23-24 ianuarie 2018. Declarație de unire

Eu chiar cred în Unire. Și cred că o vom vedea cu ochii noștri, adică se va întîmpla pe parcursul acestor generații, acum existente.

Cred că ce ne unește este mai puternic decît ce ne desparte. Cred că afară, în lumea reală, lucrurile nu sînt mult diferite de la țară la țară, dar sînt extrem de diferite (întreținute așa) în online.

Ce au făcut cetățenii a trei sate din Republica Moldova astăzi, de ziua Unirii Mici: au decis să se unească cu România. Observați cum niște primari de țară reușesc să fie atît de firești, atît de non-limbă de lemn în exprimarea speranței în Unirea de facto. Dumnezeu, tradiție, valori naționale, libertate, Europa civilizată. O societate atît de bine așezată bine în matca ei, încît nu avem voie să o dezamăgim.

”Unirea mai aproape ca niciodată!

Satele Fântâna Albă și Parcova din raionul Edineț prin declarația Consiliului Local al comunei Parcova semănată de Primar și consilieri la data de 23 Ianuarie 2018 decid să se unească cu Țara mama, România.

Satul Festelița, raionul Stefan Voda, azi, în data simbolica de 24 Ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române decid că localitatea lor vor unirea!

Declarație de Unire

În numele locuitorilor Moldovei Răsăritene în general şi a cetăţenilor satelor Fântâna Alba si Parcova în particular, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna, consiliul local al comunei Parcova, raionul Edineț, se unește cu Țara-Mamă, România.
Facem această Unire acum, în suflet şi ca reparaţie morală pentru suferinţele trecutului şi ale prezentului, de la chinul buneilor noştri smulşi împotriva voinţei lor de la trupul patriei istorice de voia lui Hitler şi a lui Stalin, supuşi execuţiilor, deportărilor şi foametei, la greutăţile pe care le trăim acum noi, cei de azi. Facem Unirea cu cei de aceeaşi limbă şi tradiţie cu noi pentru ca fii şi nepoţii noştri să se bucure de un viitor de libertate şi avuţie, de şansele de împlinire pe care generaţiile noastre nu le-au avut.
Iar dacă Unirea noastră de azi este una simbolică, să ne ajute Dumnezeu ca ea să fie un pas hotărâtor spre Unirea deplină, când nu va mai fi graniţă pe Prut iar oamenii dintre Nistru şi Tisa vor munci împreună la realizarea şi mulţumirea comună, alături de celelalte popoare ale Europei civilizate.
Prin prezenta Declaraţie de Unire ne exprimăm bucuria de a sărbători împreună cu frații noștri români de pretutindeni Centenarul Marii Uniri 1918-2018 și adeziunea la valorile naționale și democratice ale spațiului cultural românesc.

Semnatari
Marcel Snegur, primar
Anatoli Cucoară, secretarul consiliului local
Ion Bîlba, consilier
Veaceslav Bradu, consilier
Ghenadie Carp, consilier
Oleg Bologa, consilier
Viorel Staci, consilier
Eduard Marian, consilier
Claudia Ciolacu, consilier
Claudia Boghiu, consilier
Natalia Rotaru, consilier
Mihaela Frecăuțan, consilier

Și acum, la zi:

Firea vrea secretariat pentru București în guvern, în timp ce soțul unei cosiliere pe Cultură din PMB face lobby la televiziunea unde lucrează pentru spitalul bucureștean alături de oraș, adică inaccesibil majorității locuitorilor. Ideea Firei.

Iohannis explică azi ce-a vrut să spună la nominalizarea Vioricăi Dăncilă. Nu vrea penali în guvern, vrea un executiv competent și profi. Viorica îi dă definiția penalului, cel condamnat de o instanță judecătorească. Viorica nu vorbește corect românește, dar a mai învățat cîte ceva pe la Bruxelles.

Legătura cu Dragnea se va face prin cineva cu competențe administrative, Sevil Shaiddeh, propusă la Secretariatul General al Guvernului.

UDMR va decide în ziua votului din Parlament dacă va susține sau nu guvernul Dăncilă. Ah, ce suspans!

A murit Verestoy Attila. Dumnezeu și pădurile rămase să-l ierte.

Așa, și rămîne întrebarea: pînă la urmă ce facem, după ce am epuizat bancurile cu Viorica Vasilica, ne apucăm de treabă?

Ce propunem, ce alegem peste 3 ani? Trebuie să te prezinți în fața electoratului cu propuneri concrete, nu cu critici la adresa PSD și nu cu bătăi PNL-USR-PMP. Cu critici și proteste am văzut ce rezolvăm. Fix nimic.

La mulți ani, români!

19-22 ianuarie 2018. Puterea și opoziția, găini fără cap

În debandada asta nu prea se pricepe o treabă simplă: ca să-i dai un cap în gură PSD-ului îți trebuie cap.” – Mihai Cușută

În cele ce urmează vom încerca să găsim capul.

La președinție nu e sigur. Pentru ceea ce a făcut Iohannis nu are nici scuză, nici nu-i poate fi găsit vreun argument serios. Am citit atît de multă literatură în urma nominalizării premierului, făcută de președinte, dar nimic politic în ea, deși așa s-ar fi dorit. Așa că să sintetizăm:

Acceptarea de către președinte, cu un asemenea discurs și cu o asemenea expresie, a primului om propus de PSD mă face să cred că este ori prost, ori prost. În realitate, nu este decît președintele așa zis defunctei USL, mai vie și mai operațională ca oricînd.

Ascultați:

Prima propunere a PSD-ALDE-UDMR, Viorica Vasilica Dăncilă, un europarlamentar cel mult mediocru, cu cunoștințe geopolitice de genunchiul broaștei (Iran și Pakistan sînt membre UE!!!) și fără nici o experiență în administrație, este pe cale să formeze noul guvernn al României.

Ce putea face Iohannis, omul politic cu cele mai multe voturi acordate de către cetățeni?

1) Putea să o respingă, motiv lipsa de experiență. 2) Putea veni chiar el cu o propunere de premier.

  1. Da, dar PSD l-ar fi suspendat! Și ce ne mai făceam noi fără un și așa absent aproape permanent de la treburile țării?! Adevărul este că poate fi suspendat oricum și oricînd, fără un motiv anume. Au exersat manevra cu președintele Băsescu.
  2. După două guverne date jos într-un an, de către propriul partid, președintele putea ține cont de declarația sa anterioară, ne întrebăm dacă PSD poate guverna sau nu. Și atunci, fără să fi consultat înainte partidele de opoziție, propunea tot un europarlamentar, dar cu activitate serioasă la Bruxelles, Sever Mureșan. Fusese propunerea PMP și în celelalte situații de desemnare a unui premier, ar fi trebuit să se aștepte că va fi și acum. Urma consultările cu opoziția și membrii minorităților, în care încercau să configureze o altă majoritate parlamentară. Greu de crezut că în fața unui președinte cu autoritate partidele ar fi avut ceva de obiectat. Și dacă da, atunci le cerea propria nominalizare.

