Guvernul a anunțat, prin ministrul Muncii Lia Codruța Vasilescu, că urmează măriri considerabile de salarii. Conform ministrului, de mîine sînt așteptate discuții cu sindicatele privind Legea salarizării unitare.
Pînă la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, dupa 4.000 lei este o creștere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creșteri, dar nu foarte mari.” – ziare.com
Cîtă minte să NU ai ca să nu-ți dai seama că acestea sînt pomeni, nu salarii bazate pe competitivitate și merit? Cîtă minte să NU ai ca să nu îți fie teamă că vom ajunge în situația Greciei, mai puțin turismul și fructele? Cîtă minte să NU ai încît să nu strigi la protestul anunțat pentru diseară împotriva acestei absolut discreționare măsuri populiste?
Cînd strada, în lipsa partidelor dezangajate din scopul lor, a preluat rolul opoziției, cît de rupt de realitatea cotidiană să fii încît în fața unor asemenea pericole să nu spui nimic?
Cît de sus, în nori, să ai capul pentru a demonstra, la modul general, pentru DNA ( care nu știu să fie în pericol de desființare, iar o posibilă comasare cu DIICOT nu văd ce ar putea aduce atît de rău, apocalipsa, nu altceva) și puțin să-ți pese de problemele economice pe care le poate crea acest guvern?
Cît de dus să fii încît să nu îți pese nici o clipă de afacerile pe care le pot derula serviciile, fără cel mai mic control din partea cuiva, și să nu te intereseze ce se desfășoară la vedere, cu banii tăi? Să permiți desfrîul, dezmățul și scăldarea unora în banii care nu le aparțin. Banii tăi.
Cu banii tăi, da! Guvernul nu face bani, încasează bani. Guvernul nu produce nimic și putem să-l facem cît mai mic (varianta ideală), în timp ce piața liberă trebuie lăsată să se desfășoare conform meritului, competenței și competitivității. Guvernul nu știe decît să redistribuie veniturile pe care le încasează, de asta și taxele uriașe pe care le plătim. De unde va avea guvernul bani pentru aceste măriri, v-ați întrebat? Ați întrebat? Exact, nu.
Guvernul nu are alți bani decît cei încasați de la noi, contibutorii. Noi le vom plăti majorările salariale acelor oameni. Pentru ce? Nu știu, întrebați guvernul.
Dacă vă mai rămîne timp și pentru asta. Altfel, vom ajunge curați ca lacrima și cu păianjeni la cur. Pentru că atunci cînd ai impresia că ești cel mai important din Univers și planeta te privește uimită de frumusețea-ți, dar de fapt politica și societatea sînt lucrurile la care nu te pricepi nici de departe, asta se întîmplă.
Lăsați să avem cîteva inițiative private ținute pe perfuzii și puse în vitrină, la loc cu vedere, să păcălim lumea că nu ne-am întors în comunism.
Dar rîdeți în continuare de cei care îl regretă pe Ceaușescu, în timp ce vouă puțin vă pasă de capitalismul care-și dă duhul sub ochii voștri.
Sunt un liberal convins. Iar principiile liberale sunt cele care m-au ghidat in toata activitatea mea in ultimii 27 de ani. Dovada sunt toate pozitiile publice pe care le am avut in activitatea mea.
La sfarsitul lui 2016 am hotarat sa fac un pas importanat. Am intrat in politica. Am ales PNL pentru ca de aici a venit propunerea. De 2 luni sunt senator al acestui partid si a venit momentul sa va spun cateva din parerile mele personale despre liberalism si PNL.
Liberalismul din Romania a incercat sa urmeze firul vechiului partid istoric. In opinia mea nu a reusit intotdeauna. Trebuie sa spunem cu curaj ca daca acum 10 ani cand spuneai liberalism toata lumea se gandea la PNL, astazi situatia este diferita. Si asta nu pentru ca principiile liberalismului s-au schimbat. Va spun asta eu, care pana acum cateva luni priveam din afara partidului acest tablou politic si astazi din pozitia de senator al PNL.
Experienta mea politica in PNL ma face sa scriu aceste randuri. In cele 2 luni in senatul Romaniei am incercat, fara experienta politica, sa ma ghidez doar dupa principiile liberale. Am avut si surprize, unele chiar neplacute. In opinia mea liberalismul nu este de vanzare. De aceea nu putem negocia nimic cu PSD. Si cred ca acesta este unul dintre lucrurile care ne au facut sa ne pierdem o parte importanta dintre sustinatori.
Pozitiile mele fata de programul start-up si fata de gratuitatea pentru transportul studentilor mi-au atras comentarii negative din partea multor liberali din partid. Dar trebuie sa stiti ca liberalii din afara partidului nu m-au criticat. Cine sunt cei pe care trebuie sa-i ascultam cand vorbim despre liberalism? Eu cred ca aceasta diferenta nu ar exista daca activitatea noastra politica, discursurile noastre din parlament s-ar baza doar pe principiile liberale. Asta este calea, in opinia mea.
Nu cred ca in cele 2 luni de activitate parlamentara am reusit ca partid sa dam un raspuns politic serios psd-ului. Si asta nu datorita evenimentelor din partid sau datorita rezultatelor de la alegeri. Cred ca nu am stiut sau poate nu am vrut sa o facem.
Omeneste vorbind inteleg preocuparea unor colegi pentru alegerile care urmeaza in iunie. As vrea, fara sa supar pe nimeni, sa va spun si parerea mea in legatura cu pregatirea congresului. Cred ca era mult mai bine daca reuseam sa ne alegem conducerea partidului cat mai repede dupa alegerile paralamentare. Spun asta pentru ca eu cred ca lucrurile vizibile pentru electorat, care conteaza, sunt lucrurile pe care le facem in Parlament in lupta noastra cu psd. Prestatia noastra in Parlament poate castiga sau pierde liberalii care nu sunt in partid.
Poate o sa va surprind dar nu cred ca avem o problema legata de figurile vechi sau noi in partid. Cel putin eu nu simt acest lucru. De aceea cred ca oamenii vechi din partid nu trebuie sa se retraga. Cu o conditie insa. Sa-i simta toata lumea ca respira si transpira liberalism. Si pentru ca nu am reusit sa transmitem foarte bine acest lucru am pierdut doua randuri de alegeri. Sa fie clar, liberalismul nu este de vanzare.
Nu ar trebui sa ne fie frica sa luam cu curaj atitudine fata de pomenile electorale ale psd-ului pentru ca am putea sa pierdem nu stiu cate voturi. Ar trebui sa ne concetram pe ce ar trebui sa recastigam din voturile liberalilor din Romania. Senzatia asta ca negociem in permanenta posturi si functii cu psd-istii ne ucide. Frica de a iesi pe strada, printre oameni, cand isi sustin liber punctele de vedere, trebuie sa dispara. Ne este frica ca vom fi acuzati ca vrem sa profitam. Acum 10 ani PNL era tot timpul la manifestari si chiar le organiza. Astazi am disparut.
Ultimul lucru la care vreau sa ma refer este deosebirea pe care o fac unii intre vechiul PNL si vechiul PDL. Pot sa emit o opinie in acest caz pentru ca sunt nou in politica. In Parlament nu am simtit aceasta diferenta. Cred ca fuziunile anului trecut la nivelul de filiale nu au fost un succes si asta datorita unor oameni. Daca oamenii aveau convingeri profund liberale, de dreapta, atunci ar fi fost mai putin importanta persoana. Va dau acest exemplu pentru ca de maine incep alegeri la nivel de filiale. Ca sa fie un succes eu cred ca totul trebuie sa se bazeze mai intai pe principii iar ulterior persoanele sa se alinieze acestor principii.
PNL trebuie sa invete din greselile trecutului si sa priveasca cu optimism spre viitor. Oamenii cu vederi liberale care nu sunt in partid privesc spre noi cu speranta si optimism. Trebuie sa le dam sansa sa vina alaturi de noi prin prestatia noastra, chiar daca uneori nu este perfecta. Doar uniti putem face acest lucru.
