Medicul de operatii pe creier gratis

Să nu-mi spuneţi că nu există! Trebuie să aibă statul unul legat în pivniţă. Orice om are dreptul la asistenţă medicală, că-i om. Nu putem introduce în sănătate principiul comercial, căci ar fi imoral şi inuman. Ar însemna să le cerem oamenilor bani pentru a-i face bine, cu atît mai mulţi bani cu cît efortul pentru a-i face bine este mai mare, ceea ce este de o insensibilitate sinistră. Şi e inuman şi e imoral.

Să presupunem că din cauza salariilor mici din sistem, într-o ţară nu se mai face nimeni medic. Pur şi simplu, nu se mai duce nimeni la Facultatea de Medicină, ca să-şi piardă 10 ani din viaţă prin diverse forme de instruire, să-şi piardă tinereţea învăţînd în timp ce viitorii lui pacienţi o freacă la un barbut în faţa blocului, o bere la pet şi un viol în spatele discotecii, să-şi distrugă viaţa personală pierzînd zilele şi nopţile prin spital, să opereze pe cord beţivi tăiaţi la ştirile de la ora 5. Condiţiile din sistemul de sănătate şi salariile sînt atît de mici încît nimeni nu se mai îndreaptă spre Facultatea de Medicină, această instituţie-fantomă, ajunsă în paragină, cu cîteva asistente medicale ceva mai răsărite, pe post de profesori universitari, după ce ultimul profesor universitar medic va fi murit de bătrîneţe şi ai cărei puţini absolvenţi pleacă spre zări mai apusene. Astfel, în cîţiva ani, singurii care mai fac operaţii pe cord şi creier sînt locotenenţii lui Sile şi Nuţu Cămătaru şi Clanul sportivilor iar singurii care mai prescriu pastile sînt Ion Ion Ţiriac şi elevii claselor a X a de la Jean Monnet.

Cum asigură Statul dreptul la asistenţă medicală? Ştiu, nu-mi spuneţi, dă salarii mai mari la doctori! Şi dacă poporului nu-i convine să-şi rupă din banii de plasmă şi să dea la Sănătate, că, după cum se ştie, sănătatea e gratuită la noi în ţară, că oameni sîntem şi n-are nimeni dreptul să nu ne opereze pe creier şi să ne salveze viaţa cînd e cazul. Căci sîntem FIINŢE UMANE! Iar o FIINŢĂ UMANĂ are dreptul la sănătate! Nu poţi lăsa o FIINŢĂ UMANĂ neoperată pe creier!

Dar dacă eşti it-ist şi zice statul şi poporul că aitiul e gratis la toată lumea, că tot omu’ cînd se naşte are drept inalienabil la aiti şi apoi îşi dă seama că o mare parte din popor nu prea are bani de aiti şi nici n-ar cam da (dîn banii dă plasmă???) tu ce faci? Îţi zic eu ce faci: faci softuri pe 1000 de lei pe lună, aia faci, în timp ce te fut la cap toţi adunaţii de pe străzi, mari amatori de gratuităţi.

Chirurgul care te lasă să crăpi pe masa de operaţii fiindcă n-ai bani să-l plăteşti are dreptate. E timpul lui, e talentul lui, sînt ăia 10 ani pe care i-a făcut prin şcoli şi stagiaturi, e munca lui, nopţile lui nedormite, viaţa lui personală futută. Şi tu vii şi-ţi pui creierul pe masă: n-am bani, frăţică, fă-mă bine! Fă-mă bine pe timpul tău, pe munca ta, pe talentul tău, pe instrucţia ta, pe viaţa ta personală pierdută…. N-am bani, că n-am. Nici cu munca nu m-am omorît, nici şcoala nu prea mi-a plăcut, nici asigurare nu mi-am făcut că nu puteam să-mi blochez banii de plasmă şi de distracţie aiurea, că la urma urmei, poate că nu m-oi îmbolnăvi, nu? N-am economisit, n-am avut grijă de sănătatea mea, n-am bani…. Dar sînt o FIINŢĂ UMANĂ!

