Eram la Indiana University si inca nefamilar cu America si toate povestile si maniile legate de economie, burse etc. Se intampla nu stiu ce fluctuatie la bursa. Un alt apocalips financiar in direct la TV, din astea ce au loc regulat si produc excitatie si audienta. Agitatie in mass media, intrebarile retorice tembele obisnuite, “expertii” cretinoizi excitati, dramatism si alarmism, politrucismul conjunctural-oportunist de rigoare, pe scurt: circul si spectacolul obisnuit. Dar eu nu stiam inca. Nu intelesesem.
Intru in biroul profesorului Nicolas Spulber, la Departamentul de Economie, probabil vizibil ravasit de carnavalul apocaliptic montat in jur. El lucra linistit la birou, facea niste analize statistice pentru o carte despre economia sovietica, cu un calculator de 3 dolari, de mana, lucra manual datele pe pagina, cum era pe vremuri.
“Ati vazut?!”. “Ce sa vad?” “Bursa! New York!” “Asa. Si?”. “A cazut!”. “Asa. Si?”.” Pai a cazut!”. “Asa. Si? Ai jucat recent?”. “Nu”. “Si atunci?”
Se uita la mine, n-a zis-o dar asta era ideea: “Ia uite si la asta, il credeam mai capabil”. (Asa evalua el oamenii. “Capabili” sau “nu foarte capabili”. “Matei este un om foarte capabil”. “Vi-l prezint pe d-l Aligica. Este un tanar din Romania care este capabil”. “Cutarescu, ah Cutarescu nu este foarte capabil” samd. Deci se uita la mine, si privirea: “Ia uite si la tanarul Aligica, il credeam mai capabil”.
“Asculta. Trebuie sa intelegi un lucru, noi suntem oameni seriosi (se referea la noi, economistii, intelectualii cu pretentii academice in stiintele sociale): “The stocks go up, the stocks go down, then they go up again, then they go down….. Hai sa vorbim despre astea intr-o saptamana, o luna, un an…”
Si atunci am inteles (cu sau fara “random walk on wall street”, fara „real business cycle theory” etc) pentru ca naiv, naiv dar stupid nu mi-a placut niciodata sa fiu. Asadar, am inteles: “The stocks go up, the stocks go down…” Si intr-o saptamana, o luna, un an si peste decenii am ajus sa inteleg si mai bine…
“Ai jucat recent?”. “Nu”. “Si atunci?! The stocks go up, the stocks go down….”
La sfârșitul lui august 2016, Hillary Clinton, pe atunci favorită la câștigarea președinției Statelor Unite, ținea un discurs care a stârnit varii reacții de la toată lumea atentă: stupoare și râsete din diferitele părți ale spectrului politic, aprobare și aplauze dintr-o parte, distracție și posibilitate infinită de trolling din partea cealaltă. Era seara în care o lume întreagă afla, din gura doamnei Clinton, de abominabila grupare alt-right, încărcată de tot setul de epitete caracteristice – rasistă, xenofobă, extremistă. O cloacă de deplorabili, cum avea să-i numească, două luni mai târziu, madam Clinton pe o bună parte dintre susținătorii adversarului său – dar nu orice fel de deplorabili, ci cel mai respingător fel cu putință.
Răspunsurile urmate discursului din august au depins de partea ce le emitea. Susținătorii candidatei au felicitat-o pentru curajul fenomenal de a scoate la lumină tot ce are mai rău de oferit umanitatea la acea oră. Pepe, broasca verde cu caracter ubicuu adoptată de susținătorii lui Trump de toate culorile ca un simbol – despre care vorbise și Clinton – era la scurt timp declarat de Liga Anti-Defăimare un simbol de hate-speech și extremism. Niște oameni oribili, care doreau să distrugă lumea așa cum o știm (sau așa cum o doresc fanii lui Clinton), puși pe adus în spațiul public ura, rasismul, xenofobia, homofobia, misoginismul și separatismul. Susțin că-s mari adepți ai libertății de exprimare, deci niște criptonaziști. La mijloc se mai aflau voci cumpătate care spuneau clar: Clinton a intrat într-o capcană. În cealaltă lume, cea a extremiștilor, distracția se întețea. Pentru ei, o bună parte trolli de profesie care se hrănesc din atenția și din iritarea stârnită la ceilalți, discursul din august a însemnat o mină de aur. Izolații, neauziții, ignorații, trupele internetului, memarii, introvertiții, autiștii – sute de milioane de oameni știau acum de existența lor. Mulți dintre aceștia începeau să le acorde acum o importanță mult mai mare decât își acordau chiar ei înșiși. Meme și hohote de râs au inundat internetul. Ei erau trupele de la firul ierbii ai campaniei Trump, cei ce vor deveni deplorabili. Cei care picau în capcanele lor sau a ceea ce ei numesc mainstream media erau niște normies.
Una dintre primele folosințe ale termenului de „normies” se găsește în cartea lui Stephanie Brown, intitulată „Tratarea alcoolicilor: dezvoltarea unei model de recuperare”, unde termenul este folosit pentru a descrie indivizii non-alcoolici. De aici, termenul evoluează până la definiția oferită de Dicționarul Oxford, în care normies sunt prezentați ca indivizi care nu sunt parte a unei subculturi sau a unui grup distinct. O persoană convențională, anostă, fără nimic ieșit din comun. O persoană plictisitor de normală. Un normie.
În context politic, astfel, un normie devine o persoană care aderă la narativele, direcțiile, ideologiile și practicile politice promovate de marele canale media și publicații și de politicienii de vârf. Sigur, să te uiți sau să citești CNN, The New York Times, Washington Post, BBC, The Guardian nu te face automat un normie; normie ești atunci când chiar iei de bună ce se spune în aceste publicații și, mai ales, când alternativele ți se par de neconceput. Fox News, mult-blamata publicație mainstream conservatoare, este și ea o publicație pentru normies. Deși eminamente o coaliție de dreapta, de la liberali clasici până la conservatori sadea, susținătorii lui Trump care au ajuns să se disocieze de normies politici, au ales să se disocieze și de publicațiile sau politicienii de dreapta care doar mimează dreapta politică, dar când vine vorba de chestiunile arzânde, acestea chiar ajung să nu se mai distingă de Stânga în abordarea lor sau să le ignore cu totul. Problema imigrației ilegale a fost una ascunsă sub covor sau, pur și simplu, tratată ca un fapt al vieții care nu are soluție și cu care americanii vor trebui să se obișnuiască. Problema Chinei a fost, de asemenea, ignorată. Mantra rasismului și misoginismul endemic ce încărca discursurile politicienilor de vârf – fie ei de stânga sau de dreapta – de ani buni, un rasism și misoginism ce păreau ținute de politicieni de Stânga ca pe bunicul mort, pentru care familia încă încasa pensia, părea că devine nimic mai mult decât o glumă proastă.
Toate aceste marote – și altele – și puncte moi ale Stângii au ajuns girate ușor-ușor și de o dreaptă împinsă din ce în ce mai mult la Stânga de un trend politic ce virează și el, necontenit, spre Stânga. Marote și atitudini care au ajuns să lase cu ochii în soare o proporție însemnată de populație americană, dar nu numai. Trump a reușit să adune aceste rămășițe de spirit și să le ridice printr-o campanie ca nicio alta; reușind să pună degetul exact acolo unde se află durerea multora, nu putea decât să atragă asupra sa decât atitudini dintre cele mai polarizante. Când a vorbit despre ceea ce avea să ajungă laitmotivul campaniei sale – Zidul – presa nu s-a abținut din a-i atribui epitetele cele mai flatante: rasist, extremist, nazist și, bineînțeles, nelipsita comparație cu Hitler. Era greu de spus la acel moment dacă Zidul era o metaforă sau se va concretiza în zid real, la granița cu Mexicul. Cert e că Trump a vorbit atunci pe un subiect îngropat cu grijă, cu apăsarea omului care dă impresia că are de gând să-și ducă la îndeplinire promisiunile.
E greu de spus ce a fost în capul normies atunci, pe durata campaniei lui Trump. E vorba de aceeași categorie de oameni, mulți dintre ei, cu siguranță, aceiași oameni, care au asistat la campania presei de denigrare a lui W. Bush, în urmă cu 10-15 ani. Ne amintim, desigur – nu știm dacă și ei – cum și Bush Jr. a fost Hitler la vremea lui. Într-adevăr, se pare că la 70 de ani de la moartea lui Hitler Întâiul, avem o epidemie de hitleri împrăștiați din Statele Unite până în Europa. Pe o insulă în vestul Europei, se ducea o altă bătălie printre suspinele de stupoare ale normies, din nou, de la politicieni, la presă, până la publicul bine educat și îmbrăcat. Brexitul a dovedit existența unui imens coș de deplorabili, inspirați de Nigel Farage, moștenitorul de flacără al lui Oswald Mosley.
