Doi ani, sase luni, saisprezece zile si nouasprezece ore. Ajunge!

A fost nevoie doar de doi ani si jumatate de atac furibund al trinomului PSD-ALDE-UDMR la adresa Justitiei si a sigurantei cetateanului, avand ca beneficiari infractorii si puscariabilii politici, pentru ca nouasprezece ore de imbecilism operativ si criminal sa produca o tragedie de proportii epice. Atat. In numai doi ani si jumatate, realitatea susanelei, a bisnitei politice, a cumetriilor, a parvenitilor, a pitipoancelor, a idiotilor, a analfabetilor, a rinocerilor, a pupincuristilor, a plagiatorilor, a incompetentilor absoluti, a politrucilor slinosi, pe scurt, realitatea socio-politica si profesional-morala implementata la nivel de stat de actuala gasca aflata la putere a reusit sa ne ofere, intru tragica noastra revolta, carnagiul de la Caracal.

Anihilarea Romaniei ca stat nu s-a facut si nu se face prin atacuri cibernetice sau armate, nici prin masinatiuni economice malefice intrumentate de cine stie ce vointe externe, nici prin interventii ale vreunei oculte interne, asa cum trambiteaza desantat in ultimii ani tot felul de idioti utili si ticalosi de serviciu. Reducerea la impotenta statala se face, simplu si eficient, prin distrugerea statului de drept, prin amputarea si anularea prerogativelor institututiilor chemate sa vegheze la siguranta cetateanului, prin legi care favorizeaza infractorii si cutume politicianiste cu forta executiva, care inhiba Justitia, Politia, Procuratura si Serviciile Secrete sa isi exercite atributiile. Reducerea la incapacitate a statului roman s-a implinit intr-un butoi cu acid sau cu benzina – mai conteaza? -, unde corpul transat al Alexandrei (si, probabil, si al Luizei) a fost scufundat spre lichefiere sau incinerare, in rastimpul celor 19 ore de incompetenta criminala a Politiei si Procuraturii, anihilate profesional si operativ de o putere politica anti-cetatean.

Bestia cu chip de om care le-a ucis pe cele doua copile nu reprezinta, oricat de crud ar parea ceea ce afirm acum, problema de fond a acestei tari. Psihopati asasini au fost si vor mai fi. Delapidatori, hoti, violatori, pedofili, criminali in serie, grupuri infractionale organizate, politicieni corupti, au fost si vor mai fi. Cartile de psihopatologie abunda de exemple, cazuistica de speta, la fel. Iar istoria consemneaza si va consemna atat eficienta insangerata si intunecata a unora cat si lacomia patologica si sociopatia altora.

Problema de fond a acestei tari este aceea ca cei aproape trei ani de atac politic la statul de drept si cele nouasprezeze ore de imbecilism si incompetenta criminale reprezinta o parte a realitatii produse halucinant de votul unei parti a acestui popor si de absenteismul de la vot al altei parti a aceluiasi popor.

Problema de fond a acestei tari este ca cei care acum demit, pe buna dreptate, sefi ai Politiei Romane si formeaza grupuri interinstitutionale de criza si cer convocarea CSAT si varsa lacrimi de crocodil in spatiul public, sunt in mare partea fie aceiasi indivizi, fie sefii lor politici, care pana mai deunazi faceau spume la gura, perorand impotriva celor care incercau sa mentina o realitate sociala in care cetateanul obisnuit sa fie cat de cat protejat si aparat.

Problema de fond a acestui popor este ca acum pare ca isi doreste, pe fondul unei omenesti emotii, ca sistemele de supraveghere si localizare sa fi fost ultraperformante si supereficiente si superprezente, in timp ce aplauda cu putin timp in urma scoaterea din joc a singurelor sisteme de urmarire informativa electronica eficiente si operative, chiar pe mana deciziilor Curtii Constitutionale, de teama ca nu cumva sa i se fure din libertate.

Problema de fond a Romaniei este ca cei care acum urla, pe buna dreptate, pe retelele de socializare si cer decapitari publice, sunt in buna parte cei pe care i-a durut in cot de exercitiul democratic al exprimarii suveranitatii poporului la alegerile din 2016 sau/si cei care aplaudau si mai aplauda exercitiul politic al actualei guvernari.

