Dragoste și politică

În politică e la fel ca în dragoste, nu poți construi fugind de trecut, în nici un caz înainte de vindecare fără pericolul remisiei, apărute într-un fel/moment sau altul. Te poți refugia într-o relație care inițial să pară lumina, izbăvirea, viitorul, dar ale cărei șanse să nu fie temporară sînt mici. Chiar foarte mici. Mai devreme sau mai tîrziu, nerezolvarea din tine va apărea, într-o formă sau alta, afectîndu-l (mai ales) pe celălalt. Dragostea din ură, din sațietatea unui insuportabil trecut e toxică. Nici măcar nu e dragoste, e iluzia ei, egoism da, este. Și (poate) numai atît.
Mircea mă poate contrazice sau aproba aici. 🙂

În politică, chiar dacă inițial ”jos X” e soluția, dacă nu ieși din paradigmă, cît de bună ar putea părea o construcție la un moment dat, își va dovedi în timp șubrezenia. Construcția e pe plus, ori noi, cel puțin din decembrie 1989 încoace, numai pe și în speranța lui ”jos” am mers. De unde și speranțele frînte, frustrarea și dezamăgirea, cu finalul ”nu mă mai interesează nimic” sau, după caz, cu disperarea de ”așa nu se mai poate, trebuie să facem ceva”.

Cum și cînd facem, pe ce punem temelia, nu mai contează în cazul de mai sus. Adică esența construcției însăși.

love(Foto: unisci24.com)

Ce a mai rămas de făcut.

Dragnea a început să dea semne de minimă responsabilitate morală și politică, spunînd că ia în calcul retragerea* ordonanței, dacă premierul este de acord. Ha! 🙂 ))))

Revenim. Acum este obligatoriu să nu slăbim stroke-ul. Acum este important, și mai important, să nu înceteze manifestațiile.

Dar! Atenție! Nu cerem mai mult. Nimic mai mult. Nici demisia guvernului, nici desființarea PSD, nici alte trăsnăi pe care le-am văzut pe Facebook. Respectăm, înainte de toate, rezultatul votului din decembrie. Nu, nu putem să punem pe cine vrem noi prim-ministru care să formeze guvernul. E prima lecție a democrației după cea a prezenței la urne. Respectați ce iese din urnă, în urma celui mai corect proces electoral de după ’89.

Conform DC News, Dragnea ar fi spus:

”Pot spune că membrii și simpatizanții PSD nu mai pot fi ținuți în frâu, oamenii vor să iasă în stradă  pentru a-și exprima dezaprobarea profundă față de mișcarea de inspirație soroșistă la care asistăm. Partidul se organizează singur. Simt că nu voi mai putea să țin în frâu, de la centru, presiunea din organizațiile din țară, care pot aduce în stradă, la București, aproape un milion de oameni. Ca urmare, am decis să mă întâlnesc cu partenerii de coaliție și cu premierul pentru a le propune o soluție de ieșire din impas. Oameni responsabili fiind, nu putem asista la sfărâmarea României din cauza iresponsabilității președintelui Iohannis. Votanții PSD sunt extrem de nervoși, fiind conștienți de valoarea votului lor și pentru că suntem împiedicați să punem în practică programul propus. O altă sursă de enervare este punerea în circulație de zvonuri potrivit cărora premierul va fi chemat la anchetă. O să propun o soluție de stingere a conflictului pe care sper s-o accepte premierul în legătură cu OUG. Eventual se poate vorbi chiar de abrogarea OUG, dacă premierul acceptă. Cu speranța că acest lucru îi va convinge și pe membrii și simpatizanții noștri să nu iasă în stradă, escaladând tensiunile. Nu vreau să existe în conflict români contra români și să se rupă România în două. Pentru că nu se mai poate discuta cu argumente raționale, ci ne confruntăm cu o mașină de dezinformare incredibilă în timp ce România are nevoie de liniște și stabilitate pentru a putea înainta spre prosperitate, dezvoltare și democrație”

Avînd în vedere că mai mulți reprezentanți ai PSD nu sînt de acord cu Dragnea și forțează un miting al lor, asta este cea mai rațională soluție. Să-l ajutăm pe Dragnea să învețe regulile democratice. Da, știu, acum, cînd voiam și noi să vedem cum arată cei care l-au votat. 😉

Dar aceste proteste, nu uitați, nu sînt despre distracție, sînt despre noi, despre cum ne prezentăm în fața lumii. Cît de responsabili și de eficienți sîntem.

