Alegerile europarlamentare, instrumentul scoaterii Romaniei din UE si din lumea civilizata

Alegerile europarlamentare sînt folosite în cel mai populist și iresponsabil fel cu putință pentru a impune o Constituție care consfințește ieșirea României din Uniunea Europeană și întoarcerea spre Rusia și China și instaurarea unei dictaturi a bunului plac al Mafiei.

PSD și PNL, membre ale grupurilor socialist și liberal din Parlamentul European, profită de alegerile europene și încearcă să strecoare în weekendul în care acestea vor avea loc în toată Europa oficializarea eliminării totale a statului de drept în România și impunerea statului totalitar.

Este pentru prima oară în Uniunea Europeană cînd un stat membru folosește ca paravan al trecerii la dictatură chiar instrumentele cele mai democratice ale Uniunii Europene, alegerile pentru Parlamentul European.

În asemenea condițiuni se cer reacții radicale din partea tuturor celor care se opun întoarcerii României cu fața spre est și spre totalitarism, spre domnia fărădelegii și a forței. Cea mai radicală soluție, singura dealtfel, este anunțul de boicotare a referendumului (sau referendumurilor) și alegerilor europarlamentare din weekendul 24-25 mai făcut de toate partidele care încă mai cred în Uniunea Europeană, în democrație și în statul de drept. Anunțul de boicotare trebuie să fie comun și făcut public, la cel mai înalt nivel în organismele europene și transmis tuturor cancelariilor occidentale. Aceasta nu înseamnă că partidele de opoziție nu se înscriu la alegerile europarlamentare cu liste. Oricum, înscrierile se fac pînă în 25 martie, deci dacă ar boicota alegerile încă de la înregistrare s-ar putea ajunge în situația în care este posibil ca referendumul să nu mai aibă loc și totuși partidele de opoziție să nu participe la alegerile europarlamentare. Partidele de opoziție trebuie să se înregistreze cu liste la europarlamentare și apoi, în declarație comună, liderii de partid și candidații, unii dintre ei cu nume sonore și notorietate națională și europeană, să anunțe boicotul alegerilor europarlamentare dacă referendumul pentru revizuirea Constituției va fi organizat împreună cu alegerile europarlamentare. Boicotul ar însemna refuzul de a face campanie și de a participa la acțiuni de campanie, refuzul de a participa cu reprezentanții în birourile electorale și de secții și cererea către propriii susținătorii de a nu participa la vot.

Uniunea Social Liberală a arătat deja că poate distorsiona grav rezultatele unui scrutin electoral, prin hoție și intimidare, iar organizarea referendumului pentru revizuirea Constituției concomitent cu alegerile europarlamentare nu ar însemna altceva decît utilizarea instrumentelor democratice europene în scopuri totalitare care ar invalida România ca stat de drept și stat membru al Uniunii Europene, NATO și Parteneriatului Strategic. Ar fi pentru prima oară cînd un stat membru al Uniunii Europene ar fi scos din lumea civilizată chiar cu ajutorul alegerilor europene.

Participarea partidelor responsabile la alegerile europarlamentare în condițiile în care în același weekend ar avea loc și referendumul pentru revizuirea Constituției ar cauționa un simulacru care se ascunde în spatele alegerilor pentru Parlamentul European. Dacă alegerile pentru Parlamentul European sînt utilizate în scopul scoaterii României din Uniunea Europeană și întoarcerii sale către totalitarism, poate că Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare amînarea acestora, dacă USL nu renunță la ideea de a organiza referendumul pentru Constituție concomitent cu alegerile europene. Nu știu cum se poate face aceasta la nivel european, însă instituțiile europene și marile familii politice europene se pot înțelege să blocheze alegerile europarlamentare din România dacă USL nu renunță la organizarea referendumului împreună cu acestea. Acceptarea plebiscitării totalitarismului prin intimidare și falsificare a scrutinului sub sigla Uniunii Europene nu face cinste acesteia din urmă.

