat sfîrșit perioada minciunilor și a manipulărilor acelui guvern. În afară de Hexi Pharma, subiect început în forță și terminat într-o ceață din care mai vedem, din cînd în cînd, bătălia a două femei pentru un copil și pentru averea ce i se cuvine după moartea tatălui, patronul firmei. Și încercînd să faceți excepție de durerea celor afectați direct, de durerea celor care au pierdut copii, nepoți, rude, prieteni la Colectiv. De durerea celor care se chinuie astăzi și se vor chinui o viață.

Așadar, ce considerați că s-a schimbat și cum s-a schimbat, e la fel, mai bine, mai puțin bine sau mai mult decît ați sperat? Să încercăm să facem o evaluare între speranțe și realizări concrete. Ne-am calibrat corect sau nu așteptările? Atunci am fost un colectiv, acum mai sîntem?

Vă mulțumesc.

PS: Ocazie cu care vă rog, dacă doriți, să completați și acest chestionar al Adelei Toplean, necesar cărții la care lucrează, „Moartea, România și oamenii”.

PPS: Din peste 300 000 de asociații care există în România, una nu s-a gîndit sa se zbată și promoveze în parlament legea cazierului judiciar necesar la alegeri. Nu am mai fi avut discuții, nu am mai fi avut de ce bate cîmpii cu fiecare ocazie.

Nu stă nimeni mai prost și mai dezarticulat în România decît societatea civilă. E fiecare pentru el, dincolo de orice se spune. Devine ”sensibilă” numai în momente crincene. După care uită. Și revine la interese personale, la fonduri, de unde pot fi luate, și la plantat copaci. Că asta ne omoară, lipsa verdelui.
Eforturile uriașe ale unor oameni au fost individuale, cel mult în grupuri mici. Dar societatea civilă, în ansamblul ei, e cea mai jalnică, mai mahalagească, mai ipocrită și mai infatuată structură care există în România. Cea mai gălăgioasă, cea mai militantă și cea mai degeaba. 

 colectiv

(Foto: romania-actualitati.ro)

Polonia și avortul. Precizări necesare.

Luni, au reînceput protestele în Polonia privind legalizarea avortului. Fără nici un motiv nou apărut. Preventiv. Dreptul femeii de a alege este considerat ”sfînt” de către cele care participă la astfel de acțiuni.

Și au perfectă dreptate. Numai că dreptul femeii de a alege se manifestă înainte de concepție. Alegerea liber consimțită a femeii de a concepe un copil sau de i se putea întîmpla să conceapă un copil este a ei și numai a ei. Aici intervine neînțelegerea, la timing. Odată ce copilul a fost conceput, nu mai este alegerea femeii ce face cu o altă viață, cu un alt organism care i se dezvoltă în pîntec. Mama și copilul sînt două entități distincte, copilul doar crește și se dezvoltă în interiorul organismului femeii pînă la naștere. Ca urmare strictă a acțiunilor ei. Așadar, dreptul de a alege nu este între viața și uciderea nenăscutului (nu se poate admite că azi, la ora 23:59 este ”un grup de celule”, iar peste nici un minut este un făt), ci implică responsabilitatea cu care o femeie alege ce și cu cine face înainte de concepție.

Acestea fiind zise, cum nu intenționez să abordez problema din punct de vedere moral, ci politico-social, încep cu o scurtă istorie.

Primii și cei mai asidui și mai mari promotori ai avortului au fost bolșevismul și hitlerismul. Prima țară din lume care a legalizat avortul a fost Rusia bolșevică, în 1920. Întreaga legislație europeană, la acea dată, proteja viața nenăscuților. Al doilea ”campion al civilizației morții” a fost Hitler. În scopul creării ”rasei perfecte”, a legalizat avortul copiilor germani cu defecte congenitale. După cucerirea țărilor din estul Europei, naziștii au dezvoltat un ”Plan Ost”, care prevedea contracepția și avortul. Cel mai ”bine” a sintetizat Martin Borman această problemă: „The duty of the Slavs is to work for us. The fertility of the Slavs is undesirable. Let them use condoms or do abortions – the more, the better. Education is dangerous.”