Tot ce a mai rămas de discutat despre epsiodul acesta din istoria noastră recentă vom discuta cu calm după liniștirea situaței. Și este de discutat!

protest

*Abrogare poate, nu retragere.

 

Strada a ieșit din disperare

Strada nu are nici un vehicul politic pe care să poată conta. Asta e cea mai dureroasă constatare.

În rest, mă întreb dacă e cumva ordin pe unitate să se dea în Băsescu ÎMPOTRIVA evidenței? Toată lumea stă și îl ascultă ca să aibă ce toca după.

Adică eu ascult la televizor ce zice, nu zice nimic aiurea, dar absolut, mă uit pe Facebook, văd nenorociri. Că e epavă, că vai de el, că așa și pe dincolo, că nu mai știu ce.
De la oameni pe care-i știu întregi la cap! Sau nu?

Avem un ciudat mod de a face politică. Cel puțin la nivel de mase, prin influenceri. Se rade tot ce s-a făcut bun, absolut tot. Nimic să nu mai rămînă, cu atît mai puțin să învățăm de la cei care știu. Pentru că, nu-i așa, noi, fiecare în parte, știm cel mai bine. Chiar dacă confundăm o fiesta de seara trecută, din centrul Bucureștiului și nu numai, cu oroarea care s-a numit revoluția română din 1989.

Atunci, dragi copii… Dar am spus deja ce aveam de spus în convorbirea pe care am avut-o cu Iulian Lucian Vâlsan. Și pe care vă invit s-o urmăriți. Mai sînt și altele de spus, săptămîna viitoare.

PS: Nu am urmrit aseară, pe B1.tv, tot ce a spus Băsescu. Pentru că, păstrînd tradiția unui blog de politică și pisici, m-am mai ocupat și de mîțulina mea (vreau să cred). 🙂

Atenție, scene șocante! Doi indivizi ușor identificabili fumează! În propriile lor locuințe.

proteste bucuresti

 

(foto: Bogdan Budeș/Facebook)

Marțea neagră. Ce urmează.

Trebuie să știm și să ținem minte permanent, acesta este, în primul rînd, rezultatul votului din decembrie. Și toată clasa politică este obligată să-și asume responsabilitatea. Asta înseamnă ceva mai mult decît declarații sforăitoare.

Declarațiile de acum nu mai folosesc nimănui decît pentru propulsare personală sau de grup.

Așa că, demisia din Parlament a PNL și USL este frecție la picior de lemn. Practic, lasă cîmp liber de desfășurare nestingherită de nimic PSD-ului. Greva parlamentară este și mai lipsită de impact și de sens, nu duce la absolut nimic bun.

Așteptarea semnalelor externe, dincolo de cele care au fost deja, nesemnificative, este nerealistă. Ce pot face mai mult UE și partenerii externi, confruntate ele însele, acum, cu probleme dureroase?! Pot bloca fondurile UE, atît.

Alegerile anticipate sînt cea mai proastă idee. Nu numai că nu are cine să le declanșeze, PSD ca să dea jos PSD?!? Să fim serioși! Dar care credeți că va fi rezultatul lor acum, cu ce se va schimba ceva atît de major încît să se schimbe configurația parlamentară? Sîntem și am fi și mai abitir în situația de dinainte de 11 decembrie trecut, fără vehicule politice capabile să capaciteze votul populației.