De ce pleacă medicii în vest? Fiindcă aici sînt sclavi. Nu vrem asigurări mai mari, nu vrem co-plată, nu vrem să dăm şpagă, nu vrem privaţi, nu vrem asigurări suplimentare! Vrem sănătate gratuită sau măcar ieftină, medici geniali, clinici şi spitale de 5 stele! Sîntem FIINŢE UMANE şi avem dreptul la sănătate, la asistenţă medicală civilizată şi de calitate! Nu ne trataţi ca pe animale! Scoateţi medicii ăia pe care-i ţineţi legaţi în pivniţă şi aduceţi-i aicişia, să ne opereze pe creier, şi d-aia am venit noi aicişa, că sîntem FIINŢE UMANE şi avem urgentă nevoie de o operaţie pe CREIER! Daţi like dacă sînteţi de acord că noi toţi, dragi poporeni, sîntem FIINŢE UMANE şi avem nevoie de operaţie pe creier! GRATIS!

UDPATE. Alexandru Duţu – Asigurările de sănătate: să ne întoarcem în capitalism sau, dacă nu putem, măcar în comunism

Facebook Comments

127 Comments Medicul de operatii pe creier gratis

  1. Pingback: IMHO | Blogary

  2. Pingback: Șpaga, expresie a bunului simț | Madame Blogary

  3. Pingback: Top 10, MRU la Sinteză şi cîteva adunate de pe net | Madame Blogary

  4. Angela Tocila

    după cum văd eu lucrurile zilele astea… creierele nu prea au nevoie de operaţii, doar de spălături – lavaj, în termeni medicali şi asta se face ieftin prin belirea ochilor la Antena 3 şi OTV ( nu, n-am uitat de Realităţi) dar îmi era lene să le enumăr. E un fel de clismă intelectuală: bagi apă, scoţi căcat.

    Reply
  5. Glook

    Am uitat sa zic ca ai mei parinti au inteles ca manifestantii manifesteaza contra sistemului de sanatate actual… Daca as avea timp as urla. Da n-am asa ca tac si muncesc.

    Reply
  6. Glook

    "Iată cum este rezolvată dilema în cadrul Santésuisse, sistemul elveţian de sănătate. "

    Mor de ras. Santésuisse e asociatia asiguratorilor de sanatate privati din Elvetia (http://www.santesuisse.ch/ scrie sus acolo in imagine 'Les assureurs-maladie suisses'). Nici macar a tuturor, unii nu fac parte din Santésuisse. E de fapt lobby-ul asiguratorilor, nu sistemul de sanatate elvetian. E o organizatie cert cu bani, cu influenta, cu scopuri precise, dar e altceva.

    Reply
  7. tucu

    1/Ma tot intrebam -""de ce acum?de ce in ianuarie?"".

    Poate cineva sa ma lumineze? Exista vre un text de lege care precizeaza ca nu se organizeaza alegeri anticipate cu 6 luni inainte de data oficiala a alegerilor?

    A fost stabilita prin lege data oficiala a alegerilor?

    2/In lipsa lui Ponta Crinutul a jucat poker. Ce stie el mai bine (sau mai prost).

    A declarat ca USL ul va iesi in strada.

    Problema lui Crin este urmatoarea-daca va mobiliza macar 10 mii de oameni ideea unui USL puternic poate fi pastrata.

    Daca vor iesi 1000 -mitul USL este dorit de populatie pica.

    3/Am remarcat lipsa coloratilor in multimea de manifestanti. La orice manifestatie la care exista oarece interes apare trupa de soc a clanurilor tiganesti.Ieri erau cvasi absemti.

    Nu se mai baga in politica sau Vanghelie este un disident mascat.

    4/Daca manifestatia se fisiie sau populatia asociaza manifesrtantii cu tineretul revolutionar avem toate sansele ca PSD ul sa se dezica de Crin.

    Sa-i uram sanatate lui tataia Ilici si odihna vesnica placuta in speranta ca vom vedea leisorii PSD isti sfisiindu se intre ei.

    Reply
  8. Amelia

    Si apropo: se vede ca Iliescu a-mbatranit…nu putea si el sa-si programeze un by-pass, ceva la inima? parca ar fi sunat altfel: "tara arde si pe Iliescu il doare inima". Unde-i sinergia faptelor de altadat'?

    Reply
  9. Amelia

    Ma scuzati, am si eu o intrebare: A fost sau n-a fost rivolutie? (eu am dormit ca nesimtita si n-am vazut/auzit ce-au zis analistii neamului la tv-uri).