Eu, Florin Citu, cred ca PNL reprezinta partidul politic care poate oferi liberalismului adevarat sansa de a fi perceput corect si de a reprezenta o optiune pentru poporul roman.
Nu Udrea la 21 de ani, că nu ne interesează, ci Udrea poate lua 21 de ani de pușcărie. Asta ne interesează!
Sentința va fi pronunțată pe 13 martie. Pînă atunci, să-mi spuneți, vă rog, cîți oameni a omorît Udrea, știți? Cîți a torturat, știți?
Acum serios, chiar 21 de ani de pușcărie au cerut procurorii DNA pentru ea.
Asta în timp ce torționarii comuniști au pensii uriașe și nu numai că nu i-a condamnat nimeni, dar nici măcar nu i-a deranjat cineva pe cei mulți dintre ei.
Că procurorii cer și apărarea respinge e un fapt arhicunoscut. Că pedepsele cumulate pot ajunge la 21 de ani de pușcărie, iar se știe. Ce se știe mai puțin este cum s-a ajuns aici. Pe denunțuri, mai precis. Pe denunțurile pe care dorea guvernul Grindeanu să le limiteze la 6 luni.
Nu știu dacă e bine sau nu să fie limitate în timp. Cred că da, pentru că nu te poți trezi într-o bună dimineață aducîndu-ți aminte că acum țîșpe ani cineva a comis o ilegalitate, tu ai știut și nu ai spus. De ce nu ai spus atunci? De ce nu te-ai dus în secunda doi, așa cum m-aș duce eu și orice alt om cinstit, să depui denunțul?
Paul Dragoș Aligică scrie pe contul său de Facebook:
E totusi amuzant: Nu ati inteles cazul si specia. 21 de ani nu sunt excesivi. Pentru ca specia se numeste Aventurierul Politic, Aventurierul Social. Si astia joaca Totul sau Nimic. Cele mai distructive si periculoase personaje publice. Astia distrug vieti, organizatii, institutii, tari, popoare, fara cea mai mica remuscare. Pentru ca pentru ei totul e o loterie. Viata e un joc al marilor numere si poturi. E istoria plina de ei. Si ele.
Pentru astia -spre deosebire de dv care incercati sa judecati intru criterii si dreptate si sa le echilibrati toate cu masura si echivalenta, vezi si cazul mirarii dv cum ca 21 ar fi excesiv- lucrurile se pun in termeni simpli: de ruleta. Toata viata ei asta fac, trag la ruleta. Joaca la numere mari. Si daca le iese, le iese. Daca nu, mai trag odata. SI inca odata. Ce conteaza efectele si implicatiile pentru altii?! Pana nu cad de tot in abis, sau isi ating plafonul arivismului, nu se lasa.
Specia asta joaca la numere mari si chestii mari. Nu ca inhibatii si complexatii ca mine si ca dv…
Dumneavoastra aveti ratiuni, judecati, principii. Astia au calcule instinctive, ambitii, tupeu si capacitatea de a-si asuma riscuri. 90% din cititorii acestui cont sunt infinit mai bine pregatiti intelectual si moral pentru responsabilitati publice decat personajul in cauza. Au o educatie mai buna, mai mult bun simt, mai mult simt al masurii, mai multa responsabilitate si simt moral. Si totusi la 99,99% nu le-a trecut prin minte nici macar vag ambitia de a fi presedinte. Nici macar simplu reprezentant parlamentar. Asta e.
Una dintre miile poate zecile de mii din specia asta, careia i-a iest. O data, de doua ori, de trei ori… A jucat si-a castigat.Pana cand n-a mai castigat. Nu-i duceti grija. Sunt alta specie umana. Astia se uita la toate ca la ruleta si au alte magnitudini in cap decat fiintele modeste ca noi. Poate ca 21 de ani este undeva peste pragul lor de sensibilizare. Poate ca sunt masa critica in fata barierei nesimtirii si lipsei de orice frica.
Altfel, nu-i vedeti? Astia joaca la numere mari. Stau 2 ani la racoare, scriu 3 carti si ies bine mersi pentru restul vietii sa se bucure de cele 10 miloane ramase pe fundul contului.
Vreti ca mai multi aventurieri sa-si incerce mana pe Romania, ca si cum nu ar fi deja plina pana la saturatie arena publica de ei acum?! Aplaudati plini de entuziasm si respect pe aia carora le-a iesit si priviti la ei ca la mari figuri publice, si plangeti-le de mila alora carora nu le-a iesit…
Și mărturisesc că nu înțeleg. Eu știam că în justiție tot ce contează sînt dovezile. Nu specie și subspecie. Nu e treaba – de altfel, extrem de periculoasă – justiției să împartă oamenii în subspecii. Mai mult, după ce criterii împarte justiția oamenii în subspecii și cine o îndreptățește să facă acest lucru?
Trecînd peste aceste aspecte, denunțătorii Florică și Pescariu, care au rămas cu banii, nefiind nici măcar deranjați cu vreo cercetare, nu sînt din aceeași ”subspecie”? Ce i-a făcut să avanseze pe scara evoluției umane, denunțul? Și de cînd un denunț te poate face din neom om? Dar poate că ăsta este mersul societății, din moment ce un denunț s-a constituit probă la olimpiada de limba română!
Și mai clar, în acest proces Udrea este judecată pentru că cineva a spus altcuiva că Udrea vrea bani. Cinevaul a adus o geantă cu bani la minister, și de aici totul e în ceață. Și mai clar, flagrant nu a fost, nu există dovada că Udrea ar fi intrat în posesia genții cu bani, iar din trei denunțuri două au fost retrase. Carevasăzică avem un lanț infracțional în acel minister, pe care Udrea nu se regăsește, în care nu a putut fi demonstrat indubitabil că există și că fapta există.
Și atunci despre ce vorbim? Despre calități umane, oameni și mai puțin oameni? E aberant! Vorbim despre justiție, care trebuie să fie egală pentru toți. Și care trebuie să judece pe dovezi.
Din fericire, justiția are de judecat un caz concret în care nu există dovezi, și nu are a rescrie psihologia umană prin prisma arhetipurilor și simbolisticii feminine pe tocuri în funcții de conducere.
Lucian Vâlsan o spune, nu eu. Și mai spune în această înregistrare despre Mircea Cărtărescu, PNL și ultima lui inițiativă de dreapta, cota unică, acum peste 12 ani, ce înseamnă un partid și de ce cîștigă PSD aproape tot timpul.
Din cauza voastră, băieți, ori băieți și fete, care faceți inventarul oamenilor și al orientărilor lor politice pe internet. Dacă înțelegeți ceva din ce spun oamenii ăștia.
Dar cel mai bine vă las eu și îl ascultați pe ”pesedistul” Lucian, colegul meu de etichetă. Merită! 😉
Mircea Cărtărescu e un scriitor semi-decent. Mă rog, Comitetul Nobel tot insistă să nu fie de acord – dar asta-i altă poveste. Ideea e că omul e scriitor. La asta se pricepe. Că-mi place mie cum scrie literatură sau nu e poveste separată.
Apropo – ”De ce iubim femeile?” a fost chiar okay.
Problema e când Cărtărescu pică în mândria vulgară a intelectualilor și crede autoritatea sa (atâta câtă este) pe un subiect (literatura, în cazul său) se traduce și în domenii despre care n-are nici cea mai vagă idee – precum politica sau economia.
Să explorăm.
Salutare tuturor și Bun Venit la Alternativa Libertății.
Okay, clipul ăsta nu e despre Cărtărescu în sine decât cel mult tangențial.
Mircea Cărtărescu a zis acum câteva zile într-un interviu pentru Digi24 că Dacian Ciolos ar fi… citez: „probabil, singurul personaj politic capabil, in acest moment, sa creeze o coagulare a dreptei” – am încheiat citatul.
În primul rând: Care Dreaptă?
Nu, serios – care Dreaptă? Nu sunt mai mult de 5 oameni în tot Parlamentul ăla care pot fi în mod corect numiți „de dreapta”. Deci, despre ce vorbim?
