Postat pe Facebook, pe pagina Alaturi de Presedintele Nostru:

Dragi susţinători,

Am decis să scriu acest mesaj pe pagina de Facebook a voastră, a susţinătorilor mei, deoarece cred că trebuie să fac câteva precizări cu privire la dezbaterea pe care am provocat-o în PDL în ultimele zile despre starea în care a ajuns astăzi Partidul Democrat-Liberal.
Intervenţia mea este legitimă pentru că şi eu, şi PDL avem acelaşi electorat. Dacă actualii lideri ai PDL îşi asumă riscul dezinformării cu privire la propriile lor eşecuri, eu refuz acest lucru şi, pentru moment, vă transmit următoarele:

1. după alegerile din decembrie 2012 între mine şi conducerea PDL nu a existat niciun fel de dialog şi nici nu poate exista un dialog atâta timp cât conducerea PDL-ului va fi asigurată de actuala echipă de politicieni;
2. unii lideri PDL încearcă să-şi justifice propriul eşec şi să câştige voturi în convenţia care urmează utilizând în dezbaterea internă argumentele false şi populiste din sloganurile USL şi atacându-şi propriul guvern;
3. încercarea de a ascunde sub sloganurile USL adevăratele cauze ale eşecului lor electoral nu face decât să garanteze noi eşecuri în viitor;
4. nu m-am lăsat niciodată impresionat de atacurile adversarilor şi nu mă voi lăsa impresionat nici acum de avertismentul că actualii lideri PDL vor răspunde la următoarele mele declaraţii despre starea partidului; joia trecută eu nu am atacat PDL-ul, ci am făcut o radiografie a modului în care arată astăzi partidul; intenţia mea a fost şi rămâne aceea de a genera o dezbatere cinstită despre eşecul PDL; din acest motiv mă adresez vouă, membri şi simpatizanţi ai PDL, care m-aţi sprijinit constant şi pentru câştigarea celor două mandate de primar general al Capitalei, şi pentru câştigarea celor două mandate de preşedinte al României, şi în cele două referendumuri de demitere;
5. am văzut reacţia publică a conducerii PDL de după declaraţiile mele de joia trecută… reacţia lor nu a făcut decât să întărească ceea ce am şi spus atunci: în loc să existe o analiză şi o dezbatere corecte pe problemele semnalate de mine, au preferat atacuri specifice Antenei 3 şi USL;
6. în perioada următoare voi continua să mă adresez susţinătorilor mei şi electoratului PDL chiar dacă pe unii lideri din conducerea partidului îi deranjează;
7. consideră că, atunci când mare parte a societăţii româneşti aşteaptă o revigorare a dreptei politice, ar fi tragic ca PDL să fie manipulat şi să revină la practicile şi abordările FSN.

Traian Băsescu

Trebuie să spunem din start că acordarea dreptului de vot de la 16 ani e o greșeală. Adolescenții nu au responsabilități și pot cădea ușor în plasa aventurierilor politici, a revoluționarilor. Bine, nimeni nu este cu adevărat imun la aventuri politice, revoluții și experimente, însă tinerii sînt cei mai expuși. Adolescenții nu au carieră, proprietăți, familie a lor, nu au un businsess, nu sînt contribuabili. Nu au nicio responsabilitate și nimic de pierdut. E destul de rău ca nu putem scăpa de votul universal și iresponsabilitatea pe care a adus-o cu sine (introducerea votului universal e cea mai gravă eroare a umanității de la alegerea lui Barabas). Ar fi bine, ar fi ideal să voteze doar cei care au responsabilități și care au ceva de pierdut. Cei care au dovedit societății că sînt responsabili și care au dat deja ceva societății. Cei care au o familie de întreținut și apărat, care au proprietăți, o carieră profesională, o afacere, cei care sînt contribuabili și care îi aleg pe cei care să le administreze banii dați statului, care să le apere familia, proprietățile, afacerile.

Însă renunțarea la votul universal este, așa cum știm, imposibilă în acest moment. În primul rînd, ar trebui adoptată prin vot universal, adică o bună parte din votanții ar trebui să decidă pentru renunțarea la dreptul de vot. În al doilea rînd, ar trebui acceptată de comunitatea internațională. Chiar dacă trecem de primul pas este imposibil să trecem de al doilea. S-ar isca un scandal internațional și România ar fi izolată, ar deveni paria Europei și a lumii.

Chiar dacă în decizia de vot intră multe variabile, putem spune că familia, proprietatea, afacerea sau cariera profesională, calitatea de contribuabil net la bugetul statului sînt tot atîtea piedici în fața iresponsabilității electorale. Nu elimină complet posibilitatea ca alegătorul să voteze aventurieri politici sau revoluționari dar îl face să se gîndească de două ori înaintea de a alege astfel de personaje sau mișcări politice. Alegătorul încă rămîne sensibil la manipulare și minciună, însă, atîta timp cît are ceva de pierdut, fie că vorbim de familie, afacere, proprietăți, carieră profesională sau doar bani, va fi ceva mai circumspect. Dacă alegătorul nostru nu are nimic de pierdut, dacă nu-l leagă nimic de glia stabilității politice, va fi mai ușor victima extremiștilor și escrocilor politici.

Votul responsabil trebuie să fie idealul nostru, farul după care ne ghidăm. Iar prin acordarea votului de la 16 ani dăm o gaură în corabia noastră. Nu e o gaură extrem de mare și e puțin deasupra liniei de plutire, astfel, nu ne va scufunda imediat. Însă la fiecare val mai înalt, la fiecare pală de vînt mai puternică, nava va mai lua puțină apă.

Și dacă tot e vremea propunerilor electorale, iată două propuneri și din partea noastră:

1. Listele electorale – fiecare cetățean român să fie nevoit să se înregistreze pe listele electorale pentru a putea vota. Nu atentează la dreptul de vot. Nu ar fi singurul drept pe care să ți-l poți exercita abia după ce îți dovedești existența, după ce scoți cartea de identitate și semnezi. Sînt mai multe drepturi pe care ni le exercităm după îndeplinirea anumitor condiții administrative (dreptul la proprietate e unul dintre ele). Înscrierea să constea în prezentarea actului de identitate, semnătură și declarație pe proprie răspundere că nu există o hotărîre judecătorească de suspendare a dreptului de a alege. Ideal ar fi să existe și un test cu cîteva întrebări din Constituție (statul român, puterile în stat, drepturile omului, sistem politic) nu foarte complicate și într-un limbaj cît mai accesibil. Se pot înscrie pe listele electorale doar cei ce trec acest minim test. Repet, să fie un test accesibil, cu întrebări simple, într-un limbaj familiar oricui, să nu dureze mai mult de 15 minute. Probleme: 1) nu știu dacă un asemenea test ar fi constituțional și nu ar încălca dreptul de vot al cetățeanului. 2) există riscul ca puterea politică de la un moment dat să folosească testul pentru a obține o structură a prezenței la vot convenabilă. S-ar putea spune că și obligativitatea înscrierii pe listele electorale ar putea fi folosită în același mod. Acest lucru se întîmplă și astăzi. Puterea politică neagă dreptul de vot celor din diaspora. Pe de altă parte, și obligativitatea prezenței pe un anumit teritoriu geografic în ziua votului restrînge dreptul de vot. De-a lungul timpului, puterile politice au folosit acest lucru pentru a filtra alegătorii, dînd liber în anumite zile și sperînd ca potențialii alegători ai adversarilor politici să nu fie în localitatea în care erau obligați să voteze. Înregistrarea pe listele electorale ar rezolva această situație, prin ”certificatul de absent”. Acest certificat poate fi folosit oriunde de cel care votează în afara localității sale (certificatul se reţine în secţia în care acesta votează). Puterea politică nu ar mai putea jongla nici cu listele electorale, nici cu turismul electoral. Oamenii ar fi duși de partidele politice cu autobuzul la înregistrare? Ar fi plătiți ca să se înregistreze? Foarte bine, atîta timp cît nu există posibilitatea înregistrării duble. Să scoată partidele politice bani de motorină, băutură, mîncare și mită nu numai în ziua votului, ci și cu cîteva luni înainte, la înregistrare. Să vedem cît de practic e pentru partidele politice, dacă le ține punga și logistica. Dealtfel, e normal ca partidele politice să-și încurajeze potențialii alegători să se înscrie pe listele electorale pentru a putea vota. Avînd în vedere că înscrierile se pot face oricînd pînă înainte cu o lună, trei luni sau șase luni înainte de alegeri, partidele sînt obligate să întărească relațiile cu simpatizanții și potențialii votanți, sînt nevoite să-i bage în seamă și în timpul mandatului, nu numai o dată la patru ani.
2. Votul pe listă deschisă. Este vital să se renunțe la actualul sistem de vot (care a preluat dezavantajele proporționalului și uninominalului, și niciunul dintre avantaje). Sistemul Pârvulescu a făcut din politicieni un fel de aleși locali, fără ca aceștia să fie totuși aleși uninominal. Au doar comportament de reprezentanți locali, ei fiind aleși tot în sistem proporțional. Ca să nu mai vorbim de ”Aberația Pârvulescu” care a făcut ca sute de colegii să aibă cîte doi reprezentanți în Parlament și Parlamentul să aibă 588 de membri, mult peste norma de reprezentare. La votul pe listă deschisă, partidele prezintă liste la alegeri (ca pînă în 2008) numai că ordinea candidaților e stabilită de alegători, nu de partid. Însă despre sistemul de vot vom mai discuta. Din zeci de sisteme existente în lume, unele foarte bune, Pârvulescu nu a ales niciunul. A inventat împreună cu Hrebenciuc și Bogdan Olteanu cel mai aberant și penibil sistem din lume, depășit la inutilitate doar de sistemele electorale din Cuba și Coreea de Nord.