    Reply
  10. Bleen

    http://inliniedreapta.net/un-om-are-o-nedumerire/

    "Iată cum este rezolvată dilema în cadrul Santésuisse, sistemul elveţian de sănătate. Mai întâi însă, o descriere succintă a sistemului elveţian. Santésuisse este un sistem pur privat, intens reglementat de către stat. La întrebarea ce este mai bine, ca cetăţenii sau statul să controleze cheltuielile pentru sănătate, Elveţia a ales prima variantă. Cetăţenii elveţieni cumpără asigurare personală de la furnizori privaţi; nu există asigurări de grup sponsorizate de către angajatori, sau asigurare de stat, la fel cum niciun furnizor de servicii medicale (doctor, spital, clinică) nu se află sub tutela statului."

    Reply
  11. Never G

    Eu cred ca PDL-ul a avut cea mai corecta pozitie: a lasat institutiile statului sa lucreze conform legii. Nu cred ca era nevoie 'sa puna gaz pe foc' aparand in fata. Orice ar fi facut ar fi fost rastalmacit si folosit in manipularea protestatarilor.

    @Dragos, am ras cu lacrimi. Felicitari!

    Reply
  12. Bleen

    Antena3: "Videanu e de vină pentru că a pus bordurile în aşa fel încât să fie rupte şi să poată fi atacaţi jandarmii cu ele"

    Reply
    1. Florina

      ba pardon!
      Iulian Comănescu
      "BREAKING NEWS! Ion Iliescu se îndreaptă către Piaţa Universităţii în pijama şi halat, în fruntea unei coloane de bolnavi de la Elias. Revoluţionarii sunt dotaţi cu Perfuzii Molotov!"

      Reply
  13. Bleen

    Cum vor putea lupta Băsescu şi PDL împotriva unui USL cîştigător al alegerilor, împotriva media şi împotriva străzii, în condiţiile în care zilele astea pedeliştii au fost paralizaţi de frică pînă la inexistenţă iar Băsescu nu a avut niciun aliat?

    Foarte bună remarca lui Cristian Preda: PDL are atitudine de partid neparlamentar.

    Reply
  14. Bleen

    Lipsa de reacţie şi cojones a PDL înseamnă opoziţia începînd din toamna lui 2012. USL a testat terenul şi e ok, merge. PDL a fost cuprins de paralizie şi frică şi incapabil de vreo reacţie. UDMR deja a declarat că este dispus la o alianţă cu USL. Dacă USL va avea peste 40% nu poate pierde guvernarea şi PDL nu poate evita opoziţia.

    Reply
  15. Yeba

    Păi bine îi face Ionuț, a zis și Gupi că examenele necopiate ucid. Moare lumea pe capete.

    Dacă demisionează Băse, vine Blaga?

    Reply
  16. Bleen

    "Bebe Ivanovici, zis Certificat, a participat și el în seara asta la revoluția de la Universitate. Brusc, numărul revoluționarilor va crește de la câteva sute la vreo 2-3 milioane, punem pariu?"

    Kamikaze

    Reply
  17. Bleen

    A ieşit şi UNSR (cei 300 de studenţi) să protesteze împotriva Legii educaţiei şi să ceară demisia lui Băsescu fiindcă acesta n-a fost în stare să-l demită pe Funeriu. (Ionuţ Poenaru, preşedintele UNSR).

    Reply
  18. Bleen

    Suntem in 101, ne ducem acasa. E un grup de pustani de cartier, cu glugi si cutii de bere, care merg in centru, la "distractie". Au pierdut 311. Vor sa ia metroul de la Titan. Acum rememoreaza pataniile de zilele trecute.

    Reply
  19. Dragos

    "Când un jurnalist de la Antena 3 a fost lovit cu un pietroi în cap, madam Grecu n-a spus că un derbedeu de manifestant îl lovise, ci că „un coleg de-ai noştri a fost rănit în tulburările din piaţă”. Asta aşa, că poate or băga botul măcar doi-trei bizoni să creadă că, de fapt, jandarmii l-au luat pe amărât la pulane. Şi, ca tacâmul să fie complet, cu o voce de melodramă, madama asta căreia văd că nu se îndură nimeni să-i mai reducă din hormoni, îi cerea purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei: „Promiteţi-mi că nu veţi trage în oameni! Vă rog, daţi-mi asigurări că nu veţi trage!”. Comentariile, faţă de această demonstraţie clară de prostit poporul cu televizorul, sunt de prisos"

    http://www.reportervirtual.ro/2012/01/de-la-smurd

    Reply
  20. tucu

    Grozav imi place cind apar membrii trupei de soc ""Che Guevara "" si arunca cu pietre in politisti.

    Democratia este plicticoasa . Putina adrenalina nu strica.

    Oricum astia au dat peste cap tipicul PRO TV.