În al doilea rând: Cioloș nu e de dreapta. Cioloș e un bun funcționăraș internațional socialist potrivit pentru uriașul aparat birocratic al Uniunii Europene (care, apropo, îl depășește pe cel al Republicii Populare Chineze – da’ cică eu-s extremist când le zic Uniunea Sovietică Socialistă a Republicilor Europene).
Dar nu pot să-l învinuiesc prea tare pe Cărtărescu, sincer. El subscrie unei poziții greșite dar larg răspândite în rândul clasei clevetitoare: și anume că oricine e anti-PSD, anti-corupție, pro-NATO și pro-UE e automat de dreapta.
Asta nu e discuție politică. E o glumă. O glumă proastă pe deasupra!
Hai să le luăm pe rând.
Ceaușescu era anti-corupție. Asta totuși nu l-a făcut de dreapta.
Intrarea în NATO s-a făcut în vremea lui Năstase. De altfel pe subiectul NATO stânga și dreapta tind să fie în acord în majoritatea timpului. Cel puțin în Europa de Est – în cartierul nostru, cum ar veni.
Cu UE e ceva mai complicat.
Excesele Uniunii Europene în ultima vreme au dus dreapta pe poziții ceva mai eurosceptice. Și pe bună dreptate!
Uniunea Europeană a dus o politică predominant de Stânga în ultimii 5-6 ani. O politică orientată spre reglementări din ce în ce mai absurde – care lovesc exact în micul producător și în antreprenorii mici și mijlocii. Adicătelea coloana de bază a oricărei economii capitaliste.
Adaugă peste asta excesele anti-naționale, anti-creștine și în genere leftist-sociale ale Uniunii Europene și devine destul de limpede de ce dreapta nu mai este așa o mare fană a proiectului european.
Asta dacă vorbim principii – și nu partide.
Și-aici e partea pe care n-o pricepe încă multă lume. Principiile contează. Partidele mai puțin.
Partidele și personalitățile contează numai în măsura în care respectă principiile. Când nu le mai respectă – nu mai contează.
De exemplu – recent, Florin Cîțu, de la Partidul Niciodată Liberal, ales pe o platformă de dreapta cu tăieri de taxe, tăieri de cheltuieli și în genere o agendă liberală economic… n-a avut nicio jenă să voteze PENTRU o creștere masivă a cheltuielilor de la bugetul de Stat prin „acordarea unui spor de risc şi solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază pentru funcţionarii publici”.
Păi cu-așa Dreaptă… cui îi mai trebuie Stânga?! Nu, pe bune-acuma!
Cărtărescu îmi vorbește despre unificarea Dreptei… care Dreaptă măi oameni buni?!
Că tot suntem la asta cu sporul de solicitare neuropsihică … ce denumire… mă rog… Florina Presadă, autodeclarată comunistă din USR a votat ÎMPOTRIVA măsurii.
Noh… mai zi ceva!
Să vorbești despre dreapta cu referire la USR și PNL e în sine o glumă.
Au trecut 13 ani de la ultima inițiativă liberală a PNL-ului. Sau mă rog.. 12… de când cu cota unică. De-atunci n-a mai venit o inițiativă serioasă, majoră și liberală de la PNL.
Cam cât mai trebuie să pretindem că PNL-ul e de dreapta până când admitem o dată pentru totdeauna că PNL-ul NU este un partid de dreapta?!
Și să fiu scutit de poveștile alea cu „centru-dreapta” – aia o fi mergând la leftiști. Aici merită citat Giani Popescu c-a dat-o bine pe facebook.
„Când cineva vă zice ca el e de centru-dreapta, fugiti mancand pamantul! Ala de doua ori periculos. O data pentru ca e de fapt de stanga si a doua oara pentru ca iti vinde ideile stangii zicand ca sunt de dreapta. Am patit asa cu candidatii USR. Cand eu ii intrebam daca se considera de dreapta sau de stanga, ei o scaldau ca sunt de centru-dreapta. A te declara de centru-dreapta e exact ca vorba aia inteleapta, romaneaca: și cu pula-n cur si cu sufletu-n rai!”
FIX AȘA!
Și-acum să recapitulăm.
anti-PSD e o condiție necesară dar nu și suficientă pentru a fi de dreapta. Există mulți stângiști anti-PSD care cred că PSD-ul a întinat nobilele idealuri. Și au dreptate, în esența lor. Dar ăia nu-s oameni de dreapta.
anticorupție e un termen insuficient de clar. Dar, din nou, toată lumea e anticorupție. Inclusiv Ceaușescu era anticorupție. A fi anticorupție nu te face de dreapta sau de stânga. Metodele de implementare și scopul final pot fi însă partizane. Ești anti-corupție pentru că vrei ca Statul Maximal Socialist să ”funcționeze” (așa cum sunt destui oameni) sau ești anti-corupție pentru că vrei ca Statul să fie mai mic (așa cum sunt eu)? E importantă distincția! Pentru că din ea vin și diferențele în abordări.
Pentru oameni ca mine, privatizarea și scăderea puterii statului în economie mătură 90% din corupția existentă – lăsând restul de 10% în grija DNA. Abia ăla e un program de dreapta anticorupție!
3. Mai ușor cu liberalismul pe scări. Toată lumea folosește termenul de „liberal” dar nu toată lumea înțelege același lucru. PNL-ul are liberal și în nume – dar doar atât. Doar în nume. Că liberalismul și PNL-ul sunt literalmente pe planete diferite.
4.Pentru Dreapta îți trebuie și oameni, nu doar program. Așa,… la capitolul program… are PMP-ul. Nu, pe bune, la program îs puține lucruri pe care i le pot reproșa PMP-ului. Are un program de dreapta chiar okay. Fără glumă! Dar tot nu i-am votat. De ce? Pentru că oameni. Nu poți să faci dreapta cu băieți condamnați definitiv pentru fraudă. Nu merge!
Și cam aici se-mpotmolesc toate.
Pentru că noi încă nu avem o cultură a creării de jos în sus.
Ne pricepem foarte bine să ne facem singuri fără să așteptăm de la Stat sau ”specialiști” o grămadă de chestii. Ne reparăm singuri chestiile prin casă, încă ne mai construim aproape singuri casele, ne gătim molful acasă chiar și când e mai scump să facem asta… etc. etc.
Dar nu transformăm această tendință și în alte direcții – precum cultură, presă și, da, politică.
La noi noțiunea de membru cotizant la un partid politic e în continuare destul de slabă.
A încercat USR-ul ceva dar n-au ajuns prea departe. Bașca s-au mai trezit și-ntr-o anchetă penală pentru că neatenție și amatorism. Dar mă rog… despre asta altădată.
La fel și-n presă. La noi noțiunea de plătit pentru conținut a murit cu totul odată cu căderea presei tipărite.
Da’ altfel știm să ne smiorcăim că cutare a cumpărat de X sau Y, că cutare ia bani nu-știu-de-unde. Păi și?! Dacă mâine face un ziarist cunoscut o strângere de fonduri de… să zicem 15,000 de euro ca să trăiască el un an de zile timp în care scrie și investighează ce vrea publicul plătitor. Câți se înghesuie să dea 50 de euro? Serios întreb!
În schimb, invers, să-l înjure că cere bani – se găsesc destui. Că doar înjuratul e moca.
Câtă vreme produsul de cultură (și presa e tot cultură, să ne-nțelegem) – câtă vreme job-ul ăsta e unul neprofitabil – el va fi făcut fie în format amator (cum face subsemnatul) – fie în format profesionist dar cumpărat de X sau Y interese. E absolut firesc!
Nimeni nu o să moară de foame pe altarul corectitudinii deontologice. Cine crede asta, nu operează în planul lumii reale!
Presa e scumpă! Cultura e scumpă! Politica e scumpă!
Un partid care să merite și să fie o forță pe bune costă mult. Și nu doar în bani – ci și în timp, muncă, și nervi irosiți.
