Basmele românilor: Azi, Anticorupția

Anticorupția a murit. Și a murit urît, într-o schimonoseală horror: 

„Kovesi incarneaza figura justitiarului in Romania. Totusi, cea care a rascolit lumea politica aruncand-ul in spatele gratiilor pe Adrian Nastase, alaturi de alti oameni politici si de afaceri, a devenit un personaj controversat”, se arata in articol, care mai scrie ca sefa DNA este fiica unui fost procuror, produsul fostului regim. – Hotnews

Cînd nesimțirea atinge asemenea culmi încît ajungi să-ți arogi meritele altui om, Daniel Morar, cel care ocupa funcția de șef DNA înaintea ta, pe vremea instrumentării dosarului Năstase, asta se întîmplă, omori anticorupția. Din interior, de la cel mai înalt nivel, nici nu mai ai nevoie de dușmani. 

Cînd îți place să se facă filme din seria ”Mirela bugetara” despre tine, chiar și de către ambasade, așa se întîmplă.

Cînd îți place să fii asociată cu Serviciile, și apari în poze alături de șefii lor, așa se întîmplă. 

Cînd apar în presă fragmente din stenograme, și tu nu știi că în SUA, de exemplu, așa ceva duce la eliminarea probei, așa se întîmplă. 

Cînd te bucuri că te susțin ambasadele, și nu știi ori nici nu te interesează de ce, așa se întîmplă. 

Cînd te faci că nu vezi Negulești, Portocali și alte lighioane din ogradă, de care te împiedici, așa se întîmplă. 

Devii mama vitregă a Albei ca Zăpada. Lacomă și rea. 

Pentru cine are impresia că toate țările UE și SUA știu tot ce mișcă în România și de aceea sprijină lupta anti-corupție, am o veste proastă. Ele știu ce le dăm noi. Dacă despre anticorupție și nimic altceva se vorbește de ani buni, dacă anticorupția și nimic altceva considerăm problema noastră națională, atunci ei vor spune că ne sprijină pe acest segment. Dacă spuneam pisci și acvacultură era la fel. Viermi de mătase și cultura dudului? La fel. Mori de vînt și panouri solare? La fel. Orice am considera noi că este problema numărul 1, cea care ne arde în România, va fi sprijinită în rezolvarea ei de căte occident.

Numai că omul este permanent supus greșelii, iar anticorupția, de aceea, va funcționa sau va intenționa să funcționeze permanent. Omul este supus greșelii nu de acum, nu de zece ani, nu după Revoluție. Omul este supus greșelii din facere, ceea ce a atras, de-a lungul vremii, mijloace de pedeapsă și soluții de îndreptare pe măsura vremurilor, de la codul lui Hammurabi (circa 1760 î.e.n, ”Dacă un hoț este descoperit în timp ce fură, va fi omorât.”) și de la cele 10 legi transmise lui Moise (porunca a opta, ”Să nu furi”, și porunca a noua, ”Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău”) pînă la codurile concepute astăzi, și acestea concepute diferit de la țară la țară. 

Anticorupția este, așadar, unul dintre mecanismele de păstrare a unei bune cuviințe, a unei bune purtări și bune practici în societate. A face din anticorupție o problemă care se poate termina azi, mîine sau peste 10 ani, după care să urmeze pace și înțelegere este nu numai copilăresc, este și contraproductiv. Anticorupția nu este nici confiscarea averilor de către comuniști și nici retrocedarea a ce a mai rămas, după 1989, ca să se poată da termene fixe de eradicare. Corupția și anticorupția țin de factorul uman și vor dăinui atîta timp cît va dăinui și omul. Iar în timp ce alte state au proiecte de țară cu termene precise, privind modernizarea și eficientizarea statului, noi rămînem cantonați în pretinsa rezolvare a unei probleme care ține de caracterul, educația și evoluția personală a omului. Prăpastie pe care ne-am creat-o singuri.

A spune că te ocupi de celelalte probleme ale societății după ce ai terminat cu anticorupția ar fi de o naivitate cruntă dacă nu ar fi periculos de-a dreptul. Asta însemnînd că ai trecut deja la omul nou, nesupus greșelii, la omul curat și bun, așa cum este desenat în viziunea comunistă. Cum experimentul a eșuat lamentabil și criminal în secolul trecut, fiind pus în practică de naziști și comuniști, de ce să mai încercăm o practică criminală și cu efecte dintre cele mai nenorocite pe termen scurt și lung?! 

