Author Archives → Dan Uncu

De ce are dreptate premierul Poloniei

Pentru ca, da (!), cenzura brutala si cvasitotala din social media, indreptata impotriva celor care sunt acuzati de rasism, de intoleranta, de medievalism intunecat, de conservatorism, pentru ca nu se inregimenteaza naratiunii stangii este cat se poate de reala! 

Si, este imposibil de justificat moral si juridic in forma democratica!  

Acest nou tip de cenzura este similar –  nu identic, evident, din motive tehnologice si strategice – cu cenzura practicata la fel de brutal si de abrupt de regimurile toalitare, comuniste, national-socialiste, bolsevice. 

Comparatia facuta de catre premierul Poloniei, intr-o recenta postare in social media, dintre cenzura practicata de marile corporatii care gestioneaza platforme de social media si fostii cenzori si centrale de cenzura comuniste, este nu numai tulburator de relevanta dar si infiorator de corecta. Nicidecum, daca analizam in afara metrului ideologiei noii stangi, o atare comparatie nu poate fi inepta si insolenta. Din contra. Ea este atinsa de bun simt si de precizie analitica.

Acest nou tip de cenzura aplicat noilor realitati massmedia si multimedia este cel mai vizibil.  Si, de aceea, este si cel mai prezent in dezbatarea publica, din cauza impactului planetar al retelelor de socializare cum ar fi, printre altele, Facebook, Twitter, Instagram sau Youtube. Dar, cenzura on line nu este nici singulara, nici izolata si nici contingentata intr-o zona virtuala, irelevanta pentru viata cetatii si, de aceea, varevasazica, nepericulosa pentru libertatea oamenilor, asa cum incearca sa ne convinga sacerdotii corectitudinii politice. 

Dincolo de ceea ce se intampla in social media, cenzura atotnivelatoare reformeaza programatic progresist curriculae prescolare, scolare si universitare, aduce la tacere vocile nealiniate  din varii domenii de activitate umana, distruge vieti si cariere stabilind cine are voie si cine nu are voie sa ocupe functii si posturi importante – atat in sectorul de stat cat si in cel privat ! -, in functie de apatenta pentru discursul si actiunea neomarxiste, reformuleaza valori, principii si criterii in metru ideologic, elimina din biblioteci, arhive, concursuri nationale si internationale, festivaluri, simpozioane, normative de performanta, forumuri economice, opere de arta, adica din orice tip de institutionalizare a expresiei umane, toate derapajele si pe toti neconformii. Orice presupusa alteritate devine imediat suspecta, este pusa sub semnul intrebarii, constituie motiv de masturbare culturala si intelecutala ideologizante si prilej de acerba critica neoproletara. Cel putin.

Ceea ce este halucinant, este faptul ca Noua Cenzura nu mai este impusa doar de catre state arestate de cine stie ce catmarila cleptocrata, abuziva, militarista, nu mai este ranforsata doar de regimuri totalitare, ilegitime si brutale, ci acum este promovata ca fiind produsul dezvoltarii naturale, istorice, a spiritului uman si a societatii, ca si cum intreaga punere in scena ar intrupa un minunat, benefic, real si legitim panaceu de extractie civica, de sorginte populara, constitutionala, nonideologica. Un panaceu, care in numele – culmea ipocriziei – libertatii si al unei pretinse societati deschise, constrange, cenzureaza, altereaza, incarcereaza, anihileaza. Tocmai din perspectiva ei fals-legitimizanta, toxica naratiune progresista suprima brutal dezbatarea si libertatea de expresie si sfideaza legea. 

Nu este nimic nici natural si nici nonideologic aici. Intreaga operatiune de modificare a realitatii a demarat in anii ´20 ai secolului trecut, odata cu infiintarea grupului de intelectuali bolsevici, internationalisti, cunoscut sub numele de Scoala de la Frankfurt si a continuat constant dupa 1933, in mediul academic, universitar, american si vest european – acolo unde se formau si se formeaza elitele unei natiuni – pana in distopica relitate a zilelor noastre. Nu insist. Am scris cateva analize in acest sens, de-a lungul timpului.

In acest context kafkian, pe care l-am descris, context in care toate aspectele vietii umane incep sa fie acaparate de cenzura si de exigentele ideologiei Noii Stangi, cei care afirma ca atari comparatii cu comunismul, precum cea facuta de seful Cabinetului de la Varsovia, ar fi inepte si insolente imi este tema ca ei sunt, de fapt, inepti si insolenti! 

Insolenta si ineptia gigantilor social-media americani

Cenzura pe platformele social media de tip “integratoare” sau “forum” – asa cum sunt definite de legislatia americana, printre altele, este ilegala si, evident, imorala! Si, insolenta si inepta!

