Crin Antonescu, inger si demon, karamazovul romanilor

Dacă Crin Antonescu e frecventabil și votabil ca ”prezidențiabil al dreptei”, de ce n-ar fi frecventabil și votabil ca prezidențiabil al USL?  La urma urmei, în cazul președintelui contează persoana, nu din partea cui candidează. Crin Antonescu e același, indiferent din partea cui candidează, persoana e aceeași, fie din partea USL, fie din partea ”dreptei unite”.

Dacă Ponta e răul mai mare și Antonescu e răul mai mic, atunci toți cei care luptă pentru răul mai mic ar trebui să militeze pentru unitatea USL și candidatura lui Antonescu la prezidențiale.

Sau Antonescu e răul mai mic cînd reprezintă ”dreapta” și răul mai mare cînd reprezintă USL? Care e granița, în străfundul personal al lui Crin Antonescu, dintre Crin răul mai mare și Crin răul mai mic? Sau la anul îl votăm la prezidențiale pe Ivan Karamazov?

Dacă după campania de albire a lui Antonescu aflăm că totuși USL nu se va rupe și că Antonescu va rămîne candidatul USL la prezidențiale? Cum mai întorc foaia cei care încearcă acum să-l spele pe Antonescu?

Vă dați seama că, prin voci autorizate și cu autoritate, ca Udrea sau Băsescu, aflăm că Antonescu, candidatul USL la prezidențiale, nu e chiar așa de rău, ba chiar e frecventabil și votabil? Veți spune că e bun doar fiindcă blochează accesul lui Ponta la președinție, dar asta face și cînd candidează din partea USL. Dacă rolul lui Antonescu e să blocheze ascensiunea prezidențială a lui Ponta, o poate face chiar mai bine și mai eficient în interiorul USL. Dacă Antonescu e candidatul USL la prezidențiale, șansele ca Ponta (răul cel mai mare, înțeleg) să ajungă președinte sînt zero. Nu poți ajunge președinte fără să candidezi.

După ce termină dreapta de spălat Antonescu, să vezi că rămîne ăsta candidat prezidențial din partea USL și să vedeți atunci cum cîștigă alegerile cu 80%, în calitate de singurul rău. Votați-l! E totuși de dreapta și blochează accesul lui Ponta la președinție! Cum o fi ca după ce l-ai spălat și l-ai frecat frumos pînă l-ai făcut shiny să-ți dai seama că de fapt ai spălat candidatul prezidențial al USL?

Argumentul ”contează din partea cui candidează” nu ține, repet. E același om. Președinția se cîștigă pe persoană fizică. Președintele nu e alianță, nu grup, e persoană fizică, cu creier, oase, carne, chelie, cearcăne, zîmbet sau cioc, după caz. USL oricum nu e veșnică. Dacă ni se spune acum că Antonescu va face totuși chestii nu foarte rele ca președinte, păi atunci înseamnă că nu la va face și ca președinte din partea USL, mai ales dacă între timp USL se rupe.

Uite o soluție. Dacă tot sîntem fani Antonescu, păi atunci să ne luptăm să candideze din partea USL, să-i blocheze astfel candidatura lui Ponta la prezidențiale, apoi să conducă țara ca președinte al dreptei, după ce se rupe USL. Dacă USL e atît de puternic și de tare să ne folosim de USL ca să ne punem un candidat de dreapta la prezidențiale. Nu mai cheltuim bani și energii cu prezidențialele. Cîștigăm prezidențialele pe banii și logistica și munca pesediștilor. Și uite așa, candidatul nostru cîștigă en fanfare prezidențialele din partea USL-ului, îl blochează pe Ponta și apoi reprezintă dreapta la  Cotroceni.

Dacă tot e să ținem cu răul cel mai mic, măcar să ținem cu el în USL. În loc să ne luptăm să-l bată Antonescu pe Ponta în turul II al prezidențialelor, cînd va fi mai greu, să ne luptăm să-l bată acum, în lupta pentru candidatura la prezidențiale, cînd e mai ușor. După care îl punem președinte cu mîna și efortul USL-ului. Și uite așa, pac pac, vom avea președinte de dreapta fără cel mai mic efort. Vă dați seama? Vom avea președinte de dreapta fără să avem candidat.