Ce semnale vin acum din partea DNA, cu ocazia anchetei interne care este în curs de desfășurare nu se constituie deloc în semne bune. E drept, vin pe surse uneori obscure, dar! 

A o da afară sau supune testului poligraf pe procuror Moraru acum, cînd este vorba strict despre șefa DNA, în condițiile în care nu ai tras nici un semnal de atenționare cînd a fost vorba despre dosarul Microsoft, de exemplu, din care chirurgical, pentru noi, spectatorii, au fost extrași pesediștii și lăsați numai doi oameni din nenumărații cîți au fost anunțați inițial, nu e semn de profesionalism. Poate asta percepem noi, cei care nu știm ce se află în dosarul cu pricina, dar atunci cîneva ar trebui să ne explice de ce se iau anumiți oameni, iar alții sînt lăsați să trăiască iniștiți, chiar cu sumele de bani suspecte. Niște clarificări ar fi nu numai binevenite, dar și necesare, cel puțin atîta vreme cît sîntem făcuți părtași la actul de justiție, prin publicarea de stenograme. Stenograme care, altfel, nu sînt excluse ca probe, precum în sistemul american de justiție. 

Procurorul Țuluș, perceput ca un apropiat al fostului președinte, are parte de cerere de revocare chiar acum, ”pentru existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluţionat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile”. 

Acum. Repet, chiar acum. 

Aceste acte trebuie, e imperios necesar să le interpretăm drept niște simple coincidențe. Simple, banale coincidențe. Și din ce va mai apărea, nimic nu trebuie crezut. Pentru că oamenii sînt oameni, cu bune și cu rele, cu păcate și cu fapte meritorii, numai pînă cînd devin sfinți. 

Iar Sfînta Luluța nu poate face excepție. 

PS: Urmează basmul numărul 2, Serviciile. 

 

 

 

 

De ce anticorupția nu mai este temă principală

Citesc pe Hotnews despre puternicul mesaj anticorupție dat de către oficialii americani, atît Rex Tillerson cît și Donald Trump, în ordinea întrevederilor avute de către Klaus Iohannis la Washington și am impresia, eu de aici, dar care am urmărit cu maxim interes evenimentele, că se exagerează nepermis, în zona de bulă a platformei respective.
 
Au fost mesaje anticorupție, dar la limită, la granița celor principale, care au fost cu totul altele. Klaus Iohannis nu a fost chemat la Casa Albă ca să i se arate susținerea în lupta anticorupție, asta trebuie să fie spus și asta trebuie să înțelegem, ci pentru NATO și interesele americane în zona europeană și nu numai.
 
Anticorupția este tema noastră recurentă, devenită obsesie pentru unii. Am auzit și citit nu numai în iarna acestui an ”să terminăm întîi cu lupta anticorupție și pe urmă ne ocupăm și de altele”.
 
Nu! A termina cu lupta anticorupție înseamnă a lucra cu roboți, cu ”omul nou”, născut din laboratoarele neomarxismului. Corupția, ca fenomen, este cunoscută de cînd lumea și pămîntul și tot cît ele va și dura. Pentru simplul fapt că omul este un păcătos și furtul condamnabil. A nu ține cont de morala și învățăturile creștine în privința asta înseamnă a da din ceva rău, dar ținut sub control, în altceva care poate cauza mai mult rău decît toată corupția de pînă acum. Un rău imprevizibil, un rău pe care abia acum, unii, foarte puțini, am început să-l descifrăm.
 
Este ca și cum am avea o sală de curs, cu invariabilii golani care fac gălăgie. Este simplu pentru profesor să-i atenționeze, să-i dea afară, să-i penalizeze la note. Dar ce am face dacă toată lumea ar fi cuminte, la locul ei, dar materia predată nici măcar de profesor bine înțeleasă? Dacă s-ar schimba complet programa, cu tot ce presupune asta?
 
Aici sîntem. Anticorupția este mai mult decît necesară, dar ca un ochi atent la cele care se întîmplă, nu ca un membru care intervine. Ca cineva care veghează discret ca lucrurile să se desfășoare în ordine, nu ca un actor implicat în joc. A crede că Donald Trump, creștin și om de afaceri, nu știe ce este aceea corupție și cît de importantă lupta împotriva ei este ca și cum un copil mic, de cîțiva anișori, ar spune părintelui, cu cea mai mare seriozitate, de ce crede el că nu l-a adus barza și că Moș Crăciun nu există.
 