Așa cum spune și numele, starea de normie pare a fi una din oficiu. Până acum câțiva ani, era și capitolul în care marea majoritate rămâneau. Avântul internetului, democratizarea informației și, desigur, ca o culminație, apariția rețelelor de socializare în care orice neica-nimeni poate deveni transmițător de informație și formator de opinie, au dus la apariția a două lumi din ce în ce mai separate și incomprehensibile una pentru cealaltă. O lume veche, paradoxal, reprezentată de Stânga, atentă la giganții media cu ștate vechi, la autointitulații experți (mulți cu trese în lupta activistă) și la propriile sentimente, și de o dreaptă învigorată, tânără, fără mize de natura medaliilor sau titlurilor.
La un an distanță de la alegerea care a produs pagubă sentimentală în tabăra normie, apocalipsa promisă de ei într-un regim Trump întârzie să apară. Femeile și gay-ii nu se află încă în lagăre de concentrare și nu a început încă o mișcare sistemică și sistematică de linșare a negrilor americani. Mustața de Charlie Chaplin se lasă și ea așteptată. E drept, Trump a reușit să rupă niște inimi chiar în propria sa tabără de susținători ardenți, alt-right-ul; prima trădare a lui Trump a venit în aprilie, când niște rachete au atins o bază militară siriană, aducând pagube dictatorului sirian și supărare din partea rușilor. Nici semnele de prietenie ale lui Trump față de Israel – culminând cu mutatul ambasadei americane la Ierusalim, într-un gest istoric – nu le-au picat prea bine multor alt-righteri, care au dezafectat în rânduri. Mulți alt-righteri, foști fani masivi ai lui Trump, cred acum că Trump e doar un politician ca toți restul, un vândut, un parvenit și, ultimamente, doar un alt normie.
Până una-alta, Trump nu face nimic din ce nu a promis în campanie. Trump și-a declarat prietenia față de Israel de la început – fanii lui anti-semiți au preferat să creadă că Trump doar mimează pentru a fi ales, iar adversarii lui au preferat să ignore asta cu totul, din comoditate. În ciuda isteriilor pe tema anti-gayilor din partea adversară, Trump s-a afișat cu steagul LGBT și și-a declarat sprijinul față de ei. În fața cui? În fața bigotismului islamismului, un alt punct central al campaniei lui Trump pe care, după un an de zile, încă ține să îl implinească. Nu este vorba, deci, că Trump devine un normie, ci de faptul că oameni din ambele tabere – păstrând proporțiile și natura – au cules din vorbele lui Trump prealegere numai ce îi ajuta să-și confirme propria viziune despre ce se întâmplă.
Cel mai mare pericol la Trump nu este că va deveni normie; în mod evident, el nu are nimic de câștigat prin asta. Zâmbetele de salon în goana după fonduri, dorința de a face parte din lumea bună și de a da bine, toate astea îi par probabil futile unui magnat imobiliar de 70 de ani care a avut viața pe care și-ar dori-o majoritatea populației planetei. Problema lui Trump ar putea fi identificată în vorbele unei fane oarecare de pe internet, care a spus: „Cum să nu-ți placă Trump? E exact ca noi dacă am fi miliardari.” Ar putea exista o sămânță de adevăr aici și de aici problema în viitor, în ceea ce-l privește. Mulți fani tineri ai lui Trump nu sunt oameni interesați de politică per se, ci au devenit interesați de politică odată ce Trump a apărut în scenă. În același trend, nu știm cât de repede vor deveni plictisiți de politică, atunci când vor realiza că politica nu înseamnă numai trollatul adversarilor și a mass-mediei. Că politica de multe ori e plictisitoare. În aceeași măsură, nu știm nici de Trump ce suflu va mai avea să fie același Trump și peste 2 ani. Se poate ca jocul politic să-l ungă cu toate alifiile; foarte posibil este și să descopere, peste 2 ani, că 4 ani la Casa Albă sunt arhisuficienți pentru el.
Pe Continent, ca și în Marea Britanie, punctul în jurul căruia a ajuns să se construiască această dihotomie deplorabili-normies (acolo unde ea există, și în măsura în care o face) este raportarea la Uniunea Europeană și la misiunea ei. Acolo unde normies rămân susținători ai Uniunii Europene, euroscepticii rămân deplorabili. Văzută ca o construcție a unității, toleranței, păcii, controlului, UE rămâne vârful de lance al stabilimentului politic european, susținut de politicieni de vârf de dreapta și de stânga, și de presă deopotrivă. În mod paradoxal s-ar părea, la fel ca în Statele Unite, progresiștii normies europeni devin cei mai aprigi tributari ai unui sistem centralizator, oligarhic, din ce în ce mai îndepărtat de omul de rând. La fel ca în Statele Unite, una dintre mizele principale rămâne suveranitatea națională. Trump în Statele Unite a vorbit răspicat despre cum țara a cedat prea mult teren organizațiilor internaționale, prin tratate și schimburi dezavantajoase pentru SUA; a fost aplaudat la scenă deschisă de o grămadă de oameni care gândeau la fel, dar nu s-a găsit nimeni să o spună cu voce tare. În Europa membră UE, sentimentele erau de aceeași natură, iar aici obiectul principal era chiar Uniunea Europeană. Segmentul celălalt aplauda această deschidere; educați într-o lume a globalizării, a schimbului liber și a comerțului între țări, a schimburilor culturale, a restaurantelor specifice la fiecare colț, devenea greu de înțeles pentru mulți normies de ce internaționalismul ar fi rău; dacă politicile de imigrație oricum sunt atât de laxe, ce rost mai au granițele? Este o separație pe care nici mass-media, nici politicienii nu s-au obosit să o explice.
Venind spre est, lucrurile devin ceva mai amestecate. Este greu de deslușit în ce măsură raportarea la Uniunea Europeană poate fi, la fel ca în Vest, factorul de ruptură între deplorabili și normies, dar părerea mea este că deloc. Europa de Est a trăit pe pielea ei supranaționalismul, dincoace de Cortina de Fier. Tocmai de aceea, populațiile acestor țări, de la Polonia până la România, tind prin fibra lor spre euroscepticism. Știind ce înseamnă să primești directive de la lideri nealeși, reacția lor ajunge să fie una de prudență față de misiunea UE. În plus, marea problemă care a creat această ruptură în Vest – și anume politicile relaxate de imigrație, culminate cu criza refugiaților – nu a afectat Europa de Est. Fiind o regiune considerabil mai săracă decât partea vestică a continentului, mulți est-europeni au ajuns să facă sejururi la muncă în Vest după căderea comunismului, dar mai ales după aderarea unora dintre țări la Uniunea Europeană. Ca atare, est-europenilor le este oarecum mai greu să privească această situație prin ochelarii vesticilor; o situație unificatoare ar fi criza imigranților, începută în 2015. Ceea ce a declanșat mișcarea plăcilor tectonice în Vest s-a prezentat doar ca un murmur dezaprobator cvasiunanim în Est. Este greu, deci, să vorbim despre deplorabili și normies în estul Europei, fără a modifica cu totul datele discuției.
Cert este că ruptura nu s-a produs de ieri. Când vorbim de deplorabili și normies, vorbim despre un întreg conflict care a ars mocnit pe parcursul a ani întregi, până și-a găsit catalizatorul în câteva momente și evenimente cheie. Pornind de la nume, e clar că normies vor fi cei bine integrați și bine conectați: cei care au mers la facultăți bune, au urmat cursuri de literatură sau artă, au ascultat experții care au mers la aceleași facultăți și acum scriu la marile publicații ale lumii. Deplorabilii sunt neglijații; cei care au fost numiți rasiști când și-au exprimat o opinie la un curs de facultate la literatură sau arte; pentru care marile publicații și marii experți nu spun nimic care să aibă rezonanță cu el sau măcar legătură cu realitatea, așa cum o înțelege el. Politicienii, la fel, par că au uitat de ce sunt acolo. Și nimeni nu a încercat să le spună pe nume până într-o seară de august și, apoi, de octombrie. Și nu conta că era sau nu numele lor, o lume întreagă știa acum de ei. Și toți ceilalți erau niște normies.
După eșecul dosarului Microsoft, s-a făcut liniște. Și, probabil, nici eu nu mai sînt ”pesedistă”. Dar am prieteni cu bun simț și umor, sper.
Conform comunicatului DNA, Pescariu și Florică au fost trimiși în judecată, doamna Cati, împreună cu alți șase foști miniștri pesediști, curați ca lacrima, prin necăutare de rufe murdare. Faptele s-au prescris, așadar. Numai împotriva lui Daniel Funeriu nu se poate formula nici o acuzație, fapta neexistînd.
Primul gînd: nu mai bine declară tot partidul așa?! Pentru că se știa deja că sînt ”pesedistă”.
Dar mai apoi văd că zburdă voioasă prostia cum că doamna Kovesi ar fi atras atenția că sînt dosare vechi nesoluționate.
Și de ce nu a luat măsuri, mă gîndesc? Mai precis, dosarele de la procurorii care le tărăgănau?
Adevărul este că dosarele Microsoft sînt atît de îmbîrligate și atît de multe, încît e greu, mai ales nefiind de specialitate, să le luăm la puricat.
Dar putem foarte lesne vedea și analiza reacțiile, de la însăși șefa DNA și pînă la așa zișii influenceri de Facebook. Plus ziariști, bonus.
Doamna Kovesi iese ieri cu declarații și ne anunță foarte clar că nu demisionează.
„Nu am niciun motiv să îmi dau demisia. Atunci când un dosar se înregistrează la DNA printr-o sesizare, nu este 100% din cazuri posibilitatea să faci rechizitoriu. Sunt situații în care faci rechizitorii, sunt situații în care dai clasări. Rolul procurorului este acela de a administra probe, de a investiga faptele și de a strânge probe în dovedirea vinovăției sau nevinovăției unei persoane”. – digi24.ro
(…)
Ce se poate imputa DNA și procurorului de caz în această situație este că pentru o parte dintre miniștri, deși a obținut un aviz de urmărire penală, a început ancheta la câteva zile după ce faptele s-au prescris. În momentul în care am luat la cunoștință de acastă situație, a fost sesizată Inspecția Judiciară. Ca șef de instituție nu am alte pârghii la îndemână atunci când un procuror greșește. Eu nu pot să aplic sancțiuni, nu pot să cercetez”
(…)
„Nu suspectez rea intenție, nu am niciun fel de aprecieri până nu am un răspuns din partea Inspecției Judiciare care este obligată să verifice ce s-a întâmplat. Este o situație pe care nu ne-o dorim, nu ne-am dorit-o, cu siguranță poate să arunce o urmă de îndoială asupra a ceea ce fac procurorii DNA, dar este un caz izolat şi nu trebuie să generalizăm. Procurorii din DNA îşi fac treaba, lucrează corect. Nu ştim dacă în acest caz s-a lucrat cu rea credinţă sau nu, pentru că este o cercetare disciplinară în curs. Nu cred că există instituții perfecte care să lucreze cu oameni perfecți. Important este cum te raportezi când ai o problemă”
Exact! Important este cum te raportezi cînd ai o problemă. Iar doamna K, în situația particulară a acestei probleme, consideră că nu are absolut nici o vină. Vina este a procurorului de caz. Ne mai asigură că procurorii DNA își fac treaba, deși în dosarul perla coroanei au dat chix. Cum poate ști, în condițiile astea, că ceilalți procurori din DNA își fac treaba?! Și ne vorbește despre acest dosar ca și cînd ar fi un dosar oarecare, nici pe departe cel anunțat și așteptat cu sufletul la gură de atît de mulți români.
Doamna K a mai avut probleme de raportare, la propriul plagiat, de exemplu. Numai 4,7% nu se pune, nu contează, nu demisionez. Deși nicăieri nu se admite 4,7%, la nici un examen, începînd cu cele de la sfîrșitul școlii generale.
Și imediat după ce a trecut prima buimăceală majoră, au început scuzele și căutatul de scuze.
Dar nu, NU dezvoltați sindromul Ceaușescu. Șeful, tătucul, mămuca, Dumnezeul nostru care nu poate greși. Despre Ceaușescu sînt destui și azi care spun că el era un om bun, numai ăia din jurul lui ai dracu’, nu-i spuneau ce se întîmplă cu poporul. Găsiți dintre ei la Cimitirul Ghencea, de Crăciun și de ziua de naștere a dictatorului. Care pentru ei nu a fost niciodată așa și nici nu pot fi convinși altminteri.
Dacă totuși vi se întîmplă, gîndiți-vă că:
1. A fost un șef prea slab, nu-l ducea capul, nu știa de unde să se informeze etc.
2. A fost complice.
Strict din variantele 1 și 2 aveți de ales. Tudorel oricum va apărea ca salvatorul nației, scăpîndu-ne sau nu de cea cu ajutorul căreia au scăpat ei, colegii de partid ai colegilor lui de guvern.
Pentru că oricît s-ar suci în fente și retorici pretins superioare, de cunoscători, cei care îi iau apărarea necondiționat și prematur, aș zice, execută o exonerare de orice responsabilitate rar întîlnită. Este ca și cum doamna Kovesi nu ar fi fost șefa procurorului de caz, pe lîngă sau deasupra altor șefi existenți în instituție. Este ca și cum dînsa nici nu știa de existența acestui dosar, anunțat cu surle și trîmbițe, despre care spunea, în interviuri, că se lucrează la el. Și cu DNA-ul cu care este, din ce se vede, pe cale să se scufunde, decît să salveze, prin demisie, instituția.
Pînă la urmă, parcă văd, va fi vinovat Băsescu că a înființat DNA. Așa consecvent își urmează oamenii narațiunea.
Sau chiar Trump trebuie să fie vinovatul. Oricum, are absolut toată presa de la noi ostilă, pe cît este de anticoruptă (hahaaaaaa!!). Microsoft, nume de firmă americană, a mai și acceptat să dea mîna cu Dragnea, ăsta dă 2% din PIB pentru NATO, mi se pare clar că sînt pe o mînă.
Nu mă mai miră că unii cer spitale. Doar că nu știu de care e nevoie.
Dacă eu am putut fi bănuită de pesedism, ce spuneți despre Emilia Șercan? Altă prescripție, Moraru Iorga nu mai există. Dar poate fi vinovată oricum, care-i problema?!
”In dosarul in care Neculai Ontanu a fost acuzat de DNA ca a luat mita 1500 de metri patrati de teren de la Dragos Dobrescu si de la Cristi Borcea, teren care a ajuns la Gabriel Oprea si pe care acesta si-a ridicat un bloc, a intervenit prescriptia vara trecuta. Din acel dosar, a fost disjuns un altul in care trebuia sa fie anchetat Gabriel Oprea, beneficiarul real al mitei. In acel dosar nu s-a miscat nimic si nu a fost instrumentat de Mihaela Moraru-Iorga. O fi si el prescris?
In dosarul mortii politistului Cosmin Gigina faptele nu sunt prescrise, iar dosarul nu s-a aflat in instrumentarea Mihaelei Moraru-Iorga. Anul trecut, cand se faceau doi ani de la moartea politistului, intr-o maniera festivista, de parca ar fi fost ceva de sarbatorit, au fost chemati niste fosti sefi din Brigada Rutiera la audieri. De parca in luna aprilie sau in august nu se puteau face acele audieri. Dar, na, trebuia sa afle opinia publica despre faptul ca „se lucreaza”. Parintii lui Cosmin Gigina, disperati din cauza ca nu se misca nimic, au facut cerere la Inalta Curte pentru ca DNA-ul sa fie obligat sa incheie mai repede cercetarile.
Sigur, faptul ca aceste doua dosare il vizeaza pe Gabriel Oprea, individul cu sufrageria, nu ne face sa ne punem intrebari. Deloc. A, si ca tot mi-am adus aminte, dar despre doarul EADS, ala anuntat cu mare pompa in 2014, cand a fost inceput si dosarul Microsoft, se mai stie ceva? Sau e si ala prescris?”
Morala acestor zile?
Clasa politică NU se schimbă cu DNA. Nici – ori mai ales – să vină să îi ia.
Clasa politică se schimbă cu oameni politici, pregătiți pentru politică și corecți.
Modelul italian Mani Pulite a eșuat și la italieni, cine poate crede că ar avea șanse de reușită la noi?!
Atît.
PS: Pentru cine are interes și răbdare, mai multe amănunte aici
„Simt ca daca oaspetii mei continua asa, o sa tip! Prea spun numai prostii, toti si toate cate sint. Daca ar putea macar sa vorbeasca despre altceva. Dar nici pomeneala! Se cred datori sa-si dea cu parerea. [Razboiul, Crizele publice] sunt o proba de rezistenta pentru natangi. Si mai sunt ceva: un reactiv ce permite developarea instantaneelor de nerozie pe care le-au facut niste aparate de fotografiat mediocre – creierele lor.” – Martha Bibescu
Inlocuiti mai sus [Razboiul, Crizele publice] cu „Trump”. Aveti descrierea prefecta a situatiei: Trump, o proba de rezistenta pentru natangi. Si mai e ceva: ”un reactiv ce permite developarea instantaneelor de nerozie pe care le-au facut niste aparate de fotografiat mediocre – creierele lor.”
Aici nu ma refer la prostime, la astia ignoranti, reactionari, neinformati. La astia NU avem pretentii. Astia suntem, cu astia defilam. Ne referim la astia de la care avem pretentii, superiorii nostri: luminati, avansati, informati, nuantati. Reactivul Trump pune in lumina ceva ce ne scapase pana acum: Cat de greu se ajunge la mediocritate. Ce spectacol, ce zbatere, ce durere. Ce suferinta, ce efort intern ca sa fii doar pur si simplu prost, un idiot util, un bagat si scos din priza la intervale regulate, pavlovian. „Trump”. Si se declanseaza. Stimul-raspuns.
Asa cum ati vazut, aici nici macar nu pomenesc despre Trump de multa vreme. Nu ma intereseaza. De ce:
1. Sunt satul de acest spectacol de patologie a submediocritatii isterizate. Sunt satul de ruperea in figuri si slogane si meme preambalate, de „virtue signaling” (care se traduce cu rupere in figuri) pe care le declanseaza stimulentul vizual sau auditiv „trump” la acesti nefericiti.
2. Consider ca ceea ce se intampla in acest moment in lume si in occident – social, politic intelectual – radacinile evolutiilor sunt chestiuni atat de profunde, importante, spectaculoase si interesante, ca orice minut pierdut cu circoteca reactiilor si contrareactiilor la iresponsabila, antidemocratica si ultimamente idioata campanie de propaganda si isterie declansata de establishmentul occidental si in speta american, nu e doar o pierdere de vreme, ci e un pacat impotriva intelectului.
Ati observat ce am scris in ultima vreme, pe pagina asta si in general. Registrul si tematica. Credeti ca vreunul dintre astia mai sus vizati a reactionat cumva in interpetarea, discutarea, critica temelor in cauza? NU. Ceea ce am scris era iesit din banda ingusta a frecventei pe care functioneaza creierele lor, poate candva mediocre, azi deja vlaguite in retard ideologic si superexcitare propagandistica. Ce e in afara frecventei respective, setate de la Centrala, nu se sesizeaza.
Ce se sesizeaza pe frecventa aia? Trump. Trump. Trump. Trump. O rugaminte: Lasati-ma, va rog, in pace cu Trump al vostru! Obsesiile voastre induse mediatic si isteriile si frustrarile voastre sunt absolut banale, comune si neinteresante. Sunteti obositori si plictisitori.
Un sfat: Incercati sa ganditi. Placerile perverse ale submediocritatii si idotieniei utile nu pot fi depasite doar prin repetarea la satietate a unor sabloane si prin ruperea in figuri virtue signaling. Drumul spre mediocritatea mentionata de Martha Bibescu e greu. Incercati sa ganditi. Doar asa veti putea oferi veritabile instantanee de nerozie: autentica, sanatoasa, care sa va reprezinte in mod corect, exact asa cum ati putea fi la maximul vostru de competenta si performanta intelectuala. Fiti voi insiva! Indrazniti!
Întrebarea care apare pe buzele tot mai multor români este aceea dacă o femeie va reuşi acolo unde bărbaţii din PSD au eşuat. Ar fi interesant pentru România şi femeile din România dacă dumneavoastră veţi reuşi.
a) Angelina Jolie
b) Maica Tereza
c) Nevasta lui Clooney, îmi scapă permanent numele
d) Miroiu de la SNSPA
e) o penelistă blondă
Numele penelistei este Raluca Turcan, iar culoarea părului nu are nici o legătură cu enormitatea spusă de la tribuna parlamentului. Deci de asta nu s-au prezentat ei, peneliștii, la Cotroceni, cu o altă propunere de premier? De asta s-au dus la o cafea, o limonadă, o dulceață de nuci verzi, pentru că de aflat în treabă oricum s-au aflat, propunîndu-i președintelui, după sondaje apărute în vis, probabil, alegeri anticipate. De asta își și face PSD de cap, de parcă nu era suficient scorul de la ultimele alegeri. Dar cu așa opoziție, chiar nu are de ce să își facă griji. Norocul nostru că nu e singura.
(În ce privește PNL, e păcat să iei oameni precum Bogdan Glăvan și Cristian Păun și să te prezinți tot cu scenetele stupide ale lui Orban sau cu prostiile colosale ale doamnei Turcan. E ceva în neregulă cu partidul ăsta, din 1990 și continuă. Orice ar face, orice oameni de valoare ar aduce, tot prost iese.)
Așa că nu mai este de mirare cum rectorul UNATC, un ilustru necunoscut pentru (in)cultura mea artistică, Nicolae Manea, scrie un ”punct de vedere”, de susținere de fapt, a noului ministru al Educației, Valentin Popa:
Ce o fi ”hate speech” și – au!, chiar așa – ”character assassination” în adevărurile pe care presa le scoate la lumină? Persistența în minciună și lipsa moralei sînt caracteristice stîngii, e drept, și se pliază pe caracterul acestui inginer de sistem, pe stil vechi, cu pasiuni doctoral-artistice descoperite tîrziu, un ”dinozaur bătrîn”, după cum singur se prezintă:
Alături de cei 45 (patruzecișicinci!!!) de rectori din întreaga țară, care îl susțin pe noul ministru al Educației, Mandea ne arată că nu mai avem decît să constatăm cum a pus comunismul stăpînire pe țară, în anii 40-50-60 ai secolului trecut. Cum a fost posibil un regim criminal, care a distrus elitele, începînd de la cei care ar fi trebuit, în mod normal, să fie elite. Comuniștii au învățat bine lecția și o practică continuu, mai ales în lipsa unei alternative politice serioase și ferme. Ce se întîmplă este o jignire la adresa adevăraților intelectuali români și un asasinat la adresa minților crude ale tinerilor acestei țări.
Mult zgomot pentru nimic am putea spune despre zarva iscată de Dragnea la adresa SPP, dacă, în fapt, nu s-ar încerca o remodelare a funcționării instituțiilor statului după chipul și asemănarea liderilor vremelnici ai partidului ajuns la putere. De ce trebuie ținut cont înainte de a face orice mișcare privind SPP.
Este ilegal să transferi responsabilitatea unei instituții asupra alteia. Jandarmeria are misiuni de pază, SPP de protecție.
Jandarmii nu au pregătirea profesională și nu au nici logistica necesare misiunilor de protecție.
Dacă Dragnea ține neapărat să știe absolut toate mișcările membrilor guvernului, or fi cîțiva și pe acolo cărora să nu le convină tratamentul ăsta aplicat copiilor de grădiniță. Și ca atare, poate vom avea și guvern PSD IV în mai puțin de un an și jumătate.
A declarat președintele de la Bruxelles, dînd primele știri despre viața sa politică, după multă vreme. Dar oricum, cu partidele care se presupune că l-ar susține pentru încă o candidatură, și cu ”munca” depusă în acest mandat, șansele la un al doilea trec de genunchiul broaștei.
Ultima ediție! Știri de la DNA. Doamna Andronescu împreună cu alți șase foști miniștri, poate fi de acum liniștită, nimeni nu va mai putea spune că e ”penală”. Ea și încă cinci foști miniștri au scăpat de urmărirea penală, faptele s-au prescris. De ce s-au prescris? Întrebați la ”DNA să vină să îi ia” sau așteptați raportul pe anul 2018 al instituției.
În final, opoziție din nou. Una reală.
”Am luat decizia în grupurile parlamentare ale PMP să începem o nouă campanie în ceea ce privește curățarea Parlamentului de nulități. Am depus din nou în Parlament inițiativa legislativă privind reducerea numărului de parlamentari la 300. Vom începe o campanie națională pe acest subiect pentru că credem că cei aproape 10 milioane de români care au ieșit în stradă și au spus că vor un Parlament cu mai puțin parlamentari și mai eficienți au dreptate. Cred că a sosit timpul ca parlamentarii responsabili să coboare printre oameni, să meargă prin popor și să ceară sprijinul cetățenilor activi pentru a scăpa de această majoritate toxică”
A declarat președintele executiv al PMP, Eugen Tomac.
Iar acesta este un eveniment care bate toate guvernările comuniste cărora, într-un fel sau altul, le-a supraviețuit pînă în clipa morții. Un articol emoționant găsiți aici, scris de Mihaela Bărbuș, fiica lui Ioan Bărbuș, cel care a supraviețuit 17 ani în iadul pușcăriilor comuniste.
Și avem guvern! Guvernul ăsta, Program de guvernare no III, are o singură calitate: are toate defectele.
Cred că sînt cele mai multe femei într-un guvern al României, pe lîngă faptul că această Marilyn Drăcilă este prima femeie premier din istoria țării.
Feministe! Ori acum chiar performează, mă scuzați, domn’ președinte, ori o dau de gard di granda. Cale de mijloc nu există.
La rotația cadrelor care se practică acum în PSD, dacă mă înscriu mîine în partid, poate prind ultima lună de prim-ministeriat și trec la statul minimal.
Mă linșează pe urmă, ei și? Să-i văd cum se descurcă, aia e problema.
Pentru că statul minimal este SINGURA soluție ca să diminuăm furtul la o dimensiune acceptabilă (adică să-i prindă pe toți), pentru că NU vor mai avea de unde să fure. Le tai accesul la bani, care nu mai există pentru stat, nimic mai simplu.
Ce s-a întîmplat ieri, la comisii și învestirea guvernului, a fost o farsă sinistră. ”PSD este inapt pentru guvernare” – Băsescu
Îmi este deja teamă că la prima ședință de guvern, ăștia abrogă proprietatea intelectuală. Cînd încep cursurile de dezalfabetizare și realfabetizare în pesedeză?
Și totuși, nu sînt, teoretic măcar, singurul partid din România. Dar eu nu am văzut opoziția ieri, în afară de PMP. Pentru că trebuie să știm cum ne-au încălecat ăștia, cu concursul cui.
Tot atîtea subiecte de dezbătut în periada următoare. Să trecem la externe, unde nu stăm mai bine, din păcate.
Pe 27 ianuarie a fost International Holocaust Remembrance Day, și în cinstea ei Europa occidentală s-a umplut de arabi. Dar vinovatul de serviciu este altul. Polonia, acum, și legea care nu mai permite asocierea ei cu nazismul.
În Polonia este vorba, de fapt, despre ”Polish death camps”, dar stînga (inclusiv cea de la evrei) a găsit prilejul să mai dea o dată în țara asta. Te și întrebi, ce le-au făcut polonezii de sînt așa înverșunați împotriva lor?
Polonezii au guvern conservator, asta au făcut, asta au ales. Adică nu vor să se lase în mîna noii stîngi, iar asta se pedepsește (mai ales online) grav.
Ce sînt ”Polish death camps”? Lagărele de concentrare construite și înființate de germani pe teritoriul cucerit atunci, în WWII, al Poloniei. Ca să vizitezi azi Auschwitz-Birkenau, de exemplu, te duci în Polonia, nu în Germania. Asta înseamnă că Auschwitz a fost polonez?!?
Observați, vă rog, că ”știrile” pe tema noii legislații poloneze provin numai din surse de stînga. Haaretz, NYT șa.
Pe ei nu îi îngrijorează mutarea conflictului arabo-israelian pe teritoriul european, nu îi îngrijorează diminuarea semnificativă, prin părăsirea zonelor problematice, a populației evreiești europene, ca urmare a valului invadator de arabi primiți cu brațele deschise, pe ei îi îngrijorează cînd se face dreptate. Halal susținere pentru Israel, și nu au urmă de rușine.
Pînă la urmă, ”lidera lumii libere”, doamna Merkel, tot nu reușește să încropească un guvern, următorul termen este 6 februarie.
Mai nou, tineretul SPD i se opune. Stînga veche vs stînga nouă, parcă sună cunoscut.
La cehi a cîștigat Zeman al doilea mandat la președinție. Un bețiv notoriu, cade din picioare la propriu, uneori în fața camerelor.
Praga nu l-a votat. Dar restul Cehiei, da. Ce înseamnă asta? Că au încredere într-un pro-rus, zice-se, care abia se duce (dacă se mai duce pînă la sfrșitul mandatului)? Nu, au încredere în politica ”nu imigrației ilegale”.
Atît a speriat UE statele cărora le mai funcționează instinctul de conservare, că ajung să voteze, de nevoie, un Zeman. Dacă nu supraviețuiește el mandatului, măcar Cehia va supraviețui.
Nu e deloc de mirare că statele est și central europene au memoria răului suprem, comunismul, încă foarte vie. Ele ȘTIU din experiență proprie, nemijlocită, ce înseamnă strămutări de populație, crime și cenzură, impuse acum de la centru tocmai de către UE. De la, mai nou, garantul socialismului european, în cîrdășie cu Kremlinul.
Intermarium de asta se va face. Ca zonă sanitară, sănătoasă la cap, care să împiedice unirea Europei occidentale cu Rusia. Ca Polonia să nu mai fie sfîrtecată în două de Rusia și Germania. Ca cele două mari rele să nu se mai poată conecta cu ușurință. Ca să se evite cele mai mari nenorociri ale secolului trecut.
Și CE mai are o problemă. Destul de mare.
Nu e bine nici ca polonezii, care fac acum schimbările făcute la noi în justiție de Macovei, nu e bine nici ca noi, care le sucim de nu mai știm de ele.
PS: Eu am o povestioară personală, de familie, cu Neagu Djuvara.
De cîte ori tata ”nu se simțea prea bine” (așa spunea el, indiferent de gravitatea situației, a scăpat de două cancere și de la 35 de ani nu mai avea jumătate de plămîn), îl îmbărbătam cu ”Hai, fii serios, Neagu Djuvara, 10 ani peste tine, e bine mersi. Ne vedem mîine dimineață”.
Și cîțiva ani a funcționat așa. Mureau toți în familia lui, eu încercam să-l feresc de șoc și nu-i spuneam că s-a mai dus X sau Y, ca să aflu de la el! Nu știu nici azi cum afla.
Azi nu sînt deloc sigură că ar fi zis: acum pot să mă duc și eu, s-a dus Neagu înaintea mea. Mai avea planuri, voia să vadă copilul meu la casa lui. Ceea ce, dacă ținem cont de matematică… Dar asta dorea el.
Numai în noaptea în care a murit nu i-am zis de Neagu Djuvara. N-am să știu niciodată de ce.
“Bine, d-le Aligica, dar ce legatura are Libertatea de Gandire (sau de Constiinta) cu Libertatea de Expresie (sau a Cuvantului)?! Sa lasam pe fiecare sa gandeasca ce vrea el, la el, in constiinta lui, acolo. Dar asta nu inseamna ca trebuie lasat sa spuna ce gandeste unde vrea si cand vrea. Libertatea de Gandire e una. Libertatea de Expresie e altceva.”
Sa inchipuim ca asa ar replica la postarea mea anterioara un sicofant al cenzurii Facebook si al noii Politii a Gandirii corecte si progresate. Sa analizam aceasta intampinare.
Cei din vechime, cei care au creat sistemul liberal-democratic modern – azi tocat marunt de acesti marunti dar ubicui pirahana ideologici – au explicat cu precizie tehnica de ce vad, asa cum spunea Mill, “libertatea de a exprima şi publica opinii ca fiind practic inseparabilă de libertatea de gândire”. Iata cum vine argumentul:
Constiinta libera permite relatia omului cu Dumnezeu si cu semenii sai, pentru ca fara libertatea de a gandi si decide pentru tine, moralitatea si responsabilitatea individuale sunt imposibile. E un Drept Inalienabil. Ti se ia asta, ti se neaga umanitatea insasi. Un om fara constiinta, moralitate si responsabilitate e un lucru sau un animal.
Dar, atentie, spun ganditorii liberalismului clasic, toate au un rost doar daca recunoastem ca obiectul constiintei este Adevarul. Sau mai bine zis, cautarea Adevarului. Constiinta libera are functia de a cauta si a-si baza credintele intru Adevar. Omul, prin constiinta sa, trebuie sa bazeze deciziile, credintele si valorile sale – respectiv relatiile cu Natura, cu Dumnezeu si cu semenii – in Adevar.
Si acum, si aici intervine Libertatea de Expresie sau a Cuvantului: Adevarul nu poate fi identificat, stabilit, decat din articulare de argumente si din dezbatere a puncte de vedere si afirmatii contrare despre el. Daca mintea, constiinta nu e confruntata constant cu idei, pozitii, interpretari, judecati noi, si daca nu le supune dezbaterii si analizei, cum poate fi adevarul separat de fals si eroare?! Adevarul nu e atins decat cand, pe cale rationala, mintea intelege cum, caz cu caz, este delimitat de fals si eroare.
De aceea e nevoie ca oamenii sa fie lasati sa vorbeasca si sa se exprime liber. Sa exprime opinii contrare. Sa se confrunte mereu in idei, argumente si valori. Din confruntarea asta si numai din asta ratiunea degaja adevarul. Nimeni nu e infailibil. De acea libertatea cuvantului e un Drept Inalienabil. Daca i-l iei, ii iei omului capacitatea de a spune, cauta si instrumenta Adevarul, de a da un continut adecvat constiintei sale in relatiile sale cu Dumnezeu si cu semenii. Il imputinezi sau chiar distrugi ca om.
Asta e tot. Sa mai notam ca o constiinta, o minte care nu este supusa constant confruntarii cu opinii, idei, valori contrare si diferite, se atrofiaza, pierde reperul, capacitatea si taria de a cauta si a face fata adevarului. Arata cam cum arata azi mintea si constiinta sicofantilor cenzurii Facebook si ai noii Politii a Gandirii corecte si progresate: Impotenti ai angajamentului mental, vlaguiti de un continuu ultraj mimat si montat dupa scenete prestabilite, cauta un refugiu iluzoriu in cenzura, sabloane si stigmatizari.
……………………………………………………………………………………………………………
PS Ca bonus, dam cuvantul lui J S Mill, cel care a prezentat analiza clasica a problemei:
„Am recunoscut aşadar că, pentru starea mentală bună a oamenilor (de care depinde buna lor stare sub toate celelalte aspecte), este necesară libertatea de opinie şi libertatea exprimării opiniilor, în virtutea a patru motive pe care acum le vom recapitula pe scurt.
În primul rând, dacă o opinie este înăbuşită, rămâne posibil ca, pe cât putem noi şti cu siguranţă, acea opinie să fie adevărată. A nega acest lucu înseamnă a presupune că noi însine suntem infailibili.
În al doilea rând, chiar dacă opinia înăbuşită ar fi greşită, ea poate să conţină, şi foarte adesea conţine, un dram de adevăr ; şi cum opinia generală sau dominantă într-o anumită chestiune reprezintă numai rareori sau chiar niciodată întregul adevăr, numai prin confruntarea opiniilor opuse putem avea şansa de a ajunge la restul adevărului.
În al treilea rând, chiar dacă opinia unanim admisă ar fi nu doar adevărată, ci ar cuprinde întregul adevăr, dacă nu se permite ca ea să fie contestată cu toată vigoarea şi seriozitatea, cei mai mulţi dintre aceia care o acceptă o vor împărtăşi în felul în care sunt împărtăşite prejudecăţile, cu prea puţină înţelegere şi sensibilitate pentru temeiurile ei raţionale. Şi nu numai atât.
În al patrulea rând, există chiar pericolul ca însuşi înţelesul doctrinei să se piardă ori să fie sărăcit, în care caz ea nu ar mai putea să-şi exercite efectul vital asupra caracterului şi comportării oamenilor, devenind o simplă declaraţie formală, incapabilă de a aduce vreun folos, dar ocupând totuşi un loc în câmpul ideilor, şi împiedicând formarea unor convingeri adevărate şi sincere pe baza raţiunii sau a experienţei personale.” John Stuart Mill, ”Despre Libertate”
Ediția 2018 a Forumului Economic de la Davos a reunit 340 din cei mai puternici oameni din politică, afaceri, organizații caritabile, instituții de învățămînt superior, chiar și celebrități, Elton John și Cate Blanchett, din lume. Numai de la noi nu a fost nici măcar președintele acolo, probabil ca să nu trimită vreo vedere cu ”Salutări din Grecia”, cum spunea o glumă pe vremea defunctei Academii Cațavencu, din timpul președinției Iliescu.
Trump a vorbit, așadar, în fața unei largi categorii de lideri ai lumii, și a avut de transmis mesajul: investiți în SUA, SUA sînt pe drumul cel bun al recuperării capitalului financiar și de încredere în potențialul american, în orice domeniu. S-a simțit, probabil, ca peștele în apă avînd în vedere șefii de companii prezenți acolo. A vorbit despre prosperitate și pace, adică despre capitalism. A vorbit despre viitor, unul frumos și stabil. A vorbit despre creștere economică și locuri de muncă, piețe și capital, și multe altele. Despre America first, alături de aliați.
În cele ce urmează, aveți a vă face propria părere despre discursul președintelui:
”It’s a privilege to be here at this forum an business and science diplomacy and people from world affairs gathered for many, many years to discuss how we can to advance prosperity and peace. I’m here to represent the interests of the America people and affirm America’s friendship and partnership in building a better world.
Like all nations represented at this great forum, America hopes for a future which everyone can prosper and every child can grow up free from violence, poverty, and fear. Over the past year, we have made extraordinary strides in the U.S. We’re lifting up forgotten communities, creating exciting new opportunities, and helping every American find their path to the American dream. The dream of a great job, a safe home and a better life for their children.
After years stagnation the nights is once again experiencing strong economic growth. The stock market is smashing one record after another, and has added more than $7 trillion in new wealth since my election. Consumer confidence, business confidence, and manufacturing confidence are the highest that they have been in many decades.
Since my election we’ve created 2.4 million jobs and that number is going up very, very substantially. Small business optimism is at an all-time high. New unemployment claims are near the lowest we’ve seen in almost half a century. African-American unemployment reached the lowest rate ever recorded in the United States and so has unemployment among Hispanic-Americans.
The world is witnessing the resurgence of a strong and prosperous America. I’m here to deliver a simple message. There has never been a better time to hire, to build, to invest and to grow in the united States. America is open for business and we are competitive once again. The American economy is by far the largest in the world and we’ve just enacted the most significant tax cuts and reform in American history. We’ve massively cut taxes for the middle class, and small businesses to let working families keep more of their hard earned money.
We lowered our corporate tax rate from 35 percent all the way down to 21 percent. As a result, millions of workers have received tax cut bonuses from their employers in amounts as large as $3,000. The tax cut bill is expected to raise the average American’s household income by more than $4,000. The world’s largest company, apple, announced it plans to bring $245 billion in overseas profits home to America. Their total investment into the United States economy will be more than $350 billion over the next five years. Now is the perfect time to bring your business, your jobs, and your investments to the United States.
This is especially true because we have undertaken the most extensively regulatory reduction ever conceived. Regulation is stealth taxation. The U.S. Like many other countries unelected bureaucrats, we have, believe me, we have them all over the place, and they have imposed crushing and anti-business and anti-worker regulations on our citizens with no vote, no legislative debate, and no real accountability. In America those days are over. I pledged to eliminate two unnecessary regulations for everyone new regulation. We have succeeded beyond our highest expectations. Instead of two for one, we have cut 22 burdensome regulations for everyone new rule. We are freeing our businesses and workers so they can thrive and flourish as never before. We are creating an environment that attracts capital, invites investment, and rewards production. America is the place to do business, so come to America where you can innovate, create and build.
I believe in America. As president of the United States I will always put America first just like the leaders of other countries should put their country first also. But America first does not mean America alone. When the United States grows, so does the world. American prosperity has created countless jobs all around the globe and the drive for excellence, creativity, and innovation in the U.S. Has led to important discoveries that help people everywhere live more prosperous and far healthier lives.
As the United States pursues domestic reforms to unleash jobs and growth, we are also working to reform the international trading system so that it promotes broadly-shared prosperity and rewards to those who pray – play by the rules. We cannot have free and open trade if some countries exploit the system at the expense of others. We support free trade but it needs to be fair and it needs to be reciprocal because in the end unfair trade undermines us all. The United States will no longer turn a blind eye to unfair economic practices including massive intellectual property theft, industrial subsidies, and pervasive state-led economic planning.
These and other predatory behaviors are distorting the global markets and harming businesses and workers not just in the U.S. But around the globe. Just like we expect the leaders of other countries to protect their interests, as president of the United States, I will always protect the interests of our country, our companies, and our workers. We will enforce our trade laws and restore integrity to our trading system. Only by insisting on fair and reciprocal trade can we create a system that works not just for the U.S., but for all nations.
As I have said, the United States is prepared to negotiate mutually beneficial, bilateral trade agreements with all countries. This will include the countries within TPP, which are very important. We have agreements with several of them already. We would consider negotiating with the rest either individually or perhaps as a group if it is in the interests of all. My administration is also taking swift action in other ways to restore American confidence and independent. We are lifting self-imposed restrictions on energy production to provide affordable power to our citizens and businesses and to promote energy security for our friend all around the world. No country should be held hostage to a single provider of energy. America is roaring back and now is the time to invest in the future of America.
We have dramatically cut taxes it make America competitive. We are eliminating burdensome regulations at a record pace. We are reforming the bureaucracy to make it lean, responsive and accountable and we are insuring our laws are enforced fairly. We have the best colleges and universities in the world and we have the best workers in the world. Energy is an abundant and affordable. There is never been a better time to do business in America. We are also making historic investments in the American military because we cannot have prosperity without security. To make the world safer from rogue regimes, terrorism and revisionist powers, we’re asking our friend and allies to invest in their own defenses and to meet their financial obligations. Our common security requires everyone to contribute their fair share.
My administration is proud to have led historic efforts at the united nations security council and all around the world to unite all civilized nations in our campaign of maximum pressure to de-nuke the Korean peninsula. We continue to call on partners to confront Iran’s support for terrorists and block Iran’s path to a nuclear weapon. We’re also working with allies and partners to destroy jihad it terrorist organizations such as ISIS and very successfully so. The nights is leading a very, very broad coalition to deny terrorists control of their territory and populations, to cut off their funding and to discredit their wicked ideology. I am pleased to the support that the coalition to defeat ISIS has retaken almost 100% of the territory once held by these killers in Iraq and Syria. There is still more fighting and worked to be done. And to consolidate our gains. We are committed to insuring that Afghanistan never again become as safe haven for terrorists who want to commit mass murder to our civilian populations.
I want to thank those nations represented here today that have joined in these crucial efforts. You are not just securing your own citizens but saving lives and restoring hope for millions and millions of people. When it comes to terrorism we will do whatever is necessary to protect our nation. We will defend our citizens and our borders. We are also securing our immigration system as a matter of both national and economic security. America is a cutting-edge economy but our immigration system is stuck in the past.
We must replace our current system of extended family chain migration with a merit-based system of admissions that selects new arrivals based on their ability to contribute to our economy, to support themselves financially, and to strengthen our country.
In rebuilding America we are also fully committed to developing our workforce. We are lifting people from dependence to Independence because we know the single-best anti-poverty program is a very simple and very beautiful paycheck. To be successful it is not enough to invest in our economy.We must invest in our people. When people are forgotten the world becomes fractured. Only by hearing and responding to the voices of the forgotten can we create a bright future that is truly shared by all. The nation’s greatness is more than the sum of its production and a nation’s greatness is the sum of its citizens, the values, pride, love, devotion and character of the people who call that nation home.
From my first international G-7 summit to the g20, to the U.N. General assembly, to APEC, to the world trade organization and today at the world economic forum my administration has not only been present but has driven our message that we are all stronger when free, sovereign nations cooperate towards shared goals and they cooperate toward shared dreams. Represented in this room are shared dreams.
Represented in this room are some of the remarkable citizens from all over the worlds. You are national leaders, business titans, industry giants and many of the brightest mind in many fields. Each of you has the power to change hearts transform lives and shape your country’s destinies. With this power comes an obligation however, a duty of loyalty to the people, workers, customers, who made you who you are.
Together let us resolve it use our power, our resources and our voices, not just for ourselves but for our people, to lift their burdens, to raise their hopes and to empower their dreams. To protect their families, their communities, their histories and their futures. That’s what we’re doing in America, and the results are totally unmistakable. It’s why new businesses and investment are flooding in. It’s why our unemployment rate is the lowest it’s been in so many decades. It’s why America’s future has negative been brighter.
Today, I am inviting all of you to become part of this incredible future we are building together. Thank you to our hosts, thank you to the leaders and innovators in the audience but most importantly, thank you, to all of the hard-working men and women who do their duty each and every day, making this a better world for everyone. Together let us send our love and our gratitude to make them because they really make our countries run. They make our countries great. Thank you and god bless you all. Thank you very much.”
De multe ori discuția pleacă de la afirmația candidatului american la prezidențiale Barry Goldwater: „Extremism in defense of liberty is no vice. Moderation in the pursuit of justice is no virtue”.
Există două obiecții la adresa libertarianismului:
-extremismul libertarian este nazist. Apare la stânga.
-extremismul libertarian este comunist. Apare la dreapta.
Există două sensuri ale termenului extremism:
-abatere mare față de medie într-o variabilă,
-abatere față de opinia mainstream.
O teorie descrie o situație ideală, tactica este despre pașii prin care ajungem la acea situație ideală. Stânga critică teoria libertariană, dreapta tactica. Pentru ambele însă, extremismul e ceva rău.
Extremismul e rău
Ideea că a fi extrem e în sine ceva rău e criticată de Ayn Rand. Pentru aceasta, termenul „extremism” e ceva distanțat de medie sau ceva mare în grad. Aceasta este utilizarea de dicționar a termenului[1]. Moderat și extremist nu sunt decât niște gradații. Calitatea gradului depinde de lucrul gradat. Dacă avem un lucru bun, mai mult din acel ceva va fi un lucru și mai bun. Dacă e un lucru rău, mai mult din acel ceva e și mai rău. Pentru Ayn Rand, e eronat să spui că extrem din orice e rău, indiferent de natura acelui ceva[2]. Este un punct de vedere împărtășit de icoana stângii contemporane Martin Luther King jr. Acesta distinge între extremism bun și extremism rău și crede că problema relevantă e să alegem extremismul bun. Există extremism al urii și extremism al iubirii sau extremism al dreptății și extremism al nedreptății. De exemplu, Isus e considerat extremist în sens bun, pentru iubire, adevăr etc[3]. Interesant e că și atunci era la modă această acuzație de extremism.
Dacă extremismul e mereu ceva rău, atunci sunt la fel de bune o boală extremă și o sănătate extremă, prostia extremă și inteligența extremă, onestitatea desăvârșită și lipsa ei[4]. E bine atunci când ești moderat politicos sau moderat inteligent etc? Înțelegem exagerarea acestei utilizări când punem „moderat” lângă lucruri rele sau „extrem” lângă lucruri bune. E o poziție extremistă să vezi orice formă de extremism ca rău[5].
Extremismul libertarian e nazist
Pentru stânga contemporană extremism înseamnă intoleranță, ură, rasism, bigotism, teorii dubioase, instigarea la violență[6]. Opinia leftistă mainstream e că liberalismul e un fel de nazism. Dacă ești extremist cu privire la libertate, vei cere reguli naziste, discriminatorii, vei fi extremist cu privire la agresiunea împotriva minorităților.
Un argument pentru poziția de stânga ar putea fi existența sclaviei sau a legilor Jim Crow din SUA, într-o țară capitalistă. Să ne gândim la regulile segregaționiste din Sud care interziceau căsătoriile între rase. Răspunsul aici e că astfel de instituții nu sunt liberale. Ele încalcă libertatea și egalitatea în fața legii, valori fundamentale ale liberalismului. America nu era atât de liberală, dacă avea astfel de instituții, chiar dacă era mai liberală decât alte țări, nu că liberalismul e prin natura sa extremism nazist.
Un alt argument ar fi că regulile liberale în sine permit acțiuni rasiste. De exemplu, capitalismul nu incriminează acțiuni rasiste ca atunci când refuzi să servești anumite persoane minoritare într-un bar sau să le iei într-un taxi. Răspunsul aici e că acest refuz nu e agresiune, darmite una extremistă, chiar dacă refuzul e motivat rasial. Altfel, cum ar trebui să procedăm cu cineva care nu vrea să se căsătorească cu o persoană romă? E ca și în situația cu taxiul. Refuzi un schimb voluntar.
Nu orice extremism e nazism. Atât nazismul, cât și libertarianismul sunt extreme, însă din motive diferite. Într-o parte e preferată libertatea într-un grad mare, în nazism e preferată absența ei. Inferența mainstream e că fiind extreme, sunt la fel, omițând faptul că sunt extreme diferite.
Așa privește mainstream-ul extremismul
Agresiune e inițierea violenței împotriva persoanei sau proprietății unui individ. Faptul că o filosofie e extremistă cu privire la libertate, nu înseamnă că e extremistă cu privire la agresiunea împotriva unor minorități. Pe această echivocație se construiește mare parte din critica mainstream la capitalism. Naziștii și comuniștii sunt într-adevăr extremiști, însă cu privire la gradul de agresiune folosită, care e foarte mare, dar și la absența libertății, fiind sisteme totalitare. Libertarienii sunt extremi cu privire la un lucru bun, libertatea, naziștii sunt extremi cu privire la un lucru rău, agresiunea, inițierea violenței asupra unor oameni nevinovați. În mod curios, libertarianul e considerat agresiv deși are ca principiu NAP, principiul non-agresiunii.
Catalogare după scara agresiunii
Pentru stânga contemporană, dacă ceva e extrem, e în mod necesar agresiv, violent. Soluția va fi calea de mijloc. Să alegem un grad moderat de libertate și unul moderat de sclavie, unul moderat de dreptate și unul moderat de nedreptate etc. Alegerea căii de mijloc e încurajată și de punerea nazismului și comunismului drept capete ale spectrului politic[7]. În realitate, alegerea reală e între libertarianism și totalitarism. Care e meritul că suntem doar la jumătatea drumului de fascism și că nu suntem la celălalt capăt?
Libertarianismul ar fi nazist pentru că absolutizează libertatea. Strict vorbind, nu o absolutizează pentru că nu toate acțiunile sunt permise. Nu ești liber să ucizi, furi, încalci contracte etc. Există câteva obligații minimale, chiar dacă nu mii de obligații ca în socialism.
Social-democrația spune despre sine că nu e extremă. În realitate egalitatea de șanse e aplicată peste tot. Să ne gândim la programele finanțate prin fondurile europene. La fiecare aplicație există precizarea că acțiunile desfășurate trebuie să fie conforme cu egalitatea de șanse. Iar situația e valabilă despre valorile fundamentale ale oricărei ideologii politice, inclusiv despre moderație.