Deci asta era strategia genială a lui Băsescu! Ce proști am fost că nu ne-am dat seama!

Serios vorbind, chiar nu mi se pare o idee bună să spălăm prezidențiabilul USL și să-l facem frecventabil și votabil. Fiindcă e totuși candidatul USL-ului, nu?

PS. Excelentă poza. Dan Brown e etalonul de inteligență și imaginație pentru strategii dreptei.

Facebook Comments

89 Comments Crin Antonescu, inger si demon, karamazovul romanilor

  1. Pingback: Scenariu pentru 24-25 mai: suspendare, o noua Constitutie si europarlamentare | BLOGARY

  2. Barbu Mateescu

    Deja mă gândesc cu groază la războiul de pe Facebook din 2014. Cel de la boicot n-a fost nimic pe lângă cel care vine. Cel între „votăm ARD ca să oprim USL” şi respingerea ARD va fi, prin comparaţie cu 2014, un ciupit amical. N-o să ne mai înţelegem om cu om care e „răul mai mic” şi dacă trebuie votat răul mai mic sau mai bine stat acasă.

    Reply
    1. Rheia

      La noi în firmă s-a băgat interzis pe Facebook, Doamne-ajută! Măcar o să muncim mai mult, dacă alt gheșeft nu ne iese din alegerile astea.

      Reply
  3. Nea

    Hai, ca să nu fiţi aşa trişti, gândiţi-vă că una dintre florile dreptei, pe vremea lui Milică, a fost Zoe Petre. Măcar Hrebenciuc are tenul ăla de te face să salivezi cu gândul la şunca de parizer

    Reply
    1. Rosu

      ioi, tulai Doamne… Aia cu tara in care multi tineri ca Ioana Basescu, cu aceleasi posibilitati, au dificultati in a lua un credit e din categoria

      „ca bogat ii greu si sarac ii rau,

      nici nu stiu cum ii mai bine, ca la toti ni-i greu.”
      Crin Antonescu speranta neo-iliescianismului.

      Reply
      1. DanCanada

        Pina si astia mai de Doamne-ajuta intretin imbecilitatea. Am vazut la Cronica Circotasilor o ‘poanta’ de prost gust cum Ioana B. era chipurile la tara si cum incerca sa impace si capra si varza cu notariatul. Clip-ul era complet cretin si fara gust. Nici macar funny. Ii credeam pe Circotasi mai destepti si mai fini de-atita.

        Reply
    2. Rheia

      Hă hă hă, să știți voi că Crin Nebunul ne citește! Tocmai ce mi-a răspuns la uriașa întrebare de aseară: De ce l-aș vota pe Ponta Mincinosul!

      Reply
        1. Rheia

          Am zis „l-aș”, că nu mă încumet la pluraluri volitiv-optative într-o societate așa aleasă. Păi, în afară de faptul că i-a cerut demisia lui Traian Băsescu, acum, pe loc, ca să se scutească singur de suferință, cel mai nașpa mi s-a părut ideea că PNL-ul face ce vrea el. Bine, i-a venit repede un arier-panseu și a completat cu „firește, în afară de ce vor alegătorii”, dar nu pun eu botul, la vîrsta mea.
          Iar ideea era, de fapt, că de ce să NU-L votez pe Crin, concluzia implicită fiind că nu-mi rămîne decît nebleznicul ăla de Ponta.

          Reply
          1. liviuta

            Ştiu io? Mai aşteapta un pic si vezi ce mai zice şi Ponta, că nu-i va fi greu să-l întreacă pe Crin.
            De fapt, la Crin e rău că, atunci când spune ceva, sunt şanse să fie şi adevărat ce zice; la Ponta mi-e groază nu de ce zice, ci de faptul că nu ştiu ce zice nici când zice, la cum se suceşte din minciună în minciună.