    In loc de mortii zilei vedem pietroiul zilei.

    Il astept pe Crin sa se puna in fruntea trupelor de soc.

    Reply
  21. Pingback: Furtul la romani, de la o revolutie la o alta “revolutie” … «

  22. Mih

    Se anunta venirea unor serioase intariri in randurile prostertatarilor din Bucuresti, pe la 20:00 : bizonii cu statut de student.

    Pai cum sa nu ia atitudine prea numeroasa studentime de privata sau de stat, careia odiosul Funeriu i-a cam taiat "dreptul" de promovare examene si pus mana p-o diploma, pe baza de mita data profesorului universitar (si acesta puternic atins in "menire" de dictatura) ?

    Reply
    1. Florina

      băi, gata cu gluma că-i groasă. RTV NET transmite pe Facebook: la Bucuresti, un protestatar cu steagul in mana a trecut de jandarmi si s-a asezat langa troita din intersectia de la Piata Universitatii.
      eee???

      Reply
  23. tucu

    Tin sa va anunt cu regret ca Basescu a incurcat o.

    Demonstratia din Piata Universitatii a luat o amploare fara precedent din cauza aparitiei in piata a lui Irinel Columbeanu.

    Prima declaratie a viitorului primar general este antologica:""murim de foame""

    Propun sa facem o cheta sa i asiguram macar un fel de mincare pe zi.De preferinta icre negre.

    Reply
  24. Bleen

    Ha ha!

    Premiul de Inteligenţă pentru 2012:

    http://www.mediafax.ro/social/boc-discuta-luni-in

    Ca şi cum proiectul de lege tocmai retras ar fi desfiinţat SMURD-ul şi privatizat sistemul de urgenţă! În proiect nu se vorbeşte nici despre desfiinţarea SMURD, nici despre privatizarea sistemului de urgenţă ci despre dreptul şi altor operatori (privaţi sau ai autorităţilor locale) de a intra în sistem, de a face intervenţii de gradul I şi II.

    Reply
  25. tucu

    Boc a avut una din cele mai echilibrate declaratii pe care le am vazut la politicienii romani chiar daca nu sunt de acord cu felul in care a abordat legea sanatatii.

    Pacat ca nu sunt multi ca el in politica.

    Reply
  26. andrei

    @ gogu

    Sa traiti! Raportez, aseara am prins doi branconieri la universitate?

    Pardon, scuze , sa traiti! Erau brancordieri de la Smurd.

    Reply
  27. gogu

    daca dai un search pe google dupa ''medicul de pe ambulanta a constatat decesul'' aflii de fapt ca la locul faptei se afla si o salvare smurd, care s-a chinuit sa-l resusciteze pe mort.Intrebarea mea, cine plm ii trimite pe impingatorii astia de targi cu scoala de trei saptamani a lui aRAHAT sa salveze vieti, inaintea ambulantelor cu personal calificat?Si pe ce bani?

    Reply
  28. Pingback: Păcat, păcat de domnul Calfat! (bonus: domnuleprimar.ro s-a transformat în tovarășulvasiledâncu.usl) | Sareinochi's Blog

  29. tucu

    @Mama evanghelista,

    ""Ne da "", ""se da"". ""s-a bagat"", sunt termeni care declanseaza in populatie un frison emotional de nedesctris. Populatia saraca sau mai putin saraca se mobilizeaza exemplar de cite ori aude unul din acesti termeni magici.Sta la coada se inbrinceste se scoala la 3 noaptea ,protesteaza, huiduie, face greve .

    Amanunte ca cele mentionate de tine -de fapt nu e pe gratis, ca pomana este platita cit nu face etc sunt nesemnificative.

    Sa fie clar. SMURD ne salveaza viata chiar daca ne am baut la circiuma veniturile pe un an. Si nu ne cere nimic in schimb.

    Cere statului. Statul evident ca ne cere noua. De aia huiduim statul .

    Reply
  30. Yeba

    @Jerome, tu acum ai observat ca republica asta nu e republica parlamentară? Că-i o republică prezidențială nefuncțională?

    Înțeleg că demonstrezi de la votarea Constituției, cu o pauză pe vremea lui Milică?

    Galeria lu Rapid n-a fost membră de partid!

    Reply
  31. tucu

    @Jerom

    De ce cerzi oare ca ""tatucul "" nu poate fi o persoana colectiva?

    De ce nu privesti spre democratia ruseasca.? Ai avea ocazia sa descoperi ca alegerile libere si sistemul parlamentar nu fac doua parale intr o tara cu alegatori manipulabili.

