Alegerile parlamentare, in 2 decembrie

„Există acea constrângere constituţională, actualul Parlament a fost validat pe 19 decembrie, ori există acea constrângere de 20 de zile, adică, în momentul când se organizează alegerile, preşedintele este obligat de Constituţie în 20 de zile să convoace Parlamentul în şedinţa de constituire. (…) Nu reuşeşti nicicum să ajungi la o dată din luna noiembrie, deci data va fi 2 decembrie, chiar dacă e după două zile de sărbătoare”, a precizat Mircea Dușa.

Mai sînt 3 luni și vreo 30-40 de procente de recuperat…

Sursa: DIGI 24

Planul USL pentru a-l impiedica pe Traian Basescu sa se intoarca la Cotroceni

Liberalii vor încerca mîine, în Parlament, o ultimă cale de atac pentru a bloca reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni. Senatorul PNL, Ioan Ghişe, a propus două variante de atac: fie ca Parlamentul să retrimită Curţii Constituţionale hotărîrea prin care referendumul este considerat invalid, fie ca Parlamentul să constate că preşedintele suspendat Traian Băsescu este demis.

O altă strategie pentru ca Traian Băsescu să nu se întoarcă la Palatul Cotroceni, ar fi lipsa cvorumului la şedinţa din Parlament  în care se citeşte hotărîrea Curţii Constituţionale privind referendumul.

Sursa: GÂNDUL

PDL: in 2012 cu garnitura parlamentara din 2008

PDL are un principiu şi a fost decizie luată într-un for de conducere: toţi parlamentarii aleşi îşi păstrează colegiile şi, dacă doresc să candideze, candidează în colegiile în care au fost aleşi. În rest, este doar o chestiune de opţiune personală. Partidul îi susţine”, a declarat Raluca Turcan.

În aceste condiții, Comisia de Etică care ar trebui să filtreze candidații dreptei, condusă de Monica Macovei, nu-și mai are rostul.

Sursa: MEDIAFAX

Bugetul ICR, redus cu o treime la rectificarea bugetara

La rectificarea bugetară, guvernul a redus bugetul ICR pe 2012, de 43 de milioane de lei, cu 14,5 milioane de lei. Astfel, ICR ar trebui să se încadreze, pînă la sfîrşitul anului, într-un buget de 28,5 milioane de lei, bani deja cheltuiţi pînă acum, înregistrîndu-se un deficit de 5 milioane de lei.

În aceste condiţii, institutul nu-şi va mai putea desfăşura proiectele programate pînă la sfîrşitul anului, fiind afectate, printre altele, şi pregătirile pentru participarea României, în calitate de ţară invitată de onoare, la Salonul de Carte de la Paris din 2013.

Secretarul general ICR, Dan Croitoru, a declarat că „situaţia este dezastruoasă”, precizînd că vor fi anulate mai multe proiecte, ţinînd cont de faptul că cele 18 filiale ICR din străinătate organizau fiecare cîte 1 – 2 evenimente pe săptămînă.

Sursa: MEDIAFAX

Cele mai bune comentarii (18-24 august 2012)

Se iau în calcul comentariile din perioada: sîmbătă 18 august, vineri 24 august inclusiv.

Atenție, aici se poate comenta liber, fără topic. Este grădina chatului. Chat, nu forum. Forum aveți aici.

Quaddelta:

Eu imi doresc,  pentru detensionarea situatiei politice, ca imediat dupa intoarcerea sa la Cotroceni Basescu sa schimbe Procurorul General al Romaniei si Procurorul Sef al DNA.

Intre ei

(miercuri, 22 august 2012, 14.28) – 35 likes


Nea:

Proaspătă şi autentică:

Acum 30 minute vine salvarea la o persoană dintr-un sat, aflată în Bucureşti. Doctoriţa cere buletinul şi se uită atent pe dos: Văd că nu aţi votat la referendum, de ce? Răspunsul doamnei: Păi nu era să votez lovitura de stat.

Doctoriţa: Păi nu vedeţi ce bandiţi sunt ăia, etc., etc.

Răspunsul mut al soţului pacientei: Bagă la loc bancnota pe care o pregătise pentru a i-o da şpagă doctoriţei. Apoi îi ţine un curs scurt cu infracţiunile USL.

Doamnă doptor, din cauza lui Ponta nu v-aţi luat azi şpaga.