            Eu la fiecare săptămână îi reevaluez şi-mi pare când că unul, când că altul e mai năstruşnic; în ritmul ăsta îmi va fi dor de Vadim-ul anului 2000.

            Reply
            1. Rheia

              Partea proastă e că eu cînd reevaluez simt nevoia să mănînc. Uite, astă-seară am mîncat deja paișpe bucăți de ciocolată (plus că erau și cu cremă de banane), după ce am aflat că, într-adevăr, nu numai CEC-ul dă credite pentru agricultură.

            2. Rheia

              (Mă scuzi de întîrziere, făceam un tort cu două creme și glazură de cacao): „De fapt, bănci care dau credite agricole (au semnat acorduri cu Fondul de Garantare a Creditului Rural): CEC, Banca Transilvania, OTP Bank, Pro Credit Bank, Intesa Bank, Libra Bank, Banca Italo Romena.” Cristian Ghinea, FB.

            3. Yeba

              Doamne, câtă dreptate are Bleen, că m-am și plictisit, zău așa!
              E și ăsta șef de ONG din sfera Ponta și alte sfere, un nesimțit care sugerează că se duce mă-sa la Libra Bank și primește 1 milion cu o dobândă sub 50%.
              Profită de faptul că Băse nu putea face acest comentariu în public.
              Mă-sa și morții mă-sii, ca să-l confirm pe Barbu de pe acuma.
              Turnesol de caractere vremurile astea, tot lui Băse să-i muțumim.

            4. Rheia

              În toată fumăraia asta de mesaje care par îndreptate spre mintea alegătorului, dar în realitate vor să-l atingă la prejudecățialul subconștient, unde naiba sînt stîlpii ăia de care să te ții, ca să nu te ia valul?!

            5. liviuta

              Imi salvează mie psihicul la vremuri de restriște, am și eu un hobby în care să mă cufund.
              Dar e o temă, oricum, am să mă gândesc ce remedii li s-ar potrivi lui Ponta sau Antonescu, să le amelioreze un pic caracterele :))

          2. Yeba

            las ca mai iese o data Ponta si o sa ti se para Crin adecvat.
            Na, că mă enervai și nu-l citii pe liviuță și aici nu poți să ștergi comentariile nici cu Staropramen.

            Reply
  4. Bleen

    Uite ceva constructiv: Votați Predoiu! Votați MRU! Și nu glumesc. Nucleul dur va vota Predoiu și/sau MRU, mai de milă, mai de silă. E nevoie însă de peste 5 milioane de voturi. 1 milion de voturi mai strîngi cu mila și sila, dar 5 milioane e cam mult, e nevoie și de un pic de entuziasm, speranță, credință, convingere.

    Reply
      1. Bleen

        Cum ar zice lumea insideriță: Ăștia sînt, cu ăștia defilăm. Cu ăștia și cu ideile lor socialiste.

        Constructiv, o minune la prezidențiale, pe termen scurt.

        Pe termen lung, un partid de dreapta pe bune. Făcut nu pe genunchi cu gîndul la următoarele alegeri.

        Reply
        1. liviuta

          Ma gandeam mai larg; ma gandeam, a propos si de aparenta participare mai redusa a comentatorilor (printre care si eu) pe Blogary in ultima perioada, ca in situatia asta maro, luciditatea si realismul oglindirii rahatului politic cotidian, daca nu sunt insotite si de vreun proiect care sa motiveze sa u dea un sens, o speanta, o directie, duc la deprimare, spleen, abureala, deznadejde si pana la urma abandon.

          De pilda, chiar si simpla „lupta impotriva miturilor stangii” e un obeictiv bun, nu e rau sa iti propui sa dau din nou viata unor creiere spalate si sa zgaltai cliseele de stanga intrate in uz, insa ma gandesc ca la obiectivul asta trebuie adaugate si ceva mai concret, mai aplicat.