Președintele Klaus Iohannis este în această dimineață prezent la CSM. Ce mai poate face? Se poate sesiza Curtea Constituțională a României, în aceste 10 zile rămase, iar Curtea să sperăm că va da și un răspuns în acest interval de timp, răspuns de care să se țină cont. Totul se joacă și trebuie să se joace pe demersuri legale și procedurale.

Foarte important! Toate manifestările publice să rămînă în sfera solidarității calme și să nu se dea curs provocărilor. Cel mai greu lucru nu este să stîrnești o populație nemulțumită, cel mai greu lucru este să o stăpînești. Nu trebuie să li se dea motiv pentru absolut nici o intervenție în forță.

Știu că este momentul celor mai fanteziste mișcări care pot trece prin capul unora, le-am văzut pe Facebook. Tocmai acestea trebuie foarte bine strunite pentru a nu ajunge revendicări sau acțiuni de masse.

psd

Noapte albă. Să sperăm că albă.

În momentul în care s-a anunțat că ordonanțele au fost aprobate, oamenii au început să se îndreapte spre Piața Victoriei. Acum (ora 1 noaptea) sînt aproximativ cîteva mii de persoane numai în București. În alte orașe ale țării au ieșit, de asemenea, oameni în număr mare.

La ieșirea de pe strada Paris s-au împrăștiat gaze lacrimogene.

Paul Dragoș Aligică scrie:

Sunt 3 obiective imediate:
1. Sa fie exprimata indignarea si opozitia.
2. Sa fie generate o serie de consecinte politice si sociale imediate prin care cei responsabili sa plateasca un pret masiv pentru ceea ce au facut.
3. Sa fie pus in miscare un proces politic care – in spiritul democratiei, liberalismului si statului de drept- sa foloseasca energiile de la (1) si (2) pentru a trece de la indignare si retributie la contraatac.

(1) este simplu. (2) si (3) necesita insa un plan si leadership.

Totul poate sa se reduca la o rabufnire publica, o racorire fara consecinte.

Dar – e bine sa fim lucizi – lucrurile pot iesi si mai prost dacat atat.
Pericolul cel mai mare este ca in absenta unui plan si al unui leadership, confruntati cu un grup infractional organizat are carui legaturi cu centre de decizie straine intersului national sunt neclare, acest moment de turbulenta sa fie speculat de acele centre de decizie straine intersului national care asteapta de mult un moment ca acesta.

Dincolo de revolta si furie, trebuie procedat cu mare inteligenta si prudenta. In acest moment, acest guvern si acesti indivizi au aruncat Romania pe calea unei crize politice majore care poate degenera rapid intr-una constitutionala si de acolo intr-una geopolitica.

Eu atîta mai spun: între occupy și Maidan. Aveți grijă, miza e mai mare, mult mai mare. Doamne ajută!

PS:   Tot Paul Dragoș Aligică:

Cred ca trebuie intinsa o mana catre toti PSD-istii de bun simt, oameni de buna credinta care sunt in acest moment involuntar bagati in acesta soridida si periculoasa poveste. De ei depinde dezlegarea cea mai simpla a acestei crize ce poate degenera in ceva foarte rau pentru tara.

Pentru urmatoarele 24 de ore cheia este in PSD. Daca exista in PSD un curent si grupari care au in vedere interesul national, acum este momentul sa actioneze public si in culisele politice. Nu trebuie doar sa se delimiteze ci sa actioneze imdediat. Rezolvarea cea mai naturala a acestei crize si stoparea escaladarii ei este acum in mana lor.

Responsabilitatea lor este acum imensa.

protest

(Foto: captură realitatea.net/live)

Au adoptat-o

Ordonanța de modificare a codului penal.

Seara, la ora 9, determinînd lumea să spună că au făcut-o ca niște bandiți ce sînt.

Facebook-ul e căzut, la propriu și la figurat. Lumea nu mai forță, nu mai are aer de indignare, nu mai are chef de nimic. Nici de viață. De cea politică mi-e frică să întreb.

Le-a păsat prea puțin de proteste, de vorbe mari, înălțătoare, de jignirile aduse de ”ai noștri”.