După al Doilea Război Mondial, țările comuniste au legalizat avortul în anii ’50, în timp ce în restul țărilor europene și în SUA, acest lucru s-a întîmplat abia la sfîrșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70. Important de menționat că în România, unde avortul a fost interzis începînd cu anul 1966, acest lucru nu s-a făcut sub nici o formă din dragoste pentru viață, ci strict pentru a crește bazinul de forță de muncă. De altfel, la începutul anului 1990, s-a văzut foarte bine ”grija față de om” a comuniștilor față de copiii crescuți în orfelinate, ”grijă care va intra în istoria ororilor comunismului.

În Polonia, avortul a fost permis prima dată sub ocupația nazistă, pentru că, așa cum spunea Hitler: ”Avînd în vedere famiile numeroase ale populației indigene este foarte benefic pentru noi cazul în care fetele și femeile de acolo au multe avorturi”. A doua legalizare a avortului a avut loc sub dictatura comunistă, în 1956. Legea comunist-stalinistă a fost în vigoare pînă în 1993, cînd Seimul a votat Legea privind planificarea familială și protecția fătului uman. În ciuda faptului că viața începe în momentul concepției, fapt dovedit de nenumărate studii medicale, în Europa numai în Polonia, Irlanda și Malta există legislație care protejează viața copiilor nenăscuți. Aici trebuie precizată atitudinea europeană absolut schizoidă, care impune ca o condiție a aderării la UE abolirea pedepsei cu moartea, arătînd astfel, chipurile, respect față de ființa umană, dar permite avortul unor nenăscuți care nu au nici o vină.

În momentul de față, în Polonia avortul este interzis prin lege, cu trei excepții: viol, incest, stare de sănătate a copilului – malformații grave – sau pericolul pentru viața mamei.

Ce s-a întîmplat la începutul lunii octombrie? 

Un proiect de lege propus de o asociație, proiect sprijinit de 450 000 de semnături, care prevedea interzicerea totală a avortului, a inflamat spiritele pînă la marșul organizat atunci în Varșovia și încă cîteva orașe ale Poloniei.

De la bun început trebuie precizat că Polonia este o țară majoritar catolică, cu o perpsectivă pro-life, mai ales în rîndul tinerilor – 65% – de necrezut pentru alte părți ale continentului. Tineretul, în special, manifestă un puternic atașament față de Biserica Catolică, iar aceasta, și asta trebuie spus, a sprijinit orice inițiativă de interzicere a avortului prin lege, dar niciodată nu a pus problema sau nu a fost de acord cu pedeapsa cu închisoarea pentru femeile care recurg la această metodă.

Generația mai vîstnică, în schimb, trăiește o adevărată disonanță cognitivă, știind că pe vremea comuniștilor avortul era permis, iar acum nu. Multe femei care au făcut avorturi în anii aceia – și puteți vedea și în filmările de la manifestații, vîrsta participantelor nu este chiar tînără, sînt foarte multe femei care nu mai pot procrea – nu înțeleg cum atunci era posibil, iar acum nu. Sigur, mai este și povara păcatului personal, dar pentru asta există confesiunea. Numai că nu toată lumea apelează la biserică, așa că participarea masivă, mai ales a acestei categorii de vîrstă, la marșuri, era de așteptat.

La sfîrșitul lunii septembrie, la Seim au ajuns două proiecte de lege. Unul prevedea legalizarea avortului, ”Să salvăm femeile”, și celălalt, ”Stop avortului”, care cerea interzicerea lui, chiar și în cazurile menționate mai sus în care este permis, și care prevedea și pedepse pentru mamele care recurg la procedură.

De menționat că proiectul de lege ”Să sălvăm femeile” a fost promovat intens de o platformă media de stînga, criticatacul polonez, krytykapolityczna.pl. Barbara Nowacka, cea care l-a lansat, este fiica Izabelei Jaruga-Nowacka, fost deputat pe listele SLD și vicepremier pe vremea guvernării SLD (adică PSD-ul lor), care era mare activistă feministă, anticlericală, gay rights, și a murit în avionul de la Smolensk, și nepoata lui Witold Nowacki, un nume cunoscut în elita comunistă de dinainte de 1989.