          Mai in gluma, mai in serios, ma gandesc daca aceasta comunitate va atinge o masa critica de membri (urmaresc cu interes evolutia numarului de fani pe Facebook, Twitter) ca sa puna presiune pe un partidulet de talie mica, cum e PNT (care nu cred ca mai are un numar prea mare de membri cotizanti/activi) sa isi insuseasca ceva obiective politice autentice de dreapta.
          Ca, in conditiile legislative actuale si cu interesul marilor partide de a avea monopolul „scenei politice”, pare indepartata ideea unui nou partid.

          Reply
  5. Bleen

    Toate teoriile conspirației în care totul e metodic pus la punct de Băsescu seamănă cu teoriile conform cărora 9/11 ar fi fost un inside job.

    ”Nu sîntem neajutorați la mîna oricărui terorist islamist care te poate arunca în aer oricînd oriunde. Nu. De fapt, Guvernul american controlează tot. Oamenii sînt aruncați în aer calculat, numai cînd vor ai noștri. Nu există întîmplare și nesiguranță. Totul e sigur, controlat, stabilit. Să stăm liniștiți.”

    Reply
    1. Bleen

      Pe de altă parte, Ponta, Antonescu, liderii USL și consultanții lor sînt complet neajutorați în fața manipulărilor geniale ale Cotroceniului. În schimb, susținătorii lui Băsescu sînt protejați total împotriva unor asemenea declarații băsesciene.

      Ponta, Antonescu, liderii USL și consultanții lor nu se prind, nu-și dau seama, în timp ce simplii oameni de pe facebook sau de pe stradă își dau seama, se prind. Ei știu că e un teatru, în timp ce Ponta și Antonescu cred că e serios. Iar lumea vorbește în șoaptă pe Facebook și peste tot: ”E un teatru. E o manipulare măiastră. Sssst! Să nu ne audă fraierii!”

      Țin minte că și în vara lui 2012 a fost o strategie măiastră de care useliștii nu s-au prins.

      Reply
  6. liviuta

    Vaz ca exista si interpretari mai alambicate asupra celor intamplate

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/planul-lui-ponta-intra-n-faza-a-doua-decuplarea-lui-antonescu-de-pnl-1068520.html

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/romania-lui-cristoiu-1068611.html

    Personal nu prea cred ca e momeala etc, in general cand lansezi astfel de semnale stii ca te adresezi unui electorat mediu, care serveste lucrurile cum i se dau, nu unuia conspirationist-„elitist”, dar eram curios ce parere aveti despre aceste teorii.

    Reply
    1. Bleen

      ”Doar Crin se poate opune avîntului roş şi cît a putut el, fără să îşi piardă partidul şi şansele la preşedinţie (e totuşi om politic) a făcut-o. Are însă nevoie de ajutor şi, am citit pe fb dvs. că vă gîndiţi să îl ajutaţi. Ajutaţi-l, avem numai de cîştigat. În ciuda greşelilor, e un om onest, curat, unul ca el va fi un adevărat inconvenient pentru roşiatici. Va prinde mai mult curaj dacă are certitudinea unui sprijin, e foarte greu pentru el, toată mafia pesedistă l-a încălecat.”

      Reply
    2. Bleen

      Băsescu l-a ajutat pe Ponta ca să fie și mai puternic decît e. Cam asta spune Silviu Sergiu. Strategia lui Băsescu e să-l slăbească pe Crin și USL să aibă doi candidați la prezidențiale în turul II. De ce, nu se știe.

      Reply
  7. Unchiu Sam

    Deja cred ca nici nu mai conteaza Antonescu, Basescu, Predoiu.
    Mai important e ce urmeaza dupa 2014, post-Basescu.
    Poate ca ar fi mai bine ca ‘dreapta’ de azi sa piarda tot, fiindca doar asa Antonescu si Blaga dispar si se poate construi ceva pentru 2016 si 2019.

    Problema e ca nu vad pe nimeni credibil, care sa ia steagul din 2015, sa organizeze opozitia si sa reconstruiasca.