    Reply
  32. Mih

    @Jerom

    Dupa cum scrii, nu conteaza varsta pe care o ai, in cel mai bun caz faci parte din categoria teoretica mentionata.

    Reply
  33. Mama evanghelistă

    E si dumincă, pică bine. Cu un corrigendum: nu ne cere nimic în schimb fiindcă ne va fi luat deja. E gratis pentru naivi.

    Nu există gratis.

    Când generalizezi cu ”ne salvează viata” SMURD-ul e deja întreținut de stat, las că mie nu mi-e clar circuitul banilor în fundație. Când nu era, nu ți-o salva, acționa pe o arie mult mai restrânsă, după puteri. Arafat nu venea să-ți salveze viața desculț, pe jos și cu mâinile goale.

    Reply
  34. tucu

    Scriu si eu o cugetare . In definitiv daca ditamai purtatorul de cuvint PDL spune prostii eu de ce sa nu o fac.

    Cugetarea se intituleaza

    ""Nevoia de sfinti""

    Romanul ,pe linga alte multe nevoi are si o nevoie striingenta de sfinti.Sfinti autohtoni bine inteles.

    Avem trei categorii de sfinti.Sfintii cu moaste -cu cea mai mare priza la public, sfintii fara moaste si sfintii in viata.

    Sfintii in viata , daca nu mor la timp, devin perisabili. Sfintul Iliescu s a fumat, sfintul Pazaichin (cel cu statuie) a intrat in anonimat, sfintul Basescu s a dovedit a fi de fapt un dracusor, sfinul Lucescu e de consum local.

    Mai nou a aparut sfintul Arafat.Sfintul Arafat a facut ceva pentru noi. Ne salveaza viata. Pe gratis.Nu ne cere nimic in schimb.

    Sfintul Arafat nu ne enerveaza cu explicatii de genul -nu conduceti ca inconstientii, nu mincati si beti precum capcaunii, nu fumati a doua zi dupa infarct, nu luati viagra daca aveti tensiune 25.

    Nu .Sfintul Arafat nu face altceva decit sa se suie pe ambulanta si sa ne salveze vioata .Pe gratis.Nu ne cere nimic in schimb.

    Am mai avut un candidat la sfinti. E adevarat ca era un sfint reformist. De genul lui Luther.Vroia sa reformeze justitia. Putea deveni Sfinta Monica. Poate daca reusea ar fi salvat mai multe vieti decit sfintul Arafat.

    Monica nu a reusit sa devina sfinta pentru ca in schimbul minunilor pe care vroia sa le faca ne cerea ceva. Sa fim cinstiti.

    Asa ceva nu se face. Sfintii dau fara sa ceara nimic in schmb

    Reply
  35. Mih

    Pt Jerom&Co

    Cine a fost in '90 in Piata Universitatii (fizic sau doar cu constiinta) pt ceea ce a reprezentat cu adevarat spiritul si mesajul ei anticomunist si anti Iliescu (si nu a involuat intre timp, caz teoretic), nu va cadea never ever in confuzia pe care o emana comentariile tale.

    Reply
  36. Yeba

    Nu ghicesc, trebuie sa fie ceva comparabil si nu ghicesc.

    @Jerome, si ce-ai strigat? Ca Jos Basescu e tot atat de inteligent ca si Muie Steaua, cred ca n-ai vreo indoiala.

    Ca sa strigi anul asta e chiar mai putin, mai ales daca vreun vecin intelege ceva din ce toaca aia pe Euronews si-ti spune si tie noaptea, cand te intorci de la Revolutie.

    Aiai care se duceau cu motiv in Piata Universitatii, altul decat supraveghere, infiltrare, hormoni, strigau Jos Iliescu = Sus posibilitatea unor alegeri corecte, erau o istorie in spate si o strigatura cu cheie.

    Reply
  37. Nea

    Jerome, cred că ăsta e destinul tău. Indiferent de vârstă, vei merge în piaţă să protestezi că guvernul nu-ţi dă.

    Fă-ţi rost de un fular gros şi şoşoni pentru vârsta senectuţii, că poate atunci nu o să-ţi mai permiţi.

    Reply
  38. tucu

    De 20 de ani visez sa l vad pe Regele Mihai trimitind o scrisoare de condoleante familiei Iliescu.

    Intre timp bietul Rege s a impacat cu Iliescu asa ca sperantele mele au evoluat.