“Forumurile” – adica Facebook, Twitter, Instagram, Youtube, etc. sunt definite de legislatia SUA ca fiind doar niste depozitare si promotoare automate ale postarilor utilizatorilor afiliati platformelor, fara ca acestea sa aibe dreptul sa intervina in vreun fel asupra postarilor (!), cu exceptia cazurilor in care aceste postari incalca legile tarii!

Atat!

In cazul platformelor “editoriale”, insa, este permisa existenta unor politici editoriale distincte, care le confera dreptul editorilor – tot conform legii – sa poata interveni asupra continutului si sa isi asume responsabilitatea pentru respectivul continut. 

Printre regulile de baza care guverneaza in SUA, spre exemplu, functionarea acestor “forumuri”, sunt si cele stabilite de articolul 230 litera c) din Legea privind decența in domeniul comunicarii (articolul 230 litera (c)). 47 U.S.C. 230 (c)).

Politica Statelor Unite in speta este clara: protectia acordata acestor “forumuri” nu se extinde dincolo de textul și scopul legiuitorului de a oferi protectie celor care pretind sa ofere utilizatorilor un forum (!) pentru exprimare libera si deschisa, dar in realitate care au putere totala asupra unui mijloc vital si extrem de puternic de comunicare si care se pot angaja, astfel, in actiuni inselatoare sau pretextuale care inabusa dezbaterile libere și deschise prin cenzurarea anumitor puncte de vedere.

Aceste “forumuri” incalca, practic, legislatia in vigoare americana atunci cand cenzureaza!

Generic, se denatureaza, astfel, logica libertatilor constitutionale in sine, peste tot în lume, (vorbim de state democratice, evident), prin impunerea unor politici editoriale discretionare – impunere interzisa, insa, prin lege in cazul “forumurilor”! Avem de a face in speta cu operatori privati, desigur, care se subtituie, insa, total cadrului statal si promoveaza cenzura, in ciuda legislatiei care, repet, … interzice acest lucru!

Nu numai ca se substituie si se sfideaza statul american, dar ii si denatureaza si submineaza complet autoritatea. La fel si in Europa. De fapt Uniunea Europeana deja lucreaza din cate stiu la un pachet legislativ similar celui polonez, care sa oblige forumurile social media sa nu mai cenzureze continutul postarilor, decat in concordanta cu legislatia tarilor in care opereaza.

E mult mai grav decat in comunism, asadar, caci aceasta mizerie a cenzurii implementate de platformele de social media – care sunt, repet, “forumuri”, nicidecum “platforme editoriale”! -, vine impachetata si mascata cu fundite roz si discursuri despre libertate si iubire si normalitate, cand de fapt ea este ilegala, imorala, profund stangista, concentrationara, extrem de toxica si submineaza fundamentele democratice si constitutionale ale statelor unde opereaza!

foto: replicaonline.ro

Descoaserea UE

Germania spune NU unui efort financiar comun de lupta impotriva crizei economice declansate de pandemie

Divergentele profunde din cadrul Uniunii Europene împiedică eforturile de a combate criza economică care se instaurează in Europa din cauza pandemiei cu coronavirus.

Săptămâna trecută, după cum se stie, liderii Uniuni Europene au avut două încercări de a ajunge la un Acord referitor la o strategie coordonată la nivel unional, menita sa sprijine financiar statele membre cele mai afectate de pandemie, precum Italia și Spania. Miniștrii de finanțe din țările care folosesc moneda euro s-au întâlnit marțea trecuta, dupa care a urmat joi o teleconferinta a tuturor celor 27 de lideri ai UE.

Ambele au eșuat în a ajunge la un numitor comun!

Conferința video de joi a durat șase ore și s-a încheiat cu o declarație comună jenantă și inutilă, care a plasat pe mai departe întreaga povară financiară aferentă momentului pe umerii fiecărei țări membre. Doar insistențele Franței și Spaniei au făcut în extremis ca situația să nu rămână definitv blocată. Un blocaj susținut de Germania și ranforsat de Olanda și Austria. Liderii UE au convenit finalmente să revină cu o propunere de plan comun în următoarele 14 zile, termen care a început să se scurgă, începand de joia trecută.

Țările UE au angajat sume enorme de bani în ultimele zile în sprijinirea afacerilor și a pieței muncii, deși recesiunea profundă pare acum inevitabilă, iar limitele UE privind deficitele bugetare au fost relaxate pentru a le permite statelor membre să împrumute mai mult. De asemenea, Banca Centrală Europeană a pompat sute de miliarde de euro (750 de miliare de euro !) pe piețe pentru a preveni șocul care deja tinde să declanșeze o nouă criză financiară de proporții.

Însă, în ședința de joi, nouă dintre cele nouasprezece țări din zona euro, inclusiv Italia și Franța, au dorit ca blocul comunitar să ia masuri mai robuste. Acestea au solicitat ca Uniunea Europeană să emită eurobond-uri („coronabonds” -s.n.), pentru a crea un fond-tampon accesibil pe termen lung pentru toate statele membre, pentru a ajuta la plata măsurilor de combatere a pagubelor provocate de pandemie.