(luni, 20 august 2012, 10.57) – 27 likes


Elebelele:

imi permit cateva consideratii teoretico-pornografice fata de conduita colegilor de breasla (teoretic) de la CCR (anticipat, sa ma scuze fetele).

bai, 7 baieti si 2 fete, pe litera legii, situatia sta in felul urmator: se da una bucata situatie juridica, adica numarul persoanelor inscrise pe listele electorale permanente, CERTIFICATA prin niste acte juridice (administrative colective de natura lor, nu am spus-o eu, ci raposatul Iorgo, fie-i tzarana grea), adica listele in baza carora s-a desfasurat referendumul, semnate de 4 functionari publici, prezumate a fi LEGALE si a exprima situatia REALA.

prezumtia este atat de puternica, incat doar o instanta de contencios administrativ sau penala o mai poate rasturna, prin hotarare irevocabila. dupa cum stiti, voi nu sunteti asa ceva, deci nu aveti competenta de a aprecia legalitatea si temeinicia actelor in cauza, ci le luati ca atare, de bune si legale, la botul calului.

dat fiind faptul ca au fost „consumate” material, respectivele acte NU mai pot fi retractate, modificate, rectificate si asa mai departe. in aceste conditii, SOLICITAREA DE ACTUALIZARE „acolo unde nu s-a facut” sau alte kkturi de genul asta e IN AFARA LEGII, nu mai zic a BUNULUI SIMT JURIDIC (da, in mod paradoxal, exista asa ceva pt aia care-l au si in general, ceea ce, din cate vad, nu e cazul).

referitor la informatiile pe care aveti dreptul de a le solicita de la diverse institutii si autoritati, apai aici e loc de comparatie intre forta juridica a unor acte administrative si cea a unor fituici indoielnice, semnate de diversi penali, comparatie in urma careia, evident, cele dintai PREVALEAZA.

in concluzie, ati generat si alimentat tot circul asta penibil, care dureaza de aproape 3 saptamani, prin simplul fapt ca nu sunteti capabili sa ganditi cu capul si cu legea in fatza, ci cu interesul sau alte excrescente care nu se vad cu ochiul liber.

practic, ati instigat  si favorizat savarsirea de catre diversi fraieri cu capul gol, dar plecat, a unor falsuri si abuzuri pentru care, probabil, vor avea mult de tras.

in concluzie, daca nu va e cu suparare, situatia PE ACTE VALABILE a stat in data de 02.08.2012, sta astazi si va sta si in data de 21.08.2012 in felul urmator: 18.292.464 persoane inscrise in lista pt referendum/8.459.053 participanti = 46,24% < 50% +1 = INVALIDARE cu majoritate de 9-0.

CLAR ? CLAR !

(duminică, 19 august 2012, 09.21) – 27 likes


severmihail:

Eu sper ca evenimentele de acum din P Univ sa aiba acelasi efect ca si cele din iarna: sa cada Guvernul (marți, 21 august 2012, 14.56) – 25 likes


Nea:

„În zece ani vom avea o populație docilă și imbecilă.”

Dar cum e cea de acum? Vârstnicii, care au deja fixat reflexul pavlovian  de a aştepta punga cu mălai aruncată peste gard din 4 în 4 ani (nici Pavlov nu bănuise că un reflex se poate fixa aşa uşor, la intervale aşa mari). Tinerii gata să iasă în piaţa universităţii la primul SMS care le promite 20 de lei. Adulţii care se cred lucizi şi bine informaţi, care spun cu emfază „toţi au furat” şi se uită în curul lui Mircea Badea să vadă lumina adevărului.

Dar, curaj, nu toţi sunt aşa. În primele zile ale suspendării lui Băsescu ne-am adunat chiar câteva sute în faţă la Antipa.

Off topic: parcă e un blestem. Abia reuşesc băieţii lui Buşcu să-şi găsească un hidrant proaspăt, că şi începe zornăiala cătuşelor. I-au purtat ghinion lui Vîntu, acum îşi aşteaptă sentinţa Patriciu.  20 de ani.

(luni, 20 august 2012, 07.55) –  25 likes


SimonaM:

Cu referință la funcția deliberativă din articol.

Văd că listele lovesc din nou, și lumea se teme că vom afla cu am rămas doar vreo 16 milioane toți, și CCR va fi forțată să valideze referendumul și ce ne facem etc, etc.

Eu am soluția la teama asta. 