Și le-au arătat, astfel, propria valoare. Dar ei nu văd asta. Și nici șanse să o facă în viitor nu sînt.

Așa că să o numim marțea neagră, să ne facem sînge rău că scapă niște figuri și s-o luăm de la capăt cu ce știm și am făcut și pînă acum.

Că numai de asta sîntem buni. Pînă nu ne vom vedea în oglindă adevărata față nu se va schimba nimic. Vom participa cu curaj și cu condeiele gata de luptă la competiția cel mai frumos articol. Cel mai înălțător, cel mai plin de draci și așa mai departe, cel mai e important să fie.

Iar pînă atunci, vom pendula duios între abuzul în serviciu și abuzul de servicii. Pe ultimul nu-l vede, deci nici reclamă, nimeni. Încă, doar nu e prea tîrziu.

PS: Să-l anunțe cineva și pe Dragnea ce s-a întîmplat, că nu știa omul nimic despre asta.

PPS: Între occupy și Maidan. Miza e mult mai mare. Grijă la fel de mare!

grindeanu iordache

(Foto: digi24.ro)

Trump și refugiații

După ce președintele Trump a semnat, săptămîna trecută, ordinul executiv conform căruia cetățeni ai șapte state majoritar musulmane – Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen – au suspendat dreptul pentru viză și, în anumite situații, chiar viza însăși, s-au deschis porțile infernului.

Au început cu demonstrațiile pe aeroporturi, au continuat cu marșuri și proteste și probabil nu se vor opri curînd. Care este adevărul?

Primul punct. Președintele Trump a fost ales de populația americană pentru a-i fi ei președinte, și a jurat să servească națiunea americană. Înainte de orice. Că ne place sau nu ne place deloc, nu a fost ales nici de refugiați, nici de țările din care aceștia provin. Nici măcar de țările europene sufocate de furie după apariția ordinului.

Al doilea punct. Are sau nu precedent mișcarea? Are. Președintele Obama a folosit aceeași cale a ordinului executiv, în 2011, în privința unei țări, Irakul. Înainte de el, președintele Carter, în privința Iranului. Ce importanță are dacă este vorba numai despre o țară sau despre șapte, atunci cînd este vorba despre siguranța națională?! Exact, niciuna!

În mobilizarea generală a avocaților, pe aeroporturi, a fost cîștigat în justiție un singur proces, de către ACLU. După care a urmat demiterea procurorului general al SUA pentru refuzul de a apăra în instanță guvernul în procesele legate de acest ordin prezidențial.

Al treilea punct, deținătorii de green cards. Green cardul este un contract între statul american și posesor, nu poate fi nici anulat, nici nerecunoscut, nici renegociat la venirea unui președinte american. Implică costuri de transport prea mari, si nu din vina posesorului.

Problema posesorilor de green carduri este alta: sînt mii de asemenea documente pierdute. Și, posibil, intrate pe mîinile cui nu trebuie. Trei luni, perioada solicitată de guvernul american pentru verificarea lor nu este, în acest caz, deloc mult.

Restul e intelligence și nu ne băgăm în treburile oamenilor mari.

Dar cind vezi ce se întîmplă, cîte proteste, cîte înfierări ale conducătorilor europeni, te gîndești că toți ăștia care se vaită cît de inuman și prost e Trump într-o zi se vor ruga de SUA să ne ajute din nou, să ne mai scoată din vreo situație imposibilă în care, de data asta, singuri am intrat… Europeni, nu neaparat români.

Și ca nu cumva să rămînem în logica care se va impune sau care e impusă, creștini vs musulmani, că nu sînt destul persecutați și omorîți creștinii în țările arabe, în final, să revenim la bază, la economics. Cu spusele lui Paul Dragoș Aligică, pe Facebook:

Relativ la disputa actuala in Europa si SUA despre refugiati. Este clar ca populatia e impartita. Optiunile sunt radical diferite. E un caz clasic de actiune colectiva sau bun public analizat in detaliu de marele economist si politolog M. Olson in repetate randuri.