Este momentul să ne maturizăm și noi. Este momentul în care trebuie să ne ridicăm la standardele impuse de către partenerii noștri. A, nu am înțeles încă ce vor partenerii noștri? Nu-i nimic, viața ne va forța să înțelegem, mai devreme sau mai tîrziu. Și să ne descurcăm singuri, începînd cu a nu mai urla de fiecare dată ”mamaaa, tataaa, Gigel mi-a furat jucăria!”.

Să trăiți bine! Din recuperări!

A fost odată un popor atît de anticorupt, că a reușit să creeze ce nici Dumnezeu nu a putut: statul anticorupt.

Și unde e acum? A dispărut, îi lipseau cele necesare traiului zilnic, se ocupa numai cu anticorupția.

Asta va fi peste veacuri istoria poporului român, după anticoruptibilii zilelor noastre. Nimic nu va mai rămîne. Decît un superb monument în paragină, monumentul victoriei împotriva corupției. La dezvelirea căruia vor mai apuca să asiste cei cu provizii prin cămări, mîncare și medicamente. Calmante și neuroleptice. 

Iar dacă am să aud un singur om văitîndu-se că nu găsește medicamente pentru cancer, am să-i aduc aminte că pentru asta nu a ieșit nimeni. Dar chiar nimeni. Să vindece anticorupția tot, ăsta va fi răspunsul meu, dacă pe voi nu vă doare.

Nu, nu va ploua cu bani din recuperari, n-aveți grijă. Aveți satisfacția să o vedeți pe cum îi ziceți la pîrnaie. Atît. Asta vreți, dar nu recunoasteți. Trăim și vedem.

Unde au fost reprezentanții opoziției, doi membri PNL? De ce nu au fost la votul din comisie, ieri? E tot ce mă interesează. Restul nu e nou. Din ce văgăună a minții a vorbit omul care îndeplinește funcția de președinte al țării?

Deocamdată, fiind în comisie, nu o să mă exprim, dar sunt neplăcut surprins, ca să zic totuși ceva despre evoluția din comisie.

Dar lăsați, nu e nevoie, nu vă mai deranjăm!

Acum era bine să-și fi terminat și comisia aceea parlamentară cercetările, și să declare președinția lui Băsescu cum vrea ea, ilegală, bănuiesc, ca situația e coaptă. Scăpăm de el într-o secundă, ca și cum nu ar fi fost. Exact ce se dorește. 
Sigur, posibil să rămînem și fără DNA, dacă cercetările se extind și la primul mandat, dar ce mai conteaza?!
Asta vor, asta se pare ca obțin. Și încă foarte ușor.

De unde știu? De aici, printre alții. Unul din puținii curajoși care a spus-o pe față, specialist sau expert sau cum se prezintă social-media. 

Ăștia aflați acum la guvernare sînt un monument al incompetenței. Merită pisați zi și noapte pentru toate subiectele pe care le dau de gard. Nu numai pentru unul, și acela obsesiv, și acela posibil degeaba. 

Și trebuie, deja este imperativ, să ne organizăm pentru alegerile următoare. Și insist pentru că ocupați fiind cu anticorupția, s-ar putea să ne scape acest amănunt. 

(Foto: amusingplanet.com)

Eșecul Mani Pulite

De ce i s-a spus mișcării anti-corupție din România Mani pulite nu am să știu niciodată. Pot bănui numai pentru că e vorba, ca și la italieni, despre nume mari din politică și cîțiva procurori.

Dosarul Mani Pulite a început în Italia, în ziua de 17 februarie 1992, la Milano. Un politician obscur, inginer de profesie, director al unui sanatoriu pentru bătrîni, Mario Chiesa, este arestat. Dacă mai este necesar,  omul era un membru marcant pe plan local al Partidului Socialist Italian. 

Cu aceeași ocazie, își face intrarea triumfală în lumea anticorupției Antonio di Pietro, care devine, în nici un an, erou național. 

Ce făcea Chiesa? Banal, acum, aș zice, pentru noi. Pentru fiecare contract pe care îl încheia în numele sanatoriului, cerea o taxă de 10%. În apărarea partidului sare președintele acestuia, Betino Craxi. Care subliniază, bineînțeles, că este un caz izolat și care nu are de-a face cu majoritatea socialiștilor italieni, oameni cinstiți. Mai tîrziu, avea să fie el însuși anchetat pentru 40 (patruzeci) de capete de acuzare. La exact un an de la arestarea lui Chiesa, Craxi demisionează din funcția de secretar general al partidului. 