Extremismul libertarian e comunist
E o critică care apare mai degrabă la conservatori și aici extremismul libertarian seamănă mai degrabă cu comunismul. Dacă stânga asocia extremismul cu nazismul, dreapta îl asociază cu comunismul. Acesta e revoluționar, extremist prin contrast cu schimbările pașnice, graduale, democratice. Libertarienii fiind extremiști vor apela la tactici violente. Valoarea moderației apare la conservatori și prin aceasta se opune extremismului comunist, schimbărilor revoluționare.
Raționamentul conservator este un non-sequitur. Idei extreme nu necesită tactici extreme. E adevărat că opinii ca privatizarea drumurilor sau a tribunalelor sunt extreme în raport establishmentul reprezentat de social-democrație sau socialismul soft, care e ideologia dominantă de azi. Ideile extreme pot fi promovate prin tactici moderate, convenționale[8]. Tacticile recomandate în general de autorii libertarieni sunt răspândirea ideilor libertariene și votul. Niciuna dintre acestea nu este nici extremă, nici agresivă. Goldwater era extremist pentru că avea convingeri libertariene, nepopulare nu pentru că cerea susținătorilor să folosească violența. Din acest motiv a și pierdut alegerile din 1964[9]. Inclusiv nazismul ajunge la putere prin alegeri, prin mijloace democratice.
În al doilea rând, nu toate tacticile extreme sunt agresive. Să ne gândim la greva foamei sau nesupunerea civică.
Invers, poți avea valori mainstream, iar tacticile tale să fie agresive, extreme. Ideile Occupy Wallstreet, Black Lives Matter nu sunt extreme, sunt locurile comune ale stângii contemporane – combaterea rasismului, mai multă redistribuție, un mediu mai curat etc – însă unele din tacticile lor sunt. Așa se întâmplă când sunt incendiate spitale și pizzerii[10].
O altă critică adusă de conservatori e irelevanța politică a libertarianismului. E o critică de real politic. Extremismul împiedică schimbări graduale, incrementale. Ceilalți nu-ți vor mai lua poziția în serios dacă ești etichetat ca „extremist”. Publicul va fi mai puțin tentat să asculte pe cineva care e împotriva split TVA dacă acesta susține opinii extreme ca privatizarea serviciilor de poliție sau a tribunalelor. Ideile extreme vor fi mai puțin digerate de public. Uneori e dat ca exemplu de moderație Milton Friedman[11]. Soluția voucherelor a lui Friedman pare relevantă pentru acest gradualism. El nu cere privatizarea educației, ci încearcă să scoată școala treptat de sub controlul statului prin vouchere. Totuși, în politici precum armata obligatorie[12] sau a controlului chiriilor[13], Friedman a fost radical, nu moderat.
Establishmentul variază. Acum nazismul este extrem, însă în Germania anului 1933 nu era. Ca atare, mainstream-ul nu poate fi un benchmark al unei ideologii din moment ce idei toxice au fost și ele mainstream la un moment dat.
Altă critică e că extremismul îngreunează colaborarea cu alte grupuri. În realitate, libertarienii au colaborat cu succes cu oameni din tabere diferite. De exemplu, au fost alături de conservatori în teme ca reducerea taxelor și dereglementarea și alături de stânga pe teme ca legalizarea drogurilor, imigrație etc[14].
E ceva adevărat în obiecția conservatoare că sunt greu de implementat idei nepopulare. Însă orice progres al răspândirii ideilor a avut de înfruntat o majoritate ostilă. Și ideile mainstream de azi, de exemplu, ideea Uniunii Europene, au fost minoritare cândva.
Apoi, uneori o poziție extremă a inspirat și mișcat oamenii mai mult decât una moderată. De exemplu, a avut mai mult succes ideea extremă că sclavii sunt oameni ca și noi decât argumentul moderat și pragmatic că trebuie să îmbunătățim condiția sclavilor sau că munca forțată nu e eficientă[15].
[1] Rand, Ayn. 1986, „Extremism”, or the Art of Smearing în Ayn Rand, Nathaniel Branden, Alan Greenspan, Robert Hessen, 1986. Capitalism: The Unknown Ideal, Signet, pp.205-206.
[11] Block, Walter, 2006, Fanatical, Not Reasonable: A Short Correspondence between Walter Block and Milton Friedman în Journal of Libertarian Studies, Volume 20, NO. 3 (Summer 2006): 61–80 61 J LS: https://mises.org/system/tdf/20_3_4.pdf?file=1&type=document, accesat 26.12.2017.
Un oficial al Facebook a spus ca nu poate garanta ca retelele sociale sunt bune pentru democratie. Stirea care facut inconjurul lumii. A ajuns pana si la Hotnews. Probabil a indus o oarecare disonanta cognitiva si semne de intrebare chiar si intre cei mai creduli si fanatici consumatori de propaganda.
Ce sa mai creada acum bietii oameni? Pe de o parte, mormanele, maldarele, mausoleele de maculatura prin care li se spune de ani de zile ca noua tehnologie, facebook, twitter etc. SUNT Democratia Insasi, Viitorul Guvernantei, etc. Pe de alta parte, Realitatea. Si pe de a treia parte, si aici e frumos, ca e si o a treia parte: declaratiile oligarhiei tehnocratic-autoritare care o da la intors, dupa cum bate vantul intereselor ei ideologico-politico-financiare.
In fine, nu e problema noastra sa lamurim aceste dileme. Problema noastra este sa incercam, inainte de inevitabila trecere in nefiinta a prezentei noastre pe facebook, sa spalam cat de cat din pacatul de a fi atras, mentinut si amagit atatia ani cititorii nostri aici, alimentand acesta monstruozitate care este Facebook si implicit sistemul lor politic-ideologic: antiliberal, antidemocratic, anti bun-simt. O excrescenta tehnologica esentialmente distructiva psihologic, social si politic.
E greseala noastra, a celor care poate ca puteam sa stim mai bine sau trebuia sa fim mai circumspecti. Incercam sa o reparam aici, cat putem, in retragere fiind.
Asadar, la aceasta ora stim mai bine: Facebook nu este bun pentru democratie – o spun chiar ei, nu e bun pentru liberalism si libertatea de expresie – am vazut-o pe pielea noastra, este detrimental echilibrului psihologic – lucru dovedit acum de nenumarate studii si avertismente date de specialisti.
Facebook este un pericol pentru viata privata si intimitatea utilizatorilor, este o bomba cu ceas pentru cariera si viata profesionala, este o vulnerabilitate deschisa catre noua politie politica a progresului si corectitudinii, este un instrument de manipulare, este un instrument de extractie de date, este un instrument de santaj si este un instrument de control. Toate acestea sunt amplificate inzecit de faptul ca face parte dintr-o structura de oligopol ideologic operand coordonat cu mass media si fortele politice asociate in acest cartel.
PS: Dragi prieteni, am o rugaminte, legata de postarea mea anterioara. Orice, dar nu-mi mai spuneti povestea cu Facebook, „compania privata”. Nu ma insultati, si nu va insultati nici pe dv cu asta.
Va rog, acordati-mi un credit minim. Stiu ca Facebook este o companie privata (da, am aflat, mersi de noutate) si sunt la fel de familiar ca toata lumea cu rudimentele argumentelor sablonarde privind firmele private si economia de piata. NU e nevoie sa imi reamintiti asta.
Si nu e nevoie sa imi reamintiti ca sunt oameni care cred ca in mod legitim pot fi scuipati, calcati in picioare, stigmatizati, batjocoriti si abuzati, atat timp cat sunt intr-un spațiu care aparține unei companii private. Chiar ma doare sincer sa vad oameni care cred ca libertatea lor inalienabila (termen tehnic, din vocabularul liberal clasic), adica Libertatea Constiintei si Expresiei, se termina cumva in mod abrupt acolo unde incepe, in secolul 21, mosia lui Zuckenberger si a coalitilor sai.
Cu toata dragostea si respectul va spun: Discursul asta, atitudinea asta servila si comoda de rationalizare si justificare a nejustificabilului, reflecta esenta spiritului servitutii voluntare, calibrat la conditiile secolului 21 si la limbajul si retorica teoriei pietei, inteleasa si redusa la ideologia celui mai mic numitor comun al comoditatii morale si intelectuale. Cu asa retorica si cu atitudinile din spatele ei, Traditia Libertatii cu sistemul ei liberal-democatic capitalist nu mai are nevoie de dusmani. Amicii ei o ingroapa de vie.
PPS: In poza este Étienne de La Boétie. Cel care a scris Discours de la servitude volontaire.