Scriam în articolul anterior (Elena Udrea va fi președinte PDL. Blaga va ajunge probabil în PNL.) că tema cu care Blaga își va face campanie în PDL va fi ”partidul-balama care ne asigură o bucățică de putere, buget și impunitate”. Despre strategia ”PDL-partid-balama” am mai scris în cîteva rînduri, cînd Blaga încă era idolul ”Dreptei” (Prezidențiale cu Ponta, Antonescu și Blaga. Fuziunea PNL-PDL. – 26 ianuarie 2013; De ce s-a opus Vasile Blaga candidaturilor Monicai Macovei, lui Cristian Preda si Teodor Stolojan? – 18 decembrie 2012; De ce se roaga Vasile Blaga de Crin si de PNL? – 16 noiembrie 2012; Vrabia Mihai Viteazul și Sulfina Barbu deasemenea – 19 septembrie 2012). Dar este funcțională această strategie?

Partid balama poate fi un partid cu electorat extrem de fidel. E cazul partidelor etnice sau partidelor doctrinare. PDL nu e nici una, nici cealaltă. Pentru a fi partid balama ai nevoie de un electorat extrem de loial, care să te urmeze oriunde te-ai duce, cu oricine te-ai alia, un electorat la care celelalte partide să nu aibă acces. Electoratul partidului balama nu acceptă să voteze cu unul dintre partidele mari și crede că poate obține mai mult avînd proprie reprezentare. Ești maghiar între români sau libertarian între conservatori și socialiști și știi că nu poți obține mai nimic ca maghiar sau libertarian susținînd unul dintre partidele mari, ”generaliste” și că ai șanse mult mai mari dacă te unești cu cei de-o seamă etnică sau doctrinară pentru a susține o structură politică distinctă, care să obțină ajutor pentru propunerile sale în schimbul sprijinului dat unuia dintre partidele mari.

PDL are două tipuri de votanți: alegători de găletușă și băsiștii (majoritatea, foștii liberali și țărăniști – adică ”dreapta). Primii alegători sînt aduși la vot cu găletușa, ceilalți cu băsescul. La primii pot ajunge atît PSD cît și PNL, fără a se mai folosi de o alianță cu PDL. La ceilalți, nici PSD și nici PNL nu pot ajunge. La alegătorii de găletușă PSD și PNL au ajuns luînd primarii și parlamentarii PDL-ulu. Nu trebuie să iei tot partidul, nu trebuie să faci negocieri dure cu o întreagă structură politică. E suficient să-i iei oamenii, individual. Iar PSD și PNL asta au și făcut, au luat pedeliști la bucată. La alegătorii pe care îi aduci la vot cu băsescul nu numai că nu ajung PSD și PNL dar nu ajunge nici PDL, dacă Băsescu nu vrea.

Ironia e că PDL poate fi partid balama, dar numai fără Blaga. Astfel, PDL-ul balama condus de Băsescu (direct sau prin interpuși) poate obține, chiar și fără structuri, un 15-20% care să-l facă un partid balama redutabil, gata oricînd să ia locul unuia dintre cele două partide mari. Partidul balama condus de Blaga se desființează în cîteva luni. Nu mai are electorat dur, fidel (electoratul dreptei, foștii peneliști și penețiști, actualii băsiști), are doar electoratul de găletușă, atît cît a mai rămas, electorat care poate fi adus la vot cu găletușa de structurile locale. Aici PSD și/sau PNL, ca să nu mai fie nevoite să cedeze funcții și bani de la buget partidului-balama, preferă ori să ajungă direct la electoratul acestuia (găletușe au și ei, și încă mai pline, că-s la guvernare  și electoratul de găletușă n-are mamă, n-are tată, votează găletușa mai plină),ori îi ia structurile, om cu om. Mai cu zăhărelul, mai cu amenințarea, iei parlamentarii, primarii, consilierii și funcționarii PDL, care, la rîndul lor, îți aduc voturi. În cîteva luni, partidul balama de găletușă se desființează.

PDL condus de Blaga nu poate supraviețui nici măcar ca partid-balama. Băsescu a ales. A zis clar și răspicat că nu-l vrea pe Blaga. Dacă Blaga va cîștiga, electoratul fidel al lui Băsescu va părăsi PDL cît ai zice Gigi, fără Chiru. Va rămîne electoratul de găletușă (e un fel de a spune, aici intră și clientela ”serioasă” a partidului). Problema e că acest electorat se duce către cine îi oferă mai mult. La fel și structurile partidului. Atunci cînd se va da semnalul războiului dintre PSD și PNL, ambele partide mari se vor arunca ca ulii asupra hoitului PDL și vor încerca să cumpere parlamentari, primari, consilieri, întregi filiale locale. Apoi, în campanie, acolo unde nu au luat structurile PDL-ului, se vor năpusti asupra electoratului de găletușă. Și aici PSD și PNL au un avantaj în fața PDL: sînt la guvernare și au de unde să dea. Cu Băsescu și susținătorii săi de o parte, într-o nouă structură politică (dacă Blaga cîștigă la Convenție, PDL se rupe și îi pleacă cele mai puternice filiale), cu PSD și PNL de cealaltă parte, trăgînd de structurile și electoratul PDL, partidul se va desființa în doar cîteva luni. Nu formal. Ștampila va rămîne la Blaga. Vezi PNȚcd,

La prima vedere, Vasile Blaga e pe cai mari. Și-a aranjat Convenția, i-a ”iertat” pe toți liderii de filiale care au avut rezultate catastrofale, a făcut turul teritoriului, i-a înjurat pe Băsescu și Boc cît a putut, a promis liniște și un rolișor de partid-balama (cu PNL, nu cu PSD – o dovedește reacția Antenei 3 supărarea lui Blaga pe relația Băsescu-Dragnea/Ponta) care să asigure firimiturile bugetare și impunitatea necesare supraviețuirii pe persoană fizică. Blaga a ajuns pînă acolo încît, printre înjurăturile la Boc (de trei victorios la primăria unuia dintre cele mai mari orașe din țară iar sub conducerea sa PDL a fost partidul care a luat cele mai multe mandate parlamentare în 2008) și pe Băsescu (nu mai e nevoie să vorbim de faptele de arme electorale ale personajului) l-a ridicat pe Gigi Chiru la rangul de dumnezeu local (sub conducerea sa PDL Constanța a luat 14.5%, fiind depășit de USL și PPDD). Asta ca să vedem pînă unde duce disperarea lui Blaga de a rămîne șef PDL.

Și totuși, Traian Băsescu îi va sufla președinția PDL pentru a doua oară. Și cheia înfrîngerii lui Blaga nu stă în susținerea lui Băsescu pentru Elena Udrea. Băsescu a admis că există posibilitatea să se întoarcă în PDL  și s-a declarat decis să se  lupte în eventualitatea unei noi suspendări. Cu alte cuvinte, Băsescu poate reveni în PDL la finalul lui 2014 sau chiar mai devreme.  Adică peste aproape doi ani, cel tîrziu. Elena Udrea doar încălzește locul. Aici este e cheia înfrîngerii lui Blaga.

Mulți pedeliști erau dispuși să-l voteze pe Blaga din lipsă de alternativă, de frică sau din recunoștință, cei mai incapabili dintre ei. Cum să nu fie Gigi Chiru sau Cezar Preda mari fani Blaga cînd ei, niște învinși de serviciu, bătuți chiar și de PPDD și pentru care și 16% e un scor de neatins, sînt prim-vicepreședinți PDL sau dumnezei locali? Blaga ar fi fost votat și de mulți băsiști din PDL. Însă acum există o alternativă. Și ea nu se numește Elena Udrea, ci Traian Băsescu. Și mai e ceva, un război Băsescu-Blaga, în care pedeliștii sînt obligați să aleagă. Acesta este și motivul pentru care Băsescu a fost atît de dur și de virulent împotriva lui Blaga. Cei care merg acum cu Blaga îi declară implicit război lui Băsescu.

Pedeliștii nu sînt deloc entuziasmați de Blaga  iar acesta nu le oferă nicio perspectivă. Pentru un partid care a guvernat 6 ani la nivel central și 8 ani la nivel local, viitorul de partiduleț-balama, la fel de luminos ca inteligența lui Blaga, nu sună deloc bine. Mai ales că situația de partid-balama nu asigură acces la resurse decît lui Blaga și cîtorva din jurul său. Majoritatea pedeliștilor știu că Blaga nu are viitor la conducerea PDL și îl văd doar ca o variantă temporară, pînă cînd partidul iese din paralizie. Blaga e tragere de timp (așa cum Voiculescu e tragere de vînturi). Blaga a varianta lipsei de variante. E ca la un examen la care ai un moment de blocaj, și, fiindcă se uită profesorul la tine, te faci că scrii, pînă cînd îeși din blocaj și îți aduci aminte materia. Blaga e atunci cînd repeți întrebarea care ți s-a pus ca să tragi de timp pînă îți vine răspunsul. Electoratul PDL: ”Care este viitorul PDL? Ce veți face în continuare?” PDL: ”Care e viitorul PDL? Ce vom face în continuare? Păi…” Aceasta e soluția Blaga.

Azi PDL e o femeie măritată cu unul mic, urît, prost și cu chelie. Să-i zicem Vasile. Celălalt, să-i zicem Rambo sau Traian, e încă plecat la datorie și nu se știe dacă se mai întoarce sau nu. Dacă femeia din povestea noastră e convinsă că Rambo nu se mai întoarce, se resemnează și rămîne cu ăsta mic, prost și cu bube-n cap. Dacă însă primește o scrisoare de la Rambo în care acesta nu exclude varianta reîntoarcerii între sînii familiei, cu condiția ca la întoarcere să nu vadă urmă de Vasile, atunci femeia noastră începe din nou să viseze cu ochii deschiși și, în consecință, îl dă afară în șuturi pe Vasile. Interviul lui Băsescu de acum cîteva zile e scrisoarea de la Rambo.

În aceste condiții, în care pedeliștii știu că Blaga nu face mulți purici la conducerea PDL, e un semn de inconștiență să te pui rău cu Băsescu, cel care va prelua din nou PDL. Poate nu formal. Poate că Băsescu nu va mai avea funcții executive în PDL (va fi probabil președinte de onoare), însă va conduce în continuare PDL, prin ”generația tînără, de 40 de ani”.

Băsescu i-a provocat pe pedeliști să-l sprijine sau să-l înfrunte. Cale de mijloc nu mai există. Dacă pînă acum cîteva zile, ca pedelist puteai spune: ”Sînt băsist și votez cu Blaga la Convenție”, astăzi acest lucru nu mai e posibil. Cele două se exclud reciproc. Dacă ești băsist, votezi împotriva lui Blaga la Convenție, dacă votezi pentru Blaga la Convenție ești anti-băsist și vei suporta consecințele după ce Băsescu va reveni la conducerea PDL (la finalul lui 2014 sau după o eventuală demitere).

Între lipsa de perspective și riscul de a fi executat după preluarea partidului de Băsescu, pe de o parte, și susținerea reprezentantului lui Băsescu și situarea de partea unei vitoare echipe conduse de Băsescu, pe de altă parte, sînt convins că majoritatea pedeliștilor vpr prefera cea de-a doua variantă.

În acest moment, după preluarea inițiativei de către Băsescu, scorul Udrea-Blaga la șanse e de 90%-10%. Cele 10% șanse ale lui Blaga constau în organizarea alegerilor. Blaga știe cum se face treaba. Cînd s-a rupt FSN în două și cînd aripa Roman (Blaga including ) a cîștigat în fața lui Băsescu, eram în liceu. Țin minte că dirigintele nostru (profesor de filozofie, bucureștean trimis la Giurgiu după Revoluție – era probabil vreun propagandist comunist exilat) și directorul școlii (profesorul nostru de istorie) a luat mai mulți elevi din clasă (nu m-am număr at printre ei, că eram cu Piața Universității, cu peneleu’, cu Căposu și eram și guraliv pe temă) și i-a dus la alegerile FSN Giurgiu, să voteze. Și au votat pentru una dintre cele două tabere (nu mai țin minte pentru care, dar cred că pentru tabăra învinsă, tabăra Iliescu). Cu puțin noroc și ajutor de la partid, Blaga poate inventa 5000 de delegați, în condițiile în situația membrilor de partid e foarte fluidă. Nu trebuie să inventeze 5000, sînt suficienți 3000, ca să fie sigur că are peste 50%. La asta se adaugă controlul asupra liderilor de filiale și susținerea mediatică din partea Trustului Intact (unde Blaga tinde momentan să-l detroneze pe Năstase din poziția de Erou Național Martir AntiBăsescu). Toate acestea se traduc în acele 10% șanse pentru Blaga.

După înfrîngerea de la Convenție, Blaga și o parte din echipa sa se vor retrage cel mai probabil în PNL, alături de foștii aghiotanți, Frunzăverde și Mihaela Popa.

Comentatorii

În online nu există ziare, săptămînale sau instituții de presă. Există doar autori, articole și știri. E o diferență majoră între relația cititorului cu ziarul clasic, tipărit pe hîrtie, și relația cu așa zisul ziar online. Cînd nu exista internet informația scrisă se limita la cîteva ziare și săptămînale tipărite. Un ziar era un obiect tridimensional, un spațiu distinct. Plăteai și primeai la pachet editoriale, știri politice, știri sportive, mondenități, caricaturi.

În online poți alege, cu precizie, exact articolul pe care vrei să-l citești, fără să iei tot pachetul. Poți intra pe Jurnalul Național sau Evenimentul Zilei doar pentru un singură știre sau articol, fără măcar să arunci un ochi peste celelalte articole sau știri.

Mai nou, nici măcar nu mai navigăm, sîntem hrăniți cu știri. O dată cu apariția rețelelor de socializare (Facebook, Twitter etc)  și a cititoarelor de feed (Google Reader, Feed Demon, Feed Reader, Feedly, Bloglines etc), am trecut de la surf la feed. Nu mai căutăm știri, le primim. Nu mai vizităm site-uri, sîntem vizitați de știri. Pe Blogary, de exemplu, sînt tot mai puține intrări pe pagina de home și tot mai multe direct către articole. Degeaba îți aranjezi în așa fel pagina de home încît să fie vizibile la loc de cinste toate articolele și știrile, textele și imaginile pe care vrei să le vadă vizitatorul, dacă el intră direct pe pagina cu articolul sau știrea care i-a apărut în feed fără să mai treacă pe pagina de home.

Această atomizare, valabilă întotdeauna pe internet, însă accentuată de social media și feed, trimite în desuetudine ziarele online. Prezența în paginile unui ziar online, chiar și dublată de prezența pe pagina de home, nu-ți garantează vizibilitate. Dacă Ziarul X are 300 000 de vizitatori pe zi, aceasta nu înseamnă că fiecare articol sau știre de pe ziarul respectiv are 300 000 de vizitatori. Nu înseamnă nici măcar că pagina de home a ziarului respectiv are 300 000 de vizitatori.

Degeaba ai o galaxie mare și frumoasă dacă vizitatorul se teleportează direct pe planeta de destinație și n-apucă să vadă nimic din marea și frumoasa ta galaxie. Dacă 15 cititori citesc o carte din bibliotecă, asta nu înseamnă că fiecare carte din bibliotecă are 15 cititori.

Eu, de exemplu, nu intru niciodată pe pagina de home a Contributors și nu citesc articolele celor peste 300 de autori. Sînt abonat la feed-ul cîtorva autori (Dragoș Paul Aligică, Vladimir Tismăneanu, Ioan Stanomir, Otilia Nuțu, Sorin Ioniță, Miron Damian, Claudia Postelnicescu, Radu Carp  etc) și intru doar cînd respectivii scriu un nou articol. Nu trebuie să intru zilnic pe Contributors să verific ce articol nou a mai apărut, mă anunță cititorul meu de feed (Feed Demon). Atunci cînd citesc un articol al lui Ioan Stanomir fac parte din cititorii Contributors (nu știu cîți sînt, probabil cîteva mii pe zi) însă nu citesc decît articolul lui Stanomir și de la ceilalți nu văd nici măcar titlurile. Habar nu am cine ce a scris, cum arată Contributors astăzi, știu doar ce mai scriu autorii la ale căror feed-uri sînt abonat.

Blogary a avut de-a lungul timpului link-uri pe Hotnews, Realitatea, Antena 3, Jurnalul Național, B1, Contributors, Evz, România Liberă, Gândul sau Adevărul. Traficul venit de pe astfel de link-uri nu a depășit 4-500 de vizitatori (regula fiind de cîteva zeci). Am avut de cîteva ori și link-uri pe zoso.ro. De pe link-urile respective au venit cîteva mii de vizitatori în doar cîteva ore. Cum e posibil așa ceva cînd marile site-uri au sute de mii de vizitatori unici pe zi iar zoso.ro are cîteva zeci de mii (10-15 000, dacă nu mă înșel)? Fiindcă cei 15 000 de vizitatori care intră zilnic pe zoso.ro se împart pe cele 3-4 articole care apar în ziua respectivă pe blog, spre deosebire de cei 300 000 de vizitatori care intră pe un site care are sute de articole, știri, imagini, video etc. Astfel, știrea în care se vorbea de Blogary pe marile site-uri nu a fost citită decît de 6-700 de oameni, în schimb articolul de pe zoso.ro în care apare link-ul către Blogary a fost citit de 4-5000 de oameni.

Astfel, renuțarea la print și înlocuirea surf-ului pe net cu feed-ul a ucis complet ziarele și marile site-uri de presă. A lăsat în urmă autori, articole și știri. La care se ajunge de cele mai multe ori prin virale și teleportare, fără lungi plimbări pe site-uri. Site-urile marilor instituții de presă există în continuare și fac trafic de milioane de vizitatori în continuare, însă nu sînt altceva decît conglomerate de articole, știri și imagini, nu mall-uri care asigură vad și vizibilitate. Cei mai mulți dintre ”clienți” se teleportează direct la magazinul dorit, fără să vadă vreun alt magazin.

Politicienii

Dacă pe vremuri, un politician, pentru a face știri, trebuia să-și aranjeze interviuri și să facă conferințe de presă, acum e suficient să scrie pe twitter sau facebook și are știrea asigurată. E mult mai ieftin, rapid și comod. Cu o mică și singură condiție: să fie relevant. Nu funny, nu cool, nu prolific. Doar relevant.

Mulți politicieni cred că online-ul e un spațiu în care e suficient să bagi lungi comunicate despre nimic, ca să ai succes. Cînd nu au succes, dau vina pe staff-uri sau pe cititori. Și schimbă abordarea. Fiind în online, un spațiu presupus al tineretului trendy (de parcă am fi în 1999), se simt datori să ia un ton șugubăț-tineresc, să facă glumițe, să se dea cool, pentru a fi acceptați și a avea succes. O imbecilitate fără margini. Dacă nu au succes nu e fiindcă nu-s destul de cool sau funny, e din cauză că n-au nimic de spus, sînt complet irelevanți, atît pentru publicul online cît și pentru jurnaliștii din media clasice.

Cît despre vina staff-urilor, nu e treaba celor care se ocupă de online să dea conținut unui politician. Nu e nici măcar treaba consultanților și strategilor. E exclusiv, repet, exclusiv, obligația politicianului să dea conținutul. Staff-ul caută canalele de comunicare și încearcă să adapteze mesajul pentru specificiul fiecărui canal de comunicare, dar conținutul, carnea, relevanța, de la politician trebuie să vină. Nu e nevoie ca politicianul nostru să fie un amestec de Fănuș Neagu, Vacanța Mare și BUG Mafia, nu trebuie să vomite peste tot internetul tone de metafore, pășunisme, sămănătorisme, argotice de cartier și alte figuri și fițe de stil. Poate fi relevant și auster în același timp. De fapt, e preferabil să fie așa. Dacă ai ceva de spus, o poți spune și fără să verși tot vocabularul peste bietul cititor. Dacă cutărică politician e gol pe dinăuntru, nici internetul și nici consultanții nu-l vor salva. Iar excesul de vocabular, cu atît mai puțin.

A dovedit Adrian Năstase în aceste opt luni că a înțeles de ce a fost condamnat? A recunoscut faptele și a spus că regretă infracțiunile pe care le-a făcut și care au dus la condamnarea sa?  A arătat Năstase că este decis să-și schimbe comportamentul și să nu mai facă rău societății în care trăiește? Cunoaște cineva vreo declarație publică a lui Adrian Năstase, vreun text scris de acesta pe blog sau în presa scrisă, în care să spună că regretă faptele pentru care a fost condamnat, că înțelege de ce a fost condamnat, că acceptă deciziile justiției și  respectă justiția și pe cei care fac justiția?

S-a îndreptat infractorul Adrian Năstase? A dovedit el în aceste opt luni, justiției și societății, că înțelege răul pe care l-a făcut, că-l regretă și că nu va mai repeta comportamentul ilegal, antisocial și imoral care a adus prejudicii societății în care trăiește și a dus la condamnarea sa?

Este justiția convinsă că eliberîndu-l pe Adrian Năstase, nu va aduce prejudicii societății și nu va da un exemplu negativ. că nu va jigni cetățenii care nu încalcă legea și pe cei care își recunosc greșeala, o regretă și promit să n-o mai repete?  Nu este eliberarea lui Adrian Năstase o palmă dată societății, cetățenilor cinstiți, justiției, legii și celorlalți deținuți?

Justiția nu are decît să ia în considerare recomandările comisiei din închisoare, declarațiile deținutului date în fața comisiei și a instanței, și declarațiile și textele sale publice din ultimele opt luni. Dacă toate acestea dovedesc că Adrian Năstase înțelege de ce a fost condamnat, că își recunoaște greșelile și se angajează să nu le repete, că acceptă și respectă justiția, legile și societatea și că nu mai reprezintă un pericol pentru societate, atunci Adrian Năstase merită să fie eliberat, sperînd că se va reintegra în societate, va reveni pe drumul drept și se va comporta asemenea cetățenilor onești ai acestei țări.

bleen.ro se apropie cu pași repezi de finalul carierei online (locul pe server îi va fi luat de cincinnatus.ro). Bleen.ro va fi scos din online săptămîna aceasta (am făcut deja un backup, ca să aibă nepoții cu ce se duce la Muzeul Bloggingului Politic peste 40 de ani). Iată un alt articol de pe blog, din 11 decembrie 2009. 

26 noiembrie 2009

În sondaje Geoană are aproape nouă procente în faţa lui Băsescu, candidează în grup cu Johannis şi Crin Antonescu, are trei partide mari în spate, PSD, PNL şi UDMR, sprijinul lui Vadim (locul 4 ăn primul tur, cu peste 500 000 de voturi), aproape toate televiziunile (Realitatea TV, TVR1, TVR2, Antena 3, Antena 1, Antena 2 şamd), ziare, posturi de radio, site-uri politice, bloguri, mii de primari, structura teritorială şi logistica  a două mari partide, oameni de afaceri, două institute de sondare etc.

Băsescu are de partea sa un singur partid (şi ăla demoralizat şi demobilizat), niciun candidat important din turul 1 care să-l sprijine, cîteva televiziuni de nişă sau cu audienţă scăzută (B1TV, OTV, Etno TV), pe marile televiziuni are embargou, e supus unui adevărat linşaj mediatic 24 din 24, nu-şi poate transmite mesajele decît prin intermediul unui site, a unui ziar şi cîtorva bloguri. Trebuie să fie agresiv, să atace pentru a recupera distanţa care îl desparte de Geoană, dar nu o poate face atîta timp cît electoratul vrea linişte, nu un scandalagiu notoriu. Singura sa şansă e să-şi provoace adversarul la cît mai multe confruntări directe, pe care însă acesta le evită constant, neacceptînd decît una singură.