Mai multi refugiati inseamna costuri mai mari pentru bugetul public. Cei care vor mai multi refugiati, nu platesc insa costurile niciodata. Costurile sunt fie distribuite egal prin impozite pe toata populatia -indiferent de preferinta- fie inegal prin plasarea refugiatilor in anumite comunitati care niciodata nu sunt cele ale celor mai activi suporteri ai politicii respective. E normal ca apar probleme cand relatia dintre (a) preferinta de politica publica si (b) costurile implementarii ei este atata de dezechilibrata si injusta.

Solutia este insa simpla si bine documentata tehnic. Dehomogenizare si responsabilizare individuala in confomitate cu preferinta proprie. Adeptii portilor deschise trebuie sa ceara introducerea de legislatie UE/SUA/ nationala care sa prevada ca cine vrea sa sustina refugiati o poate face liber si nelimitat in urmatoarele feluri:

1. Daca sunt in clasa superioara de venituri: Adoptarea, sponsorizarea din resursele proprii a unui refugiat, sau familii de refugiati cu asumarea responsabilitatilor de rigoare in fata statului -garantare de buna purtare si de insertie sociala fara externalitati si costuri pentru restul societatii.

2. Daca sunt in clasa medie de venituri si nu isi permit sa intretina persone sau familii pe o durata data: Crearea cadrului legal pentru organizarea de ONG-uri si cooperative colective in care mai multi astfel de filantropi-cetateni pun mana de la mana si printr-o persoana juridica isi asuma colectiv responsabilitatile de rigoare in fata statului -garantare de buna purtare si de insertie sociala fara externalitati si costuri pentru restul societatii.

3. Daca sunt in categoria de venituri mici sau fara venit: Voluntariat asumat contractual pro bono cu entitatile de la punctul 2 in a presta un numar de ore munca pe saptamana in activitati legate de ingrijirea, igena, insertia sociala sau monitorizarea si educarea refugiatilor.

Aceste masuri (toate legate de faciliati fiscale sau chiar un matching funding de la stat pentru punctul 2) vor asigura in mod evident o mai buna aliniere a preferintelor populatiei si in acelasi timp vor testa si filtra masura in care cineva este serios cu adevarat si un adevarat filantrop. Vor asigura un echilibru automat intre capacitatea de absorbtie a unei tari si valul de absorbiti. In paralel vor arata si masura in care cineva e doar un poseour si ipocrit care doar se rupe in figuri publice pretinzand ca ii pasa batandu-se in piept. Cand de fapt tipul cu pricina doreste doar sa paseze societatii -adica altora- costurile si repsonsabilitatile unor preferinte personale, fie ele si unele foarte generoase. Dar atat timp cat sunt generoase cu banii, resursele si calitatea vietii altora ele trebuie din pacate privite ca exact ceea ce sunt…

Asadar atat timp cat nu vedem o miscare concreta din partea cuiva preocupat in directia unui lobby si organizarii pentru introducerea unor masuri si legislatii pe liniile de mai sus, adica pentru demonstrarea concreta si practica a preferintelor in actiuni precise, valoarea tuturor ruperilor in figuri pe care le vedem pe aici si aiurea este exact asta: Zero.

Bibliografie elementara pentru cele de mai sus
Mancur Olson, Jr., 1965, 2nd ed., 1971. The Logic of Collective Action: Public Goods and the Theory of Groups, Harvard University Press,
Mancur Olson, 1982. The Rise and Decline of Nations: Economic Growth, Stagflation, and Social Rigidities, Yale University Press, 1986

green card

Cîmpul tactic din jurul președintelui

Am avut proteste de stradă, am avut președintele țării la proteste de stradă, am avut și încă mai avem un referendum pe tema anticorupției, avem în continuare probleme legate de ordonanțele de guvern privind grațierea și modificare codurilor penal și de procedură penală.