„Argumentul pentru crearea unui astfel de instrument comun este puternic, întrucât cu toții ne confruntăm cu un șoc extern simetric, pentru care nicio țară europeană nu poartă vreo responsabilitate, dar ale cărui consecințe negative sunt suportate de noi toți”, au subliniat liderii celor nouă țări, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, într-o scrisoare adresată celor 27, concluzionând : „Suntem responsabili colectiv pentru un răspuns european eficient și unit”.

Cancelarul german Angela Merkel, susținut de liderii din Austria și Olanda, a declarat că Germania NU este de acord. Aceștia se opun de ceva vreme ideii emiterii de eurobonduri de teamă că această ar însemna în mod efectiv că plătitorii de taxe din țările lor, contribuabilii lor să subscrie cheltuieli de către statele membre mai sărace. „Am lămurit din partea germană acest lucru, dar și alții au procedat la fel. Deci, această (emiterea de eurobonduri -s.n.) nu este opinia tuturor statelor membre”, a declarat Merkel vinerea trecută, cu referire la apelul pentru emiterea de coronabonduri.

Unii economiști spun că există argumente clare pentru ca Uniunea Europeană să facă pasul fără precedent în emiterea propriei emisiuni de bonduri comune, având în vedere natura extraordinară a șocului actual. Toate țările UE vor atinge deficite bugetare uriașe în acest an, ca urmare a luptei împotriva împotriva pandemiei și a consecințelor acesteia, iar țări precum Italia și Spania – cu economii mai slabe decât Germania – vor trebui să poată împrumuta cu rate de dobândă rezonabile.

Angela Merkel, insa, și alți lideri europeni spun că UE ar trebui să puna la bataie cele 410 miliarde de euro rămase în Mecanismul European de Stabilitate (MES), un fond de salvare creat pentru a ajuta țările în timpul crizei datoriilor UE în urmă cu opt ani. Aceasta sugestie a înfuriat țările din sudul Europei care asociază MES cu condițiile dure de austeritate atașate împrumuturilor sale de salvare acordate Greciei, Ciprului, Portugaliei și Irlandei… „Cum putem crede că instrumentele dezvoltate în trecut, care au fost construite pentru a interveni în cazul șocurilor… asimetrice (!) în ceea ce privește tensiunile financiare ale țărilor individuale, sunt adecvate acestui șoc… simetric (!), cu un impact atât de devastator?”, a declarat pentru CNN o sursă din guvernului italian.

Dezamăgirea Italiei a avut un ecou în poziția premierul spaniol Pedro Sanchez care a cerut Uniunii un „angajament financiar clar și convingător pentru a depăși criza”, inclusiv „propuneri concrete de finanțare pe termen mediu și lung”, potrivit unui comunicat emis de biroul său.

„În condiții normale, o întârziere de două săptămâni în stabilirea unui asemenea acord nu ar fi mare lucru”, scria Holger Schmieding, economist-șef la Berenberg Bank, cu sediul la Londra, într-o notă de informare. „Dar în actuala criză … dacă europenii se ajută sau nu reciproc în această situație de urgență acută, se pot formă percepțiile populare despre ceea ce reprezintă Europa – și asta pentru o perioadă lungă de timp”.

Amintesc, în încheiere, faptul că răspunsul la pandemia coronavirusului a fost fără precedent. Angajamentele guvernelor și băncilor centrale până în prezent sunt apropiate de 7 trilioane (7000 de miliarde) de dolari, potrivit unei analize realizate de CNN Business. Totalul include cheltuielile guvernamentale, garanțiile de împrumut și reducerile de impozite, precum și tipărirea banilor de către băncile centrale pentru a cumpăra active precum obligațiuni și fonduri bursiere.

Traducere, adaptare și comentarii de Dan Uncu, după „The EU can’t agree on how to help Italy and Spain pay for coronavirus relief”/ Mark Thompson/ CNN Business/ Updated 18:16 GMT (02:16 HKT)/ March 27, 2020, articol la care au contribuit în formă originală Chris Liakos, James Frater, Vasco Cotovio, Sharon Braithwaite, Valentina di Donato și Laura Perez Maestro.

Apararea libertatii in vremea tiraniilor deghizate

Vorbim despre doua tipuri de tiranie: tirania majoritatii democratice si tirania minoritatii corporatiste. Prima poate impulsiona spiritul colectivist, egalitarist, nivelator societal. A doua, spiritul oligarhic, discretionar, monopolist. Ambele ajung sa sfideze libertatea individuala, piata libera, competitia libera. Ambele sadesc germenii autoritarismului.