Problema de fond a acestei tari este ca ipocrizia unora si incompetenta altora, revolta unora si coruptia altora, nepasarea unora si interesele altora, naivitatea unora si sarlatania altora definesc plenar vina morala a noastra, a tuturor, in cazul tragediei de la Caracal.

Ce este de facut, o sa ma intrebati?

In ceea ce ma priveste, actualul guvern, in frunte cu analfabeta functională din fruntea acestuia, care in mod grotesc pare ca a intrat, cu aceasta ocazie, in campanie electorala pentru alegerile prezidentiale de anul acesta, ar trebui sa demisioneze imediat!

Liderul partidului care a mutilat legislatia penala, a timorat procurorii, politistii si judecatorii si care a promovat incompetenta si nepotismul si legislatia favorabila puscariabililor politici si infractorilor politici, cu efecte catastrofale asupra intregului sistem de siguranta a statului roman, nu are cum sa isi aroge vreo o veleitate antiseptica si reformatoare in speta!

Liderul partidului care a arestat Romania si care a distrus statul de drept, nu poate decat sa plece definitiv din viata publica. Sa plece, impreuna cu toti cei care au sustinut direct si indirect acest masacru legal si institutional, care a culminat cu oroarea dublului asasinat (deocamdata…) de la Caracal!

 

P.S. In ceea ce il priveste pe asasin, acesta ar trebui impuscat. Nu se poate, caci Romania a abolit pedeapsa cu moartea. Atunci, ar trebui sa primeasca pedeapsa cu inchisoare pe viata. Nu se poate!!! Caci, in conformitate cu legislatia promovata si adoptata cu majoritate ade voturi de catre PSD-ALDE-UDMR, infractorii care au peste 60 de ani… NU pot primi pedeapsa cu inchisoare pe viata! Ramane sa se pronunte in speta si CCR…!

(Foto: Europa Liberă)

Cinci posibile constatari despre realitatea inconjuratoare. Nimic exhaustiv, nimic definitiv.

1. Marile corporații multinaționale promovează, în mod paradoxal, un model economic de tip socialist;

2. Occidentul, dominat de establishmentul neomarxist și de lașităti energetice și economice convenabile, hrănește atât sistemul autoritar chinez, cât și pe cel autoritar rusesc;

3. ONU și UE extind, susțin, implementează și promovează ideologia Noii Stângi, subminând de fapt drepturile fundamentale ale omului;

4. Globalizarea, dincolo de unele beneficii economice academice, științifice și turistice de neconstestat (!), tinde să distrugă din nefericire, tradițiile și identitățile naționale;

5. Corporațiile multinaționale promovează cu nesaț agenda neomarxistă, cu rădăcini marcuseiene, de tip LGBTQ+

Ganduri trebuincioase

1. Noua Stânga autohtonă, reprezentată de USR-PLUS, nu militează împotriva ideologiei de stânga a PSD-ALDE, ci doar împotriva corupției păstorite de aceste două partide. Când coruptii și corupția nu vor mai fi subiecte legate de PSD și/sau de ALDE, domnii Ciolos și Barna vor colabora copios cu vechea stângă. Deja, combinația din care a ieșit câștigătoare vechea ong-ista Renate Weber, pe mâna PSD, ne oferă o mostră de concubinaj stangisto-stangist și marchează un debut punctual dar răsunător al recunoașterii oficiale a afinităților celor două tipuri de stânga.

2. În absența credinței, cvasitotalitatea establishmentului politic european se bălăngăne dizgrațios între exersarea cultului personalității, creator de dictatori siniștri și exersarea cultului ideologiei stângii, creator de dictaturi sinistre. Două tipuri de rău cu aceeași cauză: absență lui Dumnezeu! Dictaturile personale și de grup politic, alături de dictatura corectitudinii politice neomarxiste se vor a fi mărcile înregistrate ale secolului XXI. Depinde doar de imaginația morală de extracție creștină a omenirii ca ele să nu izbandeasca!

3.Vladimir Putin este, pur și simplu, un personaj toxic. Dacă nu cumva, efectiv, malefic. Zecile de asasinate politice săvârșite sub domnia absolutistă a individului, mâna de conflicte regionale înghețate, plantate de nostalgiile imperiale ale fostului KGB-ist, atacurile cibernetice asupra democrațiilor occidentale puse la cale de troli amici Kreminului, cabotinimsul agresiv și subversiv al spionului ratat și multe alte delicii pestilențiale de sorginte putiniană, stau chezășie.