    Reply
  8. liviuta

    Totusi, un obiectiv, ceva constructiv, un proiect etc ar cam trebui sa ne propunem si noi pe aici, sa avem si un pic de actiune pozitiva, ca si sa ingrosam randurile celor care „au lehamite fata de clasa politica” sau sa ne adaugam craciunilor cu „USL=PDL=aceeasi mizerie” si cu „jos toti, sus niciunul” iar nu e vreo branza.

    Reply
  9. SimonaM

    Încep să nu mai văd diferențe între ei. Ai lor, ai noștri, ai tuturor, reanalizați, reconfirmați…
    Tot un drac.

    Reply
    1. Rosu

      Io mai trag. Asa o fi, ca unii „se baga” pentru o functiuta, pentru un statutlet mai ciocoiesc, etc.
      Dar decat asta plus politica sistematica si extinsa de stanga, mai bine sufar numa’ oportunismul astora.
      Atentia trebuie directionata spre capacitatea de a tine macar cateva din valorile de dreapta, selectati acei candidati si doar aceia. Cine are aplecari spre progresism cronic duca-se unde o vrea.
      Adica sunt de acord cu Ducu Hancu.

      Reply
        1. Rosu

          La noi in regiune in afara de Falca nu prea mai stiu pe multi. Astfel, judetul Timis a mai candidat Teodor Maries, dar nu a fost ales.
          Pe Falca l-am auzit la radio TM cum vorbea despre ce este de facut, mi s-a parut mai mult decat rezonabil, a vorbit despre loialitatea fata de valori ca fiind mai importanta decat cea fata de persoane, ca nu trebuie abandonate in mod oportunist si conjunctural valorile dreptei pentru un castig electoral incert si efemer, etc.
          Daca mai aud doi, trei din astia, speranta nu moare 🙂

          Reply
          1. SimonaM

            A enumerat valorile alea? A zis ceva despre proiectul de lege cu terenurile agricole? Dar despre descentralizare? Ceva privatizare la sănătate, învățământ?

            Că așa, la recitat sunt mulți buni. Și când e vorba de vreun proiect concret dau toți în stângisme jalnice.

            Reply
            1. liviuta

              Daca stam sa asteptam libertarienii si conservatorii absoluti vom astepta mult si bine; ideea e daca ne putem multumi si cu putintelu’, pentru inceput ar fi ceva si daca exista o diferenta fie si de 5% de mai rau si mai putin rau, intre unii si altii.

              Apoi, pana la privatizari etc, mi-e teama de astia de ne conduc acum ca au ridicat la un nivel teribil dispretul fata de noi populatie aducand toti penalii, toate loazele, amantele, folcloristele samd pe functii, tupeul cu care isi aduc neamurile pe functii, tupeul cu care spun ca ii doare in cot, mintitul in fata; exista niveluri(e?) si niveluri ale minciunii, furtului si dispretului, totusi cred ca macar pe terenul asta „dreapta” cred ca e mai putin toxica, sunt mai fraieri, nu stiu sa fie golani.
              Pe de alta parte, cred ca golanii PSD/PNL ne-ar proteja mai bine de gay-ismele si secularismele lumii moderne.
              Grea alegere.

            2. SimonaM

              Hai să-ți spun un secret. Puțin îmi pasă că pe funcțiile alea sunt amante folcloriste sau habarniști cu discurs de ”intelectual de dreapta”. M-am prins că frământarea alor noștri se referă fix la cine a intrat pe funcții. Mie-mi pasă mai puțin. Eu mă uit la politici.
              Disprețul față de mine, populație, îl văd la fel de tare și la ”ai noștri”, care-mi jignesc inteligența fluturând discursuri stângiste și populiste.

              Votați voi hoțul mai mic, mai timid sau cu mai multe clase. Eu nu mai pun ștampila decât pe ăia care promit chestiile pe care le vreau eu.

            3. liviuta

              Dadusem un raspuns mai lung, dar am avut probleme, fie cu reteaua, fie cu disqus, nu stiu, si s-a pierdut.
              Asa ca o sa fiu mai scurt de data asta si am sa schimb si continutul: foarte bine faci daca nu votezi, e bine ca ai un raspuns ferm la chestia asta.

            4. SimonaM

              Păcat că s-a pierdut.. Întotdeauna cel mai bun răspuns e primul, ăla care vine cu mult instinct în el 🙂

            5. Florina Neghină

              Dacă te uiţi la Europa vestică şi la SUA, la ce nivel de stîngism deşănţat s-a ajuns pînă şi acolo, s-ar putea să nu mai votezi niciodată.
              Şi pe de altă parte, vorba lui Liviuţă, Putin a ridicat sabia în apărarea creştinătăţii. Moment mai dificil, pe timp de pace, decît cel de acum, nu ştiu să mai fi fost în istoria modernă.

            6. SimonaM

              Da, sunt conștientă că există posibilitatea.

              Problema este că nu mai sunt convinsă de utilitatea alegerii căcatului mai mic față de abținerea totală. Am mai votat răul cel mai mic, și-a ieșit anapoda de fiecare dată.

            7. Florina Neghină

              Răul cel mai mic e o realitate în politică. Peste tot în lumea civilizată. Altfel, în aşteptarea omului providenţial, nu mai erau de foarte multă vreme capitalism, democraţie şi alte chestiuni din astea retrograde :). La noi e o problemă de dimensiune – sau de miros, cum preferi – a răului. Şi dacă ne uităm înapoi la toată perioada postdecembristă, răul cel mai mic e (cam) mare. Din cauză că vine, majoritar, din răul ăl mai mare, ăla de dinainte de decembrie ’89.
              În fine, eu, acum, ştiu precis un singur lucru. Dacă în turul II ajung Ponta şi Antonescu, sigur nu votez. Mai departe, rămîne să văd şi, dacă am de unde şi am ce, să şi aleg.

            8. SimonaM

              N-am zis providențial, că nu-s chiar atât de dusă cu sorcova. Dar acolo, la niște minime însușiri tot mai am pretenții.
              Iar când opțiunile sunt astea de le tot învârtim pe-aici, chiar nu cred că pot vota vreuna din variante.

            9. liviuta

              Dacă tot veni vorba de chestii scatofile, îmi aduc aminte că un coleg, simpatizant legionar (pe bune, a cunoscut toate căpeteniile lor mai importante care mai trăiau prin 1990, inclusiv pe Sima, dacă nu mă înșel, prin Spania), îmi explica în 2009 că el nu merge la vot, orice-aș zice (căutam să mișc oameni, eram terorizat de ipoteza Geoană președinte), pentru că treaba seamănă cu a fi pus să alegi între doi c…cați, unul mai tare și unul mai moale, iar el nu are chef să pună mâna pe niciunul, ca să nu se murdărească.
              Țin minte că i-am replicat ceva de genul că și dacă nu pune el mâna, după alegeri va mânca și el același c…cat împreună cu restul lumii, pentru că alegerea unuia dintre cei doi va fi servită după aceea tuturor, că au ales sau nu; așa că, măcar, îl alegi pe cel care iți stârnește greață mai mică.

              Pe de altă parte, nu mi se pare că a ieșit așa anapoda de fiecare dată, poate a fost anapoda în raport cu așteptările, dar eu cred că Ilici în 1996 (imaginează-ți opțiunea în problema NATO Serbia), Naste în 2004 (dictatură) sau Geoană în 2009 (Voicu Cosa Nostra) ar fi fost niște alternative absolut catastrofale.
              De bine de rău uite unde și cum ne situăm acum față de ce eram în 1996, 2004 sau am fi putut fi în 2010.

            10. SimonaM

              Am avut cu cine vota și în ’96 (la momentul cu pricina chiar aveam speranțe), în 2004 și în 2009.
              La ultimele alegeri am avut de ales între un securist împuțit și un nene pe care l-au manipulat ai lui ca să creeze simpatie și milă, un nene care se lăuda cu handicapul și ne cerea să-l alegem ca să-l facem fericit. Da, acel nene care-i considera inspiraționali pe Gâdea, Daniel Barbu și Nicușor Dan. Cu maxime regrete, dar trebuie să spun că asta nu e alegere.
              E bătaie de joc din partea ălora care fac listele de candidați.