Cred că partidele de opoziție ar trebui să ia în considerare chiar demisia parlamentarilor, atîția puțini, cît sînt, din Parlament, în cazul în care nu se renunță la ideea impunerii unei Constituții totalitare prin referendum în chiar ziua alegerilor europarlamentare.

Jumătățile de măsură și micile interese meschine nu își au rostul și nu aduc nimic bun.

Mai mult decît atît, simbolic, cred că marile personalități intelectuale de la noi se pot înscrie la alegerile europarlamentare, pe lista unui partid al cărui cap de listă să fie Monica Macovei. Dacă mă întrebați pe mine, și chiar dacă nu mă întrebați, cred că partidul ar trebui să fie PNȚcd, că oricum nu se înghesuie lumea acolo, și datorită valorii simbolice a acestui partid, partid-simbol al luptei împotriva totalitarismului și primul partid românesc membru al unei familii de partide europene. PNȚcd e bun și din alt punct de vedere, pragmatic: respectivele personalități nu vor să fie parlamentari europeni, prezența lor pe listă e doar simbolică, e un statement. E suficient ca doar primul loc să fie eligibil, sau primele două, adică cel ocupat de Monica Macovei și cine o mai fi pe locul doi. Atenție, listele se depun cel tîrziu la sfîrșitul lui martie. Nu știm dacă va fi boicot sau nu, dar dacă va fi este important cine boicotează. Una e să ai o listă cu Luhan, una e să ai o listă cu Macovei, Pleșu, Patapievici, Cărtărescu și cine o mai fi din societatea civilă. Sau poate fi o listă comună a tuturor partidelor de opoziție membre ale PPE sau aspirante.

Dacă mergem pe burtă și ne vedem fiecare de treaba lui s-ar putea să ne întîlnim toți la Canal într-un final apoteotic. Nici măcar asta nu e catastrofal. Catastrofal e ce se va întîmpla cu România încă cîțiva zeci de ani de acum încolo. Important e să facem zgomot cît mai tare. Avem nevoie de atenția presei de la noi, de atenția presei internaționale, de atenția cancelariilor occidentale.

Utilizarea cinică a simbolurilor europene, a simbolurilor democrației, pentru a acoperi scoaterea României din lumea civlizată, este inadmisibilă și cere reacții pe măsură. La finalul lui mai toată atenția Europei politice și mediatice se va îndrepta spre alegerile pentru Parlamentul European din toate țările membre și nu spre felul în care Uniunea Social Liberală va organiza și gestiona alegerile europarlamentare și referendumul pentru revizuirea Constituției. Am văzut cum organizează Uniunea Social Liberală referendumurile aferente loviturilor de stat pe care le dă cu frecvență anuală. Cu toată atenția statelor europene asupra propriilor alegeri europarlamentare, în România referendumul pentru revizuirea Constituției, alegerile europarlamentare și, posibil, referendumul pentru demiterea președintelui, se vor transforma într-un masacru, nu numai într-un simulacru. Vom asista, pe fondul hărmălaiei europene, la un nou 1946. Cutărache și cutărică din opoziție, destul de puțini cutărici dealtfel, se vor alege cu un post de europarlamentar, iar România se va alege cu o Constituție care o scuipă afară din Europa și din lumea civilizată și o întoarce spre Rusia și totalitarism.

Avem de ales între  a pune capul în pămînt, a face mici calcule, a ne bate cu ei pe terenul lor, sperînd să ne alegem fiecare cu cîte ceva acolo și a lupta radical și coordonat încă de pe acum. După ce ai înghițit otrava degeaba te mai umfli în pene la lupta dreaptă, nu te prinde primul pumn în picioare, viu. Nu cred că a înghiți otrava organizării referendumului pentru Constituție împreună cu europarlamentarele e una dintre cele mai deștepte mișcări ale opoziției politice și societății civile.

Cînd știi că mergi la tăiere nu stai ca bleaga.

Facebook Comments

2 Comments Alegerile europarlamentare, instrumentul scoaterii Romaniei din UE si din lumea civilizata

    1. Yeba

      Există un unlike, deci există un sistem de referință în care contorul a ajuns la 2000. Să ne mutăm acolo, că precis e chiria mică.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *