Descentralizare inseamna feudalizare?

Tot aud că prin descentralizarea lui Dragnea România se transformă în stat federal, feudal, în patruzeci de feude, de state mai mici, că se atentează la unitatea statului român, că baronii vor conduce româniile și alte asemenea.

Ce înseamnă descentralizarea lui Dragnea?

Pînă acum aveam agenții și direcții centrale și filialele acestora în județe. Agențiile centrale rămîn la locul lor, bine mersi, însă filialele acestora trec din subordinea agențiilor centrale în subordinea consiliilor județene. Agențiile centrale rămîn să se ocupe doar de chestiuni teoretice, strategii, programe, metodologii naționale, în timp ce fostele filiale județene, trecute în subordinea consiliilor județene, vor aplica respectivele strategii și programe, se vor ocupa de chestiuni practice și tot ce înseamnă legătura directă și concretă cu poporul. Fostele filiale trebuie să respecte în continuare strategiile și metodologiile naționale gîndite de agenția centrală, însă chestiunile practic-administrative se decid la nivel local. Filozofia rămîne la nivel central, patrimoniul, structura organizatorică, resursa umană și decizia trec la nivel local.

Și, în sfîrșit, Metrorex trece de la Ministerul Transporturilor la municipalitate.

Doar puterea executivă se descentralizează, prin trecerea unor atribuții, instituții și proprietăți de la administrația centrală la administrațiile locale. Pe scurt, deconcentratele trec de la guvern la consiliile județene.

Puterea legislativă rămîne la locul ei. Legile le adoptă în continuare Parlamentul, care nu renunță la atribuții în favoarea autorităților locale și nu împarte suveranitatea cu acestea. Parlamentul poate adopta sau nu legea descentralizării sau, dacă o adoptă acum, o poate modifica sau înlocui cu alta peste un an, cinci ani sau șapte ani. Constituția și legile, cele mai importante norme, sînt adoptate de Parlament și prin referendum, iar Parlamentul, la rîndul său, este ales prin vot universal, liber și direct. Dealtfel, și președinții de consilii județene, consilierii locali și primarii sînt aleși tot prin vot universal, liber și direct.

Finanțarea se va face de la bugetul de stat, prin bugetele locale, iar veniturile pe care aceste agenții și direcții le obțineau pînă acum (redevențe, taxe de timbru etc) merg de acum la bugetul local, nu la cel de stat.

Ni se spune că astfel, președinții de consilii vor avea puteri imense. Vă dați seama ce înseamnă asta? Prim ministrul renunță la o parte din puterea sa. Această parte a puterii sale se împarte la patruzeci, iar cei ce o primesc, au astfel puteri imense? Înseamnă că acum prim ministrul are puteri scandalos de extraordinar de enorme. Asta e bună de dat problemă la școală: prim ministrul renunță la 40% din puterea sa, pe care o cedează celor 40 de președinți de consiliii județene. Astfel, fiecare dintre aceștia primește cîte 100 de puncte putere fiecare. Să se afle ce putere avea prim ministrul înainte de a ceda o parte din ea președinților de consilii județene. Formulați propoziții cu următoarele expresii: extraordinar de gigantic, teribil de imens, nemaivăzut de enorm.  Dacă 100 e imens, 10 000 cum o fi?

Fie vorba între noi, că nu ne aud etatiștii, o bună parte din agențiile care trec de la administrația centrală la administrațiile locale ar trebui desființate iar toate proprietățile acestora vîndute. Nu văd pe nimeni să zică asta. Brusc, toată lumea și-a dat seama că agențiile alea funcționau genial de bine la nivel central și erau ale dracului de utile.

Din păcate, prin ”descentralizarea lui Dragnea” nu numai că nu se desființează aceste direcții, ba dimpotrivă, în județele în care agențiile centrale nu aveau filiale consiliile județene pot înființa astfel de direcții locale. Nu numai că se trec 759 de direcții și agenții de la guvern la consiliile județene, ba consiliile județene primesc dreptul să mai înființeze încă 427. Gen.

A, e o problemă că descentralizarea o fac useliștii în beneficiul baronilor PSD și PNL? PDL a fost la guvernare în perioada decembrie 2004 – aprilie 2007 și decembrie 2008 – mai 2012, cînd a avut și premierul și a fost principalul partid de guvernare. Nu a făcut nicio descentralizare sau regjonalizare. Nu știu dacă mai țineți minte, dar atunci au apărut informații despre o întîlnire de taină a liderilor PDL în care aceștia au decis să pună cruce regjonalizării și să bage în față UDMR-ul. Într-o apariție televizată, s-a referit chiar și Băsescu, voalat, la întîlnirea respectivă (a zis ceve de genul ”s-au întîlnit Gheroghe cu Ion”, că Flutur cu Oltean era prea pe față).

Dacă PDL privatiza Oltchim, CFR Marfă, Cuprumin și făcea descentralizarea, azi useliștii nu mai aveau de a ce se juca. Dacă PDL desființa o bună parte din agențiile alea inutile și vindea proprietățile acestora, nu mai avea Dragnea ce liste face cu agenții și clădiri care trec de la guvern la consiliile județene. ”N-am făcut descentralizare, n-am făcut privatizare, însă vrem ca țara să intre în conservare 37 de ani, pînă ne întoarcem noi la guvernare, și atunci promitem că o să facem”. Nu. Viața merge înainte și țara nu intră în conservare, în așteptarea revenireii pedeliștilor la putere, peste 55 de ani. Poate că descentralizarea lui Dragnea e catastrofală și poate că descentralizarea PDL-ului ar fi fost genială. Însă nu putem face comparație, fiindcă descentralizarea PDL-ului nu există și nu a existat. Poate că la o eventuală comparație, descentralizarea lui Dragnea s-ar face de rîs, ar fi proasta clasei și cea mai urîtă rățușcă dintre descentralizări. Însă e singura și nu avem cu ce o compara. Poate că descentralizarea PDL-ului ar fi fost genială și frumoasă, însă n-a apucat să existe și a murit în stadiul de spermatozoid irosit într-o întîlnire la vîrf pedelist.

Iată domeniile în care se face descentralizarea:

  • agricultură
  • cultură
  • turism
  • protecie socială
  • mediu
  • sănătate
  • tineret și sport
  • transporturi

De ce administrația centrală s-ar ocupa mai bine de aceste domenii, la nivel local, decît autoritățile locale? Ce știe guvernul mai bine în județul Brăila decît știu autoritățile locale? Iar în rest n-are rost să ne speriem, Parlamentul și Guvernul rămîn la București.

Ca să nu mai spun că sîntem într-o situație bizară în care ”stînga” susține descentralizarea iar ”dreapta” susține centralismul socialist.

PS. De ce nu a făcut PDL descentralizarea? Fiindcă în 2008-2012 mai mult de jumătate dintre președinții CJ erau de la PSD și PNL și guvernului PDL nu-i convenea ca jumătate din puterea la care renunță să se ducă la PSD și PNL. Acum PSD și PNL fac descentralizarea fiindcă aproape toți președinții CJ sînt de la PSD și PNL.

Facebook Comments

3 Comments Descentralizare inseamna feudalizare?

  1. Yeba

    Eu sunt descumpănită. La Prahova, baronul local Cozma e un pisc al lichelismului de pe cand era secretar UTC si mai cădea, beat, ca la tinerețe, pe numeroasele scări de marmură. El n-a muncit nici o zi din viața lui, că apoi s-a-nscris în FSN, să apere țara de teroriști etc. Nu-mi imaginez decât ce este mai rău.
    Să luăm cazul Slatina. Un directoraș de spital pus de minister știe că trebuie să fie pe bune cu alde Cozma de la Olt, totuși nu Cozma îl tine în funcție, mai aruncă ministerul un ochi, dacă-i duci șpaga potrivită.
    Pe când acum nimeni, nimeni, nimeni n-a suflat, au falsificat proba de sânge într-o veselie și s-a pus batista pe țambal imediat. Si nu mai ai la cine sa te plângi. Cozma, făptuitorul însuși, ți-e instanță.
    Așa o să fie cu toate.
    Cozma și directorii de școli! Bine, că ștergea cu ei pe jos oricum din cele mai vechi timpuri, dar acum dispare șansa celor 1% de a ridica glasul. Cozma și cultura… ce-or să facă ăia capabilii, or să se mute la un baron cu viziune post-feudală?
    Soluția, într-o țară atât de coruptă – care-și merită soarta, dacă o luăm global și nu ne înduioșează cazurile individuale, nu era descentralizarea, ci privatizarea.

    Reply
    1. Bleen

      Exact. Dar cine să o facă? Că PDL n-a vrut nici măcar descentralizare, darămite privatizare.

      Prin descentralizare măcar primesc o șansă ardelenii.

      Reply
  2. geefo

    Guvernul si agentiile sale ar trebui sa dispara din toate domeniile listate, mai putin din cel al „protectiei sociale”.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *