O lume cruda si nedreapta

marian comentează la articolul anterior:

„cum puteti sa va bucurati de “acest genocid”?,inteleg ca sunte-ti de acord cu masurile luate de frustratul nostru ministru Funeriu…nu am nimic impotriva era nevoie de camere,era nevoie de putina ordine!!Dar nu este cazul sa sarim cu gura ca “ASTA E ADEVARATA VALOARE A SCOLI ROMANESTI”!! Hai sa fim seriosi !!!! cati dintre voi a-ti comparat subiectele de anul acesta cu cele de anul trecut?Cati dintre voi sunteti in tema cu programa scoala si cu subiectele de la bac?

Aici ave-ti programa de la bac,proba geografie(o partea din ea )

b. românia şi uniunea europeană
1. formarea uniunii europene şi evoluţia integrării europene
2. caracteristici geografice, politice şi economice actuale ale uniunii europene
3. statele uniunii europene:
– privire generală şi sintetică
– franţa, germania, regatul unit, italia, spania, portugalia, grecia, austria
4. românia ca parte a uniunii europene:
– oportunităţi geografice ale româniei cu semnificaţie pentru uniunea europeană
– românia şi ţările uniunii europene – interdependenţe geografice, economice şi
culturale
5. problema energiei în uniunea europeană şi în români

La statele UE sunt cerute 8 state ! si noi primit Ucraina care nici macar nu este in Uniunea Sovietica…si sunt n exemple atat de la romana cat si de la alte materi de cerinte care nu erau in PROGRAMA !!!!!”

Fără comentarii.

PS via @Florina:

Banc de pe evz:

– Ce ţi-a picat la bac?

– Tot liceul.

Busola politica Freedom Talk

Continuăm joaca de-a doctrinele pînă după Paşti (joacă pe care am început-o aici).

Iată centralizarea rezultatelor freedom-talk.com în ceea ce-i priveşte pe cititorii Blogary (update marţi, 00:22):

71 răspunsuri

Testul îl puteţi da aici: http://freedom-talk.com/ (testul, dincolo de rezultate, este interesant în sine, şi e foarte greu de manipulat, aşa că s-ar putea să aveţi surprize şi să vă descoperiţi libertarieni deşi vă credeaţi conservatori sau invers)

Realizatorii testului: CADI şi KAS.

Pagina de facebook a Freedom Talk: http://www.facebook.com/pages/Freedom-Talk/170323139681968

PS. Iată şi adresa paginii de Facebook a Madame Blogary, dacă tot am adus vorba: http://www.facebook.com/blogary

Tot în cadrul acestui articol vom avea şi posibile update-uri ca la uşa cortului din high life-ului Trustului Realitatea-Caţavencu, deşi mie personal joaca asta de-a analizele sîngelui doctrinar mi se pare mult mai interesantă decît bălăcăreala dintre două ştoarfe.

UPDATE. După ce v-aţi făcut testul, treceţi pe aci să vă luaţi săbiile.

Interviu Cristian Preda (partea a III-a):[fără bicameralism] vom avea un stat slab, mai aproape de cele africane decât de cele europene.

2012

MB: Mai concret, cum cîștigă în 2012 PDL-ul alegerile cu un discurs de dreapta? Ce trebuie să spună acel discurs?

Vă spun sincer că sînt foarte îngrijorat, pentru că mă tem și de o derivă stîngistă a PDL-ului și de o pierdere a alegerilor din 2012. Sînt mai multe motive care mă fac să cred asta. Faptul că această guvernare e asumată cu unul din actorii mărunți ai scenei politice, UDMR-ul, pune PDL-ul într-o postură delicată. Există riscul ca pe acest fond de criză, împotriva oricărei viziuni de dreapta guvernul să fie silit să adopte o retorică populistă și să panseze ici şi colo rănile cu măsuri care să-l înfunde într-o văgăună stîngistă.

MB: Mai e PNL recuperabil?

Sîntem într-o situație grea pentru ambele părți. Dacă noi ne înțelegem cu PSD pentru a face un scrutin majoritar în două tururi, PNL se va afla într-o poziție proastă, riscînd să ajungă un al doilea UDMR, adică un al doilea partid de 7%. Pe de altă parte, trebuie să facem concesii importante pentru a fi convingători în fața PNL-ului într-o eventuală alianță. În plus, în situație de criză e mai interesant să fii în opoziție. Aşa că ei sînt tentaţi să stea acolo. Cred că se mai poate face ceva, dacă însă actuala poziționare e cea pe care o vom avea la alegerile din 2012, situația nu e foarte bună.

Bicameralismul

MB: De ce înainte cu ceva timp susțineați unicameralul și acum bicameralul?

Eu am fost întotdeauna pentru bicameral. Cel mai important argument e cel care ține de reprezentarea intereselor. Trebuie să avem o structură intermediară între comună/oraș și etajul național. Indiferent că e vorba despre o structură care tinde spre federalism, cu parlamente și guverne regionale sau o altă soluție. În acest moment consiliile județene nu reprezintă foarte bine interesele regionale pentru că sînt foarte multe județe de talie mică și mecanismele de interacțiune între consiliile județene și Parlament și între CJ și consiliile locale sînt prost croite. Ceea ce am propus este ca, pe de o parte, să diminuăm numărul de entități administrative intermediare. Avem o variantă mai radicală cu 10-12 și o variantă mai călduță cu 20. N-am pledat pentru o soluție de tip federal, adică pentru parlamente si guverne la nivel regional. Eu spun doar că trebuie să existe o cameră care să reprezinte interesele acestor regiuni și să facă sinteza. Dacă decidem că nu trebuie să reprezentăm aceste interese riscăm să nu putem produce politici regionale pentru că nu Guvernul produce politici regionale. Și atîta timp cît sîntem în Europa va trebui să producem politici regionale și de dezvoltare durabilă a teritoriului. Dacă sînt însă unii care vor soluții federale, s-o spună, pentru că există și această posibilitate. Eu sînt am îmbrăţişat o soluție de construire mai robustă a unui palier intermediar regional căruia îi putem spune Consiliul Regiunilor dacă nu ne mai place numele de Senat. Mie îmi place. Esenţial este însă altceva. Nu poţi construi o politică de dezvoltare dacă nu aşezi ceva la nivel intermediar, între comună-oraş şi repsectiv nivelul naţional. Ai două variante: una de tip german, cu federalism, alta de tip francez, aşa cum vreau eu. Dacă nu alegi nici una, nici alta, vei avea un stat slab, mai aproape de cele africane decât de cele europene.
Nu putem face politică europeană cu 40 de județe și cu o singură cameră legislativă.
Sînt pentru o reformă constituțională pe 3 paliere: relația între executiv și legislativ, sistemul electorală  și sistemul de amenajare al teritoriului. Nu putem să operăm o singură schimbare pentru că orice constituție leagă aceste trei lucruri împreună.

Sînt mulți oameni în PDL care vor astfel de structuri dar care se tem să vorbească. Sînt oameni care sînt adversari înrăiți ai unicameralismului, dar sînt ori lași, ori fricoși, ori ambele și nu spun nimic pentru că se întreabă: “Oare ce-o zice șefu’?” M-a și întrebat cineva ieri “Cu șefu ai vorbit?” Eu nu accept un astfel de discurs. Și culmea, eu îl cunosc pe Băsescu și știu că nu vede lucrurile în acest fel autoritarist.
M-a dezamăgit și Stoica, vă spun foarte cinstit. Nu poți să spui “Eu sînt monarhist dar întrucît 90% dintre cetățeni sînt republicani eu nu spun că sînt monarhist”. Argumentului meu în favoarea unei soluţii bicamerale i-a răspuns afirmînd că “Nu putem spune așa ceva, chiar dacă asta credem, pentru că ne pierdem credibilitatea”.  Eu spun că mai degrabă: ne-o pierdem dacă în forul nostru interior sîntem pentru bicameralism și afirmăm altceva, iar în momentul votului voma vea colegi care vor vota împotrivă. Cred că este responsabil sa-ți afirmi convingerile și să nu transformi referendumul într-o ghilotină. Eu nu vreau o controversă cu Stoica, pentru că e un om foarte respectabil și sînt convins că multe dispute de acest fel sînt prost transcrise de adversari.

Debarcarea lui Geoană, un gest insurecțional

MB: Cum vi se pare că s-a organizat debarcarea lui Geoană, nu vi se pare că e victimizat inutil?

Da, în România victimizarea  are avantaje mari.  Nu vreau să comentez foarte mult. Argumentul principal trebuia să fie unul în termeni de descriere a regimului. Există două lucruri. Geoană a căpătat această poziție în urma unei înțelegeri între PDL și PSD, o înţelegere care a fost denunțată chair de PSD înainte de alegerile prezidenţiale. În al doilea rînd, Geoană a căpătat această poziție întrucît era preşedintele PSD. Acum nu mai e. Dar PSD-iștii au uitat şi că nu mai sînt în guvern, şi că l-au debarcat pe Geoană.

MB: Sîntem de acord, mă întreb însă cum poți iniția un demers de schimbare înainte de a înțelege riscurile, oponenții, alternativele.

Sigur. A fost un gest care a părut insurecțional mai degrabă decît unul înscris într-o logică a regimului.

3 adevăruri despre Europa

MB: Ultimele 2 minute, pe terenul dumneavoastră, cu o întrebare în jurul căreia am putea vorbi o săptămînă, probabil: Cum comunicăm proiectele europene majore, ce e de fapt Europa? Care e cel mai important lucru ce ar trebui comunicat?

Da, e probabil o discuție de o săptămînă. Trebuie să evoc 2-3 lucruri care ar trebui spuse despre Parlementul European și care nu se spun. Am să le rostesc eu, ca să fiu dezagreabil în ochii celor care nu vor să le exprime:
1. Văzută chiar din Parlamentul ei, Europa e o formulă foarte birocratică și care se birocratizează pe zi ce trece, deși vrea să lase impresia că e deschisă, prietenoasă, caldă. Comunicarea pică, de aceea, în gol.
2. Logica politică europeană este de un tip cu totul special. Europa e o democrație consociativă sau consensuală. Principiul ei fundamental de funcționare e obţinerea unui consens cît mai larg. Voturile din Parlamentul European sînt voturi care exprimă majorități zdrobitoare. Asta pune o uriașă problemă politică de comunicare. De exemplu, cele 38 de partide din familia populară au în comun un singur lucru, adversitatea față de socialism. Și în același timp principala noastră activitate este căutarea consensului cu socialiștii. Nu putem comunica asta public pentru că ne discredităm, cum sînt eu pe cale să o fac acum 🙂
Pentru public, e absolut aberant să am o definiție negativă a identității mele politice, iar principala mea activitate să fie găsirea consensului cu cei pe care îi neg.
3. Parlamentul European e instituția cea mai puțin influentă din Europa. Ne străduim să căpătăm o importanță mai amre, dar va mai dura 10-15 ani. Tratatul de la Lisabona ne dă o autoritate mai mare în privința legiferării, dar instituțiile cheie sînt Comisia și Consiiul. La alegeri vin puțini oameni, deoarece îi cheamă instanţa cea mai slabă din ansamblul instituțiilor europene.

MB: Sînteți de acord să revenim la subiectul european în lunile următoare?

Sigur, cu mare plăcere.

———————————

Interviu Cristian Preda (partea I) – dreapta se construiește pe autonomie și toleranță.

Interviu Cristian Preda (partea a II-a): Nu vreau nici bani, nici putere.

Interviu Cristian Preda (partea a II-a): Nu vreau nici bani, nici putere.

Scoaterea religiei din școli

MB: Revenind puțin la autonomie, ar putea fi în zona autonomiei fundamentul unei mișcări de dreapta, să-i spunem neo-conservatoare?

Eu respect identitățile conservatoare, dar nu pot adera la conservatorism. Cred totuşi într-o formulă de includere a conservatorilor. E o familie politică paradoxală, care pe măsură ce trece timpul, e obligată să reconstruiască trecutul căruia îi datorează o plecăciune. Conservatorii sînt oameni simpatici, cultivați, erudiți tocmai pentru că sunt siliţi să facă un efort intelectual considerabil. Eu sînt departe de orice sensibilitate conservatoare. Cînd vorbesc despre utilizarea resurselor diversității eu gîndesc în termeni foarte liberali.

Cred, de pildă, că dreapta în România ar trebui să se definească într-o formulă laică și să ceară, între multe altele, scoaterea religiei din școli. Mi se pare că prezența religiei ca o disciplină obligatorie timp de 12 ani în școală, este păguboasă și pentru Biserică și pentru școală. Mariajul este eșuat. În foarte multe locuri, în școală nu se fac ore de religie, ci se încearcă un fel de catehizare, care nu reușește decît rareori. Nu mi se pare că tinerii de azi sunt străbătuți de valorile religioase pe care o bună catehizare le-ar produce. Mi se pare că încercarea de a face religie în şcoală o proiectează pe aceasta într-o paradigmă foarte autoritaristă. Eu nu cred că este o soluție bună. Pledez pentru o laicizare a spațiului public și a spațiului educațional.
Sînt în același timp de acord ca în acest ansamblu al spațiului educațional să existe școli religioase. Pot exista școli catolice, ortodoxe, greco-catolice, protestante. Mai mult, cred că statul trebuie să le sprijine pe toate, aşa cum trebuie să suţină şcolile publice laice. Mi se pare mai cinstit așa, pentru că nu cred că avem nevoie de un model autoritar de educație în școală. Dimpotrivă, ne trebuie o școală construită pe ideile libertății și egalității.

Cînd vorbesc de toleranță ca resursă a dreptei, mă gîndesc că nu ne trebuie o identitate marcată sau la limită chiar epuizată de religios. Eu personal sînt departe de asta.

Numele trandafirilor

MB: Ce nume ar trebui să poarte o astfel de mișcare de dreapta?

Eu n-am o problemă să-i spun dreapta, pur și simplu. Cred de asemenea că referirea la democrație și liberalism e foarte nimerită și de asta am pledat în favoarea  păstrării numelui PDL. Mai cred că e utilă şi revendicarea populară, chiar dacă acum ea e o referință vagă, a unei familii cu copii foarte diferiți.
În funcție de context aș spune “dreaptă democratică și liberală”, într-o tentativă de sincronizare cu celelalte formule ale familiei populare. În sînul Parlamentului European, în grupul popular, se vede foarte bine diversitatea, deoarece avem acolo 38 de partide. Văd, de pildă, ce diferențe sînt în chestiuni de etică politică între un CSU și respectiv UMP. UMP-ul rămîne fidel unui liberalism laic care e foarte diferit de creștin-democrația unui neamț din Bavaria, care crede că trebuie să punem icoane în toate școlile, să facem o mesă în fiecare dimineață și să interzicem, la limită, avortul.

Cultura politică a banilor

MB: Rețin așadar că dreapta, pragmatic vorbind, e o mișcare politică care trebuie să federeze tot ce înseamnă valorile autonomiei pe un spectru foarte larg: economic, religios, cultural. Aș reveni la o chestiune dureroasă pentru noi. Un partid e o organizație care funcționează în primul rînd cultural, în intern.  În acest moment, cu unele excepții, printre care cea a noului val din care faceți parte, majoritatea celor intrați în politică au făcut-o pentru obiective economice. Chiar în PDL există astfel de politicieni iar în PNL partidul e confiscat în întregime de discursul deschis al domnului Patriciu unde motivația pentru politică este averea și nu vreo altă valoare. Avem așadar o cultură internă a partidelor construită pe bani. Trebuie să schimbăm această cultură? Cum?

Aș introduce o nuanță:. Mecanismul despre care vorbiți există în forma despre care vorbiți, dar și într-una care mi se pare mult mai periculoasă, pentru că în politică intră în mod cert oameni care țintesc îmbogățirea dar și unii deja bogați care caută în mod evident puterea pur și simplu. Ei realizează că după ce, în formule clientelare sau uneori în mod corect, au devenit oameni “cu cheag”, o intrare într-un partid politic aduce putere pur și simplu.

MB: Patriciu pare un exemplu greu de evitat. E cel mai bogat om din România dar asta nu e suficient.

El este emblema, el exprimă la cote foarte înalte acest model. E și un caz paradoxal pentru că, din informațiile pe care le am, cele vehiculate în gazete, el a profitat de pe urma statului român. E de notorietate faptul că s-a aflat într-o relație foarte avantajoasă pentru el cu statul român. În același timp e ultra-liberal, un soi de David Friedman la cub care ar vrea să șteargă și cuvîntul “stat” din dicționar. Dar el este o caricatură a unui tip uman care există în foarte multe variante.

Povestea începe la nivel local, în primul rînd, prin construcția unei rețele politico-comerciale în care participarea la campanii e răsplătită cu contracte, care la rîndul lor aduc o contribuție suplimentară la următoarele campanii.

MB: Și cum putem schimba această situație?