    Acum vreau sa-l vad pe Rege depunind o coroana de flori.

    Ghiciti unde.

    Reply
  39. tucu

    Jerome ,

    Evolutia ta este benefica. E explicabila greseala ta din 1990. Erai tinar,.Intre timp ai crescut si ai realizat ce bine era cu FSN ul la putere.

    Stai linistit ca din toamna vei avea parte de el.

    Reply
  40. Jerome

    iunie 1990

    eu in piata universitatii – basescu la putere

    ianuarie 2012

    eu in piata universitatii – basescu la putere

    Diferenta este ca in 1990 eram un golan, astazi se pare ca fac parte din galeria echipei steaua

    Reply
  41. tucu

    Eu nu citisem declaratia lui Voinescu care spune acelasi lucru ca si madam Udrea.

    Proiectul de lege retras a fost promovat de guvern . Acum PDL ul isi asuma el datoria elaborarii unei noi legi.

    ""Proiectul de lege recent retras din dezbatere de catre Guvern incerca sa ofere raspunsuri acestor probleme", a spus Voinescu in debutul conferintei de presa, apreciind ca "esecul acestei dezbateri este o lectie pentru noi toti".

    "PDL asuma ca pe o datorie fireasca a sa, ca partid de guvernare, reluarea intregului proces de elaborare a unei asemenea legi si nu tine neaparat ca proiectul de lege retras sa constituie baza acestui nou efort legislativ", a spus purtatorul de cuvant al democrat-liberalilor.""

    Nu ma asteptam ca madam Udrea sa priceapa forta cuvintelor si impactul negativ pe care l poate avea folosirea lor aiurea.De la Voinescu aveam insa alte asteptari.

    Se pare insa ca delimitarea PDL farta de legea retrasa este mult mai transanta in discursul lui Voinescu-""PDL nu tine neaparat ca proiectul legii retrase sa constitue baza acestui nou efort legislativ""

    Cum dracului de nu le este rusine?

    Miine acelasi Voinescu va iesi si va declara ca toate legile austeritatii au fost impuse de Basescu si PDL ul nici usturoi nu a mincat nici gura nu i miroase.

    Reply
  42. tucu

    @Florina

    E adevarat ca exista multe intoxicari. Partea proasta este ca vorbea chiar Dna Udrea sau cineva care are timbrul vocii ei.

    Reply
  43. Mih

    Doua cazuri (reale):

    1)Maternitate (de stat)

    Dintr-un salon razbate tonul foarte ridicat al unui medic (ton ridicat, putin spus). Medicul iese pe hol tipand catre o femeie care nascuse de o zi: "si nu cumva sa te mai prind la usa mea altadata…"(usa cabinetului privat, unde o pacienta fusese la controale in sarcina,evident, platind consultatiile).

    Medicul pleaca furios.

    Femeia, speriata, se dezvinovateste:"Dar nici nu m-am gandit sa nu-i dau (spaga pt nastere, medicului), dar nu am avut banii la mine. Sotul ma asteapta acum la poarta, mi-a adus banii. Dar nici nu se punea problema, dar nu am avut banii cand m-am internat si acum domnul doctor s-a suparat pe mine…"

    2)Spital judetean (de stat)

    O batrana de vreo 80 si de ani, intr-un salon, la ortopedie.

    Intra medicul si ii da un plic, spunandu-i:"mamaie, nu sunt toti, mai aduna matale si cand sunt toti, te operez" (batrana ii dadu-se medicului spaga, dar nu conform tarifului).

    Ambele cazuri sunt autentice. Ambele situatii au avut loc in vazul lumii (dar cui ii pasa?).

    Si nu sunt singulare.

    Foarte de acord ca medicul nu e platit la valoarea reala a pregatirii si muncii sale, in sistemul de stat (nici de departe). Ca pacientul cam stie asta si "suplineste" in particular salariul medicului, de inteles.

    De acord ca este o mare tampenie sa nu existe alternativa privatului, in care sa intre fiecare pacient dupa posibilitati, nu cu invitatie gratuita pt meritul de a fi "fiinta umana" ,iar medicul sa castige pe masura pregatirii si calitatii muncii sale.

    Sistemul privat in sanatate este nu doar necesar, dar se impune.

    Insa chestia cu plicul se justifica pana la un punct. Dincolo de asta este deja altceva. Parerea mea.