Orice altă eticheta cu tentații indulgențe, aplicată individului, ar riscă să eșueze în ridicolul aberatiei conform căreia Pablo Escobar ar fi fost o persoană respectabilă și psihic sănătoasă.4. Adevărul nu ține cont de ideologie, de sex, de vârstă , de interese, de conjunctură, de tehnologie, de partid. Interpretarea lui, da! De aceea, afirmăm ritos că nu există adevăr absolut. O interpretare a realității, care devoaleaza natura subiectivă, trufașa, discreționară  și păcătoasă a omului. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de Adevărul Absolut (de extracție Divină!), cu atât suntem mai porniți în a-l nega și a-l relativiza.

Apoplexia discernamintului politic

Rusia a fost reprimita ca membru in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE/PACE), cu toate drepturile si obligatiile ce decurg din aceasta calitate. De amintit ca in 2014, delegatiei ruse i-a fost retras de dreptul de vot in APCE si i s-a interzis sa participe in organele de conducere sau la misiunile de monitorizare ale Consiliului Europei ca urmare a invadarii Ukrainei.

Votul final din data de 24 iunie a consemnat 118 voturi pentru repunerea Rusiei in drepturi, 62 de voturi contra si 10 abtineri!

Textul Rezolutiei nu numeste Rusia in mod explicit – poate pentru ca istoria oficiala sa nu cumva sa consemneze probabil referirea la Rusia…? – dar afirma inechivoc, ca Adunarea a decis, printr-o derogare de la Regulamentul sau de procedura (!), sa invite parlamentele statelor membre ale Consiliului Europei, care nu sunt reprezentate de o delegatie in APCE (adica, parlamentul rus!) sa-si prezinte acreditarile la sesiunea din iunie 2019. Adica, sa revina la masa!

Toate statele membre ale APCE, se arata in text, au „dreptul de a vota, de a vorbi si de a fi reprezentate in Adunare, iar organele sale nu vor fi suspendate sau retrase in contextul unei contestatii sau al reconsiderarii prerogativelor”.

De necrezut!

Seful comisiei pentru afaceri externe a Dumei de Stat a Rusiei, Leonid Slutsky, a declarat imediat ca „APCE a facut un pas imens spre apararea drepturilor delegatiilor nationale” si ca delegatia Rusiei nu va mai tolera „alte sanctiuni, indiferent cat de nesemnificative” ar fi ele. Harasho! Adica, asa se intampla daca ii dai nas lui Ivan, se si se urca pe divan…!

In contrapondere, asa cum era de asteptat, liderul delegatiei ucrainene la APCE, Volodimir Ariev, declara stupefiat ca decizia Adunarii a trimis Rusiei un mesaj halucinant, un fel de „faceti ceea ce doriti, anexati teritoriul unei alte tari, ucideti oamenii de acolo si veti scapa basma curata”.

Asistam, fara doar si poate, la o decizie robust revoltatoare pentru orice european lucid si responsabil, decizie cu precedente similare poate doar in anii ’30 ai secolului trecut, precedente ale rusinii si ale lasitatii puterilor europene, care au precedat si pregatit dezastrul izbucnirii celui de Al Doilea Razboi Mondial.

Votul european favorabil, astfel, neoimperiaslimului moskovit, a fost posibil gratie scabrosului aranjament politico-economic franco-germano-rus, potentat de gazele Kremlinului si de interesele unilaterale, anti-europene, ale Berlinului, secondat de impotentul si obedientul Paris. Nu a mai contat invadarea Ukrainei, nu a mai contat doborarea cursei aeriene MH17 a Malaysia Airlines in estul Ucrainei in 2014, cu rachete rusesti si implicand – afirma procurorii JIT – personal militar rus, soldata cu moartea a 298 de pasageri, nici asasinarea in Rusia a zeci de jurnalisti critici la adresa puterii putiniene absolute, nici asasinarea liderilor opozitiei, nici conflictele declansate de Kremlin si inghetate de acesta intru controlul regiunilor afectate din regiunea Balcanilor, nici batjocorirea drepturilor omului in general, nici razboiul informational declansat de Rusia impotriva Vestului, care altereaza si asa debilizatele democratii occidentale, nici tentativele de asasinat si asasinatele puse la cale de acelasi Kremlin pe strazile oraselor Vest-europene, impotriva propriilor cetateni incomozi, fugiti din Rusia de urgia fostului kgb-ist ratat, nici…