Mai putea încerca sugerarea către PSD a unui nume ostil lui Dragnea, Chirică de la Iași, de exemplu. Dat afară din partid pentru afirmațiile făcute la adresa lider-ului PSD, președintele ar fi încerat astfel crearea unei breșe în PSD.

Dar nu. Iohannis nu numai că o acceptă pe această cvasi-necunoscută, dar se și grăbește să facă nominalizarea. Omul cu care șeful statului se presupune că va lucra pe competențele stabilite de Constituție este, înainte de orice și de oricîte costume populare ar purta, un vot în Parlamentul European pentru Raportul Estrela. Președintele, un om prezentat drept credincios în alegerile prezidențiale, nu s-ar simți, în mod normal, confortabil cu așa un prim-ministru.

Iohannis, per total, pierde și bruma de susținători pe care îi mai avea. O nouă candidatură nu este periclitată de deciziile de suspendare ale PSD (care ar coagula lumea în jurul său), ci de către el însuși, prin decizia de a face pe plac PSD, în timpul cel mai scurt posibil.

Faptul că pentru numirea guvernului nu exista așa o grabă o confirmă astăzi PSD, care amînă pentru vineri nominalizarea miniștrilor. QED.

Partidele de opoziție se comportă deloc mai responsabil decît cele de la putere, nu știu de unde atîta susținere pe care consideră unii că ar avea-o. Orban vehiculează aceeași aberație ca și Turcan, că PSD poate să suspende președintele FĂRĂ a mai organiza referendum (stipulat în Constituție, de altminteri). Și pentru a nu mai știu cîta oară, se duce la Cotroceni la o cafea, un fursec, o atenție, adică cu mîinile în buzunare, fără un nume de premier. La fel și USR, încă bîjbîind dotrinar, de fapt preocupat numai de anticorupție și spectacol.

Singura opoziție (cel puțin la nivel central) la PSD rămîne PMP. Care s-a prezentat la Cotroceni cu două propuneri de premier, tocmai anticipînd situația în care primul ar fi fost respins, cel de al doilea ar fi fost votat, de frica alegerilor anticipate. Și de la al cărui președinte, Traian Băsescu, aflăm ceea ce bănuiam deja, că USL trăiește.

Mafia este tarnspartinică (Legea 29 din 2018 )
După ce au rupt oficial cârdăşia cu PSD-ul prin spargerea monstruosului USL, liberalii nu mai prididesc ţipând demagogic în apărarea justiţiei. Uită că urlau din toţi rărunchii şi cu ochii bulbucaţi, cu glasuri când mai baritonale când mai piţigăiate, când pe stadioane, când în pieţe publice, când pe la gardurile Cotrocenilor, voiculesciana zicere “nu avem puterea până nu controlăm justiţia” sau “Băsescu la puşcărie”. Din păcate, mizeria USL-ului este mai actuală ca oricând, iar mafiile transpartinice PNL – PSD funcţionează perfect . Azi, primul exemplu de ‘luptă’ liberală pentru combaterea corupţiei :
1.Deputaţii PNL Ion Ştefan, Raluca Turcan (şi tu Ralucuţa ?), Claudiu Racuci şi Bogdan Huţucă iniţiază o lege prin care se dă amnistie fiscal pentru dezvoltatorii imobiliari evazionişti. Iniţiativa trece fulgerător prin Senat şi Camera Deputaţilor, este trimis la promulgare pe 30 decembrie şi promulgată pe 15 ianuarie 2018 de Iohannis.
2.Cu siguranţă sunt destui evazionişti în imobiliare, protejaţi în mod egal de PSD şi PNL. Explicaţia pentru avizele rapide şi pozitive din comisii, dominate de PSD şi PNL, stă în buna cooperare dintre evazioniştii susţinuţi transpartinic şi politicienii servitori ai evazioniştilor. Desigur, serviciul nu este gratuit.
3.Printe alţii, această lege i-a închis dosarul unei evaziuni de 77,5 milioane ron (16,5 milioane euro) făcută de PSD-istul Robert Negoiţă la vânzarea celor 1250 apartamente construite în Bucureşti. Cu siguranţă sunt şi mulţi alţii pe care eu nu-i ştiu.
4.Nu cred că Raluca Turcan sau Klaus Iohannis sau consilierii domniei sale nu ştiau cazul PSD-istului Robert Negoiţă atât de mediatizat de presă.
Încep să înţeleg tot mai bine de ce PNL-ul nu a propus candidat pentru funcţia de premier, dar şi uşurinţa cu care doamna Viorica Vasilica Dăncilă a obţinut desemnarea.
Spun ce-am mai spus: mafia este transpartinică, indiferent dacă ne place sau nu.
PS – prezenta postare nu este un atac la Turcan sau Iohannis, este doar o constatare.

Protestul de ieri seară a fost mai mult o ședință colectivă de psihoterapie, avînd în vedere poziționarea principalilor actori politici, dar atît de necesară în condițiile în care PSD este pe cale să încalece țara. Dar ca la orice protest, fiecare este acolo pentru el, reprezentîndu-se pe sine. S-au postat fotografii, s-au postat filme, s-au scris statusuri. S-a citit ”condica de prezență” a evenimentului. Toată lumea bună a fost la protest!
Pînă și Mircea Toplean ne-a anunțat, cu o povestioară simpatică, că a fost la protest. Dar el știe că protestul este despre fiecare în parte și despre raportarea lui (a fiecăruia) la societate.

Problema rămîne. Din 1990 protestăm minunat, sublim, inefabil. Și tot PSD e la putere. Trebuie altceva, mai deștept, dar nu ne dă prin cap. Și atunci aprindem telefoanele la protest. Ce poate fi mai înălțător?!?

E nevoie de muncă om la om, e nevoie să le oferim ceva oamenilor, iar schimbările politice să se facă politic, nu cu ajutorul DNA. Deocamdată, cu foarte puține excepții, toată lumea se mișcă precum găina fără cap.

”Teoria că în cei 60% care nu vin la vot e o proporție gigantică de anti-PSDiști e la fel de valabilă ca teoria că pe partea nevăzută a lunii trăiește nu știu ce civilizație.” – Mihai Cușută

PS: O grămadă de lume spune că vrea să părăsească țara. Nu știu dacă a luat în calcul că în occident(ul european), se duce să muncească pentru imigranți. Niște pesedei în fașă, mai criminăluți de felul lor, din frageda pruncie de aprox 30 de ani.