              Și dacă tot voi mânca același căcat, măcar să știu că nu mi l-am pus singură în farfurie. Cu ce mă ajută că nenea care-i mai puțin grețos a câștigat, dacă va aplica aceleași politici ca și nene ăla grețos la maxim?!

              Iar a alege între Ponta (mitoman clar) și Antonescu (psihiatrii ar scrie volume despre bolile lui la cap) e așa o aventură psihologică..
              Uite, o spun. Dacă sunt obligată să votez, fac fix cum mi se cere. Îi votez. Pe toți. Unul nu iert. Pun ștampila pe toți, iar pe margine, lângă floricele, le zic și ceva din suflet.

            11. Florina Neghină

              Ce este cu adevărat înspăimîntător la Antonescu este balansul între iraţional şi raţional. Diferenţa între cum era, de exemplu, în vara lui 2012 şi cum este acum. Iar raţional mie, una, îmi pare mai periculos decît s-a manifestat în deplina desfăşurare a puterilor interimatului, în plină lovitură de stat.
              Ponta îşi bate joc continuu de el însuşi, în primul rînd, apoi de noi. Pentru că a avut toate, dar absolut toate circumstanţele favorabile pentru o carieră politică serioasă – la nivel socialist, evident – şi şi-a bătut şi continuă să-şi bată joc de toate oportunităţile.
              Iar SUA – am să tot repet asta – ce ar trebui să fie reperul lumii civilizate pentru noi este un dezastru, cu un socialist feroce la Casa Albă şi o degringoladă incredibilă a republicanilor, iar UE… UE e la fel, dar nici nu ştiu să fi fost mult mai bine cu ceva vreme în urmă. Asta şi pentru că întreba @rheia:disqus care ne-ar putea fi acum reperele.

            12. Yeba

              Aparența constantă nu e de raționalitate, inteligență, responsabilitate sau vreuna dintre ele, e de diferență în bine față de 2012. Îi este tamponată componenta isterică, zic eu că prin schimbarea dozei, și față de 2012 pare adus pe linia de plutire. Funcția o să-l dezechilibreze din nou. Eu nu am altă explicație. Aparența de raționalitate e șubredă (arată ca o sită), în declarațiile spontane este pe muchie.
              Sunt doi golani la vârste și cu probleme psihiatrice diferite.

            13. liviuta

              De acord, în general, cu singura chestie că doveditu-s-a în timp că există nu doar diferenţe de grad de greţoşenie între indivizii cu pricina, ci chiar şi de politici (am punctat câte ceva prin parantezele din comentariul anterior).

            14. SimonaM

              Fair enough, atunci am votat și eu.
              Dar acum diferențele ar fi că ce? Și care ar fi ăla mai puțin grețos?! Ponta, sau Antonescu? Mafii la capătul sforilor au ambele variante. Să-mi aleg mafia preferată, sau cum?

            15. liviuta

              Stai, că nu mă refeream la alegerea dintre Ponta şi Antonescu (brrrr), ci la turul 1, sper să găsesc pe acolo vreun răhăţel mai atrăgător şi uscat.

            16. liviuta

              Așa e, a devenit vizibil că Putin a sesizat o nișă, o „fereastră de oportunitate” pe temele astea conservatoare ]n disputa cu Vestul; a mirosit că o mare parte a populației europene e plictisită sau îngrețoșată de minciuna asta stângistă, de propaganda în disprețul bunului simț, e speriată de valurile astea de imigranți musulmani și estici infractori (afro-români) și atunci caută să se prezinte ca salvator al civilizației tradiționale; în lipsă de contraofertă, e posibil să devină tentant.
              Zisesem eu mai demult (când cu tema căsătoriilor gay în Franța) că s-ar putea, dacă ajungem să avem pe aici copii adoptați de cupluri gay și alte demențe moderniste, să devină Rusia o opțiune.
              Era o exagerare, evident, dar devine frustrantă lipsa de alternative.