Momentul declanșării isteriei a fost cel în care proiectul stîngii a fost respins din start, în vreme ce celălalt trecuse către comisie, după prima citire. Moment în care, văzînd amploarea nu numai a protestelor de stradă, dar și reacția de condamnare dură a Comisiei Europene, deși proiectul nici măcar nu ajunsese la vot în plen, Kaczynski a luat decizia ca la a doua citire reprezentanții PiS să nu o sprijine. Kaczynski a considerat că proiectul care prevedea pedeapsa pentru femeile care avortează punea, de fapt, în pericol cauza pro-life, riscîndu-se să se ajungă și la abolirea interdicțiilor actuale din lege. Așa că cine a votat pentru? Stînga, exact. Decepționată și luată pe neașteptate de mișcarea președintelui, a votat împotriva propriilor solicitări.

Și aici avem de-a face cu prima din minciunile care s-au spus, și anume că PiS, partidul conservator, de guvernămînt, împreună cu Biserica ar fi propus eliminarea avortului indiferent de situație. Nu! Inițiativa legislativă a aparținut, așa cum am spus deja, unei asociații, iar partidul de guvernămînt a fost cel care a făcut ca proiectul de lege să fie retras.

A doua minciună propagată pe rețeaua MSM a fost că Biserica Catolică este de acord cu încarcerarea mamelor care ar face avort. Fals, Biserica s-a opus de la bun început acestei pedepse. 

Și a treia, că avortul va fi interzis chiar și atunci cînd viața mamei ar fi în pericol. Nimic mai neadevărat, nimeni nu a susținut așa ceva. 

Protestul în sine, adunînd mai mult femei din categoria de vîrstă care nu mai poate procrea, a avut, dincolo de fotografiile și filmele care îi prezintă numai aspectul frumos, înălțător, militant, a avut, din păcate, momente mult mai puțin plăcute. Cum ar fi atacarea polițiștilor care le asigurau buna desfășurare a protestului, în care s-a aruncat cu petarde și pietre, la Poznan, mesaje eugenice rostite clar, fără ocolișuri, slogane murdare și blasfemii, dar a avut și reale momente vesele, de prostie, sau de trezire, cînd unele participante au realizat cu ce s-au raliat. O cunoscută actriță care a participat la protest a citit mai apoi textul proiectului de lege, a ieșit public și a declarat că-i pare rău că și-a manifestat susținerea, alegîndu-se din partea protestatarelor cu o ploaie de zoaie, de nici Vistula n-o mai spală, iar o deputată a Partidului Nowoczesna a strigat ”Jos dictatura femeilor” și a fost aplaudată.

Black Protests au mobilizat aproape toată opoziția, aceea care pierde în continuare teren în Polonia, și au fost, ca mai toate manifestările de stînga, sinistre ca imagine și mesaje. Femeile de vîrsta a doua și a treia au participat din principiu, nu pentru că ar mai putea avea copii. O revărsare de ură și vulgaritate la adresa Bisericii a fost clar remarcată și, alături de culoarea protestului, neagră, a lăsat impresia unei adunări de vrăjitoare furioase. Cîteva milioane anunțate de presă, în realitate 20 000 la Varșovia și alte 10 000 în țară.

Stînga va profita și distorsiona în continuare orice mișcare de protest, cu atît mai mult cu cît conservatorii au susținere în rîndul tinerilor, și odată cu lansarea de către aceștia a programului ”Family500plus” prin care se acordă fiecărei familii cu mai mulți copii 500 zloți pe lună pentru fiecare, începînd de la al doilea copil, ceea ce înseamnă nu numai încurajarea cuplurilor de a avea copii, dar și o viață mai bună pentru cei care îi au deja.

O particularitate a societății poloneze o reprezintă faptul că cu cît organismele europene se arată mai scandalizate de anumite măsuri ale guvernului actual, cu atît mai mult populația își arată atașamentul față de conservatorii polonezi. Și asta pentru simplul motiv că viața lor a devenit mai bună sub guvernarea acestora. Ceea ce nu înseamnă că va fi scutită de manifestații și proteste, cu atît mai mult cu cît stînga este încurajată de birocrația și așa zisa corectitudine politică europeană, pentru care conservatorismul societății poloneze înseamnă oglinda în care nu vor să privească și contrariul celor susținute de ei.

Reluarea protestului, în lipsa unui nou motiv, luni, dovedește din plin că stînga nu se lasă, ba mai mult, exploatează mediatic absolut orice subiect, chiar și cînd acesta este epuizat.