Ce cred eu e că se vor gîndi mai bine înainte să facă pasul. Punînd la socoteală și faptul că acolo nu mai este deloc lumea liberă, așa cum o știam odată.

 

 

 

 

Donald Trump, discurs la Marșul pentru viață

Este primul președinte american care participă la acest marș, ajuns la ediția a 45-a. Este primul președinte american care asumă fiecare declarație făcută cu această ocazie. Este celebrarea vieții, începînd chiar de la concepție. Este un îndemn să privim orice viață, chiar apărută din ceea ce îndeobște se numește ”greșeală”, cu înțelegere, dragoste și sprijin. Există foarte rar greșeli în asemenea situații. Nu poți spune că te-ai îmbătat la o petrecere, s-a întîmplat, ai rămas gravidă și acum obligi alt membru alt societății, medicul, să comită o crimă în numele tău. E simplu, nu mai bei peste măsură. E numai un exemplu. Viața în general e simplă dacă nu o complici inutil și uneori, ca în asemenea situații, criminal.

Există adopție. Nu poți, nu ești în stare să ai grijă de un copil, sînt atît de multe familii care pot să-i ofere tot ce are nevoie. Poți să nu mai știi de el niciodată, el va fi bine și tu nu vei purta povara unei crime, unui suflet căruia nu i-ai permis să trăiască.

În România, avortul a fost declarat legal din primele zile ale anului 1990. Nu pentru că societatea comunistă avea grijă de viață fusese interzis în 1966, ci pentru că societatea aceea voia copii pentru ea. Pentru conducătorii ei, mai precis. Cu cît mai mulți copii crescuți în orfelinate, cu atît mai mulți soldați credincioși partidului-mamă și tată. În nici una din celelalte țări foste comuniste avortul nu a fost interzis. De atunci, din 1990, România a pierdut încă o dată populația acestei țări, prin avort. Cînd ne plîngem de depopulare din diverse motive, poate ar trebui să ne gîndim și la acest aspect.

Cît despre Statele Unite, să ne aducem aminte, cu această ocazie, de candidata democrată și una din ideile susținute de ea, avortul aproape de termen. De termenul de naștere. De crima cu sînge rece. Și să revenim la președintele ales de americani, cel care a vorbit la Marșul pentru viață. Poate înțelegem de ce el a fost alesul în scrutinul de la finele anului 2016.

În finalul articolului, înregistrarea video a discursului.

Donald Trump, tată a cincic copii și președintele Statelor Unite ale Americii:

”Thank you very much, that’s so nice. Sit, please.

We have tens of thousands of people watching this right down the road, tens of thousands. So, I congratulate you, and at least we picked a beautiful day, you can’t get a more beautiful day. I want to thank our Vice President Mike Pence for that wonderful introduction. I also want to thank you and Karen for being true champions for life. Thank you, and thank Karen.

Today I’m honored and really proud to be the first president to stand with you here at the White House to address the 45th March for Life, that’s very very special, 45th March for Life, and this is a truly remarkable group. Today tens of thousands of families, students, and patriots, and really just great citizens gather here in our nations Capitol. You come from many backgrounds, and many places, but you all come for one beautiful cause, to build a society where life is celebrated and protected and cherished.

The March for Life is a movement born out of love: you love your families; you love your neighbors; you love our nation; and you love every child born and unborn, because you believe that every life is sacred, that every child is a precious gift from God.

We know that life is the greatest miracle of all. We see it in the eyes of every new mother who cradles that wonderful, innocent, and glorious-newborn child in her loving arms. I want to thank every person here today and all across our country who works with such big hearts and tireless devotion to make sure that parents have the caring support they need to choose life.

Because of you, tens of thousands of Americans have been born and reached their full God-given potential, because of you. You’re living witnesses of this year’s March for life theme, and that theme is, ‘Love Saves Lives.’

As you all know Roe versus Wade has resulted in some of the most permissive abortion laws anywhere in the world. For example, in the United States, it’s one of only seven countries to allow elective late-term abortions along with China North Korea and others. Right now, in a number of States, the laws allow a baby to be born [sic, aborted] from his or her mother’s womb in the ninth month. 

It is wrong. It has to change.

Americans are more and more pro-life. You see that all the time. In fact, only 12% of Americans support abortion on demand at any time. 

Under my administration, we will always defend the very first right in the Declaration of Independence, and that is the ‘right to life.’

Tomorrow will mark exactly one year since I took the oath of office. And I will say our country is doing really well. Our economy is perhaps the best it’s ever been. You look at the job numbers, the companies pouring back into our country, look at the stock market at an all-time high, unemployment at a 17-year low, unemployment for African workers at the lowest mark in the history of our country, unemployment for Hispanic at a record-low in history, unemployment for women, think of this, at an 18-year low.

We’re really proud of what we’re doing.

And during my first week in office, I reinstated a policy first put in place by Pres. Ronald Reagan, the Mexico City Policy.

I strongly supported the House of Representatives’ pain-capable bill, which would end painful late-term abortions nationwide. And I call upon the Senate to pass this important law and send it to my desk for signing.

On the National Day of Prayer, I signed an executive order to protect religious liberty. [I’m] very proud of that. Today, I’m announcing that we’ve just issued a new proposal to protect conscience rights and religious freedoms of doctors, nurses, and other medical professions. So important.

I have also just reversed the previous administration’s policy that restricted state efforts to direct Medicaid funding away from abortion facilities that violate the law.

We are protecting the sanctity of life and the family as the foundation of our society. But this movement can only succeed with the heart and the soul and the prayer of the people.

Here with us today is Marianne Donadio from Greensboro North Carolina. Where is Marianne? Hello, come on up here Marianne. Come. Nice to see you, by the way.

Marianne was 17 when she found out that she was pregnant. At first, she felt like she had no place to turn. But when she told her parents they responded with total love, total affection, total support. Great parents? Great? [Trump asked Marianne. She responded in the affirmative] I thought you were going to say that. I had to be careful.

Marianne bravely chose life and soon gave birth to her son. She named him Benedict which means blessing. Marianne was so grateful for her parents love and support that she felt called to serve those who were not as fortunate as her. She joined with others in her community to start a maternity home to care for homeless women who were pregnant. That’s great. They named it ‘Room at the Inn.’ Today, Marianne and her husband Don are the parents of six beautiful children. And her eldest son Benedict and her daughter Maria join us here today. Where are they? Come on over. That’s great.

Over the last 15 years, Room at the Inn has provided housing, childcare, counseling, education, and job-training to more than 400 women. Even more importantly, it has given them hope. It has shown each woman she is not forgotten, that she is not alone, and that she really now has a whole family of people who will help her succeed. 

„And most importantly of all, it is the gift of life itself – that is why we March, that is why we pray, and that is why we declare that America’s future will be filled with goodness, peace, joy, dignity, and life for every child of God.”