Cei care nu știu cum se procedează cu atribuirea CNP, cu documentele de stare civilă și cu listele electorale, să închidă televizoarele și să meargă la bere/ la pescuit/ la mall. Nu vă uitați la televizor până nu aflați că Băsescu s-a întors la Cotroceni. Ne scutim toți de un mare efort nervos. Mulțumesc

(sîmbătă, 18 august 2012, 14.06) – 23 likes


Bleen:

Încă una și mă duc: Monica Macovei, Laura Codruța Kovesi, Aspazia Cojocaru, blonda de la CSM, Angela Merkel, Viviane Reding, Hillary Clinton. Ne întoarcem la matriarhat, la mama fecundă și cu un braț de spice din poveștile Mariei Gimbutas.

(miercuri, 22 august 2012, 13.28) – 21 likes


 Bleen:

Mai e varianta suspendării astfel încît referendumul să se țină odată cu parlamentarele, pe 2 decembrie. Asta înseamnă suspendare cel mai devreme pe 2 noiembrie. După 2 octombrie deci. Dar Mona poate propune un procuror general, Băsescu îl poate refuza și lucrurile se pot amîna pînă după 2 noiembrie, cînd Băsescu e suspendat din nou. Referendumul de demitere se ține odată cu parlamentarele și USL face campanie pe temă. Se face și cvorumul și toată lumea e fericită. D-aia zic că trebuie luptat public pe temele lovitură de stat și fraudă. Dar așa-s eu, fac pe deșteptul. Știu băeții cum e mai bine. Mai bagi o feștilă, mai bagi o horă motivațională.

(marți, 21 august 2012, 19.52) – 21 likes


Tăticu:

Mi-am adus aminte. Ati observat ca Basescu a tacut malc, n-a mai scos o vorba, de cand a venit Gordon si s-a intalnit cu el?

Ma ajuta careva, va rog, cu un numar de telefon al americanului? Vreau sa vorbeasca ceva cu nevasta-mea.

(miercuri, 22 august, 20.01) – 21 likes


 coffee:

“Ce Înseamna înclinarea balanţei? E total nejuridic. Dacă s-a stabilit un prag electoral şi acesta nu s-a întrunit, ce să facem acum? Să încălcăm legea? Eu nu pot să fac aşa ceva. Întrebaţi toţi studenţii mei. Unul singur dacă găsiţi să vă spună altceva, vă rog să mi-l arătaţi. Dacă nu s-a atins pragul care-i problema? Eu nu vreau să fac puşcărie, să încalc legea nu pot! Ce înseamnă “Am luptat şi noi cât am putut”?!. Transmiteţi-i domnului Predescu să lupte în continuare singur. Eu nu încalc legea! “

 Aspazia Cojocaru

(marți, 21 august, 15.32) – 19 likes


SimonaM:

PDL să-l pitească pe Blaga și să scoată pe Macovei la declarații. Acum.

(marți, 21 august, 14.45) –  18 likes


cocosila:

L-am urmarit astazi pe Cristian Diaconescu intr-o emisiune la B1Tv si de asta data nu l-am admirat doar  pentru simtul masurii in discurs sau doar pentru logica argumentelor sale. De fapt, descoper de la o zi la alta, pe omul indragostit de meseria lui, de politica externa, pe profesionistul care sufera si care este din ce in ce mai revoltat de gafele celor care ne conduc astazi. L-am vazut asta-seara in postura specialistului care pufnea de amaraciune simtind cate oportunitatim castigate cu atata efort, sunt acum puse in pericol de netrebnicia unor fatarnici iresponsabili. Pe fata acestui om, cunoscut si recunoscut ca fiind un om de mare finete relationala, aproape ca a aparut disperarea. E vorba de disperarea omului informat care simte cum un edificiu destinat stabilitatii este dinamitat chiar la temelie, iar acest edificiu este Romania.

(joi, 23 august 2012, 23.39) – 18 likes

Ministrul de interne, nemultumit de Jandarmerie

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat, vineri seară, că a dispus „identificarea” autorilor comunicatului de presă al Jandarmeriei Capitalei despre măsurile contra protestarilor care au încălcat legea la mitingurile de marţi şi miercuri din Piaţa Universităţii.

”Eu cred că cei care au dat acel comunicat de presă nu au ce căuta prin Jandarmerie.” a declarat Mircea Dușa.

Sursa: MEDIAFAX