Dar sistemul, alimentat de taxe ilegale, ajunge să se arate cuprinzînd tot spectrul politic, adică și democrația creștină. 

La numai patru luni de la arestarea lui Chiesa se înregistrează și primul deces ca urmare a luptei anti-corupție, un consilier local se sinucide, după ce tocmai fusese interogat de Antonio di Pietro. Îi vor urma, dintre numele mai cunoscute, parlamentarul socialist Sergio Moroni și președintele companiei energetice publice Eni, Gabriele Cagliari. Ultimul se sinucide în închisoare fiind. Președintele Montedison, Raul Gardini, își trage un glonte în cap trei zile după moartea lui Cagliari. 

Înainte să moară, Moroni îi trimite o scrisoare președintelui Camerei Deputaților, în care își recunoaște vina, dar acuză procesul mediatic la care sînt supuși politicienii. Poate și mai important, Moroni declară că sumele de bani primite nu erau destinate lor, în final, ci partidelor pe care le reprezentau. 

În doi ani, clasa politică italiană este total răvășită de procurorii anti-corupție. Alegerile aduc înjumătățirea procentelor partidelor, mulți oameni de afaceri, judecători și lucrători ai fiscului italian intră în malaxorul justiției. Este sfîrșitul Primei Republici italiene, care dura de la sfîrșitul celui de al Doilea Război Mondial. 

1994 este anul în care Betino Craxi fuge în Tunisia pentru a scăpa de închisoare, iar Silvio Berlusconi intră în politică. 

Și tot atunci, operațiunea Tangentopoli ia sfîrșit. Procurorul Antonio di Pietro este forțat să se retragă din magistratură, în urma unei acuzații de șantaj făcute de către un om de afaceri. Ulterior, dosarul va fi închis cu concluzia că nu a existat nici o faptă. 

În ciuda încrederii uriașe căpătate în rîndul populației, 80%, și a ravagiilor făcute pe scena politică, Mani Pulite nu este considerată o operațiune de succes. Cauzele? Termenele prea lungi din justiție și faptul că politicienii pot influența legislativ procesul, adoptînd legi care să diminueze consecințele. 

La împlinirea a douăzeci de ani de la debut, Antonio di Pietro declara:

În toti acești ani, corupția din Italia nu a dispărut, dimpotrivă, a devenit mai puternică. Dacă atunci aveam cancer, acum am ajuns la metastază.

De unde făcea această declarație? Ați ghicit, din politică, unde intrase între timp, fiind președintele partidului Italia dei Valori. 

Care ar putea fi cauzele eșecului? S-au scris tone de materiale pe această temă, și mai există încă material și pentru ceva lucrări de doctorat serioase. 

Dacă nu scriam nume proprii și nume de partide, cu excepția sinuciderilor, asemănarea cu anticorupția românească este înspăimîntătoare. Avînd în vedere că Mani Pulite nu este considerată un succes. 

Discutăm în episodul următor. 

 

 

 

 

 

Precizări pentru înceții la minte

Pentru că nu pricep ei cum să faci un pas mai în față și să vezi întreaga perspectivă, ori cît mai mult din ea, niște oameni de bine, altminteri, s-au gîndit să găsească dușmanul în toiul acestor manifestări provocate de PSD & guvernul Grindeanu și ce a urmat după. 

Și l-au găsit. M-au găsit pe mine, mai precis. 

Acum citiți cu încredere, nu vă vede nimeni cînd faceți asta. 

Cînd procurorul Negulescu, de la DNA Prahova, spune în înregistrări clar: ”Am devenit o mașină de ucis destine.”, chiar dacă portdrapelul revoluției nu pomenește nimic despre asta, credeți că pentru noi, restul, nu contează? Mai rău, credeți că pentru Ponta și Ghiță, al cărui procuror a fost, nu contează? 

Nu contează că Ponta, Ghiță, Blaga sau Pinalti pot oricînd să acuze – poate să și cîștige la CEDO, nu știu – comportamentul procurorului de caz? Nu contează nici măcar că nu ar mai fi victimizare aiurea, ci cu probe, adevăr? 

Ba contează, și încă mult. Așa se pot victimiza, nu comentez dacă pe drept sau nu, cum au mai făcut-o și pînă acum. Dar acum nu mai este vorba despre interpretarea aceleiași declarații, acum este vorba despre ceva concret. Iar atîta vreme cît DNA îl mută pe Negulescu mai întîi la Cîmpina, iar apoi acesta se retrage din magistratură, mai considerați că nu sînt motive pentru aceste mișcări?

Strict la aceste vorbe, care ar trebui să răsune în capetele tuturor, m-am referit cînd am comparat situația de acum cu cea din anii negri ai prigoanei comuniste, cînd procurorii făceau legea. Nu cum o făceau, unde lucrurile diferă incontestabil, ci ideea de la care s-a pornit, de ucis destine. 

Acum e clar?

Acum e clar că și în ograda anticorupției pot exista uscături ca Negulescu? Ca să nu mai pomenesc de un om politic – uitat fie-i numele pentru partea de Facebook acum adulatoare și imediat ulterior degrabă vărsătoare de minciuni, citește interpretări după picior, prea puțini după ce le cade-n mînă – care spunea că: ”fiind vase comunicante în societate, îmi închipui că procentul de procurori corupți e apropiat de cel al politicienilor, de ce ar fi altfel?”. 

Eu nu spun că sînt vase comunicante, eu spun că toți sînt oameni, toți supuși greșelii. Poate cu cît ajung în funcții mai înalte sau mai importante, cu atît mai mult. 

Ne întrebăm de 27 de ani de ce dreapta nu are nici o șansă. Nu are pentru că, și știu cît de greu va pica asta, nu i-am dat vreo șansă. Atîta vreme cît susții că aperi partea bună, necoruptă a societății, și se descoperă ce face exact partea pe care o susții, nu avem nici cea mai mică șansă să curățăm societatea de corupție. Avem nesperata șansă să o mutăm de colo colo, cu rezultate din cele mai imprevizibile. 

Adică avem șansa să dăm cu ai noștri, după cum se vede nu mai buni decît ai lor, în ai lor. Asta însemnînd că am distrus ideea de justiție, reducînd-o la un caft între găști. Iar gașca lor este mai numeroasă și cîștigă alegerile. 

Pentru că noi nu furăm, dar ne furăm căciula. Cînd oamenii noștri, să le zicem așa, și acțiunile lor nu sînt bune sau chiar sînt blamabile, ne facem că plouă și că nu am aflat. Nu știm, nu contează. Și avem pretenția să nu conteze pentru nimeni.

Așa cum s-a întîmplat în Italia și cum vă voi povesti într-un articol viitor. 

Deocamdată, acesta este ”pesedismul” meu. Înghiți-v-ați vorbele! 

PS: Dați o căutare Google după numele procurorului și vedeți-i isprăvile. Și este numai un exemplu! 

(Foto: bugetul.ro)

 

 

 

 

Articol de fashion. Lupta de discreditare a modei.

Nu va avea succes, ne anunță cu mare siguranță de sine creatoarea de modă LCK.

„Recent, am văzut mai multe încercări de ridiculizarea a luptei anticorupţie, pentru ca această să pară nesemnificativă. Şi care este problema dacă eşti anchetat de procurori? Este la modă să fii anchetat de DNA. Este adevărat că uneori aceste atacuri sunt lansate de persoane cu funcţii extrem de înalte. Dar nici eu, nici alţi procurori, nu ne simţim deloc intimidaţi de aceste atacuri, în special pentru că se bazează pe acuzaţii false.” – romanialibera.ro

Am citit, recitit, căutat originalul, în speranța unei greșeli de traducere. L-am găsit, articolul, aici: ”Perp Walk ‘Fashion’ Frustrates Romanian Anti-Graft Prosecutor” Nu am găsit nici o greșeală de traducere. Scrie clar:

So what if you’re investigated by the prosecutors? It’s fashionable to be investigated by the anti-corruption directorate.

Deci asta era, fashion! Ei, bine că ne-am lămurit, acum chiar nu mai avem de ce să ne facem griji. Și putem să-l punem la stîlpul infamiei și-n discuția colectivului de oameni ai muncii pe un domn mai în vîrstă, fost fotomodel, care a spus că parlamentarii nu mai au de ce să se supună regulilor moderne pînă la rezolvarea, cumva, a situației trendului la zi. Asta-i chiar culmea, vrea regim special pentru o categorie, să-i zicem profesională, anume.