7 decembrie

După numărătoarea oficială a voturilor, făcută de BEC, devine clar că Traian Băsescu a cîştigat al doilea mandat de preşedinte.

Ce a intervenit între timp, astfel încît Băsescu să se transforme dintr-o victimă sigură în învingător?

În 26 noiembrie Mircea Geoană era viitorul preşedinte al României. Sau cel puţin aşa credea el şi aşa credeau cei din jurul lui. Uniţi şi prudenţi la început, aceştia văd bătălia deja încheiată şi încep să lupte pentru pradă. Cine e cel mai influent? CIne îl umileşte pe învins? Cine are cele mai mari merite în această victorie? Şi cum reuşeşte să creeze această imagine? Prin mass-media, evident. E modalitatea cea mai facilă şi lipsită de riscuri pentru a intimida Statul şi societatea în ansamblul ei, instituţiile şi angajaţii acestuia, indiferent că vorbim de administraţie, de structurile de forţă sau de justiţie. Ce poliţist, angajat al FIscului, procuror, ofiţer din servicii, judecător, procuror sau jurnalist mai poate avea curajul să deranjeze un individ care face şi desface majorităţi, inventează miniştri şi prim miniştri, pune şi dă jos preşedinţi? Dovadă şi primele reacţii ale presei după întîlnirea lui SOV cu Geoană şi declaraţia primului de la Realitatea TV: “trăim într-o ţară în care preşedinţii depind de SOV”. Ce trafic de influenţă e mai bun decît traficul de influenţă în masă? La toate astea se adaugă ura şi setea de răzbunare a inamicilor lui Băsescu. Sînt siguri pe ei, Băsescu e învins, scrutinul din 6 decembrie nu e nimic altceva decît o formalitate care va consfinţi în mod oficial înfîrngerea. MIza nu e electorală: distanţa în sondaje dintre cei doi concurenţi e suficient de confortabilă pentru a le da celor din tabăra lui Geoană siguranţa victoriei. Nu trebuie decît să aibă răbdare şi să aştepte timpul să treacă. Dar nu au răbdare.

Încep întîlnirile “conspirative”. Nu se mai feresc, ba dimpotrivă, în spatele izului de clandestinitate e o doză importantă de ostentaţie şi demonstraţie. Vor să arate că ei sînt stăpînii şi toată ţara (şi, mai ales, instituţiile statului) trebuie să ştie asta. Patriciu se întîlneşte cu SOV, cu Meleşcanu şi SRS, cu Crin Antonescu, SOV se întîlneşte cu Geoană. O fac seara sau noaptea, “pe furiş”, cu paparazzii după ei. O lecţie învăţată de la minivdetele de tabloid: suni paparazzul şi îi vinzi pontul. După care te laşi fotografiat din toate unghiurile care te avantajează, întîlnindu-te cu politicieni, viitori prim miniştri, viitori preşedinţi, cu toţi viitorii potentaţi. Te imunizezi în faţa statului. Îţi creezi din aceste imagini o aură care acţionează ca un scut în faţa oricărei incercări a autorităţilor statului de a te deranja. A început lupta pentru pradă. S-a sfîrşit bătălia, inamicul e învins, acum începe împărţirea prăzii. Aliaţii se pîndesc, se suspectează, se întrec pentru a fi primii care ajung la pradă şi care pleacă cu halca cea mai mare.

Cei mici se înghesuie, se ridică pe vîrfuri pentru a fi văzuţi, dau din coate pentru a ajunge în primele rînduri. Ciuhandu pune în scenă reconcilierea, Johannis participă la întîlniri electorale, pesedişti şi penelişti de peste tot îşi aduc obolul, dau o mînă de ajutor, se bagă în seamă, jurnaliştii execută linşajul mediatic cu un exces de zel demn de o cauză mai bună.

Însă miza adevărată e la cei mari, la SOV, Patriciu şi Voiculescu. Ies din penumbră şi îşi delimitează teritoriile. E însă o luptă contracronometru. Sînt oportunităţi care nu trebuie pierdute. Aşa se explică graba cu care Patriciu a scos filmul de la Ploieşti, deşi putea să aştepte pînă în joia de dinaintea alegerilor. Nu a fost o mişcare electorală. Dacă ar fi fost, Patriciu nu ar fi apărut public şi nu şi-ar fi legat numele de respectivul filmuleţ. Şi l-ar fi dat mult mai tîrziu, cînd Băsescu nu ar mai fi avut timp să contracareze efectul devastator al publicării. Jurnaliştii din trusturile Realitatea-Caţavencu şi Intact, la concurenţă, îl dau pe post de mii de ori, ca şi cum ar fi plătiţi la numărul de difuzări (ceea ce nu e exclus). Patriciu e cel care a făcut primul pas, cel care s-a detaşat în inamicul nr 1 al lui Băsescu şi care a încercat să-i dea lovitura finală şi să-şi aroge meritul victoriei prin KO.

SOV nu numai că se mişcă mai greu şi rămîne pe locul doi la capitolul moguli dar îşi vede şi actuala poziţie de forţă ameninţată în urma interviului dat de Geoană lui Tolontan, ăla cu maleficul turbulent şi a arestării lui Nicolae Popa. Nu că i-ar fi fost frică de Geoană, dar o asemenea declaraţie venită din partea viitorului preşedinte al României i-ar fi slăbit autoritatea în faţa autorităţilor statului. Ori de autoritate şi de imaginea de forţă are nevoie cel mai mult acum, pentru a scăpa de cartoful fierbinte numit Nicolae Popa. Decizia lui SOV, la fel de genială ca şi cea a lui Patriciu, e să se folosească de media pentru a-şi delimita teritoriul, pentru a-şi afirma poziţia de forţă în faţa concurenţilor şi în faţa autorităţilor publice. Şi cum poţi face asta mai bine decît prezentînd ţării întregi noul tău angajat? Care, surpriză, e chiar viitorul preşedinte al ţării. Şi SOV nu se mulţumeşte cu chemarea lui Geoană în miez de noapte la el acasă pentru a anula efectul mediatic al acelui “malefic şi turbulent” ci pune bomboana pe colivă (pe care a confundat-o cu cireaşa de pe tort), făcînd publică relaţia de prietenie cuGeoană, veche de patru ani, şi vorbind şi despre o întîlnire în 2004, într-o parcare cu actualul preşedinte, Traian Băsescu. Nu a fost o mişcare electorală şi nici o capcană întinsă lui Geoană. Nu a schimbat macazul. Pur şi simplu nu a mai avut răbdare şi a supralicitat de frica a ceea ce i s-ar putea întîmpla din cauza arestării lui Nicolae Popa. Să nu uităm că în acele momente, pentru ei, Geoană era viitorul preşedinte al României. Ori e bine să ştie toţi poliţiştii, ofiţerii de informaţii, jurnaliştii, procurorii şi judecătorii din ţara asta că SOV e stăpînul, că preşedintele ţării (peste numai cîteva zile) e la cheremul lui, e jumate prieten, jumate slugă, că-l cheamă la orice oră din zi şi din noapte, cînd are el chef, şi ăsta se duce. Şi, bineînţeles, că declaraţia cu maleficul turbulent nu era serioasă, era un aranjament făcut dinainte între doi vechi prieteni. Aşa, ca să nu existe dubii, să nu înţeleagă greşit vreun procuror sau judecător.

Patriciu, SOV, Voiculescu, Crin Antonescu, Orban, Johannis sau Ciuhandu, la fel ca şi Geoană, au fost siguri de victorie şi au ţopăit prea devreme. Iar în ultimele zece zile de campanie, tabăra lui Geoană nu a mai făcut campanie ci doar trafic de influenţă la nivel naţional, bine mediatizat şi punctat cu demonstraţii de forţă. Toţi, inclusiv Geoană, au amestecat euforia,  vanitatea, ura, nerăbdarea, excesul de zel şi lăcomia într-un cocktail de droguri tari, de sub al cărui efect s-au trezit abia în dimineaţa de 7 decembrie. Urmează mahmureala şi sevrajul.

S-au jucat de-a prădătorii în oglindă şi au crezut că văd în privirile de bovină sclipiri de felină şi au uitat că inamicul lor e singurul prădător pur-sînge din politica românească. Rămîne antologică şi demnă de Animal Planet imaginea de la confruntarea televiztă, cu Băsescu stînd cîteva minute cu colţii în gîtul lui Geoană, suficient cît să cîştige alegerile. Ţopăiala de căprioară tîmpă a ultimului e doar scena tragică cu care se încheie documentarul.

PS. Acest articol e rezultatul cîtorva meciuri de ping pong pe messenger cu Florin Cojocariu, începute pe 26 noiembrie, în seara apariţiei filmului de la Ploieşti. Şi încă mai jucăm.

bleen.ro se apropie cu pași repezi de finalul carierei online (locul pe server îi va fi luat de cincinnatus.ro). Iată un alt articol de pe blog, din 27 noiembrie 2009 (în 26 noiembrie a apărut filmulețul trucat cu Băsescu ”bătînd” un copil) Articolul e scris pe la 3 dimineața, la cîteva ore după emisiunea în care Băsescu a fost invitat la Răzvan Dumitrescu.

Au cauţionat discursul lui Băsescu. Ăla cu mogulii. Ăla care începuse să plictisească, chiar şi pe susţinătorii lui. Ăla care părea un basm umflat, care suna  a paranoia şi mania persecuţiei. O demonstraţie de forţă, pusă atît de bine la punct, atăt de disproporţionată confirmă discursul lui Băsescu. Şi sperie. Un sistem de tip caracatiţă, lăbărţat peste tot, populat de hiene, capabil de orice, împotriva oricui. Nimeni nu e ferit, nimeni nu scapă. Nici chiar atotputernicul Dictator. Suficienţa de sine, cinismul cu trabuc şi zîmbet batjcoritor, aroganţa care defilează pe trei canale TV în fiecare seară, la oră de maximă audienţă, toate astea pun pe gînduri, îngrijorează, irită, enervează.

Strategia cu Geoană care nu apare, bună, la prima vedere (avînd în vedere calitatea personajului), e cu două tăişuri. Băsescu a zis că Geoană şi Johannis sînt de paie şi iată, Geoană şi Johannis nu mai apar pe nicăieri, sînt personaje secundare. În schimb apar mogulii, în toate ziarele, pe toate canalele,  atacîndu-l pe Băsescu, întîlnindu-se între ei, punînd ţara la cale. Complotînd.

Veţi spune că nu ştim dacă chiar complotează sau doar se întîlnesc la un ceai. Nu contează asta. Contează percepţia. Apar în presă fotografii cu ei întîlnindu-se pe ascuns. Asta dă un iz de conspiraţie, prin senzaţia de semiclandestinitate a întîlnirilor şi cu atît mai mult cu cît ei nu sînt orice amărîţi care se întîlnesc la bere, pe furiş, de frica nevestelor, ei sînt înşişi Mogulii atît de prezenţi în poveştile lui Băsescu. EI au prim planul, ei duc războiul, ei decid. Culisele sînt în faţa cortinei. Lui Geoană, lui Crin şi lui Johannis li s-a luat mingea şi  au fost trimişi acasă, să-şi facă somnul de după amiază, ca toţi copiii cuminţi. Vîntu şi Patriciu, înconjuraţi de hienele din dotare, într-o demonstraţie de forţă şi aroganţă, într-o atmosferă apăsătoare, sînt în prim plan. Pentru prima dată sistemul apare pe scenă, în toată amploarea şi ferocitatea sa. După ce pămpălăii fami(g)liei, tripleţii de paie Geoană, Crin şi Johannis, se îmbrăţişează libidinos, zîmbesc tîmp camerelor de luat vederi şi ne vorbesc de pace, bună înţelegere, consens, linişte şi voie bună, apar adevăraţii capi, Vântu şi Patriciu, preiau frîiele la vedere şi pun în scenă o grandioasă şi înfricoşătoare demonstraţie de forţă.

Sînt proşti? Oarecum. Probabil. Sigur. Sînt convinşi că Băsescu e terminat, e la pămînt şi vor să aibă satisfacţia finală, să-i arate că ei sînt cei care vor trage ultimul glonte, cel fatal, nu înainte de a-l umili public, de a-i arăta cît de vulnerabil e. Ăsta e motivul pentru care sînt atît de prezenţi în spaţiul public. Şi-au dat jos de măştile de Geoană, Crin şi Johannis chiar înainte de lovitura finală, sub luminile rampei, şi îşi privesc satisfăcuţi victima în ochi, pentru ultima oară, aşteaptînd aplauzele publicului şi elogiile criticii. E un moment prea important şi prea înălţător pentru a fi lăsat pe mîna trepăduşilor de teapa lui Geoană, Crin sau Johannis.

Dacă se dovedeşte că filmuleţul e trucat (nici nu e nevoie de expertiză, trebuie doar să apară filmările din alte unghiuri) Băsescu se poate considera cîştigător al alegerilor.

bleen.ro se apropie cu pași repezi de finalul carierei online (locul pe server îi va fi luat de cincinnatus.ro). Iată un alt articol de pe blog, din 6 decembrie 2009

Sînt mari şanse ca rezultatul alegerilor ăstora să fie chiar mai strîns decît cel din 2004, ca diferenţa dintre învingător şi învins să fie sub un procent (sîmbătă seară, estimările pentru uz intern dădeau un scor de 50-50 – informaţiile le am din interior). La o prezenţă la vot de 50% (9 milioane) 1% înseamnă 90 000 de votanţi. Adică 9 000 de bucureşteni, 2000 de clujeni, 2000 de constănţeni, 2000 de ieşeni, 1500 de braşoveni şamd, dacă luăm drept criteriu mărimea oraşelor.

E suficient ca aceştia să stea acasă pentru ca Geoană să fie noul preşedinte, pînă în 2014, Adrian Năstase, preşedintele celui mai mare partid de guvernare, Vanghelie stăpîn pe Ministerul de Interne, Hrebenciuc pe servicii, Oprişan, Mazăre şi Nica pe buget, SOV, Voiculescu şi Patriciu, pe companiile statului, Fenechiu şi ceilalţi, pe ce a mai rămas şi iliescu peste toţi.

E posbil ca mîine, 90 000 de oameni să zică “votul meu nu contează” şi să stea acasă? Da, e foarte posibil. Fiecare va zice că nu se întîmplă nimic dacă el nu se duce la vot, că oricum nu stă Băsescu în votul lui. Ceea ce uită ei e că următorii cinci ani din viaţa noastră sînt decişi de voturile individuale.

Nu e o decizie ce implică o mare responsabilitate, poate interveni o mică lene, o coadă mai mare la secţia specială, o ploaie, o oră în plus în mall, frigul, comoditatea, traficul, o mică distracţie. Nu e ca şi cum ai lipsi de la serviciu, sau de la ziua celui mai bun prieten sau de la nunta unui fost coleg de facultate. Nu te trage nimeni la răspundere individual, nominal, nu-ţi bate nimeni obrazul. Şi oricum, la cîte milioane de votanţi sînt, eşti convins că votul tău nu contează şi, implicit, nici absenţa ta. La un asemenea număr responsabilitatea e imperceptibilă, e aproape inexistentă.

Soarta noastră în următorii 5 ani (adică atunci cînd vom avea 25 de ani, 34, 40 sau 47) nu stă în votul meu. Nici în al meu. Nici în al meu. Nici în al meu…şamd. Mă rog, nu am loc şi nici timp să scriu asta de 90 000 de ori. Şi cu toate astea, un preşedinte ales şi validat nu are în spate 51% sau 55% din voturi, ci 3 548 238 sau 4 123 781 de voturi individuale. Tot atîţia oameni care au binevoit să iasă din casă şi să se ducă la vot. Al cui vot e mai important? Există voturi care atîrnă mai greu, care valorează dublu sau triplu? Nu. Toate sînt egale. Toţi sînt responsabili în mod egal. 4 123 781 de oameni care gîndesc în acelaşi timp: votul meu l-a făcut preşedinte şi a decis soarta României pe următorii 5 ani au toţi dreptate. Votul meu l-a făcut preşedinte. Dar dacă ar gîndi toţi, cei 4 milioane, în acelaşi timp, “nu mă duc la vot, oricum votul meu nu contează”? Ninel Potircă ar ajunge preşedinte. Sau Becali. Sau Vadim. Sau Geoană. Numai că în cazul lui  Geoană nu e nevoie să stea acasă 4 milioane de alegători, 90 000 sau 40 000 sau 15 000 sînt suficienţi. Vor fi atît de împrăştiaţi geografic, în atîtea medii, încît nimeni nu-i va şti niciodată pe toţi. Vom şti că un prieten, o rudă, un vecin, un coleg de serviciu n-a mers la vot. Nu e grav, e doar un vot, la urma urmei Geoană a cîştigat la 35 000 de voturi diferenţă, doar n-o fi cîştigat doar din cauză că a lipsit prietenul, ruda, colegul sau vecinul nostru.

Cazul ăsta se va repeta în cîteva zeci de oraşe sau mii de sate, în mii de anturaje. Şi nimeni nu se va simţi responsabil, sînt atît de mulţi care cară această greutate încît va fi părea uşoară ca un fulg, atît de uşoară încît n-o vom simţi, nu va fi nicio povară. E ca şi cum 15 oameni ar căra un şifonier. Obosit sau pur şi simplu lipsit de chef, unul dintre ei îi va da drumul. Şifonierul va putea fi cărat mai departe, fără să simtă prea mult absenţa celui care a renunţat. Dar ce se întîmplă cînd toţi, în acelaşi timp, îi vor da drumul, bazîndu-se că-l ţin ceilalţi?

A spune că votul meu nu contează e ca şi cum aş spune: “Sînt dispus oricînd să renunţ la un minut din viaţă.” Dar ce te faci dacă oricînd înseamnă în fiecare minut?

PS. Geoană nu numai că nu e capabil să înţeleagă ce se întîmplă în jurul lui, dar nici măcar nu citeşte ceea ce i se dă mură în gură. Cei din staff-ul lui Geoană au rămas şocaţi cînd şi-au dat seama că lui îi fusese lene şi să citească materialele lor, darămite să le reţină sau înţeleagă. De gîndit cu propria minte nici nu se pune problema. Chestia asta mi-a spus-o cineva din staff-ul lui Băsescu, cineva care mi-a mărturisit că, după confruntare, în loc să fie fericit că Băsescu l-a umilit pe Geoană, a rămas îngrozit gîndindu-se că un asemenea incompetent, un asemenea îngălat mintal, ţintuit la patul prostiei de lenea de a gîndi are şanse reale să ajungă preşedintele României. Acelaşi sentiment l-am avut şi eu şi prietenii mei uitîndu-ne la confruntare: satisfacţia că Băse a cîştigat confruntarea a fost umbrită de perspectiva teribilă că un non-individ ca Geoană ar putea să ne fie preşedinte 5 ani, pînă în 2014. Bucureşltenii au mai făcut tîmpenia asta, aducîndu-l pe Oprescu la Primăria Capitalei. Ei sînt cei care ar trebui să iasă la vot în număr cît mai mare, tocmai că sînt păţiţi. Doar o mobilizare puternică a votanţilor din urban (mai ales din Transilvania şi Bucureşti, care la primul tur au stat prost la prezenţa la vot) îi poate împiedica pe Geoană, Hrebenciuc, Năstase, Iliescu, Mazăre, Oprişan şi ceilalţi să preia puterea totală în România, politică şi economică, puterea de a scoate justiţia pe tuşă şi de a stopa orice încercare de reformă a statului.

PS2. Puteţi, ba chiar vă rog, să vă jucaţi de-a pronosticurile, atît în ceea ce priveşte prezenţa la vot, cît şi scorurile celor doi candidaţi. Eu zic prezenţă 52%, Băsescu 50.4%, Geoană 49.6%.

PS3. Mîine În ziua votului nu voi mai scrie niciun articol nou dar voi reveni cu update-uri la acesta.

Am preluat leapşa de la Reporter Virtual şi o dau mai departe lui Doc, Ioan T Morar, Cristi Pătrăşconiu, Cristian Preda, Fish Eye, Nedormitul, Markething,

UPDATE 1. Lista secţiilor de votare (din ţară, speciale şi din străinătate)

UPDATE 2. Sînt răcit cobză. Ba chiar gripat. Porcin, posibil. Ziceţi-mi un loc aglomerat, cu mulţi pesedişti.

UPDATE 3. Alin Fumurescu – …scuzaţi-mă, da nu mai aveţi scuze!

UPDATE 10.03. Prezenţa la vot în republica Moldova, la ora 09.00, de 4 ori mai mare decît în primul tur. (Hotnews)

UDPATE 10.10. Una din tactici este să fie aduşi la secţiile speciale cîteva sute de votanţi, care să ţină ocupată secţia pînă la 21.00. Pesediştii o vor folosi în Bucureşti şi în alte oraşe mari. Propriu zis nu e ilegal. Aduci 4-500 de oameni din judeţ şi îi aşezi la coadă la secţia din Gara de Nord.

UPDATE 10.22. O excelentă analiză a confruntării celor doi candidaţi, Eugen Istodor – Mircea Deaca: Basescu vs Geoana sau De Gaulle vs Petain

UDPDATE 10.25. Ce comentează un cititor la articolul din update-ul anterior:

@fem! : N-a fost fair Preşedintele nici de data asta. Cum să vii cu chestii deştepte cînd discuţi cu Geoană?! Îl ataci sub centură dacă faci aşa.

UPDATE 10.37. Iliescu: “Şi în plan intern, şi în plan extern, ultimii 5 ani au fost pierduţi”(!!????) Pentru el şi clica lui, da, au fost pierduţi. Cred că asta a vrut să spună, altfel declaraţia lui e de neînţeles, în condiţiile în care în 2007 am intrat în Uniunea Europeană, românii au libertate de mişcare în toată Europa, Republica Moldova, şi cu ajutorul şi influenţa României, a scăpat de comuniştii rusofili (asta-l doare cel mai mult pe Iliescu), s-a introdus cota unică, justiţia a început să funcţioneze cît de cît (timid, dar a început), PIB-ul şi veniturile aproape s-au triplat. Cinci ani cu Năstase preşedinte şi PSD principalul partid de guvernare, astăzi România era un teritoriu pustiit.

UDPATE 10.48. Geoană (ţineţi-vă bine, e tare de tot, nu citiţi în timp ce duceţi cana de cafea la gură): “Miza alegerii viitorului preşedinte depăşeşte persoana unui om, este vorba de două viziuni” Gata, v-aţi liniştit? Persoana din omul din voi s-a oprit din rîs? Ok. Acum să cităm din analiza lui Mircea Deaca vis-a-vis de cei doi candidaţi: “Enunturi ca: “am o viziune”, “am un ton civilizat” , “o singura Romanie” “un nou inceput”, un model social”, “un proiect anticriza” pot fi redefinite ulterior si raman generalitati atata vreme cat nu sunt descrise in detaliu. Pare un fel de fraza de genul “am un proiect pentru o problema: criza, socialul, politica liberala, dar nu va spun acum care anume”.Antonescu spune in comentariu la o zi dupa: Geoana a prezentat un program, o viziune sau o filosofie. Este fals, Geoana a prezentat doar ideea ca ar avea un program, o viziune sau o filosofie.“

UPDATE 11.09. Mă duc la vot. Wish me luck. E bine să mergem dimineaţa, ca scorurile să fie apropiate de acum, să nu plece Geoană cu avantaj.

UPDATE 11.25. Scoruri la 9.30

INSOMAR Geoană 52%, Băsescu 48%

CCSB Geoană 51.5%, Băsescu 48.5%

Sursa: sutu.ro

UPDATE 13.32. Secţie specială la care se poate vota lejer (nu erau decît 10 persoane): Secţia 0636 de la Spitalul Caritas, Str. Traian nr. 29, Sector 3.

UPDATE 13.35. Geoană creşte, Băsescu scade. La ora 11.00 Geoană ajunsese la 53-53.7% iar Băsescu era la 46.3-47%.

UPDATE 13.41. Prezenţa la vot în străinătate: dublu faţă de primul tur. (Hotnews)

UDPATE 14.12. Fish Eye – Un pumn în cap

UPDATE 14.20. Prezenţa la vot la ora 10.00

Naţional: Turul I – 6.17%, Turul II – 7.52% (+22%)

Urban: Turul I – 5.65%, Turul II – 6.98% (+24%)

Rural: Turul I – 6.88%, Turul II – 8.27% (+20%)

Raport prezenţă Rural-Urban:

Turul I – + 22%

Turul II – + 18%

Prezenţă în Bucureşti:

Turul I – 5.16%, Turul II – 6.44%

UDPATE 14.34. Prezenţa la vot la ora 13.00: 24.01% (în turul I era de 20.96%)

Naţional: Turul I – 20.96%, Turul II – 24.01% (+15%)

Urban: Turul I – 20.12%, Turul II – 23.32% (+16%)

Rural: Turul I – 22.10%, Turul II – 24.94% (+13%)

Raport prezenţă Rural-Urban:

Turul I – + 10%

Turul II – + 7%

Prezenţă în Bucureşti:

Turul I – 19.71%, Turul II – 23.24%

UPDATE 14.43

Situaţia pe judeţe (creşterea prezenţei faţă de primul tur – media naţională +15%):

Cluj +17%

Timiş +24%

Arad +12%

Teleorman +15%

Bucureşti +18%

Suceava +8%

UPDATE 14.59 Fiefurile lui Geoană au o prezenţă foarte bună la vot, cele ale lui Băsescu, mult mai slabă.

UPDATE (via Sebastian Lăzăroiu)

CSOP, la ora 13.00 – Geoană 51%, Băsescu 49% (dimineaţă era Geoană 52.5%, Băsescu 47.5%). Se estimează că prezenţa la vot va fi de aprox 62%, adică cu 9% mai mult decît în primul tur şi se presupune că aceşti noi veniţi vor vota în majoritate cu Băsescu.

UPDATE 16.20. Televiziunile au început deja isteria FRAUDĂĂĂĂ! Asta înseamnă că sînt şanse destul de mari ca pînă diseară Băsescu să ia avans în faţa lui Geoană.

UPDATE 17.52. CSOP ora 16.00 Geoană 50.4, Băsescu 49.6

UPDATE 17.58

Prezenţa la vot la ora 16.00: 40.10% (în turul I era de 36.19%)

Naţional: Turul I – 36.19%, Turul II – 40.10% (+11%)

Urban: Turul I – 33.69%, Turul II – 37.51% (+11%)

Rural: Turul I – 39.62%, Turul II -43.66% (+10%)

Raport prezenţă Rural-Urban:

Turul I – + 18%

Turul II – + 16%

Prezenţă în Bucureşti:

Turul I – 32.42%, Turul II – 38.05%

UPDATE 18.42 În continuare Transilvania stă prost la prezenţa la vot.

UPDATE 18.44 Turcescu, pe Twitter: la ora 17.00, Băsescu i-a luat faţa lui Geoană.

UPDATE 19.22 Totul se joacă la limită. Niciodată nişte alegeri prezidenţiale în România nu au fost atît de strînse. Am făcut diferenţa în 2004, o putem face şi acum.

Castro şi Che Guevara, criminali patologici, dar idoli ai Hollywoodului, au fost intelectuali, studiind dreptul, respectiv medicina. Lenin a fost intelectual, Mao a fost un splendid intelectual autodidact, Pol Pot a fost intelectual, ce să mai vorbim de părinţii fondatori, Marx şi Engels! Intelectualii, nu proletarii, au creat şi au “pus în operă” catastrofa comunistă. Iar unii, deloc săraci, deloc puţini, deloc lipsiţi de mijloace şi influenţă, ar vrea să desăvîrşească azi lucrarea, tiptil, chiar în America, în bîrlogul fiarei capitaliste, ca s-o răpună definitiv. Speculînd emoţiile publicului. Prin propagandă abilă. Generatoare şi de producţii artistice de mare succes.

Minţi, deci exişti

Filme, romane, cîntece (gen Imagine al lui John Lennon, adică Manifestul Partidului Comunist în rezumat), destinate în primul rînd tinerilor. Mari creaţii de inoculare metodică, în masă, a comunismului reinventat, rebotezat, culmea, “liberalism”. Mari triumfuri propagandistice. Mari izbînzi ale spălării pe creier. Minciuni, care acoperă realitatea cumplită. Peste 100 de milioane de morţi, în numele utopiei egalitariste. Şi cifra creşte. Dar, evident, aceste lucruri trebuie ascunse. Şi sînt, cu enorm profesionalism, cu nesfîrşită grijă.

Văzînd filme măiastre, din gama Wall Street, o fire mai superficială poate să ia ficţiunea drept realitate şi s-o generalizeze. Aha! Asta înseamnă capitalism! Ăştia sînt afaceriştii! Jos capitalismul! E un truc de mare succes. Aberaţia ridicată la rang de regulă. Cîte filme s-au făcut, însă, la Hollywood, pentru marele public, despre revolta proletară din Germania de Est, din 1953, despre seria revoltelor muncitoreşti de la Gdansk, din Polonia, despre revoltele muncitoreşti din Valea Jiului sau de la Braşov, de sub comunism? Nu prea s-au făcut. Comunismul hipsterilor n-are ce face cu adevărul. Trebuie să întreţină minciuna, prin ficţiune. De ce? Ei, na. Au un vis.

Totul pentru victorie!

Dacă ar reuşi să impuna comunismul în America, hipsterii cred că s-ar aranja definitiv, planetar. Nu şi-ar mai bate capul cu concurenţa. N-o să mai fie concurenţă. Capitalismul e greu. Trebuie să faci chestii tot mai bune, pe care oamenii să vrea să le cumpere şi de la tine, nu doar de la alţii. Capitalism sucks. În comunism, de pildă, vor fi numai filme excepţionale, făcute de cei mai buni cineaşti, după o planificare corectă şi cu tematică justă. Finanţate generos de Stat, de la buget, prin comisii alcătuite din cei mai buni specialişti. Adică tot ei, hipsterii. Creatorii nu vor mai ceda în faţa presiunii comerciale, a preferinţelor publicului. Fără prostituţie! Va fi doar artă adevărată. Cui nu-i place, e prost. Sigur, finanţare vor primi doar cei care au fost în prima linie a luptei, pe frontul cultural. Cam despre asta e vorba, în hipstereala lor. Bani şi putere, pentru cine merită. Ei stabilesc cine merită. Punct. Fără concurenţă.

Tot aşa şi în televiziune, presă, industrie, finanţe, comerţ, medicină, învăţămînt, în orice domeniu în care concurenţa îi deranjează pe hipsteri. Iar prelucrarea şi cooptarea publicului se face, evident, prin mass-media şi industria de divertisment. Comunismul hipsteric e demult implantat la Hollywood, cu rădăcini adînci. Cîte filme americane despre avantajele nete ale capitalismul aţi prins? Cîte producţii elogioase despre Ronald Reagan aţi văzut? Cîte filme sau seriale în care Preşedintele Republican al SUA este personajul pozitiv? Păi n-aţi prea văzut. Ca regulă, Republicanul e personajul negativ. Preşedintele pozitiv, bun la suflet, e din Partidul Democrat. De stînga. Partidul foştilor stăpîni de sclavi. A căror “justificare morală” era că pe negri nu-i duce capul, trebuie să aibă cineva grijă de ei, să-i îmbrace, să-i hrănească, să-i educe, să-i adăpostească. Sigur, trebuie şi ei să muncească, în schimb.

Mai bine minciuna cool, decît adevărul pur

Tot aşa e şi cu masele largi, populare (la poulime, selon Oprescu). Fiind cretine, trebuie să se ocupe elita intelectuală de soarta lor. Avînd puterea absolută. Elita de stînga, fireşte. Doar ea merită să decidă cine e promovat, dintre plebei. Nu competiţia liberă, piei Satană! De aceea, nu trebuia insistat nici pe faptul că Partidul Republican, al lui Lincoln şi Reagan, a fost creat ca partid antisclavie, iar Democraţii, stînga lui Kennedy, Johnson, Carter, Clinton, Obama, sînt urmaşii sclavagiştilor, cu interesante contribuţii şi de la Ku-Klux-Klan. Dar, sigur, ce contează adevărul? Comunismul hipsteric e mult mai cool.

Şi dă rezultate minunate, planetar. Atît de bune încît, iată, în opinia semi-glumeaţă a colegului Mantzy, parcă şi Ponta merită încă o şansă, poate mai atrage nişte tineri în PSD, dintre cei emancipaţi, care citesc cronici despre filme de la Hollywood ca There Will Be Blood, bazat pe un roman al scriitorului socialist american Upton Sinclair. Bună, nu? Hollywoodul în ajutorul lui Ponta. Ei, de-aia sîntem unde sîntem. Pentru că ficţiunea e luată drept realitate, zilnic, prin milioane de ecrane. Pentru că emoţiile primează în faţa raţiunii. Din necunoaştere, din naivitate, din hipsterism…