That hope is the true gift of this incredible movement that brings us together today. 

It is the gift of friendship, the gift of mentorship, and the gift of encouragement, love, and support. Those are beautiful words and those are beautiful gifts. 

And most importantly of all, it is the gift of life itself – that is why we March, that is why we pray, and that is why we declare that America’s future will be filled with goodness, peace, joy, dignity, and life for every child of God. 

Thank you to the March for life, special, special people. And we are with you all the way. May God bless you and may God bless America. Thank you. Thank you.”

18 ianuarie 2018. Ziua de după

Acum cîteva zile discutam cu un amic pe Facebook, om inteligent considerat de mine și cu o viață plină, împlinită, freelancer care știe ce înseamnă că dacă nu muncești din greu nu ai nimic, un om care ne bucură de fiecare dată cînd îi vedem cîte un spectacol de teatru. La un moment dat, îmi spune că el nu știe mai nimic despre Tomac. Înșiră sursele de informare, mă crucesc.

În fine, trecînd peste detaliile discuției, omul voia alegeri anticipate. I-am spus că nu se poate (pentru alegeri anticipate e nevoie să cadă două guverne în interval de 60 de zile, în Parlament, ceea ce la noi nu se va întîmpla niciodată, cine ar renunța la scaun + pensie pentru un iluzoriu loc prins încă o dată în Parlament?). Nu știu dacă l-am convins sau nu, cert este că a încheiat discuția cu aceeași dorință, spunîndu-mi că el tot asta vrea, alegeri anticipate.

Faptul că ne dorim ce nu se poate denotă un infantilism politic, cel puțin. Politica se face cu ce ai, în condițiile pe care le ai.

Dar nu ăsta este subiectul acum. Îi recomand amicului meu pagina Facebook, cel puțin, a lui Eugen Tomac. Care, azi, a spus:

Mediocritatea, în toată splendoarea ei, la putere!

Nu mă miră faptul că Iohannis a devenit cel mai de încredere partener al lui Liviu Dragnea.
Face parte din felul lui de a privi lucrurile, cu nepăsare și dezinteres pentru România.

Trei ani de zile nu a generat nicio idee, niciun proiect, nicio inițiativă prin care să ne convingă de faptul că poate mai mult.

Acum, prin această nominalizare, când din nou îi dă frâu liber lui Dragnea pentru a face tot ce-l taie capul cu viitorul acestei țări, domnul Președinte ne confirmă ceea ce intuiam cu toții de mult timp, dar nu voiam să tragem linie și să spunem răspicat că acestea îi sunt limitele. Indecizie și neputință, asta îl definește pe cel votat de românii care nu au vrut să dea toată puterea PSD.

Nu există nicio scuză pentru această nominalizare, în condițiile în care Vasilica Viorica Dăncilă ilustrează perfect profilul mediocrității în politică.

Iohannis, dacă își dorea atât de mult să-și conserve liniștea asta asurzitoare, putea cere un alt premier PSD, cu minimă experiență administrativă și politică.

În PSD existau oameni care, cel puțin, nu ar fi pus România într-o situație penibilă pe plan european și internațional, dar a preferat să dea, din nou țara pe mâna lui Dragnea, care va distruge totul, promovând în funcții cheie oameni mai slabi și mai docili decât acest munte de incompentență, numit premier de către un Președinte dezinteresat și un PSD condamnat să o ridice în slăvi pe Vasilica.

În speranța că Eugen Tomac va fi urmărit pe Facebook măcar de cei fără idei pre-gestionate în cap, ieri a fost o zi nebună la propriu, cel puțin pe rețeaua de socializare unde tot românul poate să-și dea cu părerea, că doar ce-l costă?! De cînd are posibilitatea să se exprime, zici că românul numai asta ar face, non-stop. Așa că Adelina Rădulescu, jurnalist din anul 1992, notează astăzi:

Nu mai fac față la valul de analize de comunicare politică! Creierul meu mic și neted nu poate digera în timp real ”bogăția” de interpretări, citarea trunchiată, dar plină de certitudine, a Constituției, fără nicio corelare între articole. Ce mai, mintea mea e depășită de backgroundul politic al ”analiștilor” pe comunicare. Pentru mai toți istoria PSD începe cu Năstase premier și Băsescu președinte. Analizele tuturor se încheie cu o unică soluție (și aia lipsă în multe cazuri), dar impregnată de ethos personal. Cum s-ar spune, poziționare, frate, că doar e analiză, cum altfel! Cel mai mult îmi plac analizele jurnaliștilor care n-au vorbit niciodată cu politicieni, care nu-s în stare să-ți spună dintr-o suflare un profil profesional al vreunui actor politic despre care vorbesc (evident invocă doar info de wiki și google). Și-mi mai place foarte tare o specie de analiști – a activiștilor civici, ăia de au contracte nenumărate cu administrațiile și s-au transformat în viața reală în contabili de fonduri europene. E cam mult, zău așa! Ce vreau să spun este că PressOne și Rise Project ar face un mare serviciu tuturor dacă ar publica mai multe contracte între politicieni, servicii, de o parte, și, de cealaltă, jurnaliștii sau civicii de ne inundă teveurile și fb-ul, ca să nu mai facem atâta zarvă cu influencerii. Apoi, ar fi o mare victorie dacă s-ar impune prin Codul CNA ca invitații din studiourile unei televiziuni să fie prezentați nu cu numele de redacție sau ong, ci, concret, cu contractele pe care le încasează.

Și-n încheiere, excelent, Mihai Mangiulea:

Carmen Dan are un ceva bovaric, neclar, interogativ (să zicem că pare că te întrebă ceva și nu știi ce), ceva mister. Pură aparență, desigur, dar în iluzie trăim. Olguța are orgoliul obraznic al fetelor de pe centură ce se poartă ca și cînd ar avea-o de aur, plus simțul ludic, neseriozitatea jovial-relativizantă, recte școala vieții (“lasă-mă cu de astea înalte, că știu eu, sîntem toți niște porci și nu vrem decît să ne-o aia“). Firea e tățica mămoasă și mănoasă, șmechera de cartier, cu valorile (molfăite patetic) în gură, cu sensibilitatea formată în contemplarea cu lacrimi în ochi – sincere, zău! – a carpetelor cu Răpirea din serai; probabil din genul celor care la bătrînețe dau în bigoterie. Semne prevestitoare ar fi. Șamd. Femei.

Însă madama asta blondă, Viorica, are legitimitate, nu-i ca astea adunate de prin paturi, de-au frămîntat droturile (zic așa să dau intensitate, pasional, uman, chiar dacă referința literară e prea înaltă în context…), vine dintr-o tradiție, e tovarășă, descinde decis, fără ambiguitate, drept din neamul tovarășelor Suzanica Gâdea, Alexandrina Găinușa, Aneta Spornic, Ana Mureșan, Lina Ciobanu, Maria Bobu, and least but not lest, cel al Lenuței noastre, incomparabile, unică-n toate cele, prima inter pares. Tovarășe adevărate, nu femei.

Am început acest articol cu oameni care speră lucruri care nu pot fi obținute. Nu o ascultasem pe Raluca Turcan, de dimineață. ”Iohannis a răsturnat planul diabolic al PSD”.

Asta e, ăsta e nivelul, nu ai ce face, nu mai ai ce zice.  Tocmai mă pregăteam să-i recomand lui Orban să nu se mai afișeze cu dînsa, dacă vrea să arate cît de cît a om serios, preocupat, implicat, și iacătă surpriza!

Pentru lumea sănătoasă la cap, Constituția României:

CAPITOLUL II
Preşedintele României

ARTICOLUL 95

Suspendarea din funcţie

(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

PS: PSD-ului i-a mai rămas acum să se joace cu președintele așa:

– ori îl suspendă acum, după ce ”le-a mai dat o șansă”, de ce nu ar face-o, dacă poate?!
– ori îl propun la prezidențiale. Serviciu contra serviciu. Să-i dea și lui o șansă.

14-17 ianuarie 2018. Guvernul Viorica

Români, aceasta este premierul vostru!

Așa zisa criză politică de la București, cauzată de demisia premierului Tudose, a luat sfîrșit. Președintele a nominalizat astăzi propunerea – cum altfel?!? – PSD, Viorica Vasilica Dăncilă, pentru funcția de prim-ministru.

Și cu asta și-a pus singur și constituțional cruce celui de-al doilea mandat, dacă nu e cu supărare și cu prea mare efort. Pentru că arată foarte clar că nu are nici un interes în apariția altui lider politic, indiferent cărei formațiuni politice i-ar aparține, s-ar putea totuși să mai spere pentru el. O nominalizare de la PSD. Ei nu au om, el nu are partid. 

Președintele, prin numirea făcută, promovează femeea, doamna inaugurînd seria femeilor prim-ministru în România. Ce poate fi mai frumos?!

Asta ar putea bucura feministele de la noi, cu atît mai mult cu cît doamna Viorica a votat raportul Estrela în Parlamentul European, și se comportă acolo pe dos decît o face partidul în țară, doctrinar vorbind. Și dacă tot am zis de doctrină, bănuiam că feministele patriei vor exulta la vestea primei prim-ministru femeie. Dar aflăm că nu!

Pentru cei supărați că prim-ministrul Japoniei nu a avut de cine să fie primit în România, Tudose tocmai demisionase, o veste bună! Doamna Viorica a inclus deja Pakistanul și Iranul în UE, deci pe segmentul de politică externă avem o specialistă, un om al păcii și înțelegerii între popoare, așa cum și-a dorit toată viața Tovarășul. Și o coafură cum și-ar fi dorit Tovarășa, mi se suflă în cască.

PNL și USR au mers la Cotroceni ca în poveste. Poveste care nu are nici o legătură cu realitatea. Ei doreau alegeri anticipate. El nu, și doar spusese că vrea să termine repede criza asta! Repet pentru cine nu a văzut programul de revelion 🙂 

Pentru a fi declanșate alegeri anticipate este necesar ca două guverne să cadă în parlament, într-un interval de 60 de zile. Apoi, organizarea alegerilor anticipate este votată tot în Parlament. Adică își închipuie cineva că actualii parlamentari ar renunța la salariu + pensie numai pentru visele lor de adolescenți?!? Politica fiind îndeobște destinată oamenilor mari.

Singura delegație care a demonstrat că știe cu adevărat ce este aceea politică a fost cea a PMP. În frunte cu Băsescu, au fost singurii care s-au prezentat cu două nume de premier, Siegfried Mureșan și Eugen Tomac. Tocmai în ideea că primul guvern ar putea să fie respins în Parlament, iar al doilea, de frica anticipatelor, votat.

Evident, soluție neacceptată, cum ne-a spus președintele, reîntors vizibil la ”doctrina constituțională”. Dar politica se joacă cu orice mijloc politic ai la dispoziție, așa că prezența celor de la PMP a fost salutată pe Facebook. Posibil și în viața reală mulți îl vor regreta pe fostul președinte, sperînd acum că poate devenind președintele Republicii Moldova, vom dori cît mai mulți să facem reunirea.

Impresii generale.

Avem o clasă politică mai proastă ca oricînd, uman, educațional, civilizațional. din toate punctele de vedere. Și de la cei care știu să facă  politică nu învață nimeni nimic, aflați fiind sub influența unor ”guru” de șanț, a televiziunilor și a platformelor online. Depresia se va generaliza în cadrul electoratului non-PSD, multă lume întrebîndu-se deja pentru ce să mai iasă la protestul anunțat în data de 20 ianuarie. Dacă legile justiției și cele de modificare a codurilor penale vor fi promulgate (și vor fi), certitudinea că președintelui îi este indiferent ce se întîmplă în țară va fi foarte răspîndită. Sila, dezgustul pentru participarea la alegeri a electoratului va deveni și mai mare, ca urmare, prezența la vot pentru următoarele alegeri se anunță și mai mică decît pînă acum.

Singurul lucru bun, dar care nu prea mai contează, este că guvernul Viorica ar fi bine să performeze, ca să-l citez pe președinte. Nu pentru asigurarea încă unui mandat pentru el, ci pentru blocarea accederii Gabrielei Firea la cea mai înaltă funcție în stat.

Ce avem de făcut noi.

Să ne informăm din surse credibile și cît mai variate. Să învățăm de la oamenii politici care au dovedit iscusință și inteligență politică. Să încetăm să ne răfuim politic cu ajutorul justiției. Să ne recunoaștem și iertăm greșelile de pînă acum, avînd griijă să nu le mai repetăm. Să ieșim din sanatoriul virtual Facebook și să vedem lumea reală, cu bucurii și dureri, așa cum este ea, neexacerbate de mediul virtual. Să nu mai facem chipuri cioplite oamenii simpli de lîngă noi. Să încetăm să visăm cai verzi pe pereți.

În ultimă instanță, dacă președintele a mai dat o șansă PSD-ului, noi să ne mai acordăm singuri încă una. Merităm.

Gata, la treabă!

7-13 ianuarie 2018. Mă gîndesc să dau în judecată Facebook

În mod normal, pentru un blog de dreapta cum este Blogary, guvernarea de stînga (PSD-ALDE acum) nu ar trebui să conteze decît în măsura contorizării nereușitelor  care dau peste cap viața oamenilor obișnuiți. Și tot în mod normal, adică în (a)normalitatea stîngii, am ajuns la cel mai prost și mai incompetent guvern avut vreodată de România. La un guvern de analfabeți în sens propriu:

(Foto: Robert Turcescu)

Un guvern (sau două, nici nu mai contează pentru noi) care a îndatorat țara, adică pe noi toți, anul trecut, cu aproximativ 13 miliarde de euro și intenționează, anul acesta, să mai împrumute încă 50 de miliarde de lei (aproximativ 15 miliarde euro).

În mod particular, guvernările de stînga mă interesează mult mai mult în privința limitării dreptului la liberă exprimare și a încercărilor de a reinstitui cenzura. Ceea ce s-a întîmplat săptămîna trecută la Timișoara este mai mult decît îngrijorător:

Politistii au inceput cercetarile in doua dosare penale pentru infractiuni de instigare publica, dupa ce pe retelele sociale au aparut mai multe mesaje legate de protestele din Timisoara.

„In luna decembrie a anului 2017, pe retelele sociale, cetatenii au fost invitati sa participe la o serie de manifestatii publice. Sub protectia anonimatului, a existat tendinta ca utilizatorii de buna-credinta sa fie manipulati, cu ajutorul unor tactici ascunse in interes propriu (prin comentarii, lansarea unor teme/stiri false, partajarea unor articole, incitarea la acte de violenta). – ziare.com

În privința a ce se va întîmpla astăzi la CEx PSD, subiectul prezintă interes din două motive: 1) cît de jos mai poate coborî guvernarea PSD, avînd în vedere scăderea dramatică a calității oamenilor, și b) opoziția unde este, de ce este numai spectator, ce așteaptă, să se măcelărească pesediștii între ei și să culeagă roadele?!?

Dacă Mihai Tudose, cu toate declarațiile lui golănești (fluturarea maghiarilor lîngă steag), va rămîne prim-ministru în anul Centenarului și în momentul cînd România va prelua președinția Consiliului European, înseamnă a ne face de rușine cu cea mai proastă garnitură guvernamentală posibilă de pînă acum.

Autonomia pe criterii etnice NU este un subiect de discutat, pentru că nici constituțional, nici în UE nu este permisă. Și punct. Așa că de ce te-ai face de rușine cu o declarație pe un subiect care nu există, în loc să faci precizările necesare?!? De exemplu, în iulie 2013, Attila Dabis și Balázs-Árpád Izsák au încercat să înregistreze o propunere legislativă privind promovarea dezvoltării zonelor geografice populate de minorități naționale. Comisia a respins-o. Cei doi au depus o plângere împotriva Comisiei la Tribunalul Uniunii Europene. Respinsă! Așadar, despre ce vorbim?! Și, mai ales, despre ce ne facem de rîs?!

Singurul lucru să zicem bun, pe care l-ar fi făcut de altfel orice partid conservator, este că nu s-au atins, intern, pe față, de structura psiho-socio-culturală a acestui popor. Deși în Europa votează cot la cot cu reprezentanții ”noii ordini”. Deci au săpat la temelie. Cu alte cuvinte, încearcă să fraierească românii și din acest punct de vedere.

Din punctul meu de vedere, lucrurile se vor tranșa așa: Dragnea va pierde în CEx, Tudose guvernarea, în parlament, după ce gruparea Dragnea va depune moțiune de cenzură, care va fi susținută de partidele de opoziție. După care va urma guvern tehnocrat sau de uniune națională. Sau cel puțin asta ar fi situația cît de cît rezonabilă acum.

Revenind la subiectul cel mai arzător, după mine, la ora actuală, cenzura, caut orice  posibilitate legală de a da în judecată Facebook. Și nu vorbim despre cenzura românească, locală, ci cu mult mai rău, despre cea europeană. Căreia, din cîte se pare, îi cădem victimă.

În octombrie anul trecut, în Germania a intrat în vigoare legea combaterii hate speech-ului. S-a aflat și unde funcționează sediul cenzurii nemțești. Twitter aplică deja shadow banning, un mijloc extrem de perfid de banare a conținutului nedorit. 

Este absolut incredibil pentru noi, cel puțin, est-europenii obișnuiți pînă în 1989 cu crunta cenzură comunistă să ne reîntoarcem la practicile acelor vremuri, acum promovate de ce consideram atunci lumea liberă. Este anti-constituțional, articolul 30 din Constituția României îmi garantează dreptul la liberă exprimare. Și nu intenționez să tac pe un asemenea subiect atît de sensibil.

Deocamdată, în plus față de ce am mai scris aici despre cenzura la care am fost supusă, două videoclipuri cu avocatul care se ocupă în Germania cu astfel de cazuri: Joachim Nikolaus Steinhoefel. Din care puteți realiza dimensiunea atroce și absolut în favoarea guvernelor a noilor legi impuse privind așa numitul hate-speech. Hate speech se definește acum, în aceste condiții, prin absolut tot ce nu este favorabil sau convenabil factorilor de decizie europeni. Hate speech nu se referă, în aceste noi legi, la persoane care ar fi îndreptățite să solicite protecție împotriva urii, cum sînt evreii, de exemplu, ci strict la deciziile guvernamentale care uluiesc oamenii obișnuiți ai acestui continent. Nu ești de acord cu ce spunem noi, decidenții, taci! Nu mai ai dreptul să spui nici măcar că nu ești de acord și de ce.

 

Să se dea numai una, să ajungă și în fund la doamna!

Accesul la sex e una din chestiile cele mai inegal distribuite in societatea capitalista.

Victoria Stoiciu, absolventă SNSPA, (fost) autor Criticatac, coordonator programe Fundația Friedrich Ebert.

Lenin, de ciudă că nu a cunoscut-o, s-ar mai îmbălsăma o dată, singur. Stalin, de furie că nu a cunoscut-o, ar fi eliberat singur Europa, scăpînd conducătorii de azi de relele capitaliste, iar tovarășul Ceaușescu i-ar fi dat. Mîna lui Nicușor, întru bunăstarea și propășirea întregului popor, în vecii vecilor, amin. Așa să le dea Dumnezeu!

(Foto: Baie de lumină, seria Nuduri sub apă, carton grunduit. Din colecția Facebook a autoarei zicerii.)

Exilul Facebook

În dimineața aceasta am aflat că Profesorul Paul Dragoș Aligică a fost suspendat de rețeaua comunistă Facebook. Nu știu să vă dau acum mai multe detalii, le voi afla, dacă sînt, pe parcurs. Dar cred că este suficient ce a scris în ultima vreme, despre Facebook, în apărarea noastră, a celor blocați absolut mișelește.

Dacă pînă mai ieri ziceam că mor cu ei de gît (cu neisprăviții cărora li s-a dat un scop în viață, să caute postările de ani de zile ale oamenilor și să reporteze tot, absolut tot ce încalcă, chipurile, ”standardele comunității”), acum prefer să-i văd cum mor singuri. De plictiseală, eventual.

Nu am să stau la mîna ajunsă la butoane a unor neterminați și să le dau apă la moară făcîndu-i să se simtă importanți în cea mai sinistră formă de comunism, cenzura. Ar însemna să-mi recunosc o vină care nu poate exista decît în creierele minuscule ale celor care nu suportă și altă părere, iar pe a lor vor să o impună cu forța.

Așa că de acum încolo, acesta este locul în care puteți comenta orice. Puteți posta, în comentarii, fără frică, tot ce doriți. Nu sînt admise comentarii antisemite, de instigare la fapte reprobabile  și jigniri gratuite. Atît.

Acestea fiind zise, închei cu un citat din Paul Dragoș Aligică și vă aștept cu linkuri, cîntece, ”bună dimineața” și ”bună seara”, urări de zilele onomastice, poze cu animalele voastre preferate, ce vă trece prin minte și suflet. Aici sînteți, spre deosebire de acolo, liberi.

Eliminand si cenzurand tot ceea ce deviaza de la pseudo-„standardele” pseudo-„comunitatii” sale, facebook va deveni curand platforma platitudinii, mediocritatii si imbecilitatii umane – destinata marketingului economic si politic- targetat de niste cretini care prin accident biografic au ajuns la butoane, catre alti cretini care nu au avut parte de acest noroc.

(Primul amendament al Constituției SUA: The First Amendment states “Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances.”)

 PS: Urmează să văd cum rezolv tehnic această problemă, dar asta este treaba mea. A voastră este să vă exprimați liberi.

Două mizerii

Începem anul, din păcate, cu două mizerii cu consecințe, evident, asupra vieții noastre sociale, politice, posibil și economice. Așa că pînă cînd ”inteligența” de Facebook se va întreba acum, după prinderea violatorului din Drumul Taberei, cîți copii o fi oprit el în trafic pentru plăceri bolnave, că oricum ieri se lăfăiau în soare comentarii instigatoare inclusiv la moarte, în condiții de Ev Mediu, nesancționate, evident, de către Facebook, pentru că sînt spre binele poporului, și cît președintele țării va visa la Nobelul pentru pacea din Orientul Mijlociu, ăla neluat de Ceaușescu, datorat ”curajului” cu care a împăcat și capra israeliană, prin votul la ONU, și varza palestiniană, prin refuzul de a muta ambasada la Ierusalim, să ne ocupăm de lucruri serioase.

Prima mizerie se referă la doamna ambasador a Olandei la București, Stella Runner-Grubacic și la revelionul petrecut alături de Nelu Iordache.

Cine este Nelu Iordache?

Nelu Iordache a fost condamnat, în decembrie 2017, în primă instanță, la şase ani şi trei luni de închisoare, asta însemnînd că decizia Tribunalui poate fi atacată cu apel. Aceeași situație și în dosarul Transalpina, unde Nelu Iordache a primit în cazul deturnării de fonduri trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, un an de închisoare pentru utilizarea cu rea-credinţă a creditului societăţii în formă continuată, trei ani şi trei luni pentru delapidare în formă continuată, un an pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi trei ani pentru înşelăciune (parte civilă constituindu-se în acest dosar Banca Comercială Română SA). Pedepsele au fost contopite, iar la pedeapsa cea mai grea, de trei ani şi trei luni de închisoare, a fost adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând condamnarea de şase ani şi trei luni de închisoare, din care se va scădea perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu (între 1 decembrie 2012 şi 25 august 2014).

Nelu Iordache nu are, așadar, o condamnare definitivă încă, dar este, conform străzii, facebook-ului și tuturor celor care confundă intenționat sau nu noțiunile, un penal. Și încă unul greu, ale cărui acțiuni au adus atingere intereselor financiare ale UE.

Doamna ambasador a Olandei este printre cei care au semnat (reprezentanții Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei şi Suediei) o scrisoare, în luna decembrie 2017, în care își exprimau îngrijorările privind modificarea în Parlament a legilor justiției și cele privind codul penal. Cum poate reprezentanta unei țări semnatare a unui astfel de avertisment să stea la masă cu Nelu Iordache, cel cu un cazier cît un CV? 

Poate. Au copiii la aceeași școală, iar cele două mame se cunoșteau. Ia spuneți, cu cîți părinți ai colegilor copiilor dumneavostră ați făcut revelionul, numai pentru că cei mici se cunosc?

Comunicatul ambasadei nu se susține. Nu există local în care să nu ai posibilitatea să spui cu cine vrei sau nu să stai la masă, nu mai zic de petrecerea revelionului.

De ce ne preocupă subiectul? Pentru că doamna ambasador decredibilizează toate eforturile statelor UE de a avea și de a menține în România un stat de drept. Petrecerea unei nopți alături de o persoană cu asemenea probleme în justiție pune sub semnul întrebării tot sprijinul venit de afară pentru statul de drept de aici. Doamna ambasador pune sub semnul întrebării, cel puțin, inclusiv protestele de stradă care au zguduit viața politică a anului trecut. Mai mult, poate să însemne că de cîte ori cineva din exterior a venit în ajutorul nostru, a avut un interes să o facă.

Nu știu dacă doamna ambasador este conștientă de răul făcut. Nu știu nici dacă va fi rechemată de la post. Știu numai că despre asta nu a vorbit nimeni din anticorupții de pe Facebook. Ceea ce este suficient.

Am ajuns la Facebook, și cu această ocazie la a doua mizerie din titlu.

Sîmbătă, am primit următoarea serie de notificări privind pagina Blogary:

Nu am mai auzit pînă acum de atacuri la adresa paginilor. Nu mai știu de cînd este statusul incriminat și dat jos. Ce îngrijorează grav este că mi se oferă posibilitatea să SCOT pagina de la publicare, pînă cînd revizuiesc TOT ce am postat acolo.

Dincolo de bătaia de joc la adresa timpului meu,  pe care ei cred că aș putea să-l petrec în felul acesta, evidențiez următoarele probleme:

  • de ce, dacă am încălcat standardele comunității, nu am fost anunțată imediat ce s-a întîmplat?
  • de cînd i se permite unei entități să solicite RETROACTIV, posibil cu schimbarea regulilor din mers, pe care poate să o facă, eliminarea unui status? în ce istem de drept este aceptabilă retroactivitatea?

Am refuzat categoric. Asta însemnînd că nu am stat nici o secundă pe gînduri cînd am apăsat butonul ”No”. Pagina este, momentan, la locul ei, puricată, sînt convinsă, de leprele care nu suportă alte adevăruri, de fapt adevărul, rostit de alții și care nu corespunde făcăturilor din capul celor care îi manipulează.