    Reply
  44. licurg

    bun.

    si proiectul ala de lege vine si spune: dati voi banii aia din contributiile OBLIGATORII incoace, la ministerul de finante si la CNAS, si apoi vedem noi ce va dam de banii aia, poate o operatie pe creier, poate o apa plata cu lamaie. da' o sa fie concurenta in sistem, deci puteti sa alegeri de unde sa beti apa plata cu lamaie.

    pana una alta, conform proiectului de lege, eu urmam sa platesc la stat constributii obligatorii de vreo 4500 lei an si de banii astia sa beneficiez de un pachet de baza cunatificat probabil la cel mult 1500 lei/an (cifra de altfel exagerata). diferenta de 3000 lei, o pierd. daca vreau pachet suplimentat fata de cel de baza, tre sa mai platesc inca nu stiu cat, in conditiile in care statul mi-a papat aia 3000 lei (ma rog, i-a distribuit la altii – pacienti, sper). capitalism, frate.

    iar concurenta aia de care se face atata vorbire apare de fapt doar in cazul pachetelor suplimentare, pt ca diferenta de calitate a pachetelor de baza intre o casa de asigurari sau alta, intre un spital sau altul, va fi minima, tocmai pt ca este pachet de baza. adica, e foarte greu sa alegi ce apa plata cu lamaie e mai buna, pt ca toate sunt la fel. dar, in momentul de fata, exista alternativa pt aceste pachete suplimentare: clinici private, laboratoare private.

    asa ca, din punctul meu de vedere, ca pacient si platitor, proiectul ala de lege nu aducea absolut nimic nou.

    Reply
  45. Jerome

    Am fost aseara la Universitate si am scandat, am urlat si am ocupat carosabilul.

    Nu am aruncat cu pietre.

    Inainte de miting mi s-au dat droguri si la plecare am fost platit cu dolari falsi.

    Drogurile mi le-am injectat inainte sa incep sa urlu , insa ce fac cu dolarii falsi ?

    Reply
  46. Nea

    Merechene, Bleen, ştiu o fază proaspătă asemănătoare cu ce vreţi voi să sugeraţi cu maliţie.

    Într-o preafrumoasă zi din anul 1907, un grup de luptători contra dictaturii premergătoare celei al lui Băsescu intră într-un conac să-şi facă dreptate. Într-o cameră dau de o imensă oglindă. Probabil, prima pe care o văd şi în care se văd integral. Supăraţi de ce văd în imagine, ridică ghioaga şi, în loc de pian, sparg oglinda.

    Reply
  47. Nemo

    ..si ca sa inchei, Arafat voia mai multi bani pt urgenta, pe care sa o faca oarecum "gratis". boboru' a inteles bine asta, mai ales intr-o tara in care nu sunt bani f multi pt medicina. [Arafat e asa cum spunea cineva un "fanatic"].

    nu sunt bani suficienti in nici o tara pt "medicina", insa in Ro sunt si mai putini, raportat la "Occident".

    Reply
  48. Nemo

    oricum, pe Basescu il cam lasa inteligenta politica, nu trebuia sa faca din legea sanatatii o miza personala cu Arafat. de prea multe ori a lasat "miza personala" sa strice treaba.

    m-am uitat pe hotnews si tre' sa admit ca huligani sau nu, dar suna destul de viguros "jos Basescu".

    we'll see.

    Reply
  49. Nemo

    😆

    dragutz eseu' Bleen 😉 un text ca-n vremurile bune.

    in rest, sunt prea multe de zis…, decat ca da, medicul din pivnitza a intins-o de mult si afirmatiile lui Bleen sunt 100% corecte in ce priveste medicina romaneasca.

    ma distreaza sa vad insa cum lumea care traieste in "west" si care stie f bine cat si cum castiga un medic in Occident(raportat la castigurile celoralalti) se indigneaza "de spaga". samd.

    e o conceptie profund comunista in creierul multor romani, care este perfect explicata de Bleen in eseul de mai sus: "fa-ma bine ca sunt fiinta umana si ai jurat pe Hipocrate, zda-m-tii de spagar!"

    Reply
  50. Bleen

    Cine a fost aseară la Cotroceni

    Reprezentanți de la:

    PNL Sector 6;

    PSD Bucuresti si Ilfov;

    Galeriei Peluza-SUD (Steaua);

    Mișcarea Verzilor;

    Noua Dreaptă;

    Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Retragere și în Rezevă.