            17. liviuta

              Cred că mergea mai bine indo-români decât afro-români.
              (Just kiddin’, it’s a joke, i’m not a racist)

  10. Florina Neghină

    Pentru mine ăsta e sfîrşitul. Unul mai urît decît mi-am închipuit vreodată. Dacă nu cumva e o scăpare de moment. Dar privind lucrurile în ansamblu, nu cred. Şi nici nu mi-am închipuit că PMP va fi făcut pentru a ajunge să-l voteze pe Antonescu. Pentru Băsescu premier, cum a declarat Lăzăroiu? No way!

    „Totodata, seful statului a mentionat ca, dintre Victor Ponta si Crin Antonescu, nu va ezita sa acorde votul celui de-al doilea.” – Revista 22

    Reply
  11. Calin

    cred ca presedintele vrea ca USL sa nu se rupa, sa aiba propriul ei candidat, fie Ponta fie Antonescu. In conditiile astea, poate, poate un candidat curatel al dreptei va avea sanse infime la presedintie. Iti dai seama ca daca candideaza si Ponta si Antonescu, ajung amindoi in turul II fara probleme.

    Reply
            1. Nea

              Da, soro, Zosima e bătrân, ba chiar trece dincolo şi miroase nasol, ăia ziceau că dacă era sfânt cu adevărat nu se întâmpla ruşinea asta. Alioşa e ok, dar prea tânăr ca să fie rău. În plus, Mîşkin e bogat, are valoare şi dujmanii lui ajung la puşcărie, mai ceva ca ai lui Băsescu.

            2. liviuta

              Aia cu mirosul nu ține, modelul pentru Zosima era un sfânt (Tihon din Zadonsk sau unul din stareții Optinei, Ambrozie cred), iar sfârșitul lui a avut ca model un alt sfânt rus (îmi scapă numele acum), care s-a rugat Domnului să nu-i fie cinstit trupul prin nestricăciune după moarte, ci să putrezească cât mai urât (exercițiu de smerenie).
              Dar pot înțelege că, estetic vorbind, nu strălucește ca Mâșkin.
              Aștept un semn că mi-ai citit replica (nu de alta, dar o scriu la spartul târgului).

            3. Nea

              Văd că ştii mai multe ca mine. Interesant mi se pare că D nu a ezitat să prezinte şi personaje atât de pure, deşi e neîntrecut specialist şi în haznale sufleteşti.

            4. liviuta

              Am insistat doar pentru Zosima, merita să fie apărat puțin.
              Nu cred că știu neapărat mai multe în materie de D, ce zisesem mai sus le cunosc doar pentru că intâmplător am fost creștin practicant ceva timp și am avut lecturi în domeniu, vrând nevrând afli astfel de informații.

    1. Rheia

      (O, mi-ai adus aminte de tinerețe, cînd stăteam la cămin și n-aveam televizor, iar telefoanele mobile nu se inventaseră, ce naiba era să facem toată ziua cînd n-aveam chef de cursuri, citeam întruna cărți ca proastele. La mine cu Idiotul a fost dragoste de două zile, nu m-am mișcat de pe scaun decît pînă la baie, eram fascinată, nici n-am băgat de seamă că scrumez în gaura de la rola de scotch.) Cine l-a jucat pe Ivan în Karamazovii americani, că nu era Yul Brynner?

      Reply
      1. gone fishing

        Nu, Yul Brynner era Dmitri Karamazov. Richard Basehart a jucat in rolui lui Ivan in Karamazovii americani (celebru dupa rolul din „La strada” lui Fellini).

        Reply
        1. Rheia

          Știam eu că nu! Dar la cum arăta Yul Brynner în tinerețe, putea să-i joace el pe toți, că nu mă supăram (fie, mai puțin Grușenka, deși cu artiștii de makeup americani nu știi niciodată la ce performanțe galactice te poți aștepta!)

          Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *