Statul ca cancer

Am avut o revelaţie. Mă gândeam la absorbţia fondurilor europene. Care e nevoia cea mai strigentă pe care o satisfac fondurile europene? Nevoia de a cheltui bani. Trebuie să cheltuim cât mai mult! 25%! 36%! 53%! 76%! Vom ajunge peste câţiva ani să constatăm că am absorbit 80% din banii europeni şi nu am făcut… Continuă lectura Statul ca cancer

Publicat
Din categoria Editorial

Dependenta absoluta de stat: calculata si viciata

Când te trădează o instrucţie precară, atunci recurgi la formule imorale precum mita, plagiatul, nepotismul. Societatea e subminată apoi de anti-selecţie şi resentiment. Dispare respectul de sine şi preţuirea pentru valorile tradiţiei în beneficiul minciunii, al unei permanente dedublări. Aşa cum Elena Ceauşescu se considera “savant de renume mondial” (titlu consacrat de breasla chimiştilor), la… Continuă lectura Dependenta absoluta de stat: calculata si viciata

Publicat
Din categoria Editorial

Regele Mihai si abdicarea

Ce spun comentatorii Blogary: Rezultatul atacului lui Băsescu? Toată lumea, în frunte cu monarhiştii, susţine acum că Regele Mihai n-a fost decît un personaj de paie, un conducător formal, doar cu numele, aflat sub tutela lui Antonescu. Un copil iresponsabil, cu alte cuvinte. Fiindcă asta susţin toţi: lipsa de responsabilitate a Regelui Mihai.  (bleen) Asta… Continuă lectura Regele Mihai si abdicarea

Publicat
Din categoria Editorial

Elvis ieşi din baie cu mişcări lascive din pelvis şi cu un microfon în mâna dreaptă (I)

– Looove me tendeeer, loooove me true, I looove youuuu… – Elvise, ieşi bă din baie, că face domnu’ Pleşu pe el! – It’s alright mamaaa! – Nu sunt mă-ta, sunt Predoiu. Silviu Predoiu. Hai bă Ştefan Bănică Junior, mai repede! Hai, că te cheamă Însuşi Măritul Dictator. Elvis ieşi din baie cu mişcări lascive… Continuă lectura Elvis ieşi din baie cu mişcări lascive din pelvis şi cu un microfon în mâna dreaptă (I)

Publicat
Din categoria Editorial

Trei la sută forever

Am cateva probleme cu limitarea deficitului la 3% din PIB prin Constitutie, desi pricep foarte bine ca rostul ei e sa responsabilizeze guvernul sau macar sa-l faca sa nu mai ascunda earmarks-urile prin deficit – specialitatea Vosganian. Prima problema e ca nu sunt convins ca Guvernul se responsabilizeaza. O data ca limita find fixata la… Continuă lectura Trei la sută forever

Publicat
Din categoria Editorial

Inegalitate si stat

Discuţia despre impozitare are două dimensiuni: inegalitate vs egalitate şi stat maximal vs stat minimal. Dacă în primul caz, cota progresivă încearcă nivelarea veniturilor, recompensarea celor cu venituri mai mici şi pedepsirea celor cu venituri mai mari, în al doilea caz, important este nivelul impozitării şi, implicit, nivelul de implicare a statului. În cazul cotei… Continuă lectura Inegalitate si stat

Impozitul regresiv pe intelesul tuturor

Într-un articol pe Hotnews, „Povestea impozitului regresiv si a milionului de locuri de munca. Unde mint Ponta si Antonescu”, Dan Tăpălagă face o observaţie extrem de interesantă: impozitarea propusă în programul USL a fost preluată din programul PSD (lansat în octombrie 2010) şi nu a apărut la propunerea PNL, aşa cum au susţinut zilele acestea… Continuă lectura Impozitul regresiv pe intelesul tuturor

Mugur Isărescu a primit o scrisoare de la tuta satului

„Am constatat cu stupoare că din funcţia onorabilă şi teoretic apolitică, de guvernator al BNR, pe care o deţineţi, v-aţi transformat peste noapte în analist politic şi emiteţi judecăţi de valoare lipsite de profesionalism. Nu ştiu dacă doar aţi stat prea mult pe lîngă domnul Emil Boc şi v-aţi molipsit din naivitatea demagogică a primului-ministru… Continuă lectura Mugur Isărescu a primit o scrisoare de la tuta satului

PNL apără clasa de mijloc a poliţailor şi vameşilor

Legea disponibilizărilor din administraţie şi interne a căzut la vot în Camera Deputaţilor. Ca să fie adoptată avea nevoie de 167 de voturi pentru, a strîns doar 150. Situaţia pe partide: PDL – 119 voturi, 115 pentru, 2 împotrivă, 1 abţinere, 1 nu a votat (cei 4 trebuie daţi afară urgent, fără discuţii sau explicaţii… Continuă lectura PNL apără clasa de mijloc a poliţailor şi vameşilor

Vinul săptămânii: “Chi” 2005

Vinul este vesel, râde din orice, ca toţi asiaticii care vin în contact şefii sau cu occidentalii (bine, pentru chinezi, tot restul Lumii se cheamă Occident). Are un corp rotund ca burtica lui Budha, uşor sălciu ca sosul de soya original, neeuropenizat. Este onctuos şi picant precum sosul dulce-acrişor cu discrete impulsuri de vinetele cu… Continuă lectura Vinul săptămânii: “Chi” 2005