Alt domn, tot mai în vîrstă, fost traficant de blugi pe vapor, nu e nici el de acord cu noua modă. Pentru că asta face Sistemul de fashion, încîlcește tendințele pînă nu mai știi cine cu cine, de ce, cum, de unde, din ce material, ce culoare și, în fond, alte întrebări inutile, de fapt. Nu are importanță, ori sîntem trendy, ori nu mai sîntem!

Stilul minimalist adoptat poate însemna, pe lîngă brățările-cătușe ajunse astăzi la un atît de mare succes de public, și răsfoirea la televiziune a unui dosar de modă, făcînd în acest mod apel la populație și solicitîndu-i părerea, și un interviu, și o scăpare de info de la un trendsetter… Ca fetele.

Un alt domn, de la Timișoara, spune că nici doctoratul nu mai e la modă. Și explică chiar și pentru coafeze, nu cumva să greșească la tăierea vreunui breton, la aplicarea unei extensii, la vopsit într-o culoare nepotrivită… Mai ales la vopsit.

Ce ne mai rămîne de făcut este să dăm socoteală, depinde de norocul fiecăruia aici, de ce ne-am agățat cu atîta înverșunare, mai bine de patru ani, să îl purtăm și să îl declarăm la modă. Doctoratul. Sigur, nu este exclusă nici varianta în care se va adopta pînă la urmă, că prea am insistat, și atunci vom primi fiecare ce ni se cuvine. Pe cartelă.

Bijuteriile-bufniță vor fi scoase în afara legii ca aducătoare de ghinion.

PS: Știe cineva ce mai poartă MRU?

catuse(Foto din colecția personală)

Alegerile locale, partea a II-a. Anticoruptia si Partidele

Rezultatele alegerilor se stiu deja. Bucureștiul e roșu, Firea la capitală și toate celelalte sectoare adjudecate de PSD, în țară au fost aleși și primari care se află în pușcărie.

Anticorupția nu (mai) e o miză pentru societate. Prea mult spectacol, prea multă atenție, prea mult ocupat spațiul public cu aceasta, prea puține rezultate în plan concret. Alegerile locale sînt despre cum le va fi oamenilor în următorii ani, în iar asta nu depinde de cît a furat sau este suspectat că ar fi furat X și Y. Sau depinde în condițiile în care, tot noi plîngîndu-ne de statul care ne jupoaie, cei care au probleme în justiție să fie considerați haiduci, cei care au riscat pentru binele oamenilor – și-au luat și ei porția, dar au dat și la oameni. Șocant probabil pentru unii, dar așa este. Politica e o piață. Nu te întreabă și nu întrebi la piață de unde e produsul, cum l-ai obținut. Sau știi, sau bănuiești, cumperi și taci. Pentru că îți e mai bine, pentru că e ieftin, pentru că ai impresia că ai faultat statul, acest colos care nu face decît să ia, niciodată să dea cu adevărat.

Alegătorii nu sînt proști, cum spuneam și în articolul precedent. De fapt, nu există proști în politică. Dacă pleci de la premisa că alegătorii sînt proști, atunci ai pierdut din start, poți pleca deja acasă înainte de alegeri. Alegătorii știu ce vor. Și vor să le fie bine. Că binele lor nu corespunde cu binele nostru, cu binele tău, asta e altă poveste. Pentru toți ar trebui să existe piață politică. Asistații, de exemplu, nu pot, nu au cum – să fim serioși, cine își găsește cu ușurință un loc de muncă ca să-i trimiți să muncească? – sau chiar nu vor să muncească. Depind de ajutorul de stat, de rețele mafiote locale, de clanuri, toate neintrate în vizorul legii. Anticorupția ar fi trebuit să se orienteze și spre aceste zone, dacă ar fi fost eficientă, nu numai spre nume mari, sonore.

Alegătorii sînt și neinformați, și needucați. Că toată ziua-bună ziua văd la televizor aceleași figuri, eventual plimbate pe la DNA, e una. Că asta nu le face cu nimic mai bună lor viața e cu totul altceva. Dintre cele două, va alege întotdeauna pe cel sau pe cea care consideră că îi poate acorda sau înlesni ceva în viață. Anticorupția, din punctul ăsta de vedere, nu le aduce nimic. Așadar, nu au cum să o voteze și votează cu cei care consideră că îi pot ajuta practic, concret în următorii ani.  Și au perfectă dreptate, vă place sau nu.

Societatea românească mai are mult pînă la însănătoșire morală, civică, politică, iar asta e numai parțial treaba anticorupției. Concomitent trebuie oferite alternative la partide și la candidați.