Asa cum reiese din matematica votului, majoritatea tarilor occidentale – Franta, Germania, Spania, Italia, Portugalia, Belgia, Austria, Irlanda si, desigur, Turcia, au votat in bloc (100%) in favoarea Rusiei, intr-un procent ce se situeaza intre 80% si 100%, doar Marea Britanie votand in proportie de 60-80% impotriva Kremlinului. Ceva impotriviri au fost (in proportie de doar 20-40%) si in Cehia, Slovacia, Olanda (cu tot avionul doborit, plin cu olandezi!) si Moldova. Romania a scaldat-o, (40-60%, la fel ca Finlanda). In afara de Ucraina, ceea ce era de asteptat, s-au opus in bloc doar Polonia, tarile baltice si Suedia.

Acest vot confirma inca o data ca discursurile fornaitoare ale trompetelor realitatii europene ce ni se servesc in fiecare zi si care fac vorbire despre drepturile omului, despre stat de drept, despre unitate si coeziune europeana, despre democratie europeana, despre sanctiuni europene al adresa Moscovei, se naclaiesc abracadabrant sub greutatea mlastinoasa a intereselor financiare ale unei Uniuni Europene in stare de apoplexie a discernamantului politic.

Europa unionala deraiaza din ce in mai grav si pe zi ce trece de la linia trasata nu demult de valorile si principiile ei fundamentale.

Un compromis dezirabil si un paradox

Vechea Stanga, cea de rit postdecembrist, pastratoare si renovatoare a paradigmei dictaturii atee, national-comuniste, isi expune cu succes, inca din 1990, in spatiul public romanesc retorica asistentialista si verificat falimentara, impreuna cu paradoxalul delir blasfemiant crestin-ortodox si, nu in ultimul rand, cu apelul ipocrit, diform si maculant la traditie, istorie si obicei.

In mlastina pestilentiala a nostalgiilor comunistoide, in care se ineaca sutele de mii de victime ale comunismului romanesc si se perpetueaza logica politicianului providential cu vocatie mesianica, se balacesc vioi ticalosi de varii spete, profitori vechi si noi, fosti aparatnici si odraselele lor beneficiare, fosti securisti, turnatori, colaboratori sau urmasii lor, fosti sefi si sefuleti din activul de baza al defunctului PCR. Toti, renascuti intru prosperitate si revigorata prevalenta sociala in capitalismul de partid, care a arestat Romania. Aceasta renastere macabra a putut produce recuperarea in metru festiv a unei voluptoase parti a trecutului comunist romanesc, printr-o colosala punere in scena, care a schilodit si sufocat adevarul si a protejat calaii, sub pretextul… evitarii culpabilizarii tuturor romanilor.

Efectul anesteziei morale a natiunii, administrate chiar de la finele acelui decembrie insangerat de catre frontul loviturii de stat mascate, il vedem cu infricosata stupoare astazi. Dupa aproape 30 de ani de presupusa libertate, la putere se afla tot un partid de stanga, mostenitorul gastii neocomuniste, impanate cu agenti KGB si securisti de omenie, care a preluat puterea in 1989! Dupa 40 de ani de comunism, milioane de romani au votat mai mereu, practic, acelasi partid de stanga, care aplica ideologia statului maximal, alimentata de politici publice asistentialiste si de fantasmagorii economice mereu falimentare, intr-un cadru general impanat cu tuse groase antidemocratice, cu coruptie de partid si de stat, cu interventii sangeroase ale minerilor si ale jandarmilor impotriva golanilor, a huliganilor, a derbedeilor, cu manuale de istorie care omit sa aminteasca genocidul romanesc savarsit de comunism, cu retorica nationalist-etnicista pe post de infrastructura si de locuri de munca si de proiecte de tara si cu sfidari grosolane, inimaginabile de catre unii naivi, ale normelor unui stat de drept!

Comunismul institutional a fost inlaturat. Comunismul sufletului colectiv a fost, insa, recuperat, reasamblat, reconditionat si renationalizat, producand metamorfic devastatoare rezultate electorale, cu efecte sociale, economice si psihologice naucitoare.