Formula remediului clasic, de tip liberal, este cea a apararii constitutionale a drepturilor individuale ale cetateanului, a garantarii libertatii presei, a implementarii eficace a principiilor administrative al subisidiariatii si al descentralizarii. Ea se dovedeste, insa, insuficienta in acest moment istoric in care capitalul multinational monopolist coabiteaza exuberant si fara nici o mustrare de constiinta, cu autocratii comuniste, islamiste sau personale, de extractie kagebista. Iar establishmentul Noii Stangi, ce se revendica de la logica democratica pentru a institui, de fapt, la nivel european o birocratie cu reflexe autocrate, transforma realiatea unionala intr-o tragica poveste socialista, care coabiteaza copios si profitabil cu exact aceleasi autocratii amintite mai sus.

Avem, asadar, nevoie ca de aer de un alt tip de remediu la aceasta realitate, devenita de-a dreptul distopica. Un remediu de sorginte conservatoare, plasat pe o logica a pietei libere cu un rol al statului extrem de restrans, care sa nu submineze cresterea si progresul, ceea ce presupune ca factorul politic sa ramana neutru, asumandu-si doar rolul de arbitru, fata de spatiul economic. Introducerea in Constitutie, printre altele, a unor prevederi care sa potenteze piata libera, sa limiteze capacitatea statului de a politiza spatiul economic si, atentie (!), drepturile individuale, cetatenesti, devine imperios necesara.

Iata cateva idei, pe care le consider viabile:

1. Inainte ca Statul sa se poata imprumuta pentru a finanta un deficit bugetar anual, sa fie necesar un vot 3/4 din totalul membrilor Parlamentului;

2. Pentru ca BNR are ca functie primordiala mentinerea stabilitatii monedei nationale si a unui nivel stabil al preturilor, atunci, in cazul in care se inregistreaza o fluctuatie anuala de peste 5%, doi ani la rand, guvernatorul BNR si echipa sa fie obligati sa isi depuna demisia;

3. Dreptul oamenilor de a vinde sau cumpara in virtutea legii partilor, bunuri si servicii legale sa nu poata fi incalcat in vreun fel de autoritatile statului;

4. Statul sa nu poata ridica taxele si impozitele asupra veniturilor cetateanului si ale firmelor peste un procent fix, stabilit prin Constitutia Romaniei;

5. Statul sa fie legal obligat ca un procent anual minim din veniturile bugetare, stabilit prin Constitutie, sa il directioneze spre proiecte productive, creatoare de profit.

Doar in slujba cetateanului

Guvernul și Parlamentul sunt reprezentarea constituțională a noastră în jocul de putere al democratiei.

De aceea, devine din ce în ce mai ciudat și, vai, mai nedemocratic să înțelegem și să acceptăm (?) rolul și locul Guvernului și ale Parlamentului desprinse de… NOI.
Noi guvernam, de fapt. Noi legiferam. Noi, prin intermediul celor două instituții și în registrul mandatului neimperativ dat aleșilor, care la randu-le deleagă acest mandat Executivului.

Dar, cu cât mai mult se vrea fluidizarea și relativizarea logicii constituționale a neimperativitatii mandatului acordat puterii politice – până la sfidarea totala a acestui mandat… – , cu atât mai mult legătura dintre politic și cetățean se erodează, frizand starea de conflict. Deschis, în cazuri extreme.

Exista în dinamica subtilă a acestei legături, o etică permanenta a binelui comun, la care alegătorul se așteaptă a fi prezenta. O etică amorsata subconștient sau conștient de valori precum respectul legii, neacceptarea compromisului moral indezirabil – da, exista o morală politică!, exersarea respectului politicului față de cetățean – grija și responsabilitatea politicului față de banii ajunși în buget prin taxe și impozite, aplecarea cu robustețe a politicului asupra siguranței cetateanului, crearea cadrului general fiscal, legal și aspirational, necesar individului pentru a produce bunastare pentru sine, familie și, pe cale de consecință, pentru comunitate și pentru întreaga natiune. Enumerația nu este, desigur, exhaustiva.

Din nefericire, însă, mecanica democrației autohtone nu a funcționat niciodată în acest mod. Indiferent de arogantele gaunoase ale pretențiilor doctrinare emise de cei alesi, politicul a legiferat și guvernat mai ales în favoarea sa, desprins sfidător de obligația moral-politica și constituțională de a se exprima cu precădere, dacă nu cumva în exclusivitate (!), în favoarea NOASTRĂ.

Diferența dintre Stânga de varii spețe și Dreapta închipuita a fost minoră.

În aceeași oală în care fierbe mai vârtos or mai molcom ideea comodă a neimperativitatii mandatului acordat politicului prin vot – un concept constituțional necesar, dar abuzat până la demantelare de către politicieni – se pregătește și ni se servește continuu zeama lesioasa a democraturii românești .

O democratura, în care firescul este ca politicul să acționeze în folos propriu, în primul rând și abia mai apoi – în ponderi diferite, da, în funcție de pretențiile doctrinare… – în folosul cetățeanului ! Adică , al NOSTRU.

Nu ne-am bucurat în acești 30 de ani de o guvernare, în sens generic, care să se pună în slujba cetateanului întru binele public, ci am avut parte de guvernări puse în slujbă proprie și care doar s-au folosit de cetățean.

Cred cu tărie, că viitorul benefic al acestei țări se poate clădi numai și numai cu politicieni care să înțeleagă profund că se bucură de privilegiile mandatului primit, doar în limitele în care acesta este pus în slujba cetățeanului.

USR- centru dreapta modern???

USR se dorește a fi de „centru-dreapta modernă”, în urma referendumului intern care asta a stabilit, cu o majoritate zdrobitoare.

Dincolo de sentimentul autentic și robust de stupefacție pe care îl exersez în raport cu un partid care invariabil promovează politici și poziționări de stânga progresista, trebuie sa constat planul de abrupt clivaj între discursul și acțiunile publice ale USR și, iată, orientarea activului de bază al partidului.

De aici, din această despărțire a apelor, fără doar și poate se pot trage mai multe concluzii de-a dreptul stupefiante, fără pretenții exhaustive…

1. Liderii USR și nu numai exersează convingeri progresist-neomarxiste și au impus un Program de centru-stânga al partidului, în condițiile în care membrii de partid au vederi, iată, de centru-dreapta. Într-o asemenea eventualitate, întreaga conducere ar trebui să demisioneze, pentru grave derapaje doctrinare și nesocotirea atât amar de vreme a voinței membrilor de partid, care, sunt oameni de… Dreapta, nicidecum de centru-stânga;

2. Confuzia doctrinară este imensă, atât la nivel de vârf cât și la bază, capacitatea de a face conexiuni logice între doctrină și politici publice, poziționări programatice și soluții de guvernare, fiind inexistentă. Un asemenea partid nu este, în această eventualitate, decât o adunătură de indivizi incapabili să dea coerență actului politic și celui de guvernare;

3. Liderii au realizat că în România, discursul de stânga, indiferent de nuanța de stânga despre care vorbim, devine caduc, nefrecventabil, inaccesibil. Mai ales că și establishmentul neomarxist bruxellez dă semne indubitabile de erodare și deconstructiei. Aș vrea să fie așa… ;

4. USR tânjește după bazinul electoral al PNL, neomarxist progresistii autohtoni, nefiind un grup electoral dezvoltabil în România, țară eminamente creștină, șansele de creștere pe acest palier neostângist fiind extrem de mici. Deci, o repoziționare rapidă devine brusc oportună chiar dacă este, evident, ipocrita și oportunista;

5. “Salvatorii” speră să își asume o formă de macronism răsuflat, o combinație de social-liberalism francez și socialism democratic american “a la Bernie Sanders”, în speranța că electoratul se va lăsa păcălit de asemenea afinități occidentale, fără să sesizeze mirosul pestilential al colectivismului stangist. Mare greșeală! ;

6. USR se va redefini autentic, în cel mai bun caz, și va adera efectiv la ideile Dreptei europene, inspectate de David Hume, Roger Scruton, Edmund Burke și Russell Kirk, printre alții. În acest extrem de improbabil caz, USR ar avea șanse reale să ocupe Dreapta eșichierului, cu electoratul PNL la butoniera. Este o eventualitate perfect iluzorie, însă, în condițiile parcursului și exprimării leadershipului partidului domnului/tovarășului Barna;

7. Un referendum nefericit, așadar, care trimite USR într-o zonă de incoerenta și nebuloasa doctrinară, pe de o parte, care se răsfrânge nefast asupra credibilității sale, pe de altă parte;

8. Opoziția promisă față de PNL, de pe poziția unui, vezi Doamne, partid modern (???) de centru-dreapta, va produce efecte extrem de nefaste în posibilele astfel ecuații ale alianțelor ad-hoc din Parlament, cu „partide de troc” precum cele ale domnilor/tovarăși Ponta și Tăriceanu. Din aceste ecuații va avea de câștigat doar PSD, finalmente.

Baietii albi nu trebuie sa invete carte

Este aproape nemaiauzit faptul că o universitate ar putea spune vreodată NU unei donații financiare extrem de generoase, mai ales atunci când aceasta își propune să ajute copii defavorizați economic să meargă la facultate.

Cu toate acestea, Dulwich College și Winchester College, două universități private din Regatul Unit, au refuzat recent o astfel de donație uriasă. Ambele au refuzat mai mult de 1 milion de lire sterline (!), donatie dedicată băieților albi săraci, refuz motivat de îngrijorarea conducerii celor două institutii că donația ar putea să încalce prevederile din Legea britanică privind egalitatea, lege adoptată în 2010.

Generosul donator este profesorul, în vârstă de 96 de ani, Sir Bryan Thwaites, care a urmat ambele școli aminitite în virtutea unor burse și, apoi, a predat la Winchester mai mult de zece ani. Sir Thwaites a conștientizat din propria experiență că o educație bună reprezintă cel mai bun mijloc de a sustine copiii din medii defavorizate și de a le oferi o mobilitate economică ascendentă.

Donatorul a vrut să-i ajute pe băieții albi săraci, în special, pentru că acestia se află într-un procent disproporționat de mare în zona cea mai de jos a sistemului de învățământ din Marea Britanie.

Chiar și Comisia pentru Egalitate și Drepturile Omului din Marea Britanie (EHRC – Equality and Human Rights Commission) a recunoscut în anul 2014 că a te naste bărbat alb în Marea Britanie nu conferă niciun privilegiu, deoarece „elevii albi din medii sărace, în special băieții, au suferit cel mai rău la debutul vieții si continuă să decadă mai departe în siajul oricărui alt grup etnic din mediul școlar. Ca atare, șansele lor de a avea o carieră de succes și prosperă scad pe masură”.

Un raport recent al Rețelei Naționale pentru Oportunități în Educație (National Education Opportunity Network) ilustrează că experiența devastatoare a băieților albi din gospodăriile cu venituri mici nu s-a îmbunătățit la nivelul anului 2019.Dintre toate grupurile rasiale provenind din medii economice similare, băieții albi britanici săraci sunt cei mai neperformanți din școlile britanice (…).

Purtătorii de cuvânt ai celor două Colegii au făcut referire în motivarea gestului de respingere a donatiei la Legea privind egalitatea din 2010, o lege care asigură „protectia legală a persoanelor împotriva discriminării la locul de muncă și în societate în sens larg”, ca bază legală pentru respingerea donației profesorului Thwaites. Cu toate acestea, unul dintre autorii originali ai Legii, care este și fost președinte al Comisiei pentru Egalitate și Drepturile Omului, Trevor Phillips, a criticat vehement atât Dulwich College, cât și Winchester College pentru modul în care au interpretat legea.

Acesta a subliniat faptul că avocații ambelor școli au interpretat legea „ca și cum ar fi fost construită doar pentru a favoriza oamenii de culoare. Nu este așa; aceasta lege a fost concepută pentru a asigura egalitatea” (pur si simplu -s.n). Phillips a mai spus că, „în situațiile în care grupul rasial care este dezavantajat este alb, nu ar trebui să existe niciun obstacol în a face pentru acest grup exact ceea ce am face pentru așa-numitele grupuri etnice negre și minoritare „.

Cu toate acestea, în societatea actuală din ce în ce mai corectă din punct de vedere politic, realitatea este cea operată de elitele liberale.

Elitele liberale insistă asupra fatului că apreciază diversitatea și egalitatea mai mult decât orice. În realitate, însă, acestea afrimă că minoritățile ar fi doar acele grupuri de persoane considerate a fi perpetuu asuprite și care necesită asistență socială de sus în jos pentru a obține „egalitatea percepută”. „Diversitatea” și „Egalitatea” au devenit, astfel, cuvinte de cod liberal doar pentru asistența acelor minorități, victimizate a priori (…).

Sir Thwaites este însă încrezător. Generosul profesor caută o universitate publică de primă clasă, care ar fi „cât se poate de bucuroasă să accepte” donația sa pentru a ajuta copiii albi săraci (…)”.

Traducere selectivă și adaptare – Dan Uncu

Articolul original:

Schools Turn Down Scholarship Donation For Poor White Boys

 

 

Trece sau nu trece?

Daca astazi, joi, 10 Octombrie 2019, motiunea de cenzura nu trece, analizele ulterioare esecului parca prevad ca vor scoate la iveala niscaiva cardasii imunde si insertii anxioase pe motiv de erodare la o scurta guvernare sinucigasa, intre unii penelisti si unii neomarxisti, pe de o parte si comunistoizii puscariabili din PSD, pe de alta.

Tind sa cred ca gruparea ProRomania va ramane, insa, ferma pe pozitiile anti-Dancila si, da !, prevad ca va vota in favoarea motiunii. La fel si ALDE. De ce? Pentru ca ambii lideri au ambitii si frustrari personale pe relatia cu Viorica din capu’ partidului muribund aflat, inca, la butoane. Ambii lideri de partidulete mana in lupta cai verzi pe peretii prabusiti ai guvernarii PSD, despre o viitoare preluare agresiva a partidului dragniot sau/si despre niscaiva beneficii guvernamentale sinecuriste. De aceea, ambii vor contribui fara ezitari la matrasirea analfabetei din fruntea guvernului, cu tot cu ministrii ei. Dar, contributia are cu totul alte motive decat cele ale PNL-USR/PLUS …

Daca asa vor sta lucrurile, atunci Opozitia liberala si neostangista anti-PSD se va vedea inca o data in postura de clown trist si incapabil al politicii romanesti – cu efectele electorale de rigoare, iar Opozitia anti-Dancila va produce si mai multa confuzie in mintea multor rataciti cu drept de vot, pozand grotesc in reala luptatoare impotriva actualei guvernari – cu efecte electorale la fel de importante in dinamica votului proPSD.

De partea cealalta, Dancila isi va consolida, spre disperarea si deliciul de varii voluptati al unora si al altora, pozitia in partid si in fruntea Executivului.

Daca motiunea va trece, insa, atunci fie se vor putea aduce in discutie alegerile anticipate, spre bucuria infantila a unui guvern sinucigas politic PNL-USR/PLUS – ALDE- ProRomania – UDMR care sa isi asigure o majoritate parlamentara fragila si nelucrativa, fie PSD, ALDE, ProRomania si UDMR vor forma un nou guvern, eliberate de „factorul Dancila” (care este posibil sa piarda in atari conditii si conducerea propriului partid!), pe baza unei majoritati parlamentare astfel reconstituite.

Acesta cred ca va fi scenariul cel mai plauzibil, in acest caz. Deja, cum bine stim, domnul Ponta a declarat ca le va propune colegilor (!) de la PSD o formula de guvernare reciproc avantajoasa, desigur, dupa aruncarea peste bord a premierului.

Ramanem pe receptie!

Ce propovaduieste Noua Stanga?

Ce propovaduieste Noua Stanga, de fapt, contempland extatic si cautionant intreaga istorie genocidara a diferitelor forme de marxism, de la bolsevism la comunism?

Noua Stanga neomarxista, corecta politic, neoproletcultista, militant ecologista, deconstructivist identitara european si occidental si sustinatoare ferventa a fluiditatii sexuale si a perversitatii polimorfe, propovaduieste, astfel, faptul ca Germania nazista – adica, sora de sange intru stangism national-socialist a marxistilor de varii spete, este singura care merita sa fie adusa recurent in fata Justitiei Istoriei pentru genocidul din Cel de Al Doilea Razboi Mondial. Singura!

Caci, vai, cei 100.000.000 de morti din comunistele China, Rusia, Cambodgia, Cuba, tari din Europa Centrala si de Est nu se pun, ca si cum toate ar avea certificat cosmic de imunitate istorica, vorba lui Olavo de Carvalho!

De aceea probabil, in spatiul public, am ajuns sa vedem cu de sute de ori mai multe discursuri si politici publice de stanga asezonate publicitar de tricouri, bannere, graffiti, meme, poze cu fata lui Che Guevara, Marx sau Stalin si cu efigii ale URSS si ale Chinei comuniste decat similare cu chipul lui Iisus sau Maica Tereza. Nu mai vorbim despre Ronald Reagan, von Mises sau Milton Friedman…

Deh…

Doi ani, sase luni, saisprezece zile si nouasprezece ore. Ajunge!

A fost nevoie doar de doi ani si jumatate de atac furibund al trinomului PSD-ALDE-UDMR la adresa Justitiei si a sigurantei cetateanului, avand ca beneficiari infractorii si puscariabilii politici, pentru ca nouasprezece ore de imbecilism operativ si criminal sa produca o tragedie de proportii epice. Atat. In numai doi ani si jumatate, realitatea susanelei, a bisnitei politice, a cumetriilor, a parvenitilor, a pitipoancelor, a idiotilor, a analfabetilor, a rinocerilor, a pupincuristilor, a plagiatorilor, a incompetentilor absoluti, a politrucilor slinosi, pe scurt, realitatea socio-politica si profesional-morala implementata la nivel de stat de actuala gasca aflata la putere a reusit sa ne ofere, intru tragica noastra revolta, carnagiul de la Caracal.

Anihilarea Romaniei ca stat nu s-a facut si nu se face prin atacuri cibernetice sau armate, nici prin masinatiuni economice malefice intrumentate de cine stie ce vointe externe, nici prin interventii ale vreunei oculte interne, asa cum trambiteaza desantat in ultimii ani tot felul de idioti utili si ticalosi de serviciu. Reducerea la impotenta statala se face, simplu si eficient, prin distrugerea statului de drept, prin amputarea si anularea prerogativelor institututiilor chemate sa vegheze la siguranta cetateanului, prin legi care favorizeaza infractorii si cutume politicianiste cu forta executiva, care inhiba Justitia, Politia, Procuratura si Serviciile Secrete sa isi exercite atributiile. Reducerea la incapacitate a statului roman s-a implinit intr-un butoi cu acid sau cu benzina – mai conteaza? -, unde corpul transat al Alexandrei (si, probabil, si al Luizei) a fost scufundat spre lichefiere sau incinerare, in rastimpul celor 19 ore de incompetenta criminala a Politiei si Procuraturii, anihilate profesional si operativ de o putere politica anti-cetatean.