Avem, mai nou, posibilitatea asumării răspunderii guvernului pentru cele două ordonanțe. Avem și comunicatele DNA, DIICOT și CSM, care nu sînt de acord cu cele două ordonanțe. Avem discuții, așadar. La Ministerul de Justiție.

Nu asta voiam la început, discuții? Nu asta a fost revendicarea numărul 1, atunci cînd s-a aflat despre cele două ordonanțe? Bun, acum le avem.

Dar tot nu e bine.

Și nu e bine din cauză că lupta aceasta este inegală. Pe de o parte avem PSD și puterea cu care a fost învestit la alegeri, pe cealaltă parte ce avem? Și nu e bine pentru că nu ne concentrăm și pe alte probleme, la fel de importante.

Hotnews a întocmit lista celor de această parte a baricadei. Toate instituțiile implicate în justiție sînt contra adoptării. Toate partidele să zicem de opoziție. Dar nici unul suficient de puternic încît să reprezinte o amenințare pentru PSD. Și toate ong-urile. Ambasade, lideri occidentali, direct sau prin proxy de neam prost.

Asta are președintele de partea lui. Și strada, mai ales strada. Nici un partid de forță, care să mobilizeze electoratul. Nimic. O opoziție șubredă, atît. Cît de democratic funcționăm?!

Și în timp ce strada este maniheistă, acolo nu există decît ei și noi – jos ei, firește – noi, aici, trebuie să ne mai gîndim și la altceva. La cîmpul tactic din jurul președintelui. La stradă, deci. La strada care vrea, cel puțin prin cei de pe Facebook, să închidă două televiziuni, adică două entități PRIVATE. La strada care nu iese pentru aducerea lui Ghiță de unde o fi, dar freamătă nervos la ideea că ar putea ieși sau nu ar mai intra din/în închisoare anumite alte nume. Strada pentru care e un coșmar cîștigarea alegerilor de către pesediști, dar care nu învață niciodată cum să procedeze pentru a cîștiga și ea alegerile, prin reprezentanți. Sau învață, dar prost.

Aceeași stradă care nu se gîndește să spună oamenilor simpli pe care, în mod normal, ar trebui să și-i facă aliați, să-i capaciteze întru cauză, cine ar mai ieși din închisoare odată cu celebrele nume. Violatori, criminali și pedofili. Care pot atenta la siguranța lor personală, în primul și cel mai important rînd.

Se vorbește despre universul paralel al votanților PSD, unul cu desăvîrșire străin minților care pretind că sînt lucide și aplecate spre binele comun, spre statul de drept. Nu se vorbește despre nimic din ce nu a făcut bine sau a făcut numai pentru PR alt guvern, cel tehnocrat. Binele nostru e al nostru, binele lor e al lor. Iar  binele nostru e întotdeauna mai bun decît binele lor.

Nu contează nici că acum se respectă procedurile necesare adoptării ordonanțelor, ori legiferării lor. Noi nu vrem să scape ”penalii”. Nu contează nici Ghiță, nici 4% plagiat, nici Coldea, nici cîmpul tactic, nu contează nimic decît asta, să nu scape cumva ”penalii”. Ce dacă printre ei s-ar afla și cîteva cazuri care chiar merită grațiate?! Pot fi grațiate individual. Puteau fi, președintele poate face asta, de cînd s-a pus problema ordonanțelor. Și rămîneau fără obiect.

În tot acest timp, cîmpul tactic fiind chiar bine acoperit, nici nu mai contează altceva. Că trebuie guvernare și opoziție asigurate de partide. Sau, de exemplu, cine decide cine are acces la resurse? Sau, și mai la ordinea zilei, cît sînt infiltrate serviciile în societatea românească?

Nu spun sub nici o formă că nu ar trebui ieșit în stradă. Nu spun că aceasta nu e o cauză. Dar nu e nici un atac la statul de drept. Iar cei care ies trebuie să știe ce este și de ce o fac. Așa cum trebuie să știe că printre entitățile media care nu au voie să participe luni la discuții se află și cele două pe care ei le vor închise. Și, eventual, să se hotărască: ori nu mai avem presă, ori plîngem lipsa ei de la un eveniment oficial.