Sînt două variante. Prima, din păcate, e foarte puțin practicabilă tocmai pentru că sistemul este partidocratic și a confiscat toate resursele: cea în care creezi ceva cu totul nou plecînd de la asumarea valorilor de dreapta de care vorbeam. Asta  e aproape imposibil, pentru că felul în care sînt construite legile, inclsuiv cele electorale, blochează apariția unui nou partid. De ani buni în România problema e cum facem să mai dispară din partide, nu cum să apară unele noi.
Cea de-a doua variantă, pe care am îmbrățișat-o și eu, este aceea de a căuta în interiorul unui partid existent posibilitatea de a-l deschide către societate, pentru a aduce în interiorul organizației un alt tip de oameni care să poată reamenaja terenul existent. Nu e o soluție comodă, nici pentru mine nu e comodă. Dar trebuie construită o majoritate, care să se impună în faţa politicienilor „reţelelor comerciale”.

MB: Da, sînteți imediat suspectat că vreți ori bani ori putere!

Întîmplător nu vreau nici bani, nici putere și ăsta e marele meu avantaj. Poți să intri în această competiție dacă ai deja “un rost în viață”. Nenorocirea este că în partide intră foarte mulți oameni care n-au un rost în viață și care caută să-și croiască o viață politizîndu-se, ceea ce nu e în regulă. Cînd mă uit la organizațiile de tineret ale PDL, PSD și PNL văd de multe ori exact această problemă.

Electoratul de dreapta nu e iluzoriu

MB: Nu aveți impresia că poate nu de la partide ar trebui să înceapă schimbarea? Aș evita termenul de “societate civilă”, mai ales din cauza a ce se întîmplă acum cu unele ONG-uri, am avut însă discuții la Blogary despre faptul că dreapta este un produs fără piață.

De ce spuneți că nu are piață?

MB: Pentru că mi-e greu să înțeleg ce e, e prea vagă. E un produs vag pentru “cumpărători”.

Da. Aș mai adăuga aici ceva. Cred că din 96 incoace viața politică din România e și foarte teatrală. Nu doar pentru că avem mulți oameni politici care se concep pe ei înșiși ca actori și atunci cînd intră într-un studio de televiziune, de pildă, devin brusc purtătorii unui rol. Pentru ca la sfîrșitul emisiunii să te bată pe umăr și să se mire: “haide, o iei chiar așa, personal?”. Există însă o dimensiune teatrală mai puternică, emoțională, un fel de dramoletă care se leagă, peste ani. Gîndiți-vă că în 2000 am avut mica piesă a tribunului echipat cu mitralieră și pînă și eu m-am dus și l-am votat pe Iliescu. În 2004 am avut drama construită în jurul tiranului Năstase și în 2009 am avut drama flăcării violete și a lui Geoană în vizită la Vântu. E ceva de piesă de teatru de mîna a doua care se joacă în momentele cheie.

MB:Și unde e electoratul de dreapta?

Electoratul de dreapta este tîrît în această interpretare teatrală.

MB: Ce le vindem pînă la urmă? Pentru că, atunci cînd vin alegerile, le vindem pensii. Am impresia că dacă cineva ar candida acum cu un discurs coerent de dreapta ar pierde alegerile.

Nu. Eu pledez pentru o schimbare a registrului, în primul rînd. Pentru ieșirea din acest tip de teatru de provincie unde ajungi să te duci pentru că e singurul loc unde te poți amuza în oraș. Văd această provincializare a politicii cînd văd oameni foarte serioși care se duc să voteze împotriva lui Geoană [pe motiv de vizită la Vântu] miza pentru ei fiind mult mai consistentă decît cea care îi este prezentată.
Cred că există și în lumea oamenilor de afaceri, și în lumea intelectualilor, a celor de la țară, există această piață pentru dreapta. Numai că dacă îi pui pe toți în autobuzul care îi duce în micul oraș de provincie în care li se servește numai această piesă de proastă calitate, mi se pare că nu avem electorat de dreapta.

Trebuie să punem în scenă dezbaterea politică și să descriem aceste mize politice într-un teatru ceva mai răsărit, pornind de la valori care să fie tratate într-un mod coerent.

————————————

Prima parte a interviului: „Dreapta se construiește pe autonomie și toleranță”

În ultima parte, pe care o publicăm luni, Preda vorbește despre Geoană, bicameralism,  și proiectul european.