Bestia cu chip de om care le-a ucis pe cele doua copile nu reprezinta, oricat de crud ar parea ceea ce afirm acum, problema de fond a acestei tari. Psihopati asasini au fost si vor mai fi. Delapidatori, hoti, violatori, pedofili, criminali in serie, grupuri infractionale organizate, politicieni corupti, au fost si vor mai fi. Cartile de psihopatologie abunda de exemple, cazuistica de speta, la fel. Iar istoria consemneaza si va consemna atat eficienta insangerata si intunecata a unora cat si lacomia patologica si sociopatia altora.

Problema de fond a acestei tari este aceea ca cei aproape trei ani de atac politic la statul de drept si cele nouasprezeze ore de imbecilism si incompetenta criminale reprezinta o parte a realitatii produse halucinant de votul unei parti a acestui popor si de absenteismul de la vot al altei parti a aceluiasi popor.

Problema de fond a acestei tari este ca cei care acum demit, pe buna dreptate, sefi ai Politiei Romane si formeaza grupuri interinstitutionale de criza si cer convocarea CSAT si varsa lacrimi de crocodil in spatiul public, sunt in mare partea fie aceiasi indivizi, fie sefii lor politici, care pana mai deunazi faceau spume la gura, perorand impotriva celor care incercau sa mentina o realitate sociala in care cetateanul obisnuit sa fie cat de cat protejat si aparat.

Problema de fond a acestui popor este ca acum pare ca isi doreste, pe fondul unei omenesti emotii, ca sistemele de supraveghere si localizare sa fi fost ultraperformante si supereficiente si superprezente, in timp ce aplauda cu putin timp in urma scoaterea din joc a singurelor sisteme de urmarire informativa electronica eficiente si operative, chiar pe mana deciziilor Curtii Constitutionale, de teama ca nu cumva sa i se fure din libertate.

Problema de fond a Romaniei este ca cei care acum urla, pe buna dreptate, pe retelele de socializare si cer decapitari publice, sunt in buna parte cei pe care i-a durut in cot de exercitiul democratic al exprimarii suveranitatii poporului la alegerile din 2016 sau/si cei care aplaudau si mai aplauda exercitiul politic al actualei guvernari.

Problema de fond a acestei tari este ca ipocrizia unora si incompetenta altora, revolta unora si coruptia altora, nepasarea unora si interesele altora, naivitatea unora si sarlatania altora definesc plenar vina morala a noastra, a tuturor, in cazul tragediei de la Caracal.

Ce este de facut, o sa ma intrebati?

In ceea ce ma priveste, actualul guvern, in frunte cu analfabeta functională din fruntea acestuia, care in mod grotesc pare ca a intrat, cu aceasta ocazie, in campanie electorala pentru alegerile prezidentiale de anul acesta, ar trebui sa demisioneze imediat!

Liderul partidului care a mutilat legislatia penala, a timorat procurorii, politistii si judecatorii si care a promovat incompetenta si nepotismul si legislatia favorabila puscariabililor politici si infractorilor politici, cu efecte catastrofale asupra intregului sistem de siguranta a statului roman, nu are cum sa isi aroge vreo o veleitate antiseptica si reformatoare in speta!

Liderul partidului care a arestat Romania si care a distrus statul de drept, nu poate decat sa plece definitiv din viata publica. Sa plece, impreuna cu toti cei care au sustinut direct si indirect acest masacru legal si institutional, care a culminat cu oroarea dublului asasinat (deocamdata…) de la Caracal!

 

P.S. In ceea ce il priveste pe asasin, acesta ar trebui impuscat. Nu se poate, caci Romania a abolit pedeapsa cu moartea. Atunci, ar trebui sa primeasca pedeapsa cu inchisoare pe viata. Nu se poate!!! Caci, in conformitate cu legislatia promovata si adoptata cu majoritate ade voturi de catre PSD-ALDE-UDMR, infractorii care au peste 60 de ani… NU pot primi pedeapsa cu inchisoare pe viata! Ramane sa se pronunte in speta si CCR…!

(Foto: Europa Liberă)

Cinci posibile constatari despre realitatea inconjuratoare. Nimic exhaustiv, nimic definitiv.

1. Marile corporații multinaționale promovează, în mod paradoxal, un model economic de tip socialist;

2. Occidentul, dominat de establishmentul neomarxist și de lașităti energetice și economice convenabile, hrănește atât sistemul autoritar chinez, cât și pe cel autoritar rusesc;

3. ONU și UE extind, susțin, implementează și promovează ideologia Noii Stângi, subminând de fapt drepturile fundamentale ale omului;

4. Globalizarea, dincolo de unele beneficii economice academice, științifice și turistice de neconstestat (!), tinde să distrugă din nefericire, tradițiile și identitățile naționale;

5. Corporațiile multinaționale promovează cu nesaț agenda neomarxistă, cu rădăcini marcuseiene, de tip LGBTQ+