PSD se adaptează din mers, din punctul acesta de vedere, PNL își pune singur piedică.

Intrată de numai patru ani în politică, Gabriela Firea, bine pregătită și cu targetul extrem de bine țintit, Primăria Municipiului București, cu o campanie foarte bine condusă, cîștigă în fața penelistului Cătălin Predoiu care, deși cu bază politică și administrativă, ba prim-ministru din umbră, ba candidat la primărie, nici el nu mai știe ce-i rezervă partidul, a fost a patra alegere a PNL. A patra! Și asta spune tot.

Interesant de urmărit parcursul politic al Gabrielei Firea, fiind posibilă chiar și o eventuală candidatură la prezidențiale, în 2019. Deși declară că nu intenționează să fie șefa pesediștilor, partidul poate să  i-o ceară. Dragnea va fi șef la pesediști în funcție de rezultatele Gabrielei Firea la primărie. Se poate spune că se profilează o candidată, eventual și o finală pentru 2019, Firea – Nicușor Dan, asupra celui din urmă voi reveni.

PNL s-a dovedit la fel de paralel cu electoratul și cu pretențiile lui, pierzînd absolut tot în București. Rezultatele bune, aparent, din țară, nu îl fac decît să rămînă o anexă a PSD-ului, pentru care se bate pe același electorat. Nu reprezintă urbanul, modernitatea, ”oamenii frumoși și liberi”, așa cum era de așteptat. Blaga și Gorghiu au așteptat aproape o zi de la anunțul exit poll-ului pentru a ieși ”victorioși” și senini în conferință de presă, dovedind ori existența în universuri paralele, ori o nesimțire atroce și anunțîndu-ne că, șoc! – rezultatele de la aceste alegeri sînt cele mai bune înregistrate de partid din 1990. E adevărat că Bucureștiul, dar Bucureștiul, știți… Da, știm, și ne așteptam la cu totul altceva. Nu se va întîmpla, nici unul nu și-a anunțat demisia. Partidul, așadar, va rămîne în coada PSD-ului, urmînd ca, în neînțelegerea, deci imposibilitatea schimbării, să fie absorbit într-un final, rezultatul alegerilor parlamentare din toamnă fiind de pe acum ușor anticipabil în ceea ce-l privește. De unde și anunțul președintelui Iohannis, cu puțin timp înaintea alegerilor, că după parlamentare se gîndește tot la un guvern tehnocrat.

A da vina pe președinte pentru rezultatul obținut pe președinte, pentru că a venit vorba despre el, este nimic altceva decît dovada imposturii și a fugii de răspundere ale partidului, al cărui candidat a fost chiar președintele. Nu l-au știut, nu l-au cunoscut, era o gaură neagră și pentru ei, ne-au propus – și am ales! – o totală necunoscută la sfîrșitul anului 2014, ori l-a stricat anturajul?!

Despre candidatul Predoiu, dacă mai contează, a dat totul pe teren, dar a avut ghinion (ha!). Un discurs ciudat, lăsat de unul singur, la aflarea rezultatelor, un discurs de învingător mai mult, cu zîmbete, mulțumiri tuturor celor care au contribuit la campanie, nu dau decît imaginea unui om căruia i s-a luat o greutate de pe umeri, unui om a cărui carieră politică e aproape de final.

Dacă adunăm procentele celor trei candidați anti-PSD, vom avea o cu totul altă situație, cei trei ar fi obținut mai mult sau la limită cu procentele obținute de Gabriela Firea. Dar așa se întîmplă cînd orgoliile, blaturile și toate celelalte mizerii din politică primează.

PMP a obținut un rezultat așteptat, bun, aș putea zice, avînd în vedere și candidatul, și susținătorul, ale cărui defecte sînt încă folosite de adversari, și blocajul media la care a fost supus. PMP are de arătat de acum încolo ce poate, alegerile locale putînd fi considerate de antrenamemt. Este singura formațiune de dreapta pe care o avem și depinde numai de ei dacă va mai crește sau dimpotrivă. Rămînerea la acest scor nu ar face altceva decît să transforme partidul într-unul balama, lucru deloc de dorit.

Și pentru că a venit vorba de fostul preșesinte, Emil Boc, cel pe care l-a sfătuit să se retragă, a obținut un enorm 63% la Cluj.