PS: Articol realizat cu ajutorul dr. Anca Maria Cernea, căreia îi mulțumesc pentru documentația pusă la dispoziție.

poland-black-protest

(Foto: wpolityce.pl)

Teodor Baconschi: Sistemul feudalizat (baronii) nu a fost depășit

În cazul Republicii Moldova, nu cumva vrem să trecem o bătrânică strada, dar ea nu vrea? Procentele celor care nu doresc alipirea la România, ci cu „mama Rusia”, sunt între 48 şi 65%.

Știți cum se spune: unirea e, în primul rând, un „ideal”. Pentru a fi o realitate, ai nevoie de câteva condiții democratice și geopolitice. Prima e ca, de ambele părți ale Prutului, să existe o majoritate unionistă calificată. A doua e ca, la Chișinău, să existe consens suprapartizan și acțiune unionistă asumată parlamentar. A treia ar fi rezolvarea conflictului înghețat din Transnistria. A patra, consultarea dintre cele două capitale și centrele de putere euro-americane. În fine, acordul tacit sau explicit al Federației Ruse, care consideră că tot ce se petrece în „străinătatea apropiată” (respectiv în statele-tampon din Parteneriatul Estic) îi afectează (sau nu) interesele. Dacă vă întreb, la rândul meu, în ce măsură s-au reunit aceste condiții, îmi veți răspunde că v-am pus întrebări retorice. Nu sunt retorice, sunt realiste. Evident, dacă vom ajunge, cu timpul, la satisfacerea acestor condiții prealabile, va trebui să completăm tabloul cu alte calcule: studii de impact economico-financiar, eventuale modificări constituționale, prognoze de securitate regională și internă pe termen mediu și altele de acest fel.

Cât de real este pericolul de „infestare” cu neomarxism în Europa?

Ceea ce numiți „neo-marxism” este vulgata academică și politico-socială a „corectitudinii politice”. Ea s-a impus, produce norme, comportamente și structuri de supraveghere, generând ipocrizie socială, autocenzură și acumulări subterane de frustrare colectivă, care pot exploda asemenea unor pungi cu gaze naturale peste care cade, accidental, o brichetă aprinsă. Există, firește, și o reacție venită din mediile conservatoare, creștine sau naționaliste, care se bat pentru revenirea la statu quo ante, adică la o situație descrisă idilic și bazată pe „valori fundamentale”. Asistăm la o bătălie culturală în care preopinenții dau mai curând probe de surditate intelectuală. O coliziune a două dogmatisme, a două pretenții de a monopoliza adevărul. În aceste condiții de dialog ratat, radicalizarea celor două tabere pare inevitabilă. Probabil că și este. Bisericile, universitățile, ONG-urile și intelectualii publici moderați au mult de lucru pentru a evita degenerarea acestei tensiuni culturale într-un conflict civil capabil să destructureze ordinea democratică.

Cât este imagine şi cât este amenințare reală în politica dură şi prea puţin contracarată a Rusiei?

N-aș spune că revizionismul neo-imperial, panslavist și ortodoxist al Federației Ruse n-a primit o replică, fie că vorbim de sancțiunile economico-financiare, fie că evocăm excluderea temporară a Moscovei din feluritele formate de „integrare” occidentală (Consiliul NATO-Rusia, Consiliul UE-Rusia, G8 etc.). Din păcate, ideea de nou război rece s-a banalizat. Intervenția masivă a Rusiei în Siria a complicat și mai mult șansele de a obține, pe termen scurt, negocierea unui echilibru durabil. Ne aflăm și în plină ofensivă propagandistică: demonizarea Occidentului în media rusești, investiții în rețele externe de influență mediatică. Plus atacurile cibernetice, înscrise în manualul războiului hibrid și ilustrate, cel mai grav, prin acuzațiile de intervenție a Moscovei în campania prezidențială din SUA. Câteva lucruri sunt clare: Federația Rusă și-a modernizat armata. Sancțiunile au fost amortizate intern printr-o propagandă eficientă. Cercurile de afaceri europene își doresc recâștigarea pieței ruse. Chestiunea energetică (ca pârghie de presiune asupra multor state europene) nu a fost rezolvată printr-o alternativă funcțională. Devitalizarea Parteneriatului Estic nu a liniștit situația internă din acest hinterland. În fine, nu există o linie unică de raportare a Occidentului la Rusia, nici în termenii evaluării riscurilor, nici la nivelul agendei diplomatice.

Interviu acordat qmagazine.ro, integral aici.

baconschi(Foto: livepr.ro)