Problema noastră, a celor de pe lîngă, care nu vrem să fim eroi, e că o parte nu știe ce este acela un stat de drept și nici nu o interesează, o alta știe prea bine. Și se cutremură.

camp tactic(Foto: cronicaromana.ro)

De ce nu comentez niciodată evenimente politice

De-a lungul timpului, cel puțin trei persoane m-au întrebat de ce nu comentez niciodată evenimente politice.

În primul rând, din motive practice, de logistică: asemenea subiecte te țin în priză, racordat la Facebook într-un fel pe care eu nu mi-l pot asuma. Se comentează mult, discuțiile se ramifică rapid și imprevizibil, se deraiază ușor, grâul nu se poate cerne de neghină în timp real, iar să arunci „una bună” într-o postare si să te retragi apoi suveran din dezbatere imi pare nepoliticos si contraproductiv. La felul în care eu înțeleg să-mi organizez fiecare zi a săptămânii ca să pot fi un om nu doar eficient (eficiența n-are cum să fie un deziderat în sine) ci și – în sens larg – rezonabil, cât de cât agreabil și ancorat în realitate- e obligatoriu să acord platformelor sociale o atenție fluctuantă. Să nu fiu înțeleasă greșit. Pentru oameni ca mine, Facebook-ul este o șansă. E vital să țin zilnic legătura cu cei – foarte puțini – cu care simt că rezonez în zonele esențiale ale existenței (valori, interese, pasiuni). Cu toate acestea, nimic nu-mi dă un sentiment mai acut al pierderii decât să mă trezesc “looped in” în vreo dezbatere pe vreo situație curentă, insuficient de relevantă pentru agenda mea existențială. Mă apucă brusc rușinea și furia, ba chiar îmi vine să țin doliu după toate orele pierdute în conversații nesfârșite – cu niște “prieteni necunoscuți” și totuși revendicativi.

Trebuie să recunoaștem că noi romanii facem politica și de plăcere, nu numai din necesitate. Sigur, când spun asta simplific mult. Paleta motivațiilor pentru care românii se interesează aproape NUMAI de politică este – pot bănui – foarte vastă. Nu discut acum. Acum văd partea bună a lucrurilor: acest hiperinteres constant pentru politică înseamnă că în marginea fiecărui eveniment curent există, pe Facebook, sute de mii de intrări. Există comentariu politic pentru toate gusturile, capacitățile și nevrozele. „E de toate.” De la analize fine până la bâlbâieli și aberații.

Îmi place să cred că urmăresc pe Facebook oameni cu minți lucide, oameni competenți și echilibrați. De analiza lor politică depind în fiecare zi. Țin la acest tip de branșament pentru că mă ajută să-mi gestionez propriile-mi dezamăgiri, să îmi evaluez convingerile, să nu mă instalez prea confortabil în vreo tabără și – ceea ce mi se pare cu adevărat important – să înțeleg situația României într-un context mai larg (european, planetar) care include politicul, dar nu se epuizează (nici pe departe!) în politică.

Îmi doresc – ca toată lumea – să votez responsabil și, în sens larg, să înțeleg dinamica socio-politică în România contemporană. Nu-mi doresc, în schimb, să particip – public – la dezbateri pe eveniment. Cui i-ar folosi o voce în plus? Mi se pare infinit mai profitabil să urmăresc – exact atât cât îmi permite timpul și interesul – ceea ce spun alții, mai informați decât mine, fără să fiu nevoită să intru în nuanțări inutile. Garantat, de pe margine se vede mai bine. 🙂

Și ar mai fi o serie de motive, motive „psiho-fiziologice”: nimic nu mi se pare mai disperant, mai erodant dpdv psihic decât un subiect curent discutat și răsdiscutat până la saturație, cu ardoare nevrotică. Mă apucă durerea de cap când citesc așa ceva. Și cred sincer că și împotmolirea în eveniment e unul dintre avatarurile cele mai nocive ale răului cotidian.
Personal, aleg întotdeauna răul mai mic: schimb un pampers sau perii câinele.

politics facebook(Foto: shafiqsaidi88.blogspot.ro)

Ce mai e de făcut

Iohannis a declanșat procedurile necesare referendumului, în Parlament, ordonanțele nu sînt încă publicate în Monitorul Oficial. Și nici nu știm dacă vor fi. Ce mai e de făcut?