Noua Stanga, insa – neomarxista, corecta politic, marxist-culturala, la fel de atee ca si Vechea Stanga, declarat adoctrinara dar pervers autointitulata „progresista” – a inteles demult ca pentru a supravietui, trebuie sa se delimiteze de bolsevism si de national-comunism. Ceea ce a si facut. Iar la relativ scurt timp dupa caderea URSS si a ideologiei crimei in Europa, Lumea occidentala a inceput sa se fie sedusa de secularismul umanist al ideologiei Noii Stangi anti-comuniste. O Stanga care critica vehement derapajele bolsevice, maoiste si staliniste – dar care umbla cu tricouri cu Che Guevara pe strada si se reculege la mormantul comunistului convertit la neomarxism Altiero Spinelli – , care recita mantra recompensei descatusante a perversitatii polimorfe via ideologia LGBTQ+, care trambiteaza despre binefacerile socialismului democratic (a la Bernie Sanders si Barack Obama), despre o noua lupta de clasa dusa de data aceasta intre majoritatea alba, considerata opresoare a priori si indiferent care tip de minoritate, declarata oprimata tot a priori, despre inutilitatea si nocivitatea proprietatii private,  despre inginerii sociale utopice sustinute de imigratie musulmana masiva si ilegala (a la Angela Merkel), despre desfiintarea granitelor si renuntarea completa la suveranitate nationala in favoarea suveranismului autoritar si izbavitor (?) al unei Uniunii Europene, care nu a fost in stare sa isi justitifice fiintarea printr-o Constitutie Europeana, tocmai pentru ca a decis pur si simplu sa isi nege radacinile iudeo-crestine.

La randu-i, Noua Stanga romaneasca isi marcheaza prezenta publica printr-o retorica anti-national-comunista, anticoruptie si prodemocratica, vadit fasta si atat de necesara in viciatul context politic carpato-danubiano-pontic. Iar Lumea romaneasca, vai, se lasa sedusa, firesc, de o atare normalitate a gestului politic, omitand, uitand sau ignorand faptul ca, dincolo de lupta impotriva coruptiei si pentru un stat de drept, neomarxistii autohtoni isi trag sevele din utopiile corecte politic, atee, non-morale si desfigurante identitar ale neomarxismului Scolii de la Frankfurt, care face ravagii pe batranul si pe noul continent.

Indubitabil din perspectiva fundamentală a afinitatilor filozofice, ideologiile celor doua Stangi romanesti, puse intr-o mecanica robusta democratic a jocului politic si curatata de rugina partidului-stat organizat infractional, ar putea coabita absolut perfect intru propasirea statului maximal, a statului secular, a asistentialismului de stat, a interventionismului economic, a redistribuirii bogatiei nu in functie de rezultatele actului economic, ci in functie de nevoile fiecaruia, a marxismului cultural. O coabitare dezastruoasa pentru noi toti, desigur. Un compromis dezirabil, natural, in logica Stangii, ce va putea interveni la un moment dat intre cele doua surori.

Cum ramane, insa, cu discursul si actiunea pro-Credinta, pro-familie naturala, pro-identitara a Vechii Stangi, ma veti intreba?

Este, fara doar si poate, imperios necesar ca ele sa fie readuse la matca in cel mai sucrt timp si credibilizate in acest mod natural de catre o Alternativa de Dreapta autentica! O alternativa, care sa isi asume, atat discursul euro-realist, cat si o pozitionarea lucid-patriotica, in contrapondere cu execrabilul euroscepticism cu valente pro-putiniene si cu gaunosul nationalism-etnicist bantuit de fantomele national-comunismului Vechii Stangi. Interesant de observat ca Vechea Stanga va putea chiar sa isi gaseasca autenticitatea atee si, poate, credibilitatea moral-politica (?) de dupa o obligatorie epurare interna, pentru a forma, desigur !, un pol politic impreuna cu Noua Stanga, cu atat mai repede cu cat, o Alternativa Dreapta se va putea afirma mai pregnant, mai viabil si mai robust in viata politica romaneasca. De fapt, o solutie de Dreapta care sa conteze cu adevarat, reprezinta paradoxal tocmai remediul de care Vechea Stanga autohtona are nevoie pentru a scapa de caracteristica ei schizofrenie ideologica si a renunta la debordanta ei ipocrizie patologica.

Si, poate ca in acest mod, dezbarata de fundamentele sale comunistoide si de utopia ideologiei ranforsate de ipocrizii schizoide, aceasta stanga nu va mai reusi sa supravietuiasca deloc, până la urmă…!