    Partidului Poporului – Dan Diaconescu

    Mișcarea Violet;

    Occupy Bucharest;

    Organizațiilor ale revoluționarilor;

    La protestul de ieri seară au mai fost prezenți:

    Rares Manescu PNL sect 6;

    Alexandru Marin PNL sect 3; Dan Diaconescu – președinte PP-DD

    Alexandru Năstase – Noua Dreaptă.

    Oana Florea- director executiv al Fundației pentru Apărarea Cetățenilor

    Împotriva Abuzurilor Statului(FACIAS) – patronată de Dan Voiculescu.

    Bogdan Chițu « Bughi », Ion Pavelescu (galeria Peluza SUD);

    Reply
  51. sfantu sisoe

    io daca sun la 911,kiar si pentru un vecin,ma costa in jur de 100 de marafeti.mi-i da pe urma inapoi,nu-i bai.dar nimeni nu ma-ntreaba daca am preferinte la culoarea ambulantei.

    primul venit,primul servit!

    dar nu kem ambulanta doar pentru ca am o criza de flatulatii,c-ar fi pacat!

    la fel cum nu ma-nghesui la urgenta,pentru ca o sarma cu mamaliga nu s-a digerat corespunzator.altii o fac si dupa aia au numai reprosuri in privinta sistemului medical

    Reply
  52. Yeba

    Mie Voinescu mi s-a parut sictirit (la conferinta de presa) si Hancu, moale, decat ca Hancu e, in fond, un particular. Un aer sictirit de om care a vazut multe la viata lui si a obosit sa explice evidența a adoptat si Sorin Ionita.

    Reply
  53. sfantu sisoe

    total gresit!

    protestele nu sunt pro-arafat ci pro-calafat.sau mai bine,asa cum in intelepciunea sa nemarginita spus-a tatucul,protestele sunt pro yasser arafat.

    si ca sa fie clar,cineva undeva a zis ca se desfiinteaza SMURD-ul.

    de-aia protesteaza bizonul!

    preventiv!

    Reply
  54. Bleen

    Interviu memorabil:

    "Reporter: De ce sunteti aici?

    Manifestant: Sa il sustin pe domnul Calafat !

    Reporter: Pe cine ?!?!

    Manifestant: …pe domnul Calafat…

    Reporter: Cine e domnul Calafat?

    Manifestant: NU STIU"

    Reply
  55. Bleen

    Sever Voinescu, pe B1 TV, catastrofal. Un amestec de plictis, confuzie şi lene, cu un pic de sperietură. S-ar speria dacă nu i-ar fi prea lehamite s-o facă.

    PDL n-a existat în aceste zile. Ca şi în scandalul bacalaureatului. În cele mai mari momente, în reforma educaţie, a muncii sau a sănătăţii, a tăcut.

    În toamnă vor ţipa că vor ca Băsescu să-i aducă la guvernare după ce zilele astea au tăcut cu laşitate.

    Reply
  56. Marius Delaepicentru

    Sănătatea nu trebuie lăsată pe mîna SRL-urilor.

    Staţi! Nu vă repeziţi. Se poate în sistem de fundaţie nonprofit. Diferenţa e doar că o fundaţie nu împarte dividende şi nici nu varsă TVA la buget. Nu are voie însă să împartă eventualul profit net, pe altceva decît sporuri de salarii, investiţii în propria dezvoltare şi alte mărunţişuri. Dar are dreptul de a împrumuta bani de la bancă şi, la o adică, poate intra în faliment întocmai ca SRL-urile.

    Asemenea fundaţii sunt în număr de 45.000 în Japonia. De obicei, la entităţile mici şi medii, succesiunea este ereditară. Sunt de fapt întreprinderi familiale.

    Reply
  57. Dragos

    "http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Politica/1671/In-1990-Ion-Iliescu-multumea-minerilor-si-lui-Miron-Cozma-NO-COMMENT.html

    "Noi consideram ca RASPUNDERA MORALA o au si UNII GAZETARI, UNII INTELECTUALI care au INCITAT in aceasta perioada (…)Deci va multumesc tuturor pentru tot ce ati facut in aceste zile. (Aplauze si urale.) (…)" Ion Iliescu '90

    daca Traian Basescu nu cheama minerii sa faca ordine si sa planteze panselute in Piata Universitatii, ma-sa-i curva & tac-su-i bou !

    Reply
  58. Bleen

    Alexandru Duţu

    „Dacă mai continuă protestele pro Arafat, s-ar putea ca SMURDUL să fie depășit de numărul de răniți și să fie nevoie să apeleze la servicii private de ambulanță.

    Sînteți de acord? Sînteți împotrivă?”

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.