Un partid ca să aibă o șansă să conteze are nevoie de măcar 20 milioane de euro și 3-4 cicluri electorale consecvente în mesaj ca să înceapă să fie o forță. Adică vreo 8 ani!
Sună mult dar Românii au cheltuit vreo 25 de milioane de euro doar pe 20 noiembrie 2016 într-una din multele zile de black friday. Deci problema nu e că românii nu au bani. Ci problema e că românii vor să apară partide care să le apere interesele așa… dacă se poate din cer… fără ca ei să facă nimic mai mult decât să meargă la vot. Și nici aia dacă se poate.
Nu funcționează așa!
O presă mai bună și o clasă politică mai bună nu apar peste noapte. Ele se cultivă și, da, se finanțează de cei care o doresc!
Dar pentru toate astea trebuie muncă, transpirație, inspirație și bani. Nu-s mulți dispuși la așa ceva.
Vorbele-s ieftine – munca, mai puțin.
Și pentru că nu-i nimeni prea curios – tot ce avem îs cârpeli. Cârpeli gen ce propune Cărtărescu. Hai să unim pseudo-dreapta în jurul unui birocrat bruxellian și hai că poate mai merge o dată și batem PSD-ul. Aia e cârpeală – nicidecum o soluție. Nu mai zic că nu-i o soluție de dreapta… aia am stabilit deja.
Și uite-așa-ți piere tot cheful…
În fine… cam atât deocamdată. Pe bune… e frustrant rău să fiu luat de prost.
De-aia nici nu mă am eu prea bine cu majoritatea băieților ăstora din așa-zisul stabiliment de dreapta de pe la noi. Pentru că cei mai mulți dintre ei îs o glumă.
Petrec 80% din timp înjurându-se și înțepându-se între ei pe prostioare minuscule care nu contează pentru 99% din Românie în timp ce PSD-ul, dimpreună cu pseudodreapta din PNL ne ruinează economic nu numai pe noi – dar și pe nepoții noștri prin cheltuieli iresponsabile „pe caiet” pe care le vom plăti cu dobândă cu tot de-o să ne iasă pe nas!
Și-apoi se miră de ce nu pot câștiga alegeri.
Păi ie-te de-aia!
Când vine vorba de nițel agitprop strâmbați din nas că voi nu faceț d-astea că v-o făcut muma direct intelectuali pe tăț.
Când vine vorba de donații, vă fată vaca brusc sau v-ați uitat laptele pe foc.
Da’ când vine vorba de vânători de vrăjitoare că cineva n-a criticat PSD-ul suficient de mult sau, ferască dumnezău, a îndrăznit să aibă o poziție ceva mai nuanțată despre DNA – brusc aveți toți principii. SICTIR!
Nu, pe bune, sictir!
Îi întrebam mai deunăzi pe niște înflăcărați din ăștia câți PSD-iști cunosc. Cu câți PSD-iști au vorbit în ultimele 6 luni. Știi tu… chestii de bază că doar români suntem toți și dacă vrem să câștigăm alegeri trebuie să ne convingem… our fellow citizen… cum ar veni.
M-au făcut PSD-ist pentru că am întrebat și dup-aia mi-au zis că n-au nevoie să vorbească cu PSD-iștii. BRAVOS națiune! Bravo, mă!
Păi cu atitudinea asta PSD-ul scoate lejer 40% și data viitoare!
Alt înflăcărat din ăsta s-a apucat să mă înjure după ce i-am zis că e pur și simplu neonest să afirmi că majoritatea votanților PSD îs analfabeți. Stai boss așa un pic… nu-s mai mult de 250 de mii de analfabeți în România. Și dacă 100% din ei ar vota și ar vota cu PSD tot ar face cel mult 7% din votanții PSD analfabeți.
De-aia vă bate PSD-ul! Și de-aia o să continue să vă bată pentru că spre deosebire de așa-zisa dreaptă (definită ca dreapta pur pentru că se opune PSD-ului) – PSD-ul știe să practical politics. PSD-ul știe măcar să se prefaCĂ CĂ ascultă.
Sigur, dup-aia se face c-au uitat și-și vede de drum. Dar măcare face primul pas corect – sau mă rog…. mai bine decât non-PSD-ul.
Și-asta se-ntâmplă fix din motivele pe care le ziceam mai devreme – pentru că-și permite. Financiar vorbind.
O să batem PSD-ul când vom avea partid care să-și permită să concureze la jocul ăsta.
Hashtag-urile nu țin loc de infrastructură politică. Asta nu pricep din păcate prea mulți oameni.
În fine… o să mai vorbim despre asta sâmbătă noapte la podcast… am divagat deja prea mult… dar na… de la un punct încolo te-ajunge sictirul din urmă.
Și cu-acestea fiind spuse, vă mulțumesc pentru atenție și… ne vedem curând! La Alternativa Libertății!
Așa mă simt acum, între partid și Securitate. De asta nu pot lua nici o parte.
Pentru că orice parte aș lua, cred sincer că rezultatul ar fi același. Pentru că aceasta este o falsă alegere. O amăgire.
Conflicte juridice de natură constituțională între instituții ale statului, găsite sau negăsite de către CCR. Jos CCR!
Jos CCR? Ce înseamnă ”depolitizarea” CCR? CCR poate da decizii politice? Poate exista politizare în ce privește Constituția? Și de ce am stat pînă acum așa, permițînd legal și legislativ să se întîmple asta?
Mulți, speculînd trendul negativ al lumii occidentale și de la noi, de a-l considera pe Trump o lepră, îl aseamănă cu Dragnea. Pentru că da, mișcarea de a plăti pentru a se afla în preajma lui, la inaugurare, oricît photoshopată și ironizată de către dreapta, le-a ieșit și dă rezultate. Și nu pe cele scontate de partea bună a societății.
Numai că Trump este la ani-lumină de Dragnea. Altă poveste.
O judecătoare are o casă în nefericitul Teleorman, e ”clar că-i de-a lor”, un deputat USR a mîncat – la propriu! – din gunoaie, la Ploiești – abia acum, coincidență sau nu? după ieșirea din magistratură a lui Negulescu-Portocală – sînt puși sub control judiciar acoliții lui Ghiță, protocoalele SRI sînt denunțate de către șeful instituției, Hellvig.
Televiziunile sînt atît de părtinitoare încît ar trebui, ca să-ți faci o idee măcar, să le urmărești, seara, pe toate în același timp. Concursul cel mai bun președinte TVR vs justiția e a noastră continuă, cu spor și cu înflăcărare, cu nebunie aproape.
Mulți spun că sîntem în aceeași situație ca cea din anii ’40-50. Mai puțin faptul că, de data asta, nu avem ruși în țară și alegerile au fost corect cîștigate de ei. Eu spun că sîntem, dintr-un anumit punct de vedere, mai rău. Avem de ales, în timp ce lumea e în toiul celei mai mari reconfigurări de paradigmă și geopolitice de după cel de-al Doilea Război Mondial, între partid și Securitate. O alegere pe care nu am să o pot face niciodată.
Încrengătura antidemocratică, penală sau hipsterească, este mult prea fin țesută ca să pot lua partea cuiva. Împotriva CCR și pentru o structură (posibil abuzivă) a Ministerului Public nu voi striga niciodată.
Între cinste și responsabilitate și ”să-mi dea statul” aleg fără discuție prima variantă. Dar acum e mai complicat. Acum avem de construit, cu cinste și responsabil, ce vrem să ne reprezinte de acum încolo. Și trebuie să o facem tot mai mulți, astfel ca la alegeri ei să nu mai cîștige. Pentru cine vrea să rămînă în țară și să ajute, sînt soluții. Pentru cine nu vrea spectacol, dar vrea rezultate. S-a mai făcut, dar cu jumătăți sau orice alte fracții de măsură ajungem invariabil în situația actuală.
Și deși oameni mult mai deștepți decît mine spun că acesta este momentul în care să te poziționezi, eu tot nu pot să o fac. Orice aș alege, îmi dă același lucru. Rău. Răul.
PS: De urmărit neapărat!
Rise Project: Undeva, pe o plajă din Brazilia, niște localnici au învățat câteva cuvinte românești: „Bună dimineața, Liviu!”
”Românii sînt proști și votează comuniști, hoți, borfași”. De cîte ori nu auzim asta? De fiecare dată cînd PSD și acoliții obțin majoritatea în urma alegerilor și fac praf țara, asta e mantra folosită de toată lumea.
Dar cînd românii aleg președintele? Atunci nu mai sînt proști? Cum pot fi proști o dată da, o dată nu, alternativ?
Este clar că avem de-a face cu mai mult decît atît și situația este mai mult complexă decît această abordare reducționistă. Pentru a încerca să ne deslușim, cine sîntem, unde sîntem și cum sîntem, i-am solicitat prietenului Mark Baker să-mi răspundă la cîteva întrebări.
Născut în Youngstown, Ohio, rezident la Praga de peste două decenii, Mark este absolvent al universităților Columbia și Miami, fost editor la Bloomberg, National Geographic, Prague Post, Radio Free Europe, The Economist, în prezent autor de ghiduri turistice Lonely Planet. O persoană care a călătorit foarte mult în acest spațiu european, nu numai în România, un bun cunoscător al locurilor, al istoriei și al oamenilor.
Florina Neghină: What do you think about the Romanian people, generally speaking?
Mark Baker: I am a big fan of the country and of the people. I have traveled many times throughout Romania and have written three guidebooks about the country, and I am always amazed by the energy, the friendliness, and the unpredictability of the country. It is one of the few European countries that I do not find boring and I hope this never changes.
Florina Neghină: How do you see my people adapted or readjusted Romanian capitalism after the revolution of 1989? Easier or harder than other countries in the region?
Mark Baker: Romania had several disadvantages in 1989 compared with other countries in eastern and central Europe. It had a relatively low per capita income, approximately the same as Poland at the time. Because of the trade policies of the Ceausescu regime, Romanian companies had little experience in dealing with developed markets. And of course the political culture was probably the worst in the region. Of all of the revolutions in 1989, only the one in Romania ended in violence and death. For those reasons, the Romanian experience has been the hardest and slowest of all of the countries. I might make an exception for Bulgaria, which shared many of Romania’s disadvantages and was possibly even more isolated. It is not a knock on Romania to point out that living standards in the former Czechoslovakia, eastern Germany, Poland, and even possibly Hungary are now much higher than in Romania. Poland seems to be the true success story in this region, and the irony is of course that Poland and Romania were practically at the same level in 1989, and Poland was massively indebted.
Florina Neghină: What do you think it was – or has been, better saying – the most difficult part on the road returning to capitalism?
Mark Baker: I would say the biggest problem of has been the non-competitive start that Romanian industries had at the beginning of the transformation. This forced many factories to close, and these closures affected many workers and ultimately the political process itself. Politicians could draw on the disaffection of the population to manipulate public opinion. Many of these politicians and leaders were former communist themselves who had recently discovered the ‘religion’ of capitalism. There was no national effort made at the start to uproot and eliminate the political and economic networks forged under communism. And some of those people are with us to this day. When you add to these problems things like the brain drain, where young people choose to live in Italy, Spain and the UK, then you have the ingredients for a slow and difficult transformation.
Florina Neghină: What exactly do you think it has been difficult to adapt Romanians?
Mark Baker: I think the main difficulty has been to evolve politically from a passive population who accepted what the leadership said to a more active population that takes responsibility for their own future. This is not unique to Romania, but I think because of the country’s specific past, the challenges of political evolution have been greater here than other places.
Florina Neghină: What differences have you noticed between the Romanian historical provinces?
Mark Baker: The differences between the provinces are interesting for me as a travel writer. It is obvious to any traveler that the most developed region of the country, at least superficially, is Transylvania. Perhaps it is simply appearances, but the cities themselves look like modern European cities and the municipal governments operate like typical European city governments. It feels as if, especially in this part of the country, Romania really is culturally, historically part of the European experience. It is also interesting for me to point out that it is now 100 years since the three provinces have been together as modern Romania, but that the road and rail links between the provinces are still so underdeveloped. It is a bit extreme to say, but it feels sometimes as if they are really three separate countries.
I cannot explain the reason behind differences between the provinces, but perhaps there is some truth in the fact that the western regions of the country were under ‘western empires’ for much of their history, and the eastern and southeastern parts of the country were under ‘eastern empires’, but the mentality continues into modern times.
I think that Romania still has work to do toward building a national consensus among all regions of the country. It is no exaggeration to go to cities such as Timisoara or Cluj and have residents there tell you that they simply hate Bucharest. Yes, of course, no provincial citizen likes their national capital, but in some ways these people are saying that they don’t feel completely part of the national conversation.
Florina Neghină: What similarities and what differences you noticed between the peoples in this part of Europe?
Mark Baker: Nearly everyone who grew up under communism in eastern and central Europe shares certain traits, mindsets and skills. I would say people from this region are pessimistic, even possibly fatalistic. They tend to see conspiracies, even where there are no conspiracies to be found. They tend not to believe in the honesty of human beings or the fact that governments can work positively. On the positive side of the ledger, they are unfailingly friendly and outgoing. Family, village and cultural ties are still meaningful. People are remarkably resourceful when it comes to preparing food or fixing cars or building homes. For travelers, these countries are ideal because people really do enjoy things like drinking, music and having fun.
Florina Neghină: What have you noticed Romanians are bothered and enjoyed from?
Mark Baker: I will start with the enjoyment first. I love the fact that Romanians like to party, they like to stay out until the morning hours on special occasions. They seem to enjoy meeting people from other countries and take an interest in where they come from. There is a lot of energy in Romanian cities, and even now you have the idea that there is great possibility in this country.
On the negative side, some of my pet peeves have to do with the fact that some positive modern ideas and concepts have not fully taken root here. There is not sufficient care for the environment in Romania. It’s not uncommon to see litter on mountain trails and alongside roads. There are far too many cars in the country and this greatly impacts the enjoyment of the natural beauty in the mountains, villages and along the seashore. It destroys street life in Bucharest.
Romanians strike me as very nationalistic but are not always completely aware of their own national history. I don’t mind when a person is proud of their country, but I believe this pride needs to be balanced with some humility when it comes to understanding when and where their country did not live up to its own ideals. I won’t go into too many specifics here because these things always stir up lots of negative feelings, but I will point out that Romanians in general are not aware of their country’s role in WWII and in the Holocaust. And this troubles me greatly. All countries have these historical defects, but great countries recognize them and try to work through them.
Florina Neghină: What do you think is the fundamental difference between urban and rural? it is big, it is important, what do you think?
Mark Baker: I would say that the differences between rural and urban in your country are as great or greater than any I have seen in any part of Europe. The fundamental difference between rural and urban populations is simply awareness. It is much easier for positive ideas to be transmitted among residents of large cities than it is for these ideas to penetrate into small villages and towns. Conspiracies and prejudices tend to thrive in places that are cut off. Without wanting to unfairly criticize people who live in villages or small towns, these places tend to be backward in their outlook and thinking. Romania has vast tracts of hinterland, and I believe the government and the educational system have their work cut out for them to try to bridge the gap between rural and urban.
Florina Neghină: Can you identify a significant difference between the Romanians and the other inhabitants of the former socialist countries? But a resemblace?
Mark Baker: I mentioned some of the ways in which people from the formerly communist countries are similar. These include ideas that any rational person would have under a communist system (a general suspiciousness of power, the ability to do basic survival tasks on their own because they cannot rely on the central government to provide services, etc.).
It is hard to see exactly how Romanians differ from other people in central and eastern Europe, but if I were to generalize I would say that Romanians are very good at learning foreign languages, they are very resourceful, and they know how to think around the system and outside the box. These are all useful qualities for succeeding in the modern world and under a capitalist system. That’s why I feel as if Romania has some natural advantages, and in the end will come out in good shape.
Florina Neghină: What do you think that is more influencial when we talk about Romanian electoral process? The level of education, the standard of living, the prospects of a better life or the political preferences?
Mark Baker: The greatest divide that I see in Romanian politics has little to do with the traditional right and left wing of the political spectrum, but between those people who demand greater accountability from their government and those people who simply want favors from the government. Among the former group, a person’s age and level of education and whether or not they live in a large city is very important. All of these protests that we have seen in the past three years in Romania revolve essentially around the same issue. People are simply fed up with what they perceive as the old corrupt elite and want new accountable leaders. It doesn’t really matter if the issue is an environmental one or about corruption or about something else. The fight is always the same.
Florina Neghină: What other word besides welcoming, hospitable can you use to characterize Romanian people?
Mark Baker: I would say that Romanian people are clever, cunning, outgoing, proud and insecure (which is the opposite side of pride, but often go together).
Florina Neghină: What do you think is the most important quality and most annoying flaw of Romanians?
Mark Baker: I think the most important quality is the willingness to engage with the outside world. Many Romanians have traveled and lived abroad and this is great for interacting with people from other countries. Romanians are good at learning foreign languages. And I think that they are generally outgoing.
As far as flaws go, it’s hard to generalize. As I said earlier, very headstrong and stubborn people irritate me. And Romania has many of those. I think, at least in the cities, there is something of a superficiality to the way that people engage with foreigners. It’s hard to put my finger on this exactly but I have noticed it in my own interactions. And of course many Romanians greatly mistrust foreign influences. I think they usually do this without a compelling reason to do so.
Este clar declanșată isterie națională pe un anumit segment din populație.
Pe segmentul activ, instruit, cu pretenții.
Este la fel de clar că opoziție funcțională, la nivel de partide, nu avem. USR este o glumă, o joacă de copii, PNL este în (auto)distrugere liberă.
Bușoi, secretar general, este abia ceva de natură să-i sperie și pe pesediști.
Adevărata jignire la adresa noastră este opoziția.
Sînt dați afară jurnaliști. Nu lumini ale presei, dar oameni. Pe lîngă ei, proprietarii ziarelor nu sînt oameni. Sînt numai niște mașinării de făcut bani din piatră seacă ca să-i plătească pe angajați să scrie împotriva propriilor lor interese. Așa se vede situația de la România Liberă din afară.
Din afară și fără isterii.
Trebuie să supraviețuim cumva. Trebuie să mergem mai departe. Știu, nu cu ei. Dar cu cine? Acum, cu cine?
Cel mai mare rău care ne poate fi făcut acum este să declare anticipate. Să mai cîștige o dată. Încă o dată.
Paul Dragoș Aligică scrie că oamenii ăștia nu ne reprezintă. Yeba îl contrazice. Vedeți în subsolul articolului.
Deci, ce facem? Vrem să îi schimbăm, dar cu cine? Majoritatea parlamentară tot lor le aparține. La Justiție îl au acum pe Tudorel.
Deci, cu cine îi schimbăm?
Tudorel, nenorocire, zice ca Băsescu. Ca borfașii, pentru că așa au hotărît niște oameni pe internet, că e borfaș.
Intelectualii, unii dintre ei, se uită speriați în jur, vorbesc prostii și numără dinți.
Facem justiție populară sau ce facem?
Putem constata că anticorupția nu este o miză pentru România, astăzi. S-a văzut la alegeri. Nu este pentru cei care votează. Nu e o nenorocire, nu a fost nici pentru italieni. De recitit ”Eșecul Mani Pulite” și ”Eșecul Mani Pulite. De ce?”
Situația este dramatică. Ce facem?
Putem să protestăm și să ne batem în continuare. Putem să-i tocăm mărunțel la fiecare pas. Putem să părăsim, scîrbiți, țara. Sau putem să-i mai slăbim, să-i mai lăsăm, să vedem și dacă de altceva sînt în stare.
Pentru că asta declară că vor. Să guverneze.
Pentru că mai există economie, sănătate, apărare, educație, religie, o grămadă de alte domenii de limpezit.
Și pentru că ne putem organiza pentru următoarele alegeri la termen.
Așadar, ce facem? Ce fac ei, odată ajunși la putere, am văzut.
Iar dacă sîntem mai deștepți decît ei, putem și acționa mai deștept.
Avem altceva de făcut?
PS: Paul Dragoș Aligică:
Nu se realizeaza poate ce bataie de joc imensa la adresa statului roman, poporului roman, institutiilor statului roman, si nu in ultimul rand la adresa serviciilor de informatii romane este :
(a) disparitia numitului Ghita
(b) conditiile disparitiei sale
(c) tacerea si musamalizarea disparitiei in conditiile date
(d) comportamentul general al sus numitului in calitate de colaborator apropiat al serviciilor romane de specialiate
(e) simpla asociere intre asa indivizi cu asa profil uman si pshihologic si varfurile elitelor „statului profund” romanesc post-comunist.
Imaginea care se desprinde din toata aceasta poveste sordida pare sa fie un balcanic comic, penibila farsa demna de ironiile celor mai dure clisee la adresa romanilor si experimentului lor politico-administrativ statal modern. O chintesenta a neamurilor proaste, neispravitilor, a reziduurilor sociale constraselectiv ajunse sa defineasca un popor si stat, a oportunsimului si coruptiei structurale din pamfletele anti-romanesti.
Cele de mai sus ar fi suficente sa ne umple de repulsie fata de ce fac oamenii astia cu Romania, cand ei ar trebui de fapt sa apere Romania si imaginea ei. E de fapt ceva si mai tragic. Pentru ca stim ca Romania si „statul profund” romanesc au fost si altceva decat cele de mai sus. Si ca pot sa fie. NU asta e Romania, ce se vede acum prin cazul Ghita, ca un turnesol al unui sistem de vodevil penibil. Caz picaresc intr-o republica exotica condusa de personaje impostoare si facaturi, adunate parca din literatura de profil.
Cazul Ghita reprezinta cel mai mare scandal posibil si cea mai mare bataie de joc la adresa romanilor si Romaniei din ultimele decenii. Iar musamalizarea sa -chiar daca unii cred ca face bine din motive de ratiuni de stat- nu face decat sa amplifice scandalul de 10 ori.
Asta e. Astia sunt cu ei defilam. Dar sa nu acceptam totusi un lucru: Ei NU sunt Romania. Romania poate si este mai mult decat atat.
Yeba:
Cum frumos zicea HRP, țara (aici, România) nu este patria lui Ștefan cel Mare, alea, alea, ci este alcătuită din niște foițe subțiiiri de prezenturi. Numai oamenii lui Ștefan au dreptul a se raporta la Ștefan și la țara eroică, ăia din 1950 trebuie să se raporteze la țara cucerită, la scârbăvnicia Ana, Luca, Teo, Dej, noi la ale noastre, la ce ne iese nouă din capete și din mâini acum, aia e țara acum.
Ghiță nu e cu nimic mai rău decât sistemul care l-a făcut posibil. Serviciile române „de specialitate” în care soțul e șef și soția, șef de cadre. În care soțiile adjuncților, pe ștatele de plată ale unui interlop la a cărui arestare s-a răsturnat cerul și a prins-o sub el pe acuzatoare. Și pe judecătoare.
Cine sunt aceste servicii? Cine sunt „oamenii ăștia” despre care aflăm acum, odată cu defecțiunea Ghiță, că nu reprezintă România?
Cred că trebuie să-i numim și să descâlcim ghemul de afinități elective.
Părerea mea este că în realitate RO poate exact cât dovedește că poate: în partea cea mai luminată, să aplice teoria „acum nu e momentul” și să se concentreze pe haștaguri.
A, și să îi jignească ăia care aduc vorba de „oamenii ăștia”.
1. Ca să nu uităm cumva prin ce perioadă de coșmar am trecut, Jigodel Ponta scoate capul din țărînă și ne aduce aminte. Din țărîna imperiului.
Cazurile Negulescu și Rarinca sînt excepții, sînt greșeli, nu s-a demonstrat și nici nu se va putea demonstra că sînt regulă, ca în Turcia. Unde se arestează cu sutele și cu miile, în urma loviturii de stat eșuate, de anul trecut, iar despre respectarea drepturilor omului nici nu poate fi vorba. Dar de ce să nu profite și să nu se victimizeze cînd are posibilitatea, Negulescu fiind procurorul lui de caz?!?
Cît despre iubirea de țară, am avut și noi un președinte care și-a iubit țara mai mult decît locuitorii acesteia, l-a chemat Ceaușescu și a murit împușcat la zidul de la Tîrgoviște.
Și dacă oricum e atît de bine în Turcia față de România, ce te împiedică, băiețel, să te duci definitiv acolo? Ia să vezi cum e chiar la locul cu pricina cînd spui o minciună.
Te cutremuri numai cînd te gîndești că țara asta a fost pe mîna unui asemenea prim-ministru trei ani!
2. Domnului Cărtărescu sper să se găsească un prieten bun care să-i spună că la literatură este as, și ne mîndrim cu el, dar politica mai trebuie și învățată. Ca să nu mai spună prostii ca cele de ieri, iar lumea să se uite în gura dînsului ca și cum ar picura aur și nu vorbe. Pentru că dacă în cazul Ponta știm că minte cum respiră, în cazul dînsului situația e cu totul diferită.
Așadar, ce soluție vede Cărtărescu pentru situația care a fost? Să nu fi cîștigat Băsescu și al doilea mandat.
Perfect, adică să fi fost Geoană președinte. Adică PSD, cu tot ce e acum, și împotriva căruia Cărtărescu participă la proteste. Asta se înțelege din declarație. Faptul că Cărtărescu pare a nu ști nimic despre ce s-a întîmplat atunci și numește reducerile de salariu ale bugetarilor ”curbe de sacrificiu” e clar ca lumina zilei. Nimic despre cei care au suplimentat nepermis numărul bugetarilor, nimic despre criza economică care a afectat întreaga lume, nu numai pe noi. Dar să-l vrea chiar pe Geoană președinte? Asta e prea mult.
Ce soluție vede pentru acum? Cioloș, unificatorul dreptei. În opoziție veșnică, poate, dacă ne gîndim că PSD a cîștigat ultimele alegeri parlamentare la scor după un an de guvernare Cioloș. Singurul capabil să coaguleze dreapta este, după părerea lui, cel care nu a fost capabil nici măcar să candideze sau să prezinte o poziție fermă în campania electorală.
Mitul tătucului în literatura română. Mitul curățeniei, al capacității nevalidate de alegeri, al ”lasă că știm noi că e cel mai bun”. Mitul omului nostru. Nu mai trebuie să și dovedească asta, nu mai trebuie să fie și ales, nu?
Domnul Cărtărescu ar face bine să se lase de orice fel de politică pînă apucă să construiască un partid de dreapta pe model Podemos.
PS: La Oscaruri, premieră. După ce s-a anunțat un cîștigător, în timp ce oamenii sărbătoreau, se anunță altul. Nimic de mirare, ori au recreat ce voiau să se întîmple la alegerile prezidențiale, 5 minute cu Trump, restul zilelor, pînă la adînci bătrînețe, cu Hillary, ori a fost o aluzie la știrile false. Care vin exact de la centru și din sursele cele mai de încredere. Ha!
V-am promis ca va spun mereu dinainte ce ni se pregateste de catre psd. Astazi bomboana pe coliva, despre codul economic. Nu incercati sa cautati in vreo carte de economie ca nu exista. Nici nu are cum pentru ca este o inventie a psd-ului in care indeasa toate actele legislative menite sa acopere jaful perfect.
Bomba bombelor este ca oamenii vor sa adopte acest cod economic pe o perioada de 5 ani, desi guvernarea e de 4. Va spun eu de ce 5 ani. Curtea de Conturi verifica intotdeauna anul anterior. Tare nu?
In acest cod economic urmeaza a intra mai multe legi:
– celebrele, deja, ordonante 6 si 9 din acest an. Sa nu se mai oboseasca oamenii sa le dea in fiecare an.(mai eficient asa). Va aduceti aminte? Ordonantele care ii dau toti banii lui Sevil fara sa o mai intrebe nimeni nimic.
– codul fiscal si codul de procedura fiscala. aprobate de Ponta si dorit a fi prorogate de Dragnea
– legea responsabilitatii fiscale. Cea pe care nu a respectat-o psd-ul la intocmirea bugetului pe 2017
– legea societatilor comerciale. Cea in baza careia se constituie cei doi copii de suflet trimisi la furat de Dragnea, FSDI si FDE.
– legea evaziunii fiscale. Aia care oricum nu se mai poate aplica pentru ca psd-ul fura deja cu acte in regula.
– modificarile la codul penal, cele din ordonanta 13 legate de abuzul in serviciu, ca sa fie siguri ca nu fac puscarie.
Toate astea psd-ul vrea sa ramana neschimbate pe o perioada de 5 ani. Sa fie oamenii linistiti. E clar, psd chiar ne ia de prosti.
Acum chiar o sa va luati cu mainile de cap cand va zic cine este alesul numit sa ne stinga lumina cu acest cod economic. Celebrul ministru Petrescu de la Posta. V-am mai povestit de el.
Cu o indelungata experienta profesionala va organiza o dezbatere publica gigant 🙂 , numai in ministerul lui, incercand sa ne convinga de utilitatea acestui demers. Este secondat de un alt mare profesionist secretarul de stat Ilan Laufer care a facut deja publice cateva detalii. Pe Ilan l-am audiat in comisie. I-am pus cateva intrebari, toate despre minister. Ce credeti ca a raspuns? L-a lasat sa vorbeasca pe directorul din stanga lui.
Acesti doi profesionisti sunt alesii lui Dragnea pentru a finaliza codul economic.
Daca tot am ajuns aici, la ministerul mediului de afaceri, vreau sa va mai zic un lucru. Eu fiind un liberal convins am fost impotriva programului “start-up nation”. Mi se parea doar o pomana electorala a psd-ului fara finalitate economica. Cand am afirmat public acest lucru am fost atacat dar nu de psd-isti, culmea, ci de pnl-isit care m-au acuzat ca nu vreau sa dau bani la tineri.
Pe langa faptul ca programul nu este pentru tineri, sa va mai zic una. M-am uitat la programe similare in alte tari. Pentru ca Dragnea a botezat acest progam in engleza m-am uitat la americani. Si acolo surpriza. Exista programe care ar putea sa semene cu ce vrea Drganea. Dar exista cateva diferente majore. SUA nu este mai saraca ca Romania (aviz Dragnea) . Spun asta pentru ca americanii au un buget pentru ceva similar de 700 milioane dolari pe an. Liviu Dragnea are un buget de 500 milioane euro in 2017 si 1 miliard de euro in fiecare an pana in 2020. V-ati prins? Americanii aloca mai putin, desi sunt mai bogati. In plus, si asta este foarte important sa retineti, nu dau nimic gratis!!
M-am luat dupa declaratia profesionistului Petrescu si m-am uitat la programul “start-up nation” in Israel. Bate campii si tare imi e frica ca l-a mintit si pe Dragnea. Start-up Isarel este un ONG independent. Acum, programul lui Dragnea este orice numai ONG nu. Sau o fi vorbit de carte?. Asta este dovada clara ca psd-istii viziteaza tarile straine degeaba.
In concluzie. Scenariul jafului perfect a decurs astfel:
– ianuarie 2017, pentru prima oara comisia nationala de prognoza publica prognoza de iarna mai devreme si foloseste datele din programul de guvernare al psd
– ordonantele 6, 9, 13 au modificat legile cum a vrut psd
– si-au constituit vehiculele cu care pot sa fure linistiti
– s-au asigurat ca cei care controleaza nu o vor face
– in final si-au aprobat pachetul de legi care le asigura linistea pe perioade de 5 ani de furaciuni
Daca trece si codul economic prin parlament, unde opozitia este minoritara, Dragnea si psd sting lumina in Romania. Oricum, daca ne imbolnavim de nervi ne da Dragnea spitale la toti.
Au facut toate astea acoperiti de fumul petardelor lui Dragnea. Comisia de ancheta pentru “gaura” de la buget si scandalul corvetelor.
Este inutil să blamăm o parte a societății pentru nereușitele noastre, ca societate, în justiție.
Din articolul precedent sper că ați reținut:
(Moroni, n.m.) își recunoaște vina, dar acuză procesul mediatic la care sînt supuși politicienii. Poate și mai important, Moroni declară că sumele de bani primite nu erau destinate lor, în final, ci partidelor pe care le reprezentau.
Două cauze sînt prezente în scrisoarea trimisă de Sergio Moroni președintelui Camerei Deputaților, înainte de a se sinucide.
1. Procesul mediatic.
Ce se întîmplă în justiție rămîne în justiție ar trebui să sune o regulă nescrisă a meseriei. Dar nu, și la ei, și la noi, de niște ani buni, presa se deschide aproape zilnic cu știri de la DNA. Echipe de filmare sînt instalate de cu zori la intrarea în instituție și de acolo transmit în aproape toate buletinele de știri, plus breaking news-uri. Pe rețelele de socializare circulă cu nesaț fragmente din stenograme.
Este minunat să ne uităm în intimitatea celuilalt. Este minunat cînd cineva ne dă ocazia asta. Ce ne mai putem dori?!?
Procesul este, așadar, unul public, cu și pentru public. Nu știm, am uitat sau nu am știut niciodată ce înseamnă ”penal”, dar oricine pășește prin fața DNA este catalogat imediat drept ”penal”. Dacă mai este vorba și de o reținere și de cătușe, ori despre cineva cunoscut, cu atît mai bine.
Reținuții de DNA, cei celebri, satisfac nevoia de spectacol a populației, înainte sau în locul celei de informare. Pentru oameni, a vedea pe cineva pe care îl știau avînd funcție mare într-o ipostază privind DNA înseamnă a se face dreptate.
Departe de adevăr.
Dacă omul va fi găsit nevinovat sau vinovat pentru mai puțin de justiție, ce facem? A fost expus public, i-a fost expusă public familia, rudele, toți au etichete de penali, mai mult sau mai puțin, în funcție de gradul de înrudire. Cine îi redă acelui om (și familiei, unde este cazul) demnitatea inițială?
Dar cui îi pasă?! Are populația ce își dorește, mai scapă de ceva tensiune socială? Perfect, așa mergem mai departe.
Presa, cu dezvăluirile ei, a făcut mult mai mult rău luptei anticorupție decît va admite vreodată. Nu a educat un public și așa needucat, i-a dat să mestece cum știe carne brută.
2. Finanțarea partidelor, tot invocată de Moroni.
Este adevărat, și spun asta de peste zece ani, dacă nu vom avea o lege a lobby-ului, corect scrisă și corect interpretată, cu prevederi clare privind atît pe cel care dă, cît și pe cel care primește, corupția va continua. Surprinzător poate, decizia se află la politicieni, care pot vota oricînd o asemenea lege. Se pare că nu vor și că mai ofertantă este starea actuală, în care te prinde după cum îți e norocul, decît ca tot procesul finanțării partidelor să fie la lumină, legiferat, pentru toată lumea.
3. Vorbim despre două puteri aflate într-un conflict permanent, cea politică și cea judecătorească. Două pietre tari care vor încerca tot timpul să se anihileze ori, în cel mai bun caz, să-și diminueze din atribuțiuni.
În contextul de la punctele precedente, nu văd cum puterea politică ar renunța de bunăvoie la încercările de reducere a atribuțiunilor procurorilor, așa cum nu văd cum aceștia, oamenii fiind, nu pot greși, după cum cred unii.
Procurorii sînt ființe bipede, nasc pui vii pe care îi hrănesc cu lapte, sînt dotați cu inteligența de a trece printr-o facultate și mai multe stagii de studiu și pregătire ulterioare, deci sînt oameni. Omul e supus greșelii, omul procuror nu?
Am înțepenit cînd am constatat că pe feed-ul meu de Facebook nu aveam absolut nici o notificare privind faptele și consecințele lor ale procurorului DNA Mircea Negulescu, de la DNA Prahova. Pentru prietenii mei, pur și simplu povestea nu exista.
Oamenii nu citesc și nu ascultă numai știri adevărate, sînt avizi de știrile care se potrivesc convingerilor lor, false sau adevărate. O uriașă prăpastie creată în societate, o prăpastie voită, chiar dacă nu declarativ, și creată de chiar beneficiarii actului jurnalistic.
Dar cine mai poți fi astăzi pe internet (și rețele sociale) dacă nu ții cu bunul, frumosul și cinstitul?!
Vorbim despre două puteri, cea judecătorească și cea politică, în care războiul este manifestarea ultimă a lui care pe care, în care nu mai poți minți.
Dar nici măcar în logica războiului nu poți răspunde unei minciuni cu altă minciună. De asta a fost îndepărtat electoratul, printre altele, de strigă ”aceeași mizerie”. Refuzînd să vezi, să te informezi și din cealaltă parte, cum ai putea fi drept?!
(Răspunzi permanent cu adevăr, așa a cîștigat Trump, apropo.)
4. Probleme de moralitate.
În plus față de cele menționate deja la punctul 3, se poate observa conflictul de natură instituțională DNA-SRI, conflict în sensul colaborării mai mult decît se știa, colaborare consfințită în documente pînă acum secrete, conflict în măsura în care una din părți sau ambele este posibil să-și fi excedat atribuțiunile. Un subiect care rămîne de lămurit pe agenda publică. În măsura în care se va dori lămurit.
Este incredibil cum cu un număr cel puțin dublu de agenți SRI față de Securitatea comunistă, societatea românească se poate simți bine. Bine și liniștită.
Și nu numai, se simte și dornică să îi apere, chiar dacă nu știe mai deloc ce fac. Asta este spaima cea mai mare, pentru că în naivitatea lor, ei pot da puteri sporite unei instituții care habar nu au ce face. Și este incredibil că așa un popor lovit, în anii comunismului, de forța atroce a Securității statului, dă atît de ușor, acum, puteri despre care nu știe nimic concret altor servicii.
A miza pe bunele intenții și bunele practici ale cuiva, serviciile, în cazul ăsta, fără control civil din partea statului este cea mai mare naivitate pe care am putut să o văd la oamenii așa ziși de dreapta.
Mani Pulite a eșuat, așadar, din cauze care nu sînt deloc străine anticorupției românești. Ce ne face să credem că la noi va fi un succes? Dosarele, mii, în lucru? Numele sonore ajunse la pușcărie? Recuperările financiare? Oh wait! Care recuperări financiare? Cît s-a recuperat pînă acum? Și dacă da, cît e bine o ducem?
Este greu de închipuit că anticorupția românească, mîncată din interior de toate tarele care au dus la sfîrșitul Mani Pulite, nu va sfîrși la fel ca aceasta. Ceea ce nu înseamnă decît o mai și încrîncenată bătaie între găști, nicidecum anticorupție precum în țările cu democrații consolidate. Pentru că există absolut peste tot corupție, acolo unde există oameni.
Ridicarea de statui diferitelor persoane temporar ivite în funcții publice va continua însă. Așa sîntem educați de mici, așa am transmis mai departe. Viteza cu care construim statui unuia sau altuia poate fi comparată numai cu viteza loviturii finale pe care ne grăbim să i-o dăm primii atunci cînd nu mai convine.
Șefa DNA va sfîrși, probabil, tot în politică, dacă nu în nepăsare. În politica europeană, europarlamentară, mai precis, dacă trendul o va mai ține pînă la următoarele alegeri astfel încît să fie votată suficient.
Cît despre noi, rămînem să ne războim între noi, pentru că în lipsă de altceva și în prezența unui ego hiperumflat, ce putem face?!? Să ascultăm cumva ce spune celălalt?
(Foto: romanialibera.ro)