1. Alegerea unor juriști buni, la Palatul Cotroceni, pentru formularea simplă și pe înțeles a temelor supuse referendumului.

2. Mobilizarea electoratului.

Dacă în ce privește 1 putem doar să sperăm, altceva nu mai e de făcut, să vedem cum stăm la 2.

Fără nici un partid cu forță pe care să poată conta, cu șefi slabi și împotmoliți în propriile gînduri, fără un canal măcar de transmitere în masă a informației – citește televiziune – e greu de crezut că se va face masa necesară la urne pentru validare.

La ultimele alegeri, parlamentarele din decembrie, prezența a fost de 39 – 40%. Considerînd că s-ar prezenta tot atîția la vot, deși e greu de crezut, și ținînd cont de faptul că PSD a cîștigat alegerile, la aproape dublu față de competitorul principal, PNL, e greu de crezut că referendumul va trece.

Ce se va întîmpla în acel moment? Președintele ar fi mort politic. Nu vă luați după fierbințelile din capul celor care scriu pe Facebook (am să scriu și despre cum e acolo), care din momentul anunțării referendumului au jubilat instantaneu – moment istoric, avem președinte, a făcut istorie (o tîmpenie uriașă! istorie s-a făcut la intrarea în NATO și UE, nu acum). Deci, care ar fi cîștigul?

Să presupunem că, totuși, referendumul ar avea rezultatul scontat. Ce urmează? Ca Guvernul și Parlamentul să țină cont de rezultat. Ce garantează că asta se va întîmpla? Absolut nimic! Avem un referendum validat încă din 2009, ale cărui rezultate nu au fost luate în calcul. Un motiv în plus, pentru cine își aduce aminte, să nu se prezinte la vot.

Și atunci, ce strategie politică de mare respirație istorică este aceasta?!

Ce nu am auzit: punerea în discuție a unor negocieri președinte – PSD. Cele mai necesare măsuri, la rece, nu la chemarea străzii, nu s-au auzit, nu s-au făcut. Negocierea este prima de luat în calcul în asemenea situație, în care nici o cancelarie occidentală nu stă să ne mai pamperească, avînd în vedere mișcările geopolitice.

Și evitam toți să stăm cu sufletul la gură și ochii pe Monitorul Oficial. Și cu chemearea iminentă la protest în stradă în fiecare minut. Parcă sîntem în stare de război, nu într-o simplă criză de comunicare între puterile statului.

Președintele a preferat să joace totul pe o carte foarte riscantă, cu șanse infime de realizare. De ce? Ce fac strategii politici din preajma domniei ale? De ce nu a încercat măcar să negocieze cu PSD?

Și tot ce am spus mai sus în condițiile în care ordonanțele pot apărea oricînd în Monitorul Oficial, lăsîndu-l pe ”istoricul” Iohannis în cel mai mare offside din istoria post-decembristă.

Bonus: s-a deschis o discuție stupidă pe oportunitatea eliminării MCV. De ce stupidă? Iacătă, Ionuț Popescu, Facebook:

În atâția ani și ani de monitorizare, MCV-ul ăsta n-a aflat nimic despre câmpul tactic din justiție, despre echipele mixte, nu a auzit nimic despre așa ceva? Sau nu i s-au părut relevante pentru starea justiției?

PS: Profit de ocazie pentru a vă recomanda un  interviu absolut excepțional acordat de Paul Dragoș Aligică României Libere. Îl puteți găsi aici și sfatul meu este să-l parcurgeți cu cea mai mare atenție.

iohannis referendum