Două experimente au stat în vizorul atenției publice, Dan Mașca la Târgu Mureș și Ovidiu Raețchi la București, sector 5. Dacă Raețchi e produsul unui partid pe care, din cîte arată, nu-l mai înțelege, deși mi-e greu să cred că și-ar fi făcut iluzii, Dan Mașca este produsul antreprenoriatului politic, care trebuie cultivat, care este necesar și care ne poate scoate din captivitatea monopolului politic în care sîntem captivi din 1990.

Am ajuns la final la USB, transformat în seara alegerilor în USR. Nu știu de ce se mai complică cu ”U” în loc de ”R”, avînd în vedere faptul că e adevărata stîngă-caviar, poate de aici și îngrijorarea președintelui PSD, Dragnea, vizibilă la anunțarea exit-poll-ului de după alegeri. Președintele partidului, Nicușor Dan, și-a făcut un început perfect de carieră politică oficială, cu prezența, imediat după alegeri, în studiourile Antenei 3. Dacă țara o cere, de ce nu, nu?!

Adevărata stîngă-caviar – nici la stînga, nici la dreapta, cum spune Dan, adică ce nu se poate, partidele înființîndu-se în jurul unor valori, ale unor principii – ne va face să scuturăm de praf tratatele vechi de politică și să le luăm iar la puricat. Pentru că asta este stînga urbană, modernă, stînga care cucerește, care amețește, pînă la atingerea scopului, cîștigarea alegerilor. Și pentru că acesta este trendul și în occident, se anunță de succes.

Ceea ce înseamnă că vom avea așa: stînga de pînă acum, tradițională, cea care fură cu anticorupția la ușă, stînga cu ifose și pretenții de dreapta, respectiv PNL și stînga adevărată, adică USB.

Iar dacă cei de pînă acum s-au făcut că fac politică, că-s oameni politici, cu doctorate agățate la portofel USB(R) este hotărît să facă politică, în ciuda apelor în care o scaldă încă Dan. Partid care să stea și să se ocupe numai de greșelile celorlalți nu există.
Ei sînt cei cu doctorate adevărate, nu plagiate, agățate la portofel, de ei va depinde cînd va începe curățenia doctoratelor plagiate din politică, ei sînt sau vor deveni oameni politici în accepțiunea corectă a termenului, înlocuind, în timp, ce a fost pînă acum, adică majoritar veleitari și impostori.  Va fi o bătălie cruntă pe stînga, și pun de pe acum pariu că veți ține cu această stînga. Pentru că e modernă, e cool, e pe bicicletă, cu pălărioară și nu fură. Ne va da la toți lopățele de arheolog, pentru început, ca să conservăm tot ce întîlnim în cale.
Asta se întîmplă cînd furăciunile ne ocupă tot timpul, cînd ochii sînt pe DNA și nu pe construcția de partide, pe cine a mai încătușat Codruța în loc de principii și valori.
Dreapta românească e tare: a construit și a unit pînă a ieșit o construcție mare și de toată frumusețea, numai că pe stînga.

Noi mai avem de lucru la noi înșine, în primul rînd. Trebuie să înțelegem electoratul, trebuie să coborîm din online, să convingem măcar un om să voteze, cum vrem noi e deja mare lucru. Așa vom scăpa, treptat, de crizele de isterie provocate de rezultatele alegerilor, așa vom putea construi sau ajuta la construcție.

În final, tragedia de la clubul Colectiv nu e subiect nici pentru alegeri, nici pentru orice altceva în politică. Și va trebui să ne calibrăm corect așteptările, astfel încît să nu mai credem că toată lumea gîndește ca noi.
Colectiv a luat sfîrșit, politic vorbind, cu demisia lui Ponta și a întregului guvern, implicit. Ponta și-a luat atunci pedeapsa. Că vrem noi, că vreti voi să faceți din Colectiv un subiect nu înseamnă că și este. O tragedie nu setează agenda politică, nu scoate brusc oameni din pălărie (bine ascunsi pîna la acea vreme, nu se știe de ce, mister!) în politică. Ori învățam ceva, ori visăm în continuare și după fiecare rundă de alegeri dăm ochii peste cap și ne sufocăm de furie din cauză că poporul, poporul, poporul nu știe, nu vrea, nu ne merită, precum chivulețele. Timp în care, cu meticulozitate și răbdare, stînga, după cum se vede, construiește. 


În decembrie 1989 au murit peste 1500 de oameni și a venit Iliescu, pentru 6 ani, la conducerea țării. Gîndiți-va la asta. 

alegeri locale

(Foto: tribuna.md)