Ce am/avem de pierdut? Cititorii contului meu personal și ai paginii, în număr considerabil mai mare decît cei care au reportat sistematic cele două conturi, pierd cel mai mult. Dar nu contează niște amărîte de numere cînd este vorba despre ”dreptatea lor”. Nu au contat nici măcar în alegerile americane din 2016, d’apăi acum.

Dar Facebook nu mai este frecventabilă. Facebook a devenit, cu ajutorul nostru, o mașinărie de stînga, în mîna unor oameni de stînga, pentru care adevărul suprem este al lor și numai al lor, care nu suportă să fie chestionabil măcar, care nu suportă ca altcineva să îi contrazică. Vedeți ultimele două articole publicate de Paul Dragoș Aligică. Iar disperarea la care au ajuns ia forme din cele mai aberante.

Și Facebook nu mai este frecventabilă dintr-un motiv. Dacă pînă astăzi ne mai puteam gîndi că loazele de aici se folosesc de algoritmii platformei, că nu știe centrul ce face periferia, că la etajele superioare de decizie nu se știe ce se întîmplă, astăzi ne-am convins că nu este așa.

Dan Dima a descoperit cum un comentariu care citează din Pew Report, adică din surse serioase de sondaj, la nivel internațional, este marcat ca spam.

Ce se-ntâmplă pe FB dacă faci trimitere la sondajul Pew din 2005, unde se vorbește despre prevalența antisemitismului printre musulmani:

 Iar Paul Dragoș Aligică remarcă:

Dan A. Dima semnaleaza pe pagina sa cu exemplu concret ca Facebook a inceput sa cenzureze date statistice si rezultate ale unor cercetari sociale care contravin liniei agreate si corecte data de la Centrala. Am vazut la randul meu semnalat din mai multe surse cresterea acestui trend, inaugurat in campania electorala din SUA cand Facebook incerca sa puna sub surdina, intre altele, devoalarea manipularilor sondajelor instrumentate prin Washington Post.

Nu va sfiiti sa folositi reteaua de propaganda inamica libertatii de expresie, de gandire si libertatii politice pentru a apara libertatea de gandire si de expresie. Nu datorati nimic Facebook. Facebook datoreaza totul celor ca dv care i-au dat creditul si increderea in trecut, facandu-i ceea ce sunt. Credit si incredere de care semianalfabetii si oportunistii tehnocratiei ideologizate abuzeaza acum fara rusine si fara urma de responsabilitate.

Ce ar mai fi de adăugat? Că ne-au tolerat pînă acum, pe cei cu alte convingeri decît ei, pînă acum? Sau, mai degrabă, că au pierdut și continuă să piardă, iar ei ne consideră vinovați pentru asta. Pentru că în lumea distopică de stînga nu există alternativă. Există numai ei și adevărul lor, pe care, la nevoie, și istoria ne-a dovedit-o, îl impun, atunci cînd altfel nu mai pot, cu forța.

(Foto: cancan.ro)

 

1-6 ianuarie 2018

Președinție

Începem anul cu o veste bună pentru susținătorii celui care ocupă, temporar și nici măcar degeaba, funcția de la Palatul Cotroceni. Boul tot bou rămîne, oricîte și orice injecții i-ai face.

Într-o convorbire telefonică cu Benjamin Netanyahu, premierul israelian, inițiată de către acesta din urmă, președintele român (să mă scuze că-l numesc așa), a declarat că nici vorbă ca România să-și mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, cum fac americanii și cum anunțase Dragnea că am avea de gînd.

După abținerea la votul de la ONU, care a condamnat recunoașterea, de către președintele Trump, a Ierusalimului drept capitală a statului Israel, România avea încă un as în mîneca geopoliticii zonei, în încercarea de a stabili aici, în Estul european, un cap de pod american care să facă imposibilă joncțiunea ruso-europeană, mai precis joncțiunea ruso-germană. Pentru cine nu vede încă, relațiile europene sînt copie la indigo după cele din al Doilea Război Mondial, cînd, la început, URSS și Germania nazistă și-au dat mîna peste teritoriile central-estice ale continentului. Cine nu știe, să întrebe Polonia. Și să fie atent/ă la poziția Poloniei față de toate imbecilitățile, delicat vorbind, venite pe filieră UE din Germania.

Astfel, prin două ieșiri aparent necontrolate (în Intermarium se ceartă și ei între ei, ce să mai căutăm și noi, și nici nu se pune problema mutării ambasadei României la Ierusalim), președintele român dă pur și simplu cu piciorul nu numai soartei țării sale, încolonînd-o cuminte și ascultătoare drept colonie a puterilor europene, și va ajunge, în cel mai fericit caz, în istorie, drept pămpălăul, prostul, inadecvatul Klaus. Dar dacă ne uităm la ce a urmat în al Doilea Război Mondial, și mai ales la final, s-ar putea să fie mult mai puțin decît atît. Nu se scapă din orice situație invocînd prostia și inadecvarea. Nu te pricepi, declini oferta de a candida, simplu. Asta ar face orice om simplu, din aceia care nu l-au votat, eventual. Cei huliți pentru că nu votează cum vrem noi, ”crema elitei românești”, care vorbește mult, sofisticat și pretențios, în timp ce nu are habar despre ce vorbește. Cei care au votat cu Dragnea, cel care a dat,  prin buget, 2% pentru NATO și care, mai nou, ar dori mutarea ambasadei.

Și chiar dacă Iohannis nu vrea să facă ce spune Dragnea, tot rămîne incalificabil acest refuz categoric. Pentru că un om de stat, ajuns în funcția supremă, nu își stabilește agenda după ce spune unul sau altul, cu atît mai puțin penalul (are o hotărîre definitivă care îmi dă dreptul să-l numesc așa) Dragnea. Un om de stat are propria agendă, care nu depinde de ce spun unii și alții, care nu se poziționează contra numai pentru că ceilalți s-au poziționat pro sau invers. Un om de stat nu face ce face Iohannis.

Am mai stat cu curul în două luntri și în celălalt război, urmînd exact calea urmată acum, și știm prea bine cum s-a terminat. Măcar atît ar putea să-i spună consillierii.

 

NATO are imn

Nu este cîntec de luptă, așa că nu vă așteptați la ceva mobilizator. Imnul este un cîntec solemn, menit a sărbători o construcție, fie politică (statele apărute în secolul al XIX-lea), fie militară, NATO acum. Imnul se cîntă la ocazii speciale, nu pe cîmpul de război. Așa că nu, nu este ”Alons enfants de la patrie/Le jour de gloire est arrivé”, și nici ”Aux armes, citoyens/Formez vos bataillons”, imnul NATO nu are versuri, în primul rînd. Ascultați-l și, eventual, lăsați părerea în comentarii.